Kaufland, zero waste și greenwashing

Cei mai mulți dintre voi nu știți, că presa n-a avut curaj să scrie despre asta, pentru că Kaufland e un sponsor mare, dar pe 22 au avut o conferință în care se lăudau că ei sunt “zero waste”. Adică nu produc deșeuri. Ceea ce, pentru oricine cu o urmă de idee despre orice știe că nu are cum să se întâmple.

Dar aici apare Kaufland și zice, stai, că e vorba doar de marțea de la 8 la 9, atunci suntem zero waste, și suntem zero waste doar pe magazinul din Botoșani, nu ăla, ălalalt. Scheme din astea.

“Zero Waste” înseamnă, teoretic, ce spune numele. Normal că nu ai cum să faci așa ceva. Într-un mod sau altul poluezi. Dar poți tinde către cât mai puțină risipă. De aia termenul mai potrivit e sustenabilitate. Dar, vedeți voi, aia nu e de destul pentru unii. Ei trebuie să fie deasupra.

De asta s-au enervat oamenii.

Iar “greenwashing” e explicat pe larg pe wikipedia. Tu pretinzi că ești curat, pentru că poluarea se întâmplă în altă parte. E cam ce fac nordicii cu electricele. Noi conducem electrice, suntem curați. Aha. Și mașina aia unde se produce? Și litiul și cobaltul ăla cum se minează? Ah, asta nu mai contează?

Nu strică să fim un pic mai conștienți cu mediul. Nu strică să sortăm gunoiul. Nu strică să mai plantăm niște copaci. Nu strică să râdem de HS Timber când plâng că nu mai pot face profit dacă trebuie să cumpere lemnul pe bune. Nu strică să râdem de Adelina că stătea în trafic cu tractorul ei de 4.4 diesel sau de vloggerul de tec când latră că el are amprentă negativă, dar călătorește de rupe. Nu strică să râdem de influencerii care cumpără în continuu chestii și nu ați văzut de la ei vreo străfulgerare de reciclare. Nu a mai venit Fairy anul trecut cu campanie, nu s-a mai ținut #cleanromaniachallenge, nici una dintre alea fierte la campanie pe reciclat n-a mai găsit timp să vorbească un pic despre asta.

Stați că vine vara. Toți ăia care s-au făcut că nu văd se vor plânge de aerul irespirabil din orașe, de căldură, de arsuri, de diverse. Nici unii nu vor face legătura între pădurile tăiate, lipsa copacilor din orașe și “noi suntem zero waste”.

O să tot auziți termenii ăștia, zero waste și greenwashing, mai des în anii care vor urma, pe măsură ce oamenii din companii vor spune „nu e destul să reciclăm sau să plantăm copaci, trebuie să ne și lăudăm deșănțat cu chestii.

Printre puținii care au avut curaj să scrie au fost Europa Liberă și ZF. iar eu, dacă nu aveam campanii cu Kaufland până acum, de acum încolo m-am lins pe bot, că așa e în piar, spui adevărul, pierzi bani, mai bine capul în nisip. 

kaufland-zero-waste

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

33 comentarii

  1. O certificare egala cu zero, ca cea de Top angajator. Se analizeaza lucrurile de suprafata, dar sunt comunicate cu bugete colosale. Kaufland comunica in continuare fara jena campania Zero Waste. Amuzant este ca exact publicul vizat de aceasta campanie s-a prins de minciuna. Pentru mase e egal cu ZERO ce spun ei aici.

    Comentariu apreciat.1130
  2. Sunt zero waste si au tiparit un milion de cataloage ca sa se laude cu asta.

    Comentariu apreciat.2881
    • Sa il arunci cu responsabilitate, ca astia is circulari. Ti-l colecteaza si il baga apoi in parizer.

      Comentariu apreciat.1550
    • Acum e responsabilitatea ta! Ei nu pot face singuri lucrurile.

      Comentariu apreciat.761
    • In ultimul timp nici nu mai suna la interfon astia cu pliantul. Le arunca langa bloc sau pe scari…cate 30-50 pliante…apoi direct la gunoi cu ele.
      Mai degraba ar plati curierii sa le duca direct la tomberoanele pentru hartie.

      Comentariu apreciat.342
  3. Asta cu zero waste îmi amintește de bancul cu Ceaușescu și porcu, când au supraviețuit ei câțiva anu pe insula, cam cu zero waste. Cam asta mănâncă și kaufland and co.

    Și încă ceva… chiar exista oameni care se trezesc dimineața și își zic ca nu vor face aia, sau nu vor manca aia, sau ca nu vor îmbracă aia etc, în speranța că vor salva planeta? Nu zic ca nu trebuie sa plece de undeva schimbarea dar te uiți stânga-dreapta și îți cam piere cheful de niște lucruri! Ok, ne facem toti partea prin a nu arunca gunoaie, prin selectarea propriilor deșeuri (deși bănuim ce urmează sa se întâmple cu ele), prin achiziționarea de bunuri mai puțin poluante, prin evitarea pe cât posibil a unor deplasări cu mașina etc. Dar eu nu la ăștia ma refer… ma refer la aia radicali! Chiar exista (nu de alta dar nu cunosc vreunul) sau e un curent alimentat de ăștia gen kaufland?

    Indecis. Tu ce zici?296
  4. Sau vine Carrefour cu campania, ca sa dea in cap la d-ul Kaufland.

    180
  5. Pai scrie clar că sunt zero waste între 26.04.- 02.05.2023.
    Mulțumim pentru campaniile „cut the crap”.
    Cum poate sa fie un magazin de genul 0 waste când trebuie să arunce zilnic tone de produse expirate? Le trimite la producători sa le arunce ei? Deschid fiecare iaurt sau sticla de lapte după ce au expirat, că sa le golească, curețe și recicleze?
    Bine că știu taxa pungile alea jegoase de la legume-fructe, pungi pe care nu le poți folosi de mai multe ori, in loc să pună pungi de hârtie. Știu să aducă marfa de rahat la legume fructe, marfa pe care nu o cumpără nimeni și ajunge la gunoi.
    Vrei 0 waste? Da produsele care expiră în o zi/ doua pe gratis sau la prețuri mult reduse. Vezi că florile din ghivece s-au ofilit și arată că naiba? Da-le gratis, sigur se găsește cineva tâmpit ca mine care poate incerca sa le resusciteze.

    Comentariu apreciat.731
    • Doar ca asta ar cobora preturile si ei vor sa mentina marja de profit.

      Pe partea caritabila, costa mai putin sa arunci marfa decat sa discuti cu fundatii carora sa le donezi produsele si sa continui sa depozitezi marfa expirata pana vin sa o ridice.

      In plus suntem o tara relativ saraca. Daca s-ar decide legislativ o directiva de a vinde produsele aproape de expirare la pret redus in Romania, multi romani ar prefera sa astepte data de expirare pentru multe produse. Si asta ar afecta veniturile.

      Nu de alta dar un pachet de orez la 1/2 de pret in cel mai rau caz contine niste proteina din insecte. Sigurul produs cu risc mare este carnea.

      112
    • @vosidit98 nu trebuie sa le duca sau sa vina nu stiu ce fundatie dupa ele, e nevoie de o zona cu rafturi/vitrine frigorifice in care sa existe produse le astea. In UK este o aplicatie care te anunta la ce magazine din proximitatea ta (in functie de cod postal) poti gasi produse la reducere. De obicei sunt la patiserii si supermarketuri. Cam in toate supermarketurile sunt rafturi cu produse pe cale de expirare (prajituri, panificatie, baxuri de bere/suc cu folia rupta, etc.).
      Dar intradevar e mai usor sa arunci si sa faci campanii din astea gandite sa enerveze clientii.

      70
  6. Cum ar zice IT-iștii: it’s a feature, not a bug.
    Mănâncă unii cu polonicul Net Zero.
    Germania închide ferma de eoliene ca să extindă mina de cărbune, că a închis toate centralele nucleare.
    Stai și te gândești că ești prost că nu ai terminat și celelalte două reactoare și stai ca prostul cu jumătate de centrală nucleară și Germania a închis 20 de centrale nucleare.
    Ăștia vor să salveze planeta de oameni scoțând oamenii din ecuație?!
    De ce n-ar fi și Kaufland proști? Pare că e obligatoriu.

    Comentariu apreciat.473
    • NOU
      #12

      Ăștia vor să salveze planeta de oameni scoțând oamenii din ecuație?!

      Nu scoțând oamenii din ecuație, ci doar pulimea. Vina nu e a lor ca au poluat ci a noastra ca am consumat si le-am construit averile si statutul. Acum că s-au ajuns și au promisiunea AI-ului și roboticii, e plin de vise umede cu reducerea populației.

      Apropos, abia acum te-ai prins de asta ? :D

      100
  7. Lăsând la o parte prețurile nesimțite și defilarea cu sloganul ATÂT DE IEFTIN. De Paști au avut prima pagină a catalogului un mesaj de genul DE PAȘTI MÂNCĂM ROMÂNEȘTE și era fotografiată o fleică de porc. Imbecili și nesimțiți.

    Indecis. Tu ce zici?1927
  8. Am citit că cei care au dat certificarea fac parte din grupul care deține și Kaufland. Asta da economie circulara (unii ar spune că e l**a in cerc).

    Comentariu apreciat.612
    • TÜV SÜD nu face parte din grupul Schwarz, si nici grupul Schwarz nu are participații mari sau medii in TÜV SÜD (cateva participatii o avea, ca sunt 13 mii plus in club).

      74
  9. No more coaste for you, mister vali!

    Comentariu apreciat.370
  10. Urmatorul pas: diploma „Firma de incredere”

    Comentariu apreciat.330
  11. pt cine vrea sa mearga mai deep, a scris si site-ul micilebucurii pe tema asta.
    meanwhile, la noi in Iasi s-a dublat pretul la salubritate pe argument ca „nu reciclam”, desi firma nici nu s-a obosit sa ofere containere ca lumea, separate.

    225
    • Bonus, auzisem ca vor mai scumpi o tură, deoarece nu avem infrastructura pentru reciclare, mai exact nu au unde să pună pubele pentru sortare selectivă.
      Propunerea cu majorarea a venit de la Salubris către municipalitate, iar ăștia au acceptat.

      80
  12. „nu e de destul pentru unii. Ei trebuie să fie deasupra.” fix asta e motivul pentru care presupun automat ca se minte cand aud de o firma facandu-si reclama pe partea asta de ecologie. Tot au umflat adevarul de-a lungul timpului ca nici nu mai stii cine minte si cine nu.

    110
  13. Kaufland, acel retailer care te rasplateste cu card valoric din PLASTIC, de unica folosinta, atunci cand mergi la aparat sa scapi de monede. Imi da cu virgula.

    231
  14. Nemtii ecologisti sunt o specie aparte de ipocriti. Au locul lor rezervat in iad pentru ipocrizia verde.
    Stiti cum plang ei ca vai ca planeta, ca wir mussen etwas machen zum planetăn salvierăn?
    Dar cine isi muta curul dimineata si seara de acasa la lucru si viceversa in masina?
    Richtig, acesti ecoipocriti.

    223
  15. Salut!
    Tot o tematică de mediu =>https://m.ebihoreanul.ro/stiri/amenda-uriasa-pentru-un-bihorean-care-a-golit-doua-tir-uri-de-ambalaje-pe-terenul-sau-178495.html

    Dar, vai, ceea ce în nici o localitate din jurul Bucureștiului nu se întâmplă unde existădeșeuri, la Bihor se poate? Există legislație? Sunt măsuri pe care comisarii de mediu le pot dispune întruaplicarea legii? Cetățenii au obligații? Vai, vai!

    41
  16. NOU
    #29

    Termenul parca e „net zero” adica platesti pentru a compensa poluarea pe care o produci. Bani care teoretic ar trebui sa mearga catre resurse regenerabile si reciclare, dar practic ajung de multe ori intr-o gaura neagra.

    91
    • Net zero se refera la emisii de CO2: extragi din atmosfera atat CO2 cat emiti.
      Zero wasta inseamna ca reciclezi intr-un fel sau altul tot gunoiul pe care il produci, practic ai o economie circulara.

      20
  17. Conform certificatorului TÜV SÜD situația este următoarea (citez din descrierea standardului, mai simplu decât orice speculație, este lectura informațiilor despre standardul invocat de Kaufland):
    ” – Certification in accordance with DIN SPEC 91436 does not mean that the company produces zero waste.
    – Certification does not constitute proof of compliance with municipal, regulatory or other legal requirements or conditions, regulations or laws”.

    Link https://bit.ly/3HAQAGX

    10
  18. Spre o viziune “zero waste” nu “zero waste”. De la TÜV SÜD citire: „WHAT DOES THE DIN SPEC 91436 STANDARD COVER? The standard defines the requirements for operational waste and recyclables management oriented towards a vision of “zero waste”. Link https://www.tuvsud.com/en/services/auditing-and-system-certification/management-system-certification-marks/din-spec-91436-zero-waste

    11
  19. Exista un magazin care vrea sa fie zero waste pe bune in Bucuresti, e pe Buzesti. Vand aproape toate produsele vrac, vii cu caserolele tale de acasa. Sunt doar cateva produse ambalate la ei in magazin, dar cu ambalaj de carton sau sticla, in niciun caz plastic. De asemenea poti aduce resturile de alimente la ei, le colecteaza si le duc la cineva care face compost.
    Cam asta inseamna sa fii zero waste, nu ce pretinde Kaufland.

    40

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile