Festivalul Om Bun 2006

Ediţia din 2006 a Galei folk ”Om Bun” urmează să fie găzduită de Sala Palatului din Capitală, în data de 4 mai, cu începere de la ora 19.30. Victor Socaciu, preşedintele Fundaţiei culturale ”Om Bun” şi directorul Festivalului naţional cu acelaşi nume a declarat că: ”Organizarea unei asemenea gale a devenit un obicei, dar, pentru un singur spectacol, este, poate, ‘cel mai greu afiş’ pe care l-a avut folkul românesc”.
Printre numele care vor participa la acest spectacol se numără: Ada Milea, Florian Pittiş, Victor Socaciu,Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Tatiana Stepa, Doru Stănculescu, Pavel Stratan, Vasile Şeicaru, Mircea Vintilă. Artiştii vor cânta atât individual, dar şi în duo-uri sau trio-uri inedite.

Singura dată când mi-a păsat de Om Bun a fost când Cristi Dumitraşcu şi Dragoş Panţuru au participat şi au câştigat. Numele trupei îmi scapă, dar era vorba de un album, de turnee, Socaciu vorbea în termeni mari de ei. Pe Cristi l-au luat în armată şi ne-am revăzut prin 2002 la Sighişoara, se îngrăşase puţin, iar pe Panţuru îl vedeam cântând în pasajul Lipscani.
Cristi cântă acum cu Circa 7, Dragoş e tot pe acolo, cred. Mi-e dor de nopţile de la munte, când puneau mâna pe chitară şi ieşea un jam-session până pe la 8 dimineaţa, alimentat cu alcool şi sâni…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

4 comentarii

  1. NOU
    #1

    deh noptile de la munte cu jam-session :P am avut parte acu in retezat la gentiana … nu pana la 8 … ca aveam de mers 12+ ore a doua zi dar oricum bestial…

    fara s?ni din pacate :|

    00
  2. Pe unde mai e Dragos? Cristi, ai o adresa de email a lui?
    Cristina, Sibiu 1998 (fff x n a lui Panturu)

    00
  3. Contrapunct se numea. Bulgare. E si-acum, dar fara Dumitrascu.

    00
  4. NOU
    #4

    Salut! Dumitrascu sunt, formatia se numea Contrapunct , iar acum cant in Circa4, fara Panturu!Daca vreti sa luati legatura cu mine intrati pe blogul Circa4, il gasiti pe google imediat.Va pupa tata.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube