Raportez din Grecia, am venit cu niște treburi administrative pe care le-am tot amânat. Apartament propriu, bucătărie cu toate cele necesare, internet okish, n-am niciun motiv să interacționez cu vreun om. Sunt conștientă că sunt șanse mari să rămân pe aici, e un risc cu care sunt ok.
Am făcut testul de Big C înainte, că suspectam că vor începe să-l ceară la graniță. Testat marți, ar fi trebuit să-l primesc în o zi lucrătoare, m-au sunat miercuri de la laborator că nu fusese recoltat bine și că trebuie să-l refac, m-am dus joi să-l refac, primit vineri rezultatul, în noaptea aia pe la 3 ieșeam din București.
Glumițe la vama cu bulgarii: „Unde vă duceți?” „În Grecia” „Păi și singurică?” „Păi… distanțare socială, nu?”.
La vama cu grecii (Promachonas-Kulata) am ajuns pe la 10:15, coadă de vreo 2.5 km zicea G Maps, am stat 40 de minute până am trecut, cred că 90% din mașini erau de România, restul bulgari. Nu i-a interesat testul meu, n-am văzut să testeze pe nimeni, i-a interesat doar codul QR de la declarația pe care o completezi online cu 24 de ore înainte.
Dar altceva m-a lovit și e și motivul pentru care-ți scriu. Eu eram cu două măști suprapuse (una chirurgicală, una de textil peste – pentru că paranoia), iar la ei în graniță… Virus? ce virus?! Niciun vameș nu avea mască sau mănuși! #faceslap
De când am intrat în Grecia n-am văzut nicio mască purtată. La stațiile de taxare de pe autostradă (și am trecut prin cel puțin 10) n-are nimeni mască sau mănuși. La restaurante și terase, din câte am văzut la plimbările de până acum, poartă toți un fel de semi-mască de plastic, arată cam așa – nici nu le ajunge până la nas, le acoperă doar bărbia. Am văzut o singură mască-mască, era folosită pentru bandajat gâtul. La magazine la fel, nimeni cu mască.
Deci practic lor le intră o groază de români în țară și ei n-au nicio treabă. Sincer, cred că norocul grecilor este că au multe insule și sunt destul de distribuiți, altfel nu înțeleg cum de nu au avut cazuri. ÎNCĂ. Presimt că o să-i lovească grav în curând.
Zonele unde mă învârt: Nei Pori-Platamonas-Litochoro-muntele Olimp. Nu știu cum e în stațiunile sau insulele unde merg în mod normal românii (Halkidiki, Thassos, Lefkada, Santorini etc). Aici unde sunt eu e pustiu față de cum era în mod normal în perioada asta a anului, e mai degrabă la nivel de luna mai sau a doua jumătate a lui septembrie (mișto pentru mine, că oricum urăsc aglomerațiile, dar mi-e milă de economia lor).
Cum ai îndrăznit să mergi la concediu in Grecia chiaburule?!
eu sunt acasă, bos.
„am venit cu niște treburi administrative pe care le-am tot amânat. Apartament propriu, bucătărie cu toate cele necesare”.
Chiaburoaica.
Citiți postarea măcar atunci când vreți să comentați!
Scrie în a doua frază: „Sunt conștientă că sunt șanse mari să rămân pe aici, e un risc cu care sunt ok.”
Ceva mai jos scrie iar „Glumițe la vama cu bulgarii: “Unde vă duceți?” “În Grecia” “Păi și singurică?””
Nu trebuia să pricepi că e scris de o femeie, chiar dacă nu ai văzut GUEST_AUTHOR ?!
e scris de Arhi, greu va prindeti
ce om…
@Arhi: si tu esti mare om: intai i-ai judecat pe cei care se duceau in concediu in Grecia si te bucurai ca stau mult la vama si sunt testati, apoi ai taiat-o prin Gibraltar
Fa ce zice popa nu ce face, grecia e ciuma că merg alții.
Tătaru’ e afectat rău de covizi, iertați-l.
eu zic sa-l trimitem pe D-l Arafat in concediu la greci, sponsorizare de la buget, sa faca un pic de ordine pe acolo.
Respect pentru Greci.
Adevarul este ca merita tot respectul, sunt comunisti de 100 de ani dar traiesc pe banii Vestului tot de un secol. Smekerie balcanica
bravo, ii faci comunisti pe toti si ei au avut razboi civil cu sute de mii de morti in care una din parti a fost comunistii.
@S Venisi tu cu istoria sa strici conceptiile oamenilor.
Păi respect din ăsta mult au avut și italienii și nu prea au fost bine. Dar bine că Pământul nu se învârte și mai ales bine că e plat! Trăiască dacii liberi și daciile break
Confirm. Un prieten de-al meu concediu în Grecia. Nu tu masca, nu tu control covid sau altceva la vama… Liber la turism.
daca tot le plac conspiratiile la astia care nu poarta masca.. nu s-au gandit ca defapt e liber la turism ca sa isi cheltuie banii si apoi sa ia virusul si sa crape ? :))
@Noname Pai turismul merge mai slab, asa ca s-au gandit sa faca bani cu spitalele. In spitale stie cineva daca se poarta masca?
o colega de munca s-a intors ieri din Thassos, fetita febra de 3 zile, ea si sotu fara miros gust…a si e din Brasov…
@Octtavyan Data fiind perioada de incubare greu de zis cine cui i-a tras-o…
si asta e adevarat dar din cate stiu eu, perioada de incubare e de la 2 zile la 14, deci nu se stie dar avand invedere ca era ok cand a plecat sansele sunt maxime sa fi luat acolo ca a stat 10 zile.
Având în vedere situația din brașov, mai degrabă de acolo s-au infectat, nu din Grecia unde în toată țara sunt mai puține cazuri noi decât în Brașov.
In ungaria lumea poarta masca in magazine. Sunt deschise restaurantele si chiar si cinemaurile. In mall-uri se poarta masca doar in magazin nu si pe hol. Nicaieri nu-ti ia nimeni temperatura. In Budapesta si Szeged multe magazine inchise total din cauza pandemiei. Turisti spre zero in Budapesta. Multe magazine si-au schimbat orarul si tin mai putin timp deschis.
Totusi trebuie spus ca e mult mai putina lume pe strazi decat inainte de pandemie. Lumea la ei iese la aer, la plimbare dar nu la socializare si stat pe terase sau in restaurante.
si cinemaurile? si ce filme pun? Ca toate filmele s-au amanat
Rula Bad Boys asta nou si alte vechituri pre-pandemie + desene animate. Din pacate la ei filmele sunt dublate si cu toate ca inteleg perfect limba maghiara nu am mers si nu as merge.
In weekend am fost in Ungaria, mai precis in Székesfehérvár si confirm ce a scris Psionics. Masca e obligatorie in magazine asadar e purtata la misto de jumatate din persoane (ca la noi)
Vineri seara centrul vechi era plin ochi, terase pline, nici o distantare intre mese/oameni, aproape nici o masca in interiorul sau pe terasele restaurantelor.
Mie imi da cu virgula, clar ungurii nu se protejeaza la fel de bine ca noi (nu ca romanii ar fi un exemplu) dar prin ceva mecanism pe care nu-l inteleg, stau excelent la capitolul infectari noi.
Jos palaria fata de unguri daca e pe bune si nu e din pix.
Parca magazinele trebuie inchise prin lege pana la 15:00, asa era in martie, acum nu stiu.
Așa e când testezi in masă în perioada de urgenta înainte de a elimina restrictiile pt a-i găsi și izola pe cei infectati, acum lucrurile se pot desfășura aproape normal numărul celor infecatati fiind foarte mic.
La noi a fost exact pe dos in aprilie și mai n-au testat că să iasă iohanis și sica zilnic la tv sa se laude iar acum vedem consecințele o explozie a infectarilor.
În 139, Rahova, oamenii se distanțează social de portofele lor… Nativii zonei ii ajuta constant..
au mai putin de dublul cazurilor din jud brasov, la 11 milioane. ce masca? de ce?
stiu ca capra vecinului, alea alea, dar mai vedem cat o sa-i loveasca, daca cer test tuturor care intra.
aia cu raspanditi pe insule e rizibila, cred ca vreo 10% sunt pe insule din care jumate in creta. Atena e mai mare decat bucuresti (zona metropolitana) si salonicul mai mare decat orice oras non-bucuresti din Romania.
Poate ne mai dau cititorii update-uri si din alte tari. Chiar sunt curios cat de mult se respecta fata de Ro.
In Madrid nimeni nu poarta masca, doar in magazine se poarta.
În Viena nu poartă nimeni mască, doar chelnerii și câțiva vânzători. Accesul cu mască este obligatoriu doar în farmacii.
alte tari, alte reguli
dar in ro vezi diferente de te doare capul. in autobuzele de oras se respecta 100%, in altea intra-judetene spre 0%. unde am vazut eu. ca din ce aud, in unele orase e relax si in autobuzele locale.
In Viena e obligatoriu portul mastii in transportul in comun, in farmacii si la medic. Destul de des vad oameni fara masca in mijloacele de transport in comun sau purtand-o incorect.
in Norvegia masca nu este recomandata. Nu e nimeni cu masca. Restaurantele sunt pline. De aproape doua luni. Acum au liber si in autobuze sa stea unul langa altul. Numarul de infectati scade
In Salzburg se poarta masca obligatoriu in mijloacele de transport in comun, muzee si farmacii.
Italienii sunt mai paranoici : poartă mască singuri în mașină (pusă corect), la alergare în parc, deși nu este obligatoriu în afară. Este obligatoriu în interiorul magazinelor de orice fel; în restaurante și unele magazine îți iau temperatura (nu se scandalizează nimeni), au igienizant peste tot.
Evident sunt și speciali cu mască sub nas sau la gât, dar li se atrage atenția imediat, ori de vânzători ori de alți clienți, nu comentează și își cer scuze…….. Ah civilizație!
nu stiu cat e civilizatie si cat e trauma de la zeci de mii de morti (covid, necovid, sunt mult peste aceeasi perioada din 2019) si sute de mii de cazuri
În Turcia e obligatorie masca în toate locurile publice din marile orașe, Istanbul, Ankara, Bursa, Izmir. Lumea o poartă, bine și amenda e cam mare (900 lire ~ 130 USD), mai sunt și excepții, dar puține, poliția nu prea stă la discuții. E obligatorie și în mașină dacă sunt pasageri fără grad de rudenie, la restaurante/cofetării/plajă nu se poartă decât dacă mergi la toaletă.
In Croatia situatie identica cu cea descrisa in Grecia. Nimeni sau aproape nimeni cu masca, inclusiv la vama si punctele de testare.
Si de aceea nu-mi explic cum de in Romania creste intr-o veselie numarul de cazuri, desi este obligatorie masca si vad ca este purtata in magazine. Iar in restul Europei lumea este relaxata cu mastile, iar cazurile scad. Unde gresesc totusi romanii?
Eu am ajuns in Croația (Rovinj) acum 2 ore. Măști majoritatea. La frontiere, cumpărat vignete etc., toți aveau măști. Mai putin la intrare în Croația, nu măști, nu mănuși, la vameși/polițiști. Acum plec la plajă, mai comentez pe parcurs, on sau off topic (dacă se aprobă).
In Germania masca e obligatorie in spatiile publice inchise si in mijloacele de transport in comun. In restaurante astepti la intrare sa fii condus la masa, daca sunt mese libere. In magazine e limitat numarul maxim de oameni care pot sa intre, in functie de dimensiunea magazinului. Sunt diverse metode de a numara cati oameni sunt in magazin. Institutiile publice au program cu publicul doar pe baza de programare ca sa se evite aglomeratia.
In Olanda masca e obligatorie doar in mijloacele de transport in comun.
@corny
sa nu mai avem mentalitatea asta naiva ca contaminarea creste (doar) de la greseli individuale.
ca si cand gata, se stie totul despre virus.
in lockdown cazurile multe erau in anumite zone, apoi (poate indiferent de cat ar mai fi tinut sau putut sa tina lockdown-ul) a venit randul altor zone.
apoi poate mugurii cazurilor multe de acum sunt de la intorsi din afara. diaspora cat a noastra nu are nici o tara vecina din UE.
/@ toti ca se intreaba de ce la noi creste nr de cazuri de infectari/
pt ca e mai important de actionat punctual in focare (indetificate persoanele si izolate/tratate) decat luand totul de-a valma, ca la noi. Aici vin si spun ca sunt multe cazuri in Arges pt ca lumea se inghesuie la mare ori in Centrul Vechi in Bucuresti
Se aplica masuri din topor la situatii ce necesita bisturiu.
Se tine o tara in situatie de alerta pt ca unii stau inghesuiti la mare sau la munte. Pai, bai statule, rezolva punctual situatiile, amendeaza ce e de amendat si lasa-i in pace pe ceilalti sa se miste unde au treaba, nu mai venii cu amenintari de parinte cretin. Paternalismul de boala noastra, si vad ca romanului ii place sa i se arate degetul.
In Hong Kong se poarta masca obligatoriu peste tot, magazin sai strada. In aeroport chiar am vazut una pe trotineta si te tragea de atentie chiar si daca o purtsi incomplet.
Oraș 130km de Paris -in afara de locurile unde e obligatoriu, adică anumite magazine și transport în comun, nu poarta decât câțiva masca.
Update Rovinj, Croația: Lidl – toată lumea mască, dezinfectant la intrare. Anunțuri în 4 limbi care îndeamnă clienții la respectarea regulilor. Restaurantele cam 50-50 ospătari cu mască. Dezinfectant disponibil pe unde am fost eu.
PS pentru cine a sărit #deampulea – nu am venit din Ro. Am plecat din țara de rezidență (verde) și am trecut doar prin țări verzi.
„‘testul de Big C”’
ce texte de corporatista engelzita are
Plus ca poarta 2 masti, una peste alta. Si militeaza si pentru manusi desi nu au nici o utilitate. Cred ca in afara de pensionari nu e nici o categorie mai paranoica decat corporatistii. Pipera aurel vlaicu, zona din bucuresti unde oamenii poarta masca in aer liber :)))
@Rami Si pe tine te deranjeaza pentru ca…?
Si daca poarta masca in aer liber, cu ce te deranjeaza pe tine? Estetic sau cum?
Manusile sunt chiar periculoase. Pleci de acasa, pui manusi. Mergi in Lidl, Carrefour, Auchan si un pic in mall. Felicitari, tocmai ai raspundit germeni si posibil corona de la un magazin la altul.
Dezinfectatul la intrare/iesire e cel mai igienic, nu duci nimic mai departe.
@Zarax Pai si cu mana goala nu faci acelasi lucru? Sau virusul asta traieste mai mult timp pe plastic, ca eu n-am auzit?
@Dex. Daca virusul e in palma ta, nu se ia, trebuie sa dai pe la ochi, fata, gura => nu e diferenta intre mana goala si manua.
Dar cati oameni crezi tu ca stau sa isi dea cu dezinfectant pe manusi? Pe maini toti se curata…
Se mai zice și Rona.
Ce text pentru conspirationisti: „s-a dus romanul cu 2 masti pe fata in Grecia si aia nici nu poarta masti”. Bine, poate ca grecii stiu ce e aia distantara sociala si igiena sanitara si respecta niste reguli de bun-simt. Dar mesajul din titlu si-a atins scopul, romanii sunt fraieri, grecii sunt smecheri.
Cum, nu aduna mortii cu buldozerele de pe strazi?
numa cand vin englezii. morti de beti, get it?
Daca te uiti la protv si digi ai crede ca sunt gropi comune in care aduna mortii cu camioanele.
Eu nu inteleg o chestie. Grecii vor un test efectuat cu maxim 72 de ore inainte, cu hartie in limba engleza, tot tacamul. Doar ca, majoritatea clinicilor de la noi abia elibereaza rezultatul in 72 de ore. Deci pana ajungi sa ai hartia in mana, e deja inutila. Ceva nu imi pare in regula…
P.S. Mai sunt testele rapide care au rezultat in cateva ore, dar ghici ce, nu e recunoscut…
Mie imi suna a conditie pusa ca sa nu mai intre romani in tara, dar fara sa interzica efectiv.
Pai cer teste doar la romani?
La Mall Baneasa se face test COVID si primesti rezultatul in maxim 24 ore atat in romana, cat si in engleza. Inclusiv in weekend. Un coleg de munca a calatorit un Austria in weekend i si a fost ok la controlul din aeroportul din Viena cand i-a fost verificat rezultatul testului.
Nu, dar cer celor care intra pe la Kulata (sau alte punte de trecere a frontierei de acolo, probabil se vor deschide mai multe) iar majoritatea sunt Romani si Bulgari. Bulgarii ajung repede si nici nu au prea multe cazuri. Romanii sunt marea problema si va fi greu sa te sincronizezi cu testul. Va trebui facut cam cu 2 zile inainte de plecare (se pare ca sunt totusi si cu rezultate in 24-48h), trebuie sa fie proba ok iar rezultatele sa nu intarzie. E ca un mers pe sfoara, pe care multi nu vor mai fi dispusi sa il faca.
Sanador cica l-ar elibera intr-o zi lucratoare. Asa zic ei, nu dau link sa nu zica sefu’ la blog ca fac reclama sau ceva. Deci ai putea face testul joi, daca planuiesti sa pleci sambata, sa zicem. La greci parca totusi nu cereau tradus in engleza, parca la austrieci cereau fie in engleza fie in germana?
Retrag ce am spus. Il vor tradus si grecii.
Confirm pozitiv faza cu mastile :). Singurii oameni pe care i-am vazut in Grecia purtand masti sunt chelnerii. In rest tone de dezinfectant pentru maini peste tot, inclusiv la toaletele de pe plaja.
In Creta aterizezi, iti recolteaza proba din gat, te trimite la hotel cu mentiunea sa umbli cat mai aproape de hotel pana te contacteaza sa-ti dea rezultatul.
Văd și pe blogul ăsta „conspiraționisti”.
Cât costă o mască? 2-3 lei. O si poți spăla, reutiliza.
Cât costă un tratament de răceală gravă, in care ti-ar trebui antibiotice?
Dar un tratament de Covid, cât ar costa, mai puțin decât moartea (că se mai și moare de Covid, nu?)
Am ajuns la concluzia că sunt prea sărac, de asta port mască.
N-am, dom’le, mai multe vieți.
Iar economic vorbind, e mai ieftină o mască decât un tratament cu antibiotice.
Bineînțeles, masca nu mă salvează, dar e preventiv. Cum spunea o asistenta din State, care lucrează zilnic cu bolnavi de Covid: „Nici centura auto nu te salvează de la moarte, dar scade probabilitatea sa mori într-un accident.
Bocancii cu vârf de fier, obligatorii pe șantiere. Nu sunt 100% eficienți, dar ajuta, scad drastic probabilitatea sa rămâi fără degetele de la picioare.”
Cateva măști la 2-3 lei, una o țin in portofel. Dacă o folosesc, cand ajung acasă o spal, pun alta nouă in portofel.
Mare brânză. Preventiv. Nu înțeleg de unde apar „conspirationisti” din ăștia…
Si laolalta cu masca tii si banii, nu? Igienic, ce sa zic.
unii au portofele cu mai multe compartimente.
sau pune masca mai întâi într-un șervețel nou și curat și/sau într-o punguță din aia mică de sandvichiuri nouă/dezinfectată.
frate, vă legați de toate cuvintele doar să vă justificați alegerile.
pai ce conteaza ca e murdara? ideea cu masca e sa nu dai covid la altii, nu sa nu te imbolnavesti de la bacterii de pe masca
pentru AB: unele măști se vând ca prezervativele, in punguta sigilata.
Gata, am rezolvat enigma?
–
Cât e o cutie de abtibiotice?
pe 27 ar trebui sa plec dar am anulat. 2 familii cu 2 copii <3 ani, vila doar pentru noi dar totusi nesiguranta si repeziciunea cu care se schimba regulile jocului ne-au facut sa dam inapoi. 27 e lunea, testul sa fie facut cu max 72 de ore inainte de a ajunge la granita…consider ca riscul este prea mare…
Eu vad si avantaje la test. Da, e cam de cacat ca e limita de 72 de ore, cam putin, si costa ceva. Dar. Faci testul, e negativ, iti vezi in continuare de vacanta si cumva te simti mai in siguranta ca in Romania, unde sunt de 10 ori mai multe cazuri de corona ca in Grecia.
Daca testul iese pozitiv, faptul ca nu mai pleci in vacanta e ultima ta grija.
Sincer, în viitorul apropiat sau mai îndepărtat, simt o apropiere de coronavirus. Pot sa port si 5 măști (una port), dar atâta timp cât fumez, covidul se apropie…
cel mai tare mi se pare cand vad pe strada lume cu masca data sub barbie, manusi de latex si tigara in gura.
Cu masca ii protejezi in primul rand pe ceilalti, cu tigarile te protejezi pe tine.
Pai ori masca ori teste masive si amenzi si carantina localizata … si cum partea cu testele necesita ceva logistica, care lipseste cu desavarsire în România, ramâne masca si aia purtata la misto. La noi problemele sunt petrecerile de pe litoral, care probabil lipsesc din Grecia ca englejii au interzis, fabricile si terasele unde se da spaga în loc de amenda
Grecia depinde enorm de mult de turism, si nu prea am incredere in numerele pe care le raporteaza. Eu cred ca sub-raporteaza ca sa poata in continuare primi turisti, fac chestii de PR (gen testare pt aia ce vin cu avionul dar aia cu masina nu???) si poate pe la toamna or sa apara cifre mai reale.
In numerele date de Arahat crezi?
Nu depinde de turism. Veniturile din turism sunt cam 1/4 din PIB.
25% din pib nu „depinde” sau e „nu depinde, turismu e pibu”?
Eu nu m-as duce cu teste, fara teste, etc. Regulile se pot schimba de pe o zi pe alta si asta e cel mai nasol. Ideea e sa merg sa ma relaxez, sa ma plimb, sa manc ceva nou, sa etc. Nu vreau sa stau toata ziua stresat si sa ling site-uri de stiri false sau adevarate.
Veste buna: Firea ofera testare gratuita celor care merg in Grecia!
fuie mirea oricum
ori in grecia, ori in izolare (deocamdata daca esti si responsabil). ce e sigur e concediul. medical, de odihna, ce-o fi.
Adica cine vrea sa isi faca concediul in Grecia nu are bani si de teste ?!?
Ce prost sunt, am crezut ca e o gluma…
Vai, pai era de asteptat sa apara duamna sa ne scoata din rahat.
@Sucitu – aia cu bani fac concediu in Mamaia nu în Grecia.
asta cu doua masti nu am mai intalnit-o. de prezervativ „dublu” am auzit, dar… spre noi culmi.
Păi, una e pentru ea și a doua pentru cei cu care interacționează dar nu poartă mască.
De parcă prin două măști nu tot aerul ăla inhalează.
de ce nu 3 masti? mai mici sansele de virus. de ce s-ar opri paranoia la cat ti-e relativ bine?
mă scuzați, dar ce vă fute grija că tipa avea 2 măști?!
v-a pus vouă sula-n coaste să vă puneți și voi măcar una?!
si pe tine ce te fute grija ca pe noi ne fute grija?!
Drept consecinta si la greci numarul cazurilor active a depasit pe cel din Aprilie.
Hai sa nu fim absurzi… virusul se raspandeste in zonele cu densitate mare iar masca e destul de eficienta (demonstrat pe alte tari ce n-au avut inchideri ca la noi dar purtatul mastii obligatoriu).
Daca nu se repspecta regulile si Guvernul lor se comporta precum PNL-ul nostru (care, apropo, parca ar fi condus de Viorica – efectiv mai prost de atat nu se putea nici cu PSD, nu era nici o sansa sa fie un guvern mai incompetent de atat) vor creste si la ei cazurile.
Acum serios tu chiar crezi ce spui pe aici cu PNL=MOARTE și PSD ie miezu’, și nu ești postac? Refuz să cred că există o asemenea alienare mentală. Și poate ai și „școală”…..
PS. Lucrezi la ministerul Propagandei al PSD sigur!
30 de ani si inca mai subestimati pesedeul…
Bă, o să vin cu exemplul ăsta până vi se înșurubează în creier: Olanda – nu s-a purtat, nu se poară și probabil nici nu se va purta. În prezent mor acolo 1-2-3 persoane pe zi de covid. O țară cu o populație cât a românilor rămași în țară (17 milioane) și cu o suprafață pe sfert, că tot vorbim de densitate.
Masca e o pavăză în fața virusului ca un floc în fața p…
@dan
poate in olanda sunt mai putini oameni care locuiesc inghesuiti decat la noi. la nivel individual, nu vorbesc de densitatea populatiei, care este imensa fata de Romania.
poate pt majoritatea populatiei din ambele tari masca e irelevanta ca protectie, dar o mica diferenta de purtare in anumite locuri, corelata cu igiena, face diferenta. sau pur si simplu la ei a ajuns virusul in martie-aprilie, la noi abia acum, in proportiile de la ei de atunci.
S, asta vreau și eu să priceapă oamenii, că virusul se combate printr-o plajă mult mai largă de măsuri, nu să se repete ca în clipul ăla finanțat de informațiile strategice, în care se repetă de 9 ori (am numărat) în 30 de secunde expresia „poartă masca” cu verbul la modul imperativ. Ei, iată că prin alte părți „NU poartă masca” și au rezultate de zece ori mai bune.
O spun eu, care locuiesc într-o localitate unde la ora 22:00 abia se deschid cluburile (nu se închid cum ar vrea nostalgicii fostei dictaturi), iar cel mai mare dintre ele (Mega-Discoteca-Curului) nici măcar nu și-a început programul de vară, deci se presupune că ar trebui să le țin partea cocalarilor. Numai că nu-i așa. A rămâne înțeleniți într-o idee simplistă ”Poartă masca!” și ingnorând toate neajunsurile (bolnavi de cancer ținuți în soare până le vine rândul la tratament, patru jandarmi încătușând un tânăr doar pentru că poartă masca sub nas, nici o idee despre cum vor fi orele de învățământ din toamnă etc etc) e doar praf în ochi.
@Fisherman: Nu am spus ca PSD ie miezu’… Reveniti-va-n pula mea…
@S: Ce sa subestimez ca PSD-ul ce era acu’ 6 ani e acum tot in PNL.. Hai sa fim seriosi, nu-i o intamplare ca si astia-s atat de incompetenti. Daca acum era PSD la Guvern se intampla acelasi lucru dar zbiera PNL ca sunt astialalti dictatori. Hai sa fim sinceri…. Si noi am fi zis ca-s dictatori in cazul ala..
@dan: Si totusi in Olanda ai murit deja de 3 ori si ceva mai multi locuitori / numar de locuitori.. Masca e una dintre masurile simple si pozitive (o chestie usor de facut ce nu are parti negative) dar nu e singura. Stai ca incep olandezii sa mearga in vacante si sa se intoarca inapoi si vorbim atunci..
@restul: Asta-i tara in care muistul si jegosul de fost jurnalist devenit reporter si-a serbat ziua fetei cu 50 de persoane. Oricum incearca el sa justifice ramanem tara in care tot s-a putut intampla in ciuda legii (si daca ala a fost caz mediatizat, sunt probabil inca ceva sute ce nu sunt mediatizate).
Suntem tara in care focarele apar tot in spitale, tot luati prin nepregatite..
Suntem tara in care in plina pandemie am iesit din starea de urgenta cu 3 zile „fara lege” ca nu si-au dat politicienii seama ca detaliile astea trebuiesc facute din timp.
Apropo, cum mortii ma-sii credeau astia ca o lege de 30 de pagini se aplica peste noapte?
Si acum spuneti-mi si mie de ce dupa toate astea PNL nu sunt exact la fel de incompetenti ca PSD? Ce dracu’ putea face PSD mai rau de atat? Pentru mine nu-i nici o diferenta.
@cosmin – românii uita repede, pe asta se bazează politicienii,majoritatea nu mai țin minte cum ieșea tovarășul vela in geaca de piele iesea la ora 11 seara sa ne anunțe de o nouă ordonanța militară care se aplica de la ora 12.
Oricine nu lauda actuala putere evident e pesedist impuțit, s-au reactivat postacii pedelisti in tot internetul, sper că pnl, care oricum acum e pe jumătate fostul pdl, să aibă soarta pdl-ului, iar iohanis cea a lui băsescu, ficusul, care i-a desemnat fara nici un comentariu,că da nu-și strice concediu, pe Tudose si dancila premieri, când avea agenda anticipatelor vroia sa demitizeze boala că fiind o răceală banala, spunea ca-n franța se deschiseră in starea de urgenta experimental școlile dintr-o regiune ducând la copii infectați și profesori la ATI sau că oms nu recomanda testarea in masă.
Am plecat pe 1 iulie in Grecia, intre timp m-am si intors. La vama au cerut codurile QR, si testau oameni random, pe noi nu ne-au testat. O data intrati, intr-adevar, masti nu erau, doar protectiile de plastic, fix ca cele din articol. Iar acestea, doar la restaurantele care se respectau. Taverne, terase, nici o protectie.
La hotel in schimb, aveau dezinfectante peste tot si se purta masca de catre angajati, incepand cu cei de la receptie, pana la cei care iti puneau mancarea in farfurie (nici un turist nu avea voie sa atinga recipientele cu mancare sau ustensilele de servire, spuneai ce doresti iar un angajat cu manusi si masca iti punea in farfurie mancarea, in unele locuri erau despartitoare de plastic transparent).
In camera de hotel curatenia/dezinfectia se facea in continuare zilnic, unde era cazul, insa ni s-a precizat de la inceput ca nu se vor atinge de obiectele noastre sau asternuturi. Prosoapele se schimbau la cerere sau dupa 3 zile.
La intoarcere in Romania, la granita ni s-a luat fiecaruia temperatura, ca la hypermarket, fara completare de formular sau orice altceva.
@Zarax Pai si cu mana goala nu faci acelasi lucru? Sau virusul asta traieste mai mult timp pe plastic, ca eu n-am auzit?
https://www.digi24.ro/stiri/externe/sedinta-la-nivel-inalt-in-grecia-unde-creste-numarul-turistilor-straini-infectati-expertii-se-tem-ca-tara-s-ar-putea-inchide-1337292?fbclid=IwAR0nAj0EYiZIFzFjZZKLgbyoERZei_wSVmlIuox6epdcg4FApoVnOmUUzLo
Asteapta sa se umple tara de tot ca sa faca bani apoi
La Sanador si la Synlab elibereaza intr-o zi lucratoare testele
Din ce am inteles in unitatile de cazare din Grecia, au foarte mare grija cu dezinfectatul si schimbatul asternuturilor. Voie buna sa fie
Am mers toata familia in Grecia cu avionul si in afara de avion si in aeroport nici un grec nu purta masca.
Au facut teste covid la toti romanii din avion, nu doar alearoriu cum ziceau inainte si nu au dat nici un rezultat dupa 24 de ore, deci presupun ca sunt negative.
I-am intrebat pe greci daca nu se protejeaza de covid si mi-au spus ca au stat si ei in casa dar prefera sa stea la soare si sa manance sanatos decat sa stea cu masca la gura.
ia sa vina la noi unu din america sau din spania si sa ne ia la rost ca nu purtam masca in aer liber. cum ne-ar placea?
Bravo lor. Oameni care stiu cum functioneaza sistemul imunitar si cum se intareste, nu ca Romanii care stau cu masca pe fata si isi fac mai rau si dupa aceia se mira de ce se imbolnavesc. Pei oare de ce?
M-am intors din Paxos.
Pe ferryboat nu te lasa sa urci daca nu ai masca,chelnerii poarta aproape toti masca,la punctele de taxare pe autostrada majoritatea operatorilor purtau masca.
In rest nu te intreaba nimeni de sanatate.
In Spania se poarta masca peste tot unde nu se poate pastra distanta de 1.5m . Adica si pe strada. Eu stau in Valencia si lumea respecta asta. Puteti sa vedeti in clipul asta cum e in Madrid: https://www.youtube.com/watch?v=0-L2r5m5RBM
Se stie ca grecii sunt un popor foarte greu de manipulat. Nu pun ei botul la fazele astea. In plus, ei au inventat covidu si l-au trimis in lume ca sa fuga lumea de el in cel mai curat loc de pe planeta, la ei, ca mai apoi sa faca pula mare pe la granita ca n-ai cod QR.
Ciclicitatea cu care Grecia trage toata Europa in jos o data la ceva timp,este constanta.
datorita antichitatii si imperiului bizantin inca sunt pe plus…
Poate o dau in conspiratii… dar mi se pare suspect ca sunt asa putine cazuri in Grecia. Avand in vedere dependenta de turism… poate pur si simplu cazurile nu sunt raportate.
La fel de suspecte mi se par si cifrele din China. ..
Sau ei nu exagereaza cum o fac Romanii, ei doar raporteaza cei care au testat pozitiv de Covid. Nu ca Romanii care daca stranuta careva gata are Covid, sau daca a cazut din copac si a murit, a murit de covid.
daca bagi grecia la suspecta, include si croatia, ungaria, slovacia, lituania, letonia.
Grecii stiu ca vara e scurta, boala e lunga, asa ca trag de gloaba turismului pana cade lata.
Nicaieri nu se respecta regulile (vb din Belgia + prieteni prin alte tari). Avantajele tarilor din vest sunt ca in aglomeratiile urbane deja sunt 17-20% + imunizati (se transmite ceva mai incet) si ca oamenii chiar pot face fata cand problema se ingroasa (pot sa ofere asistenta, au teste, fonduri, etc).
In rest, cei responsabili sunt responsabili indiferent de nationalitate. Si asta nu ii face imuni (sunt o multime de gesturi reflex care ne pot imbolnavi), dar macar scad sansele si se amana momentul imbolnavirii.
P.S: masca de pe amazon este ceva…
De curios, grecii stiu ca vara e scurta la ei sau la alții?
„aglomeratiile urbane deja sunt 17-20% + imunizati” [citation needed]
@corcodusul
https://www.thelancet.com/action/showPdf?pii=S0140-6736%2820%2931483-5
Am exagerat putin cu 17-20% (studiul arata 14% max. in centru), dar nu stiu daca asta schimba cu mult ceea ce am spus.
„The findings from this nationwide seroprevalence study for SARS-CoV-2 indicate that the prevalence of IgG antibodies against this coronavirus is around 5% in Spain. Because the study was designed to obtain representative data at both national and provincial level, we were able to observe marked regional differences between the centre of Spain and the outskirts that generally match the surveillance data. The prevalence in hotspot areas such as Madrid is more than five times
higher than that observed in low-risk regions such as most provinces along the coasts.”
Inca nu se stie daca existenta anticorpilor da imunitate la covid. Respectiv daca da, pe cat timp. Studiul asta arata ca in Madrid, vreo 12% din populatie are anticorpi. Daca asta are sau nu vreo legatura cu o „imunizare”, inca nu se stie.
”
It is less clear what those antibody tests mean for real life, however, because immunity functions on a continuum. With some pathogens, such as the varicella-zoster virus (which causes chicken pox), infection confers near-universal, long-lasting resistance. Natural infection with Clostridium tetani, the bacterium that causes tetanus, on the other hand, offers no protection—and even people getting vaccinated for it require regular booster shots. On the extreme end of this spectrum, individuals infected with HIV often have large amounts of antibodies that do nothing to prevent or clear the disease.
At this early stage of understanding the new coronavirus, it is unclear where COVID-19 falls on the immunity spectrum.”
https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2020.06.29.174888v1
https://uk.reuters.com/article/us-health-coronavirus-immunesystem/scientists-focus-on-how-immune-system-t-cells-fight-coronavirus-in-absence-of-antibodies-idUKKBN24B1D8
„“There is mounting evidence that people exposed to the virus have a transient (short-lived) antibody response, or have a T cell response in spite of a minor or absent antibody response,” Dr Alessandro Sette, professor and member of the La Jolla Institute’s Infectious Disease and Vaccine Center in California, told Reuters. ”
„Our collective dataset shows that SARS-CoV-2 elicits robust memory T cell responses akin to those observed in the context of successful vaccines, suggesting that natural exposure or infection may prevent recurrent episodes of severe COVID-19 also in seronegative individuals.”
Din cate am citit, cercetatorii au destule motive sa creada ca persoanele insanatosite sunt imune (plus, e suspect ca inca nu au aparut cazuri de reinfectari). Asadar, lucrurile s-ar putea sa stea mai bine pentru cei din vest, care au fost deja expusi.
In caz contrar, orice discutie pe tema asta isi pierde sensul. Daca nu devenim imuni (si oricum ne imbolnavim), sa salvam ce se poate salva. Scapa cine poate, macar sa duduie economia.
Mersi, e chiar interesant. Ma gandesc ca e posibil sa fie ca la gripa, dezvolti imunitate la tulpina de anul asta si cam atat. Citisem pe undeva ca au existat si reinfectari, vreo 4 in Sibiu si tot cam atatea in Botosani.
Probabil ca numerele oficiale din Grecia is intoarse din condei. Cine a inventat + dus la rang de arta fanariotismul, jocul cu administratiile statului? Deci vad f posibil la greci chestii gen luat un zero din coada de la infectati si pus la testati. Sau: cum? nu e Papadopulos azi la treaba, la numarat teste pt tampitii din UE? Ia sa bagam noi de forma, din burta.
teoria conspiratiei much?
.. eu aștept să plece nwradu în concediu în Grecia – să vezi atunci relatări de la fața locului ! hihihihihiiiiii !
Toată lumea „in X nu se poartă mască” „nici în Y nu se poartă …””cazuri în scadere în Norvegia…” etc.
Voi chiar nu realizați că vorbiți de țări unde lumea se spală pe mâini, consumă săpun și pastă de dinți, nu se trag din daci și romani și au asfalt?
Adica cum boss, dacii nu au asfalt?
Pai in republica elada nu porta masca sa nu sperie turistii, ca altfel mor de foame, nu covid; plus ca si populatia elena (pt cei ce se inghesuie in vacante, sa invete bine numele in tarii in care se duc, si faptul ca termenul grec a fost introdus de ocupantul otoman, si are conotatii peiorative pentru multi) este campioana la mers la biserica, deci inca domina un misticism religios ce bate stiinta.
Pentru adepti teoriei conspiratiei, sa mearga sa vada cum sunt sectiile de ati/infectioase din Romania, iar daca tot vor vacante, cluburi, distractie,sa se adune toti si sa stea cam un an in vacanta, asa, toti gramada, poate facem o selectie naturala eficienta.
„Ad calendas Greacas”. Ai dracu’ turci, ce mai vorbeau latina…
Pula mea, ăsta sună ca un articol de acu 20 de ani „în Grecia nu dă nimeni bon”. După care, ceva muiuț, ceva cerșetorie, ceva probleme și-acum sunt ținuți în viață că au nemții nevoie de loc de concediu, de ce căcat ne-am compara cu ăia?
Si din 600 miliarde datorie le-au taiat-o la jumate si dupa ceva aranjamente iar la jumate. Trai neneaca pe spinarea Europei…
Stați liniștiți că au plătit cu vârf și îndesat grecii pt banii aia, cam toate insulele și aeroporturile au fost luate de germani că doar nu credeți că nemții dau cuiva bani gratis.
Ce diferenta, în România te arestează daca nu porți masca.
Te aresteaza daca esti tare’n gura cu jandarmii si politia nu daca nu porti masca … cica si’n germania te aresteaza daca nu porti masca
de catre jandarmi cu nasul pe dinafara
Și polițiști fără mască, la secție unde a fost dus aveau masca doar 4 polițiști din 10.
@Petre Regulile sunt doar pentru fraieri, nu pentru autoritati.
https://www.facebook.com/106697360978297/videos/2677263152492697/
Ce se intampla , cu legea din acest moment, daca rezultatul testului Covid 19 iese pozitiv dar nu ai nici un fel de simptom ? Din ce am citit sunt unele persoane care au fost lasate sa stea in izolare la domiciliu dar sunt altele care zic ca au fost trimisi in diverse locuri.
Nu gasesc nimic concret (poate nu am cautat cu atentie?).
Din cauza serviciului sunt nevoit sa imi fac testul si nu stiu la ce sa ma astept.
Am căutat un comentariu de care să ma agăț da’ nu am găsit nimic în primele 15 așa că o să comentez următoarele.
1. Aștept să declare cineva care a fost turist la CDC, Amerika care e diferența dintre costumele PPPS și masca albastră, și de ce.
2. Vezi 1.
3. Dacă, ca prostime, nu ne permitem PPPS sau macar PPPS – second hand/level, sau nu e fezabil, din motive tehnico-tactice, să le purtăm, atunci de ce nu se bate monedă pe ideea ca masca albastră e next level (în jos) de protecție, și se bate monedă pe faptu’ că masca albastră e necesară și suficientă pt a combate respectivu virus level 4 (000).
4. filme, măști de gaze level ww1, level ww2, PPPS, Cernobîl.
5. CDC, USA.
6. Etc.
7. Alternative la mască?
8. Dacă tot ce avem e masca, de ce?
9. Dacă e pericol de extincție, unde e strategia globală de combatere a extincției? La măști și… altceva nimic? Spălat pe mîini, și?
E 2020. Un neavenit ca mine vrea mai mult decît un discurs searbăd despre virtuțile spălatului pe mîini. Nu sîntem în anul 1000 să așteptăm sfîrșitul lumii cu preoți și lumînări și pasaje din Biblie. Se putea mai mult.
A mai venit o familie de pocaiti din Grecia si a infectat toata biserica, pana in momentul ala unu nu purta masca, acum ii vezi pe toti cu masca prin oras.
@autoarea eu am venit sa comentez doar ca zona aia e super faina si e una din zonele unde merg de ceva ani. Daca cauti vreodata turisti sa inchiriezi, da-mi un email.
Si mersi pt update la zona. Chiar eram curios.
-cât timp (în medie) este folosită ACEEAȘI mască?
-unde este ținută masca când nu-i pe moacă? câți aruncă masca după 20 de minute (cât zicea un ALT studiu că-i termenul limită de utilizare eficientă)?
porți mască, apoi o „dezbraci”-n mașina personală = mișto
porți mască, apoi o bagi-n poșetă = mișto
porți mască, apoi o agăți-n cuier (-ul de acasă sau birou) = mișto
io aș zice că eficiența purtării măștii este scăzută spre 0(ZERO) de ceea ce facem cu ea APOI!
Articol gen Vice