Impresii din Germania lui Hitler (1938)

Am avut o perioadă în care eram atât de pasionat de Al doilea război mondial încât credeam că poate sunt reîncarnarea unui soldat care a murit pe front. Mă interesa, și mă interesează. Nu neapărat date istorice, nu cunosc date, în ce zi, la ce oră s-a întâmplat anume eveniment…  Am fost foarte interesat, de fapt, să înțeleg pe cât pot viața celorlalți, a civililor. Nu s-au făcut suficiente filme și texte despre viața civililor din timpul războiului.
Am vrut să mă mut la Berlin pentru câțiva ani, să înțeleg mai bine, să merg să vizitez, să stau prin muzeele lor, să înțeleg și mai mult decât aș fi putut-o face citind.

Textul de mai jos este scris de un român care a vizitat Berlinul pe vremea când Hitler încă nu invadase Polonia, adică înainte de începutul războiului.

Paranteză: dacă nu ați fost la Imperial War Museum din Londra, trebuie să mergeți. Musai. Au acolo o secțiune numită „Blitzkrieg experience” unde poți experimenta realistic un bombardament. Cobori într-un „buncăr”, se aud avioane, bombe, buncărul începe să se miște cand „cad” bombe; apoi ieși din buncăr într-o butaforie de case bombardate, cu oameni morți, mașini distruse… se văd trasoare, se aud bombardamente în depărtare. O experiență puternică, „audio-vizual-olfactivă” puternică.
Aici nu putem așa ceva, dar măcar un film, o poză și un text…

Articolul de mai jos a mai fost „înviat” de mine și în 2011, pe alt blog. Acum 10 ani scriam: Am găsit un teanc de reviste din 1938. Am scanat ce mi s-a părut interesant. „Impresii din Germania lui Hitler” are 5 părți – revistele nu erau consecutive așa că nu am recuperat decât 3 părți.

Trebuie să apreciem că o bătrână de 92 de ani a păstrat aceste reviste în perioada comunistă, când… oare ce pățeai în 1945-1955 dacă se auzea că ai publicații din astea în casă?
Pozele nu sunt din revistă, sunt luate de pe net – am căutat să fie din Berlin, din perioada respectivă, și nu ilustrează decât orașul, nu exact-exact textul (pe una am nimerit-o la fix, totuși).
Limbajul și ortografia sunt din perioada aceea (ex: desvoltare, Dela, ceeace, războiu, frequentă).

Impresii din Germania lui Hitler (2)

Nu e vorba aici decât de niște simple impresii de călătorie. Cuvântul impresii e aici la locul lui. Căci dintr’o călătorie făcută în goana trenului sau a automobilului, din vizite mai mult sau mai puțin grăbite prin oraș, instituții, muzee și localuri publice și din fugarele viziuni, pe care ți le oferă iuțeala vertiginoasă cu care se vede și se traeste astăzi, nu se pot culege decât niște simple impresii.

BERLIN

Dintre capitalele europene, aceea care a avut în ultimele decenii cea mai surprinzătoare desvoltare este Berlinul. Dela un milion de locuitori în 1880 a ajuns astăzi la patru milioane opt sute, iar, cu faubourgurile mai depărtate, GrossBerlinul are acum populația Londrei. Este o desvoltare uriașă, la care a contribuit spiritul centralist născut odată cu noul imperiu Wilhelmin și culminând în rolul precumpănitor, pe care capitala Reichului îl joacă în Germania de astăzi.

Impresia aceasta de imensitate și de colosal, căreia i se adaugă o liniște, organizată discret de către administrația disciplinată a Germaniei, este ceeace îți stăpânește sensibilitatea și imaginația în primele ore de contact cu Berlinul. Fără îndoială că această metropolă nu este un oraș cu farmec imediat. Nu te cucerește cu acel fluid insesisabil, cu care te cuprinde Parisul, din clipa chiar în care ai pășit pe largile lui bulevarde. Dimpotrivă, Berlinul este la prima vedere străin și rece, obositor prin ordinea lui, distant prin acea disciplină prusacă, care face ca totul să se miște oareșcum într-un ritm de paradă. Nu vezi lume leneșă și obosită rătăcind pe străzi. La Berlin timpul într-adevăr are preț. Ai impresia că pietonii de pe străzi au toți un țel hotărât înnaintea ochilor și că strada și orașul nu există pentru ei. Lipsește acel „lasă-mă să te las” al bucureșteanului, acea „Gemutlichkeit” vieneză și acea grație unică, care se desprinde din mișcarea străzilor parisiene.

Este totuși riscat să vorbești despre Berlin ca despre un oraș unitar. Berlinul este de fapt o aglomerație de mai multe orașe. S-au strâns mereu în decursul ultimului veac, fragmente de oraș mare și de orășele mici, care toate au fost înghițite de noua metropolă în formație, imens lac urban în care s-au contopit și s-au unificat atâtea alte lucruri urbane mai mici. Deaceea, ceace este unic și minunat în Berlin, este această trecere grăbită de la un oraș la altul.

* *

Între Friederich Strasse, Unter den Linden și Wilhelm Strasse se găsește situat Berlinul-matcă, adevărata city, reședință regală și imperială, oraș universitar și cultural prin vechea-i Universitate, biblioteca și imensele muzee depe malurile Spreiei, iar prin înlănțuirea de ministere și autorități Berlin e orașul-capitală de tară. Aci nu s-a schimbat aproape nimic în ultimele patru decenii- Doar a plecat împăratul din palatul său, devenit astăzi muzeu popular. Până la venirea lui Adolf Hitler la cârmă, dispăruse și garda militară de la Brandenburger Tor. Hitler a readus garda la locul ei tradițional. Dar Unter den Linden nu mai are astăzi atracția pe care i-o dădea odinioară prezența suveranului.

Bulevardul acesta adăpostește acum, peste drum de Opera mare, mormântul soldatului necunoscut. Flacăra eternă pentru necunoscutul căzut în războiu, arde astăzi în însăși inima Berlinului, amintind că dacă a dispărut dinastia, a rămas totuși amintirea luptătorului anonim. Și dacă odinioară garda palatului trecea în pas de paradă, urmată de o droaie de copii spre palatul imperial, astăzi, la orele 11 jum. din zi, un pluton de soldați cu steag și muzică militară, urmați de aceiași copii amatori de uniforme, dar și de un grup de bătrâni invalizi în pas de paradă, se duce să facă de strajă la mormântul unde arde flacăra veșnică. În apropierea acestui mormânt, călătorul atent va descoperi un tun de 210 mm. Tunul poartă următoarea inscripție: „Pe acest loc a fost un tun răpit de la inamic de trupele germane în 1870. El a fost restituit Franței în conformitate cu tratatul de la Versailles”. Tunul german pare astfel să fie numai locțiitorul tunului francez, pe care berlinezii îl așteaptă poate ca un trofeu al viitorului răsboiu.

Neschimbată și cu grația ei de totdeauna, se ridică vechea Universitate berlineză, care adăpostește facultatea de filosofie și litere. Și aici nici o modernizare, nici o rupere cu tradiția. Cred că mobilierul facultății este încă cel de pe vremea când Eminescu era student. Iar Biblioteca Statului din imediata apropiere a Universității se înaltă ca un simbol al culturii tradiționale germane, care se păstrează întreagă și în plină continuitate dincolo de imperiul transformat în muzeu și dincolo de milițarismul german, rămas astăzi o speranță. Au crescut totuși ceva nou în acest Berlin tradițional. Au crescut colecțiile muzeelor. Pergamonul în care germanii au știut din resturi autentice să reconstitue istoria vechei Asii, este poate una din cele mai strălucite fapte culturale din ultimele decenii ale Europei. Numai în cartierul ministerelor schimbarea e mai vădită. În fosta locuință a lui Hindenburg locuește Fuhrerul, când este în Berlin. Aici trupele de gardă personală ale Fuhrerului-Cancelar, în caracteristicile uniforme negre, fac de pază la intrări, dominând parcă, prin aspect și ținută, trupele regulate cenușii ale Reichswehrului.

Neschimbate au rămas, în această parte a Berlinului, restaurantele și cafenelele. Cofetăria Kranzler nu mai are voga de odinioară, precum nu o are nici vecina ei de peste drum, Cafe Victoria. Berlinul elegant și chic s-a mutat încă de pe timpul republicei de la Weimar în Vest. Lumea gonită s-a refugiat în restaurantele și cofetăriile de pe Kurfurstendamm, iar cea internațională și oareșcum suspectă pentru ortodocșii Berlinului, s-a urcat pe terasa de la Hotel Eden, lângă grădina zoologică.
Restaurantele vechi și distinse ale Berlinului de altă dată, sunt curiozități pentru călătorii străini, sau oaze de retragere tradițională pentru foștii ofițeri prusaci. Astfel, restaurantul „Luther und Wegener”, unde veneau odinioară cei mai mari actori și cântăreți germani (pretutindeni pe pereți fotografiile cu autografele lor, amintesc epoca de glorie a localului) este astăzi un liniștit restaurant burghez, unde vin germanii tradiționaliști, ca să viseze la Alt-Berlin.

Cu totul deosebită a fost soarta unui alt mic restaurant de elită „Zum Schwarzen Ferkel” (La purcelul negru) – foto jos. Acest local, în care se întâlneau pe vremuri poetul Richard Demmei și dramaturgul Strindberg, a adăpostit ani de zile pe Adolf Hitler și pe Statul său major.

Într-o cameră lăturalnică a acestui restaurant, Hitler desbătea la fiecare amiază problemele politice la ordinea zilei. Și astăzi încă, el mai vine din când în când la masa epocală, spre mândria excesivă a restaurantului, care se socoate prin destinul său culinar, cu adevărat întemeetorul celui de al treilea Reich.
Pretutindeni în străzile lăturalnice, s-au situat birourile noilor instituții național-socialiste. Astfel, că vechiul Berlin a fost cu desăvârșire cucerit de noua Germanie national-socialistă. Pe aici, circulă fără sgomot de claxoane, uriașe automobile conduse de soldați în uniforme negre și cafenii, provocând salutul roman al pietonilor, cari zăresc în trecătorii din vehicul pe unul din conducătorii zilei.

*
* *

Dacă pleci din Berlin-Friederich Strasse cu trenul spre Berlin-Alexander-Platz, ajungi deodată în alt oraș. În Berlin Est, ești în metropola lucrătorilor. Acum câțiva ani era aci cetatea comunismului. Pentru un burghez mai bine îmbrăcat, o preumblare în acest cartier era o tentativă primejdioasă. Un străin rătăcit dincolo de Alexander-Platz, risca în timpul nopții să nu se mai întoarcă la hotel. Acolo, lupta de clasă își culege zilnic victimile de pe trotuare. Astăzi, cartierul acesta este tot atât de potolit și civilizat ca toate celelalte. E adevărat că în primele luni ale guvernării sale, Hitler a procedat drastic: comuniștii au fost pur și simplu desființați. Pedeapsa cu moartea, a fost mai frequentă decât cea cu închisoarea, uniformele cafenii și negre au făcut în această privință minuni, redând Germaniei singurul ei mare prestigiu politic: acela al ordinei interne. Totuși, cartierul acesta are aspectul unui oraș trist și mediocru- Romanul lui Doeblin îți revine deodată în minte, când cutreeri străzile cenușii, cu lume mizeră și pestriță, ale acestui cartier, în care lumea foește pe străzi, numai când vine și când pleacă de la munca zilei.

Cu totul altul este aspectul Berlinului din Vest. Cartierul vilelor de lângă Tiergarten, acela al cinematografelor și al localurilor de noapte din apropierea grădinei zoologice, și Kurfurstendammul, mic Paris pretențios în eleganta lui voită te duc deodată într-un locaș al luxului și al plăcerilor. Fără îndoială că până și cel mai rafinat călător, se simte bine în această regiune a Berlinului. De la imensele săli de cinematograf și până la varietatea nesfârșită a restaurantelor și cafenelelor, spleenul europeanului găsește destul spațiu pentru vagabondaj. Kurfuhrstendammul (foto mai jos, din 1931), cu magazinele lui de automobile și casele de modă, cu cafenelele și terasele lui somptuoase, cu acel furnicar internațional de lume elegantă și dubioasă, reprezintă fără îndoială centrul de atracție pentru străini.

Mi se spunea, că înainte de revoluția national-socialistă luxul și depravarea atinsese aci culmi nebănuite. Prostituția și homosexualitatea puseseră stăpânire pe acest bulevard de 6 km. lungime, unde își dădea în fiecare seară întâlnire decadenta Germaniei-republicane.
Un german cu care mă plimbam într-o seară pe Kurfurstendamm îmi spunea: „E adevărat că acum câțiva ani, cartierul acesta putea rivaliza în lux și desfrâu cu orice alt cartier asemănător din lume. Nu ne pare însă rău că am pus și aci putină ordine. Femeea germană nu a avut niciodată aptitudini pentru prostituție. Numai mizeria și decadenta societății noastre de după răsboiu, au putut-o declasa. Iar în ce priveșie homosexualitatea, flagel într-adevăr rușinos pentru noi, i s-a pus frâu prin legiuirile lui Hitler. Acum câțiva ani nu te acostau pe acest bulevard numai femei tarifate, ci te opreau și bărbați costumați în femei, care cu voce de bariton îți ofereau bucuriile unei nopți învertite. Acum toate aceste obiceiuri desgustătoare au fost stârpite. Prostituția a fost ridicată de pe străzi și retrimisă în bordeluri; iar homosexualitatea este confruntată zilnic cu judecătorul de instrucție și sancționată cu cel puțin un an închisoare”.

Astăzi Kurfurstendammul e firește mai potolit și mai cuviincios. Prin aceasta e și mai german. Fiindcă tendința Germaniei de a imita cu orice preț Franța și Parisul nu a dus la rezultate fericite. Eleganța și gustul parizian nu se pot câștiga prin muncă metodică și imitație servilă. Pentru aceasta, e necesară o evoluție lentă a gustului și a înțelegerii a tot ce este frumusețe exterioară. În această privință progresele sunt în Germania vădite.
Femeile ori se îmbracă fără nici o pretenție de elegantă, ori sunt într-adevăr elegante. Viața în aer liber și sportul au pus stăpânire deplină pe poporul german. Tot tineretul circulă zilnic în costum de sport, cu capul gol și haine ușoare, nedând nici o importantă eleganței și luxului exterior.
Prin această lipsă de pretenție și de interes pentru modă, germanul nu cade în greșeala popoarelor balcanice unde și servitoarele se îmbracă la modă dar cu material ordinar, își vopsesc ochii și își fac sprâncenele. În Germania femeia nu se fardează, sau dacă se fardează, ai deaface cu o ființă suspectă pe care trecătorii o privesc pe furiș și cu compătimire. Deaceea și frumusețea femenină germană, ca și cea Anglo-Saxonă este în rarele ei exemplare, de o admirabilă autenticitate. Nimic artificial și eterogen, spre a ascunde ceeace a dat natura și ceeace a luat timpul.Femeile devin în Germania bunici, ca în poveștile noastre de odinioară, fiindcă ele nu-și oxigenează părul, ca să-și ascundă vârsta. Se va zice firește că aceste constatări sunt datorite unor aspecte exterioare și că cu cât un popor este mai civilizat, cu atât este mai ipocrit și știe să st. ascundă. A-ți ascunde defectele însă poate fi și un semn de demnitate. Fără îndoială că privită sub acest aspect Germania întreagă, se înfățișează astăzi ca o tară demnă. Ași spune chiar că Germanul tine cu orice preț să fie demn, are o grije excesivă de a masca suferința și nevoia.

Deaceea, e foarte greu să-ți dai seama de adevărata stare de lucruri din Germania, numai după aspectul exterior al vieții berlineze. Se prea poate că starea economică a noului Reich să fie foarte gravă, ca echilibristică pe care o face dictatorul financiar, Dr. Schacht, să devie din zi în zi o mai periculoasă acrobație. Mizeria însă nu se întâlnește nicăeri. Eu cel puțin n-am întâlnit-o. Este adevărat că n-am căutat-o. Dar este oricum surprinzător că nu mi-a eșit în drum, mardară și sdrentăroasă, ca în alte țări. Pretutindeni, pe stradă, în tren, în metropolitan, în tramwae, în parcuri, în cafenele și în restaurante, în gări și în arene sportive, nu întâlnești sdreanta mizeriei. Nimeni nu suspină și nu se vaită împotriva regimului, cu toate că nu e poate toată lumea mulțumită. Cerșetoria a fost stârpită și ea de Hitler. Numai invalizii orbi au voe să stea la un colț de stradă, întovărășiți de un câine care îi conduce. Numai lor li este îngăduit să primească pomană. Ei însă nu o cer. Li se dă din spirit de disciplină națională. Există apoi nenumărate loterii și colecte pentru șomeuri. Ele sunt toate sub controlul partidului național-socialist și lumea plătește acest impozit întâmplător din acelaș spirit de datorie cetățenească.

Ceeace mă face să cred că sărăcia nu e atât de mare în Germania, sunt deplasările continue ale orășenilor spre localitățile de vară și de sport. Nu cred să existe în vre-o tară din lume, o circulație mai intensă și o deplasare mai pronunțată a populației dintr-un loc într-altul, ca în Germania. Neamțul a fost decând lumea un pasionat călător. Dorul de ducă l-a caracterizat din vechime, iar în trecut un tânăr din orice clasă socială, meseriaș sau cărturar, nu se socotea cu educația încheiată dacă nu-și încorona studiile cu o călătorie. Astăzi granițele germane au fost închise pentru Germani, dar au fost larg deschise pentru străini. Ministerul Propagandei, întemeiat de Hitler, în fruntea căruia se găsește un literat cu fantezie, Dr. Goebbels, nu are altă grije decât să pue la cala festivități naționale, sportive și militare, în toate centrele germane, pentru a deplasa în fiecare Duminică, populațiile către localitatea festivă. Cu acest prilej nu circulă numai trenurile, dar circulă și banul și în fiecare zi de sărbătoare se revarsă asupra fericitei localități alese pentru spectacolul popular, zecile de mii de mărci ale excursioniștilor entusiasmati.
Este deci lucru firesc ca văzând Germania sub acest aspect, să ai impresia că trăești într o țară îndestulătoare. În tot cazul dacă în Germania nu este mizerie haotică, este pe alocuri o sărăcie disciplinată, la a cărei mascare și îndulcire contribue voința de fier a unei guvernări unitare și întelegeiea filantropică a unui popor, care își ia dela gură pentru a servi colectivitatea. Lozinca zilei este astăzi la Berlin și în întreaga Germanie: „Totul pentru colectivitate”. Din prima zi a șederii mele la Berlin am avut impresia că individualismul anarhic a făcut loc unei colectivități disciplinate, care nu exclude totuși individualitatea creatoare.

Ion San-Giorgiu

După ce ieșiți din acest „film”, ați putea compara Berlin 1938 cu București 2021.

–
Iar pentru a înțelege puțin, doar vizual, care sunt efectele războiului (nu Covid, război!), o filmare cu Berlin în 1945:

–

pozele au fost colorizate au AI-ul DeepAI, dezvoltat de Jason Antic