Ford Amsterdam #2

Ford avea o nouă linie de maşini şi a gândit şi un slogan(“Go Further”) şi voia un eveniment pe tema asta. Cam asta ar fi tema evenimentului la care am participat zilele trecute la Amsterdam, dimpreună cu colegul Radu şi alţi jurnalişti din presă.

Idei de la prezentări şi discuţii cu oamenii de la Ford:

  • Nu, nu au copiat Aston Martin, ci doar au vrut să tragă în jos o marcă pe care o deţineau, cu ideea că oricum nu vând multe AM-uri şi copiind grila aia vor acredita ideea că Ford e un brand mai bun decât e. Cel puţin asta e noua poziţionare: o maşină ieftină, dar mai bună în termeni de tehnologie, dotări şi design decât restul maşinilor ieftine (oficialul Ford a menţionat Opel în comparaţia asta).
  • Mondeo arată bestial, şi pe interior şi pe exterior. Fiesta arată frumuşel.
  • Tehnologia electrică e încă la început. Exista un Focus electric acolo, putea merge 125 kilometri cu bateria de pe el, iar bateria se încărca în 7 ore la priză casnică şi în 4 ore la una puternică. BetterPlace sună bine în situaţia asta, pentru că nu îţi iei electrică şi stai la casă, să ai unde încărca maşina.
  • Ecosport e nou venit, e mai mic decât Kuga şi mai mare decât Mondeo, e la concurenţă cu Nissan Qasqai sau VW Tiguan. Arată un pic ciudat în poze, dar mai bine în realitate. Îl aştept prin România, în teste la bloggerul oficial Ford.
  • Aş vrea să văd maşini ieftine echipate standard cu senzori de parcare sau alte minuni (Ford a prezentat o cameră frontală şi o centură de siguranţa cu acelaşi sistem ca al airbagului).

Overall, am mare respect pentru Ford, pentru că a înţeles ce se cere în Europa şi pentru că nu a luat bani de la guvernul american pentru a nu da faliment.

ford-ecosport

N-am apucat să văd nimic din Amsterdam, în afară de mare de femei urâte şi de băieţi pensaţi. Iar cine zicea că oamenii din cursele non low cost sunt mai civilizaţi se înşeală.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

11 comentarii

  1. Ciudat arată asta din imagine. Botul acela parcă aminteşte de masivitatea unui Dodge Ram. Deşi nu-mi plac SUV-urile, asta nu m-ar supăra să o văd pe stradă. În rest mie Ford îmi place de la F350 în sus.

    00
  2. E disproporționată. Stilul îi cam lipsește. E… așa și așa! Păcat.
    Ford Kuga arată aproape demențial! :)

    00
  3. daca Ecosport e la concurenta cu qasqai si tiguan, kuga cu cine e la concurenta? q5? x3? antara? prea au impartit astia suv-urile si cross-over-ele. erau de ajuns 2 categorii: suv-uri (q7, x5, touareg) si suv-uri mai mici: x3, q5, tiguan

    00
  4. ecosport arata ca un cur de vadana

  5. Urata rau e masina din poza. Hidoasa!

    00
  6. Oare cat curent consumi daca incarci bateria unei masini electrice in priza de acasa?

    00
  7. re-mondeo – pentru cine a avut ochi sa vada, si versiunea ‘veche’ – care vor s-o scoata de pe piata – aduce un pic a aston-martin. pe langa faptul ca a fost ‘james-bond-car’. ;-)

    00
  8. „Overall, am mare respect pentru Ford … pentru că nu a luat bani de la guvernul american pentru a nu da faliment.”

    eh, aici e discutabil. nu a luat pentru a nu da faliment, dar 5 miliarde pentru retehnologizare a luat. Ceilalti nu

    00
  9. Mai zi o data cum sunt Kuga si Ecosport mai mari decat Mondeo. Iar daca e bazat pe Fiesta, FWD, cum concureaza cu Tiguan? E cam pe nisa, una disparuta si inviata de Ford acum cu uratenia asta.

    00
  10. Asta cu cascadatul unor elemente de design in cadrul propriilor marci e o meteahna mai veche a producatorilor, mai ales a celor americani (a se vedea Chevrolet, desi acolo e cu totul alta mancare de peste, avand in vedere ca ei folosesc cam aceleasi platforme la vreo 3-4 marci).

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile