Lecțiile Elenei Udrea

Mi se par extrem de amuzante zbaterile PDL de a rămâne relevant pe scena politică românească. Cu un an înainte de alegerile prezidențiale, fostul partid de guvernare nu are un plan sau un candidat? Și, în weekendul ăsta, dacă nu știți, au fost alegeri în acest partid, alegeri soldate cu rămânerea în post a lui Vasile Blaga, în ciuda eforturilor președintelui Băsescu și primarului Boc. Ce am învățat noi, cei de pe margine din toată zbaterea asta (că Elena Udrea n-a învățat nimic)?

 

Furtul pentru cetățeni

Lecția pe care ar fi trebuit să o prindă pedeliștii de la pesedișți din 2004 încoace este că nu e de ajuns să furi și să împarți prada cu baronii locali. Nu e de ajuns să faci săli de sport la sat, dacă aia n-au șosele sau locuri de muncă.

Și e exemplul lui Radu Mazăre, care în timp ce fraierii de Iacubov, DIP, Năstase și alții furau pentru ei, el renova orașul și făcea lucruri pentru cetățeni. Da, le făcea prin firmele lui, dar cetățeanului puțin în pasă când are străzi curate și clădiri frumoase.

Ironia amuzantă este că Udrea s-ar putea să facă pușcărie pentru cheltuirea fondurilor europene, fonduri care le-a cheltuit cu oamenii care n-au (mai) votat-o.

 

Fii umil

Da, Udrea are bani din afacerile lu’ bărba-su, dar ura pe care și-a atras-o îi aparține în mare parte, și e generată de poșetele scumpe și disprețul afișat.

Exemplul lui Gușă, care când era la putere și era întrebat de ce s-a dus la vânătoare de cocoș de munte, specie protejată, a spus că atunci când ești la putere protejezi pe cine vrei tu. Rezultatul îl știți.

 

Oameni noi

Apele politice de la noi sunt atât de instabile încât oamenii care ajung în vârf nu promovează pe absolut nimeni din anturajul său în moduri în care se pot sprijini pe ei atunci când e nevoie. Și asta e o boală a tuturor partidelor: șeful partidului e candidat la președinție, la Senat, la 3 Comisii din Senat, la Parlamentul European și la șefia scării de bloc. Și în spatele lor nu e nimeni. Generația de după ei nu există și odată ei intrați în dizgrația publicului partidul s-a dus pe copcă. PSD a scos din mânecă eșalonul doi: Ponta, Șova, Bănicioiu, Sturzu. Nu sunt cei mai buni, dar lumea n-a apucat încă să prindă ură pe ei. PDL nu are așa ceva.

 

Epilog

Fără bani pe care să îi împartă, Elena Udrea e moartă politic. La fel de moartă precum sunt Traian Băsescu sau Adrian Năstase. Singurul aliat al lui Băsescu este viitorul președinte, Victor Ponta.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

7 comentarii

  1. Tare asta cu ‘Singurul aliat al lui Băsescu este viitorul președinte, Victor Ponta.’. Sunt chiar curios dacă ai dreptate în ambele privinţe, dacă da înseamnă că Ponta nu e chiar atât de prost şi marinarul nu e chiar atât de încăpăţânat.

    00
  2. N-avem guvernare, n-avem opozitie … doar niste panarame de politicieni :(

    00
  3. Astept si eu sa se faca ceva vizibil in tara asta cu banii publici, indiferent cine este la putere.

    00
  4. @nobody: in viata asta sau…?

    00
  5. @nobody , tu nu vezi BMW x6,pe starazi , la pitzipoance ? e foarte vizibil din ce bani sunt .

    00
  6. PDL-istii n-au invatat nimic din patania PNTCD, al partid care n-a avut pe cine sa scoata in fata la urmatoarele alegeri. Degeaba conacul este in ruina, toti vor sa fie boieri pe o mosie pe care cresc scaietii

    Altfel, oamenii care invata ceva din pataniile trecutului sunt extrem de putini. Sa nu uitam ca nici Hitler n-a invatat nimic din aventura lui Napoleon prin viscolul Rusiei, nici americanii din aventura francezilor in Indochina sau aventura rusilor in Afganistan

    00
  7. ai aflat ca prietenul tau lingaul si-a gasit un cur de lins mai putin bashinos decat al motanului felix? :))

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube