MacBook Pro 16″ – M1 Pro. Impresii după două săptămâni

„Pentru că mai mulți dintre voi ați întrebat”… mă rog, au fost vreo două comentarii la textul cu chestiile de vânzare. Și, oricum, zisesem la un moment dat, anul trecut, că poate scriu vreo două-trei lucruri și despre MacMini cu M1… Câteva impresii, deci.

  • prima chestie care m-a lovit pe mine n-a fost display-ul, n-a fost nici notch-ul, a fost sunetul. Nu știu ce-au făcut Apple în ultima vreme pe partea de audio, dar m-am gândit instant la HomePod. Nu mă pricep la sunet deloc, dar cred că e, de departe, cel mai bun sunet de pe un laptop, iar modul în care e dispersat e spectaculos. Știu, putea să mă șocheze altceva, dar pe mine m-a șocat sunetul. Ah, are și support de Dolby Atmos
  • notch-ul… în general, nu-l observ, poate și pentru că am iPhone și sunt obișnuit cu el. Nici nu duc cursorul des în partea aia, deci nu-l observ mai deloc. Mai puțin… atunci când trec dintr-un desktop space în altul (detalii aici dacă nu știți ce-s alea). Eu le folosesc când scriu cod, VSCode pe Desktop 1, Chrome pe Desktop 2, așa că dau destul de des swipe între ele. Ăla e singurul moment, că e singura chestie care rămâne fixă pe ecran. Menu bar-ul parcă e un pic prea lat pentru gustul meu, l-aș fi preferat fix cât înălțimea notch-ului, dar e cu vreo patru pixeli mai lung, aia e, tre’ să-mi controlez OCD-ul mai bine
  • n-am testat webcam-ul, nu-mi pasă de el, nu intru în zoom-uri de pe laptopul personal și, în general, nu activez camera în timpul call-urilor (inclusiv pe Lenovo-ul de serviciu e dezactivată din Windows și am tras și capacul peste – pe laptopul vechi de muncă, aveam o drăcie d-astea, am una și pe Ultrafine pusă)
  • ecranul e… Retina. Bine, XDR, bla bla, nu simt nici o diferență, nu mă uit la HDR-uri toată ziua. Cine se uită la filme pe laptop probabil o să o sesizeze, eu am TV pentru alea. Tot 500 niți are și ăsta, la fel ca alea dinainte, de prin 2012 încoace
  • singura diferență notabilă între M1 (de pe MacMini) și M1 Pro (că n-am avut bani de Max, sunt zugrav sărac pe șantier pă Anglea) e că, dacă te uiți la un clip pe YouTube la 2160p, nu mai pare că rulează un pic în reluare. Am avut problema asta și pe MBP-ul anterior și pe Mini, bănui că ține de placa grafică, 1440p era perfect, mai sus… nu sacada, ci mi se pare că era afectat frame rate-ul. Bine, și faptul că MBP-ul anterior voia să decoleze după primele 30 secunde, dar aia-i altă poveste
  • tastatura e grozavă. N-am avut niciodată o problemă cu touchbar-ul, deși, ca experiență de utilizator, era enervant să apeși de două ori ca să schimbi luminozitatea sau volumul, dar tastele… butterfly keyboard o să intre în istorie drept cel mai mare eșec al Apple. Bonus, revenirea la layout-ul anterior pentru arrow keys a fost o decizie foarte deșteaptă, că, în sfârșit, e la fel de ușor ca înainte să nu mai apeși shift în loc de arrow up, că simți spațiul gol de lângă. Nu are un travel la fel de lung ca generațiile de dinainte de butterfly, dar simți tastele și feedback-ul e bun
  • bateria e ce trebuie. Am o instanță de Node.js care se oprește doar dacă dau restart, a rulat continuu de când am transferat datele de pe laptopul vechi. Cu respectiva rulând, cu vreo două-trei ore de scris cod, cu Chrome pornit tot timpul, am scos de la 100% la 10% undeva la 10h30m de screen on time cu luminozitatea la maximum (știu, știu, am început s-o dau mai mică, mai am mult până mă obișnuiesc cu 50%, momentan o țin pe la 65, că-s chior și refuz să port ochelari), deci cred că poate duce mai mult. Amuzant e că, uneori, când verific bateria, Apple Music consumă mai mult decât un Chrome cu 20 tab-uri
  • designul e destul de similar cu cel dinainte. Capacul nu mai e la fel de rotunjit, dar deja știți asta. E vizibil mai gros decât MBP-ul anterior și e cu 300g mai greu, probabil din cauza bateriei (care, apropo, s-au uitat băieții de la iFixIt, e foarte ușor de schimbat atunci când s-o duce, nu mai trebuie înlocuit top case-ul – deși, na, cine naibii îl înlocuia când costă cât un sfert de MBP nou?) Trackpad-ul e vizibil mai mare, iar zona tastaturii e acum neagră. Nu, nu e o bucată separată de plastic, ci e doar vopsită (mă rog, anodised aluminium). Not great, not terrible, mi se părea mai elegant contrastul dinainte, dar nici nu-mi displace
  • porturi – trei USB-C/Thunderbolt, un HDMI, SD card, jack audio și MagSafe. Ei spun că ai nu știu ce fast charging (sau, mai bine zis, faster charging) prin MagSafe, eu nici măcar nu m-am obosit să scot țipla de pe cablu. Ochiometric, de la 10% la 100%, se încarcă pe USB-C în aproximativ o oră. O chestie care mă enervează însă e o limitare din – cred – monitor (Ultrafine-ul de care ziceam mai devreme), că deși am cumpărat un adaptor HDMI-USB-C/Thunderbolt, ca să nu mai încarce bateria când e legat la laptop, nu merge, nu se contează deloc. Aia e
  • „viteza”. Aici nici nu știu cum sau ce să compar cu ce. La un npm start, de exemplu, cu un React, durează în jur de 12-15 secunde din momentul în care dai enter și până e complet încărcată aplicația (deși am scos și 25, dar asta din cauză că eram pe un wifi prost și aplicația pe care lucrez acum trece prin Google Auth). E mai rapid decât M1 (MacMini) cu câteva secunde și mult peste MBP-ul anterior (unde dura de la 40 în sus) sau Lenovo-ul de serviciu (care e decențel – i7 @ 2,8 gen 11, 16GB RAM – ThinkPad E15 gen 2), care ia spre un minut. Nu știu dacă ajută cu ceva informația asta, dar n-am altă comparație. Ah, e extrem de silențios și mă aștept ca ventilatoarele să pornească doar dacă mă apuc de învățat Swift și o să aibă Xcode de treabă. La Mini-ul anterior, de exemplu, n-au pornit nici măcar o singură dată în vreo opt luni și l-am folosit inclusiv la randat video

Ca idee, am cumpărat fix versiunea de bază, M1 Pro cu 16GB RAM și SSD de 512. Am explicat acu’ vreo două postări că l-am luat pentru că am reînceput să fac naveta Anglia-România și un desktop nu-și mai justifica existența. L-am vrut însă pe cel de 16″ pentru că deja m-am obișnuit cu ecrane mari, deși cred că n-ar fi fost tocmai groaznică nici trecerea de la 15″ la 14″.

Pentru majoritatea utilizatorilor, nu cred că e nevoie de mai mult de un Air. Sincer, cred că nici eu n-aveam nevoie de un Pro, dar m-am gândit că nu intenționez să-l mai schimb în următorii cinci ani – teoretic, nici pe precedentul nu l-aș fi schimbat, chit că voia să decoleze mai des, că nu fusese curățat de praf niciodată -, dar tastatura aia mă exaspera.

Random fact: la Mac-urile cu M1, s-a schimbat modul în care le resetezi la factory defaults. E similar cu iPhone-urile, ai o opțiune de „Erase this Mac”, îți cere parola de iCloud și se ocupă el de formatare și te trimite, la final, la ecranul de setup. Prin contrast, la MBP-ul vechi, după ce ai șters discul, trebuie să-l pornești cu cmd+R ca să intri în Utilities și să reinstalezi OS-ul.

Dacă aveți alte curiozități, știți ce să faceți.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

29 comentarii

  1. m1 e valoare! adio laptop incins si zgomot de ventilator.

    00
    • Da, dar prețul man, prețul! That shit is expensive!
      Aproape 3 luni de chirie decenta si aproape jumate de an de chirie vai mama ei costa doar MacBook Air, cel cu 8 GB RAM si spatiu insuficient.
      Cel mai slab Pro e jumate de an de chirie la 2 camere sau aproape un an de chirie la garsoniera.

      MacBook Pro, sau termini ratele la casa un an mai devreme ?

      00
    • vosidit98: daca nu-ti permiti macbook, vezi ca au la emag laptop-uri de 1500 de lei, pe care le poti lua in rate pe 2-3 ani.

      00
    • @vosidit98 plot twist: iti iei macbook (sau orice alt laptop) scump atunci cand il folosesti sa faci bani cu el (programare, editare foto/video etc.). cum suna cand macbook-ul ala se amortizeaza in 1-2 luni si dupa aia te ajuta sa lucrezi mai eficient?

      00
    • @MihaiDB
      Daca iti „amortizezi” mac-ul in 2luni programarea nu e pentru tine.

      PS: Intotdeauna e unul mai bogat care se uita la tine cu dispret. Think about it!

      00
    • M1 e și pe Mac-urile mai mici. Chiar am testat unul M1 normal și Air, ambele de 16GB RAM și serios nu am văzut nici o diferență. Așa că uită-te cât costă un M1 Air și zi-mi alt laptop care să merite luat, ușor și elegant, cu specificații aproximativ similare :).

      00
  2. Ce-ai facut cu laptopul vechi?

    00
  3. Belgia?

    00
  4. Tot 500 niți are și ăsta, la fel ca alea dinainte, de prin 2012 încoace

    Nu, are luminozitate maxima de 1000 niti (sau 1600 pentru conținut HDR). Mai are și ProMotion.

    În rest, am și eu unul, de 14 inch, tot M1 Pro, și pur și simplu e genial. il folosesc în paralel cu iMac 5K cu procesor Intel și, deși îl consideram rapid, chiar se mișcă în reluare față de MacBook…

    • Maximă. Adică se activează din an în paști, ceea ce înseamnă că tot 500 e maximă în restul timpului. De aia n-am mai intrat în detalii :)

  5. Am o recomandare vis a vis de monitoare, ca zisesi de luminozitate.
    La inceputul pandemiei am trecut de la monitor de 27 la munca la 13 acasa, la fel, cu luminozitate 199%. Nu am vrut sa iau monitorul, chiar ma descurcam cu ecranul mic, mai ales ca tot aveam drumuri in timpul zilei.

    Dupa un an am observat ca mi s-a busit vederea in mod turbat. Observasem de vreo 5 ani ca nu mai e ca noua, dar in anul asta numai nu imi arata in procente, atat era de evident. Luat ochelari, redus putin luminozitatea, okeish, dar tot mi se parea ca focalizez greu si vad prost cand dau ochelarii jos.
    Ca baba curioasa, am zis sa incerc iar cu monitor mare ca parca prea a coincis vederea proasta cu ecranul mic. De 4 luni lucrez preponderent pe 29 si imi pare rau ca am frecat-o atata timp pe 13inch. Nu imi mai oboseste vederea, nu mai focalizez greu si nu mai stau chiorat in laptop tragand cocoasa in jos.

    Nu stiu daca la mine sunt alte cauze, daca e genetic etc etc, dar merita avut grija cu ecranele si distanta fata de ele. Mai ales pe mac unde fonturile tind sa fie putin mai mici decat pe windows.

    00
  6. L-am luat si eu pe cel de 16 care e 16.2″ sau ceva de genul, mai mare ca precedentul. L-am returnat a doua zi, imi era frica sa ma misc cu el prin casa, nu e deloc portabil sau practic ca laptop. L-am ales pe cel de 14 in cele din urma, mi se pare o alegere buna daca chiar vrei portabilitate. Sa calatoresti cu cel de 16, sa-l scoti in aeroport, sa nu-l poti folosi in avion, sa te chinui cu el in rucscac mi se pare inacceptabil.
    Ca fun fact, mi s-a parut ca cel de 16 se incingea mai tare la Youtube decat cel de 14 (ambele cu M1 Pro)
    Bateria + tastatura + ecranul + faptul ca nu mai „decoleaza” fan-urile cand deschizi Chrome merita toti banii (mai ales daca si faci bani cu utilajul respectiv)

    00
  7. Pune https://apphousekitchen.com si opreste incarcarea bateriei la nu mai mult de 80-90% ca sa te tina mai mult. Eu am la 80%. Oricum tine bateria de rupe, nu plângi după aia 20%.

    00
  8. Exact aceeasi experienta am avut-o si eu. Am trecut de la un MBP 2016 cu touch bar la un MBP M1 de 16 inch. In ultimele 6 luni am schimbat 10 taste la laptopul vechi.
    Pentru cei care fac meetinguri video, camera de pe noul MBP este net superioara fata de alte webcamuri integrate.
    Poate fi un laptop extraordinar pentru cei care au nevoie de putere de procesare. Costa prea mult pentru meetinguri pe zoom,accesat mailul din browser sau filme le Netflix.

    00
  9. Ce review slab, mai ales la partea cu display-ul.

    Oricum, este cel mai bun laptop de pe piață în acest moment, fără doar și poate.

    00
  10. Eu nu cred ca sunt asa bune laptopurile astea. Nu prea am vazut sa cumpere multi oameni

    00
  11. Unpopular opinion: mi-a placut mai mult tastatura butterfly decat asta scissors, era parca mai „sharp” plus tastele parca erau mai mari. Am avut butterfly v1 si v2 parca, n-am reusit sa stric niciuna.
    Si la mine e pe teava un 14″ M1Pro, inca vreo 4 sapt ca astea cu tastatura INT sunt toate custom.
    Legat de battery life cu xcode am un amic care lucreaza in el, n-are nicio treaba. Singuru moment in care i-au pornit ventilatoarele a fost cand a deschis ceva aplicatie gen zoom.

    00
  12. Din pacate pe mine migrarea de pe platforma Intel ma dezavantajeaza pe undeva. OpenCL vs CUDA vs Metal – Metal nu este o alegere fericita, inca, pentru chestii serioase. Am fost entuziast si mi-am cam luat-o cumparand fara sa ma documentez mai intai. Ma refer la rasnit cantitati enorme de numere foarte rapid, nu pentru rulat pe Mac ci pe niste animale de prin cloud cu GPU. Nu am treaba cu Unity si Unreal, btw, aia e alta piata. Deasemenea task scheduleru nu te lasa sa aloci/dezaloci coreuri specifice unui task, da poate nu ma prind eu inca ce si cum, am senzatia ca pune el cumva piciorul in prag si crede ca stie cum e mai bine.
    Din cite cred Apple va tine cu dintii de Metal – cu siguranta vrea sa-si devolte propriul GPU si sa se bata cu Nvidia. Which is ok, va pierde poate citeva mii de ingineri, oameni de prin ML si oameni care fac chestii exotice care nu reprezinta o masa foarte mare de consumatori, si va cistiga poate citeva zeci de mii de programatori si non power users.
    E frustrant si enervant, habar nu am ce sa fac. Sa iau un I9 ??? Da, ok, pot lucra pe o masina remote cu M1 da era misto cand le aveai pe toate sub acelasi capac. Cu toate balbele macOS cu care te obisnuiesti cu timpul (la fel ca in orice alt OS) masina fizica este o bijuterie.
    Relitatea e ca dupa ce treci de la orice la Mac nu mai vrei inapoi. M1 e fain, si apropo de ce spunea strict OP mai sus da, buildurile node par sa fie mai rapide – si e si logic sa fie, dar strict in debugging tot aia e, poate cistigi juma de secunda dupa save da oricum iti tragi sufletul dupa orice save cu ochii in browser. Ventilatoarele pornesc cand virtualizezi o masina cu GUI – fie Vbox, fie Vmware. Brew e fantastic de rapid pe M1, nu stiu de ce ca Ruby a fost praf pe mac. Cred ca un Jenkins pe un M1 ar fi o chestie nemaipomenita. Multe de povestit.
    Per final, cine nu are si foloseste un laptop pentru munca sa puna mana sa faca un efort si sa cumpere un macar un Air, e un mare salt inainte.

    00
  13. Salut și ms pentru impresii! Am fost unul dintre cele două comentarii de la articolul precedent :)

    Motivul principal pentru care doresc să fac upgrade e tastatura butterfly de pe Macbook Pro 15″ Touchbar 2016.

    Cumpărat în ianuarie 2017, în vara lui 2019 i-a fost înlocuit gratuit topcase-ul în cadrul programului „de service pentru tastatură pentru MacBook, MacBook Air și MacBook Pro”.

    Dacă aveți un Macbook și vă face figuri tastatura butterfly, intrați aici: https://support.apple.com/ro-ro/keyboard-service-program-for-mac-notebooks

    Nu a ținut decât 2 ani și jumătate. Au revenit problemele cu tastele, efectiv se desprind și devin aproape inutilizabile. Vorbim de cele mai folosite taste, dar urmează și restul… Nu sunt eligibil pentru o nouă înlocuire, iar devizul a fost în jur de 3900 lei pentru înlocuirea integrală a topcase-ului. Am refuzat categoric reparația, din punctul meu de vedere costul este exagerat, nejustificat… Și există alte soluții…

    Referitor la noul MB cu M1 Pro, încă nu sunt decis ce configurație voi cumpăra. 14 sau 16 inch, 16 sau 32 GB RAM. Până la finalul lunii am timp suficient de gândire :)

    P.S.: dacă vreți să obțineți un preț semnificativ mai bun și aveți firmă cu cod de TVA, cumpărați cu încredere de pe amazon.de; da, tastatura e în germană, dar prețul final pe care îl plătești poate ajunge, de exemplu, chiar și cu 3000 lei mai mic decât în RO (pentru un MB Pro de 16 inch: https://ibb.co/tMCKcDz)

    00
    • Faza cu tastatura e penibila. Dupa 3 ani de utilizare mi-a sarit la un moment command-ul, cateva taste aratau de zici ca am dat cu ciocanul in ele… mi-au schimbat cu programul lor gratuit, dar ma gandeam ca au pus altfel de tastatura, ca se simte putin diferit la tastare… sau poate am uitat eu cum era de noua cealalta.

      Sa speram ca macar pe partea asta isi revin…

      E trist sa coste 3900 lei reparatia.

      00
  14. „era enervant să apeși de două ori ca să schimbi luminozitatea sau volumul”
    La touchbar nu trebuie sa apesi de doua ori, trebuie doar sa tii apasat pe iconita de luminozitate sau de volum si swipe dreapta sau stanga pentru a schimba.

    00
  15. Daca te pricepi catusi de putin la desfacut pcuri/laptopuri si curatat de praf, poti schimba si bateria la alea cu ea lipita de top case.
    La un MBP 2015 cu bateria umflata aveam de ales intre schimbat topcase la iStyle, cam 1300lei parca, 2+ saptamani dura pana venea, sau schimb singur cu kit cumparat de la iFixIt, ±100E, livrare in cateva zile. A durat cam 1 ora operatiunea si nici nu am demontat mobo ca in ghid (ca sa dai cu solvent fara frica), am lucrat cu grija si foarte putin solvent.

    00
  16. NOU
    #29

    „N-am avut niciodată o problemă cu touchbar-ul, deși, ca experiență de utilizator, era enervant să apeși de două ori ca să schimbi luminozitatea sau volumul”

    apesi o singura data si apoi faci swipe, ca stie ca ai degetul acolo. acum ai scapat si nu mai conteaza.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube