Gândirea analitică – scrisul după dictare

not_a_nerdCel mai mişto lucru pe care îl poţi face, ca profesor, este să le predai elevilor lecţia din carte ca pe o poveste pe care să nu o poată scrie mecanic pe caiet, forțând-i să înveţe să sintetizeze. Puţini profesori făceau asta pe vremea când făceam eu liceul, pentru că necesita un pic mai multă bătaie de cap decât repetarea mecanică a chestiilor din manual.

Dar ăia care o făceau erau stimaţi şi iubiţi de elevii care aveau IQul mai mare ca numărul de la pantof şi care înţelegeau mai bine şi mai uşor lecţia.

Pentru că elevului asta îi lipseşte, printre altele. Capacitatea de sinteză. S-a obişnuit să memoreze robotizat ceva scris de alţii şi atât. Şi uită totul imediat ce a terminat şcoala.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

16 comentarii

  1. S-au dus vremurile alea, acum nici profesorii nu se mai implica ca inainte, daramite elevii

    00
  2. Ca să vorbesc precum bătrânii, pe vremea mea chiar existau câţiva profesori cu un extraordinar spirit didactic. Şi bineînteles, se întampla să mă prinda că nu am învăţat lecţia, caz în care luam un 2 de toată frumuseţea. Şi aceşti profesori primeau respectul cuvenit, nu cei care pun note din burtă.

    00
  3. O cunoscuta scriere dupa dictare este aceea din Cismigiu & company unde la o dictare in germana unde se tot repeta cuvantul komma, la final au realizat ca nu era vorba despre personajul principal.

    00
  4. Cel mai misto lucru pe care il poti face, ca elev, este sa inveti. Din pacate, putini elevi mai au curiozitatea si interesul de a cunoaste lucruri noi, de a se desavarsi ca oameni prin educatie.

    00
  5. @Horia: Nu sunt de acord. E ok sa si inveti, dar de aici pană la a zice că acest lucru este cel mai misto e cale lungă. În şcoală/liceu trebuie să îţi faci şi prieteni, să te dezvolţi nu doar intelectual, ci şi social.

    00
  6. Pentru stima si iubirea elevilor merita sa-si dea mai multa bataie de cap! Unde mai pui ca la final de luna sunt si remunerati ca niste bawshi, cu 6-10 milioane!

    00
  7. Fals. Profesorii care cunosc arta de a preda în aşa fel încât o lecţie de 3 parale să devină interesantă sunt stimaţi şi iubiţi de TOŢI elevii, chiar şi de cei mai căpoşi dintre ei.

    Numai că prostia caracteristică a părinţilor, altor profesori, directorilor de şcoli şi funcţionarilor de la minister face ca asemenea profi să fie dor o minoritate discriminată.

    ~Nautilus

    00
  8. @alin
    Asta zic multi elevi de liceu. Vezi dom’le, exista si altceva in afara de scoala. La o discutie despre chiulit, unu’ zicea ca e mai grav sa „chiulesti de la viata” decat de la scoala, motivand asftel chiului de la scoala. Auzindu-i mi se pare extraordinar cat de bine inteleg ei viata, desi nici macar mustata nu le-a dat.

    Evident, ei sunt viitorii vanzatori din supermarket. Pentru ca atata vreme cat esti la scoala invatatul e mai important decat orice. Nu zic sa te retragi intr-o grota si sa nu faci altceva decat sa inveti, dar nu trebuie ca distractia sa aibe prioritate in fata educatiei. Ma rog, asta depinde si de telul elevului, deoarece nu-ti trebuie mai mult de 8 clase pentru a lucra ca vanzator intr-un supermarket. Si nici la sapat de santuri nu-ti trebuie carte.

    00
  9. @Sabotor: De acord, în mare parte. Totul este să ştii cum să împaci educaţia cu viaţa socială.
    p.s.: Majoritatea şmecheraşilor care stăteau tot timpul in faţa şcolii, şi erau idolii unor copii, au ajuns vanzatori, cum zici şi tu, sau gardieni la aceaşi scoala pe care o „păzeau” candva.(ironia sorţii)

    00
  10. Corect. Sunt prea multe personaje la catedra care se cred sus de tot ca nivel de predare si nu fac decat sa predea lectia invatata in facultate, in urma cu 20 – 30 de ani. Nu schimba abordarea si se vaita ca elevul de acum nu-i capabil de nimic. Trebuie si efort ca sa ai rezultate. Schema lectiei ar fi un inceput de bun augur. :)

    00
  11. Pe „vremea mea” daca nu scriai tot ce spunea profesorul, luai 2. Uite asa ca sa-ti arate ca el era seful. Chiar si in facultate am intalnit dobitoci din astia, sa verifice si sa te arda. Si ghici ce: nu mergea explicatia cu „ba da io trag ideea principala, ca nu-s papagalul tau sa scriu dupa dictare”. Si eu intotdeauna am urat cu pasiune scrisul de mana, asa ca aveau ce se distra cu mine si cu ideile mele principale.

    Asa ca eu sustin ca generatia de acum e cu deficiente mentale pentru ca profesorii de ieri sunt cu deficiente mentale.

    00
  12. Tu-ti dai seama, ca un astfel de profesor ( chiar si pe vremuri nu erau multi din astia – majoritatea erau reproducatori din manuale/carti etc) ar face in asa fel incat elevul n-ar mai avea ce sa invete acasa… pentru ca ar fi plecat cu lectia invatata de la ore.
    Au fost rari astia… si acum sunt aproape inexistenti…
    Intr-adevar, erau cei mai iubiti, pentru ca nu-ti creea impresia ca esti prost pentru ca nu esti tocilar, iti creea un respect fata de tine si fata de ceilalti etc…

    00
  13. NOU
    #13

    „Cel mai mişto lucru pe care îl poţi face, ca profesor, este să le predai elevilor lecţia din carte ca pe o poveste pe care să nu o poată scrie mecanic pe caiet, forțând-i să înveţe să sintetizeze”….

    cateodata e bine sa-ti pastrezi frustrarile si sa nu critici aiurea doar de dragul de a critica.
    Inainte sa vezi paiul din ochiul altuia, uita-te la barna din ochiul tau.

    00
  14. Dacă asta ar fi singura problemă a sistemului am dormi cu toţii liniştiţi.

    00
  15. Ai dreptate.Elevii invata motamo si iau note mari dar daca profesorii ii intreaba peste o saptamana,o luna,un an lectia la care au optinut nota mare nu isi mai amintesc ,sau daca isi amintesc isi amintesc putine detalii…

    00
  16. @Cris Cristina: Retarded much? Cat ai luat la bac?

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.