Golf6 break 1.6 tdi vs. Golf7 break 1.6 tdi

Hai că mi-am făcut curaj să-ți trimit un review comparativ între două mașini.

Golf6

Am deținut Golful 6 4ani (2013-2017) când am luat decizia să-l schimb cu fratele mai mic, motivul principal: îl chema pământul (sau doar devenise prea solicitant și consumator de timp si bani pentru mine).

L-am luat la 147.000km de la un samsar, care s-a dovedit a fi chiar onest la final, cumpărat la licitație din Germania cu 6.500€ – eu l-am achiziționat cu 8.500- preț mediu spre mic la vremea respectivă.

Golf6 cred ca era Confortline +. Dotari (doar esențialul) că nu știu exact denumirea comercială a nivelului de echipare:

  • oglinda heliomată interior
  • oglinzi electrice + degrivrare automată exterior
  • climatronic dual
  • încălzire în scaune
  • bluetooth – tel + muzică
  • ecran tactil (RNS310 dacă nu mă înșel)+ GPS
  • bancheta spate rabatabilă 1/3 și 2/3 +usiță transport schiuri (foarte utilă daca practicați)
  • scaun pasager rabatabil (spătarul vine pe șezut)

Cam asta e shortlist-ul cu cele mai utile că umplu 2 pagini și nu vreau să plictisesc.

Golf7

Golful 7 (versiunea Allstar) l-am luat în 2017 – avea 1an și 3 luni cu 38.000km 14.000 de la un handler din Germania.

Dotări, pe lângă cele de la Golf6:

  • ecranul tactil + navigația nouă de la VW
  • tempomat
  • frână de mână automată (foarte mișto, dar când conduci după una cu clasică riști să o dai de gard).

Plusuri și minusuri pentru fiecare :

  • G6 are un plus la calitatea materialelor: de la plastic folosit la tapiserie la butoane (timp de răspuns) etc.
  • Aspectul general: e mai fățoasă 7-le, dar asta ține de fiecare, în special spatele, la 6 e chiar ca la dric.
  • Ca spațiu interior: un plus pentru 7, care are un pic mai mult spațiu pentru pasagerii din spate, în față nu mi se pare nimic notabil.
  • Portbagaj: aici e cu dublu sens, Golf7 e mult mai bine compartimentat pe laterale și în partea de jos (spațiul fals care se găsește sub placa segmentabilă), dar Golf6 e mult mai fain pentru cărat bagaje – diferența o face în primul rând sistemul haionului rulabil, la 6 se trage și are doar 2 cleme pe capătul bării din spate (dacă ai bagaje care depășesc linia haionului cu 1-2 cm e foarte ușor să îl tragi peste și îl prinzi în spate în cele de cleme laterale) în schimb la 7 e pus direct pe o șină, din care nu îl poți scoate (sau eu personal nu am reușit) și atunci dacă ai ceva ce depășește trebuie să începi să faci tetris cu bagajele- plus că poți ajunge în situații în care reușești să-l tragi, dar nu-l mai poți deschide (căci sistemul de deschidere e făcut prin apăsarea buzei din spate în jos).
  • Mi se părea mai stabil 6 față de 7.
  • Diferența de 5CP (105vs110) între cele 2 motoare pe hârtie nu e mare,  la condus mi se pare notabilă – oricum pentru condus în țări din Europa unde sunt multe autostrăzi nu ai nevoie de mai mult, dar pentru Ro mi se pare mai indicat ceva mai puternic.
  • Sistemul multimedia – clar mult mai bun, mai rapid, mai user friendly pentru 7, poți schimba melodiile pe Spotify din comenzile de pe volan, GPS-ul e rezonabil în caz că nu ai altceva la îndemână, plus că la 7 updaturile sunt gratuite.
  • Prize prin mașină: la 6 doar bricheta față și portbagaj + ceva multiledia VW (personal n-am folosit-o), la 7 bricheta plus un usb în față+ bricheta portbagaj, amândouă au slot de SD card, 6-le are 1 slot, 7-le are 3, din care unul e blocat cu cardul de GPS.
  • Isofix amândouă – diferența e că la 6 trebuie să folosești adaptoare care vin cu scaunele, dar 7 are direct făcute intrări – mult mai simplu de utilizat.
  • Cutia și raporturile sunt un pic diferite – parcă mai bune la 7, la 6 de multe ori dacă intram cu a 3-a pe un pic de pantă la 40km/h  cam trebuia schimbat în treapta a doua, iar legat de martorul care îți indică să schimbi viteza în bord – o mizerie la amândouă, dacă-l respecți ești cam ultimul pensionar pe drum.
  • Golf6 l-am rulat 130.000km în 4 ani – distribuție schimbată la cumpărare, revizii normale la timpul lor și intercooler schimbat la 238.000, de aici începe distracția și decizia de a-l vinde, căci după s-a rupt un arc spate, geamul de la șofer începuse să se deschidă mai lent, etc…era timpul să plece.
  • Golf7 a văzut o revizie până acum în reprezentanța VW 390€ la 60.000km, plus 2 furtunașe mâncate de rozătoare (19€ mai târziu mergea ca nouă).

Concluzi generală:

Sunt două mașini care nu sunt mega spectaculoase, dar la banii plătiți oferă destul de mult confort, iar pentru o familie tânără cu copii până în 14-15 ani e ideală, părerea mea după ce am condus și Passat este că nu se justifica diferența de preț doar printr-un spațiu un pic mai mare.

Personal cu amândouă Golfurile m-am mutat cu tot cu cățel și purcel de 2 ori cu fiecare (intra în ele dacă ești singur în jur de ½-2/3 dintr-un palet de marfă fără prea mari probleme.

Aș mai lua unul? Eu nu, ca devin plictisitoare, parcă ești în ziua Cârtiței, dar îl recomand ca alternativa la tot ce e mai mare, mie personal mi se pare că îți oferă cam tot ce ai nevoie ca familie tânăra + paletă foarte largă de dotări pe ele.

Dacă aveți întrebări…răspund în limita timpului disponibil.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

46 comentarii

  1. Încet încet apar mai multe mașini pe zoso.ro decât pe autovit.

    00
    • Review-urile sint chiar folositoare, pe mine m-au ajutat sa aleg un X5, desi, initial, voiam Dacia Logan.

      00
    • Și totodata aceleasi….
      Observ un nou trend, luam mașina de la un samsar dar unul de treaba, hipster probabil, mergea cu ea doar la târg duminica …

      00
    • Martha Logu, mai stai, nu lua inca X5 ca trimit si eu review la S coupe si s-ar putea sa te razgandesti. Nu te grabi cu BMW-ul ca-ti propun ceva mai smecher.

      00
    • Si asta nu-i un lucru rau. Dimpotriva. Imi plac reviewurile facute de dnul. doctor. Usor subiective pe alocuri, dar foarte foarte digerabile. Comparativ cu 99.9% din presa auto din Ro.

      00
    • Toți samsarii sunt de treabă, unde ai văzut tu samsar egoist să nu vrea să-ți dea mașina..

      00
    • NOU
      #7

      La mine a fost fix invers. Aveam 40.000eur pt o mașină, dar review-urile de pe site m-au convins că o mașină cu mulți km la bord și veche e întotdeauna mai bună decât una nouă și scumpă. Prost să fii să dai banii pe o mașină nouă. Am luat o Octavia din 2002 cu doar 2500 euro. Restul i-am donat lui Vali și cetin pe Patron.
      Mulțumesc zoso.ro

      00
    • Ar putea fi chiar o afacere.Un site unde isi pun cititorii review.Presimt ca si Vali s-a gandit la asta.Cam asa a pornit si Youtube.De fapt cam ast si este.

      00
    • Adi, se cheama forum, s-a inventat cam o data cu internetul acest “site” despre care vorbesti.

      Stii ca exista si periute de dinti electrice, roboti de bucatarie, chiar si niste televizoare de pe care poti intra pe internet am inteles ca ar fi, dar nu-s sigur legat de aceste TV-uri ca mi se pare prea SF totusi.

      00
  2. Zoso esti pe receptie? primesti si masini classice :) ma gandesc ca parca as scrie si eu ceva .E un vw 1200 72.Sa stiu daca ma ostenesc sa scriu si sa nu apara :)

    00
  3. Fac si eu un review la Lexus IS350, 306CP (model 2007) ?

    00
  4. Ce plm e cu atâtea mașini aici? Te faci samsar fără să știm noi? :)

    00
  5. E buna treaba cu review-urile.Daca esti in cautare de o masina, e binevenita o parere de la un utilizator obisnuit si nu de la o campanie de PR sau un review platit.

    00
  6. Autorul review-ului, te rog nu o lua personal, dar Golful e chintesenta masinii lipsite de personalitate, e masina omului fara imaginatie, din punctul meu de vedere. N-are pic de farmec, e de o monotonie sora cu moartea, mai atragatoare e o Dacia Sandero.

    PS: Misto masina ta! Evident, glumesc, nu-i misto deloc! :)

    00
    • Normal! Nu se compara cu sentimentele pe care le starneste o Toyota…

      00
    • Passat-ul e chintesenta aia. Golf-urile mai vechi aveau un aer tineresc. Astea noi sunt de controale regulate la prostata.

      Passat, berlina, gri ! Aia e combinatia fatala.

      00
    • Da, dar in tara lor de origine sunt chintesenta vesnicieisi a understatementului (mai akes in nordul tarii, nu in sudul catolico-medievalic-feudal). Un Golf poate fi condus de oricine, merge – totdeauna nu-si pierde din valoare, il poti vinde mereu dara probleme: este urmasul perfect al VW Broasca.

      Pur si simplu masuna ideala.

      Remarc ca ultimul Golf l-am detinut in 1998 si avea atunci 16 ani. Golful si Saabul au fost singurele masini de care nu m-am plictisit niciodată.

      00
    • Nici macar eu n-am zis ca e misto :))) deci n-am de ce sa ma supar.
      Eu am zis doar ca e o masina utila pentru o familie tanara cu 2 copii mici.
      Sa inteleg ca ai o franceza sau o japoneza? :D

      00
    • Nu, am avut numai nemtesti, dar nu vreau sa scriu ce nemtesti ca imi sare blogul in cap fiindca, nu stiu de ce, daca te-ai descurcat mai bine in viata observ ca esti luat drept hot, spagar, cocalar etc :)

      00
  7. sa spui ca dif dintre un golf si un passat e doar spatiul…well trebuia sa incepi cu aia si cam saream peste review.

    00
    • Hopaa, cineva cu Passat s-a ofticat.

      00
    • Nu imi place sa ma contrazic, dar imi place sa-mi sustin punctul de vedere, poftim un citat, de aici https://www.whatcar.com/news/volkswagen-golf-vs-volkswagen-passat/n1454
      Mai gasesti o gramada care au aceeasi idee generala
      „What are the Passat and Golf like inside? It’s no surprise that, as the bigger car, the Passat is more spacious, but there’s actually less difference in the overall usability than you might expect. The five-door Golf offers just as much headroom and seat adjustability for the driver, and better visibility all-round, which makes it really easy to judge in tight spaces. The Golf also gets a more practical hatchback boot, which allows for easier loading of big, bulky items than you’ll have with the narrower boot opening on the saloon Passat. Still, the Passat does offer more space with a broad, 565-litre boot next to the Golf’s 380 litres. The Passat’s cabin materials and layout also look a bit dated compared to the brand-new Golf’s. While the plastics are hard-wearing and look fine by class standards, cheaper-feeling plastics lower down are disappointing, and it falls short of the classy-looking mixture of gloss and soft-touch materials in the Golf. The switchgear layout is really easy to get used to in both cars, and there are useful amounts of storage space up front, not least thanks to the use of an electric handbrake in both models. Base versions of the Golf and Passat get DAB radio, USB input, Bluetooth, air-conditioning and front electric windows. The Golf gets the better infotainment system as standard, with a 5.8-inch colour touch-screen offering a great, high-tech focal point to the cabin next to the Passat’s conventional CD and radio unit. Which one should I buy? The Golf is the better option. „

      00
  8. Golf 7 are suspensie spate independenta doar la motorizarile peste 122 cp(90kw). De aceea la 1.6 TDI Golf 6 e mai stabil.
    La fel pt Golf 6 ei spuneau ca investesc prea mult in calitate si concurenta face masini mai ieftine, de aceea vor remedia aceasta „scapare”. Vezi Golf 7.
    Recomand o japoneza/coreeana(nu nord coreea).

    00
  9. Golf. Moartea pasiunii.
    Si sa mai ai si doua – unul dupa altul.

    De ce?

    Golf – cea mai neinteresanta masina ever.

    00
  10. De la 6 la 7 au eliminat aproape 100kg, să fie și de acolo senzația de stabilitate scăzută și cea de putere mai mare pe care le resimți? Întreb.

    00
  11. referitor la indicatorul ala de schimbat treapta de viteza. am condus odata un opel care avea asa ceva. in manual spunea ca indicatorul e pentru condus „eco”. cand iti indica sa schimbi in sus motorul se ineca, tusea si se oprea in cel mai propriu sens al cuvantului. mai eco de atat presupun ca nu se poate.

    00
  12. Nu neaparat manele da’să placă și la alții frățioare

    00
  13. Cum dracu, ai avut Golf 6, l-ai vandut si ai luat Golf 7, nu am mai auzit asa ceva. Si break inca, dezastru. Voi ati observat trendul asta, multi posesori de Golf 1,4 sau 1,6 tdi, isi imagineaza ca au Gti sau ca sunt piloti de raliu ceva.

    00
  14. Ca sa lamurim anonimatul- al meu e 7-le.
    Deci boala romaneasca fara tratament : expert in toate de la masini, la fotbal, la politica, la sex la ce mai vreti voi.
    Din pacate, noi ca natie nu putem vedea lucrulile constructive sau informatiile utile din nimic, nu avem capcitatea de a extrage esentialul, tre’ sa fim noi Gica contra.
    Deci cred ca ai publicat aprox 25 de review-uri de la proprietari utilizatori…invariabil sunt cateva categorii de atotstiutori:
    1. „E un model banal”
    2. La cele germane fara Opel- „trebuia sa-ti iei o (japoneza, coreean, Dacia etc.), „ti-a luat Opel-esti cel mai fraier-pai stiu eu de la verisoru’ lu’ un priten din copilarie care statea pe scara B la 4 blocuri de mine si a avut el un Vectra in 90′- e cea mai de cacat
    3.La frantuzesti- „bai esti prost ti-ai luat franceza- doar cu una italiana erai mai fraier”
    4.La dacii- „astea sunt de saraci”- :))) apropo de asta imi batea cineva obrazul mai sus ca mai bine imi luam Dacia- :))) pe bune?..si da! am avut si Logan luat de nou
    5. La Skoda-„pai e ruda mai saraca a VW..ce te astepti, si oricum VW e cea mai banala masina ever”
    Deci ma simt ca la clacile ce se tineu seara de seara in fata blocului, pe banca, in anii 90 :))
    Bai, ideea generala e ca sunt f putini cei care chiar au apreciat multele sfaturi utile din cele 25 de reviewuri, hai sa incercam sa ne schimbam mentalitatiile si sa incercam sa iesim din toate cutumele astea romanesti, incercati sa vedeti aspectele pozitive mai des si sa extrageti informatiile utile pt voi, ca ce se aplica pt mine nu se aplica intotdeauna si pt tine, ca daca era asa exista un singur model de masina pt toata lumea(asta nici comunistilor nu le-a iesit).
    Hai va pup si pace.
    PS: au si haterii locul lor, dar cateodata exageram
    PS2: pt cei care vor sa-si prezinte masinile, nu va lasati descurajati…mai suntem doritori, chir si de banalitati :D

    00
  15. Bord piano black, pe bune? Ce idiot s-a gandit ca e o idee buna sa faci partea pe care pui cel mai mult mana din materialul care arata cel mai mizerabil dupa ce-l atingi de 2-3 ori?

    00
  16. Salut. Am avut și 6 și am 7 și sunt de acord în mare cu analiza ta. As adaugă faptul ca materialelell pentru interior și furnizorii de la g6 mi s au părut superioare celor de pe 7. Au dispărut Hella și Bosch și a apărut și Valeo. Dar nah.. Asta e globalizarea, optimizarea costurilor. Ce mi s a părut totuși o pierdere clara a fost renuntarea la suspensia independenta spate la G7 pentru motorizările sub 122 cp. Nu exclusiv pentru tinuta de drum, dar și pentru confort era un plus. La Golf 7 apreciez antifonarea superioara (geamuri triplu laminate) și ambianta interioara mai spre Audi A3 generația anterioara, volanul sport teșit etc. .designul exterior imi place mai mult la 7,mai ales la partea din spate mare plus fata de 6. Bonus mare la G6.. Comenzile de la geamurile electrice excelent poziționate. La 7 si acum deschid geamurile din spate câteodată fără sa vreau..

    00
  17. Vrem review si la un Subaru XV

    00
  18. In cazul achizitiei unui Golf 7 break, se justifica unul cu tractiune integrala?
    Din punct de vedere calitativ, cu exceptia spatiului, la aceeasi motorizare si an de fabricatie, intre un Golf 7 si un Passat este vreo diferenta intre cele doua modele de VW?Are Passatul o tinuta de drum mai buna ca Golful?
    Am constatat azi ,cu surprindere, ca in cazul motorizarii de 2.0TDI cu 150 cai putere, desi Passatul este mai mare si ceva mai greu ca Golful 7 , consuma cu circa 400ml de carburant mai putin.
    Intre VW Golf 7facelift , Opel Astra K si Ford Focus 3 facelift, toate break, ce imi recomandati?
    Multumesc frumos.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube