Cele mai bune filme din 2012

În încercarea mea de a civiliza copiii ăştia care vor să schimbe lumea, dar n-habar n-au de cea pe care sunt, am mai scris articole pe tema culturii cinematografice. Iată mai jos o listă cu câteva dintre cele mai bune filme lansate în anul 2012, împărţită pe trei categorii.

Categoria grea:

Seven Psychopaths

Martin McDonagh are o carte de vizită impresionantă: este cel care a scris şi regizat superbul “In Bruges”, o comedie neagră cu succes moderat la publicul larg, dar cu mare priză la cunoscători. “Seven Psychopaths” e primul lui film pe tărâm american, primul film cu buget mai mare, şi primul film cu mai multe vedete decât Colin Farrell. Filmul nu e rău, dar nici atât de bun precum mă aşteptam.

Django Unchained

Ca de obicei, filmele lui Quentin Tarantino provoacă reacţii diferite. Unii au fost oripilaţi de folosirea în exces a apelativului “nigger”, alţii au fost neimpresionaţi de scenariu (un capsoman chiar sublinia că l-au enervat dialogurile şi detaliile multe şi inutile), dar fanii Tarantino au apreciat dialogul, povestea, prestaţia lui Cristoph Waltz şi a lui Jamie Foxx şi omagiul adus de regizor genului western. Restul este, ca de obicei, apă de ploaie. Mergeţi şi vedeţi “Ted” sau mizeriile alea cu supereroi, sunt mai mişto.

Savages

O poveste de dragoste neconvenţională de la maestrul Oliver Stone. Din nou, fără priză la publicul larg, mare amator de “Expandables” şi “John Carter”, dar apreciat de cei care au gustat şi înţeles “Natural Born Killers” şi nu a au strâmbat din nas că e un film violent (apropo, câţi dintre voi ştiaţi că Tarantino a scris scenariul pentru NBK?).

“Savages” marchează întoarcerea la filme bune a lui Stone, după mizeriile din ultimii ani (documentare, filme ieftine, filme proaste, filme istorice).

Killing Them Softly

Un thriller neo-noir, în care Brad Pitt excelează. Am văzut câteva păreri contrare, de obicei de la oameni care îl puneau pe aceeaşi treaptă cu Safe, de pildă. Îmi place Safe, e un popcorn movie mişto, dar e diferenţă de la cer la pământ între un film în care unul bate tot şi unul în care dialogurile se împletesc cu muzica şi cu personajele.

Flight

Robert Zemeckis făcea şi filme bune într-o vreme. Toată lumea ştie “Forrest Gump” şi “Cast Away”, mai puţin ştiu “Contact”, care este cel puţin la fel de bun, chiar dacă mai puţin comercial. Scenaristul John Gatins a mai scris un film care îmi place mult, Summer Catch, una dintre cele două comedii romantice în care a jucat Freddie Prinze jr. şi care nu sug extrem de mult (cealaltă fiind “Head over Heels”)

“Flight” este excursia unui om de la autodistrugere la ispăşire. Şi e o poveste superb lucrată. Denzel Washington face un rol mare de tot.

Life of Pi

Emoţionant, bine făcut, bine jucat. Foarte mişto efectele cu tigrul.


Categoria popcorn:

Freelancers

Încă un film făcut pentru 50Cent. Mai bune decât altele, mai slabe decât “Gun”. Merge văzut, scenariul e aşa şi aşa, dar regia e foarte bună, la fel şi jocul actorilor.

Get The Gringo

Dovada că, în ciuda problemelor personale, Mel Gibson mai poate face filme bune. “Get The Gringo” e un asemenea film. Fără prea mari pretenţii de scenariu, dar cu un joc actoricesc de excepţie, cu un Peter Stormare care se prosteşte, merge văzut.

Rock of Ages

Varianta rock a “Coyote Ugly”. Cu multe staruri, cu multă muzică bună.

Safe

Jason Statham bate tot. Şi scenariul e ok, regia la fel, merge.

Thats My Boy

Comendie aşa şi aşa, noroc cu Andy Samberg, că altfel era o altă comedie sinistră a lui Adam Sandler.

Despre Oameni şi Melci

Bunicel dacă mai rezistaţi încă unui film despre cât de comunişti suntem. Andi Vasluianu şi Dorel Vişan fac roluri bune, iar Monica Bârlădeanu nu face un rol prost.

The Campaign

O comedie bună de tot, cu doi actori amuzanţi, cu un scenariu bun.

End of Watch

Un thriller decent, probabil printre cele mai bune din 2012.


Categoria “păcat de ele”

The Samaritan

O prestaţie excelentă a lui Samuel L. Jackson, păcat că filmul a fost făcut cu un buget foarte redus, având de suferit la capitolul cinematografie şi decoruri.

Deadfall

Joc bun de la Eric Bana şi Olivia Wilde, păcat de scenariul cu găuri pe alocuri şi de restul actorilor mari din film care n-au ocazia să arate ce ştiu.

Stand Up Guys

În ciuda actorilor mari care joacă în film, e o dezamăgire imensă. Jocul actoricesc e ok, Pacino, Walkman, Arkin, dar scenariul e prost, regia e proastă, finalul la fel.


ps: nu am văzut “Hitchcock” şi “Silver Linings Playbook” încă.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

52 comentarii

  1. Ce bine era dacă te opreai după primele 5!

    00
  2. De Cloud Atlas, About Cherry, Man on a Ledge, Upside Down, The Hobbit ce zici? Le-ai vazut?

    00
  3. Ai uitat de The Hunger Games sau nu ti-a placut?

    00
  4. The impossible?

    00
  5. Cel mai bun film cu supereroi, vazut de mine in 2012 ? Kung Fu Panda 1.

    00
  6. Rust and Bone ai vazut?

    00
  7. cele mai tari filme bune

    00
  8. Life of Pi: Nu am avut rabdare sa ma uit la tot. Face prea multe referinte religioase pentru gustul meu. Mai mult decat atat, combina fara succes princiipii scoase din religii care se exclud reciproc. Daca in loc de Dumnezeu, Pi avea un „amic” (gen Wilson din Cast Away), filmul era mult mai interesant.

    00
  9. The Magic of Belle Isle – superb.

    00
  10. daca nu i-ai cerut parerea lui aurica, degeaba

    • @Arhi: da, el, toma, negrea, sunt câţiva experţi in filme, femei, bani, blog, viaţa, avort şi cultivarea barabulelor.

  11. Sushi Girl lipseşte pentru că nu se încadrează în nici una din categorii, sau pentru că (încă) nu l-ai văzut?

    00
  12. Ce faci bre, vrei sa ramanem fara dorei?

    PS: Lincoln.

    00
  13. Django a luat 2012-le pentru mine. Nu stiu de ce a fost Zero Dark Thirty un filmcontroversat, mi-a placut mult Amour, mi-au mai placut This is 40 dar sunt fanboy, Goon, The Grey, The Campaign, Life of Pi, Flight. N-am vazut Argo si The Master

    00
  14. intouchables intră pe 2011?

    00
  15. Django e un film care place necunoscatorilor sau celor care aspira la statutul de cunoscator fara a avea insa vreo tangenta cu el.

    Tarantino canta aceeasi placa de cand face filme, doar personalitatile usor insipide sa mai lasa impresionate de genul acela. E un regizor care trebuie sa se reinventeze, altfel va ramane pe placul loserilor sau a celor care nu stiu pe ce lume traiesc.

    Momentan sunt destui copii de 30 si ceva de ani care apreciaza filme ca Django in acelasi stil precum adolescentii apreciaza Transformers – adica fara discernamant. Daca adolescentii au scuza varstei, cu copii de 30 de ani timpul nu mai are rabdare.

    00
  16. Vali esti un „PROTeVist” adevarat. Cum sa nu ti placa Cloud atlas? Nu ai inteles nimic, nici din film si nici din viata care o traiesti.

    00
  17. Stie taranu ce-i sofranu…

    00
  18. Spune sincer, @vali: câte dintre filmele astea le-ai văzut la cinematograf? :)

    00
  19. NOU
    #25

    Argo intra pe undeva?

    00
  20. Stiu, sunt un ignorant si sunt binecuvantat, plus ca sunt loser fiindca am fost extaziat de Django (banuiesc Grund ca tu esti fan Twilight si Vampire Diaries), insa Savages nu m-a entuziasmat la fel de mult pe cat a facut-o God Bless America.

    00
  21. Silver linings e misto dar in rolul principal feminin tipa nu se potriveste. Mi-ar fi placut s-o vad in rolul ei pe Carla Gugino.

    00
  22. Django e de departe favoritul meu, cu o punere în discuţie a unui subiect de frustrare naţională pentru americani, cînd au un preşedinte la fel.

    Ai facut superb paralela intre Savages şi NBK, intradevar foarte putini cunosc detaliul cu scenariul scris de Tarantino.

    Pentru Grund – pe mie tot poti sa ma inscrii in rindul copiilor de 30 de ani :)

    00
  23. Elena, Beasts of the Southern Wild , Holy Motors.

    00
  24. ce misto e chestia asta la unii: nu iti place django deci esti fan twilight. dap, logica a la mb si a3.
    cat despre django unchained, interesant dar este loc si de mai bine.

    00
  25. Hehee, uitasem de Beasts.. Si e in top 5 linistit :))

    00
  26. Gusturile sunt foarte variate (eu nu-l suport pe Tarantino) si sunt de acord ca Cloud Atlas e overrated, dar totusi unde sunt Argo, Lincoln, Amour?

    Si „popcorn” fara Avengers?

    00
  27. Daca serialele se bateau cu filmele, sigur nici un film nu ma castiga :)

    00
  28. the impossible

    00
  29. Upside Down, My Way (Coreea), Intouchables, The Raid: Redemption (ar trebui sa-l vezi daca l-ai ratat cumva – e pe I in multe topuri). Apoi Django – cel mai bun Tarantino de la Pulp Fiction.

    La popcorn: Ek Tha Tiger, Expendables 2, Iron Sky.
    Pacate de ele: Prometheus, Savages, Ghost Rider 2, Total Recall

    00
  30. NBK:

    Writing credits
    (WGA)
    Quentin Tarantino (story)

    David Veloz (screenplay) &
    Richard Rutowski (screenplay) &
    Oliver Stone (screenplay)

    00
  31. @Grund, pai nu ne lasa asa. Baga un film de cunoscatori.

    00
  32. Grund: Tarantino nu face filme, a inventat/creat un stil de a face filme! Nu are de ce sa se mai (re)inventeze!

    00
  33. am văzut cloud altas și mi s’a părut o mediocritate cu panaș.
    nu reușesc să înțeleg fascinația unora relativă la filmul ăsta.
    după ce l’am văzut am citit o mulțime de cronici, și de’ale celor care’l slăvesc, și ale celor care’l detestă. și majoritatea lor spun cartea e mult mai bună. atunci am citit și cartea. la fel, o mediocritate cu panaș!

    abia aștept să văd life of pi. cartea m’a fascinat.

    00
  34. Incerc sa explic inaptilor ca am devorat cartile LoTR + The Hobbit cat n-au citit ei carti per total, si totusi filmul iesit anul asta e pur si simplu prost si criminal de plictisitor. N-ai cu cine. Duceti-va la „Avengers”, fratilor.
    PS: Lincoln – mi-a fost recomandat ca fiind bun

    00
  35. Bookmarked this link

    00
  36. Grund e ala care are anunt pe unpol.ro ca troleaza orice discutie.

    00
  37. Filme bune!

    00
  38. Am somat rau in 2012, din toata lista am vazut doar „Despre oameni si melci” :(

    00
  39. @.pm
    Insasi logica asta „cunoscatori” vs. restul lumii e improprie oricarui „cunoscator” adevarat. E copilaros sa judeci in acesti termeni.

    Poate sa-ti placa orice film atata timp cat argumentezi ce te-a impresionat la el. Esti desigur liber sa dai dovada de oarecare rafinament in argumentare sau din contra, sa insiri platitudini.

    A lauda un film pentru ca „e Tarantino domne'”… dovedeste abandonul jocului inainte de a-l incepe, refugiul in cel mai crunt conformism. Ca iti inchipui c-ai fi cunoscator sau pur si simplu esti un fan inocent… efectul e acelasi.

    Django e un film mediocru pentru simplul motiv ca e ceva ce s-a mai facut si ras-facut de catre acelasi regizor. Lipsa de idei regizorale e suplinita pana la un punct de subiect si abordare (probabil pudibonzii americani s-au umezit doar auzind nigger in sus si nigger in jos) insa senzatia de deja-vu e evidenta pentru oricine a vazut mai mult de 2 filme ale lui Tarantino.

    Ca sa inchei, „fanii Tarantino” par a fi prizonieri ai unei retete. Nu mi se pare in regula mai ales cand aceiasi fani vor sa pozeze in cunoscatori si cand vorbim totusi de o arta (fie ea chiar una tanara si tot mai vitregita de valoare, cum e cinematografia). Lipsa diversitatii ucide orice inceput de arta adevarata iar inregimentarea in spatele unor idoli aduce a conformism scolaresc nu a subtirime de spirit.

    00
  40. ai uitat sa zici de Waltz. lumea a ramas blocata la IB.

    00
  41. Fanii Tarantino sunt la fel ca fanii Apple.
    … sau poate sunt tot aia.

    00
  42. La „Stand Up Guys” mi-a venit sa dau o laba, scenariu aham, dar Pacino, Arkin, Walkman, wtf?… Astia-s zei?… Pe cat de prost a fost filmul per total, pe atat de charming au fost ei….Nu stiu, cel mai mult apreciez rolurile „retinute” dar tragice, discrete dar intense, fara a fi zgomotoase. and they delivar. Nice movie. Nice, nice nice. Fuck the script, fuck me for being hip.

    00
  43. La categoria “păcat de ele” ar trebui sa intre si Batman-The Dark Knight Rises.
    Face parte dintr-o franciza importanta insa filmul are burti mari, actiune nu foarte centrata asupra lui eroului negativ.. in genere dureaza prea mult pentru ceea ce are de oferit la final.
    Parerea mea.

    00
  44. @Grund: https://www.imdb.com/chart/boxoffice – Imi pare rau ca nu traiesti in lumea pe care ti-o doresti :)

    Asa bun sau prost cum a fost Django Unchained, au fost 3 ore din viata mea in care nu m-am putut opri din ras.

    00
  45. @grund: mi-a placut django pentru dialoguri, pentru situatii, in principiu pentru prima lui jumatate si pentru afirmatia ca doctorul nu e asa de obisnuit cu america … acel moment spune totul despre film si ce vrea el sa zica…si asta e o parere personala. Mi-a mai placut django pentru compozitie si pentru folosirea de simboluri… si ca sa dau si un mic exemplu vezi statuia din momentul cinei. De altfel fii atent putin si la cromatica, tipologii, etc…

    Nu mi-a placut django pentru anumite momente din poveste si de ce nu … pentru ca are anumite goluri pe ici pe colo.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube