Cum frânezi corupția bugetarilor

Unul din polițiștii din Pitești s-a pensionat rapid, iar celălalt e probabil în concediu medical și se întreabă de ce șefii de la Onești au fost demiși și apoi reangajați pe posturi mai bune.

România are nevoie de ceva simplu: ești bugetar și ești condamnat pentru corupție? Pierzi pensia. Nu faci 6 luni de pușcărie și ieși la pensie cu toate drepturile, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Asta i-ar durea foarte tare pe funcționarii corupți.

Mi-am adus aminte de asta de la comentariul unui cititor:

Unul din cele mai “nedorite” consecințe la care se expun “public servants” în USA acuzați de corupție, nepotism, mașinațiuni cu banul public, trafic de influență, mușamalizare de crime etc este “lose of pension”. Atunci când cazi dintr-un post public, cazi până jos. În afară că devii un paria al societății, pierzi și pensia la care aveai dreptul (iar asta doare tare). Ăsta e și motivul așa numitelor demisii imediate pe care le vedeți în filme: are de ales – demisie cu păstrarea pensiei sau dat afară cu oprobiu public și rămas și fără pensie.

Ia să se legifereze asta și-n România la toți bugetarii – ar merge ca pe sârmă știind că pierd un sac de bani în fiecare lună când vine vârsta de pensie. Nici o măsură nu doare mai mult decât aia care te lovește la buzunar. E motivul pentru care, la unul care s-a îmbogățit necinstit fiind într-o funcție publică, nu există pedeapsă mai mare decât să-i confiști tot și să-l lași în curul gol, muritor de foame. Pedeapsă mai bună nu există, cei 2-5-7 ani de pușcărie nu încălzesc pe nimeni atâta vreme cât averea ilicită îi rămâne intactă și se poate bucura de ea când termină pârnaia…

Pare o idee mai bună decât “să oprim motorul la semafor”

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

72 comentarii

  1. corupția de la privat doare mai puțin? și când zic corupție, nu mă refer la faptul că un privat a angajat-o pe Mița pe nașpa ci când un privat bagă vastu la banul public…

    00
    • dumb as fuck. hai, caută-mă pe alte bloguri.

    • si cine pula mea ii aproba contractul cu banul public ? bunica ? idiotule

      00
    • WTF? Despre ce vorbim aici si ce are Ionut de comentat? Sectorul privat isi ia singur muie, daca face din astea, companiile in care se practica nepotismul (ca exista si ele) isi asuma problemele in cauza.

      Aici e vorba despre cei care, prin actiunile lor, ne fut tuturor viitorul, nu doar il duc pe patron la sapa de lemn.

    • „daca nu o modifica pana in 2024 eu in viata mea nu mai pun stampila pe USR. Au majoritate, sa faca ce au promis !!! ”
      @Dan: cred ca ai o problema cognitiva sau de analfabetism functional: in ce pana mea realitate alternativa are USR majoritatea, ca pe orice matematica as incerca da altfel? Nu zic, trebuie sa sustina ce au promis, pana in panzele albe, dar mai uita-te pe componenta parlamentului un pic.

      00
    • Ai comentat imediat cum te-ai trezit. Reciteste ce ai scris dupa ce ti se limpezeste mintea

      00
    • Exact mentalitatea aia proasta: DA ALA? NU FACE SI EL??
      Cre ca mananci si matale de la stat, Ioane. Direct sau indirect, ca nu ne luai asa tare cu privatul.

      00
  2. Nu se va intampla niciodata asa in romania. In primul rand nu cred ca se poate legal cu constitutia noastra. Pensia e un drept si bla bla bla. In al doilea rand trebuie sa voteze parlamentarii nostri asa ceva si sunt patiti dupa ce alina bica a facut codul penal actual si chiar ea a vazut cum e aplicarea lui. Alti parlamentari l au votat si au vazut si ei cum e aplicarea lui…. sincer, nici usr nu ar vota asa ceva….

    00
    • constituția se schimbă zilnic.

    • Cine sa o schimbe?! Eu astept de la actuala majoritate parlamentara sa schimbe legea electorala pt alegerile locale. Au PROMIS ca o schimba si fac 2 tururi la alegerile locale pt 2024. Deocamdata nimic, eu mai astept dar daca nu o modifica pana in 2024 eu in viata mea nu mai pun stampila pe USR. Au majoritate, sa faca ce au promis !!! Sa nu i aud in 2024 ca nu i au lasat pesedeul. Doar cautati pe google alegerile locale 2 tururi sa vedeti declaratii de la pnl/usr ca isi asuma raspunderea ca modifica si fac. Si au asumat plm pana acum

      00
    • pensia pe contributivitate e un drept, nu ce e acum

      00
    • La noi nu le confisca averea dobândită ilicit. Pana la confiscarea de pensie e drum lung :).
      Nu zic ca nu as vrea aceasta masura, doar ca nu sunt foarte optimist.

      00
    • @Dan: Inainte de a emite judecatile de valoare anterioare, nu vrei sa ne informam (mai bine), la deputatul/senatorul din circumscriptia noastra, de ce nu se constituie de luni bune comisia din CD pentru elaborarea unui nou Cod Electoral?
      Ia sa vezi surpriza atunci.

      00
    • Miluch,
      Coalitia de la guvernare are 2 variante : oug sau modificare in parlament. Nu ma intereseaza motivele, vreau sa faca !!! Au guvern si majoritate in parlament. Problema s ar putea sa fie ca udmr nu vrea, pnl nu vrea si usr nu prea ar mai vrea nici ei ca au 2-3 orase mari cu primar….. eu am rabdare pana in 2024. Nu se schimba eu nu mai pun stampila pe ei cat traiesc !

      00
    • @Dan: „Operaționalizarea Comisiei de Cod electoral, în baza unui mandat agreat în Coaliție.”
      https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24749685-criza-din-coalitie-final-pnl-usr-plus-udmr-ajuns-acord.htm

      00
    • miluch, nu ne mai tine in suspans, cine se pune de-a curmezisul?

      00
    • @Dan – poti sa astepti mult si bine, in momentul in care doar incearca sa schimbe legea electorala pt primari in 2 tururi pica guvernul, udmr voteaza imediat motiunea de cenzura impreuna multi parlamentari de la pnl controlati de primari care si-ar risca urmatorul mandat. In afara de aur si usr toti ar avea de pierdut daca se fac 2 tururi la locale iar usr+aur au mai putin de 30% din parlament.

      00
    • NOU
      #18

      E la magistrați, fără pensie dacă e condamnat, dar totuși cred ca parte aia de contribuție a lui nu tre afectată, dar ce plătește bugetul, e arsa…

      00
    • „Deocamdata nimic, eu mai astept dar daca nu o modifica pana in 2024 eu in viata mea nu mai pun stampila pe USR. Au majoritate, sa faca ce au promis ”

      Cand v-ati uitat ultima oara pe configuratia parlamentara? USR nu are majoritate in parlament, au doar 18% dintre parlamentari. E intr-o coalitie destul de complicata cu PNL si UDMR, coalitie care si asa are o majoritate destul de subreda.

      Iar UDMR a declarat de la bun inceput ca nu accepta alegera primarilor in doua tururi si ca nu o sa voteze in veci asa ceva. Asta pe fata. Prin spate, a amenintat ca daca se ajunge acolo, sparge coalitia si o lasa fara majoritate. Iar PNL isi freaca mainile, pentru ca lor le convine, iar UDMR-ul face treaba murdara in locul lor. Sa nu uitam, PNL are peste 1000 de primari in functii care beneficiaza din plin de regula asta. De altfel, ei au votat acest sistem cot la cot cu PSD-ul in 2015. Cum zice cineva mai sus, singurii care ar dori asa ceva in acest moment sunt USRPlus si AUR.

      Nu vreau sa va dau vesti proaste, dar sunt sanse minime sa se intample ce doriti.

      Dar, evident, de vina sunt aia de la USR pentru treaba asta.

      00
  3. Generalul Coldea chiar asa a facut, si a dat demisia dupa ce parlamentarul ghita a adus niste hartii cum ca i ar fi platit niste vacante….. si a dat demisia si s a bagat mizeria sub pres…..

    00
    • Si-a dat demisia dar e bine acolo unde e. A fost vecin cu mine, avea apartament la etajul 7 pe care prin „bunavointa” l-a transformat in apartament pe 2 etaje, cu terasa. Nimeni nu a putut sa se opuna, singura chestie a fost ca din „bunavointa” sufletului lui a renovat liftul. De fapt, a placat un lift nou pe interior ca totul sa para ok. Ma bucur maxim ca am putut sa vand si scap din jegul asta de Bucuresti, undeva lângă, unde este liniste. Nascut si crescut in Bucuresti, dar nu imi mai trebuie vreodata. Pe scurt, mare general coldea e un fix pix, manevre si atat. .

      00
    • @paul: din surse sigure (rude, prieteni apropriati, nasii nostri), exista cel putin 10 institutii care ofera salariul asta, si nu trebuie sa fii director, si nici sef serviciu: curtea de conturi, consiliul concurentei, ministerul fondurilor europene, ministerul afacerilor externe, CNAS, primaria bucuresti, primariile urmatoarelor 3-4 orase mari etc.

      00
  4. Alte bancuri pentru judecatorii CCR mai ai?

    00
    • Hotararea prin care ccr a stabilit ca pensia e un drept nu e data de dorneanu ci de zegrean sluga lui basescu care facea erate noaptea ca hotii sa-l scape pe tovarasul petrov de demisia hotarata de oameni la referendum.

      00
  5. Am in bloc bugetari sub 30 de ani…desi sunt bine plătiți pt RO (peste 1500 euro net) , sunt la fel de arivisti,tupeisti si toparlani ca aia ‘vechi’…le plac placerile capitaliste : masinile frumoase, excursii in afara, tzoale de firmă….așa că slabe șanse…

    00
    • Dupa tine, bugetarul trebuie sa aiba logan si sa mearga in vacanta la herculane sau la baile olanesti

      00
    • @Dan
      Dimpotriva, bugetarul ar trebui sa aiba tot ce isi poate permite prin munca lui cinstita de la stat, nu din spagi. Daca asta inseamna, ca isi permite concedii prin Polinezia franceza si un M5 la scara, nu vad unde e problema. Daca in schimb, toate veniturile pe care le poate justifica nu sustin cheltuielile de mai sus, fix atunci avem o problema.

      00
    • … „(peste 1500 euro net)”…
      Frate, pe bune, da’ unde lucreaza astia de au asa un salariu ?!? Ai ministrii pe scara blocului ?

      00
    • Domnu’ Paul, sa fim totusi seriosi. 1500€ net e salariu de sef de birou intr-o primarie dintr-un oras mai serios.

      00
    • @Paul, uita-te si tu pe declaratiile de venit de pe la ministere….si sa vezi cat declara ca si salariu unii care au funcții care nu par a fi de șefi….eu recunosc ca m-am uitat de nervi dupa ce bugetarii de care spun au cerut ca ei sa nu mai plateasca intretinerea la lift (vreo 5 lei pe luna) pt ca stau la parter…desi au o ruda la etajul 4 la care bineînțeles ca se duc cu liftul…si sunt mereu in excursii ‘pe afara’..am fost la ei in apartament, mobila scumpă…de curand au luat un treiar, sh dar destul de nouț…eu, dupa 20 de ani la corporații de romanica ,cu profituri obscene, nici nu indraznesc sa visez sa dau 15-20 000 euro pe o masina cu cheltuieli mari de întreținere …stiu, e doar vina mea…

      00
    • Așa-i, ai dreptate, toți bugetarii din România au sub 30 de ani și salariu peste 1500 euro net. Și dacă ai tu unii așa, la tine la bloc, e clar că toți sunt așa. Îți dau eu 5 lei pe lună, e ok?

      00
    • @Gicu îmi poți trimite mie cei 5 lei pe lună, dacă nu ai ce face cu ei. Dacă mai sunt și alți doritori, pot face un cont ceva și vă adunați toți cu câte 1-5-10 lei pe lună, cât vreți voi.

      00
  6. Oare n-ar negogia sindicatele niste scheme private de pensionare misto cu firmele de pensii private. Concomitent ar negocia si guvernul pentru salarii mai mari cat sa acopere acea pensie privata.

    Guvernul care ar da legea asta ar cadea la primele alegeri pentru ca motivatia de merge la vot a unui om caruia vrei sa ii iei o felie de paine la batranete e mult mai mare decat a celor care n-au ce pierde.

    00
    • PS: in America a mers pentru ca acolo un tamplar poate sa numere partidele cu degetele de la o mana si conducerea le revine prin rotatie.

      Pentru cei care n-au prins faza de mai sus cu tamplaru: in general tamplarilor le lipseste unu sau mai multe degetele de la mana.

      00
    • @Psionics nu știu ce tâmplari dubioși ai văzut…

      00
    • Cred ca vrea sa spuna ca si dau degetele pe strung si raman asa ca n au bani sa le ataseze la loc

      00
  7. Europa socialista (nu am nimic cu ea, din contra) e foarte diferita de USA capitalista.

    exemplu: acolo nu il obliga nimeni pe angajator sa iti dea concediu platit

    Greu de implementat asa ceva in Europa, sentem diferiti

    Ar fi misto sa se intample dar zero sanse

    00
    • ma refer la pensie taiata la bugetari corupti canz zic ca ar fi misto sa se intample

      00
    • alex, fă un exercițiu simplu. citește cu voce tare imbecilitatea de comentariu inițial și zi-mi apoi dacă ți se pare scris de un om normal la cap.

  8. Ar mai merge ceva facut: un medic care da concediu medical din asta pe naspa sa fie anchetat pentru favorizarea infractorului.
    Verificat de cate ori s-a dus la medic in ultimele 6 luni, cand i s-a pus diagnistic, de ce pana atunci a lucrat incapacitat etc.

    00
  9. Atata timp cat pedepsele sunt prea mici sau inexistente, atata timp cat ‘beneficiile’ acumulate prin coruptie, vor ramane in continuare in posesie; nu vad de ce cineva s-ar teme in a nu fi corupt. Practic, e o invitatie deschisa la corputie.
    Eu as fi mai dur, chiar cu confiscarea averii totale, indiferent prin ce mijloc ai facut averea. E ca un fel de ‘garantie’. Da, pare dur, dar cred ca ar fi mai benefic decat alte mijloace. Riscul de a pierde tot ce ai, chiar daca esti corupt pt ‘doar’ 10.000 de euro, cred ca ar pune pe multi pe ganduri :)

    00
  10. eu am o propunere si mai simpla: sa fie condusa tara ca pe o afacere/business. trebuie sa fie profitabila pe toate planurile, fara scurgeri, fara pierderi, cat mai eficient.

    00
    • aham. du-te in america ca asa functioneaza lucrurile acolo. ai sistem de sanatate fix orientat pe profit.
      chemi ambulanta? 5000$

      00
    • Noname este genul de bugetar care vine și spune.. da, care e problema, mai o șpagă, mai o lehamite la muncă, cafeluțe, tigări și internet până se termină programul și sparge ușa instituției. Ce e atât de grav? Să vă dea și vouă patronii salarii mari cum avem și noi.

      Adică Noname este reprezentativ pentru 95% dintre bugetarii și angajații în companiile de stat, cei care se cred privați nu bugetari.

      00
  11. Problema e că nemernicii fură, ascund prada, fac pârnaie și la final rămân cu o tonă de bani, mult mai mulți decât le-ar fi ieșit din pensia la care ar avea dreptul.

    00
    • Sunt curios cum s-ar impaca mentalitatea de business cu viata de om (cvasi) neproductiv de peste 60 de ani. Ce impun principiile eficientei economice sa facem cu el?

      00
    • a fost un episod Star Trek Enterprise despre asta.

    • Cred ca te referi la Star Trek Next generation(ala.cu Picard). Episodul e cel in care cei trecuti de o varsta trebuiau sa se sinucida. Si toata lumea de pe planeta respectiva era ok cu asta.

      00
  12. Strict la beneficiarii de pensii speciale ar fi bună asta. Ai făcut nasoale… pa pensie specială şi rămâi cu cea de drept. Eu văd pensia specială ca o recompensă că ţi-ai văzut de treabă şi ai fost cumva folositor societăţii într-un sistem cu restricţii.

    00
  13. Nu pot sa cred ca ati ratat stirea asta https://romania.europalibera.org/a/judec%C4%83torul-moldovan-ar-putea-%C3%AEncasa-o-pensie-special%C4%83-de-14-000-de-lei-din-spatele-gratiilor/31211603.html
    Nimeni niciodata nu va da nimic inapoi in Romania cat timp la CCR este gașca Dorneanu

    00
  14. E foarte interesant de observat cat de polarizata este societatea, si cat de extreme/extremiste sunt solutiile propuse; cu toti stim ca oranduirile dure, totalitare, indiferent ca au fost/sunt de extrema dreapta/stanga, islamiste, au produs sau produc suferinte si dezastre pentru popoare, si cum cei ce comenteaza aici cam fac parte din aceeasi bula.
    Functionarii respectivi comit acte de coruptie, profita de pensii speciale, nepotism, oamenii sunt nevolnici, necivilizati, agresivi in trafic deoarece (pt cauze putem discuta mult) majoritatea romanilor sunt asa, iar unii chiar au curajul sa se manifeste.
    Schimbarea va veni in momentul in care majoritatea romanilor vor adopta o alta etica, vor impune alte standarde, vor dezvolta o alta constiinta, dar asta cere timp, educatie, cateodata infuzie de alte popoare (ceea ce a mai functionat si in trecut).In rest, maine un absolvent de politie din tanar idealist imbatat de dorinta de a face dreptate, la presiunea colegilor si familiei va face blat cu clanurile suedejesti, ca rad socrii lui ca el umba cu opel din 2005 si restul politistilor au passat din 2017, un procuror va ancheta abuziv un inculpat ca stie el ca toti suedejii sunt infractori, un judecator va asculta in sila pledoaria unui minoritar si ii va taia cuvantul, ca da-i in pizda masii de unguri, un primar va lua paraindarat pe toate contractele de reabilitare a unei scoli dintr-o comuna saraca, ca are amanta tanara ce vrea la mamaia, un functionar din ministerul sanatatii va ajuta la trucarea unor licitatii ca familia lui vrea in mauritius, un functionar vamal va permite importul de gunoi cu proveniena UK deorece din spaga isi va finaliza vila pentru familia lui fericita, samd……..toate aceste nedreptati si faradelegi au o multitudine de beneficiari, milioane de romani care adora si perfectioneaza acest sistem, si care nu isi doresc sa se schimbe, ci doar sa se imbogateasca si sa nu fie prinsi. Si daca va uitati cu atentie in jurul vostru, si sunteti cinstiti, ii veti descoperi, sunt printre voi, cei foarte acizi in comentarii, cei ce visati solutii extreme.

    Cat despre pensiile speciale, Romania e o cazarma pentru poporul sau, iar guvernantii se asigura ca cei pusi sa pazeasca cazarma sunt fideli, si nu vor indrazni niciodata sa atenteze la retributiile acestora, pentru ca ar insemna sinucidere politica.

    00
    • Schimbarea va veni in momentul in care majoritatea romanilor vor adopta o alta etica, vor impune alte standarde, vor dezvolta o alta constiinta, dar asta cere timp, educatie, cateodata infuzie de alte popoare

      mediul privat e complet corupt. cere dela alții o schimbare pe care nu e dispus să o facă. ipocrizia aia cu afișul cu rezist pe mașină în timp ce conduci ca un retardat. refuzul de a mai frecventa companii toxice, pentru că e un pic deranjant să mergi încă 2 minute pe jos sau să cauți alta. și tot așa. 50 de ani de comunism nu se șterg cu un colectiv. iar acum pandemia a pus capac multora, probabil că fără ea asistam la o schimbare mai mare a societații în direcția bună.

      ce e foarte greu pentru oameni să înțeleagă e că ei participă la mizeria imensă din societate. e greu de admis asta. foarte greu.

    • Super scris. Parca am citit candva ideea asta. Perversitatea coruptiei e ca se arata ca o optiune care te ia dintr-un mod de stricta supravietuire si te duce undeva mai la „viata frumoasa”. Exploateaza ceva care cred ca more or less exista in fiecare din noi. Nu stiu daca s-o numesc „dorinta de mai bine”, „lacomie”, depinde mult de caz. Cei mai vulnerabili la coruptie sunt cei care au doar minimul necesar pt a trai (uneori un pic sub). Sau cel putin asa percep ei ca au. Si de obicei promisiunea coruptiei e fix obiectul urmatoarei dorinte, cum spuneai…o masina mai buna, o vacanta, etc. In sine, nu e nimic rau in a avea Logan. Dar normal ca te racaie un pic cand in jurul tau sunt numai [insert_luxury_car_here].

      00
    • Ideea ca schimbarea se va produce cand o sa existe o masa critica e corecta.

      Dar cam ingrosate tusele: „toate aceste nedreptati si faradelegi au o multitudine de beneficiari, milioane de romani care adora si perfectioneaza acest sistem”

      Milioane de romani sunt doar dobitoci. Fie nu ii intereseaza deloc ce e acolo, fie accepta acest sistem ca pe un dat, greu de schimbat si oricum absolut acceptabil („a furat de la stat, nu a dat in cap la nimeni”). Daca discutam strict de beneficiarii chestiilor pomenite mai sus ar trebui sa mai tai cel putin doua zerouri: discutam de cateva zeci de mii de romani de beneficiari ai acestui sistem. Ca doara nu credeti ca toti cei 800 de angajati ai unei primarii mari ajung la parandaraturile sau spagile pomenite mai sus.

      00
    • @silicon_v, te asigur ca majoritatea angajatilor unei primarii se bucura de mici beneficii, stiu ca seful mare e cu mana pana in coate in borcanul cu miere, iar la randul lor ei se bucura ca seful cel mare in bunavointa sa ii lase sa mai absenteze de la munca, sa mai care ceva cu masina primariei, mai o ciupeala mica.
      Ca si in cazul performantei sportive, unde este nevoie de multi practicanti, si o selectie serioasa, si in timp, si fenomenul coruptiei are un caracter piramidal, de la elevii unei clase ce au parte de ingaduinta profesoarei, deoarece stiu si ei ca parintii s-au mobilizat exemplar pe grupul de whattsup pentru d-na profesoara de 8 martie, si alte mici gesturi, atentii, mica spaga la un politist, si asa formam baza piramidei ce reuseste sa sustina in mod natural marea coruptie.
      Iar eu iti spun ca milioane de romani activeaza in acest sistem, sau isi doresc cu ardoare sa adere la acest sistem, chiar si justitiarii de tastatura care activeaza in mediul privat ii invidiaza, pe ascuns, pe bugetari, deoarece si-ar dori si ei o mica combinatie si ceva viata lejera, decat sa trudeasca pe plantatie(corporatie). Si ca tot vorbim de mediul privat, exista si acolo coruptie, curvasaraie, si alte smecherii, doar ca sunt mai frumos ambalate de discursul corporatist, departamentul PR si disciplina.

      Si nu vreau sa spun ca nu exista coruptie si in alte tari, ba din contra, multi ce arata cu degetul spre Romania si ne vrajesc cu sintagme de genul stat de drept, democratie si alte concepte ce suna frumos pe hartie, sunt de fapt in slujba unor interese(majoritar economice), diferenta dintre ei si noi, romanii, este ca au un oarecare cod moral, care ii face sa devina foarte verosi, cand e de jupuit un cetatean/tara straina, si devin inactivi daca fapta respectiva ar atenta la bunastarea tarii lor/conationalilor sai.

      Si sa stii ca nu vorbesc din povestiri, din contra, mi-am dedicat si imi dedic o parte destul de importanta din timpul meu liber sa studiez anumite obiceiuri, tipologii, psihologii, tocmai ca sa inteleg starea de fapt actuala.Revin, cand o generatie intreaga va condamna aceste practici, va trai confortabil incat sa dispara lupta de clasa si dorinta de parvenire, va avea acces la educatie corecta, atunci va exercita o presiune sociala si lucrurile se vor schimba.
      Inchei cu un exemplu elocvent: intr-un tabloid, era prezentata una din casele Simonei Halep(cea din Constanta), un personaj fata de care romanii au sentimente pozitive, si in fata careia, tronau, pe trotuar, doua autoturisme marca Bentley, care in mod evident nu mai permit circulatia unei mame cu un carucior, a unei persoane cu dizabilitati, sau a mea, un cetatean platitor de impozite in Romania. Care crezi ca este majoritatea opiniei, fata de acest gest: bravo ei, ca a muncit, e treaba ei ca are cu ce, esti un sarak, da, asa ne terfelim valorile, las-o dom’ne sa se parcheze cum vrea, invidiosilor, etc……cand in mod normal si natural reactia ar trebui sa fie civilizat dezaprobatoare, fata de un gest lipsit de eleganta si spirit civic, si anume acela de a bloca domeniul public.

      00
    • Nu vad legatura intre educatie si coruptie. Coruptia se rezolva cu legi foarte dure, nu asteptand sa se vindece societatea. Poti corela mica spaga cu distributia banilor in societate. Adica, daca banii sunt distribuiti in forma de romb, unde ai putini oameni saraci la baza si putini oameni bogati la varf, ramai cu multi oameni nici saraci dar nici bogati la mijloc. In societatile in care banii sunt distribuiti astfel, adica unde patura de mijloc e mare si castiga bine, mica spaga nu exista. Unde capsunaresc eu, e imposibil sa dai o spaga sa treci in fata sau sa scot un act mai repede, sau sa mituiesti un politist. Spaga in societatile astea apare foarte sus, gen constructie de autostrada sau constructia unui viaduct, sau administrarea unor monumente, unde contractele se dau cu anumite plocoane. In toata lumea civilizata se dau si se incazeaza plocoane la proiecte mari de infrastructura. Daca nu e o spaga in bani, e un altfel de plata, un serviciu, o prietenie la mijloc, o ambarcatiune cadou, cacaturi din astea. Actele de coruptie pe proiecte publice trebuie considerate atentate la siguranta nationala. Cum ar fi sa se prabuseasca un tunel pe noul tronson de metrou din Bucuresti si sa se afle ca acel contract s-a dat pe spaga? Exista tari in Europa in care autostrazile si podurile nu sunt intretinute corespunzator tocmai pentru ca s-au dat contracte preferential la niste diletanti. S-au prabusit poduri in Europa tocmai pentru ca nu au fost intretinute, si nu pentru ca nu au fost bani. Vezi podul Morandi in 2018. Acolo au murit 40 de oameni.

      00
  15. Tata spunea chestia asta inca de acum vreo 15 ani. Fara puscarie, dar confiscat tot ce nu se poate justifica, daca este cazul chiar confiscare extinsa. Si in plus inca vreo 10-15% taxa pentru coruptie. Tot el spunea ca pana si el ar fi dispus sa faca puscarie 2-3 ani pentru cateva meleoane, atat timp cat la final ii ramane averea „curata”.

    00
    • Pai nu ieseau #rezist in strada pt kovesi care n-a recuperat nici un ban si sa ceara puscarie obligatorie, partea cu recuperarea banilor fiind neimportanta ?

      00
    • Gherasim, sper că ești doar prost informat și nu un ticălos negru la suflet.

      Discuția pe vremea lui Kovesi, a fost deschisă de ciuma roșie comunistă care pusese în proiectul de lege prin sluga Iordache, că dacă dai toți banii înapoi să nu mai faci pușcărie.
      USR a spus că pedeapsa cu pușcăria trebuie să existe din mai multe motive ( exemplu pentru alți doritori, penalul să înțeleagă ca a făcut ceva ilegal, echitate între condamnările penale etc.) chiar dacă se recuperează prejudiciul. Altfel, va fi un film prost cu infractorul neprins și când e prins, dă banii înapoi și încearcă din nou.

      Doar proștii au înțeles că USR vrea pușcărie pentru penali și nu este interesat să recupereze prejudiciul. Iar ticăloșii ca Gherasim, bagă pe unde pot o petardă cu #rezist și Kovesi scris cu literă mică.

      00
    • e troll. urmează să ia ban, dar îl mai țin pentru că face atmosferă.

  16. Cum frânezi corupția bugetarilor… Din păcate corupția o frânezi cu puțină dictatură…

    00
  17. La 40 de ani de comunism mai putem adauga 100 de ani de epoca fanariota si 30 de ani de tranzitie, toti marcati de arivism, coruptie, lacomie, care-pe-care, simt civic zero. Sunt destule exemple din literatura cat si articole de gazeta din ultimii 150 de ani („Ciocoii vechi si noi – Ce naste din pisica soareci mananca” din 1863, iata ce titlu prescient) cat sa ne lamurim ca lucrurile asa au fost dintotdeauna si asa vor fi mereu aici. Ori ne place (din motive de masochism sau pentru ca si noi la randul nostru tragem individual foloase necuvenite din acest sistem corupt), ori emigram.

    (Ori, pentru a ne pastra o urma de sanatate mintala fie ne izolam in lumea noastra si nu iesim deloc din casa / masina / birou / mall / avion spre vacanta din Bali, fie ne infundam capul in galeata de alcool precum strutul si-l infunda in nisip. Dar ce mod de viata ar fi asta?)

    Din comentariile de aici trag concluzia ca daca ar aparea vreun mic tiran de la un partid extremist (pardon, „anti-sistem”) obscur, care ar propune ca taie si spanzura, ar fi votat cu doua maini si va arunca tara in inca vreo 2-3 decenii de intuneric.

    Se spune ca e mai usor sa schimbi oamenii cu altii decat sa ii schimbi *pe* oameni. Deci ori ne impacam cu ideea, ori schimbam mediul cu un altul. Nu cred ca are nimeni timp sa mai astepte inca vreo 100 de ani, poate-poate va fi mai bine. Eu consider ca nu depinde de individ sa schimbe societatea, nu in Romania. Pacifismul stil „fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume” functioneaza in societati la ani- lumina de a noastra, societati in care oamenii mai au o urma de rusine sau un bun simt macar sa nu fie *vazuti* incalcand legea. Aici este chiar motiv de lauda, fronda e la ordinea zilei.

    Sper sa nu perpetuez vreun mit urban (Eftimie care cunoaste poate infirma daca e fals), dar citatul de mai jos, scris acum mai bine de 100 de ani, e mai actual ca niciodata in Romania. Daca pana si Caragiale a simtit ca nu poate schimba nimic in societatea romaneasca si a ales sa plece, noi ce pretentie sa mai avem?

    ”Pentru nimic în lume n-aş părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat şi atâta tot. Aerul de aicea îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei şi n-am ce căuta într-o ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iară munca şi talentul, viţii demne de compătimit.” (Ion Luca Caragiale în scrisoare către Alexandru Vlahuţă – Berlin Wilmersdorf 1905)

    00
    • ”Din comentariile de aici trag concluzia ca daca ar aparea vreun mic tiran de la un partid extremist (pardon, “anti-sistem”) obscur, care ar propune ca taie si spanzura, ar fi votat cu doua maini si va arunca tara in inca vreo 2-3 decenii de intuneric.”

      Dacă ar apărea micul tiran, ar primi cam 5% voturi la niște eventuale alegeri.

      00
    • @ubercool,

      ca să lămurim cum manipulezi tu pesedeopenelist prin ceea ce scrii …

      Din comentariile de aici tu tragi concluzia ca daca ar apărea un grup politic (indiferent de stânga, dreapta, centru) care ar face ca legile să fie aplicate în absolut toate domeniile (economie, politică, comerț, blocuri, trafic rutier, parlament, etc.) și care ar face ca hoțiile, abuzurile, corupția să fie pedepsite conform legii… am vorbi despre un mic tiran care ar arunca țara în 2-3 decenii de întuneric?

      că doar nu te gândești la un mic tiran care va tăia și spânzura, cum făcea Țepeș?

      00
  18. Periculoasă treabă pentru că poți deschide calea unor abuzuri. Așa cum am aflat azi că făcea retardu ăla de la Mediu amenințând cu corpul de control, ar putea face orice coclit de genul dar cu pierderea pensiei.
    „Dar n-am făcut nicio faptă de corupție”
    „Lasă că găsim noi ceva. Și dacă nu găsim, ești dispus să te riști!?”

    00
  19. Nu vezi că tot 300 de „sparți” avem în parlament? Constituția se modifică când vor hoții:)

    00
  20. Cele două elemente fără de care șpaga nu poate exista sunt șpăgarul și șpăguitorul. Cât timp există cineva dispus să dea șpagă, corupția nu poate și nu va fi eradicată. Partea proastă e că ăluia care urlă cel mai tare „hoții” dacă îi spui că poate să îl reclame pe șpăgar în momentul în care i se cere mita, se va trage pe cur că de ce el, că să facă altul că bă, că cum, că de asta am murit noi la revoluție?

    00
    • Am fost eu la DNA sa fac o sesizare despre un spaguitor si un șpăgar (bugetar), in 2017; nu au patit ceva, ba chiar au prosperat, sunt bine merci ei, au investit banii, bugetarul a ramas bugetar…. eu in schimb, tot futut la corporatie sunt…

      00
  21. Corect, pensia de contributivitate e un drept. Sa ramana cu dreptul ala, dar sa le retraga partea „speciala”. Aia e un privilegiu care sa compenseze greutatile si privatiunile specifice muncii din sectorul respectiv. Cand tu ti-ai bagat penisul in increderea pe care ti-a acordat-o societatea, atunci societatea iti retrage privilegiul.

    00
  22. M-am apucat sa scriu un comentariu si mi-am dat seama ca mai bine scriu un intreg articol pe blog la mine. Am avut de unde ma inspira azi si chiar aveam nevoie. :)

    00
    • acum zi și cum ajungem la articolul ăla, dacă tot ți-ai făcut reclamă la atâția unici pe blogul ăsta.

      00
  23. Total de acord. Dar sa te poti pensiona de la 25 de ani ca si cum ai fi lucrat pana la 80.

    Semnat: Un bugetar.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)