E loc de moralitate în viaţă şi în business?

Nu ştiu de ce, dar nu m-au prins niciodată bârfele. Aflam mereu ultimul cine s-a combinat cu cine, cine a vândut cui, de ce şi cum. Mi-am făcut un obicei din a nu vorbi oameni de rău pe partea de business şi am rămas surprins să aud că oameni pe care nu i-am vorbit sau deranjat mă vorbesc de rău, tot pe partea de business. Am fost un pic trist când am aflat că fac asta inclusiv oameni pe care i-am ajutat. Am preferat să fiu deschis şi să le spun oamenilor că nu vreau să am de-a face cu ei decât să afle de la alţii. Am scris-o şi pe blog, le-am spus-o şi în faţă.

Mă deranjează inclusiv când unii mi-i bârfesc pe alţii. De exemplu, toată lumea ştie că Florin Grozea are obiceiul de a uita să plătească când iese la bere cu bloggeri. Omul nu e obişnuit, e vedetă, de obicei îl invită alţii la masă, mă rog. Dar după ce ţi se întâmplă asta de două ori e stupid să baţi apropouri pe blog în loc să îl tragi de mânecă şi să îi ceri să achite ce a consumat. Eu nu sunt aşa. Eu l-am futut în gură şi pe el şi pe Emi Gal doi ani până să îmi recunoască paternitatea ideii cu reclame audio cu care voiau să facă bani cu eok.ro (bine, pe Emi l-aş mai putea fute un pic pe tema asta, că el a luat ideea şi a aplicat-o la video, dar e simpatic, îl iert).

N-am nici jene să spun public că Bogdan Gavrilă e un jeg, că Adrian Ciubotaru scrie scremut, că Chinezu e clovn şi turnător, că Zelist e prost şi Cătălin Teniţă stupid şi aşa mai departe. Îmi place să ştiu unde stau. Nu am probleme nici să-i taxez pe Cabral sau pe Moise Guran când dau cu bâta în baltă, deşi îmi sunt simpatici. Consider că economisesc timp şi nervi făcând asta, chiar dacă mă expun riscului ca oamenii ăştia îşi exprime părerile în cadru restrâns, gen cum mânca rahat Tolontan  sau Chinezu sau cum o fac unii sau alţii (curajoşi toţi, confruntaţi au negat cu vehemenţă şi au continuat).

Îmi e foarte greu să mă adaptez în piaţa asta, pentru că eu cred că e loc de moralitate şi curăţenie în loc de pupat în cur şi modelat buzele după dorinţele unora sau altora. Nu ştiu de ce, dar încă mai cred în onoare. Încă mai cred în cuvântul dat şi în ideea că nu trebuie să îi dau brânci altuia în prăpastie ca să îmi fie mie bine, deşi mie îmi e bine şi fără să fac asta. Încă mai cred că nu trebuie să bârfesc pe nimeni pe la colţuri şi mai bine îi spun în faţă ce am să îi spun.