N-am înregistrat cea mai tare fază din ultima vreme. Știți câinii ăia de poșetă, pe care și-i iau fetele care au o viața frumoasă și minunată, pe post de tampon emoțional, să suplinească iubirea umană? Are Sânziana unul, nu știu ce face cu el cât e ea plecată prin țară cu chestii, dar bănuiesc. Pentru că a plecat pe undeva, l-a lăsat cu Giurcanu, asta mică i-a acordat un pic de atenție și apoi cățelul nu mai voia la Sânziana. Și isteața a făcut niște instastories în care plângea amuzată că nu o mai vrea câinele. Toți posesorii de câini și toți oamenii cu o jumătate de creier au râs cu muci.
Răzvan Pascu știe ce vor oamenii acum, teste COVID. O campanie bestială cu Medicover.
Cel mai mare expert din gură în social media, care reușește să facă succese masive pentru alții, mai puțin pentru el, explică alea două puncte importante în viață, să nu le răspunzi haterilor, mai ales dacă nu ai ce, și să citești 10 cărți pe lună. Nu știu de ce doar zece, la capacitățile lui intelectuale ar putea citi lejer 10 pe zi.
Samsung a avut o prezentare teribilă la Webstock, a pus niște oameni să spună de ce au ales să lucreze cu Samsung, și toți au avut aceeași placă, cam toți evitând adevărul. Că e de porc să spui că pentru bani, când e vorba de chestii frumoase, plimbări prin lume, telefoane moca și, din nou, bani. Și e stupid când toată asta se împachetează în ceva ce nu e, mai ales când piața știe că, în unele cazuri, oamenii ăia nu folosesc produsele alea (Samsung e un caz fericit, oarecum).
Cum e la noul job?
pun sirena și dau pedala la maxim!!!
dar conduc numai manuale
Galagie mare.
ai fi uimit dar n-ai voie sa pui sirena cand vrei tu
Vrem un episod din „Astazi am condus” – ambulance edition.
A fost la un moment dat pe youtube un canal facut de un ambulantier din olanda, din pacate l-a dat jos pe motiv de gdpr https://www.youtube.com/watch?v=o3SZm6p2YU8&ab_channel=Ambuchannel112
Vezi iuda, cam tot aia
@maxp care sunt criteriile? Am vazut de multe ori ambulante doar cu semnalele luminoase pornite, mergand foarte reped. Mai ales ziua e cam imposibil sa le vezi. Mai dau cate un semnal in intersectii dar na…
Imi dau seama ca sirena aia se aude ingrozitor in masina. Ca sofer/doctor pe ambulanta iti bubuie creierii probabil. Nu pot sa imi imaginez cum e sa fi cu pacient in stare grava in masina si aia sa urle deasupra ta…
@Ciprian nu stiu care sunt criteriile dar mie cand mi-a plesnit de tot o protuzie discala, m-au scos pompierii din casa, m-au pus in ambulanta, am simtit toate gropile din bucuresti si am stat si la toate semafoarele, cred ca mai aveam putin si lesinam de durere si cand l-am intrebat pe ala de ce naiba nu ne miscam mai repede cu ambulanta a zis ca n-are voie sa dea drumul la sirena, nu mai retin exact ca au trecut 2 ani, dar a zis ca nu e urgenta ….. eu in spate practic aprope paralizat de durere si urland de durere
Vezi că primul influencer care a murit cu mâna pe sirenă a fost Vasile Roaită.
Nu stiu cum sunteti voi, dar eu daca am posibilitatea, incerc sa fac loc ambulantelor chiar daca nu au girofarul/luminile pornite.
Poate nu au tot timpul o urgenta, dar tinand cont ca soferii aia alearga toata ziua si sunt mereu contracronometru, nu vad o problema.
Am ratat stirea. Link la articol? Mersi!
[insert „Florin Chilian – Zece” here]
Here in my garage…. is Razvan Pascu changing the oil on my Mustang.
Raul Pop liked this message.
Raul Pop invites you to sign up for his mentorsheep program.
Raul Pop 💩 is awesome and can help you achieve unimaginable wealth and wisdom. He raised his IQ by 69% and can help you achieve the same results.
Subscribe to Raul Pop 💩
…singura modalitata … zice baiatul ala (nr 2).
Daca citea noua carti pe luna, probabil ca avea timp sa citeasca si sa corecteze ce a scris pe blog.
Asta ca sa fiu optimist si sa presupun ca a facut o greseala, nu asa scrie de obicei.
In rest: sunt influenceri pentru o anumita categorie sociala. Asa aia prosti devin mai prosti, aia destepti … mai cauta o opinie
Daca stii ca dimineata catelusii aia sunt spalati pe dinti, ca sa nu le miroasa gurita a… ceva, o sa-ti dai seama si care le e rolul lor in poseta.
Apropo, vibratoarele nu mai sunt la moda?
Te uiti la toate uratele.
Eu, cand ma uit la un influencer, vreau sa simt imfluenta asupra starii mele fizice si psihice.
De exemplu: Jenica.
https://twitter.com/iamjenicca?s=09
Sunt vecin cu Sanziana. Catelul e simpatic, toti copiii de la bloc il adora.
Cand e plecata catelul e plasata undeva ca nu se mai aude.
Vezi ca ai ratat niste virgule. „Cand e plecat catelul, e plasata undeva, ca nu se mai aude.” FTFY
Corect. Multumesc de observatie.
Mai sta la Romana? Parca s-a mutat la casa.
Râdem noi dar chestia asta cu catelul mi se pare f deprimanta … e ca si cum muierile cu astfel de animalute vor un copil dar ori nu pot fizic ori se mint singure ca nu vor, ca nu e timpul sau tipul, etc … si poate iese si o colaborare cu clinici de specialitate, femeile de 30+ dau bani seriosi pentru asa ceva
https://imgur.com/gallery/VmHwHen
Știi că fetele astea citesc mult când ambele au început cate o carte (probabil aceeași) înainte de decolare. Niciuna nu avea o carte începută de-acasă sau de la precedentul zbor pe care s-o continue (probabil pentru că citesc la fel de mult ca Chinezu și în momentul în care o deschid n-o mai lasă din mână până nu o termină)
al doilea paragraf de la birta ala e pe bune :))?!? cam care parti? aia cu care scrie (piciorul) sau aia cu care gandeste (*%$#)?
asta e mirarea tuturor, cum naiba citește și nu se lipește nimic? nici la arta scrisului, nici la arta gânditului.
Răzvan Pascu este amuzant, crede el. Cică prin campania lui poti să beneficiezi și de traducerea in engleza a testului COVID. Ca si cum asta nu s-ar intampla by default la Medicover și fără campania lui.
Din două una: ori încearcă să ne prostească, ori nu s-a informat suficient despre produsele pe care le promovează.
Ia postul din 6.10 şi vezi comentarii. Sunt câteva care îl dau cu şmac.
De cand cu pandemia asta, a inceput si Elena sa „promoveze” chestii :https://www.facebook.com/elenagheorgheoficial
Corina Bacanu despre tipele alea ‘influenceri’ gen „Oul Yoni”
https://www.facebook.com/corinabacanu.ro/posts/904072456789098
Prea lung textul si nici o poza
Ai văzut ce mai face Andreea Teodorescu (cea de la Sibiu care plângea la cimitirul lui xxxxxtenctation)? Vrei să îți trimit poze cu ea toppless fără cenzură? Susține că are și nud, are și clipuri explicite, dar e cu bani și n-am dat 30€, însă am găsit o poză pe undeva gratis. Am și capturi de pe story de pe instagram-ul ei. Promovează conținut explicit cu ea minorilor că cine o urmărește în mare? Ți-o trimit? Unde? Să îți scriu pe Twitter?
Onlyfans e centura digitală: nu mai stau curvele-n frig și nu trebuie să mai presteze. E suficient să pună o țâță, o 3.14zdă și armata de labagii decartează banu’ ca să-și vadă „idolul” cu cireașa-n gaură.
who cares?
Vali, stiu ca nu e posibil pentru ca nu traim intr-o lume ideala, dar mi-ar placea foarte mult sa fie introdus si Mariciu intr-un astfel de articol. M-a amuzat tare colaborarea cu nike. Iar la ultima lui poza pe instagram, acest om care iubeste sportul scrie: am descoperit ca sportul este terapie pentru mine.
:)))))))))))))))) e de ras.
Stiu ca l-ai tras de ureche in particular. Sau imi place sa cred ca ai facut-o. Poate intelege ca nu se potriveste cu un astfel de brand. Cand el promoveaza “veata buna”, micii de la obor, mancare nesanatoasa, alcool, si nu e nimic gresit in asta, nu poti sa bagi una cu sportul si cu nike. E ca nuca in perete. Nimeni nu te crede. :))) “am descoperit ca sportul e terapie pentru mine”. Trage-l de ureche din partea noastra.
am vorbit intr-un podcast despre asta, că ieșitul la plimbare sau alergat e un prilej să îți pui gândurile în ordine. la asta se referă, cred.
:))) influencer pentru brand sport fara pic de definitie musculara, tare asta. Desigur, inca un blat la agentie, se poarta pe la noi.
Ma bag cu o remarca iphone vs android ca sa nu uitam:
cele doua experiente sunt din galaxii diferite si f. indepartate. Normal ca daca eficienta si calitatea sunt pe primul plan in alegerea unui telefon, orice om cu un pic de bani pa el o sa aleaga iphone. de aia e greu sa justifici de ce ai avea altceva. chiar asa, de ce ? mai ales modelele de android care costa cat un iphone ?
Sunt curios cum ajuta Razvan Pascu turismul din Romania cu testul covid. Iti faci test covid ca sa pleci peste granita, nu in Bucovina. Daca vii de afara, iti faci testul de unde pleci, nu in tara, nu? Deci unde e sprijinul? Oare care o fi comisionul lui, pe persoana fizica, bineinteles?
Numai mie mi se pare enorm de mult sa citesti 10 carti pe luna? Cand ai timp si energie pt asta?
citești cotorul și sumarul și gata.