Ce este acela un infotrip…

…și când e el nociv.

Liviu Mihaiu a fost pe banii RMGC în 2010 în Noua Zeelandă pentru a vedea ce e acolo. Acum, e un pic de scandal pe tema asta, că oamenii nu știu ce e acela un infotrip și nu înțeleg cum poți merge undeva pe banii unei companii și apoi să nu o aperi în fața…naiba știe cui.

 

Ce este acela un infotrip

E o excursie plătită de o companie în care duce o serie de oameni într-o vizită la o fabrică sau la un alt obiectiv care nu se vizitează în mod regulat.

De pildă, am fost recent la fabrica unde se produc MacFries. Ca om sau ca jurnalist nu poți intra acolo de capul tău. Nici măcar dacă dorești. Fotografiile nu au fost permise, fotografiile din articol au fost făcute de cineva din grup și apoi aprobate de fabrică, din varii motive.

Când este un infotrip nociv

Când jurnalistul sau bloggerul care merge uită să pună întrebările incomode.

  • Am fost la o lansare Ford la Amsterdam. Prima întrebare: unde e șeful de la design, că am ceva să îl întreb. L-am identificat, l-am întrebat fix ce trebuia: prietene, de ce ați copiat designul de la Aston Martin. M-a aburit 5 minute cu răspunsuri de PR și l-am întrebat din nou.
  • Am fost la fabrica de MacFries. N-ai cum să mergi acolo fără să întrebi de 2-3 ori ce pun în cartofi. Pur și simplu n-ai cum. Asta am și făcut.

Eh, de ce cred oamenii că infotrip-urile sunt nocive? Pentru că de foarte multe ori oamenii care merg în aceste excursii se simt obligați să omită fapte importante

  • e cazul industriei auto, care se ferește ca popa de tămâie să critice mașinile pe care le primesc in teste, pentru că se gândesc că nu mai pupă excursii prin Europa și invitații la auto-show-uri.
  • mai mulți jurnaliști de IT au fost în excursii cu Nokia prin Finlanda. naiba a mai văzut după aia articole negative sau echilibrate despre companie, deși ei se duceau în jos, presa IT ignora problema cu succes.
  • Ericsson a făcut la fel.
  • sunt oameni care își iau soțiile sau prietenele în astfel de infotrip-uri și le consideră vacanțe.

Cine e de vină?

Compania? La naiba, nu! Ei fac ce pot pentru a-și asigura spatele. Și eu aș face la fel.

Eu aș merge mai degrabă spre cei care nu înțeleg rostul acestor excursii. Să explic.

Am fost la o lansare la Londra la ceva telefoane HTC. 200€ avionul, 200€ camera, o petrecere tristă și mașina de la aeroport la hotel, probabil încă 200€ . Ei au plătit acești bani pentru că voiau niște jurnaliști decenți și drepți la lansarea aia. Eu așa am înțeles excursia. Nu am înțeles că trebuie să îi pup în fund. Dacă doreau asta, le trimiteam un contract de colaborare, care probabil i-ar fi costat mai mult, și atunci totul era clar și în scris.

Și aici intervin companiile, care se supără dacă pui prea multe întrebări sau dacă scrii că da, frumos la ei la sediul din Finlanda, dar tot în groapă sunt, și nu te mai invită niciodată. Sau căutați în câte locuri s-a scris că motorul Ecoboost e leșinat.

E un risc pe care jurnalistul sau bloggerul trebuie să și-l asume.

ps: și mai e o chestie. foarte multe din aceste excursii nu oferă destulă informație interesantă să justifice deplasarea. ce naiba să caut eu la o fabrică de cosmetice, de exemplu?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

4 comentarii

  1. In esenta, dupa cum ai spus, intr-un info-trip nu ti se pun conditii editoriale, doar ca multi dintre cei care le accepta considera ca au primit o buna ocazie sa se gudure un pic pe langa cel care le ofera vizita.

    00
  2. Urmand trendul, nu ti se pun conditii editoriale, dar se asteapta ca invitatii sa fie mai maleabili. Ma gandeam la fazele din anii trecuti, cu danone, au tot chemat bloggeri, unul macar nu a intrebat care e faza cu dioxina, se amesteca laptele pentru a fi diluat sau mai stiu eu ce. In rest, am aflat ca danone sclipeste de curatenie.

  3. Daca un ziarist nu stie pentru ce este luat intr-un infotrip, inseamna ca nici o femeie nu stie pentru ce s-a angajat intr-un bordel.

    00
  4. :) bine zis Jerome :) :) :)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.