Să hrănim publicul cu cursa aeriană Brașov-București

Directorul Tarom a declarat că de la anul va fi o cursă aeriană între Brașov și București, că o să fie gata aeroportul de la Brașov.

„Prima aeronavă comercială care va ateriza pe pista noului aeroport din Brașov va fi una românească, aparținând TAROM”, a declarat Mihăiță Ursu, director general CEO al TAROM, în cadrul discuțiilor avute luni, 14 noiembrie cu Adrian Veștea președintele Consiliului Județean Brașov și cu Alexandru Anghel, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav.

Ce trebuie să înțelegem e că declarația asta nu are nici o valoare. E o declarație. O să avem. Vrem. Ne gândim la. Nimic adică. Avioanele de linie au nevoie de zeci de km să ajungă la altitudinea potrivită pentru zbor, și după ce îi dă a treia, trebuie să frâneze, că a ajuns.

E doar o nadă pentru fraieri. Unii se vor simți bine, că uite, se face ceva în țara asta, alții vor ridica din umeri, că nu e fezabil, plus, 2 ore în aeroport, 20 minute zborul (de la Arad la București avionul face 45 minute în zbor), încă juma de oră să ieși din aeroport.

Dar toți comentează, și ăsta e scopul. Hai mai uită de facturi și dă-ți cu părerea și aici.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

83 comentarii

  1. Poate fac o catapultă mai mare și aia e.

    00
  2. Dupa acest anunt, pretul locuintelor din Brasov a urcat in medie cu 35%.

    00
  3. Bag pla. Mi-ai adus aminte ca am facturi de platit 😞 brb

    00
  4. Dacă îi mai bagă și două giratorii pe drum… :)

    00
    • Tot ar fi mai bine, in loc de celebrul STOP de la Sinaia.

      00
    • giratoriul ca giratoriul dar Buc->Bv ar trebuie sa aiba cel putin doua escale: Corbeanca `Sat si Breaza. Altfel e degeaba!
      *n ar fi rau si la cota 2000 o escala ca sa nu mai stai la coada la telecabina

      00
    • Vlad, cred ca nu pot sa o faca decat la 1200, tot mai tre sa iei un segment de telecabina, ca nu apuca sa urce pana la 2000.

      00
  5. Or sa bage ATR-uri care zboara mai jos.

    00
  6. La cursele interne, sunt alte cozi, de obicei mult mai mici. Cand am zburand pentru singura data Bucuresti – Iasi – Bucuresti, am avut nevoie de 20 de minute in Bucuresti si vreo 10 minute in Iasi la intoarcere pentru toate formalitatile.

    00
    • Security check-ul e acelasi pentru toate cursele, dumbo.
      Sa nu mai zic ca DUPA ce toata lumea e in avion dureaza minim 10 minute pana e in aer.

      00
    • @Daniel sunt multi ani de cand s-a mutat controlul de securitate pentru cursele interne la cel de externet si stai la aceeasi coada si cu cei ce pleaca la Paris, Doha sau Roma.

      00
    • Se referea la verificarea bagajelor. Aia e la fel pentru toată lumea.

      00
    • @ cineva
      Dupa ce scanezi biletul sa intri la security check te duci in extrema stanga, la ultima linie. De obicei pe acolo trec cei de la cursele interne, ca si portile sunt aproape. Dar poate fi aglomerat si acolo.

      00
    • @SAM Eu le-am prins tot timpul la fel de ocupate, nu era nimeni prost sa stea la cele din dreapta la o coada mai mare cand cea din stanga era mai scurta.
      Inainte(cu mai mult de 10 ani in urma), era control de securitate DOAR pentru cursele interne, cum se zbura cu ATRurile 42 erau si putini calatri.

      00
  7. Pe de altă parte, Franța dorește să interzică zborurile interne pe distanțe ce pot fi parcurse cu trenul în mai puțin de două ore jumătate.

    00
  8. Musk traverseaza San Francisco cu private jet-ul ca sa scape de trafic, romanii vor zbura Bucuresti – Brasov ca sa scape de valea prahovei.

    00
  9. Se știe că după ce dai pedala de la semafor ai consumul cel mai mare. Va fi profitabila declarația, nu cursa

    00
  10. Mereu se vor gasi subiecte bombastice cu care sa tina prostimea ocupata.

    00
  11. Da de e obligat avionul sa vina in linie dreapta la Brasov? Avionul poate decola de la Buc si sa faca mai multe manevre, eventual sa o ia pe la Buzau sau Focsani. Nu e obligat sa o ia in linie dreapta.

    00
    • Pai da, face si un tur al Pamantului, ca doar e alimentat in aer de avioanele cisterna Nato. Avioanele de linie au si ele culoare de zbor, autostrazi, zone in care nu au voie sa intre, nu merge pilotul pe unde vrea el.
      Daca ar face si o oprire sus la Piedeal, eventual Sinaia ar trebui sa aduca un A380 sa faca fata cererii.

      00
    • Io zic sa bage cu escala la Dubai.

      00
  12. Poate e totuși o cursă Brașov-Cluj, să ajungă Brașovul nu doar cartier de-al Bucureștiului, ci și de-al Clujului.

    00
  13. E o idee foarte buna pt brasoveni si nu numai. Nu te gandi ca mergi la Bucuresti, gandeste-te ca pleci la Viena sau Paris. Te duci cu avionul la Bucuresti, aduni acolo multi din toate orasele mai mici, esti deja in aeroport si de acolo zbori unde ai treaba sau vacanta. Nu te mai chinui prin nu stiu ce microbuze prin trafic de cacat. Ar fi bine sa fie viabil.

    00
    • Daca ar exista un mijloc de transport, terestru, in care sa incapa multi oameni, usor scalabil (gen unitati legate intre ele) si care sa nu depinda de traficul rutier, sa aiba un drum numai al lui asa ca tramvaiul. Mare inventie daca ar exista asa ceva.

      00
    • Nu ma duc la nici un Bucuresti.

      O sa vina Lufthansa si o sa faca cursa direct cu Munchen/Frankfurt, si de-acolo pot sa iau ce vreau in orice directie.

      00
    • Linie adevarata de tren, Brasov-Bucuresti, cu statie direct in Otopeni. Intr-o ora si 30 de minute ar trebui sa ajungi din Brasov direct in aeroportul Otopeni. Mult mai avantajos decat cu un avion ca timp si ca bani.

      00
    • Da silicoane, dar un proiect de o asemenea conplexitate dureaza minim 30 de ani.

      00
    • In loc sa schimbe o linie de tren porcii vor sa faca o cursa de avion. Chiar se pot compara ? Bine, nu o sa se faca nimic si probabil va iesi primarul si va spune am vrut dar nu s-a putut din cauza de trolli. :D

      00
  14. Nici n-ai timp sa organizezi ca lumea niste aplauze la aterizare.

    00
  15. NOU
    #54

    Please reinsert minds inside head…
    Pârtia aia de asfalt de lângă Brașov nu va fi aeroportul de care bănănăie Taromezul citat în articol, ci rampa de plimbare pentru câțiva biliardari locali, megieși de dinspre nord, să spunem, care s-au săturat de naveta la București sau la Cluj pentru șeoping mai la vest, iar făgașul de la Tg Mureș e mai mereu în ceață. Tudiok?
    Deci, căruțașii mei, mânați blând că nici învârtitura asta nu e pentru popor, ci pentru cei aleși și cei ce-i ajută să fie aleși și realeși.
    Amin.

    00
  16. au uitat sa mentioneze ca turnul de control este la Arad

    00
  17. Tarom: cursa Bucuresti-Sibiu e prea scurta, nu renteaza ca nu sunt pasageri.
    Tot Tarom: facem cursa Bucuresti-Brasov.

    00
  18. Eu nu inteleg de ce nu au facut un aeroport la jumatatea drumului dintre Brasov si Sibiu. Mergea un aeroport regional, mare si rupea stilul.. dar nah..

    00
    • Adica la Fagaras?

      Poate daca era autostrada BV – Sibiu. Altfel drumul pana la / de la Sibiu este foarte obositor. Pentru Brasov, deocamdata Sibiu este o alternativa buna fata de aeroportul Otopeni.

      00
  19. trenul brasov – gara de Nord face 2 ore 30 min. De mentionat totusi ca au dat drumul la ceva pachete pt Antalia cu plecare din Bv.

    00
    • Asta cand merge, cand nu deraiaza, cand nu se strica sina, cand nu i-a foc locomotiva. Mai pune o ora de la gara de nord pana in otopeni.

      Deci ai un avion la 9 din Otopeni. Vrei sa ajungi la 7, daca pui si 15 minute de acasa pana in gara din brasov ajungi sa pleci pe la 3 dimineata de acasa pentru avionul de ora 9.

      In conditiile in care daca era o varianta cu trenul Brasov – Otopeni care sa faca o ora totul era mult mai simplu.

      Dar nu ai cu cine, mafia PSD PNL UDMR nu face nimic daca nu se poate fura din greu iar cand face dureaza mult si iese prost.

      Intro tara normala erau majoritatea in inchisoare, la noi sunt stapanii tarii si in curand o sa-i votam din nou. Pe ei si pe haur.

      00
    • *ia
      *complexitate

      00
  20. Pot pune zbor cu ATR-42 ca il au in flota, avion care e conceput pentru zboruri scurte si e de 42 de pasageri maxim.

    La zboruri interne nu e nevoie sa ajungi cu 2 ore inainte daca nu ai bagaj de cala, eu pe ruta Bucuresti – Cluj pe care o practic des, ajung in aeroport cu maxim 20 de minute inainte, suficient cat sa am timp sa astept la coada de control de la securitate ca sa ma verifice in rucsac.

    00
    • ATR-uriel 42 sunt date de ceva timp, au ramas doar 72.
      Presupun ca nu ai zbor din Otopeni la 6 dimineata in luna de vara?

      00
    • Si daca e coada mare la coada de securitate? Ca este comuna pentru toate zborurile, nu?

      Si B. Poti pe Otopeni sa aevuti coada pasapoarte? Nu este tot comuna pentru toti pasagerii? Poate ma înșel.

      00
  21. Targetul sunt pasagerii de tranzit nu cei point2point, iar avioanele cu care ar opera ruta nu au nevoie de sute de KM ca să ajungă la altitudinea de croazieră și nici nu e nevoie să ajungă acolo.

    00
  22. Au o sansa unica sa introduca avioane electrice de mici dimensiuni. Tot ciobanu ITist, avocat si doctor o sa mearga cu avionu la Brasov pt un weekend de ski. Nu e musai sa ajunga la 9000m altitudine de zbor, poate sa stea si mai jos evident crescand consumul si altele dar pt o distanta de 2-300km electic dimensiuni mici ar fi chiar un use-case bun.

    00
  23. Sa se faca aeroport la fiecare 200km sa ajunga la toata lumea.
    Aeroport la Bucuresti, Brasov, Sibiu, Cluj, Oradea. Ca medie in jur de 200km distanta intre ele. O rusine. Cine dracu a mai vazut in lumea asta asa ceva? (Aeroporturi internationale, nu oricum…)
    Asta ca nu au fost in stare sa faca autostrazi.

    00
  24. Tarom: cursa Bucuresti-Sibiu e prea scurta, nu renteaza ca nu sunt pasageri.
    Tot Tarom: facem cursa Bucuresti-Brasov.

    Sibiu nu a rentat pentru nimeni, pur si simplu nu sunt destui pasageri ca sa sustina financiar operarea. Faptul ca Air Connect vreau sa opereze din vara 2023, sunt doar vise umede.
    Directorul TAROM nu a declarat ca va fi o cursa aeriana regulata Bucuresti – Brasov. Directorul TAROM a declarat ca inaugurarea aeroportului va fi facuta de un avion TAROM. Ceea ce mi se pare normal. Si ceea ce e cu totul altceva decat au pricipit martorii lui Greta Trotineta.
    Greenpeace ar trebui sa invete sa citeasca un text cu atentie.
    Desi … on a second thought…. la cat doua-trei ore faci cu masina intre Predeal si Comarnic, cu alternativa de a merge prin drumul de secol 19 DN1A, avionul e numa’ bun.

    00
  25. Banuiesc ca vor fi avioane de maxim 50 locuri.

    00
  26. bucuresti – cluj cu tarom avion cu elice, 30 persoane max.

    nu trebuie sa fie 757…

    a durat 15 minute in aeroport in bucuresti

    00
  27. NOU
    #77

    Brasov – Constanta ar fi chiar bine pentru turismul extern. Daca ar exista o strategie…

    00
  28. sute de zboruri zilnice intre Munchen si Zurich. 300km distanta, are timp avionul sa se ridice si sa coboare, oamenii folosesc liniile in loc de tren sau masina pentru job.

    00
  29. Sa traiti domnu expert aeronautic! Ati fost la workshop cu domnu mandruta?

    As crede ca nu baga daca nu am fi avut in trecut cursa Satu Mare – Baia Mare

    00
  30. N-ai înțeles, o să bage curse cu avioane de-alea mici, ca să-i crape vena lu’ Greta.

    00
  31. NOU
    #81

    Pana cand infectia numita Tarom nu va fi vanduta sau declarata falimentara ne vom tot minuna de ce pot concepe mintile crete ale famiglionului:
    -curse, mai lungi sau mai scurte, programate cu dedicatie pentru parazitii parlamentari;
    -destinatii declarate nerentabile dar unde low-cost-urile ‘rup’ ulterior;
    -lipsa viziunii sau dezinteres. Macar pe perioada verii s-ar putea introduce zboruri spre litoral (de la Baia Mare, de exemplu) samd.
    Zboruri line!

    00
  32. Tren direct Brașov – Aeroport Otopeni
    Tren direct Brașov – Aeroport Sibiu

    Calea ferată exista cel puțin pentru prima, dar de ce sa facem ceva atât de simplu?

    00
  33. Am zburat de câteva ori pe rutele:
    Otopeni – Sibiu – cel mai scurt zbor al meu, parva 35min
    Otopeni – Timișoara

    Daca sunt oameni care platesc, nu vad unde e problema. Poluarea nu se pune.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube

Alte articole

Alte linkuri (mostly NSFW)