Medicamentele generice…

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din Romania derulează o campanie de informare prin Radu și Victor, îndemnând popendulația la informare mai atentă cu privire la medicamentele care îi sunt prescrise sau pe care le cumpără de bunăvoie. O inițiativă lăudabilă, eu nu știam de pildă că oricine poate produce un medicament cu aceleași caracteristici, dar sub alt nume, în afară de cele foarte comune, gen aspirină sau paracetamol.

Știu însă altceva.

Juniorul a fost diagnosticat cu o ușoară lipsă de vitamina X (am pus x ca să nu sară toți experții de internet cu soluții tâmpe). Am luat medicamentul prescris, i l-am administrat, nu a avut nici un efect. Am revenit, iar doctorul ne-a explicat că în jumătate din cazuri nu are efect pentru că medicamentul este ieftin, varianta scumpă nefiind adusă în România, pentru că de ce să dai 100 lei când ai același medicament, cu aceleași substanțe, la 30 lei. Așa că prieteni în Germania, luat doză dublă pentru copilul lor, trimis nouă o parte, funcționează.

Așadar, e cu dus și întors. Sunt pentru, absolut, informare și testare, și cred că orice campanie în acest sens e bună. Unele aspirine merg mai bine la mine, altele mai bine la altul, nu există soluții general valabile. Iar la copii e și mai nasol, fiind atât de mici, nu prea poți să îi îndopi sau să faci experimente pe ei.

update: părerea farmacistului.

sigla-aspirin

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

82 comentarii

  1. NOU
    #1

    Astea romanesti sunt cu efect intarziat, de fel.

    00
  2. compania x investeste in cercetare si produce medicamentul y. timp de 7 ani produce si vinde doar ea acel medicament. dupa aceea, e la liber, il produce oricine il poate copia.

    00
    • pai asta se intampla deja, lol. ce zici tu e cam anticapitalist, dai o pseudo solutie la o non-problema.

      00
    • *ca sa ma exprim mai corect, fiecare companie are liber la a-si negocia produsul cand il vinde farmaciilor sau cui vrea sa-l cumpere(multe nu il vand direct farmaciilor). tu vrei un monopol statal(sau ce porcarie e aia de primul venit primul servit) spunand ca asta rezolva problema doar prin prisma unicitatii uitand de fapt ca asta aduce la randu-i alte probleme si nu rezolva neaparat pe cele existente,

      00
    • @NIX: scuza-ma, dar tu ai inteles gresit cele spuse de mircea, care sunt corecte si in esenta lucrurile chiar asa se desfasoara. Cu mentiunea ca, in cazul celor spuse de mircea este vorba de substanta activa, nu de medicament, asa cum spui tu mai jos.
      Daca-mi permiti, da-mi voie sa te „luminez” un pic. Deci, compania A investeste multi, foarte multi bani si timp in cercetare, pentru pune pe piata produsul X (care, daca va fi autorizat, va fi pus pe piata sub denumire Y, sub care-l va cunoaste si folosi toata lumea, dar toate la timpul lor). Ei, in momentul in care produsul X primeste autorizarea, firma A va fi singura care pe o perioada de 10 – 15 ani va produce si comercializa acest produs (sub denumirea Y), fiind protejata prin lege (se numeste drept de patent), pentru a recupera macar banii pe care i-a investit in descoperirea cercetarea produsului X. Dupa aceasta perioada, in care se presupune ca firma A si-a recuperat cheltuielile si a reusit chiar sa faca profit, pierde exclusivitatea asupra produsului X, acesta putind fi cumparat de oricine si devenind ceea ce se numeste medicament „generic”. Ceea ce ramine proprietatea firmei A, si nimeni nu are voie sa foloseasca in afara de firma respectiva, este denumirea comerciala Y, sub care a fost prima data pus pe piata produsul X, si care ramine proprietatea companiei A.
      Un exemplu concret: denumirea Aspirina (denumirea comerciala sau Y, urmarind firul logic al celor de mai sus, pentru produsul X, care este acidul acetil salicilic) este proprietatea firmei Bayer (compania A), cei care au descoperit-o si pus-o pe piata prima oara. Orice alta firma care produce acid acetil salicilic il poate comercializa sub orice alta denumire (Aspenter, sa spunem) numai sub cea de Aspirina/Aspirin nu.

      00
  3. Vorbind de generice, stiati de scandalul Ranbaxy? https://www.cbsnews.com/news/ranbaxy-whistleblower-reveals-how-he-exposed-massive-pharmaceutical-fraud/
    Pe scurt, „Their investigation found Ranbaxy had a „persistent” „pattern” of submitting „untrue statements.” On at least 15 new generic drug applications, auditors found more than 1,600 data errors. This meant their drugs were „potentially unsafe and illegal to sell.””

    00
  4. cea mai mare pacaleala este nurofenul ( 13-14 lei cutia ) cand ai Ibuprofen cipla ( 200 ,400 ,600 mg ) 4-5 lei cutia …

    00
    • Exact, aceeasi substanta activa, doar aroma difera. si ambalajul.

      00
    • Facts:

      a. Nurofen e vandut de Reckitt Benckiser.

      b. Ibuprofen was originally made and patented in 1961, by the research arm of Boots.

      c. 1983 – Nurofen (by Reckitt Benckiser) is the first OTC (over-the-counter) product to use ibuprofen – the first new OTC analgesic since 1950s. The company breathed new benefits into a 50-year-old molecule by thinking of the consumer needs rather than focusing only on chemistry.

      d. progesiv Reckitt Benckiser a cumparat Boots (ultima transa a fost luata in 2006)

      a+b+c=d => nurofen e scump pentru ca este THE SHIT. A fost primul pe piata, inglobeaza o gramada de research and development, si ramane cel mai bun din pdv chimic (un medicament nu e doar suma componentelor).

      Mai oameni buni, Zoso are dreptate: voi daca muriti, sunteti in stare sa muriti fericiti ca v-au ramas doua parale in plus de la drumul la farmacie!

      00
    • brufen retard de 800 de mg, sa crape ficatu’ de tot. la fabulosul pret de 15 lei cutia cu 30 de gloante!

      00
    • cu singura diferenta ca nurofenu actioneaza imediat.

      00
    • Acum se recomanda si adagin prin farmacii.

      00
    • Da, cu marele avantaj ca ibuprofenul, varianta mai ieftina, are si substantele „de umplutura”-adica in afara de ibuprofen- mai ieftine, ceea ce pe unul cu rinichi mai sensibili (mai ales daca nu stie ca ar avea probleme) il duce direct la disfunctii sau blocaj renal. In rest, e fix la fel. Patita in familie, n-as mai pune mana pe ibuprofen ever-ever-ever. Am deja un sot bolnav cronic de rinichi, multumesc.

      00
    • confirm. La mine nurofenu nu-și face efectu… Ibuprofen simplu (sau mai nou Parafen) sau Marcofen.

      00
    • @Nico: sotul tau bolnav cronic renal NU are voie sa ia ibuprofen (este nefrotoxic).

      00
    • v-ati suparat pe capsuna degeaba…

      00
    • @corector – sotul meu asa a ajuns bolnav cronic – de fapt asa a aflat ca este, dupa 5 pastile luate in vreo 3 zile ca sa calmeze o durere de masea, i s-au umflat fata si picioarele ca niste cozonaci.

      00
    • @Nico: stiu ce inseamna. Semnat: transplantatu’ de serviciu.

      00
  5. Nu trebuie generalizat ,unele generice sunt ok altele dau niste efecte adverse care le diferentiaza net de produsele originale.In piata farmacistii fac legea medicii prescriu DCI si nu denumirea comerciala.Acest lucru nu este normal si disipeaza raspunderea atunci cand apar probleme.Producatorii de generice inunda piata cu produse ieftine iar farmaciile accepta cu mare bucurie comisioane generoase de la ei.Sanatate tuturor!

    00
    • @io:
      Nu farmacistii fac legea ci, surpriza, chiar M. Sanatatii si CNAS. Daca ai fi fost atent ai fi observat ca, in privinta DCI vs denumirea comerciala, au modificat schimbarea de cateva ori in ultimii x ani. Eu nu stiu care solutie e mai buna, tu se pare ca ai deja o idee. In schimb stiu ca doctorii erau mituiti si atunci (cand era denumirea comerciala), de catre companiile si distribuitorii farma, ca sa prescrie un anume medicament pentru anume boala. Unii oameni ajungeau la farmacie si nu-si permiteau produsul original, de obicei foarte scump. Acum au de ales, pot sa-si cumpere Nurofen daca au dare de mana, chiar daca pe reteta e denumirea generica – ibuprofen.
      Disclaimer: consoarta e farmacista; brb, ma duc sa o intreb unde-s comisioanele alea generoase.

      00
    • în mod sigur le ascunde de tine.

    • si mila de la dumnezeu, ca vorba omului: frate, frate, da’ profitu-ntai de toate..

      00
    • >unele generice sunt ok altele dau niste efecte adverse care le diferentiaza net de produsele originale

      Poti sa dai cateva exemple, cu sursa? Multumesc!

      00
    • Anul trecut am citit un articol (stiintific) care spunea ca substantele inactive din medicamente afecteaza intr-un mod sau altul absorbita medficamentului de catre organism.
      As fi fericit sa gasesc linkul dar nu-l mai am.

      00
    • Push-ul de la farmacii e mai degraba catre medicamentele scumpe. Farmacistii cu care am interactionat in ultima vreme au inceput sa aiba o abordare de up sell si cross sell in still McDonalds (nu vreti si un sos, nu vreti un BigMac). Ma duc sa cer un medicament specific, ma intreaba, dar nu vreti medicamentul Y, ca e mai bun (doar costa dublu) samd. Ca in orice afacere mercantilismul a inceput sa primeze asupra juramantului lui Hipocrat…

      00
  6. Tu ai dreptate, ca nu sunt toate la fel de eficace dar trebuie sa tii cont ca e o diferenta mare intre medicamente generice, care au o substanta activa cu un sistem de actiune bine defint si documentat si vitamine/minerale care sunt – in principiu – suplimente alimentare, fiind in marea lor majoritate precursori, sinteza substantei necesare facandu-se in organism, plecand de la acestia.

    Si in cazul genericelor, efectele lor sunt similare pentru formulari similare :) (logic, nu?!).

    Aspirinele Bayer, sa zicem, care au un altfel de efect decat genericele nu sunt generice. Sunt aspirine Bayer. Care au alti excipienti decat genericele, au un acid acetilsalicilic obtinut altfel (deh, patentul fu al lor…) plus cate ceva asociat, ca sa te faca bine mai repede. Plus departamente si bugete R&D si marketing mai viguroase decat ale lui GicaPharma care preseaza si el generice intr-un fost IAS, renovat proaspat.

    00
    • >au un acid acetilsalicilic obtinut altfel

      Poti te rog sa-mi spui cum diferenta in procesul de obtinere a acidului acetilsalicilic duce la efecte diferite?

      Apropo, apa obtinuta prin arderea hidrogenului in oxigen difera de apa rezultata prin procesul de respiratie? Daca da, cum?

      00
    • :) Exact cum ai spus. Difera prin natura procesului care le-a generat. Care e departe de a fi ideal, ca-n manual.
      Proces care mai genereaza si alte produse, care devin impuritati pentru produsul principal.
      In cazul in speta, acestea sunt :) : 4-hydroxybenzoic acid; 4-hydroxybenzene-1,3-dicarboxylic acid (4-hydroxyisophthalic acid); salicylic acid; 2-[[2-(acetyloxy)benzoyl]oxy]benzoic acid (acetylsalicylsalicylic acid); 2-[(2-hydroxybenzoyl)oxy]benzoic acid (salicylsalicylic acid); 2-(acetyloxy)benzoic anhydride (acetylsalicylic anhydride) – cf. Council of Europe, European Directorate for the Quality of Medicines.

      Deci, e posibil sa existe niste diferente intre calitatea materiei prime (acidul ala…) cumparata de pe alibaba si cea sintetizata de Bayer, sa zicem…

      00
    • Mah, voi nu v-ati uitat la Breaking Bad?

      00
  7. Referitor la cazul tau, poate medicamentul scump din germania are un alt ingredient care activeaza mai bine vitamina respectiva. Nu ma pricep, dar ma gandesc ca ar fi posibil…

    00
    • nu există așa ceva… Ori e aceeași substanță activă la toate, ori nu. Nu ar trebui unul să aiba efect si altul nu, iar dacă se-ntâmplă asta, problema e la producție (compușii de reacție) si la cât de adevărat e ce scrie pe prospect…

      00
    • Nu toate medicamente sunt la fel… unele cu eliberare treptata altele care intra in sange mai repede :)

      00
  8. da ce pacaleala, adica daca ai bani de ce sa susti compania care a inventat ibuprofenu ca doar nu e cazu sa aiba bani sa r&d sa produca si alte medicamente

    00
  9. A mai remarcat cineva ca a disparut de pe piata concurenta aspirinei efervescente bayer? Se chema upsarin si pretul era la jumatate fata de inventatori.

    00
  10. NOU
    #38

    cand aud povestea cu nurofenul…lasati povestile si luati varianta forte, e excelent. la mine ibuprofenul e fara efect, poat fi si doza de kilogram.

    00
  11. Mircea are dreptate. In plus, cineva care lucreaza in domeniu imi spune si ca de obicei este replicata substanta activa. Dar o parte din medicamentul original consta si in celebrii excipienti – care determina timpul in care substanta activa este absorbita in corp plus alti parametri de optimizare specifice fiecarui medicament (eu credeam ca sunt doar de umplutura). Printre altele asta e motivul pentru care „genericele” sunt mai ieftine.

    00
  12. La mine in familie, consumam nurofen, dupa ce am citit un articol online, am descoperit, Brufen, un medicament care face acelasi lucru cu nurofen-ul dar e de 7-8 ori mai ieftin, si l-am testat.

    00
  13. Vezi ceva legat de farmacogenetica! Ceva teste genetice legate de raspunsul la tratament. Unii indivizi au o evolutie mai buna la un anumit tratament decat altii. Nu tine strict de cantitatea de substant activa…cred. Ma rog…citisem un articol meserias pe un blog .

    00
  14. Imi place abordarea echidistanta. Asa cum ar trebui sa fie si farmacistul.

    P.S. Link-urile le-ai pus invers intentionat?

    00
  15. Hai frate… Vitamina C 1000mg are 1000mg chiar daca costa 15 lei sau 50lei…
    Eu i-au pastilele cele mai ieftine,ma uit pe cutie la continut si la gramaj. Intotdeauna au avut efect…
    Faza cum ca unele produse sunt mai bune tine doar de comisionul pe care il primesc farmaciile de la firme.

    00
  16. Bună ar fi fost o listă cu medicamentele respective dar nah, pierdem sponsori.

    00
  17. Pentru a lansa pe piata generice se fac doar studii medicale in care sunt comparate cu originalul fix la timpi de absorbtie, concentratie in sange si alti parametrii de genul asta. Studiile astea sunt mult mai ieftine decat cele facute pentru original (gen se fac pe 200 de voluntari sanatosi platiti nu pe 2000 + 10.000 de bolnavi + urmarire pe x ani daca e tratament de durata) si de asta pot fi vandute mai ieftin.
    Referitor la comisioane – hai sa calculam cine are mai mult de dat, ala cu 2 lei cost de productie, 2 lei profit si un leu marketing sau ala cu 2 lei cost de productie si 20 de lei profit/marketing, ca ibuprofenul si-a scos investita initiala inca de dinainte sa auzim noi pe aicea de el.
    Full disclosure: Nu lucrez in domeniu dar am avut tangente cu el in trecut

    00
    • cine ești tu să decizi când își scoate un produs banii și cu cât profit poate fi vândut?

      exact.

    • Eu sunt ala care da banii – sau nu. Povesta cu costurile initiale mari in cazul asta e doar poveste ca a fost scos pe piata din ’69. Daca nu si-au scos investitia initiala inseaman ca sunt imbecili. Si nu dam bani la imbecili din principiu. K?

      00
    • nu nu. eu am comentat tonul tău, care e oarecum nepotrivit.

  18. În loc de nurofen sau mizerii d-astea eu recomand celebra frecţie cu ţuică. Bei ţuica şi te freci cu sticla.

    00
  19. mai conteaza si calitatea, puritatea, concentratia substantelor active, modul-de-depozitare (ploaie, soare, etc), ambalajul, mediul de stocare (pilula, sirop, injectie) …

    teoretic, formula chimica a vitaminei X este A2B3C5 care ar trebui sa fie universal valabila. insa, ca ea sa ajunga pastila – trebuie sa treaca prin anumite procese sau sa fie combinata cu alte substante. Substantele alea pot impiedica absorbtia, sau o pot accelera.

    in general, medicament generic = ieftin. daca e ieftin, nu prea poti ridica multe pretentii atunci cand vagonul cu materia prima are o gaura mare cat casa in el, cand angajezi 10 muncitori chinezi sa descarce, cand ai utilaje de 50 de ani … samd.

    00
  20. Mai tineti minte ca Dan Bitman a dat zeci de mii de euro pe operatii si medicamente in Austria si s-a vindecat cu unul de 6 lei? Insa ce ti-a zis doctorul este antologic! Dar oare de ce nu te-a atentionat de la inceput? Pentru ca la noi medicina se poate absolvi si cu nota 5!In Germania niciodata!

    00
  21. Pentru ca intamplator, chiar m-am ocupat ce adusul de medicamente din strainatate in Romania, cred ca ma pricep cat sa va zic ceva: intotdeauna, dar intotdeauna, ca si concentratie, medicamentele din UK sunt cele mai puternice din Europa, iar la nivel global, nu exista altele mai concentrate decat cele din SUA. Nu pe vorbe, nu din auzite nu prostii ci facturi si rețete precise, cu exact cantitatile exacte de substanta activa din fiecare medicament. Am adus Ibuprofen din SUA cu o concentratie de 75% substanta activa fata de ibuprofenul din Romania care are in realitate doar 25%. Si nu e vorba doar de un medicament ci de sute si toate in concentratie mai mare sau macar exacta. O pastila de ibuprofen din Ro desi are trecut pe ea 400 mg ibuprofen in realitate are maxim 160 de mg substanta activa. Asa ca da,alea din afara au efect mai bun decat pișoarcele astea din farmaciile noastre.

    00
    • A bunch of crap,. Ai dozat tu ibuprofenul din pastile?

      00
    • Ce pot sa-ti spun este ca daca un lot de medicamente nu corespunde calitatii pentru a fi vindut intr-o tara se gaseste alta tara care are standardele de calitate mai permisive. Altfel distrugerea de produse medicamentoase prin ardere era la ~50000$ tona acum vreo 10 ani.

      00
  22. Când ai două variante, una ieftină şi una scumpă, pentru orice, nu doar pentru medicamente (vezi maşini, bere, vin, încălţăminte) de cele mai multe ori după ce le testezi pe ambele înţelegi şi de ce se intampla chestia asta. Produsul original, spre deosebire de cel generic are o vechime mai mare în piaţă şi a fost supus la momentul autorizării unor testari mult mai stricte decât a fost supus genericul. Evident, asta nu înseamnă că genericele sunt toate proaste, e mult mai bine să te tratezi ca bolnav cronic 30 de zile pe lună cu generic dect 15 zile pe lună cu original dacă nu ţi-l permiţ pe cel din urmăi. Dar dacă ţi-l permiţi ai o siguranţă în plus.

    In cazul vitaminei prescrise juniorului (D?) sunt tare curios de produsul german pe care l-ai folosit. Nu sunt convins că există echivalent similar (concentraţie, formă farmaceutică) pe piaţa din Romania.

    00
  23. Hmmmm un medicament ca exemplu bun în varianta ieftina e ibuprofen vs nurofen.

    00
    • Pentru copii mei ibuprofenul si nurofenul au exact acelasi efect. Diferenta tine de autosugestia celui care a dat triplu si evident l-a vindecat mai bine.

      00
  24. Of… Omul zice: nu va repeziti neaparat la medicamnete scumpe, daca exista si o varianta mai ieftina.
    Dar nu intotdeauna ceea ce e mai scump la fel cu ce e mai ieftin. De la caz la caz

    00
  25. Confirm. Pățit cu fetița. Lua Sab simplex pt colici adus de la Viena; 2 zile nu am avut și a trebuit sa ii dau de la noi. A fost absolut inutil cel cumpărat din farmacie de aici și au fost 2 zile nasoale.
    Ghiciți ce, după ce a sosit medicamentul și după o doza, nu am mai avut probleme…

    00
  26. Partea curativa a unui medicament o constituie si efectul psihic. Asa cum o haina ne poate face sa ne simtit bine sau prost, tot asa efectul placebo al medicamentului poate ajuta la vindecare.

    Asta ajuta si cand omul bolnav ajunge asa din cauza gandurilor si atitudinii. Acelasi medicament se gaseste sub forma de tableta, pastila de diferite culori si forme, capsula, drajeuri,solutie-sirop. Acestea au si un efect psihologic.

    La o anumita categorie de medicamente, pretul are si el un rol curativ. Daca tu crezi ca o cutie de calmante de 3 lei nu te iti va lua durerea de cap sunt sanse mari sa nu o faca. Se poate ca un medicament de culoarea neagra pentru vitamine care sa iti creasca tonusul sa nu iti dea cea mai buna dispozitie.

    00
  27. si cateodata cele scumpo sunt de foarte proasta calitate. ne luam dupa ce spune asistenta la farmacie si credem imediat.

    00
  28. Un exemplu concret unde genericele sunt inferioare originalului: medicamentele de tip pansament gastric, majoritatea bazate pe omeprazol si esomeprazol. O spun din experienta proprie si experienta mai multor cunoscuti.

    Cel mai scump medicament de pe piata (facut in Suedia, daca nu ma insel) este cam de doua ori mai eficient (unitatile de masura fiind disconfortul si durerea) decat cel mai ieftin, desi dozele si efectele sunt identice sau foarte apropiate. Sigur, ambele functioneaza pentru o mica „durere de burta”, dar cand le iei in combinatie cu altceva sau pentru alt tip de afectiuni, lucrurile se schimba. Pe langa substanta aia activa, mai exista si niste excipienti care pot la randul lor provoca alergii sau absorbtia proasta a altor medicamente. Asta apropo si de problema cu medicamentul copilului.

    Mai mult, cand trei medici de la trei spitale diferite iti spun sa te feresti de varianta generica (fara a-ti recomanda neaparat acelasi brand – in cazul de fata, compusul activ are mai multe variante, motiv pentru care exista si mai multe „medicamente originale), poate e cazul sa te gandesti daca e cazul sa economisesti 4 lei (indiferent cat de des folosesti produsul).

    00
  29. Zoso, incearca la DM poate gasesti vitamina x produsa de marca lor proprie de suplimente. Sunt facute in germania si se simte diferenta.

    00
  30. Discuția medicament ORIGINAL vs GENERIC este aceeași ca la masini: piese GENUINE vs AFTERMARKET. Poti pune bujii și fara sigla producatorului masinii tale pe ele, dar parca nu ai pune chiar orice. Iar daca iei o caseta de directie ai vrea sa fie originala.
    Personal folosesc generice in functie de fabricant, adica daca fabricantul este Antibiotice Iasi sau Terapia Cluj este OK, evit Cipla, Ozone sau producatori indieni.

    00
  31. Exista chiar si persoane alergice la aspirina, paracetamol sau ibuprofen; unele chiar la toate trei.

    00
  32. Romanii sunt buni la toate…
    Cum frate sa comparati medicamente care au 200mg de cu cele de 500mg ?
    Cum sa comparati medicamente care sunt cu eliberare treptata cu cele care trec imediat in sange ?
    Nu mai dati bani pe firma. Daca ceva e mai scump nu inseamna ca e mai bun. :) Eu m-am ocupat de vanzari si vindeam acelasi produs la pret dublu… si culmea e ca se vindea mai bine decat daca il puneam la un pret mai mic :))

    00
    • Asa este. Dar sintem atit de prosti incit platim etichete la greu.
      Aspirina Bayer este apa de ploaie in comparatie cu cea romaneasca (o fi doza mai mica, nu stiu exact, ca nu mai cumpar). Si am mai avut experiente asemanatoare si cu alte medicamente.

      00
    • Emil, esti varza. Aspirina Bayer, desi mult mai scumpa ca aia romaneasca nu da nici pe departe acelasi discomfort gastric.

      00
  33. Gresit. Originalul este varianta finalizata a celor nspe mii de incercari de a optimiza concentratia, forma farmaceutica, de a minimiza reactiile adverse. Este tata cozonacilor, facut cu al mai bune ingrediente, cu cea mai performanta tehnologie. Buuun. Romanu cumpara patentul (molecula respectiva) si incepe sa se „joace” cu ea: ba inlocuieste un excipient, ba mai adauga unu nou care i se pare potrivit…ok, concentratia substantei active (aia care tre sa te faca pe tine bine) este aceeasi, insa restul, nicidecum. Ori studiile si garantia calitatii substantei sunt valabile doar pentru formula originala. E adevarat ca genericul este certificat cu normele de calitate GMP (Good Manufacturing Practices), este declarat sigur si echivanet cu originalul, insa lucrurile nu-s deloc asa. El este doar un alt cozonac, facut dupa aceeasi reteta, insa cu ingrediente mult mai ieftine. De aici scandalul cu pretul mare al medicamentelor originale. Gresala cea mai mare, insa, este ca se baga pe gat originalele, netinand cont de posibilitatile materiale ale pacientului.

    00
  34. NOU
    #80

    Am avut rabdare sa citesc toate comentariile pentru ca ele reflecta prejudecati, convingeri adinc sadite in constiinta popendulatiei, majoritatea profund eronate. Nu poti compara bujiile contrafacute cu genericele! Genericele trebuiesa treaca de un test de comparatie cu originalul in care sa se demonstreze ca substanta activa este perfect identica la care se adauga si o variatie mica, acceptabila intre nivelul concentratiei maxime, timpul in care se atinge aceasta si distributia in organism. Variatia acceptabila este in jurul a +-20% (se raporteaza suferind o transformare logaritmica, nu mai complic lucrurile). FDA a facut un studiu retrospectiv sa vada care a fost abaterea reala in studiile de bioechivalenta si a ajuns la concluzia ca media este de 5%! Acum, atit medicii, farmacistii dar si pacientii pot semnala cind un medicament generic nu conduce la asteptarile sale sau are reactii adverse neasteptate sau neintilnite la original. Agentia Medicamentului din tara sau la nivel european declanseaza controale de inspectie la producatorul produsului. Au existat situatii rarisime in care s-au gasit abateri in procesul de fabricatie iar sanctiunea a fost inchiderea liniei de productie sau chiar a fabricii. Dar acestea sunt exceptii, asa cum este exceptional sa explodeze o racheta la o lansare in spatiu. In rest, majoritatea diferentelor sunt date de efectul placebo, mai ales in afectiunile cu un caracter functional. 30% din durere poate fi indepartata si cu o pastila care contine creta colorata. De aceea medicamentele se studiaza in comparatie cu placebo, pentru a nu obtine reactii fals pozitive! Sunt un puternic sprijinitor al medicamentelor inovative. Fara aceste medicamente inovative nu s-ar fi salvat vieti (si nu ar fi existat generice azi). A impinge o popendulatie saraca sa cumpere medicamente scumpe pentru care exista alternative ieftine este o dovada de cinism.

    00
  35. La nivelul la care actioneaza substanta activa, nu conteaza de unde provine ea si e important doar sa fie ce trebuie. Asta tine de biochimie. Avantaj genericele aici, au pret mai mic.
    Pina sa ajunga la receptor, drumul medicamentului depinde de o serie de factori (excipienti printre altii), care inseamna ca in practica e posibil ca doua produse diferite cu ibuprofen sa aiba efecte diferite. Chiar daca au doze identice, eliberarea lor se poate produce diferit. Asta tine de farmacologie deja. Posibil avantaj medicamentele consacrate, desi nu se poate generaliza. Depinde de la caz la caz.
    Cu alte cuvinte, nurofenul NU e mai bun decit brufenul. Poate e mai bun pentru X si Y, dar pentru Z e mai bun brufenul. Si pentru ca ibuprofenul se ia de obicei pentru dureri, tineti cont ca aici mai intervine si efectul placebo.
    Pentru mine, 90% din ceea ce iau inseamna paracetamol sau ibuprofen, unde iau varianta generica si nu ma pling.

    00
  36. In principiu Dl Paveliu are dreptate numai ca…
    Chiar in aceasta dimineata am citit pe Medscape un articol in care se spunea ca EMA (European Medicine Agency – pe scurt este o agentie de reglementare in domeniul medicamentelor la nivel de uniune europeana) a suspendat pe moment de la comercializare in tarile uniunii aproximativ 48 de medicamente generice, destinate diferitelor afectiuni cardiace, diabet, etc. Motivul: nereguli si manipulare a datelor in studiile de bioechivalare observate in urma unei inspectii a EMA la compania care fusese angajata sa organizeze aceste studii de bioechivalare. Sunt implicate produse ale unor firme mari de generice si nu numai: Abbot, Dr. Reddy, Sandoz…
    FDA, omologul din SUA inca nu a luat nicio masura de gen (poate si fiindca produsele respective ajung mai putin pe piata americana, poate si din cauza ca inca analizeaza situatia, nu stiu).

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube