Imobiliare: ce-i în mintea oamenilor de genul ăsta?

E un tip pe OLX care scoate din când în când la vânzare o casă miștocuță. Pe 2.000mp de teren, într-o zonă ascunsă de ochii miticilor, casă de cărămidă, renovabilă, pana mea, mișto.

Omul o pune pe net, vin cumpărătorii și descoperă situația: ca să ajungă la casa asta trebuie să treacă prin curtea fratelui proprietarului.

Fra-su e o bomboană de om, te invită să vezi casa, îi dă ceva de degustat, stă cu tine la vorbă, dar nu vinde nici un metru de teren. Îți dă voie să treci prin curtea lui, dar nu vinde. Și știu ce ziceți, poate vrea un schimb, poate are teren puțin, poate poate poate. Nu. Omul are o casă de 2-3 ori mai mare, și un teren, măsurat din Gmaps de +5.000mp. Fără ăsta al casei de care vorbim.

Și exprimi mirări. V-ați certat? Trebuia să îți lase ție casa și i-a lăsat-o lui? Ți-a ars nevasta? Trebuie să fie ceva acolo. Nope, din ce zic amândoi, nu e, doar că nu vinde.

Și vânzătorul se uită și jinduiește să cumperi. Iar tu te uiți, te scapini, cauți un drum alternativ, te mai uiți o dată, dar nu e la nici un fel cale de acces, decât prin curtea fratelui. Ce naiba, oameni suntem, ne înțelegem noi. OK, și dacă nu? Dacă nu?

De un an de zile a scos-o la vânzare de minim 4 ori. Nu cred că îi expiră anunțul, pur și simplu vin oameni, vor, dar când aud de schemă, fug. Dar vânzătorul speră.


A doua schemă e și mai adorabilă. Amicul care caută casă îmi dă un link să mergem să vedem ceva. Zic, bă, pierdem timpul, e un bloc vizavi, nu are rost să ne complicăm, nu o să-ți placă.

Ce nu se vedea în poze și ce nu știam, că n-am mai trecut pe acolo de mult, dar am descoperit la vizionare, e că se mai construiseră două, unul într-o laterală și unul în spate. Practic, 3 serii de amuzanți care se uită în curtea ta, aruncă mucuri de țigări și naiba mai știe ce, și tu crezi că o să fie OK.

Ajungem acolo, eu mi-am făcut rană la cap în timp ce mă scărpinam uitându-mă la blocurile alea. Eram ca ăia din Predators când văd planetele. Agentul ne invita înăuntru, dacă tot am venit, ieșise și proprietarul, și n-am putut decât să bălmăjesc ceva despre cât de bun fotograf e și ne-am cărat.

Din nou, ce crede, că o să găsească pe cineva să ignore faza asta și să cumpere ca o floricică? La un preț pe care eu oricum îl consideram mare…

predators-planete

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

39 comentarii

  1. Știam că e obligat prin lege să îți ofere acces la proprietate daca nu mai exista alta cale de acces.

    00
    • Asa este in codul civil art. 617 dar nu specifica ce fel de acces, deci adio parcare, masina, etc.

      Parchezi masina unde poti si mergi pe jos prin terenul lui.

      00
    • Da, îți oferă acces la proprietate .. prin proprietatea lui.
      Poate nu țin minte bine: legea îl obligă să-ți ofere acces, nu să-ți vândă bucata de teren încât să ai accesul tău.

      01
    • Eventual ii dai in judecata pe baza legii regulamentului general de urbanism sau legea sigurantei a constructiilor care specifica ca o autospeciala de pompieri trebuie sa aiba acces la proprietate deci un drum de latime minim 3,5 – 7 metri, depinde de lungimea drumului catre teren / casa plus numarul constructiilor pe teren.

      Altfel nici nu cred ca primesti autorizatie de construire.

      10
    • Servitutea trebuie sa permita accesul salvarii si al pompierilor. Deci „mersul pe jos” intra cam greu. Iar cu parcarea, isi poate face pe terenul lui.

      Problema e ca in Romania, un proces poate tine 20 de ani. Timp in care se pot schimba 5 generatii.

      00
    • @miticosul Drumul de servitute nu intotdeauna permite aceste lucruri.

      00
    • @G., @miticosul, nu exista obligatia ca drumul de servitute sa fi destul de mare pentru a permite accesul unei autospeciale de pompieri.
      Exista o alta lege care il obliga sa permita accesul pompierilor pe proprietatea lui daca este nevoie sa ajunga la tine, astfel nu are niciun motiv sa iti lase drum de servitute de 3 metri latime.
      Poate fi obligat sa iti lase o alee de apoximativ 1 metru care sa iti permita accesul pe jos.

      02
    • NU! Nimeni nu poate fi obligat prin lege să-ţi dea acces peste proprietatea lui la proprietatea ta.
      Nu se pot da autorizaţii de construcţie dacă nu există posibilitate de acces. Legea nu poate obliga (decât prin încălcarea constituţiei) pe cineva să accepte, la propriu şi la figurat, să-i fie încălcată proprietatea, chiar dacă e frate geamăn, părinte, fiu etc..

      Pare mai degrabă o schemă de fraiereală (pe care nu o înţeleg).
      Dacă a fost o moştenire, un teren cu două imobile, la dezbatere notarul nu avea dreptul să autentifice dacă nu se prevedea posibilitate de acces la una din parcele. A fost, este o mânăreală.
      În plus, notarul nu are voie nici să autentifice vânzarea unui teren dacă nu este prevăzută calea de acces

      11
    • cum mai zice lumea, drept de servitute. exact detaliile nu le pot oferi acum deoarece partea legala a cadastrului nu este punctul meu forte. din practica pe care am intalnit-o generalizat (adica nici macar un caz altfel) drumul ala de servitute este marcat clar, adica gardul omului este in afara lui iar tu ai poarta separata si are minim 3.5 metri latime.

      nu exista „treci si tu prin curte, ca te las, sa moara mama”.

      adica daca vanzarea se vrea 100% legala acest drept este inscris in cartea funciara la ambele imobile de cand a fost facuta dezmembrarea. daca dezmembrarea nu a fost facuta inca asteptandu-se cumparatorul, acest drept VA FI inscris, fara el neputandu-se face.

      e in acelasi timp posibil ca oamenii sa vanda fara acte o parcela neutilizata din terenul lui bunicu. implicatiile ar trebui sa fie evidente de la „fara acte”.

      @Fandame, esti amuzant. si tu cei care te aproba. ai citit, daca ai citit inainte sa dai din degete, in aceste comentarii cativa termeni tehnici si chiar si un numar de lege (ma rog, articol, dar tot pe acolo) si nu ai avut curiozitatea sa cauti macar pe google ce vor prostii aia sa zica inainte sa iti afirmi cu hotarare nestramutata suveranitatea. constitutional de altfel.

      uite aici explicatii inclusiv cu numere de lege: https://www.urbanambition.ro/servitutea-si-dreptul-de-trecere/

      20
    • @Fandame, pari genul care se pricepe si la vaccinuri.

      10
    • @thebblack, imi place la tine ca esti 100% convins ca nu se poate vinde un imobil fara cale de acces si pentru a-ti argumenta afirmatiile dai ca exemplu un site unde este specificat ca se poate totusi vinde un imobil fara cale de acces.

      https://www.urbanambition.ro/servitutea-si-dreptul-de-trecere/
      „Se poate vinde un teren fara cale de acces?
      Da, se poate vinde doar dacă îl cumpărați, mare atenție!”

      00
    • NOU
      #12

      andrei, da, bravo. m-ai prins. nu am stat sa citesc si inteleg pana si ultima virgula dintr-un text de lege pe care NU l-am citit. cum ziceam, partea legala nu e punctul meu forte, eu sunt topograful ala din sant, in noroi pana la genunchi, care va gasi o solutie pentru a masura terenul ala dubios astfel incat tu, sau oricine altcineva, sa isi rezolve problema legala pe care discutam toti aici savant.

      esenta insa ramane. adica DA, poti cumpara un teren fara servitute deja facuta, mea culpa, dar o poti obtine fara nici o problema ulterior.

      ce zici, a cui e mai mare greseala? alui fandame care se jura pe constitutie ca nu se poate, a mea ca am ratat un detaliu de 2 randuri, dar esenta celor spuse de mine este corecta sau a ta ca mi-ai sarit la gat la randul tau fara sa te documentezi pana la capat?

      ps, posibil sa mai existe si alte chitibusuri, cum ziceam, eu sunt ala din sant. pentru astea legale am oameni pe care nu ii deranjez pentru o controversa pe blog.

      00
  2. Ca sa vinzi asa ceva ar trebui sa fie intabulat. Ca sa fie intabulat iti trebuie drum de acces. Eu cred ca in momentul in care s-a facut casa s-a facut curtea lui ala sa o fasie ca si drum de servitute, altfel nu are cum. Mi se pare o suedejie, mai bine casa in porumb sau la bloc decat sa stai in spirit de favela…

    00
  3. poți să-l dai în judecata pe frate și să-i ceri drum de acces.
    proces 2-3ani
    câteva mii de euro

    00
  4. La ce coșmelii au cumpărat unii (numai tu ai scris romane-fluviu despre diverse proiecte imobiliare din București, florești și alte zone), chiar te întrebi dacă or să găsească pe careva care să ignore problema?!

    Întrebarea nu e „dacă”, ci „când”.

    01
  5. Dacă are cadastru recent te uiți pe hartă și găsești numărul de parcelă pentru cel prin care se face acccesul:
    http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/imobile/Harta.html

    și apoi poți cere online extras de carte funciară pentru informare (20 de lei, dar momentan seriviciul e indisponibil, lol).
    În mod normal ar trebui ca pe terenul de 5000m (sau parcela care este folosită pentru acces) să apară ca gajat cu drep de servitute pentru cel din spate care se vinde. Dacă nu apare înseamnă că a fost facută dezmembrarea ilegal și se poate cere în instanță, cum spunea și un coleg mai sus.

    00
    • Buna ziua! Va rog sa ma ajutați cu un răspuns ! Eu și cumnatul meu avem aceeași cale de acces pe acte , el are prima proprietate eu a 2 e teren in lung ….dar el a făcut cale de acces pe mijloc ca, așa a vrut el deoarece deține un service auto și pe calea de acces și-a făcut bar și Bucătărie de vara….problema este ca, eu nu pot intra când vreau fără sa îl anunț pe el și dacă vreau sa aduc o mașina de tonaj mare nu îmi permite …spuneți-mi va rog dacă îl dau in judecată ca, a ocupat calea de acces și eu nu pot intra la orice ora as putea pune gard pe calea de acces sa pot intra liniștita când vreau? Specific ca eu am jumătate și el jumătate din calea de acces … va rog ajutați-mă cu un răspuns ! Mulțumesc !

      00
  6. Legile din Romania sunt superbe.

    Un amic si-a facut o casa in zona protejata, monument arhitectura, valore peisagistica etc

    3 ani i-a luat sa ia autorizatie, proiect sf, comisie cultura etc

    Guess what?
    Vecinu avea doar 13m deschidere si i-a tras un mini bloc la 0.6m de hotar, pt ca asa e in codul civil, desi e zona monument arhitectural.
    Aparent comisia de cultura nu a comentat f mult.

    S-a futut toata zona…

    00
    • Păi și Biblioteca Centrală Universitară din Iași e monument arhitectural.
      Cea de pe bancnota de 500 de lei.

      00
  7. Atât la punctul 1 cât și la punctul 2 se va găsi cineva să le cumpere; este doar o chestiune de timp.
    Recent am căutat și noi un apartament pentru noi, nimic deosebit, dar a fost interesant să vezi cum tresăreau dezvoltatorii când primele întrebări erau despre branșamente la utilități, căi de acces și nu despre dacă are centrală, ce marcă sunt termopanele etc.

    00
  8. Nu vinde pentru ca vrea el terenul ala si il vrea pe bani putini.

    00
  9. E simplu. Cumperi proprietatea si daca face figuri „fratele” ii spui ca nu e greu sa gasesti niste suedeji sa le vinzi casa?

    00
    • Sigur fratele care stie cat de greu i-a fost fratelui initial sa iti vanda tie casa o sa se sperie ca il ameninti. Nu o sa se gandeasca la faptul ca iti ia si tie cativa ani sa gasesti alt fraier caruia sa ii vinzi.

      00
  10. Tot prinde el un fraier pana la urma.

    00
  11. Sunteti voi carcotasi si vreti totul de-a gata. La fiecare problema in viata exista cel putin o solutie. De exemplu:
    -poti veni si pleca cu elicopterul la proprietatea ta
    -poti sapa un tunel
    -poti monta un furnicular
    -poti sa-ti faci o prastie mare sa te arunce acolo
    -poti sa-ti cumperi un jetpack
    si mai gasiti si voi…

    00
  12. NOU
    #28

    eu am dat de alt anunt amuzant. teren cu casa, la descriere blabla-ul obisnuit, padure alaturi, casa noua, utilitati la poarta, asfalt pana in imediata apropiere, zona in dezvoltare.
    o poza din fata casei, 2 poze din casa, o poza cu un plan de amplsament din care lipsesc elegant numarele cadastrale si caroiajul (din asta ultimul se vede o singura intersectie ascunsa sub niste limite de proprietate, motiv pentru care probabil a si fost uitat in poza) si o poza de pe google maps pe care este adaugat in paint un patratel galben la mica distanta unde se termina drumul ca acolo e e cap de linie, nu exista trafic de tranzit.

    mno, zona o stiu, am batut cateva strazi pe acolo cu treburile mele, e frumos si liniste.

    da zic sa nu ma duc ca rata la muci. identific zona pe g.earth, zaresc si caroiajul uitat, intru pe ancpi si constat realitatea.

    terenul e acolo dar nu CHIAR acolo. e vreun kilometru sau asa mai in colo, in mijlocul unui ogor. nu exista drum (cu exceptia unui drum de exploatare pentru tractoarele care ara pe acolo si care in bunul lor obicei serpuieste de la an la an metri buni, la un moment dat trecand fix prin proprietate; asfaltul clamat e minim 1 kilometru mai departe de acolo fiind exclusiv pamant, nici macar macadam sau balast), nu exista utilitati (gazul cand am fost eu acolo e la vreo 2 kilometri jumate, curent nu stiu, apa poate doar din canalul de irigatii aflat 10 metri mai incolo), pozele cu casa sunt pe baza autorizatiei de construire, zona avand urbanismul facut dar nu s-a apucat nimeni sa faca nimic, in momentul asta creste rapita acolo.

    bine, poate nu era cazul sa fac prea multe investigatii tinand cont ca ultimul rand din anunt era ceva de genul „exclusiv schimb cu volkswagen break”.

    00
  13. @1 folosesti situatia pentru a trage pretul in jos. Daca fratele are macar jumatate de creier te vei intelege Okish cu el – asta daca realizeaza ca nimeni nu va castiga dintr-un razboi.
    @2 daca terenul e mare si poti pune ceva nuci sau perdea de brazi la limita proprietatii ar fii o varianta acceptabila – asta daca blocurile au maxim 4 etaje. De asemenea poti incerca sa tragi pretul in jos. Daca parcela e mica nu se merita. Ai vrea sa fie doar mucuri de tigara si priviri in ziua de azi: ce zici de prezervative pline sau de sticle de vodca sau de bere aruncate de la etaj? Asta patesc unii care au apartament la parter cu gradina – nici nu vrei sa stii ce fain e cand esti cu copilul afara la joaca si cade o sticla de vodca langa tine sau un ghiveci cu muscate

    00
  14. Doua situatii asemanatoare din Iasi:

    1. Acum 6 ani cand cautam un apartament ma duc sa vad un complex nou (Tatarasi in spate la fostul eon pt cunoscatori). In stanga bloc, in spate bloc, in dreapta bloc in constructie si fix intre ele o casa. Si intreb care e faza. Omul cu casa nu a vrut sa vanda iar constructorul si-a vazut de ale lui cu blocurile. Acum e ca la un inceput de gangbang cu casa.

    2. Teren foarte bine pozitionat, ieftin la jumatate de pret fata de cat se cere in zona, in planul doi fata de drum principal. 2 frati, cel din fata cu casa-bloc de 3 etaje lata de nu vezi strada si lumina zilei. Ca sa ajungi la teren exista un drum pe langa de maxim 2m ca am preferat sa las masina in strada decat sa risc.
    Mai aparea la vanzare din cand in cand dar cred ca s-a gasit un fraier. Intotdeauna se gaseste unul.

    00
    • Si inca o chestie care ma scoate din sarite: anuntul zice „Casa”, peste tot e denumita „casa”, pozele sunt doar din interior si un cotet de afara, are 150m si 250m teren, iar cand le ceri informatii ti se raspunde ca doar la vizionare iti ofera detalii.
      E duplex, sau triplex, ce atata vrajeala.

      00
  15. Eu prima casă aș cumpăra-o după care aș da-o în chirie unui clan de romi. După care aș aștepta.

    Până la urmă vinde el tot nu doar drum de acces.

    Dar oricum e ciudată situația, ceva nu e ok acolo pentru că nu înțeleg cum a construit le teren fără drum de acces. Ori nu e parcelat de fapt, ori casa aia e ceva anexă, ori alte combinații.

    Ori a dat șpagă să poată parcela fără drum, ori de fapt acolo în acte e un drum public și celălalt proprietar încă visează că e terenul lui.

    00
  16. Unde-i no.2 și cât costă? Pentru birouri nu-mi pasă atât de mult ce are în jur.

    00
    • pe Traian, vizavi de blocul ăla mare.

    • Lol, aia nu e casă, e un putregai pe lângă care nu intră mașina în curte și nici nu ai unde parca pe o raza de câteva sute de metri. Costa 70k prin 2013, înainte să se apuce Urban să constuiască lângă ea cavoul ăla gri.

      00
  17. Am inceput sa ma uit de apartamente in Brasov in special de pus pe Airbnb spre high end. Buget 150-200k ceva complexe pe care mi le-ai recomanda? Ideal la pretu lasta as vrea sa fie la ultimul etaj desi nu cred ca pot sa prind.

    00
  18. Eu astept site-ul de imobiliare cu proprietatile puse pe harta, nu lista cu un milion de duplicate.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube