Manual/Ghid de Social Media?

M-am apucat la un moment dat și am citit cartea lui Brăduț Ulmanu “Cartea Fețelor” și mi-am adus aminte de nevoie de sfaturi, cărți și modele susținute de realitate în social media, la fel ca și în viață.

Pentru că peste 10 ani nu va mai ști nimeni de rateul fantastic denumit “Newsin”, la care profesorașul Ulmanu a contribuit din plin și pe care a uitat să îl treacă lista de succesuri înșirate în carte, alături de traininguri și burse meritoase (cumva, teoria prezentată la FJSC și la training nu s-a lipit de cei pe care îi angaja la Newsin; sau poate era inutilă).

Nu va ști nici de erorile sale morale. Va rămâne doar cartea. Care, cu respect, e scrisă de expert autoproclamat, fără rezultate în lumea reală. Blogu-i e varză, de la evz a fost zburat cu un șut în fund, la NewsIn a angajat numai idioți, în America e plecat pe barba nevestei cu licența luată pe pile. E ca și cum eu aș scrie un manual de ski după ce m-am uitat 3 zile la oamenii de pe pârtie și fără să mă sui vreodată pe schiuri. 

Mă gândeam că eu, Manafu, Kapra, Bobby sau Novac, printre alții, am putea scrie o carte mai coerentă și mai susținută de realitate și trebuie să o facem. Altfel, copiii care doresc să citească ceva pe tema asta ajung la platitudinile americane, care nu prea se aplică la noi, sau la cărți scrise de oameni cu experiență puțină sau deloc în domeniu. Nu de alta, dar peste niște ani ne vom lovi prin online de copii cu fluturași în cap la fel cum ne lovim acum de programatori, ingineri sau dentiști care au învățat o teorie care nu se aplică deloc în lumea reală.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

17 comentarii

  1. Din pacate in Romania, oricine poate scrie carti, nu conteaza daca au sau nu experienta, daca au habar despre ceea ce scriu, si accidental ajung sa fie cititi, iar multi ulterior pun in practica ce au invatat din aceste carti. Online-ul este oarecum la inceput, iar cei cu experienta si rezultate ar putea sa-si uneasca fortele si sa faca scrie un manual de specialitate.

    00
  2. Și de ce n-o faceți?

    00
  3. mi se pare o idee buna. eu as cumpara cartea aia.

    00
  4. De ce nu o faceti? Daca va apucati de acum, pana la sfarsitul anului o scoateti si traiti linistiti din drepturi de autor pana la adanci batraneti.

    00
  5. Sau cei care se pricep nu scriu carti, ca-s preocupati sa produca bani. Ceilalti isi dau cu parerea pe blog-uri, forumuri si scriu carti.

    Pe de alta parte “online”-ul nu este atat de relevant pe cat il vedeti voi facand laba in cerc.

    00
  6. Da, sustin! Sa scrieti o carte. Ca m-am saturat de cei care ma intreaba de carti in romana pe domeniul asta si eu nu stiu ce sa recomand …

    00
  7. Buna ideea ta de a scrie o carte!
    Eu as citi-o cu mare interes, asa cum iti citesc si blog-ul!
    Nu lasa lucrurile la faza de ideea, si poate chiar fara cei amintiti, scrie-o!

    00
  8. Daca tot intru zilnic sa citesc ce mai e nou pe blog la tine, cu siguranta ca as cumpara si o carte scrisa de tine, si cred ca in acelasi sentiment cu mine mai sunt cel putin cateva mii. Cu siguranta am avea ceva de invatat din experienta ta online.

    00
  9. L-am avut pe Ulmanu profesor de jurnalism online. Primul curs a fost despre cum să ne facem o căsuţă de e-mail pe hotmail sau yahoo. N-am frecventat cursul, mi-am văzut de viaţa mea.

    00
  10. Articolul ala din 2006 e de cacat… se vede cai ai evoluat de atunci…

    00
  11. … precomenzi?… eu vreau cartea 😀

    00
  12. Daca n-ai ce face cu timpul tau scrie cartea … din miile de vizitatori care acum spun ca o s-o cumpere, o vor cumpara tot vreo 200 … daca va fi o carte cu mai multi autori poate ca se va vinde in 1000 de exemplare.

    Sau luati inca un coautor cu multe titluri academice – vreun profesor de pe la vreo facutate – si atunci o cumpara studentii (sau ii obliga el sa o cumpere) iar atunci puteti sa va incasati linistiti drepturile de autori 🙂

    00
  13. O carte neaparat trebuie scrisa de voi. Sa ne anunati cand e publicata. Voi fi printre primii sa o cumpar!

    00
  14. E buna ideea si chiar as aprecia o carte scrisa de cineva care chiar a testat si intreprins activitati in online si social media! Sunt cam satul de cei ce le stiu pe toate, dar numai pentru ca au citit pe la altii si nu au testat/probat/aplicat nimic!
    Probabil o idee si mai faina ar fi sa faceti un ebook, in mai multe volume, cu pretul de 3-4 euro! Spun asta pentru ca cine vrea sa lucreze in social media trebuie sa lucreze practic in online(70% din activitate) si parca mai potrivit ar fi o carte digitala, care sa pastreze pasul cu schimbarile, reglementarile noi etc.., din domeniu! Apoi pretul ar fi unul potrivit, cred! O carte tiparita, parca nu prea isi are sensul in domeniul social media, nu de alta, dar lucrurile se schimba de la o zi la alta! 🙂

    00
  15. unii vor sa aiba in biblioteca si propriile carti,am inteles ca daca ai cel putin 3 titluri publicate asociatia scriitorilor iti mai da ceva la pensie, ce vrei 🙂

    00
  16. o carte e un pas logic si necesar. spor!

    00
  17. Trebuie făcute unele corecturi în acest text.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.