Am pus mâna pe un contract între o instituție de presă și o agenție de partid

Documentul este acesta: contract-agentie-televiziuni.pdf

Pentru că era nevoie de cineva să o spună. Nicăieri, în nici un contract, nu se spune „invitatul trebuie periat și aprobat la fiecare prostie spusă”. Toate sunt subtile și imunde. Prestări servicii media. Atât. Discuția se duce la o cafea între cine trebuie și ambele părți înțeleg despre ce e vorba.

De multe ori nici nu e nevoie să se discute despre abordare, ci este de la sine înțeles. Se face un contract pentru expunere media, pe 2 invitați și 20 de știri. Nu trebuie să spună partidul că știrile alea vor fi pozitive și invitatul va avea în față un moderator care va face non combat.

Și după care apare baletul:

– N-am luat bani de la PSD!
– Dar ai luat bani de la o agenție intermediară PSD?
– Păi, banii vin numai prin agenții. Toată finanțarea presei e prin agenții.
– Da, dar o agenție intermediară PSD?
– De unde să știu eu dacă e intermediară sau nu? Io sunt nevinovat, eu știu doar de audiența mea și de politica mea editorială.

Și după aia apar schemele. Se angajează nevasta jurnalistului unde trebuie, i se vinde o casă mai ieftin, copilul lui are nevoie de ceva care să pară legit  și altele pe care le știți. Viața merge înainte și noi îmbătrânim.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

23 comentarii

  1. Eu am observat că direcțiile de comunicare din instituțiile de stat au ajuns de fapt achizitori de servicii media prestate de diverși operatori economici, în fapt publicitate politică pe bani publici, în plus față de mega-subvențiile partidelor politice.
    Și nimeni nu întreabă nimic.

    00
  2. De ăia 63.000 lei de la USR nu zice nimeni nimic?
    Își bat joc de presa quality.

    00
    • Ia împarte suma la 25 lei per postare

      00
    • ai de plm, cum a fost asta cu dr. Vasi :(

    • @Valente să știi că ai descoperit ceva aici
      63.000 de lei îți ajung de o fermă de doi troli, o postare pe zi, timp de 3 ani jumate.
      Și nu le dai bani, le dai pizza.
      Cred și eu că sunt revoltați cei din media.
      Băiatu de la Newsweek nu putea să lucreze pe mai puțin de 3000 de euro.
      Să sesizăm Autoritatea pentru Protecția Trolilor.

      00
    • Pai spune tu la ce trust media au cumparat aia de la USR cu aia 12.000 de euro. Unii care sa ii pupe in dos cu aceiasi tandrete cu care sunt pupați Iohannis, Ciuca, Ciolacu, Firea, Bode sau Burduja pe toate canalele si la toate orele.

      00
  3. Mă bucur că nu-s singurul căruia i s-a părut slăbuț materialul.
    Da, e revoltător ce se întâmplă cu banii publici.
    Nu, nu mi se pare de talia recorder materialul. În special unele bucăți din interviul cu Ciolacu unde băiatu’ ăla începuse să urle la sărmanul domn președinte.
    Părea cumva că ei (reporterii) se așteptau ca toți cu care au vorbit sau au încercat să vorbească să recunoască blatul și să se simtă eliberați de adevăr.
    In special în meseria aia cred că trebuie să fi mega conștient că realitatea ta nu e realitatea tuturor; la fel și principiile.

    00
    • nu e vorba despre a fi slăbuț sau nu, e vorba că insistă pe o temă falsă, aceea a „hai să vedem noi scris alb pe negru chestii”.

  4. Ne ghiorăie mațul a foame și plătim chirie pentru ca salaru’ in provincie (sau „la țară” cum zic bucureștenii) e minimul pe economie. Dar avem pretenții ca presa de la noi să fie mai puțin coruptă decât cea din Finlanda.

    00
  5. https://www.libertatea.ro/stiri/posturi-tv-jurnale-stiri-tema-bani-cheltuiti-partide-promovare-recorder-4278720

    mai amuzantă decât situația mi se pare ideea că știrea asta e scrisă de Crăițoiu.

  6. Deci Recorder a descoperit ca Partidele fac publicitate printr-o agenție de Publicitate! WOW!

    Dacă studiem un pic LEGEa nr.334 din 17 iulie 2006
    privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
    descoperim Art 20 aliniatul c:

    CAPITOLUL III
    Finanţarea publică
    Subvenţii de la bugetul de stat

    Art. 20. – (1) Veniturile care provin din subvenţii de la bugetul de stat pot avea următoarele destinaţii:
    a) cheltuieli materiale pentru întreţinerea şi funcţionarea sediilor;
    b) cheltuieli de personal;
    c) cheltuieli pentru presă şi propagandă;
    d) cheltuieli privind organizarea de activităţi cu caracter politic;
    e) cheltuieli de deplasare în ţară şi în străinătate;
    f) cheltuieli pentru telecomunicaţii;
    g) cheltuieli cu delegaţiile din străinătate;
    h) cheltuieli cu cotizaţiile datorate organizaţiilor politice internaţionale la care este afiliat partidul politic;
    i) investiţii în bunuri mobile şi imobile, necesare activităţii partidelor respective;
    j) cheltuieli de protocol;
    k) cheltuieli de birotică;
    l) cheltuieli pentru campania electorală.

    so, ce a descoperit de fapt recorder si este ilegal?

    nu judecam acum daca legea asta e buna sau proasta, morala sau nu
    nu iau in deradere initiativa Recorder care in principiul este laudabila dar nu are nici un fel de efect legal ci doar emotional totalmente inutil.
    adica ne am scarbit mai mult decat eram deja dar …

    00
    • COD AUDIOVIZ. (A) 24/02/2011
      Art. 139
      Publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală.

      Asta iti spune ceva? Sau tu crezi ca partidele politice de mai sus baga zeci de milioane in fundul televiziunilor, prin intermediari, in scopuri caritabile, IN AFARA CAMPANIILOR ELECTORALE. Iti dai seama ca, daca cineva chiar ar vrea sa puna datele cap la cap si ar avea coaiele necesare, niste televiziuni ar trebui sa isi piarda licenta? Evident, asta se va intampla intr-o realitate paralela, nu in Romania de azi. Romania de azi in care cei ca tine par a fi complet impacati cu situatia.

      Si doi: ce fac partidele astea folosind firme paravan si invocand clauze de confidentialitate incalca legea 544, de acces la informatii de interes public. Sau tie ti se pare normal ca un partid ca PSD-ul sa bage cateva milioane de euro in fundul unor televiziuni, bani primiti direct de la bugetul de stat, dar sa refuze sa dea orice informatie despre aceste contracte, sustinand ca informatia e confidentiala.

      „dar nu are nici un fel de efect legal ci doar emotional totalmente inutil.” Era mult mai bine sa nu stim deloc. Fericiti cei saraci cu duhul, nu?

      P.S. Unii nu au considerat ancheta totusi destul de utila. Raportul de monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind România din 16 septembrie cere Romaniei /negru pe alb:

      „să asigure garanții specifice pentru independența editorială și să introducă prevederi legale care să oblige la dezvăluirea contractelor secrete dintre partidele politice și mass-media în baza cărora fondurile publice sunt transferate către presă;”

      00
    • Daca studiau mai bine legea vedeau ca partidele politice nu au voie sa isi faca „campanie electorala” in afara „campaniei electorale”.

      Recorder doar a aratat (ca de demonstrat au facut-o altii inaintea lor) ce banuiam multi deja. Sumele date de partide sunt extraordinar de mari si constante astfel incat intretin efectiv publicatiile. Partidele nu isi dezvaluie destinatia banilor (un lucru ce ar fi obligatoriu).

      De asemenea a facut ce nu a mai facut nimeni inainte: A luat telefonul si a sunat oamenii implicati sau au facut un interviu cu ei.

      00
    • *studiai .. si mai sunt alte gresei..

      00
    • Daca te-ai fi uitat la video-ul recorder, ai fi aflat ca partidele politice nu au voie sa „sponsorizeze” televiziuni. De-aia si folosesc firme intermediare (agentii de media) pentru contractele astea.

      00
    • Nu e deloc inutil. Sunt persoane care nu stiau sau nu credeau ca partidele dau bani la presa ca sa vorbeasca frumos de ei, chiar daca pare greu de crezut.
      Chestia asta oricum s-a accentuat foarte tare odata cu reunificarea celor 2 ciume (pesede + penele). Fix de atunci nu am mai vazut/auzit critici la adresa guvernului si totul e lapte si miere. De fapt, cam orice chestie negativa este acum aruncata asupra USR. Orice se intampla rau in tara asta e vina USR, ca au ramas singurii pe care sa dea vina.

      00
    • Silicon_V
      esti agresiv de pomana AGENTIE DE PUBLICITATE pentru ca acolo vorbim de bani publici si interes public

      Ce pleaca mai deaprte din AGENTIE catre alte institutii private NU mai sunt bani publici ci banii privati care se “invart” intre privati

      Si NU, nu era vorba de a “inchide ochii” ci ca nu rezolva LEGAL absolut nimic acest reportaj fix din motivele expuse mai sus si recunoscute chiar si de recorder pe final

      00
  7. Haha, fix aceleasi cuvinte le-am auzit din gura unui caretaker de yacht in Grecia. Am fost cu niste prieteni, charter, 7 zile, island hopping. Intr-una dintre seri capitanul l-a invitat pe caretaker, ca trebuia sa ceva cu acte.

    Dupa masa, stateam chill la un vinut, si tot treceau pe langa noi barci cu multe fete, si bogatani burtosi pe langa ele. Un amic a intrebat, si caretakerul, care facea aceeasi munca de multi ani pe multe continente ne-a explicat „mecanismul”.

    Bogatanii care nu vor complicatii aplica schema simpla: ei invita fete. De obicei sunt unele care au mai fost, si-si aduc prietene. Totul e „above board”, se mananca o icra, se bea un moet, si dupa aia se fac propunerile. Aia „decenti” se limiteaza doar la propuneri. Daca fetele vor, se intampla treburi. A doua zi, domnii ajuta saracele fete cu „bani de taxi”. Desi nimeni nu are vreun dubiu cu ce se intampla, niciodata nicaieri nu se discuta de bani pt sex. Un cadou mic, un telefon „de la companie”, o bijuterie, bani cash de transport, etc. Dar niciodata nu se spune bogatanul trebuie sa faca sex cu tine pentru asta. Si cu toate astea, toata lumea intelege.

    00
  8. în nici un contract, nu se spune „invitatul trebuie periat și aprobat la fiecare prostie spusă”

    00
  9. e pe surse contractul, recunoaste!

    00
  10. În material, cred că Ciutacu a spus & subliniat totul.

    E la fel de neregulă ca plata către partid după ce ai ocupat un post sau bani dați către șeful/șefii de filială să apari pe lista electorală.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)