romania, mizerii, educatieUnul dintre liderii romilor din Italia i-a transmis ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, ca a fost iertat de comunitatea pe care o reprezinta pentru afirmatiile facute cu privire la deportarea infractorilor in desertul egiptean.
Ca să vezi, l-au iertat pe Cioroianu (nume predestinat?). Să vorbească şi cu vecinu’ meu de la unu, poate iartă şi el etnia romă că i-au înjunghiat copilul de 17 ani doar pentru că mergea seara pe stradă. Poate…
Comisia Europeana sustine ca Bruxelles-ul are deja programe si aloca fonduri tarilor europene pentru integrarea romilor. Explicatiile Executivului European vin dupa ce ieri premierul Calin Popescu Tariceanu si omologul sau italian, Romano Prodi au trimis o scrisoare Comisiei Europene prin care cer fonduri pentru integrarea romilor.
Ca să vezi, existau fonduri, există locuri la facultăţi, există tot felul de facilităţi…
Ambele ştiri din Cotidianul
PNL are valoare, el rezolva tot si problema romilor doar in campanie o sa le zica: V-am ajutat frate
Nu etnia roma i-a injunghiat copilul, ci cativa infractori romani de etnie rroma.
Sa egalezi faptele unor infractori cu intreaga etnie e rasism.
G.
astia i-au intrebat si pe rromi daca vor sa se integreze? si ce daca ii duc si-i scolesc 5 ore pe zi pe bani ioropeni … daca alte 19 stau in familie si invata sa shuteasca. haules baules
Atreides, 90% (hai nu 100%) sunt infractori. Mai degraba e discriminare sa acuzi un suedej ca NU e infractor.
ce sa zic atata rasism in sus si in jos. pe deoparte imi pare bine ca si-au luat-o italienii in freza de la suedejii romani pentru ca prin ’90 cand incepusera romanii sa le dea foc la case tipa toata europa ca asta e discriminare si ca nu se respecta drepturile omului. acum na ca i-am dat europei sa vedem cum se descurca cu ei
sa-i stapaniti sanatosi ca de educare sau de integrare mai vorbim cand o zbura porcu’ !
Cand statisticile spun ca aproape 100% din etnie sunt infractori, eu zic ca marja de eroare poate fi ignorata, Mr. Atreides. Nu mai manca rahat.
fiecare suedej prins cind face o infractiune tipa ca e „discriminare”. nu cred faza cu „infractori romani de etinie rroma” ci niste suedeji; si astia nu sunt romani, au obiceiuri feudale total diferite ca romanii, daca nu fura de placere, fura ca sunt fortati de un bulibasa ca sa plateasca „cota” zilnica. deci sunt romani cind fura si suedeji cind nu sunt prinsi. o sa astept ziua cind o sa ii putem expluza si noi din orasele noastre, daca se comporta asa. daca italienii pot, noi de ce nu. pina la urma, a fi cetatean, implica si o responsabilitate si niste obligati nu numai o posibilitate de a fura, si aceste prerogrative (italienii ne invata) ca pot fi retrase.
@Nugget, Andrei Rinea: citation needed.
G.
stirea e cam veche si ai omis amanuntul cel mai savuros: suedejul (cautat de interpol de altfel) i-a spus lui cioroianu ca „numai cine nu munceste nu greseste”…
penalu ala care „l-a iertat” iertat pe Cioroianu are dosar pe capul lui in romania(furt, vatamare,…multe )… si sta in italia pe baza de azil politic… iar acum a ajuns sa ierte ministrii…
am vazut la tv. hi hi, ha ha
Super tare. Sper sa fiu si eu la fel de bagat in seama si interzis pe criterii de „rasism”. De cand plm sunt suedejii rasa?
Deci ‘unul dintre liderii romilor din Italia’ este Costica Argint, fugit din romania si pripasit prin italia.
Acum cica are acte de ‘refugiat politic’ si nu poate fi expulzat.
Deci va dati seama ce figura de cacat face Romania de fiecare data cand apare asta in public si zice ‘sunt refugiat politic’. Si omul asta alaturi de Ramona Badescu chiar se dau in vant dupa timpi de antena italiana.
Probabil cand se va apuca de furat si in italia il vor expulza. Deocamdata defileaza prin televiziuni si face imaginea imigrantilor romani in italia.
Italieni sa nu uite ca au avut un Mussolini.
e dreptul fiecaruia sa ii urasca in particular pe romi(suedeji).
ce remarc e ca pe acest site zoso.ro in mod constant apar remarci (ale titularului) rasiste(da, rasiste). Asa se construieste reputatia. Intr-o zi vom afla ca unii sponsori si alte grupuri media il vor boicota pe V.Petcu pentru ceea ce publica(se va gasi cineva sa le arate ce se scrie). Tot asa cum ministrul Cioroianu e „mana moarta”. Nu stiu cine o sa se mai intalneasca cu el in State cand o sa il atace toate organizatiile evreiesti, Liga Ant-Defaimare etc.
Nu era o critica sau un atac. Doar o observatie utila.
Eticheta ” Rasist” e mai urata decat cea de” suedej”.
Parerea mea…
Iar romanii sa nu uite ca au fost aliatii lui Hitler si ai lui Mussolini.
Adevarul e ca romanii fura in italia si nu se poate nega chestia asta.
Eu n-am vazut chinez care sa fure in italia. E chestie si de cei 7 ani de acasa.
Italienii au mai multi Mussolini, sa nu o uitam pe nepoata.
georgel007, de unde ai scos cifra aia de 5%?
Probabil tot de acolo de unde le-au scos pe ale lor si Nugget si Andrei Rinea: din cur.
G.
@livium :pai atunci nu ai decat sa fii tu suedej ca noi preferam sa fim rasisti. nu inteleg de ce ar tb sa ii fie cuiva rusine ca e rasist? nu am nimic nici cu negrii nici cu evrei si nu as avea nici cu suedejii daca si-ar vedea de treaba lor. dar cata vreme sub mine stau niste suedeji de la care bubuie toata ziua manele si fac gratare pe balcon, cata vreme nu poti sa mergi linistit cu ratb-ul ca se urca satra, cata vreme doar 5% dintre suedeji muncesc si restul nu stim din ce traiesc(adica stim dar sa le acordam prezumtia de nevinovatie) si cred ca lista poate continua vreo doua pagin, ei bine consider ca e dreptul meu sa fiu rasist. si nu vad vreun motiv pentru care ar trebui sa imi fie rusine. adica sa imi fie mie rusine ca suedejii fura sau dau in cap?
Macar in romania se specifica ca sunt romi … da in strainatate … io stau in spania si cam o data la doua zile ies la stiri suedeji din romania care stau in corturi pe campuri , isi dau foc ca nu au bani , etc. DA NICIODATA SPUNE CINEVA CA EI SUNT suedeji !! .. romani , atata tot … si spanioli chiar cred ca noi suntem ashea ….
Azi ai
darius, iar ai iesit din cusca? ce se intampla, nu merge ciutacu.ro?
pana acum cativa ani mai scapa politia prin presa cate un situatie statistica in care aratau ca 80% dintre infractorii romani sunt suedeji, dar intre timp au renuntat ca cica asta era discriminare. acum s-a mutat treaba in europa dar problema e ca aia nu spun ca sunt suedeji -cica sunt romani. si cu toate astea vad ca sunt destui care ii apara pe suedeji. de ce nu ii luati voi acasa sa ii integrati? pai daca de 200 de ani ne chinuim sa ii integram si pana acum avem un procent de 5% sa zicem integrati in cate mii de ani o sa ii civilizam si pe restul?
https://youtube.com/watch?v=g1rpz0ijhdw
Nu sunt romani in italia………