Jurnal de criză – ziua 9

A ieșit președintele și a anunțat carantină generală, cu interzis, nu recomandat. Să fie de la astea 8 cazuri sau treaba e un pic mai groasă?

De când se știa de asta cu bătrânii? Păi, vă spun eu, de câteva zile, pentru că clipul ăsta nu s-a făcut de la 12am până acum.  Era pregătit de pe 17 martie 2020 (l-am primit pe email și l-am urcat pe streamable).


Ce simțiți mulți dintre voi e ceea ce simt pușcăriașii. Am făcut niște interviuri cu niște băieți, și toți au spus același lucru, degeaba ești șef pe celulă, degeaba ai parte de sex, faptul că nu poți să pleci de acolo te macină cel mai tare. Asta îl macină pe Dragnea, asta l-a măcinat pe Năstase, asta ne macină și pe noi acum.

România dispune, la acest moment, la nivelul spitalelor, de 2.653 de paturi ATI şi de 1.361 ventilatoare mecanice, anunţă Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Cronologia celor 7 decese din România.

Au început să apară aparatele de testat. Alea bune, desigur.


Amicul care își tot caută apartament cu cash (articolele cu ce găsește aici, aici și aici) a început să fie sunat și rugat cu reduceri de 10-20%. Unii dintre agenți povestesc că nu au mai vândut nimic din ianuarie.


Apropo de plânsul companiilor, poza asta e foarte bună. Companii cu evaluări de miliarde, dar latră acum că au nevoie de ajutoare. H&M plânge cu muci că lucrurile sunt nasoale. Petrom plătește advertoriale în ZF că anul ăsta o să fie greu.

Înțeleg partea cu inovația, dar nu înțeleg partea cu salariile. Tu produci ceva, oamenii cumpără acel ceva. Dacă nu se mai cumpără, nu îl mai produci. Dar dacă dai afară oamenii înainte să îl produci nu au cum să ți-l cumpere, nu?

Toate companiile au cash pentru astfel de situații. Ce fac ele acum e să transfere povara crizei de la ele la angajați. După ce i-au jupuit și i-au plătit cât de puțin au putut, să ne înțelegem. Că sclavii H&M din Bangladesh încasează 12$ pe lună.

Așadar, din nou, nu, companiile nu ar trebui să primească bani, ci ar trebui să angajeze oameni să producă bunuri pe care oamenii să le cumpere. Nu pot face asta? Să moară.

 


 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

178 comentarii

  1. NOU
    #1

    Când or sa te împuște “ăia” într-o zi, cui rămâne blogul, noi pe cine mai citim?


    Comentariu apreciat.1272
  2. Va zic, Corona asta e pentru ca vrea Nolan sa filmeze un film epic prin orasele goale ale lumii.

    O sa fie epic.


    Comentariu apreciat.1044
    • Legen…. *wait for it* … dary!

      819
    • E cu glontul pe la ureche:pe 16 sotul unei colege a avut contact cu unu care ieri a fost confirmat cu covid. De azi sotul ei e la izolare la domiciliu pana luni cand se fac 14 zile. La fel si ea. Ne a dat de la dsp schema si noi nu tre sa facem nimic. Ieri dimineata m am revoltat ca noi nu facem nimic la birou, nu am facut un program de wfh etc (eu am stat saptamana trecuta dupa nevoi in wfh iar sotia 2 saptamani a dtat acasa, 2 se duce la birou, e singura in birou, nu au voie ratb…), la care sefa imi raspu de: stai linistit ca nu de aici o sa iei virusul daca e sa-l iei. Alta colega si-a trimis baiatu la impartasit in we. Noroc ca nu l-au primit. Era furioasa.
      Am avut o oarecare criza de panica duminica cand a fost prima zi in care n am scos copilul nici in jurul blocului. De ieri m-am calmat.


      Comentariu apreciat.309
    • “glonțul pe la ureche”… Haha!
      Soția e confirmată cu carcalacul ăsta nou, internată, iar noi suntem în izolare la domiciliu 14 zile.
      Dacă nu avem simptome nu ne testează, așa ne-a spus DSP-ul.
      Vecinii sunt cam idioți, nu că nu știam deja… Foarte panicați, foarte agitați și frângându-și mâinile că ce se fac ei, că poate să sune la DSP să vină să ia măsuri, să pună BLOCUL în carantină, să îi testeze, să…. Cred și sper că au râs ăia de la DSP și cu curul de ei! Lepre care și-ar dori să stea în izolare și să îi servească poliția locală și primăria.


      Comentariu apreciat.608
    • fereste-i, doamne, pe copii, de parintii prosti!

      153
  3. Eu sincer nu ma simt ca la inchisoare. E ok sa treci in modul supravietuire si sa te uiti in urma sa iti dai seama cate cacaturi de fapt nu erau esentiale ca sa iti fie bine. Telefonul ala de 1000 de euro nu te ajuta cu nimic. Masina aia cu 300 de cai la care platesti leasing sta nemiscata si nu poti agata pizde cu ea.
    Ma enerveaza cei de la gradinita copilului care cer bani si in perioada in care sunt inchise scolile, in semn de solidaritate. Si nu, nu cer mai putini bani, ci taxa intreaga.
    In rest, e un vis frumos sa sper ca oamenii vor fi mai putin superficiali dupa toata nenorocirea asta. O sa revenim cu totii la cozile de vineri catre valea prahovei sau spre mare, o sa continuam sa fim la fel de parsivi ca inainte. O sa cheltuie iar statul bani pe stadioane ca sa ne uitam la dorei cu IQ negative cum alearga dupa minge pentru ca dupa aia sa se bata intre ei suporterii, o sa se ia de la zero studiile alea de fezabilitate din bani publici, o sa revina iar la ghiseu tantitele alea simpatice de la stat care nu dau 2 flegme pe muritorii de rand daca nu ai dosar cu sina, o sa se moara iar prin spitale din cauze stupide si probabil sa o sa votam iar niste corupti in parlament.
    Greselile istoriei din pacate sunt facute sa se repete.


    Comentariu apreciat.21511

    • Comentariu apreciat.283
    • NOU
      #13

      Andrei,in legatura cu gradinita,ai dreptate,niste jigodii.
      Profita de noi ,stiu ca nu avem incotro,nu sunt locuri la stat.
      Mai citeste din nou contractul.
      O sa ai o surpriza placuta.

      235
    • Deja sunt romanismele…vezi ce se întâmplă la spitalul Sf Ioan din București..cum isi dau la gioale,speră să ajungă la ciolan…Pintea nu e excepție, e regula…acum ne plângem că nu avem echipamente ,consumabile…păi nu sunt ,ca banii pt ele sunt in vilele și mașinile alora care luau spagile…iar ceilalți,în loc să îi dea in gât ,baleau și ei la gândul ca vor ajunge să ia și ei…


      Comentariu apreciat.343
    • Nu sunt avocat insa in cazul unei situatii de urgenta cam toate contractele se suspenda.
      Exact care sunt implicatiile ramane de vazut dar atata timp cand o stare de urgenta previne prestarea unui serviciu, acelasi principiu se aplica si pentru plata sa.

      143
    • chestia cu gradinita privata n-o inteleg. il retragi, nu mai platesti si aia e. Cand reincep lucrurile sa intre pe fagas normal, crezi ca nu vor mai avea nevoie de banii tai?


      Comentariu apreciat.281
    • Chestia cu gradinita e un exemplu de speculanti. Tu bagi educatoarele-n somaj tehnic, mancare, rechizite nu mai cumperi, parintii platesc “in full” si iesi pe profit dublu.

      Alta problema vor fi infractiunile. Nu, nu aia care ies din casa ca ei nu cred in virus. Ci aia care iti dau in cap pentru 50 de lei, aia care-ti gauresc rezervorul masinii ca sa-ti ia benzina, aia care pacalesc batranii ca-i ajuta la cumparaturi ca sa le poata intra in casa. Cine stie ce alte scheme le vor trece prin cap.
      Sunt un om pasnic, insa il invidiez pe Vali, pt ca eu nu am topor in casa.

      203
    • @andrei cand cutitul ajunge la os vei deveni creativ

      81
  4. Companiile sunt doar jegoase, mare parte si nu isi uita scopul principal nici acum: profitul. De ce sa dea ele bani din buzunar cand poate da statul. Si in fapt e un santaj nespus. Daca statul nu da bani, noi dam oamenii afara. Gandire pe termen scurt.


    Comentariu apreciat.776
  5. Hai să nu ne transformăm în niște “drama queen”, comparația cu pușcăriașii e deplasată. Putem să ieșim 20 minute, cei ce au curte deja sunt împărați, o să avem mâncare, tv, internet. Să nu începem iar cu luat curentul, apa, etc. Nici în China, nici în Italia nu s-a ajuns aici, și nici nu o să se întâmple nicăieri în lume. Dacă virusul omora pe capete tineri, da, era cam genericul de final. La ce e acum, viața o să continue. Dacă în condițiile astea ne căcăm pe noi că, vai, ce stres e să stau în casă, dacă vine un război ce naiba facem, ne tăiem venele?


    Comentariu apreciat.16811
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 29109
    • Băi S, eu în general sunt mai chill, non conflictual, și nu mă apuc de stuchit oamenii prin comentarii. Dar dă-o dracu de treabă, e adevărat că noi nu CUNOAȘTEM războiul, dar nu-ți ia mult timp ca să te interesezi ce înseamnă asta. În timp ce stai pe net și sorbi din frappucino, uită-te la filme cu copii dezmembrați sau care în cel mai bun caz morfolesc un colț de pâine.


      Comentariu apreciat.865
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 1993
    • cu pisatul s-a putea sa fie invers!


      Comentariu apreciat.281
    • Anyway, am rezolvat 100% cu munca de acasă, sper sa ma obișnuiesc în următoarea luna cu statul în casa încât după aia sa ma poate scoate afara doar cu forța.
      E o chestie bună și necesara, dar sa tina doar atât (sau na, pana în mai) , ca după aia, vorba lui Trump, leacul e mai rău decât boala.

      516
    • Generatie de snowflakes. Daca sa freci duda pe Netflix e greu, sa vezi cum o fi daca vin altele peste noi. Mare branza … stai in casa. In China sunt unii care stau in casa DE 3 LUNI. Prietena-mea de pe langa Milano sta in casa de o luna. Iese o data pe saptamana sa ia mancare si atat. Avem, teoretic, de toate, suntem cu familia (ca ne tot plangem ca nu apucam sa fim cu cei dragi), nu s-au inchis internetii si totusi este greu.


      Comentariu apreciat.261
  6. Eu tot nu inteleg de ce nu se puteau lua masuri de pe 1 Martie de exemplu:

    1. Inchiderea completa a granitelor ? Ajuta enorm de mult. NU mai intrau 1 milion de oameni aiurea in tara.
    2. Batranii (55 +) sa nu mai poata iesi inca de pe atunci din casa, bineinteles organizat armata/politia sa livreze mancare si asistenta medicala fiecarui batran.
    3. Tinerii lasati sa munceasca si sa produca ca sa tina economia in picioare, sa putem trece peste momentul asta nasol.

    P.S. Ce face acum un instalator / meserias / zidar / electrician tanar care are nevoie sa se duca sa repare ceva urgent sau pur si simplu sa isi faca treaba? Nu toti putem sa stam la calculator si sa ne vina banii.


    Comentariu apreciat.8618
    • Pentru ca democratie. Iesea lumea in strada. Am vazut multi pareristi ca de ce nu a zis ca e obligatoriu si a zis ca recomanda. Daca esti asa idiot incat sa nu intelegi gravitatea si iesi la gratar…


      Comentariu apreciat.485
    • 1. Nu poți interzice cetățeanului român să intre în țară. Este dreptului lui. Ce faci cu cei plecați în delegație? Sau cei care tocmai au terminat contracului? Nu îi poți lăsa fii ploii prin țări straine.
      2. Intuiesc că vârsta de 65 a fost aleasă pentru a selecta strict pensionarii care nu au obligații lucrative.
      3. Tinerii intră în contact cu bătrânii vrei nu vrei. Unii locuiesc în aceeasi casă. Dacă lumea forfotește, virusul ramâne și practic toți cei 65+ ramân prizonieri pe viață în locuinte.

      P.S.: se duce și lucrează. Întrebarea ta cred că este: ce face un instalator/zugrav care nu lucrează cu forme legale și nu plătește taxe? cum dovedește că are lucrare?


      Comentariu apreciat.8012
    • Au intrat pe dracu 1 milion.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?624
    • acum vorbesc cu cineva să-mi facă legătura de apă, dacă dai factură poți lucra liniștit

      171
    • @Cristi punctul 1, nu ii poti tine in afara tarii dar ii poti baga in carantina sub paza. Indiferent de zona de unde se intorc.


      Comentariu apreciat.250
    • nu-ti aduce nimeni nimic la scara boss, doar daca ai copii/nepoti/vecini mai tineri si vor sa te ajute… armata cu ce fonduri sa hraneasca populatia? exact

      187
    • @naim: de acord, dar nu discutam ce faci cu ei, ci strict ca trebuie lasati sa intre. Repet, de acord cu intrarea in carantina obligatorie.

      62
    • @pawemperor daca armata nu poate rezolva o stare de carantina atunci la o stare de razboi putem din primele zile sa ne predam ca nu avem sanse.
      Cam toate tarile au urmat acelasi grafic, uitandu-se in gura alora de la ‘WHO’ au fost cu minim 2 saptamani in urma in a actiona

      20
    • Pentru ca s-a procedat in conformitte cu recomandarile OMS-ului…care OMS, din ianuarie a refuzat sa declare pandemie … abia pe 9 martie au facut-o.

      42
    • Păi în perioada aia toți liderii politici parcă erau preocupați de anticipate, unii cum să le facă, alții cum să le amâne. Iohannis ne spunea că virusul ăsta e așa… un fel de răceală, că… să nu ne speriem.
      De închiderea granițelor nu putea fi vorba – îi deranja pe super-românii din așa zisa diasporă și nu mai votau cum trebuie.

      59
    • “1. Nu poți interzice cetățeanului român să intre în țară. Este dreptului lui. Ce faci cu cei plecați în delegație? Sau cei care tocmai au terminat contracului? Nu îi poți lăsa fii ploii prin țări straine.”
      Ba poti. Cei care trebuia sa vina neaparat au putut sa vina. S-a anuntat de acum 2 saptamani ca o sa se inchida. Au avut timp suficient.
      Acum se pot inchide total. Doar marfurile si alte chestii esentiale.

      57
  7. Eu am o intrebare. Criza vine, unele banci o sa-si ia talpasita.

    Eu am niste bani stransi, pusi intr-un cont de economii. Cum e mai bine, sa-i las acolo sau sa-i scot?

    Sunt in dubii. As aprecia daca nu s-ar raspunde la misto.


    Comentariu apreciat.674
    • N-as vrea sa ma trezesc cu banii pierduti.

      214
    • nu există nici un răspuns bun. nimeni nu știe.

    • As alege o banca romaneasca sau daca nu pierzi enorm de mult in 6-12 luni, scosi si la saltea

      49
    • Toata lumea in situatia ta trebuie sa-si tina banii acolo altfel ne ingropam si mai rau.

      Tine cont ca sumele pana-n 100.000 de euro sunt garantate. In cel fantastic si mai rau caz o sa dureze putin pana-i primesti. Insa in mod ciudat nu prea vad bancile din Romania sau din afara sa aibe probleme in perioada imediat urmatoare..


      Comentariu apreciat.599
    • Corect, nimeni nu știe. Puțin probabil să se ducă totul dracu, dar … cel mai bine e cu ouăle în multe coșuri. O combinație de lei, euro, dolari atât în conturi cât și cash ar fi ideal.

      Nu știu care-i treaba cu aurul în general. Și niște webdollars, am auzit că-s de viitor.

      84
    • Nicio bancă nu dispare brusc. Daca virusu nu se oprește și oamenii nu merg la muncă, cred că moartea băncilor va fi cea mai mică problemă a omenirii.


      Comentariu apreciat.526
    • daca ai mai putin de 100000 euro, nu-ti face griji. Dar…. in acelasi timp eu sunt un tip oarecare de pe net care nici nu stie cum arata 100000 de Euro :)


      Comentariu apreciat.752
    • Pai dacă va scoateți toți banii, sigur o sa aibă probleme băncile. Prin asta adânciti criza. Iar fără un sistem financiar bun, nici banii nu mai au valoare. Ca nu mai sunt din aur. Valoarea lor depinde și de schimburile din economia reala, dar știm cu toții cum o sa arate și aia. Asa ca măcar nu faceți probleme mai mari băncilor, ca prin asta slăbiți bnr-ul și capacitatea lui de a susține leul și de a lupta cu inflația (cum va suna o inflație ca în ’92?) și o sa slăbiți și finanțele statului, care tot pe noi o sa ne jupoaie dacă are probleme.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?3012
    • Ce sa faci cu banii? Daca pleaca bancile (sau dau faliment) nu vei mai avea ce sa cumperi cu ei. Usd si Eur ar fi buni de sters la cur, leii nostri nici de atat.

      137
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 634
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 830
    • @ifcosmin legat de banci, e o vorba in popor: cainele flamand nu pleaca de la macelarie ;)

      164
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 429
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 025
    • @Cristi: serios?Lehman?

      22
    • cumpara titluri de stat!

      53
    • scoate-i!

      PS: tocmai vad stirea la tv ca in Italia se inchid benzinariile. Este ca la un joc de domino, de unde si expresia…efectul de domino!

      220
    • Scoate-i și transforma-i in valuta, de preferință dolari, daca găsești, în Cluj de ex eu n-am găsit. Dolarul sigur cel puțin își va păstra valoarea, celelalte valute nu se știe.

      315
    • @cristo
      Depozitul minim garantat e de 100000 euro și e la fiecare banca, nu per total.
      10000 era acum 12-13 ani.

      80
    • După cum evoluează situația nu ai ce face cu cash acum. Cashul poate fi un mijloc foarte bun de transmitere. Nu m-aș mira sa bage restricții. Dacă sunt sub 100000 EUR printeaza băncile centrale bani ca să ii primești (vezi SUA care baga 10% din PIB în economie). De când s-a dus etalonul aur e mai ușor sa dai print. Dacă avem un comportament prociclic în momentul de fata ne sapam singuri groapa.

      51
    • Și eu am. Chiar destui. Șezi chill, că dacă e sa se duca piata, nici o valută nu scapă. Iar aurul nu tine de foame in caz că.

      Cred că banii sunt ultima problema pentru care să-ți faci griji acum. Mai bine felicita-te că ai rezerve, pe timpurile astea. Daca ai o slujba mai volatilă, s-ar putea sa ai nevoie de ei.

      Dar nu se va ajunge până acolo. Nu e război, nu avem nici un motiv ca economia să nu reporneasca. Toată lumea ar avea enorm de pierdut.

      102
  8. M-am documentat daca e adevarat ce scrie pe linkul de aici: “Au început să apară aparatele de testat. Alea bune, desigur.”.

    Bai, deci daca mai traim si revenim la “normal” dupa ce se intampla acum si mai iese unul din astea primar, deputat etc… pai im bag p%$l in ea de treaba, trebuie stearsa tara asta de pe harta si facuta de la 0. Bine ca la furat se poate orice dar la pedepse si masuri radicale nu se poate ca suntem in UE.


    Comentariu apreciat.473
  9. pe mine ma macina ca in loc sa ma pazesc de contact si sa ma feresc de expunere, posta romana m-a tinut astazi o ora in picioare in vant si temperaturi zub zero pentru un colet pe care mi l-ar fi putut depune intr-o cutie postala de unde sa vin eu sa-l ridic in conditii de siguranta, a, am stat o ora doar pentru ca m-am folosit de antrenamentele de pe vremea lui ceasca si am venit eu cu o ora inainte de deschidere, ieri am mai stat o ora ca sa vad cum ies din oficiu 4 persoane la fiecare jumatate de ora, majoritatea batrani fara masti, tinerii au masti puse pe gura, imi venea sa-l rog pe prost sa-mi dea mie mastile lui, ca oricum nu le foloseste sau le iroseste aiurea

    522
    • Te-am vazut la stiri. Te-au intrebat reporterii daca era absolut necesar sa iesi din casa iar tu ai spus ca da.


      Comentariu apreciat.339
    • Tovarase, atata timp cat ai iesit din casa motivat nu e o problema.

      411
    • daca aveti dusmani, trimiteti-le maine colete postale!


      Comentariu apreciat.210
    • Să moară poșta ro ‘tu-i pe limbă de handicapați criptocomuniști sugaci de bani publici.
      O scrisoare banală nu sînt capabili să o livreze.

      61
    • deci ce trebuia sa fac cosmin? sa stau in casa sa-mi plece coletul inapoi? am stat o saptamana, mai aveam 3 zile si se ducea inapoi, l-am comandat acum 2 saptamani, era cu masti, da, am nevoie de el

      143
    • @pizzi Mai bine donezi mastile alea la un spital ceva. Zic si eu.

      51
    • Nu mai comandați măști! Lăsați măștile pentru cei care au nevoie de ele! Nu faceți decât să încurajați specula.

      51
    • @pizzi: Vezi ca ne-ai nimerit doi si nu stiu cu care vorbesti. Eu chiar n-am treaba cu iesitul afara atata timp cat se respecta distantarea sociala.

      Dar, serios vorbind, din punctul meu de vedere intregiile restrictii sunt tampite tocmai fiindca lipsesc masurile pentru cei ce au nevoie sa iasa afara.
      Eu am impresia ca lumea se asteapta miraculos ca atunci cand iesi motivat te protejeaza un duh sfant (da’ numa daca ai declaratie pe propria raspundere gata completata) si uita lumea de masuri.

      13
  10. Doar mi se pare mie sau acum au inceput sa se prinda toti ca situatia incepe sa se imputa? Bine cand spun toti, ma refer la conducatorii care pana mai ieri erau ocupati de anticipate.
    Doi la mana, situatia din spitale a inceput sa se imputa, spitalul judetean din Suceava e out, umbla vorba ca nici spitalul de urgenta Floreasca nu se simte prea bine, iar la universitar e un scandal in plina coacere. Pe partea privata Medlife din calea Grivitei a anuntat ca ar fi tratat o tipa(ea omitand sa spuna ca a avut contact cu cineva din Spania) care avea maretul virus. Sa mai spun ca avem un deficit maricel de specialisti medicali ce au ales sa plece in afara tarii?!
    Pe scurt, conducatorii nostri mult iubiti si stimati, abia acum au realizat politicile falimentare pe care acestia le-au intretinut in ultimii 30 de ani. Si e misto, cand realizezi ca virusul poate fi oriunde si nu face discriminari in functie de statut social. Cred ca politicienii sunt mai speriati de virusul decat spectrul puscariei si ar da OUG sa se scape de acest virus, daca ar putea….
    Urmeaza sa ne uitam la domnii Arafat si Streinu ca la sfintele moaste, pentru ca in fond ei sunt tot ce are Romania mai bun pentru a gestiona aceasta situatie. Sper ca intelege fiecare ca oamenii astia stiau foarte bine de situatia medicilor din spitalele mentionate, dar in buna traditie romaneasca au spus nu e treaba mea! Fiti pregatiti sa auziti tot felul de scuze si hartii vanturate in fata voastra la teve sau in online.
    Singura intrebare, ramasa este daca romanul va invata ceva din aceasta criza si mai ales daca va face ceva?


    Comentariu apreciat.595
    • Eu inca nu inteleg cum in perioada asta are curajul orice cadru medical sa spuna ca pacientul a intrat in spital si nu ne-a anuntat ca e posibil bolnav.

      1610
    • Da’ ma, lua Iohannis masuri înaintea tuturor din Europa, America, Africa și orice loc din Asia la vest de China.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?1317
    • Am inteles!
      Se uita cumva la Italia care invita cetateni sa se pupe cu chinezii?
      https://www.youtube.com/watch?v=lULceASXv88

      51
    • Bulă fă-ne un bine și caută-l pe Ștrulă.

      56
    • E domnul Iohannis presedintele Europa, America, Africa and shit?

      412
    • @Cosmin
      Explicatia este simpla si anume oamenii au prostul obicei de a minti in aceste momente. Plus ca guvernul sau cine a venit cu ideea geniala a declaratiei pe proprie raspundere nu a luat in calcul situatia asta simpla ca oamenii mai si mint. Sper ca se intelege ca declaratia aia pe proprie raspundere are 0 valoare in aceasta lupta pentru cetatean, dar pentru stat este o buna metoda de a mai extrage niste bani de la prosti.
      @Bula
      Iohannis a actionat ca orice roman, in acel moment nu o sa ni se intample noua. De maine, o sa vedem armata pe strazi si o sa ne simtim in siguranta in timp ce mergem sa ne luam de haleala. Cum zicea si dorin e un 1989 mai light.


      Comentariu apreciat.262
    • Am greșit Bulișor.Te rog să îl cauți pe tătuca Putin.

      46
    • @asdad, ești speriat și nu e cazul. Panica nu ajută acum.

      Să nu crezi că măsurile alea le-au inventat ai noștri. Far from it. Eu unul le găsesc coerente.

      Și încă ceva: acum e momentul in care pulimea chiar NU trebuie să știe chiar tot ce se întâmplă. Motivul e evident.

      46
    • @Hash: pulimea știe tot. E experta in politici regionale, protocoale medicale și teoria conspirației.

      61
    • @Asdad2005:
      Tocmai. Ca necunoscutul ce intra in spital mai si minte. Se intampla si des. Deci nici macar nu ai scuza ca nu te-ai fi gandit ca minte. Dar plm, de ce trebuie sa-ti zica ceva ca tu sa iei masuri de protectie?
      Deci cum sa ai curajul sa spui ca te-a infectat un bolnav?
      @hash: De acord, doar ca pulimea trebuie sa stie in linii mari. Tocmai ca sa nu se panicheze, si sa stie exact ce are de facut pentru ca pulimea e proasta si nu are logica elementara.

      11
    • si tot @Asdad: Probabil nu-ti pasa da’ vezi ca singurul minus la momentul de fata il ai de la mine. Si e clickareala din greseala.

      21
  11. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. 1034
  12. se mai dau credite acum? mai face cineva credit de locuinta?

    abia astept statisticile pe martie de pe imobiliare.ro


    Comentariu apreciat.450
    • Așteptarea mea va da roade :)

      61
    • O sa fie tot pe crestere. Indicele ala se masluieste extrem de usor: pui 50 anunturi cu pret usor marit si gata, ai creștere.

      Nici o legatura cu pretul cu care se încheie tranzacția.


      Comentariu apreciat.232
    • Desigur Flavius. Prost este ăla care cumpără după anunț. Din păcate sînt destui și ăștia se vor arde acum tare.

      21
  13. Un mic amendament…daca as fi credincios as spune ca e blestemul batranilor…dar…Exista si un alt aspect al situatiei, cel putin in cazul particular al romaniei…Batrani sunt in marea lor majoritate complici la actuala stare de lucruri…au votat cu mare bucurie niste cretini timp de 30 ani intr-un anumit fel, in timp ce sperau ca cursul valutar sa creasca, sa aibe bani de inca un termopan, bani trimisi de sclavii de copii care produceau pt alte pib-uri…acum o sugem cu totii…nu ca nu am fi obisnuiti cu asta..


    Comentariu indecis. Tu ce zici?3024
  14. Dacă vă apucă sentimentul de claustrofobie, gândiți-vă că sunt printre noi oameni care stau în apartamente substandard, fară spații de depozitare, cu intrare direct în sufragerie-bucătărie. Faptul că vor să își facă provizii, dar nu au unde să le pună, nu le dă oare frisoane? Plus gândul la încă 15-20 ani de rate…


    Comentariu apreciat.468
  15. A sta in casa este ceea ce viseaza mereu marinarii-cca 2 mil in toata lumea (cei deep sea) .Sunt marinar de 18 ani, din care 10 ani petrecuti exclusiv pe mare.
    Agitatia asta cu plictisul…cred ca doar cei lipsiti de imaginatie au o problema cu “plictisul’. Citeste, fa exercitii fizice, deseneaza, picteaza, scrie, gateste mancare, joaca-te cu copilul-o chestie la care visez in fiecare zi cand sunt pe mare. Se pot face atatea lucruri stand acasa. Dar nu, hai sa ne lamentam pe net ca e nasol sa stai in casa-hint-stergeti-va conturile de Facebook(eu unul nu am) macar trei zile. Hear the silence?
    E ca la razboi. O faci si gata.


    Comentariu apreciat.1461
    • Se mai fac schimburi?

      81
    • Schimburile de echipaj se vor face cat de curand. Marinarii tocmai au primit statut special-cum au acum medicii, soferii, politistii etc. Daca se opresc navele din transportat marfa-abia atunci putem vorbi de apocalipsa …


      Comentariu apreciat.642
  16. Presedintele e un dobitoc la faza asta, a aruncat niste vorbe fara a da detalii concrete si proceduri de aplicare. Cine asigura mancarea unor batrani de peste 65 ani care sufera de diabet, inima si alte boli cronice unde alimentatia nu inseamna sa bagi orice in gura? Si cu ce bani, ca doar nu dai cardul unui necunoscut?! Si PIN-ul!

    Concret, ce s-a facut pana acum:
    – bagat “pe bune” in carantina pe cei care au venit din afara? Nu!
    – dat amenzi la cei care refuza sa coopereze? Nu!
    – protejarea medicilor? Nu!
    – blocat accesul aiurea pe strada fara motiv? Nu!
    – Amenzi? Nu!

    Ce se va intampla de maine?
    – batranii > 65 ani for suferi de foame sau vor muri din cauza agravarii bolilor (nu de Corona)
    – smecherii se vor plimba in continuare pe strazi, cu catel, purcel sau mers in orasul apropiat pentru niste tigari.
    – politia va lua multa *uie de la oricine (daca se chinuiau ei 5 sa prinda o singura persoana suspecta!)
    – poluarea in Bucuresti va fi la fel de mare! Se va da vina pe TAB-urile armatei!

    Ce se putea face?
    – mersul pe strada obligatoriu cu masca pe fata.
    – accesul batranilor la magazine sau farmacii doar intre orele 7-9 dimineata! Altfel nu aveai ce cauta pe strada. Si doar cu protectie (masca, manusi etc).
    – Dupa ora 9 intrau restul oamenilor in magazine.
    – Oprit transportul in comun in timpul zilei (orele 10 – 17). Lasat cateva ore dimineata si seara astfel incat sa mearga/vina oamenii de la munca.
    – grupurile de 2 persoane sau mai multe, interzise (cu exceptia copil-parinte si persoana cu handicap – insotitor).
    – lasat toate medicamentele la liber in farmacii, cu buletin si declaratie pe proprie raspundere si in limita de bun simt.


    Comentariu indecis. Tu ce zici?1630
    • Orban tocmai zice la tv ca „s-a inteles gresit” treaba cu cei peste 65 de ani!!!!! si zice ca de fapt vor avea un interval orar in care pot sa iasa… asa cum spui tu!

      91
    • Da, zice și Orban ca s-a înțeles greșit ceva spus exact asa de către Iohannis. Ma așteptăm să fie faza cu intervalele orare, dar chiar a greșit urat Iohannis când a ales sa se exprime asa. Pt c totuși, chiar dacă bunul simt presupune ca e vorba de intervale orare, nu poți sa nu te gândești si ca, fiind România…
      Am ajuns sa fim terorizați de către conducători. Sa mai poată după aia reproșa vreo instituție vreunui părinte ca folosește violenta verbala ca să se asigure ca copilul e cuminte?

      45
    • Nu înțeleg care e logica cu limitat transportul în comun. Dacă tot limitezi circulația oamenilor, nu e bine ca cei care circula totuși cu motiv sa aibă o paleta cât mai larga de mijloace cu care se pot deplasa? De ce sa limitezi nr oamenilor și al autobuzelor etc pt ca după aia sa fie tot înghesuiți în ele?
      La Sibiu fix asta a zis compania de transport a primăriei: ca nu are absolut nici o logica sa limitezi transportul în comun. E ceva demn de prostia omeneasca. Cum face Chirică la Iași, care a mai avansat încă un nivel: autobuzele sa fie doar pt medici și asistente! Pe aia care îți vand la supermarket sau care îți repara ceva ce ti-a puscat în casa, dă-i în… sa se descurce. De ce nu au mașina?!
      După ce ca e rău, sa ii facem pe oameni sa se simtă din ce în ce mai obiditi. Bravo!

      122
    • dacă-mi dai tu mască, o pun. că trebuie să merg la serviciu zilnic. și nu se mai găsesc măști la preț pt care să nu-mi vând un rinichi nici să dai cu tunul.

      130
    • @A: azi am găsit ffp2 la 110 lei.

      34
    • @sly unde ai găsit?
      Mersi

      10
  17. Și Iohannis de a a vorbit înainte sa vedem textul oficial al ordonanței? Ce înseamnă că bătrânii vor trebui sa stea în casa? Ca va trebui sa fac cumpărături și pt ai mei? Eu vreau sa stau în casa.

    620
  18. Eram curios ce parere aveti de stirea asta:
    https://razvanbb.ro/avem-primul-prototip-romanesc-de-ventilator-pulmonar-video-de-mare-ajutor-pentru-urentele-leate-de-corona-virus/

    Initial eram entuziasmat, dupa ce am mai gandit-o, imi pun intrabari. Mi se pare ciudat ca tocmai o firma de soft, cu maj. proiectelor in turism sa se bage la ceva atat de complex hardware. De cate aprobari si de cat timp va fi necesar ca un astfel de dispozitiv sa poata fi testat si folosit intr-un spital? Ce finalitate poate avea proiectul in sine, avand in vedere experienta limitata in domeniu si lipsa de resurse. De ce firmele cu mai multa experienta in domeniu si mai multe fonduri nu intra pe acest segment? Am inteles ca firmele auto au manifestat dorinta dar considerau dificil de abordat domeniu datorita complexitatii lui.

    Eu le urez success celor de la Lateral si sper sa finalizeze proiectul, in acelasi timp sper din toata inima sa nu avem nevoie.

    71
    • e o presă care trebuie să mențină un ritm, proiectul e open source, adică testat și contribuit la el din mai multe părți, oricum la cum stăm cu birocrația nu o să fie folosit niciodată

      71
    • intamplator am studiat de o saptamana problema asta, si ventilarea mecanica nu e asa simpla cum pare. ciclul de respiratie are anumita curba de presiune, iar din pacate aparatul ala e de jucarie. nu o sa treaca nicio inspectie si e pacat ca Razvan care credeam ca e inginer la baza, nu a filtrat asa ceva.

      141
    • Asta este rolul crizei astea sa terminam cu birocratia. Medicii treduie sa descrie ce au nevoie iar inginerii sa proiecteze si sa execute.

      41
  19. >>Am inteles ca firmele auto au manifestat dorinta dar considerau dificil de abordat domeniu datorita complexitatii lui

    Pentru ca firmele auto stiu ca e mult mai mult decat un aparat de turtit balonul. Trebuie redundanta si monitorizare, e adevarat ca decat nimic mai bine si asa ceva, dar cel mai bine e sa fie facut cum trebuie.

    63
  20. In SUA liniile de croaziera vor sa fie ajutate de guvern, ele fiind inregistrate in paradisuri fiscale si neplatind taxe catre SUA. Am auzit ca si industria cazinourilor din SUA ar dori sa fie ajutata ca e saracie mare in Vegas.


    Comentariu apreciat.281
  21. Dezinformezi. Companiile, in marea lor majoritate, NU stau pe cash. Cam toate lucreaza pe credit comercial si/sau bancar.

    206
  22. Iohannis e mediocru, H&M mui$t și imobiliarele se duc la vale

    dar

    mie nu îmi merge butonul de zăpadă! nu mă pot uita la ninsoare nici ziua nici noaptea (mai nou)

    123
  23. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. 937
    • “drept urmare vor creste preturile enorm la nevoile de baza care se produc limitat : case, haine, mancare”

      casa nu e consumabil, si astfel de momente iti re-evaluezi situatia si poate ca statul cu mama-tata nu e asa de rau, cererea pe imobiliare va scadea. In plus ca unele imobile se vor elibera din cauze de deces al proprietarului.


      Comentariu apreciat.373
    • Venezuela

      32
    • Nevoie de bază casa nouă? :))))
      Lux :))))
      Cînd îți arde stomacul te vei hrăni cu gîndul la casă :)))
      Haleală bă, medicamente.
      Revezi piramida Maslow.


      Comentariu apreciat.210
    • Ba din contra. Fabricile de medicamente, de haine, de ce vrei tu românești vor redeveni rentabile. Food este, mai greu cu transportatorii.

      V-ați panicat că nu ați mai găsit paleții cu făină in magazin. Bre, la nevoie se poate da făină și ulei și pe cartela, dacă luați că sparții!

      100
  24. Deci suntem iarasi de rasul UE si al lumii. S-au imbolnavit 100 de cadre medicale intr-un spital municipal, in Suceava. DE ce ? Pt ca nu au avut SA LE DEA MASTI. In multe spitale masti nu mai sunt si unele le recicleaza. Daca nu aduc urgent masti o sa fie un dezastru.


    Comentariu apreciat.384
  25. sunt in prima linie de pregatire de covid. Eu nu cred ca cifrele cu ventilatoare sunt corecte. dar ma rog…

    In ce priveste testarea, sa stii ca centre de referinta faceau intre 20 si 50 de teste pe zi(pentru ca fac extractia de material genetic manual – acum doua saptamani in afara de matei bals toate faceau asa). doar ca pentru astea ai nevoie de personal specializat in tehnici moleculare si asta nu poti sa cumperi cu toti banii din lume.

    Banuiesc ca la galati au cumparat aparat de teste rapide sunt vreo 2 modele pe piata la care nu ai nevoie de personal specializat! face 1 test pe ora sau la 45 de minute. dar daca pui in toate spitalele publice ca ai vreo 300 care nu se prea rup cu munca si cu pacientii … (avem 368 publice conform INS) ai mai degreva din oamenii care lucreaza serios. Consumabilele la astea mai costa vreo 50$/test.

    oricum curand vom ajunge la o capcacitate de testare de 10 mii pe zi sau chiar mai mult.


    Comentariu apreciat.252
    • Adica Romania va efectua teste de $500k pe zi la populatie in care dintre vise? Aveti cont pornhub GRATUIT? Ei din ce mai fura? Scuzati-ma pe mine, din dubla impunere a CASS pentru aia care au carte de munca si isi mai declara si ca idiotii castigurile din privat.

      164
    • @a cat costa modelul care nu are nevoie de personal specializat?

      21
    • nu… eu am zis ca e si asta o strategie.

      Guvernul are in plan sa cumpere doar aparate si linii automate specializate de capacitate mare. dar nu poti opri autoritatile locale sa-si cumpere.

      exista in ROmania mai multe aparate care duc 700 de teste pe 8 ore dar nu exista kituri (fiind in regim inchis) disponibile pentru ele.

      Sunt si aparate de capacitate mai mica chiar multe -300-400 teste/8 ore in regim deschis care merg cu teste compatibile de la orice producator. 90% din device-urile din Ro sunt in regim deschis. lupta e pe a aduce kituri… ca toate tarile din lume se bat pe asta acum.

      101
    • Orban a declarat, parafrazez: “speram ca in 5-7 zile sa ajungem la 2000, chiar 2500, de teste pe zi”. Ce intelegi tu prin curand?

      11
    • 2-3 saptamani.

      10
  26. Curios cum foarte multă lume a-nceput subit să fie preocupată de soarta bătrânilor. Parcă în toamnă la alegeri era alta atitudinea… Ipocrizie, dom’le!


    Comentariu apreciat.323
  27. Ti-e frica Bo$$??

    95
  28. ”Înțeleg partea cu inovația, dar nu înțeleg partea cu salariile. Tu produci ceva, oamenii cumpără acel ceva. Dacă nu se mai cumpără, nu îl mai produci. Dar dacă dai afară oamenii înainte să îl produci nu au cum să ți-l cumpere, nu?

    Toate companiile au cash pentru astfel de situații. Ce fac ele acum e să transfere povara crizei de la ele la angajați. După ce i-au jupuit și i-au plătit cât de puțin au putut, să ne înțelegem. Că sclavii H&M din Bangladesh încasează 12$ pe lună.

    Așadar, din nou, nu, companiile nu ar trebui să primească bani, ci ar trebui să angajeze oameni să producă bunuri pe care oamenii să le cumpere. Nu pot face asta? Să moară.”

    ai talent de c.e.o., pacat ca inca n-ai fost inca recrutat!

    113
  29. Deci, daca fac COVID-ul, scap si, teroetic, fac imunitate, mai raman in carantina?

    34
  30. La Suceava s-au achiziționat 1327 de saci pentru transportul cadavrelor, ca să nu îi mai ia prin surprindere și fără echipamente disponibile
    https://www.ziardesuceava.ro/1327-de-saci-pentru-transportul-cadavrelor-achizitionati-de-spitalul-judetean-suceava

    130
  31. Uite o tara de aproape 4 milioane, cu rusii peste ei la fiecare ocazie, rupta in 3 si care reuseste sa aiba un singur punct de informare clar si cu varianta in engleza: https://stopcov.ge/en/
    Sa mai spun ca administratia publica este digitalizata aproape complet? Romania mai are de lucru pana sa ajunga la nivelul asta.

    Hai sa nu ne mai laudam cu mii de IT specialisti si sa ne plangem ca “olandejii” nu ne lasa sa avem port la Marea Neagra….totul tine de noi.


    Comentariu apreciat.262
  32. NOU
    #147

    Da, unele companii se comporta inacceptabil. In ziua in care se decreteaza carantina la nivel national, GST, o companie care produce airbag-uri langa Sighisoara au gasit de cuviinta sa isi cheme de luni angajatii la munca (dupa ce i-a trecut in somaj tehnic). Evident, oras mic, angajatori putini, e foarte greu sa spui nu. Sigur, oamenii sunt foarte linistiti pentru ca nu sunt cazuri raportate la nivelul Sighisoarei. Tare curios sunt cate teste s-au facut. Stau de 30 min incercand sa-mi conving soacra sa refuze si sa o ajutam noi pana trece toata nebunia.

    510
  33. Fratilor eu incep sa o iau din loc deja cu acest virus… De ce ? Eu cred ca daca e adevarat si atat de periculos de ce nu ne izoleaza astia complet si sa ne aduca proviziile pentru 30 de zile la “scara” si tot atat timp sa inghete totul (mai putin cele cateva mii care ne distribuie marfa). Ar fi cea mai simpla si ieftina metoda . Sa zicem 200 $ pentru fiecare cetatean ori 20 mil, egal 4 miliarde si speram ca “virusul” moare ; dar se pare ca interesele financiare primeaza deci si aceasta poveste pare sa fie basm.

    119
  34. practic in perioada aceasta avem ca o fereastra spre viitor, stim cu cateva zile (saptamana?) ce se va intampla la noi.
    Trebuie doar sa deschidem un ziar din afara ca sa aflam cebse va intampla

    151
    • Nu prea, tarile din vest au luat masuri dure la un moment mai târziu decât noi.

      412
    • Ti se pare, sau nu ai fost atent.

      42
    • Spania a luat când erau peste 7000 de infectati și peste 100 de morți.

      42
    • Și uită-te cât timp s-au mai jucat meciuri cu spectatori în Italia (în celelalte tari nici nu mai zic) și de când s-au jucat cu porțile închise la noi. Plus când s-au închis barurile și restaurantele prin Germania, Franța, Spania…

      40
    • Nu cred ca exista masuri care sa fi fost luate in premiera in Romania. Cel putin din cate stiu eu.

      Dar sunt de acord partial, sa stii, in sensul ca da, ai dreptate cu fotbalul, uite, si in Madrid mars pro feminism cu 120.000 fuckin persoane(!) in 8 Martie, cand in Ro se inchideau scoli (give or take few days); acum Madrid este o bomba epidemiologica;
      dar toate masurile se luasera deja (in Lombardia etc.)
      Starea de urgenta in Spania si ea a fost declarata cu cateva zile inainte etc.

      Depinde si unde ne uitam.

      Personal, cred ca Spania este viziera prin care putem privi Romania urmatoarelor luni de zile.

      22
  35. Terminați ma cu “da statul”… Statul nu da nimic… Te pune pe tine, angajator, sa dai ca o sa îți dea el pe viitor… Când colo ce sa vezi, lipsește ceva în dosarul lor stufos sau ai avut datorie la stat la un moment dat și nu te incadrezi
    ..

    Regula economic e una: stoarce contribuabilul pana moare, când apare nevoia de serviciile lui, apare altul care va plăti dări. Punct.

    Dacă statul te pasuieste cu ceva, pierde. Asa pe tine te stoarce, și pe următorul la fel.

    Statul câștiga mereu. Nu mai puneți botul aiurea la pomeni imaginare…

    E fiecare pt el. Persoana, firma, pfa, mama mea..


    Comentariu apreciat.323
  36. Da aveti dreptate. Dar la ASE a trebuit sa invat si etica. Ma intereseaza daca economia primeaza fata de sanatatea tuturor cetatenilor, daca DA, atunci nici o masura nu va rezolva problema asta daca exista si e reala. La magazin cand mergem in perioada asta, asa, incolonati cate 5 sau 10, virusul se poate raspandi aproape la fel de repede, chiar daca ar fi singurul loc la care am avea acces (magazinul) … Ori imi merge mie calculatorul mai prost …

    33
  37. Iar primarul Timisoarei in timpul asta isi face campanie electorala: https://imgur.com/a/c4Z19E6

    00
  38. Când te gândești ca nimic din deranjul asta nu ar fi necesar dacă am avea câteva zeci de milioane de teste ca să fim testați toți de câteva ori în 14 zile și sa se știe clar cine are și cine nu are.

    91
  39. “Să fie de la astea 8 cazuri sau treaba e un pic mai groasă?”
    Este de la lipsa teste pt coronavirus. Astia nu mai au kituri si reactiv. Presedintele si aia mai mici de sub el stiu problema.
    Ei cam stiu ca probabil nr real de infectati e de vreo 3-4 ori mai mare si aia se plimba liberi pe strazi. Doar ca nu pot sa ii testeze pe toti.

    41
    • 3-4 ori? Poate voiai sa spui de 100 de ori. Cazurile le-au ascuns ei usor ca nu au testat dar mortii de saptamana viitoare cum ii vor mai ascunde? Ar fi chiar o oportunitate sa moara toti de covid si nimeni de bacteriile din spitale, nu ii mai acuza nimeni.
      Chinezii avertizasera asupra a 2 chestii: izolare generala si protectia medicilor. Momentan le-am ratat pe ambele.

      70
  40. Motiv adevarat de divort este daca unul din soti face COVID, iar celalalt nu.
    Mai departati de atat nici ca se poate in acelasi apartament.

    72
  41. Ştiri digi24 cu Prelipceanu despre cazul dezastruos de la Suceava cu medicii infectaţi în direct cu un “jurnalist” sucevean. După 15 minute de conversaţie îl întreabă cum este starea mai exact pe acolo şi ăla zice : ăăă, nu prea pot să dau detalii pentru că eu stau în Bucureşti.

    180
  42. NOU
    #169

    Situatia e ceva de genul “ori dai la toti ori la nici unul”
    Chestia e ca inchizand, prin lege, diverse obiecte de activitate (restaurante, saloane etc.) practic ii dai afara pe oamenii aia. Sigur, se pot reconverti profesional, dar pana termina reconversia se termina criza. Aici vine guvernul si zice ca suporta 75% (plafonat la salariu mediu).
    Acum vin cei cu pfa si srl-urile, care nu aveau ctr de munca sau aveau la minim, ca hau ca bau, ca au chirii de platit etc.
    Apoi vin corporatiile mari, ca de ce 75% din mediu, ca hau ca bau.
    Deci tot timpul vor exista profitori de situatie, cum se intampla peste tot unde se da de la guvern, gen inundatii.

    De ex stiu un caz de it’st care l-a prostit pe proprietar sa-i scada chiria la 50%, desi isi ia salariul full in continuare :D

    30
  43. Carantina asta o sa fie degeaba daca:

    1. se mai intampla ce s-a intamplat la spitalul judetean din Suceava, unde s-au infectat aproape 100 de cadre medicale din cauza incompetentei.

    2. se pleaca din izolare la domiciliu, cate 100-200 de persoane in fiecare zi.

    3. se poate circula liber pe baza unei simple declaratii pe proprie raspundere sau a unei adeverinte de la firma, care bineinteles ca se poate falsifica foarte usor.

    Si carantina daca nu da rezultate in cateva saptamani, va face mai mult rau decat bine.

    In China s-au vazut rezultate dupa 3 saptamani si a inceput sa apara speranta.
    In Italia inca nu se vad si creste tensiunea si panica.
    Iar Spania…urmeaza Italia.

    21
    • La nevoie se poate scoate armata, daca lumea nu intelege de vorba. Se pot bloca intersectiile. Ca la asediu. Inca se mai pot face multe.

      00
  44. si cand te gandesti ca mi-am vandut apartamentu cu o saptamana inaine de inceputul nebuniei in Romania (deja era ceva scandal pe italia).
    mi-am luat o teapa mica la schimbu valutar (a cazut brusc si tare SEKu, dar hei…ce nu facem noi pentru partid)

    12
    • Suceava este cumva Wuhan de Romania ?

      11
    • Ca sa fie un pic mai clar: Flutur s-a testat “la cerere”, ca el nu avea nicio problema, facand cu bolta pe toate protocoalele stabilite pentru testare.

      Angajatii de la Spitalul Suceava au fost adusi de-a valma, ca oile, si nici macar atunci nu au fost testati in intregime, ca nu au fost destule teste.

      Dar ar fi bine sa nu politizam totusi problema.

      60
    • daca e sa fie cu cantec pentru ei avem destule gloante.

      00
  45. Ceva e greșit cu carantina la noi.
    Mă uit pe geam, în Brașov, stradă cu doua benzi pe sens:
    Trafic normal, pensionarii târâie de genti pe trotuar. Autobuzele RATBV circulă și sunt relativ pline, juma-juma pensionari și tineri.
    10 angajați ai primăriei plantează pomi în fața blocului.

    00
    • Nu stiu in ce cartier stai, insa azi in jurul aceleiasi ore am facut traseul Schei-Tractoru cu masina si orasul e aproape pustiu. Am numarat oamenii pe degetele de la doua maini.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.