VW Golf6 1.6TDI 2011 review

Un review despre un regret…

Acum 6 luni a apărut o curvă în viața noastră liniștită de cuplu. Pentru cei care se întreabă dacă nu au intrat pe site-urile pr0n preferate prea devreme, încă citiți un review auto.

În aprilie când iarna încă nu voia să plece de la noi, la fel cum Iliescu nu mai vrea să plece de pe lumea asta, am primit o comandă de la viitoarea soție să luăm o mașină și pentru ea.

Inițial și-a dorit un VW Scirocco, însă după o evaluare a ipotezelor precum cea din povestea cu drobul de sare și după o evaluare sumară a frumuseții lor(“e urâtă cu spume”), ne-am reprofilat către un Golf. De parcă VW Golf ar fi Miss Automobil. Probabil așa se explică și de ce o asemenea frumusețe s-a încurcat cu mine. Acum deja băieții deja probabil nu își mai doresc poze cu mașina, ci cu viitoarea soție.

Cerințele Golfului, cel puțin la fel de dubioase ca mintea femeilor. Să fie Golf 6, să fie diesel, să aibă cutie automată, să nu fie gri deschis și să nu coste mai mult de 6.500 de euro. Era clar că luasem locul lui Tom Cruise în “Misiune imposibilă”, filmul pus pe repede înainte. Nu trecuseră 3 zile și deja ajunsesem la: ”Când îmi iei mașină? Eu nu o să am niciodată mașină”. Eu am rămas un naiv în viață și încă sper că poți explica ceva unei femei (că e greu să găsești o mașină bună cu cerințele alea) și să îi schimbi părerea. Însă aici chiar nu aveam vreo șansă. Dumnezeu a făcut toată lumea asta într-o săptămână și eu nu eram în stare în tot atâtea zile să găsesc un Golf.

Am făcut și mai multe drumuri la samsarii de la noi, care mi-au prezentat mașini care se dădeau virgine când erau mai date peste cap decât stewardesele, așa că am renunțat. Dacă vă întrebați la ce am renunțat, am renunțat și la stewardese în viața mea.

La un moment dat, când și eu renunțasem la speranță, la fel cum a renunțat și Dăncilă la școală în clasa a 3-a, am găsit viitoarea curvă din viața noastră.

Pentru cei care încă mai speră că vor vedea măcar un sân, “Golfita” înseamnă curvă în spaniolă. Băgând mereu geana pe Olx, am găsit Golful visat la 7.100 euro tocmai la Focșani. Cum Focșani-ul e destul de departe de Craiova, iar eu după 11 ani de gărzi sunt mai obosit decât este un parlamentar român după 15 minute de ședință, am apelat la un cunoscut din Focșani, as în mecanică și electronică auto, care și-a dat Ok-ul văzând mașina cunoscându-l și pe proprietar.

După încă o gardă, rupt de oboseală și răceală. împreună cu cel mai bun prieten am plecat cu Getuța la Focșani să o luăm pe Golfita. Și nu, Getuța nu e viitoarea soție. Cum naiba să o cheme pe o sud-americancă Getuța? Getuța e mașina mea BMW 525d, 2014, 2000 cmc, 240 CP, AT8 la care poate o să fac și la ea un review dacă nu mă înjurați prea mult la ăsta.

După o verificare sumară a mașinii, s-a văzut clar că e mașină super îngrijită și avea un proprietar super corect, am plecat cu ea spre Craiova.

Golf 6 hatchback negru, 4 uși, 1.6 TDi 105 CP, DSG2, producție iunie 2011, 200.000 km, preț 6.900 de euro (am mai plusat eu cu 400 de euro față de cerințe).

Pizza arsă, berea înghețată, femeia gravidă sunt 3 semne sigure că ai scos-o prea târziu. Al 4-alea semn e Golfita noastră, comandată prea târziu, după ce neamțul băuse cel puțin 3 sticle de whisky în reprezentanță.

Adică are cutie automată DSG 2, navigația mare RNS 510, sistemul audio premium Dynaudio, dublu climatronic, cârlig, toată bateria de airbag-uri inclusiv airbag-uri pentru genunchi, însă nu are cotieră, faruri cu xenon, bluetooth și senzori de parcare. Eu le văd pe astea ca unele din lucrurile esențiale la o mașină.

Încă de la primul drum m-am îndrăgostit de Golfita. Silențioasă, cutia schimbă mai bine decât automata de la BMW, se înfige foarte bine pentru cei 105 CP, spațiu foarte mare atât pentru pasageri cât și bagaje, consum nesimțit de mic dacă mergi liniștit cu ea (poți scoate lejer 4% cu AC pornit la drum lung, 6,5-7% în Craiova), stă foarte bine pe curbe etc. Comparativ cu BMW, direcția e mult prea asistată și nu ai prea mult feeling, nu prea îți poți da seama care sunt limitele mașinii, nu e evident mașină de drum lung cum e BMW-ul (se văd limitările la confortul interior, antifonare, putere, ținută de drum etc) deși am făcut și concediul cu ea (3.268 de km în 9 zile cu ea), decizie pe care am regretat-o ulterior. Un alt dezavantaj e unghiul mort destul de mare, când schimbi banda, în special spre dreapta, e mai bine să arunci o privire peste umăr dacă nu vrei să îți pierzi timpul prin service-uri.

Ce îmi place mult:

  • e o mașină pe care aș conduce-o zi de zi;
  • te simți bine în ea;
  • ai spațiu suficient;
  • e silențioasă;
  • consumă nesimțit de puțin;
  • se aude demențial sistemul Dynaudio;
  • fiind mică găsești mai ușor loc de parcare;
  • te strecori lejer cu ea prin trafic;
  • întreținere ieftină;
  • la 200.000 km nu are niciun greiere, nu bate, nu troncăne (vorba unor clasici în viață);
  • îți dă senzația de soliditate, că te duce fără nicio problemă până la capătul lumii;

Ce nu îmi place deloc:

  • e mașina care îmi arată viitorul de fiecare dată când mă urc în ea. Aerul condiționat care iese din aeratoarele centrale mă bate direct în umărul drept mă face să mă simt exact ca babele cu reumatism pe care le mai tratez uneori. Măcar știu ce mă așteaptă;
  • când stă foarte mult timp parcată, la prima plecare de pe loc troznește de mă uit mereu dacă nu a rămas cumva jumătate de mașină în urmă;
  • ruginesc discurile de frână mai repede decât a scăpat Dragnea de articolul din Codul Penal pe baza căruia a fost condamnat;
  • când dai cu spatele, coboară oglinda din dreapta sa vezi bordura cu un ritm chiar mai mic decât vorbește Iohannis;
  • nu o suportă pe viitoarea soție. Atât de bine se înțeleg ele două de consumă de două ori mai mult decât în mod obișnuit;
  • atâta lume a băgat spaima în mine cu DSG-ul, încât ajungi sa te rogi sa nu se strice mai mult decât s-a rugat Victor Slav sa nu plece Drăgușanca iar cu altul. Sau, ca să promovăm cultura, mai mult decât se roagă studenții mei în sesiune.

Cam ăsta a fost review-ul. 15.000 km cu Golfita, nici o problemă.

Ce e cu regretul din titlu? Dacă știam că e atât de mișto Golful 6, luam Golf 7.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

64 comentarii

  1. Prea „metaforic” review-ul pt un Golf. :)

    00
  2. După acest review, ai mai zis şi că eşti doctor, nu eşti Bacalbaşa?

    00
  3. Nu stiu de ce te plangi atata, dupa maririle de salariu, poti sa schimbi doua DSGuri cu leafa pe o luna. DOAR cu leafa…

    00
  4. Let’s cut the crap:
    Nevasta vrea o masina mica, vw, diesel, automata, pe roz.
    Cumparat Golf 6 2011 din Focsani cu 6900euro full fara piele.

    Avantaje: mica, economica, fiabila, pratica.
    Dezavantaje: non-premium, DSG-ul.

    00
  5. „când stă foarte mult timp parcată, la prima plecare de pe loc troznește”

    pateam la fel pe o masina, s-a rezolvat prin inlocuirea flanselor amortizoarelor

    00
  6. Mie mi-a placut. Bine, eu sunt un pic mai old style asa, in sensul că ii apreciez pe astia care pun cratima, nu lasa spatiu intre cuvant si virgula, respectiv intre cuvant si ghilimele, nu critica asa doar de dragul criticii etc. Talentul la scris (si posibilitatea aprecierii lui) apare, in general, dupa ce bifezi aspecte minimale de redactare.

    00
  7. Bmw 525d, 2000cm, are 218 cai, numărați.

    10
  8. Când vream să fac și eu un Review despre Golful meu Variant 1.6 tdi … mi-a luat-o înainte .

    00
  9. Fiecare cu stilul lui, dar e prea multa miștocăreala și glume banale.
    Mă așteptam la ceva țeapă. Costuri consumabile, piese, daune ?
    Poate au ridicat unii prea mult stacheta.
    Getuta și curva cu asta am rămas.

    00
  10. Simpatic review-ul.Asteptam si pe cel la bmw-ul 525 D care asa cum au spus colegii are maxim 215 CP sau poate ai un 530 D numai ca ala e de 241de CP pina in 2011.In 2014 are deja 255 CP.

    00
    • Am eu 530d-ul din 2016, dar am ezitat sa fac un review la el pentru ca nu s-a stricat nimic pana acum si am zis ca nu ar fi complet pana nu aflu cat e de fiabil, dar pot incerca sa scriu ceva daca esti curios.

      00
    • E o balenă pentru motorașul ala. Pe viraje e barcă, dacă nu ai adaptive drive, și chiar si cu optiunea respectivă tot prost merge vs e60, modelul anterior. În oraș e inutilă. Parcă nu e BMW, se conduce ca un Audi, adică prost și barcă.

      În schimb, la calitate materiale interior, da, încă se ține bine pentru 2010. Revizia cu filtre este relativ ieftină. Probleme cu turbo și vechea problemă cu distribuția.

      La spațiu interior este ok pentru o limuzină, dar nu excelează.

      Ca să fie cât de cât BMW, neapărat suspensie M, adaptivă și motor 3000cm, dar nu cel de 204cp (525d).

      00
  11. NOU
    #23

    A sunat 1995, isi vrea glumele inapoi.

    Zoso, imi esti simpatic, asa ca iti spun deschis parerea mea:

    Ai obosit, nu mai ai chef. Scrii de ani de zile. Inteleg.

    Inteleg rostul lui Fluture: sa mai amestece in cana. Ceaiul s-a racit si zaharul netopit s-a dus la fund.

    Inteleg si rostul review-urilor auto. Una, doua, trei. Zece.

    Dar de aici pana la a lasa toti nesaratii cu glume scremute sa-si exhibe lipsa talentului la scris in cel mai crunt fel…

    Da, stiu, nu-ti place, nu citi. Dar si tu ii critici pe altii, so take it like a man.

    Inapoi la scris!

    00
    • Bai Un om simplu din popor : am inteles de acum cateva ori ca nu iti convine ca scriu altii. Poate altora le place!!!!!
      Nu iti convine , nu citi!

      00
    • iref, nu fi muist. serios.

    • Dacă Vali ținea cont de părerea celor care-i comentăm pe aici, nu ajungea să aibă blogul la acest nivel.

      00
    • țin cont, dar nu am titluri clickbait, să zici că e de kkt că am păcălit cititorul să citească ceva. plus asta.

    • Apropo de Stern – rar găsești atâta înțelepciune în ceva care te face să râzi în hohote.

      00
    • ce e de kkt e că 75 de oameni au dat like la comentariul lui iref, dar dacă cer „dați bă share la articolul ăsta, maxim 3 share-uri”

    • Vali, astia cu like-urile sunt cei care ti-au „explicat” in comentariile de la articolul cu „vreau sa schimb ceva pe blog”, cum ar plati ei pentru a nu mai fi moderati in nici un fel. Sunt aia care vin strict pentru hate, ei vin doar sa-si bata pula de cineva, in special de tine daca ar putea. Nu au treaba cu ce scrii, atâta timp cât au si cea mai mica posibilitate de „hate”. Iar un like la cineva care „ti-a zis-o” e o mica victorie pentru ei. Prin „like”-ul acela simt ca ti-au tras-o si ei, nu numai autorul comentariului. La review-urile de masini nu prea era loc de hate, deci nu prea si-au luat dozele in ultima vreme, comentariul lui iref a venit ca o gura de aer pentru ei…

  12. Hey,
    Eu chiar vreau sa imi iau un Golf VI (1.4l/122CP, benzina).
    Puteti sa mai puneti ceva comentarii cu ce e bun si ce e rau? Sau costuri de intretinere?

    Da, am citit si pe vwforum, dar macar aici comentariile sunt cu o picatura de umor :)

    00
    • Am eu, de 7 ani si cateva luni, cca 125k km; am schinbat distributia pe la 70-75k (lantul era slabit – nu mai statea tensionat) la un service nonreprezentanta – 1500 lei; reviziile variaza intre 550 lei si 1000 si ceva la reprezentanta (cea mai ieftina la schimb ulei si filtre, cea mai scumpa la schimb ulei, filtre, bujii, placute, lichid frana). Discuri si placute fata – spate cca 1100 lei fara manopera, piese superior calitative.
      E un motor gandit pentru economie, cu toate astea eu am intervenit software si hardware la el pentru a satisface niste pitici de pe creier.
      Am cutie manuala, fereste-te de dsg7 – e stricacioasa. Cu jante pana la 17”, consuma cca 7% la 130 pe autostrada. Daca nu tragi de ea (turatii in zona rosie), consuma decent. Am facut acelasi traseu in aceleasi conditii cu consum 5.0 dar si cu consum 12+, functie de cata pofta aveam de condus. La cutia manuala, in treapta 6 are 2700-2800rpm la 130 si cca 4000 la 180 (zona rosie pe turometru incepe la 6000rpm).
      Mici hibe de genul completat freon de vreo 3 ori (cca 100 ron de fiecare data) sau o bobina arsa care facea masina sa mearga intrerupt in sarcina > 30%; 4 bobine sunt aprox. 400 lei, poti sa le schimbi in fata blocului sau sa dai 50-100 ron manopera.
      Nu are intercooler aer – aer, ci apa – aer (chargecooler), motiv pentru care, vara – in bucuresti, la 40+ grade – va fi destul de lesinata.
      Nu stiu daca ar mai fi altele, tl;dr – e o masina decenta, satisface nevoile de baza si are costuri decente la un regim de utilizare – ai ghicit – decent.

      00
    • @RandomGuy

      Multumesc, este exact ce asteptam.
      Da, cutie manuala vreau. Tot pe motive de fiabilitate si intretinere redusa.
      Si nu sunt pilot de curse, doar un driver obisnuit (+10 km/h :) ), deci ma astept la probleme putine si intretinere putin costisitoare.

      00
    • NOU
      #34

      Si eu am avut un Golf 6 1.4 TSI luat de nou in 2011 si maritat luna asta la 110,000 km. Nu am avut nicio problema cu el in afara de ambreiajul schimbat o data pentru ca l-am fortat dupa ce am ramas blocat in namol. In rest nu am platit decat consumabilele la verificarile periodice.

      Masina mi se pare in continuare ca are un raport calitate-pret imbatabil. Interiorul, mai ales bordul, e competitiv din punct de vedere al calitatii si designului chiar si in 2018. Toate VW iesite dupa 2011 mi se par ca au 90% acelasi bord, nu preau au mai inovat. Cutia de viteze manuala e vis le langa mamaligile Renault sau Fiat.

      Nu sunt prea multe lucruri care sa nu imi placa la ea, poate doar faptul ca nu am luat vopsea metalizata si s-a ciupit pe alocuri destul de usor.

      O mai tineam 2-3 ani, dar acum avem nevoie de o masina un pic mai spatioasa si am trecut la un X1.

      00
  13. Cu cine faci dragoste pana la urma???

    00
  14. Greu si la doctori, oboseala, salarii mici…

    00
  15. Alea nu sunt faruri cu xenon de golf. Si trozniturile sunt de la suruburile de la luntea fata din aluminiu. Sunt niste saibe speciale care se monteaza la ele si nu or sa mai faca zgomot.

    00
    • Si eu am zis la fel, dupa care am citit mai bine: „însă nu are cotieră, faruri cu xenon, bluetooth și senzori de parcare”. Ramane doar 525d-ul cu 358 cp cu semn de intrebare :-D.

      00
  16. Salut,

    Ai lua 7? Tot de 1.6? Cum se simte la puterea aceea la drum lung? La 7 știu că e caroseria mai ușoară cu destul de mult și are 5 cai în plus. Eu mă gândesc totuși la motorul de 2.0 cu 140 de cai.

    De ce ai regretat concediul cu ea? Care au fost problemele?

    Cât plătești la revizie / schimburi?

    Mă ajută mult informațiile acestea, vreau să achiziționez un Golf 7 la sfârșitul lui octombrie.

    00
    • O sa inters sa raspund punctual.
      1. Da. Tot de 1.6 diesel sau un benzinar modern turbo de pe 7.
      2. Cei 105 cai sunt suficienti la drum. Surprinzator, nu pare submotorizata, chiar si cu 5 pasageri. Eu nu am luat un motor mai puternic, pentru ca pentru drum lung am alta masina mai potrivita pentru asta. Golf-ul nu e clar o masina de vacanta, deja dupa 350-400 km incepi sa obosesti. Alegerea motorului te sfatuiesc sa o faci in functie de tipul utilizarii(oras/extraurban) si cat de reperde mergi cu masina. Daca esti tipul linistit ca mine, care depaseste 100-110 km/h doar la depasiri, 1.6 Tdi e genial la consum. Daca mergi mai tare, se da la consum si nu merita. Ia mai bine 2.0 Tdi.
      3. Nu am avut nicio problema de ordin tehnic in vacanta. Am ales sa plec in concediu cu Golful pentru ca e mai mica si se descurca mai bine pe strazile inguste de pe unele insule din Grecia. Am regretat pentru ca pentru 500 si ceva de km din cei 3200 de km am avut 5 persoane in masina si bagaje full. Golful nu e masina de mers la drum lung asa. De asemenea, eu am prins o perioada cu foarte multe controale la greci. Daca e sa conduci ore bune cu +9 km/h peste viteza legala, Golf-ul nu e acea masina din motive de confort.
      4. Nu am pus preturile legate de intretinere si revizii intrucat am si o afacere legata de piesele auto. Din acest motiv pretul la care fac eu reviziile si intretinerea masinilor e mai mic. Insa un 5 l de ulei, filtru ulei Mann, filtru aer Mann, filtru combustibil Purflux(datorita granulatiei e mai indicat sa se foloseasca Purflux decat Mann sau Mahle), filtru habitaclu carbon activ Mann este 350-400 de lei la magazinele de specialitate. Manopera este 100-150 lei la noi prin zona. Probleme nu am avut pana acum(am doar 15.000 km cu masina) sa iti spun si preturile la piese.
      5. Eu as merge pe Golf 7 fara sa clipesc. Bafta la achizitionare si sa te bucuri de ea multi km fara niciun incident!

      00
    • Mulțumesc frumos pentru informații!

      00
  17. M-am amuzat la acest review. În sfârșit cineva care nu se ia prea în serios și un review altfel, funny
    Ca o apreciere de ordin tehnic, am avut și 6 am 7. Mai bine legat mi s a părut 6 ele. Iar Dsg 2 chiar era fiabila în profida protestelor ocazionale sub forma de troncaneli. Next Time Mazda sau Honda for me deși îmi va lipsi interiorul ergonomic și bine gândit al Golfului.

    00
  18. Incap plicurile in torpedou?

    00
  19. Articolele cu masini ar trebui sa se numeasca cronica carcotasilor mai ales pt. ca nu se comenteaza atat la masini cat la stilul autorului de parca toti ati fi scriitori consacrati.Nu iti place simplu nu citesti mai mult de 2 fraze si mai ales nu comentezi.Si aici in Germania dupa ani de zile romanul e tot cel mai frumos si cel mai destept si se pricepe el la toate.Mie imi place ca fiecare isi pune ampreta lui personala si articolele sunt variate.Nimeni nu a sustinut ca e vreun talent literar.Vreti articole tehnice mergeti pe reviste sau forumuri pline de „specialisti”Am considerat interesanta ideea si vroiam sa fac si eu un rewiew la un Mercedes CLA Shooting Brake dar nu am talentul de a scrie care se pretinde aici.Astept continuari ale acestor articole pt.ca mie imi plac si ele si mare parte din comentarii.

    00
  20. Cel mai tare review :))) am râs maxim și mă tot așteptat la 5-8 opriri la service la întoarcerea de la.focsani, 3-4 din Lăpuș până în 1 mai s.a.m.d. am rămas puțin dezamăgit :))))). Ca să continui puțin, cred că cea mai bună poziție de condus

    00
  21. Asa e. F10 525d 2000 cmc a avut 218 CP si 211 CP pe variantele de Belgia datorita normelor fiscale legate de putere de acolo.
    Am uitat sa scriu remapat la 240 CP. Cand am sesizat, deja trimisesem review-ul.

    00
  22. Focșani, fierul samsarilor…

    00
  23. Un review citit cu plăcere. Felicitări pentru el, dar și pentru mașina achiziționată.

    00
  24. am lasat comentariu de dimineata pe la 9-10-11 dar vad ca nu mai e.dc l-ai sters?

    00
  25. simpatic review, faină mașina
    dacă tot se acceptă review după 6 luni, m-aș oferi să adaug pentru BMW X1 din 2012 (motorizarea 23D – biturbo, cu 212k) – rulată de mine 11k

    00
  26. 1.6 tdi e curva? Ma astept ca o benzinara de cilindree mare (deci nu 1.0 ecoboost) sa fie curva, 1.6 tdi e o curva scunda si cicalitoare…

    00
  27. Masina săracului din Germania.. Cred ca se exagerează un pic cu review urile la nimic. Toate sunt trase la indigo… O mașină ieftina, de care proprietarul e mulțumit. Ideea a 9 din 10 din review-uri e aceeași.. Deși e mica încapem toți și bagaje, deși motorul nu e foarte puternic te descurci cu ea, întreținerea e ieftina, fiind o mașină ieftina. Deși.. Deși..

    00
  28. Eu stiam ca la negociat pretul incerci sa dai mai putin nu mai mult…

    00
  29. Și care e regretul?

    00
  30. Salut,

    Am gasit si eu un golf 6 2011, 1.6 tdi, dsg2. Ca a ta, doar ca din pacate e gri.
    Masina are 220000km, o sa merg zilele viitoare sa o vad.

    M-ar interesa ce prb. ai mai intampinat cu masina intre timp si cum ti se pare pretul de 5700, tinand cont ca au mai trecut doi ani.

    M-ar ajuta mult un raspuns in luarea unei decizii.

    Merci frumos,
    Alex!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)