Maria învinge

Maria știa de mică ce vrea să devină adultă. Spre deosebire de ceilalți copii, care își schimbă meseriile viitoare la fiecare două săptămâni, Maria avea o convingere de neclintit.

Trebuie spus că Maria creștea într-o familie egalitară, în care i se spunea mereu că poate face în viată ORICE își va dori. Că nu există diferențe între oameni, femei, bărbați, transgenderi sau cisgenderi. „Dacă vrei, poți să devii și astronaută” ii spunea tatal ei când mai bricolau împreună în curte. Timpurile în care femeia era abandonată la bucătărie trecuseră de câteva decenii, societatea se bucura de un modus vivendi plăcut, fără concurența stupidă între bărbați și femei.

Cu bacalaureatul în buzunar, Maria s-a dus direct la Direcția Regională pentru a se angaja în meseria pe care a visat-o din fragedă pruncie. Acolo, funcționarul, un bărbat rătăcit într-o lume ce existase cu câteva decenii înainte, s-a uitat lung la ea, s-a uitat în jur să vadă dacă nu cumva e o farsă, vreun youtuber care face un prank sau o cameră ascunsă de la iUmor.

I-a spus Mariei că nu-i poate procesa cererea, căci calculatorul era în pană și să revină peste vreo 3 zile, că ITista era într-un mic concediu post-depresie și nu găsiseră înlocuitor așa cum prevedea legea egalității de șanse. Maria a plecat acasă, a plonjat și mai adânc în manualul tehnic al meseriei și a așteptat răbdătoare.

După cele 3 zile, alt funcționar, amabil, i-a luat cererea, a introdus-o în calculator și i-a spus că va fi anunțată prin SMS când se va susține concursul. Aici trebuie spus că meseria asta necesită un concurs tehnic, trebuia să știi să repari mici defecțiuni la mașina cu care vei circula. Cam cum era acum câteva decenii examenul pentru șoferii profesioniști. Aveai și întrebări de mecanică și trebuia să înveți și așa ceva, nu numai legislație rutieră, ca să poți obține permisul de șofer profesionist.

După două săptămâni, Maria a fost anunțată și s-a prezentat la examen. A fost mirată că, deși legea egalității șanselor e clară, era singura femeie din sală. Asta n-a descurajat-o, dimpotrivă, era chiar puțin mândră că va putea arăta ca și în domeniul acesta, rămas cumva masculin în ciuda egalității societății, ea va putea arăta că genul nu e un obstacol.

Peste alte 5 zile, Maria a primit un email în care i se spunea că a fost respinsă, pe motiv că a confundat colierul de strângere de la rezervorul de carburant cu cel de la furtunul de abducție. Maria a fost surprinsă, pentru că era convinsă că nu avea cum să confunde două chestii atât de banale.

Maria s-a înscris la următorul examen și a fost respinsă din nou. Și tot așa de încă 4 ori. Din acel moment, Maria a realizat că acesta este ultimul bastion masculin al societății și a fost învăluită de o dorința apriga de a-l cuceri. După ce a trecut peste mirările – și discuțiile lungi cu prietenii ei – că un astfel de bastion mai poate exista în secolul XXI, Maria a început să scrie memorii la Direcția Regională. Ca să fie sigură că memoriile sunt bine redactate, Maria s-a înscris ca student liber la Facultatea de Drept. Avea o motivație de neclintit. Cu cât memoriile ei erau respinse, cu atât înverșunarea ei creștea. Într-un final a absolvit și Facultatea de Drept, pentru că nu se știe niciodată când ai nevoie de o diplomă.

Totuși, lupta asta n-a fost ușoară. Maria a avut momente de ezitare, de depresie, momente în care și-a spus că poate ar fi mai bine să renunțe, să se facă avocata de drept comercial, de exemplu, să se ocupe de fuziuni și achiziții pentru corporații – fusese specializarea ei la Drept – și să lase dorința asta cu meseria în urmă, ca un coșmar pe care vrem să-l uităm.

După 9 ani de bătălii, memorii, chemări în instanță, Maria i-a scris președintei țării, explicându-i, într-un memoriu care acum avea 438 de pagini, cum a încercat să se angajeze în meseria pe care și-o dorise de mică, și, cu toată susținerea familiei și prietenilor, nu reușise să o integreze din motive obscure. Președinta a citit cu atenție cele 438 de pagini, dând din cap dezaprobator la fiecare întoarcere de pagina. A făcut o ședință cu toți consilierii și l-a convocat de urgență pe șeful sindicatului breslei respective, Anton. După întâlnire, acesta a ieșit spășit, gârbovit, mai bătrân cu 10 ani. Cum era posibil ca așa ceva să se întâmple în mandatul lui? Cum?

Anton s-a întors la birou și l-a chemat pe șeful direcției regionale care o refuzase pe Maria de atâte ori. Livid ca varul, acesta s-a jurat pe Biblia „Netflix” – ediția 23 adăugită – că el n-a văzut niciodată cererea de angajare a acestei Maria. Atunci și-a dat seama că funcționarii au sabotat-o pe Maria cu o misoginie inimaginabilă. Aici e nevoie de o mică paranteză: deși Legea Egalității era valabilă în toată țara, breasla lor era singura care avea exceptare de la lege, pentru simplul fapt că în 46 de ani nicio femeie – și nici măcar un transgender, un negru sau un homosexual – nu candidase la vreo funcție în această breaslă.

După demisiile de rigoare, Maria și-a împlinit visul copilăriei: la 39 ani, era prima femeie șofer pe căcănărie din Europa.