Jurnal de criză – ziua 2

Reacțiile la deciziile UK și Suediei sunt delicioase. O să lăsăm lucrurile să se trieze de la sine și mai vedem. Whoever dies, dies.

Nu poți să faci asta în țările unde lumea e cu musca pe căciulă în toate domeniile. Unde oamenii pufăiau dismisiv la antigripal. Unde oamenii nu se spală pe mâini și pe dinți, dar dau acatiste la biserică. Unde oamenii vor meritocrație, dar doar la angajările la stat, nu și pentru ei.

România e o țară cu musca pe căciulă. România e o țară unde oamenii au doar drepturi, nu și obligații.


De 3-4 zile văd mema asta, în diverse forme. Îmi dau seama că e la mișto, dar mi se pare că nu e, și că oamenii nu prea vor să stea împreună. Și aici apare mirarea mea: dacă nu poți să o suporți pe proastă câteva zile, de ce ai mai luat-o? Ca să vă luați Logan din banii de nuntă? Ca să scapi de gura familiei?

Și, întrebându-mă asta, mi-am răspuns de ce ieșitul din casă e important pentru dinamica de cuplu. Că în public nu ne certăm. Hai la mall, hai la Ikea, hai la munte. Mai luăm pe unii cu noi în mașină și tira pe Valea Prahovei, nu contează că stăm 5 ore în trafic, măcar nu stau doar cu ea și cu ideile ei stupide.

Am i alone here? Sunt idiot că vreau și îmi place să petrec timp cu familia mea?

familia

 


Ultima compilație a lui Olix.


Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

113 comentarii

  1. De ce frica asta de ceartă? O ceartă bună e cathartică într-un cuplu, dacă știi să nu te iei prea în serios.

    Mi se pare mai gravă lipsa totală de comunicare. Hai să facem ceva împreună azi: stăm în pat unul lângă altul și ne uităm fiecare la telefonul lui.

    00
  2. Nu esti idiot, dar te citim cu indulgenta :-))

    00
  3. F multe cupluri se iau din varii motive care n-au legatura cu motivul pt care ar trebui sa se ia : compatibilitatea emotionala SI sexuala. Motivele sunt nenumarate, n-am timp si chef sa le insirui. Imi aduc aminte cum imi povestea un tip ca s-a insurat pt ca toti prietenii lui se casatorisera. Eu perplexa la cat de eficienta e presiunea sociala. Norocul meu ca sunt anti-sociala banuiesc :))) Anyway da, este trist si ai remarcat corect. Asa din ochi estimez cam 70% din casnicii din motive gresite – la noi

    00
    • asocial, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~i, ~e / E: fr asociat] 1 (D. oameni) Care este inadaptabil. 2 Care este refractar la integrarea socială. 3 (D. fapte) Care este contrar intereselor societății.

      Anti-Social inseamna sa iti pui o centura cu bombe si sa te arunci in aer in metrou la Unirea la 9 dimineata.

      00
    • as zice mai mult de 70%

      Pe termen mediu si lung cred ca 90% din casatorii sunt triste si ii fac pe cei doi parteneri sa fie mai tristi si mai inevoluati decat daca ar fi fost singuri.

      Insa oamenii raman impreuna din considerente financiare si din inertie/obisnuinta/frica de necunoscut (viata dupa parteneriat).

      Putini recunosc insa indivizii, ele sau ei, au cea mai mare grija de ei atunci cand sunt pe piata, cand vaneaza sau cand se doresc vanate, cand flirteaza, cand se joaca ori 90% din casatorii/relatii n-au niciuna din astea dar au comfortul financiar si garantia ca e tot timpul cineva langa tine.

      00
  4. Nu , nu esti idiot.Sunt la fel, prefer sa stau cu sotia si copilul decat sa stau cu alti oameni.
    Fiind mizantrop de meserie ..e ok.

    00
  5. Da. Tu esti singurul in Romania caruia ii place de nevasta-sa.

    00
  6. Sharing is caring… :) :)

    00
  7. si eu la asta ma gandeam, ca sunt singurul idiot care vrea și îi place să petreaca timp cu familia lui?

    00
  8. Si Olanda a avut aceeasi reactie – „ii izolam pe astia vulnerabili si ii lasam pe astia tineri sa se infecteze”. E si asta o varianta, dar asta presupune ca stii foarte bine nivelul de sanatate al tarii tale – daca majoritatea populatiei duce un stil de viata sanatos cu mancare ok, miscare in mod regulat, relaxare atunci da, iti permiti. Dar cand ai o tara ca romania plina de sedentari fumatori consumatori de saorma cu de toate sau mici de la cocosatu nu prea iti da mana. Sau…

    oamenii nu prea vor să stea împreună.

    Mai este o faza – cabin fever is for real. Nu toti stam comod la curte (nu mai stam…), iar daca pui patru persoane intr-un apartament din Dr. Taberei si le zici sa nu le iasa isi iau gatul garantat in 7 zile.

    00
    • Si italienii duc un stil de viata sanatos, de mincare nu mai zic si ia uite unde au ajuns.
      Se pare ca coronavirusul asta merge de-a-ndoaselea si ii ia pe aia de traiesc bine, italieni, francezi, spanioli.

      00
    • Nu esti sanatos mancant paste cu ulei, fumaand, band cafele toata ziua, biscuitei cu cafea la micul dejun, cum fac italienii. Esti slab poate, dar nu sanatos

      00
    • alex, hai ca ai rotto il cazzo, speranta de viata la italienii aia de 80, 90 de ani e foarte mica din cauza bolilor.

      00
    • Italians at age 65 can expect to live longer but with less disability-free years than other
      EU people at age 65.
      Asa e, dar mai e si ce fel de viata duci la varsta aia. A crescut speranta de viata in IT din 2000 pana in 2015 cu 3 ani. Cate femei romance nu si-au sacrificat viata ingrijind batrani senili…. Ai dreptate, ce sa zic, cazzo e rupt

      00
    • Eu locuiesc in Olanda si vreau sa te contrazic. Olandezii si oamenii care traiesc aici, il considera pe rutte un bou.
      Nu e vorba de cat sunt de sanatosi olandezii in comparatie cu romanii- sunt mult mai sanatosi, dar motivul nu e asta. O imunizare in turma, e dovedit si explicat stiintific de ce e o idee proasta, nu intru in amanunte.

      Rutte lasa granitele deschise pentru ca partidu din care face parte vine cu influente capitaliste- sa ajutam companiile, sa ramana in picioare companiile, sa le protejam. Din multe puncte de vedere Olanda e un stat socialist… si ala care munceste de-i sar capacele si plateste 53% din salariu la stat, e satul sa tina acasa bronzatii din insule, toata viata pe ajutoare sociale, asa ca l-a votat pe rutte care pupa in dos patronii si militeaza pentru companii si pentru reducerea taxelor cand esti un boss. Si daca ar vrea sa aleaga altfel, e fortat sa dea discursul respectiv, pentru ca bosii multinationalelor i-au platit campaniile

      Partea buna e ca se vor duce toti babalacii de 80 de ani care mai traiesc 80 fara corona si poate reusesc si tinerii sa mai cumpere o casuta. Me included.

      00
  9. Si totusi, poate ca UK si-a facut totusi calculele, nu stiu. Zice un nene: „mă întreb totuși ce se va obține dacă ții toți oamenii în casă timp de două săptămâni? Să presupunem că se reușește curățarea țării respective de virus. Se uită însă că o singură persoană infectată are capacitatea de a provoca o infecție în masă deoarece – cum bine s-a constatat – virusul este deosebit de contagios? Așadar, întreaga tevatură a shutdown-ului nu-i altceva decât un circ ieftin.”

    00
    • Si eu am avut ieri revelatia ca modelul UK se potriveste mai bine Romaniei.

      00
    • Olanda ar merge pe același drum dar nu sînt deciși.
      Calculul lor după mine: oricum vom fi infectați, protejăm persoanele în vîrstă, cu cît mai repede cu atît mai mult scurtăm perioada de refacere economică, evităm infecțiile continue pe perioadă de 3-4-5 luni.

      00
    • Scopul e sa eviti depasirea capacitatii de reactie a sistemului de sanatate, nu sa scoti definitiv virusul din tara. Vezi in Italia ce se intampla cand ajungi acolo, sare procentul de morbiditate de 6-7%, ceea ce e cumplit.

      Si, dap, e posibil sa avem vreo trei perioade de carantina dura anul asta, in primavara, in vara si chiar una in toamna.

      00
    • E posibil, dar doar dacă nu se descoperă un antiviral eficient. Și cred ca fac pe dracu în patru sa îl obțină cât mai repede.

      00
  10. Daca era dan barna presedinte covid-19 nu exista !

    00
    • NOU
      #37

      A sunat 2019, isi vrea gluma obosita inapoi.

      00
    • Ok… inteleg ca la extremisti de genul malin bot sunt nemuritoare doar glumele legate de iliescu,dancila,dragnea si orice alt pesedist. E funny sa vezi struti care baga capul in nisip cand prostul lor spune o perla dar se transforma in girafa cand prostul din tabara opusa spune o perla🤦‍♂️.
      Ma pis pe toti prostii ca sa fie clar.

      Ps: nu te mai uita la mircea badea.

      00
    • @Un om simplu din popor In 2019 nu exista COVID, iar Barna parea ca nu e las.

      00
    • daca l-ati vrut pe dragnea la puscarie

      00
    • @cristian
      Inteleg ce zici, dar e amuzant cum ai zis-o, având în vedere ca 19 ala din covid-19 vine de la…

      00
  11. Vali stii ce cred ca ar fi interesant? Un post cu „care e planul tau de supravietuire pe timp de criza?”.

    Ceva mai mult decat „sa incepem acum sa punem economii acum cand avem rahatul la cur”. Pe langa chestiile de bun simt „controleaza cheltuielile si cumpara doar ce mananci”. Ceva de genul, cum ne reorientam, spre ce? Mai ales ca e evident ca aceasta criza e diferita de cea din 2008, acum tarile fac lockdown, nu mai poti sa iesi din casa, nu poti zice „dau o fuga in Portugalia la cules capsuni si imi revin”, nici macar nu poti iesi la cersit ca nu e nici dracu pe strada. Plus ca impactul e mult mai violent, de la o ora la alta se intampla ceva important.

    Daca suntem dati afara (si multi vom fi), dintr-o data ne trezim cu o gramada de timp liber, plus o gramda de oameni pe piata care cauta job si companiile au angajarile sistate. In ce investim timpul asta? Spre ce fel de surse de venit sa ne orientam? Ce incerci sa inveti nou? Cum ne diferentiem? Cum incercam sa actionam cu un minut inainte sa vina tsunamiul?

    Ideea e ca cititorii sa exprime in comentarii ce ar face ei concret, nu ce zic cursurile de self help. Si nu e nici o rusine sa zici „bah, mi-au picat 3 surse de venit, erau pe vanzari, lucram la hoteluri, s-au dus pe pula ca n-au mai venit turisti. Incerc sa ma orientez spre altceva, poate livrare mancare sau colete pana trece nebunia”.

    00
    • 1. e prea târziu pentru făcut economii acum. și economii trebuie să faci tot timpul, nu doar când miroși criza.

      2. nu știu încotro o poți apuca. bănuiesc ca depinde de domeniu, de economii, de cât de presat ești de viață (familie, credite). soluții au fost și sunt întotdeauna pentru fiecare domeniu. nu azi, nu mâine, nu peste 3 luni, dar sunt.

      3. sursele de venit. cele mai sigure sunt cele două clasice, imobiliarele și mașinăriile. să ai o mașinărie care sa producă ceva. nu automobil. nu știu, mașină de roluit jante. oamenii vor veni să dea 100 lei să le îndrepți jantele decât să dea 100€ pe o jantă. aia cu decarbonizarea motorului iar e populară. în brașov e un singur nene care pune burete/spumă pe scaunele auto. unul singur. la fel, e unul singur care încarcă cu gaz amortizoarele self leveling. câți instalatori non stop crezi că sunt într-un oraș cu 200.000 locuitori? fix 3. și sunt ocupați până peste cap.

      cred că idee generală e să te pui în poziția în care să oferi servicii unice pe piață.
      uite exemplul din industria mea. vrei o campanie pe bloguri? sunt eu, cetin, și mai jos radu, mihai vasilescu și alții. vrei pe blogurile de mămici? e doar un blog cu trafic. vrei pe conținut video de adulți, non IT? e doar mariciu.

    • Imobiliarele probabil ca vor pica in 2 ani cu undeva spre 50% din pret (remember 2008). Si asta se va reflecta si in pretul de inchiriere. Deci daca nu ai deja activul respectiv e super riscant acum.
      Probabil partea cu oferit servicii/produse intr-un domeniu/nisa pe care te pricepi e cea mai buna optiune.
      O afacere cu coletarie eu o vad ca fiind riscanta – domeniul e deja foarte aglomerat si chiar daca va creste cu 50% firmele mici nou infiintate nu vor prinde prea mult din cresterea respectiva daca nu intra pe cine stie ce nisa super specalizata (gen transporti rinichi donati pentru iPhone).

      00
    • la asta ma gandeam si eu, viata post-apocalipsa, pe somaj. Pentru ca nu am bani sa-mi fac un business serios dar am bani suficienti sa stau 2 ani acasa, planul e sa-mi dezvolt competentele legate de job-ul meu (care nu va fi inlocuit de masini prea curand) in sfera digitala (big data, AI) asa ca fac/voi face cursuri pentru a intelege mai bine notiunile astea, coroborat cu 1-2 softuri noi invatate bine, ar trebui sa ma faca mai competitiv pe piata muncii si sa-mi creasca sansele.

      00
    • Astia de ati dat minusuri aveti si ceva argumente?
      Sau doar credite pe 30 de ani si va arde chestia cu devalorizarea?
      Daca e doar de credite, am fost ca voi tura trecuta si sa stiti ca trece.

      00
  12. Circ care o sa revina dupa incetarea carantinei pentru ca virusul ramane in persoane care nu au niciun simptom si il vor lua si cei ce nu l-au luat. Asa cum e in UK, il iei, faci boala si poate data viitoare o sa fie mai bine. Italia doar amana infectarea majoritatii populatiei.

    00
    • La fel cum au mai spus si altii mai sus, best idea ever!

      De ce drac dau retardatii unlike?
      Astia care or dat unlike chiar nu pot vedea dincolo de aceste doua saptamani de carantina?
      Chiar nu pot vedea ca nu putem sta un an de zile in carantina? (ne bucuram noi acum ca nu mai mergem la „scarbiciu” pana in aprilie dar n-o sa ne mai bucuram cand nu vom mai avea un serviciu la care sa (NU) mergem)
      Chiar nu pot vedea ca o vom lua de la 0 dupa ce iesim din carantina?

      00
    • Lasa-i in pace ca se vor trezi dupa carantina. Plus ca virusul, daca e virus si nu altceva, o sa loveasca iar si iar ca doar face parte din categoria corona virus. Gripa comuna se intoarce an dupa an si ia-te uita ce face: „In early 2019, a publication from the Global Burden of Disease Study (GBD) estimated a range of 99 000 to 200 000 annual deaths from lower respiratory tract infections directly attributable to influenza.”

      00
    • Prostii sunt ca virusii, mor unii dar apar alti noi!
      Nu poti scapa de gripa, la fel cum nu poti scapa de prosti! Poti doar sa controlezi gripa si efectele ei!

      00
    • Pai Italia si restul nu au facut la fel la inceput, au zis da-o in plm de boala pân le-a explodat în fata?! Nu va mai uitati în gura presei britanice ca mint de rup aia, eventual luati si ascultati LBC o zi întreaga

      00
    • NOU
      #53

      Bun
      Si daca acest virus o sa înceapă să se comporte ca virusul gripal?
      Adică în fiecare an să sufere o mutație și să te poți infecta din nou?
      Imaginează-ți cum ar fi să faci o gripă normală plus Covid sau o viroză plus Covid.
      Sau să mai suferi de alte boli cronice.
      Sistemul imunitar nu ar face față

      00
    • “Si daca acest virus o sa înceapă să se comporte ca virusul gripal?“

      O sa ne vaccinam, cum ne vaccinam si de gripa, dar sa ajungem pana acolo.

      Sigur ca “se amana” infectarea populatiei, asta este si ideea cu aplatizarea curbei, sa se amane infectarea si sa salveze cateva milioane se oameni care altfel ar crapa ca pt nu ar avea sistem sanitar pe masura numarului de imbolnaviri, sistemul sanitar asta este si are niste limite.

      00
  13. La ce nu se gandeste nimeni este ca una e sa stai cu familia in casa cand esti relaxat si nu ai treaba si alta e cand ambii parinti lucreaza de acasa, copilul cere ajutor la lectiile „online” pe care le vede pentru prima oara. Pe langa asta, mai apuca-te si fa mancare si eventual si ordine prin casa.

    00
    • Serios, ţi se pare mai greu aşa decît să mergi fizic la birou pînă la mama dracului şi înapoi?

      00
    • Da, e mai greu pentru ca de fapt nu esti niciodata 100% concentrat pe munca ta si constant trebuie sa schimbi contextul. Am doi copii (5 ani si 1,5 ani) – pe ala mare il mai pacalesti cu un film, desenat (pasiunea lui) etc. dar aia mica e pur si simplu lipita de noi.

      In conditiile de mai sus e imposibil sa lucrezi de acasa de la 9 la 5. Eu pur si simplu lucrez cand pot (exceptand sedintele care sunt putine), dar mie imi permite meseria.

      00
    • ratza, chiar nu il intelegi pe Dorin. Si multi altii, ca de aia a luat atatea minusuri. Eu il inteleg, ca sunt sunt mai batran si sunt in aceiasi situatie, daca nu mai rau: am 3 copii si o pisica nebuna acasa.

      Da, castigi ceva prin faptul ca nu mai pierzi timp cu deplasarea, dar mai si pierzi destul:
      – spatiul e deja insuficient, fiecare are nevoie de o camera in care sa poate lucra/vorbi fara sa fie deranjat (net-ul cam incepe sa scartaie deja..). Devine mai complicat de separat munca si scoala de viata de familie
      – parintii trebuie acum sa preia mult si din munca scolii, scoala care tinea copiii ocupati cumva minim 6-7 ore pe zi.
      – bonus: adultii trebuie faca si alte lucruri in plus, ca sa echilibreze psihic toata familia. O familie invata sa alerge ca nebuna de dimineata pana seara la serviciu, scoala, antrenamente, meciuri nu se simte prea confortabil sa stea 24/24 intre patru ziduri, oricat de mult s-ar iubi unii pe altii (sic!)

      Eu banuiesc ca cei care posteaza in continuu despre ce carti au mai citit, ce filme au mai vazut, ce jocuri au mai jucat si ce mancaruri au mai gatit sunt de fapt tineri fara copii. Sau oameni cu maxim un copil si ala destul de mic, care doarme 12 ore si pe care il tin ocupat in rest cu o tableta si cu Disney Junior. Sau oameni care stau in palate si au 12 servitori. Dracu mai stie’

      00
    • @silicon_v – nici nu m-am gandit cum e sa ai mai multi copii. clar ca e mai dificil de rezolvat task-urile de la munca cand ai mai mult de 1 copil in casa..

      00
    • that ^^

      Cand vad articole de genul „3 lucruri de care te poti apuca acum ca stai in casa” ma apuca rasul. Eu ma pot apuca cu mainile de cap.

      Tinut copii ocupati? Bai eu am vazut 2 fetite de varsta lu’ fi-mea (1-2 ani) pe care mamele le-au pus pur si simplu in fata telefonului cat asteptau (era acum vreo 2 sapt la doctor). Sunt ok ca fi-miu sa se joace la tableta (pana ii taie Google Family macaroana), dar sa hipnotizezi copilul de la 2 ani cu ecranul e cam mult…

      00
    • 100% concentrat nu eşti nici la birou, nu vă mai minţiţi singuri. Cînd copilul are de făcut lecţii înseamnă că e destul de mare să înţeleagă că munca e muncă, indiferent de unde o faci. La fel şi învăţatul. Ai mei fac acasă ce făceau la şcoală, numai că le mai greu pe cont (aproape) propriu. Aşa văd ce-i aia autodisciplină. După ce-şi fac lecţiile şi temele au mici sarcini de executat prin casă: curat, ordine, vasele din care au mîncat, şters praf etc. Nu mi-i cocoloşesc, treaba mea ca părinte e să scot din ei nişte adulţi responsabili şi independenţi. Pînă la autodisciplină mai e, de duminică le-am tăiat macaroana la net şi nici nu mai văd vreun byte pînă nu-şi termină de citit cărţile.

      00
    • Să înțelegem că până la carantină nu făceați curat și mâncare?

      00
    • Ii dau dreptate pe de-o parte lui Dorin. Il am pe fii-miu de 5 luni asta plange pana moare. Ia si lucreaza. Nu am ce sa-i fac, pur si simplu plange incontinuu. Da ce sa-i fac? Sa-l imbolnavesc? Atat imi trebuie. Stau naiba cuminte in casa, am grija de el printre picaturi. Mai rulam un script cu urlaturi, ne adaptam.

      Fii-mea de 2 ani sta cum zice cineva mai sus numai in bratele mele….Asta e boss, o sa fie si mai bine. Acum trebuie sa trecem prin asta.

      00
    • @ratza pft, cu copii de varsta scolara poate orice fraier sa lucreze de acasa :)))).

      00
    • @ratza poate ar fi fost o idee buna sa te muti mai pe lânga serviciu, nu „la mama dracului”

      00
    • @jollycathat – nu neg, dar asta fusese premiza comentariului iniţial.
      @Flat – nu-i cazul meu, fac 25 de minute cu bicicleta şi vreo 15 cu maşina.

      00
    • Fiecare a inteles ce a vrut. Nu ma plang, doar ca s-au comparat mere cu pere. Da, tot fructe sunt, dar nu sunt la fel. Am subliniat chestia asta.. atata tot. Sunt situatii diferite si e usor sa generalizezi.

      00
  14. Eu sunt în carantină acasă cu nevastă-mea de prin 2004. Deci nu simt nimic nașpa. Nu m-am lămurit încă dacă îmi place sau pur și simplu am dezvoltat imunitate. Mai studiez.

    00
  15. In maxim o luna ne lamurim daca modelul englez/olandez/german este cel bun si cei cu izolarea sociala gresesc. La un moment dat este posibil ca guvernele sa ne pregateasca asa subtil ”deja 10-15%au imunitate, se pierd fantastic de multi bani, joburi daca inchidem, au murit totusi doar 10.000 si gripa anul trecut a omorat 20.000, ce facem cu campionatul local european de fotbal?!! ailalti nu au inchis deci dca noi inchidem ei tot ne vor infecta..etc”

    00
    • De ce după maxim o luna? Uită-te la Coreea de Sud Italia. O țara a impus carantina stricta încă de la început, cealaltă a lăbit-o până a devenit groasa. Compara nr de cazuri si mai ales evoluția lor. Sud coreeni au “prins” deja inflexiunea, la italieni încă creste si se moare pe capete.

      00
  16. Nu esti singurul. Si noua ne place si ne placea sa petrecem mult timp impreuna, chiar si fara coronavirus. Din punctul asta de vedere, nu s-a schimbat nimic.
    Gatim impreuna, ne uitam la filme, jucam board games. Cand ne plictisim, fiind gameri amandoi, fiecare isi pune castile in urechi si se joaca. eu pe consola, el pe PC.
    DAR. statul in 2 camere nu ajuta. Mai bagam cate un workout, sa nu intepenim, dar e naspa, ca noi aveam rutina noastra de iesit in parc, la facut pasi (traiasca fitbitul), ne place sa iesim afara si sa facem miscare, sa jucam tenis, etc Nu, iesitul la mall nu e miscare…
    Ieri ne-am jucat 9 ore, fiecare, ne-am bagat in seama doar cand ne-am facut de mancare. Eram intepeniti si obositi ca naiba, desi a fost misto sa ma joc fara limita de timp. Aparent, doar 9 ore duc, dupa aia gata, obosesc. Am dormit, am mancat si ne-am jucat ca porcii. Doar ca nu putem face asta zi de zi, ca atunci cand o sa iesim din casa, nu mai incapem pe usa.
    Cred ca ar fi fost super misto daca stateam la curte, mai faceam un gratar, mai sapam in gradina, mai maturam curtea, etc. Mai ales ca avem ditamai curtea de 1000mp la tara, mereu e ceva de facut acolo.

    Da, conteaza mult sa ai aceleasi pasiuni, hobby-uri ca partenerul. Altfel nu ai cum sa te intelegi si n-ai ce sa discuti, mai ales inchisi in casa.
    Are al meu o cunostinta si cica e horror pentru el, acum, cand sta acasa. Nici sa se joace n-are voie, ca o deranjeaza pe ea.
    E un punct bun de a analiza relatia. Daca nu te suporti cu partenerul, inchis cateva zile, cum naiba te suporti toata viata? Cum ai pretentia ca partenerul sa te inteleaga, daca tu nu-i intelegi si respecti hobby-urile si placerile si nu ii lasi spatiul lui, chiar si inchisi in casa?
    Nu as putea sa stau cu cineva, care imi face creierii muci cand ma joc. N-ai cum sa explici unuia, care e paralel cu jocurile, ca nu poti inchide misiunea cand vrea el, fix in clipa aia.

    00
  17. Peoblema cu modelul englez e ca:
    1. Nu se stie sigur daca devii imun dupa prima infectie, datele arata ca posibil sa fii imun cateva luni si exista precedent de persoana care a facut si a doua oara.
    2. Exista cazuri de oameni sanatosi care dupa infectie au pierdut din functia pulmonara.
    Daca combini 1 cu 2 s-ar putea ca la al doilea val sa crape mai multi si mai tineri

    00
    • 1. E adevarat, inca nu se stie sigur. Daca privim totusi cum tratam alti virusi raspunsul e: cam devii imun.
      Ai vreun link in care se spune concret ca oamenii s-au reinfectat?
      2. Si asta e adevarat. Si dupa gripa pierzi din functia pulmonara. Nu e ceva ireversibil. Se poate reface cu ajutorul exercitiilor cardiovasculare.

      „Daca combini 1 cu 2 s-ar putea ca la al doilea val sa crape mai multi si mai tineri” asta tot nu inseamna ca solutia e carantina.
      Ar putea insemna daca am reusi sa stam in carantina 2 ani de zile, tot globul, pana cand virusul dispare complet. Altfel…

      00
    • Femeie in japonia, pozitiva iar dupa ce a fost declarata virus free: https://www.theguardian.com/world/2020/feb/27/japanese-woman-tests-positive-for-coronavirus-for-second-time
      Avand in vedere ca inca nu se stiu prea multe despre virusu asta mai bine mergi pe variantam ai pesimista. Cel putin pana cand ai niste date concrete.
      Nu stam doi ani in carantina, se iau niste masuri de protectie pana se mai domoleste nebunia pentru a nu suprasolicita sistemul de sanatate si pentru a da timp sa se gaseasca un vaccin sau „ceva”

      00
    • Hai sa arunca un ochi pe un articol din martie si nu din februarie: https://www.theguardian.com/world/2020/mar/16/the-big-question-over-coronavirus-can-a-person-get-it-twice

      “However, it is very likely, based on other viral infections, that yes, once a person has had the infection they will generally be immune and won’t get it again. There will always be the odd exception, but that is certainly a reasonable expectation.”

      Tot aud argumentul asta cu sistemul de sanatate dar nu-l vad justificat. Mie mi se par foarte solicitate sistemele de sanatate din tarile cu carantina. La noi inca nu e fiindca a inceput infectia mai tarziu dar in Italia cum e? In China cum e?
      S-ar putea totusi sa nu fie carantina raspunsul?

      „timp sa se gaseasca un vaccin sau ceva” – nu va fi gata de utilizare in doua saptamani si nici macar in doua luni.
      Te rog vino cu o idee proprie la intrebarea urmatoare: ce facem dupa doua luni de carantina?

      00
    • @Misu cele mai tari exemple China, prima din lume si Italia prima din Europa. Evident ca amandoua au gresit la inceput.
      China iti demonstreaza faptul ca carantina functioneaza pentru a tine sub control situatia. Pana nu ai date concrete trebuie sa minimizezi imprastierea virusului.
      Italia iti demonstreaza faptul ca modelul UK si Olandez nu o sa functioneze. Au implementat carantina prea tarziu si acum sistemul de sanatate e in colaps.
      In afara de China nu exista nici o tara care SINGURA poate sa construiasaca un spital temporar/de campanie in 7-10 zile. Totodata China a avut avantajul populatiei numeroase. Au blocat 70 de milioane, dar economia a mers cumva sustinuta de restul populatiei. UE trebuia sa actioneaze unitar cand au vazut ce se intampla in China.
      Acum vedem rezultatul: fiecare pentru el…

      00
    • @Ciprian
      China imi demonstreaza doua lucruri prin carantina lor:
      1. Carantina functioneaza atata timp cat ea exista (multumesc ptr concluzie! asta tot incerc si eu sa spun).
      Cat timp reusim sa mentinem carantina totul va fi ok. Reusim sa o mentinem doua saptamani? Doua luni? Tot restul anului?
      Cand nu vom mai avea carantina o vom lua de la capat cu infectarile.
      Ori ne protejam cu un vaccin (pe care nu-l avem inca) ori ne protejam infectandu-ne si dezvoltand anticorpi, for life.
      2. Economia Chinei s-a dus pe apa Yangtz si dupa cum zici si tu, e fucking China!!
      https://www.forbes.com/sites/siminamistreanu/2020/03/17/coronavirus-causes-a-dramatic-collapse-of-chinas-economy/

      Italia nu a aplicat nicio masura de la bun inceput.
      Italia ar fi trebui sa isi protejeze batranii si pe cei cu o sanatate precara. Acestia trebuie sa stea in izolare nu intreaga populatie.

      De ce au italienii atatea decese? De ce este sistemul lor in colaps?
      https://www.scientificamerican.com/article/why-deaths-from-coronavirus-are-so-high-in-italy/
      „Italy has the oldest population in Europe, with about 23% of residents 65 or older”
      „Many of Italy’s deaths have been among people in their 80s, and 90s, a population known to be more susceptible to severe complications from COVID-19”
      „Another issue may be the number of people in a given area who require medical care—having a lot of severely ill people in a single region could potentially overwhelm the medical system, Gordon said. She noted that this was likely the case in Wuhan, China, where the coronavirus outbreak began and which saw the majority of COVID-19 cases in China. A recent report from WHO found that the fatality rate was 5.8% in Wuhan, compared with 0.7% in the rest of the country”

      00
    • carantina in prima faza o luna doua apoi ai teste si masti si proceduri suficiente. din ian pana acum nici o tara nu a investit 2-3miliarde sa cumpere teste si masti si algoritmi sa urmareasca cazurile. poate fac in urmatoarele doua.

      00
    • Reinfectare nu înseamnă reimbolnavire. Sau imbolnavire.

      00
  18. Se pare ca olandejii or sa reuseasca, pentru ca conform unui studiu nu prea se spala pe miini (cam 50% dintre ei se spala pe miini comparativ cu 84% dintre romani) deci se vor infecta foarte repede, in concluzie imunizarea va fi destul de rapida :)
    https://www.descopera.ro/dnews/17023016-clasamentul-tarilor-din-europa-in-care-locuitorii-uita-sa-se-spele-pe-maini-dupa-ce-folosesc-baia-pe-ce-loc-se-situeaza-romania
    Apoi imi aduc aminte de la tara de tataie, care inainte sa se puna la masa se spala pe miini, doar cu apa ce-i drept, dar se spala.

    00
  19. Ministerul Mediului spune că, în ultima săptămână, concentraţiile tuturor poluanţilor monitorizaţi în Bucureşti s-au situat mult sub valorile limită. Luni, concentraţia de PM10 era apropiată de valorile din staţiile amplasate în vârf de munte, potrivit datelor furnizate de minister.
    „Bucureștenii respiră, astăzi, aer de munte!”, spune ministerul, într-un mesaj publicat luni pe pagina de Facebook.

    „În ultima săptămână, concentrațiile tuturor poluanților monitorizați s-au situat mult sub valorile limită. În fiecare zi, au existat unele perioade de creștere orară a particulelor PM10 și NO2, dimineața, orele 09:00-11:00, respectiv seara, orele 20:00-22:00, însă amplitudinea acestor creșteri a fost mult sub valorile obișnuite”, precizează sursa citată.
    –-
    Va învăța populația ceva din chestia asta? ce credeți?
    Cand nu e neapărată nevoie, să lase masina acasă, să o dea pe bicla, trotineta…
    –-
    Cel mai poluat oraș din Europa este Paris. Pe locul al doilea ca poluare, Torino. Când locuiam acolo,săptămânal citeam articole despre asta.
    Ieri au publicat ceva și românii:

    „După aceste măsuri au început să apară primele semne bune pentru ecologie.
    În țările puternic afectate a scăzut drastic nivelul poluării, după ce activitatea cotidiană s-a oprit, iar multe fabrici care poluau puternic atmosfera și-au încheiat activitatea.
    Imaginile captate de sateliți arată cum norii de poluare se risipesc rapid în zonele unde activitatea a luat o pauză.
    După China, imagini asemănătoare au fost filmate deasupra Italiei, țară grav lovită de criza mondială de sănătate. Întreaga țară a fost închisă, iar oamenii nu prea mai circulă pe străzi, decât dacă au un motiv cu adevărat serios.
    Satelitul Sentinel-5 al Agenției Spațiale Europene poate urmări tot felul de poluări cauzate de oameni, inclusiv dioxid de azot.
    Aceste emisii provin din sistemele de alimentare cu energie electrică și de producerea energiei electrice, în special centralele electrice pe cărbune. Întrucât Italia a restricționat călătoriile și sectoare întregi ale economiei s-au oprit pur și simplu, deci nu mai consumă energie, emisiile de dioxid de azot au scăzut puternic.
    În aceste condiții, aerul a devenit mult mai respirabil, mai ales pentru oamenii cu probleme grave de respirație.”

    00
  20. Bulgarul de peste drum i-a dat omorul sotiei de sambata deja si de atunci repeta zilnic, sa nu uite zdreanta cine e seful. Ala sta doar de cateva zile acasa si o calca in picioare, ce o sa fie dupa vreo cateva saptamini de carantina.

    In parcul de joaca pentru copii e plin, ca de, nu mai este scoala si parintii lucreaza de acasa (sanchi). Adultii stau ciorchine si discuta iar odraslele stau si mai strans si zburda in grup.

    Aseara vecinul de linga a avut un soiree pe terasa cu vreo 20 de oameni.

    Astia nu au invatat nimic, presupun ca au murit inca prea putini dintre cunostinte si colegi.

    00
    • Dacă auzi bătăi, de ce nu raportezi la poliție abuzul? Măcar pentru tulburarea ordinii publice.

      00
    • @Marian – nu se mai deplaseaza la locatie, fac totul prin videocall.

      00
    • @Marian: daca i-ai vedea nu ai dori sa intri in atentia lor, mai ales ca politia nu o sa stea 24 din 24 la tine la poarta sa iti asigure protectie. Se mai bat si intre ei, nu doar femeile. Uneori vezi sange la poarta, de zici ca au taiat porcul. Vecinii mucles, dar sa vezi ce repede te raporteaza daca tai iarba duminica sau speli masina in curte :D

      00
    • @Marian, stii care e smecheria. Politistii vin prima oara la tine la poarta. Si dupa se duc la „bulgar”. Si in felul asta stiu toti vecinii ca tu ai sunat.

      Capetele de creta dau dovada de o prostie crasă. Trust me, sunat patit. Partea pozitiva ca la mine s-au mai calmat. Nu mai urla ba chiar cred ca au si divortat la cat de linistiti sunt (ceea ce ar fi spre binele lor).

      00
  21. Bisnitarul catu, împreună cu amicii speculatori din bănci a dus cursul la aproape 4.85 lei adică o creștere de peste 2% în cele vreo 4 luni de când PNL e la guvernare.

    Iohanis, mandolina et comp în loc să înghețe cursul îi interesează doar profiturile băncilor.

    00
  22. Nu esti singurul caruia ii place sa petreaca timpul cu familia. Cat despre UK si Suedia este cea mai buna decizie raportata la sistemul lor de sanatate. Am un amic suedez care duminica a plecat la ski in Nord cu toata familia. Mi-a spus ca nu ii e frica deoarece are incredere deplina in sistemul lor sanitar.

    00
  23. Cand l-am vazut prima data pe Borisov, am zis ca-i prost.

    00
  24. Boris isi protejeaza prietenii afaceristi, nu populatia, vezi recomandarea lui recenta cu statul acasa in loc de declararea starii de urgenta care ar fi fortat companiile de asigurari sa plateasca pentru crasme inchise.

    daca vrei sa vezi exemplu de urmat te uiti la germania, norvegia sau austria cu rata de mortalitate sub 1% da de aia nu vorbeste nimeni ca nu vb engleza

    00
  25. Se intreba cineva cu ce ramanem dupa ce aceasta pandemie trece ? Ca sa fim mai specific, fac referire la noi ca natie, ca romani. Ce facem dupa ? Ce am invatat? Ce punem in practica ? Nu stiu despre voi dar eu am invatat urmatoarele (desi unele le stiam)

    evita locurile aglomerate. nu se stie niciodata cand poti sa iei ceva. e mai bine sa previi decat sa tratezi.
    e bine sa fii informat din surse sigure. triaza bine informatia si urmareste specialistii, ei stiu mai bine sa transmita un mesaj decat toata clasa politica
    stocuri pentru minim 2 luni. cine n-are rude la tara, de la care mai primesc un pui, niste legume, bocarne cu diverse ar face bine sa-si aprovizioneze camara si congelatorul din cand in cand.
    economii. cash & cards. nu strica niciodata. atat cat poti pune de o parte, e bine sa-i pui. lunar.

    ce vreau de la media si clasa politica dupa aceasta pandemie:

    transparenta totala in ceea ce inseamna costuri – sau ce a insemnat aceasta pandemie pentru noi.
    planuri pentru viitor, pentru viitoarele pandemii/situatii de criza. concret – online dar si in media.
    vreau ca tot ce inseamna medicina in romania sa fie prioritar pe urmatorii 50 de ani. trierea medicilor pe meritocratie si sa ramana doar cei capabili. le-as creste salariile cu 300%, astfel incat sa nu ajunga nimeni la ei cu bani in buzunare. dupa 8-9 ani de medicina sa poti sa ai un salariu pe masura.
    vreau investitii in ceea ce insesamna cercetare in medicina + propria „fabrica” de vaccinuri.
    vreau sa producem la cele mai inalte standarde tot ce inseamna protectie medic: echipamente, combinezoane, masti, etc. odata produse se pot da si la export, nu ma deranjeaza sa vina restul Europei sa cumpere de la noi.
    vreau ca media sa aiba emisiuni legate de sanatate. sa ajunga informatia si prin radio si prin tv la toti prostii care o asculta pe olivia steer.

    puteti completa si voi. e doar rant-ul meu si cu siguranta am omis si alte chestii.

    00
  26. NOU
    #102

    intrebare: am tras paiul scurt pentru asta :face parte din grupul nominalizat pentru a asigura permanenta la centrul judetean de coordonare si control al interventiei,
    stie cineva ce presupune exact ?

    00
    • ce poate sa insemne? Undeva, cineva a mai bifat o actiune din lupta impotriva coronavirusului.

      00
    • O sa-ti multumeasca Vela si Arafat in vreo conferinta obosita in care nu iau intrebari de la jurnalisti, deci ii pot da inainte mandri ca gestioneaza f bine situatia…

      00
  27. Wtf
    Se sictiresc de ele in timp, nu in preziua nuntii

    00
  28. Tot din jurnal…
    AZI, 17.03.2020. Asteptam de 27 de ani momentul asta.
    Cum se vede in clip, au prezis bine cu chinezii si carantina.
    https://youtu.be/O-3pbvadNu8

    00
  29. Ce e mult strica. Se aplica și la alții https://www.dailymail.co.uk/news/article-8108385/Divorce-cases-spike-China-couples-spend-time-coronavirus-quarantine.html. Au știut ai noștri ceva când au scos divorțul prin mediator :).

    00
  30. Voi înțelegeți ce a vrut să spună poetul?

    ”În ceea ce privește sexul bolnavilor, 49% sunt femei, iar 46% bărbați. 5% dintre cei diagnosticați sunt copii.”

    (e de pe undeva de pe HN)

    00
  31. Dacă erau masurile astea în 1918, la gripa spaniola, nu se mai făcea marea unire. Se amâna pe termen nedeterminat :)))

    00
  32. Bai proști tare italienii ăștia ca nu fac precum muedejii și britanicii! La câți batrani au după criza asta gaseai locuințe pentru toate gusturile si buzunarele, gen vand palat la Vatican, stare excepțională, biblioteca unică!

    00
  33. Cu iubitul meu, as sta numai in carantina! Toata viata.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube