Cum mi-am luat mașină nouă în 2016

Trăim într-o țară în care mașina se cumpără DE OBICEI pe principiile: să fie cât mai ieftină (și de obicei și într-o stare proastă – de unde și alintul „coajă”, „râșniță” etc.), să fie de rasă ariană (încercați să rostiți vorba românească „mașina germană e mașină germană” cu vocea lui Hitler și mâna ridicată) sau să suplinească lipsa sexului (știu, toți avem „mașini de bărbați” și suntem satisfăcuți de neveste de 5 ori pe zi, de aia defulăm în trafic, de zen ce suntem). Și nu doar se cumpără așa, ci manly-man-ii băloșesc pe net după astfel de mașini și le fac descrieri fanteziste, deși ei merg cu tramvaiul. În asemenea condiții a te pișa contra vântului înseamnă nebunie. Ești neromân, trădător de patrie și de neam! A-ți spune civilizat părerea că mai există și altceva pe piață decât [insert popular/cheap brand here] nu face decât să enerveze populația căreia îi curge la propriu scuipatul din gură pe tastatură.

Recunosc, ani la rând am avut în vedere doar achiziționarea de mașini sh pe principiul împământenit aici că suntem săraci. Nu, nu suntem săraci, suntem doar (mai mult sau mai puțin) proști majoritatea dintre noi. Limited mental bandwidth, ochelari de cal. După mai mult timp în care mi-au căzut ochii pe mașini gen Volvo C30, Smart ForFour, Astre break, Octavii sau Mercedes C-Klasse cu farurile alea duble dubioase (nu stau să mai caut acum anul), am ajuns la concluzia că nu se merită să îmi bat capul cu o mașină pe care aș putea să mai dau încă o dată contravaloarea ei încă din primul an și cu care să pierd timpul. Eu personal nu am auzit până la vârsta asta de nimeni care să nu își fi cumpărat mașină sh și să nu o fi băgat în service încă de la început. De ce să îmi complic existența? Viața e așa de scurtă… De ce să fim doar niște biete animale care se târâie la baza piramidei lui Maslow? Poate pentru alții funcționează modul ăsta de viață, nu și pentru mine.

Acțiunea se petrece în 2016. Am încropit atunci niște cerințe minimale, de bun simț pentru epoca în care trăim:

• Mașină nouă, uz personal 70% și business 30%, dar fără a căra cu ea mai mult decât chestii mici.
• 4 uși, din considerente de confort pentru toată lumea.
• Spațiu la picioare pentru toată lumea din mașină, în special pentru pasagerii din spate (important).
• Cutie automată, indiferent de modul de funcționare (nu fiți cârnați, câtă vreme „dau din picioare” pentru șofer toate sunt automate, indiferent că e robotizata de la Dacia sau ultimă fiță de la Audi, diferă doar principiul de funcționare și denumirea comercială, altfel fac basic fix același lucru).
• Aer condiționat și scaune față încălzite (știați că încă există oameni care nu vor căldură de nici un fel în mașină pentru că așa s-au obișnuit de la mașinile vechi și preferă să pună o haină în plus pe ei?).
• Comenzi pe volan și bluetooth pentru telefon (un must-have in condițiile în care nici măcar BMW sau Mercedes nu au… glumesc, ați văzut voi vreun șofer de mașină germană fără telefon lipit de ureche, să i se vadă valoarea? degeaba au petrecut sute de mii de ore-muncă inginerii ăia, să își bată românii săraci joc de ei).
• Cameră video marșarier și senzori parcare.
• Sub 20k pentru că nu sunt genul cu piramida valorilor inversată. Pentru mine mașina trebuie să coste maxim 40-50% din valoarea casei, nicidecum să locuiesc la subsol cu șobolanii și să îmi pută casa de 25k a WC refulat, dar eu să am în fața ușii o bijuterie de 100k sau chiar mai mult. Nu e de râs, e realitatea cotidiană în multe locuri din România. Când o să locuiesc într-o țară vest-europeană cu apartamente de 500k-1m, ridicăm ștacheta, până atunci nu.
• Nici Logan ca aspect, dar nici să arate a bocanc sau a avion stealth (cu ‘jde unghiuri aparent fără rost).
• Și desigur pleiada uzuală de acronime de sisteme de siguranță și cât mai multe airbag-uri, chit că am învățat în ultimii ani că și acolo e o loterie.

Trăgând linie m-am lovit de primul obstacol: oferta de mașini pe automată era extrem de redusă, jumătate dintre mărcile existente în România în 2016 neavând nici un model cu o astfel de transmisie disponibil pe piața locală. Pentru că românului îi place „să simtă mașina”, chiar dacă nu știe el ce e aia (că e șofer prost, dar a auzit că e mișto), sau se ferește de automată ca de dracu („nu știu eu să conduc din asta”). Altele aveau, dar mult peste buget (în special Ford și Skoda).

Am solicitat oferte de preț și programări de drive-test la diverse reprezentanțe. De la Adras nu mi-au mai răspuns niciodată, iar Dacia m-a redirecționat tot la ei (Sandero Stepway cu robotizată abia se lansa la Paris, mi se pare sub 15k full și vânzările erau blocate în lipsă de liste de prețuri, deși dacia.ro te lăsa să calculezi). La fel la Suzuki (îmi plăcea Vitara nou, 16.5k cu automată și 2WD; nu mai știu cât era 4WD) și Ssangyong (Tivoli, tot pe acolo; apropo citit invers înseamnă „I Lov It”), nu au mai dat vreun semn. La Kia am făcut un drive-test cu C’eed manual pentru că nu aveau Rio, dar nu m-a dat pe spate, apoi au uitat de mine. Fiat (Autoitalia) mi-a trimis două oferte pe Tipo made în Turcia și atât. Renault Clio și Captur – foarte mișto, dar o glumă la spațiul la picioare, în special la pasagerii din spate. Degeaba au lucrat francezii la design, că zici că fac mașini pentru amputați sau chinezi, cu scaunele față date în spate la maxim pasagerii nu mai au loc la picioare.

Din start am eliminat Ford (îmi place marca în sine și ideea de mașină americană, dar interiorul e extrem de incomod, ăla care a pus consola aia acolo merită pus să meargă câteva mii de kilometri cu mașina aia, iar la dotările cerute mașina era scumpă), mărcile germane (mișto jucării, dar nu sunt fan BMW, Mercedes etc, mai ales de când românii și-au bătut joc de ele și au manelizat la maxim mărcile astea) sau frații lor vitregi din Cehia și Spania (la fel, cutia automată și dotările de bun simț le duceau spre 30k). În plus la absolut toate mărcile orice dotare suplimentară doreai trebuia achiziționată la pachet cu ceva de care nu aveai mare trebuință (gen un pachet de design). Am fost întrebat ulterior de oameni care conduceau mașini germane de ce nu am luat Ford sau Skoda, ei având impresia că astea ar costa cam cât un Logan „chel”, așa… Înțeleg la Ford, dar pentru unii și Skoda e o marcă proastă?

Următorul șoc (care a înclinat puternic balanța) a fost SAB 2016, unde am constatat că în 90% din mașinile în care am urcat dădeam cu genunchii în coloana volanului, călcam pedalele etc, indiferent de cum reglam volanul sau scaunul. Suzuki Vitara, ce cruntă dezamăgire la picioare, mai ales că era prima în topul preferințelor! La Citroen agentul de vânzări îmi spunea superior să trag de manetele alea, că precis încap. După care i-a căzut fața. „Reglaje la scaunul pasagerului din dreapta?”, l-am întrebat. Zi mersi că poți să reglezi scaunul șoferului!

Scurtă paranteză: Mercedes și Volvo nu sunt mașini pentru România, decât în condițiile în care te urci în mașină din garajul „farmacie” și te dai jos la birou cu mare grijă să nu te spargi. Altfel, să vii ca un țăran plugar cu opincile pline de praf și noroi și să te urci pe mocheta albă a XC-ului, sau să te freci cu pantalonii de pragul de autoutilitară a Merțului de director, nu prea e ok in viziunea mea. Am încheiat paranteza.

Dezamăgiți și cu opțiunile tot mai limitate am ajuns la standul Honda (Asko), unde m-am orientat prima dată spre Civic. Că na, tot românul a auzit de Civic și doar aia știe, că așa e programat mental. Mașină mare, drăguță, interior mic. Am condus ulterior un Civic Executive model mai vechi, ăla de seamănă cu Sebring, care avea spațiu mai mult, dar astea de acum sunt claustrofobice. Loc la picioare în față? Loc la picioare în spate? La ce-ți trebuie?

Și, precum în zicala aia cu „nu tu alegi pisica, pisica te alege pe tine”, vedem noi un model de care nu știam nimic, dar absolut nimic, nu văzusem așa ceva pe stradă până atunci, nici nu știam că există. Un adevărat TARDIS, mică pe afară, mare pe dinăuntru. Un model destul de exotic, cu puține exemplare vândute în România. Dar despre asta, mai multe pe viitor…