Lejeritatea cu care ne băgăm peste alții e uimitoare

Eram la Hornbach să îmi iau niște mochetă să pun peste mocheta actuală, pentru că deși roțile scaunului sunt moi, de parchet, tot o distrug, și m-am gândit să iau niște mochetă mai aspră să o pun pe spațiul de lucru, pentru că suportul ăla de la Jysk e mic și inutil.

Așa.

La mochetă nimeni. Identific un angajat, întreb, momentan e un singur responsabil pe zona de mochetă și parchet și e cu un client. Bun, când termină, să vină la mochete. Așteptam eu, o doamnă și apare un cuplu pe la 60 de ani. Ofuscați. Păi ce, aici e Hornbach sau ce e, cum e posibil să aștept să le dau bani? Se mai uită, se mai foiesc, întreabă același angajat, primesc același răspuns.

Vorbim de 3-5 minute de așteptare, da?

La care tipul, genul destul de isteț să se creadă deștept, dar nu destul cât să se îmbrace asortat, începe să apese pe butoanele de la standul cu mochetă. Băi, nene, cu o lejeritate de speriat. Nu știa ce face, dar parcă juca tetris, așa îi umblau degetele. Îl rog frumos să înceteze, ca să nu strice ceva, se întoarce ofticat către mine, pufnește și îmi aruncă din mers un “io am plecat, că nu am timp de stat”.

Am ridicat din umeri.

Mă gândesc cum ar fi să vină cineva la moșul ăsta la muncă și să îi încurce sculele, că știe el mai bine.

 

sigla-hornbach

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

23 comentarii

  1. Acelasi gen de comportament e intilnit si la ~75% din clientii care iti pot plati integral si la timp un serviciu. In general persoane fizice. Ei sint singura prioritate si singurul client din lume!

    00
    • la bricostore am stat si 15min sa astept pe cineva sa-i cer sa-mi aduca o cada. ca apoi sa vina din depozit cu una ciobita… serios ?! te astepti s-o cumpar… du-te si mai adu una buna !

      intr-o vreme frecventam destul de des magazinele de bricolaj si te cam exaspereaza sa nu gasesti niciodata pe nimeni la nici un raion.

      exceptie fac cei de la leroy merlin care si daca nu tine de departamentul lor tot te ajuta.

      00
  2. nu am inteles nimic din postul asta

    00
  3. un linoleum uni mai gros? testat si multumit.

    00
  4. Nu iti pune mocheta peste mocheta. Nu fa greseala asta. O sa te curentezi de fiecare data cand atingi ceva. Se creeaza prea multa electricitate statica. Am facut prostia asta deja…

    00
  5. Suntem oameni cu stil bagacios. Sunt tare si ma bag peste tine.

    00
  6. Pentru cazul tau cu mocheta ai 2 solutii:
    1. Folosesti o protectie adecvata ceva mai mare, de regula au in Dedeman la parchet protectii de plastic transparent de dimensiuni 120 cm pe 120 cm
    2. Iei o bucata de mocheta de Poliamida pe care o asezi peste mocheta existenta. Sau inlocuiesti toata mocheta din camera pentru un aspect placut. Nu gasesti in DIY asa ceva, e speciala pentru birouri si rezista foarte bine pe spatii de birou. detalii pe mail

    00
  7. pe cuvant ca ai o viata ingrozitoare. cum o fi sa ma ingrijorez ca rotile scaunului meu, pe care le`am analizat a fi moi, sunt prea dure pentru mocheta din camera? nu stiu daca poti fi atat de prost, sau e doar reclama.

    00
    • pai te ingrijorezi ca parca in casa la mine as vrea sa arate ok , nu dupa 2 luni sa am gaura in mocheta, mai ales daca ti s-a mai intamplat o data si mai ales daca nu vrei sa ajungi personaj in articolul ala cu garsonierele burlacilor :)

      btw… au si la ikea protectie de plastic transparenta… si e destul de mare, adica pentru o munca obisnuita la birou nu iesi de pe protectie cu scaunul, ceva peste 1 m2 sigur.

      00
    • e idiot, de aia i-am aprobat comentariul, să îi spună și alții că e idiot.

    • @ drerd: esti felix rache?

      00
    • si eu care ma pregateam sa te felicit ca ai aprobat un comentariu negativ. imi planificasem de 7 luni chestia asta, sa nu fiu prins ca prostii ca trebuie sa dau comentariu pe moment, cand e aglomeratie.

      00
  8. Da’ un huțuluș agățat de tavan nu e o opțiune ?

    00
    • Hutulus este un regionalism care desemneaza un ardelean? La ce l-ar ajuta unul spanzurat de tavan? Adica ar fi distractiv de privit, dar ca utilitate…

      00
  9. Eu in loc de mocheta am parchet iar unde tin scaunul am un covoras de 2×2,5m
    E solutia perfecta pentru mine.

    00
  10. Să ştii că la 60 de ani, chiar nu prea mai ai timp. Mai ales dacă ai tot amînat chestii la viaţa ta.

    00
  11. NOU
    #20

    Pune mai bine vro doi metri patrati de folie cu bule sub scaun si iesi mai ieftin.

    00
  12. Asa e si la dedeman, toti alearga pe acolo dar nimeni nu te baga in seama. La praktiker am fost mereu ajutat imediat… Pacat ca in dedeman gasesc mai multe…

    00
  13. Pe mocheta se pune o suedejie de plastic, se gaseste la ikea, dimensiuni cam 1,5mx1,5m. Pe asta merg bine rotile scaunului.

    00
  14. TIL ca tre sa-mi iau protectie la scaun cand o sa-mi pun mocheta in „home office”. Mersi.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)