Învățăturile patriarhului Eftimie către tinerii români

Eftimie de aici vă învață de bine, dar un vreți să-l ascultați când zice de biserică și creștinism. E foarte simplu de aflat cine e creștin: știe Crezul? E creștin. Nu-l știe? Nu e creștin. Tot Crezul spune exact cu ce se ocupă Biserica și creștinismul în general, fiecare cuvânt de acolo are sensul lui (nu zice nimic de marketing pentru guvern). Și e mișto că trebuie să crezi, de-aia îi zice Crezul, nu se demonstrează, crezi sau nu.

Dar să revenim la Eftimie, nu ăsta de aici, celălalt, patriarhul de la Târnovo (1325-1402). Puțini știu că patriarhul Eftimie își scria scrisori cu Nicodim de la Tismana (1320-1406, un băiat care a caligrafiat cel mai vechi manuscris păstrat din Țara Românească). În general Nicodim îi scria lui Eftimie de chestiuni teologice, dar una din scrisori atinge niște aspecte practice, respectiv viața sexuală a tinerilor de pe plaiurile românești din acea perioadă.

Nicodim zicea – și eu înclin să cred că era la curent cu realitățile vremii – că tinerii români își începeau viața sexuală în jurul vârstei de 14-15 ani, băieții și fetele în egală măsură. Până la căsătorie lovea fiecare pe unde apuca după placul inimii și posibilități, însă în general după căsătorie românii își erau fideli (cu excepțiile de rigoare). Tot din scrisoarea asta aflăm că atunci când nu aveau cu cine, românii preferau să ia problema în propriile mâini și să o rezolve și că existau și unele cazuri de sodomie. (Una peste alta românii de la sfârșitul anilor 1300 par niște oameni întregi la cap.)

Problema lui Nicodim nu era să stârpească aceste obiceiuri, cred că era conștient că nu avea șanse, problema lui era că nu prea găsea candidați pentru călugărie și preoție în condițiile date, așa că îi cerea patriarhului Eftimie niște îndrumări. Patriarhul Eftimie – om întreg la cap la rândul lui – vedea chestiunea în termenii următori: dacă te apuci de creștinism atunci trebuie să te lași de malahie și sodomie, la călugărie trebuia să renunți și la umblatul sub buricul altuia/ alteia. Era acceptată o singură greșeală pentru călugări și preoți în direcția asta, la a doua trebuiau să se lase de meserie. Dar altfel nu zice nimic de pedepse pentru civili, arderi pe rug etc. (Că veni vorba, în spațiul medieval românesc este atestată o singură ardere pe rug, iar cel ars a fost un episcop din Moldova sub acuzația de sodomie, în realitate s-a opus regimului fiscal al lui Ioan vodă cel Cumplit, parcă așa are sens și porecla ăstuia).

De la popimea grecească din Constantinopol (care zicea de Mircea cel Bătrân că era un destrăbălat și pârlea tot ce-i ieșea în cale) până la călătorii străini ajunși pe aici inclusiv în secolul XX (ceva spion britanic era să moară de exoftalmie când a văzut în 1939 că româncele făceau nudism la Mamaia), toți ăștia au fost oripilați de atitudinea relaxată a românilor față de viața sexuală. Moldova nu e plină de numele „Amariei” fără motiv. Problema străinilor ăstora era că veneau din societăți constipate și când ajungeau pe aici nu prea înțelegeau ce se întâmpla și repede „româncele sunt curve”, „românii sunt obsedași sexual” etc. Biserica a fost relativ tolerantă, reglementările au rolul de a evita generalizarea conflictelor în societate, că atunci când poftește altul la nevasta ta îți cam vine ideea să-i crăpi capul.