“Ești tu prea agresiv în trafic”

Aud asta la fiecare postare despre trafic. Cumva, e ca o scuză comună. O fază care mi se aruncă în față ca să mă tragă o treaptă mai jos și să anuleze tot ce zic. Cumva, pentru că eu conduc “agresiv”, asta scuză comportamentul celorlalți.

Am ieșit la un drum scurt, Piața Bartolomeu – Leroy. Țaca paca. În drumul ăsta de 4km, 2 mașini diferite dormeau pe banda a doua până unde au avut treabă și apoi au făcut dreapta. Ba de pe banda a doua, ba încadrate din scurt. Mergeau cu 30 la oră, la aspirație, pentru că dă-i dracului pe restul șoferilor, să stea după mine.

E obositor. Dacă la fiecare 1-2km dai de câte 2-3 amețiți din ăștia, devii nervos. Neatent. Agresiv. Începi și tu să conduci că ei, că de ce ai fi tu civilizat…

O mențiune specială pentru noua rasă a cocalarilor: știu că în județele de desculți de unde veniți nu sunt des 2 benzi pe sens, dar dacă nu cunoașteți orașul, și mai aveți și biclă pe plafon, marș pe banda1. Banda a doua e pentru campioni. Chiar dacă aveți electrică, ea nu vă ajută dacă nu cunoașteți orașul.

tesla-banda-a-doua

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

92 comentarii

  1. Conduc doar in Bucuresti, de regula pe banda 2. De ce? Pentru ca in maxim 50 metri de mers pe banda 1, sau e un special pe avarii, sau masini parcate aiurea. Devine obositor sa fac slalom intre benzi. Sunt si zone unde merg pe banda 1, dar cel putin pe traseeele mele obisnuite sunt prea rare/ putine. Cu adevarat amuzante sunt zonele unde inclusiv pe banda 2 sunt speciali opriti pe avarii.

    Comentariu apreciat.16838
    • ok. dar dacă sunt 2 benzi funcționale? sau 3? conduci numai pe a treia cu 2 benzi funcționale libere?

      că nu zice nimeni „marș pe banda1” dacă acolo sunt mașini parcate.

    • @vali, rectific
      Conduc de regula pe cea mai apropiata banda libera de langa bordura, dar in Bucuresti de regula asta inseamma banda 2, cateodata banda 3.

      Comentariu apreciat.1017
    • asta zic, ai sărit prea repede.

    • In B ai strazi cu 3-5 benzi/sens, nu-i chiar atat de rau.

      Indecis. Tu ce zici?1232
    • @gicu. Cele cu 3 sunt chiar comune, sa vii pe la noi, te dam cu liftu

      Comentariu apreciat.352
    • @ Gicu
      Si cam pe unde sunt strazile ale cu 5 benzi pe sens? As vrea sa le fac niste poze…

      120
    • @ leco – uite una cu 6 benzi: 45.654168333448595, 25.61189995803427

      60
  2. Esti tu prea agresiv in trafic!

    Comentariu apreciat.2786
  3. Campionii cu numere de BV pe Macan, care fura mopuri din spalatoriile self-service, unde se incadreaza?

    Poate era coada de mop din aia buna, sa nu judecam pripit totusi.

    Comentariu apreciat.1412
  4. NOU
    #13

    nu esti agresiv, vrei sa fii corect si sofer bun. Majoritatea nu sunt si doar tu iti faci nervi aiurea. In aceasi situatie si eu: nu era mai ok sa treaca pe banda 2 sa ma lase sa intru pe centura?, uite-o pe proasta aia cu farurile stinse la ora 22:00 si cu masina neagra, uite-l pe ala cum doarme la semafor, uite-l pe ala cum franeaza aiurea, uite-l cum nu stie folosi sensul giratoriu etc. Cine-si face nervi? Eu! Cine ramane in continuare sofer prost si nu intelege de ce e claxonat?

    E greu, dar incerc si eu sa-i ignor, sunt pre multi soferi prosti si neatenti, problema majora cu ei e ca vor omora pe cineva din prostia lor, de aia incerc sa conduc cat mai preventiv si sa dispar rapid din raza lor de actiune.

    Indecis. Tu ce zici?5043
  5. Parerea mea sincera este ca ai un stil mai brutal si conduci un pic prea repede in oras avand in vedere traficul si infrastructura (sau lipsa ei) de la noi. De aia ai si un consum maricel la Rav4 pt ce poate ea. Mai si placerea vinovata a unui drag race informal cu vreun imbecil cu Golf 5 tdi but dont we all?;) Insa una e sa o calci si alta este agresivitatea pura la volan. Dupa parerea mea cea din urma este atunci cand esti depasit pe dreapta pe autostrada desi mergi cu 140 si te ai fi dat imediat la o parte daca ti se semnaliza ca arde de boul care vine cu 200. Frane in fata, taiat calea aiurea, virat in fata si mers inainte de pe banda dedicata stanga. Iar la tine nu am vazut astfel de comportament filmate. Chiar am mers in spatele tau prin BV si mi s-a parut ca mergeai absolut civilizat. La capitolul comportament agresiv am vazut un jeg de Area Manager de la Class Tractor care pe autostrada a crosetat si mi a taiat fata prin dreapta (aveam 140 pe bord deci eram cu viteza ok) si cand i am dat un flash scurt mi a franat in fata. Masina branduita, agent de vanzari tip jeg curajos cu masina de “servici” Evident l a filmat 70 mai ul. Ai idee cum il pot face vedeta la tv si eventual sa trimit si managerului pe Europa de est un mail cu ilustrul angajat care face slalom pe autostrada? BTW era cu Volvo si nu pot sa nu observ tot mai multe jeguri agresive cu Volvo lately..

    Comentariu apreciat.5428
    • Daca ai 140kmh e ok sa stai pe banda superioara?

    • E okay pana vezi ca vine unul mai tare din spate si atunci te dai la o parte. Bine, asta presupune sa fii alert si sa te uiti in retrovizoare, etc.

      Indecis. Tu ce zici?1435
    • @Hessis: Daca B1 e libera pe sute de metri, sa iti permita sa pastrezi viteza constanta in limitele regulamentare, DA!
      Altfel NU exista nici o obligatie sa ma dau la o parte atata timp cat asta inseamna sa pun frana tare in spatele TIR-ului de pe B1 ca sa treaca cercopitecul care NU circula regulamentar. Nu mai bine pune el frana? Adica daca nu e in stare sa circule civilizat, sa circule necivilizat pe timpul sau liber, nu al altora!
      De ce se perpetueaza drepturile acestea superioare ale celor care circula cu viteza neregulamentara comparativ cu ceilalti?

      Comentariu apreciat.5618
    • Sa ne intelegem: Ala care sta pe B2 ca are TIR-ul pe B1 la 1 km departare e la fel de carnat ca cel care vine tare din spate.

      Comentariu apreciat.4418
    • De aia nu putem avea lucruri frumoase, gen autostrazi fara limita de viteza, ca ne grija de altii si de exceptii minuscule (aka sa nu franez in spatele tirului) Poti sa franezi in spatele tirului, e ok, mai ales daca nu mergi foarte repede si te ia trafic ul din spate. Ca e nasol, ca e meh, ca in Romania nu poti merge decat cu 80 la ora (in rand cu tirurile) sau cu 150+ ca bombardierii, asta este efectul gandirii tip “eu nu am obligatia” , “mie nu imi pasa”, “sa faca mai intai altii”.
      Genul asta de cocos este rezolvat rapid de politie mai la vest, ca sunt sanse mari sa te prinda si sa nu te ierte. Plus ca nu prea ai ce negocia. Si ajungi sa franezi cateodata in spatele tirului si observi ca lumea nu incepe si nu se termina cu tine.

      Indecis. Tu ce zici?832
    • Exact, de aia nu avem tara civilizata si frumoasa, ca Germania, pentru ca la noi nu se circula fara limita pe autorstrada ca acolo! N-am stiut care e ultimul lucru care ne mai lipseste.
      Pana atunci in toate celelalte tari exista o limita de viteza pe care trebuie sa o respecte inclusiv cei care se grabesc pe B2.
      Dar de ce e mai OK sa franezi in spatele TIR-ului de la 140 la 90, decat sa franeze de la 180 la 140 cel care circula neregulamentar?

      Indecis. Tu ce zici?228
    • Daca ai tiruri din 100 in 100 de metri, tragi tare si le devansezi. Nu trebuie sa te bagi intre tiruri doar ca sa-i faci pl mare aluia. Multi inteleg situatia si asteapta rabdatori sa vina o portiune in care te poti retrage ok pe b1 (adica fara sa franezi), nu multi sunt flashuitori pe burta goala.
      Pe de alta parte, insa, poti si tu sa o calci putin, pana le devansezi pe toate. Nu zic 200 si e vorba de cateva secunde.

      113
    • romanii sofer au o problema de genetica cred, nu stiu ca au frana la masina, gen daca e banda 1 blocata si nu te-ai uitat ca prost ca ai tir infata si vine campionu pebanda a doua nu te arunci infata lui de prost ce esti pui frana si te bagi cand e „safe” si puteti extrapola la orice.
      Erau pe autostrada spre bv ier la 5am (fucking am) pe banda 1 la 130 pe cruise. Vine campionu la aspiratie pe banda 2 cu octavia la 140, adica ma ajungea da foarte incet, evident dupa 10 munte imi apare tir in fata ii dau semnal si stau cu semnalu 15 secudne si el tot nu accelera sa treaca de mine sa pot sa trec si eu pe banda 2 fara sa franez. Am franat, am trecut de tir trecut de prost ca s-a repliat pe banda 1 eventual dupa care a sarit ep banda 2. Am marit viteza la 140. Campionu a stat pe banda 2 pana la ploiesti.

      72
    • bai vad ca unii sunt din aia de tip “functional” asa ca explic si pentru ei. Daca eu am viteza legal pe autostrada (si da Hessis boule ma uit in oglinzi si sunt alert) si vad animalul disperat cu 180 (viteza in afara limitei legale) ma dau dij bun simt. Vrea sa moara il las. Insa daca tu te bagi lipit de fundul masinii mele sau tragi brusc de volan dreapta pentru ca simti ca ai pewla mai mica daca ai crosetat pe a2 si m-ai depasit pe dreapta nu o sa trag brusc de volan ca sa ti fac loc decat atunci cand este sigur. In cazul de fata, jegul de la Class Tractor venea pe banda din dreapta nu s- a aflat in spatele meu si eu l-am tinut acolo de al dracu sa depasesc vreun tir. Urma sa depasesc un tir si ii facea imediat loc dar s-a bagat intre mine si tir fiind probabil a 2 sau a 3 a masina depasita prin dreapta consecutiv. Stiu ca e mai greu dar try to keep up

      34
    • NOU
      #24

      Eu conduc in felul urmator: daca esti pe banda de viteza si eu vin din spate, ma uit daca ai cum sa te bagi pe aia lenta fara sa pui frana. Daca n-ai cum, ma uit cat de repede mergi fata de aia de pe banda lenta. Daca mergi rezonabil mai repede, te las in pace indiferent cu ce viteza mergi. Daca o arzi in paralel cu ei, te las putin sa te trezesti si apoi incep sa te imping de la spate.

      In alta ordine de idei, daca ai fost baiat de treaba si te-ai bagat pe aia lenta, o sa-ti intorc favorul si o sa te depasesc repede, chiar peste viteza mea preferata, doar cat sa nu fii obligat sa pui frana.

      115
  6. 30 și aspirație e sarcasm?

    262
  7. Sigur ți s-a mai spus prin comentarii. Banda a doua/treia în oraș nu este pentru depășiri. Daca tu te agita acolo în spatele unuia care merge cu 50 (nu 30 ce-i drept, dar sunt sigur că exagerezi), ești doar agresiv. Și parte din problema.

    Comentariu apreciat.9734
    • Art 42 din OUG 195 reglementează circulația pe benzi. Nicăieri nu se specifică faptul că nu se aplica în orașe. Deci daca circuli pe banda 2 în oraș cu banda 1 liberă, incalci art. 42

      Șoferii cretini b2 loveri au transformat asta cu „nu se aplică în orașe” în mit urban, la fel cum e și minciuna cu 1m lăsat pe trotuar când parchezi ilegal. Nu e nici un metru. Nu se parchează pe.trotuar chiar daca are 17m lățime

      Învățați dracului legile

      Comentariu apreciat.8140
    • ne doare in pula de legi, suntem romani

      Comentariu apreciat.6615
    • Da moșule, eu am învățat regulile. Și le și aplic. Tu, comentezi pe internet. Banda a doua în oraș nu este pentru depasire. Treabă cu parcarea e la fel, incomplet: lași un metru PLUS marcaje aferente. Și e legal. Dar nah, e mai ușor să comentezi pe internet.
      E ok, suntem romani.

      Iar alin, oh well, eu locuiesc într-un oraș cu apa calda, unde folosesc transportul public. Când trebuie sa scot mașina, merg cu maxim 50 în oraș și plătesc parcare de fiecare data daca stau undeva mai mult de 15 minute. Poți să zici același lucru despre tine? Sau și tu doar comentezi pe internet?

      Indecis. Tu ce zici?3847
    • @Cireasa, păi ce facem, boss, au ajuns șoferii de duminică să ne explice cum e cu legile? Că tehnic asta ești, ne explici cum tu mergi cu mașina doar uneori, dar te pricepi bine de tot la legislație și probabil și la cum să procedezi în diverse situații întâlnite în trafic, nu? Ia dă matale citat/articol de lege care spune că lași 1m + marcare (wtf?) pe trotuar când parchezi.

      Și, ca să nu-mi pui și mie aceeași întrebare, da, merg aproape exclusiv cu mașina în oraș, plătesc parcare și când stau mai puțin de 15 min pe unde am nevoie (evident, dacă am cui să-i plătesc, că nu toate locurile din București sunt cu plată, din păcate), nu-mi vei vedea niciodată mașina parcată aiurea și, ca să plusez, până acum am cumpărat pe persoană fizică 4 locuri private. Hai, plusează tu acum. :))

      Indecis. Tu ce zici?1436
    • Banda 2 este pentru depasire fie ca esti pe autostrada sau in oras.

      Daca ai un bulevard de 5km fara intersectie in oras, tu stai pe banda 2 timp de 5km ca urmeaza sa faci la stanga?

      Incadrarea pe benzi de stanga/inainte/dreapta se face cu 50m inainte de intersectie.

      Cititi legile asa cum sunt si nu le mai interpretati, ori sunteti analfabeti functionali.

      Indecis. Tu ce zici?3414
    • Întreb ca un neșofer, în oraș benzile nu sunt după cum arată săgețile de pe ele: față, dreapta, dreapta + față, eventual stânga?

      Dacă vin dinspre Prelungirea Ghencea până pe Titulescu, trecând pe Podul Grant, ce pzm fac?!
      Stau pe banda 1 și la fiecare intersecție, și-s destule, mă dau pe banda?!
      Ce fac? Conduc sau croșetez un fular?!

      712
    • ce de-a opinionati pe aici. Iaca, dacă banda a 2-a este doar pentru depășire stați voi frumi la semafor în oraș toți pe banda 1 și mă pun eu pe 2 sa va depășesc. Eh cum e ?

      Și dacă prevezi ca b1 nu va mai fi libera pe ce banda circuli ? Tot pe 1 sa ramai ca vita după ala oprit cu avarii ? Exemplu când urmează o zona cu școală, sau unde este o șaormerie renumita (da am văzut și mașini de poliție oprite acolo pe b1), sau multe alte cazuri. Foarte tari sunteți la teorie.

      Indecis. Tu ce zici?248
    • @Trl: tu esti bine asa de felul tau?!? Tu compari benzile din oras (mai ales cand vine vorba de semafor) cu benzile de pe autostrada?!?

      220
    • EU compar ? Vezi mai sus ca ai citit cam pe sărite.

      131
    • @Shack dacă văd ca în față se formează coloană da, o sa mă încadrez mult înainte de cei 50 m ai tăi. Poate nu chiar cu 5 km înainte totuși.

      133
    • acuma înțeleg încă un mecanism de ce îi băune pe unii să forțeze trecerea într-o coloană deja formată pentru stânga/dreapta. Credeam ca este doar cocălărism, dar văd că unii și-or fi închipuind că au tot dreptul din moment ce au ajuns la 50 m de intersecție.

      113
    • in loc de cacatul ala sinistru de ion mai bine ar da la bac analiza pe text din codul rutier.

      „ARTICOLUL 42
      Când circulatia se desfasoara pe doua sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de catre conducatorii de vehicule în functie de intensitatea traficului si viteza de deplasare, având obligatia sa revina pe prima banda ori de câte ori acest lucru este posibil, daca aceasta nu este destinata vehiculelor lente sau transportului public de persoane.”

      bine, nj prea ai ce analiza ca e cat se poate de clar. circului pe cea mai apropiată banda de acostament care este disponibila.

      deci da, pot circula bine mersi pe b2 in limita legală de viteza daca pe b1 nu este loc, inclusiv de vv2hicole in miscare. aia de pe b1 nu au nici o obligatie sa incetineasca sau sa faca orice alta manevra pentru a imi face mie loc pentru ca vine zmeul din spate.

      in concluzie, toti cei care ati citat legea pana acum, ne vedem la toamna. pana atunci puneti burta pe carte.

      132
    • 1. Nu exista depasiri pe drumuri formate din mai mult de o banda pe sens. Se numesc devansari
      2. Parcarea pe trotuar este interzisa. Exista un singur indicator care reglementeaza acest lucru, dar zau daca l-am mai vazut undeva: https://www.indicatoarespeciale.ro/indicatoare-de-obligativitate/239-parcarea-pe-trotuar.html

      71
    • @Shack , ai putea sa explici cum poti sa te incadrezi pe b2 cu 50m inainte de o intersectie in conditiile in care tu ai viteza legala maxima pentru portiunea respectiva de drum 50km/h , iar cei de pe b2 sunt toti cu 80-90km/h.
      Este fix in zona pusa de Vali, la 100m in fata e un sens giratoriu unde e un hornbach la stanga. In cazul in care doresti sa te incadrezi de pe b1 pe b2 si ulterior pe b3 sa ajungi la hornbach in conditiile in care mergi regulamentar cu 50km/h , risti sa cauzezi un accident in lant, pentru ca pe b2 in zona respectiva se circula deobicei cu 80-90km/h, cu 1-2 metri spatiu lasat intre masini, dand flashuri la cel din fata.

      33
    • @jxl îmi vine greu să cred că sunt diferențe semnificative între viteze pe b1 și b2.. adică pe b1 ai 50 și pe b2 sunt cu 90? hai lasă. .te poți încadra dacă chiar vrei

      și 2 la mână, sensul giratoriu îl poți parcurge și de pe prima bandă, indiferent pe ce ieșire dorești să ieși, nu e interzis și e legal. deci chiar dacă vrei spre Hornbach, poți sta pe banda 1 și faci giratoriul așa, dacă ți-e frică să te încadrezi mai stânga

      13
  8. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 58135
    • Roman romanind. Nu ne mai facem bine.

      Indecis. Tu ce zici?4330
    • Prazburg?

      Indecis. Tu ce zici?2917
    • Explica cum mergi legal cu maxim 130 pe autostrada , dar pe banda a doua sau a treia ??????????

      Indecis. Tu ce zici?2713
    • Desi nu-s de acord cu mersul pe banda din stanga, Theo are dreptate cu doua lucruri:

      1. Politia lipseste si fiecare incalca regulile cum are chef. Despre asta a tot scris si Vali.

      2. E aiurea sa te plangi de „ilegalitatile” altuia cand si tu faci frecvent unele. De ce ale tale are fi mai ok decat ale altuia? Viteza, depasitul prin dreapta, condusul agresiv, franatul in fata, bagatul in fata la semafor sau in coloana, vorbitul la telefon, muzica la maxim… cu ce sunt mai bune decat mersul incet pe banda din stanga?

      Statistic, mersul mai incet pe banda din stanga duce la mai putine accidente decat mersul cu viteza si slalom-ul de pe banda pe alta.

      PS: Pentru cei care taie benzile sa faca dreapta/stanga exista un loc special unde frigiderul e mereu plin.

      Comentariu apreciat.3913
    • Statistic, mersul mai incet pe banda din stanga duce la mai putine accidente decat mersul cu viteza si slalom-ul de pe banda pe alta.

      da, că tu îți faci nervi pe prost și apoi tu faci accident, nu el. el trece fluierând. eventual pleacă repede când realizează că din cauza lui s-a întâmplat. member this? https://zoso.ro/adorabil-pleaca-repede-cand-realizeaza-fost-vina/

      deci da, nu mai spune „faptul că eu incetinesc traficul și enervez alți șoferi e ok, ei sunt de vină că se enervează pe prostia mea”. te rog eu.

    • @Vali: nu spun asta, spun opusul: nicuna din incalcarile regulilor nu este mai buna. Inclusiv pentru ca ii face pe altii, mai agresivi, sa provoace ei accidente.

      Also, ai incercat sa fii mai putin agresiv? ;)

      Indecis. Tu ce zici?278
    • da. sunt extrem de neagresiv când plec de acasă. dar ghici de ce ajung să conduc ca un dement. hai, ghici.

    • Da’ cu mine de ce esti agresiv? Hai sa ghicesc: devii agresiv pentru ca nu e Godina la fiecare colt de strada sa te „calmeze” cu amenzi.

      Omu’ o fi prost si moscait ca sta pe stanga dar are dreptate cu ceva: toti facem mizerii dar gasim scuze pentru ale noastre, ceilalti sunt mai tampiti.

      Comentariu apreciat.498
    • Pentru ca te plictisesti pe drum si deschizi instagramu si tiktoku sa vezi ce au mai postat influencerii?

      115
    • @Teo
      Delir fara sens sau vreun argument coerent.

      717
    • @Theo, din ce ai scris concluzionez că ești un șofer prost și mai și semnalizezi p-aici. :))

      1118
    • Plavan, este plin de idioti ca tine, in Romania.
      Cum se face ca totusi stiti sa respectati regulile dupa ce treceti spre vest de Nadlac? Chiar si pe alea super incomode, gen sa sofezi pe banda din dreapta daca esti mocait, ca acolo chiar nu conteaza.

      1214
    • Imi place foarte mult expresia „Daca deranjeaza pe cineva, plm, asta e”, este definitia perfecta a democratiei originale din Romania.

      Comentariu apreciat.303
    • @Bigbear: se putea si mai scurt: „Ghinion!”

      140
    • I-am dat minus lui Theo, dar are dreptate intr-o privinta. Mereu auzim vorba aia despre cei care merg cu viteza pe autostrada „o fac pe permisul lor”. Cumva, le gasim o scuza.
      Si-atunci de ce plm sa nu zicem la fel si de cei care merg incet pe b2? O fac pe permisul lor :))))) Cumva, fapta lor e mai putin grava decat a celor din prima categorie.

      72
  9. Prin anii ’95, șefu’ meu la volan, trecut de câteva zile de la Dacie la un Golf: „Bă, nasol cu asta, merge tare și trebuie să fac depașire după depașire…”
    Era Golf care mergea pe drum plin de Dacii….
    Pare off-topic .. da’ nu e…

    Comentariu apreciat.472
    • Asa zicea si tata cand a trecut de pe Dacie pe Opel kadett: trebuie sa merg tare ca altfel fierbe motorul, i-auzi cum face.

      Indecis. Tu ce zici?275
  10. boss pe subiectul asta sunt cu tine pana in panzele albe. Nimic nu gasesc mai frustrant cand sunt la volan atunci cand vad oameni care dorm efectiv pe b2,b3. Conduc in UK de cativa ani si aici, cel putin pe autostrada, sunt cu zecile care dorm pe banda 2-3-4. Au facut smart motorway, in mare insemnand ca banda de urgenta este acum in majoritatea cazurilor b1. 90% nu o folosesc. Stii cine o folosesc cei mai des? Tir-urile cu nr de Ro si PL

    Indecis. Tu ce zici?1020
    • Vezi ca in UK benzile sunt in ordine inversa

      Comentariu apreciat.302
    • Pai si n-ai observat de atatia ani de ce se merge pe 2,3,4 ? Ca banda 1 e coloana de tiruri non stop peste tot. Am incercat eu sa respect legea si dipa cativa km am renuntat si m- mutat pe B2. E obositor sa tot schimbi B1 B2 la cateva sute de metri.

      154
    • @Adrian: si de ce nu te bagi in curul lor si le dai flashuri? :))

      51
  11. N-am nici cea mai mică așteptare să ies in traficul din București și să întâlnesc civilizație, atenție la drum, respectarea regulilor in unanimitate. Uneori parcă e o junglă cu reguli cumva proprii și am simțit că ori trebuie să mă adaptez, ori mor… de nervi. Sunt super zen in trafic, observ greșelile celorlalți și trebuie să recunosc că, de vreme ce nu văd cum aș putea face să fie corectate, imi văd de treabă liniștită. Nu mă enervez aproape niciodată (doar dacă e ceva flagrant, la limita accidentului), nu înjur, eventual dojenesc cu “of, bălălăule/bălălauco”. In schimb, mă enervează teribil pasagerii mei care se enervează la greșelile altora in habitaclu și atât. Păi ori ieși și indici/ajuți să se repare greșeala, ori faci orice altceva care să nu fie doar pentru ochii și urechile mele. Ah, și unii șoferi de uber care să rățoiesc la alți șoferi (care oricum nu-i văd/nu-i aud/nu-i înțeleg) mă enervează. Ca pasager, insă, dacă șoferul/șoferița din mașina in care sunt nu conduce frumos, elegant, civilizat, pot deveni un adevărat coșmar!

    813
  12. Este plină țara! Eu fac de la Rădăuți – SV și până în vama Borș 12 ore, cu puțin noroc 10 în zilele bune. Cred că am spus mult cu asta.

    106
  13. Hai sariti cu hate si minusuri.
    @Vali asta este unul din motivele pentru care mi-am facut bagajul si m-am dus sa platesc amenzi mai la vest. Am incercat toate metodele terapeutice de condus in Bucuresti, nu a functionat nimic. Dupa cum vad si in comentarii si mereu cand ma intorc (si trebuie sa fac switch de la condus legal si chil la condus handicapat) am facut alegerea buna.

    Spune-mi daca vrei sa îți trimit niste filmari terapeutice de aici de pa autostrada. Efectiv cand vezi cum se repliaza toata lumea pe banda 1 sau 2 imediat dupa depasiri, in functie de trafic, ai asa o satisfactie. Nu mai zic ca poti sa setezi cruise control la viteza legala si mergi la fel cu toata lumea…

    Aveti noroc ca nu se gasesc arme la magazin ca in SUA ca era macel pe strazi.

    Indecis. Tu ce zici?2215
  14. NOU
    #68

    Dar cu motor de 1.0 se poate merge cu 130 km/h pe autostradă?

    814
  15. Vorbim despre analfabeți funcționali dar facem confuzie între încălcarea legii și nerespectarea prevederilor regulamentului de aplicare.

    411
  16. Romanii sunt lawful evil. Câtă vreme nu avem poliție care sa aplice legea nu se va schimba mare lucru. De ce? Pentru că dacă economisești 30 sec vei încalcă legea. Când se vor da legi că ai parcat la mai puțin de 25m de intersecție, nu mari, 50e. 10e ca botul mașinii e pe trecere cat inca este roșu la semafor, 10e că ai aruncat un chiștoc pe jos atunci vom vedea schimbări. Dacă îți poți aminti sa iei sacose la cumpărături sa nu plătești 0.2-1e pe ele vei tine minte și asta.
    Cat despre autostrăzi, că om care face peste 30k km pe an, am un singur argument în sprijinul dobitocilor ce conduc pe B2: de obicei B1 e plina de gropi, mult peste B2.

    163
  17. N-aveț’ din ce vă enerva, zău…

    42
  18. Citesc zilnic, nu prea comentez ca sunt unii foarte pasionati sa iti dea peste mana ( n-ai dreptate, ai typo, esti femeie bla bla bla)
    Probabil auzit de la alti straini / plecati ( au si confirmat mai sus unii) : jungla te face sa te adaptezi la jungla. Sotul care e localnic mai vestic cand vine in ro, dupa 3 zile conduce ca romanii.
    In mexic, mai catastrofa ca in ro.
    USA – or fi americanii nu stiu cum, dar la condus dau clasa si nemtilor. Cat de relaxat conduc. Te lasa daca te vad incadrat aiurea, stau pe banda lor, nu incep sa schimbe benzile ca nemtii (Lückenspringer) – cel putin ce-am vazut in michigan in cateva zile ( o fi fost ceva in aer )
    Asa ca Valy faci bine sa iei bicicleta de cate ori poti, ca sa te enervezi mai putjin. Basca mai faci si ceva miscare pt tine

    137
  19. Conduc de multa vreme in Bucuresti si nu ma plang. E plin, ca peste tot, de zapaciti, nesimtiti si javre, dar in Bucuresti se conduce mai eficient ca in alte parti. Parca in ultima vreme vad din ce in ce mai rar batai si altercatii in trafic. N-au disparut, evident, da’ sunt parca mai rare. Mi s-o parea mie.
    Ce mi se pare ciudat este ca a crescut numarul de lenti in trafic. E limita la 50 si imi sar in ochi cei care merg cu 30 chiar si pe benzile superioare. Sunt cateva bulevarde late si lungi, in Bucuresti, le numeri pe destele de la o mana, si n-ai cum sa nu dai de un miserupist pe banda 3 care merge cu 35 in zona de 50, desi traficul din jurul lui mentine un 60-70. Probabil o sa apara pe-aici, in comentarii, sa miorlaie o scuza de rahat, ca vreo doi mai sus.

    „Azi am condus” pe un DN cu zone foarte lungi de linie continua si doar cateva bucati unde depasirea e permisa. DN, asadar limita de viteza minim 90, o coloana de vreo 6-7 masini resemnata in spatele unei dube care se taraia cu 50-60. Cu prima sansa am depasit toata coloana, da’ nu am mai avut loc sa depasesc si duba asa ca m-am bagat la loc in spatele ei. Evident ca cel care a mers calm in spatele dubei nu a suportat ideea si m-a admonestat zdravan cu flash-uri si claxoane. Ceva numere cu L la sfarsit, IL, CL, TL, pe-acolo. L-am ignorat si mi-am vazut de drum. Inainte sa imi spuneti ca eu sunt motivul pentru care nu a depasit nimeni sa stiti ca au avut doua ocazii in care puteau depasi relaxati, nimeni nu a facut-o, de-abia la a treia ocazie am fortat si am depasit.

    Cativa km mai incolo o coloana si mai lunga, peste 8-9 masini, in camp, drum drept ca in palma, trafic pe contrasens aproape inexistent, 70 la ora, in spatele unui Polo. Am depasit vreo 4 masini, m-am bagat in coloana in spatiul de vreo 3-4 masini mentinut de un tip cu un BMW, fara sa incomodez catusi de putin. Ce credeti? Claxoane si flash-uri, numar cu CL.
    Care e faza asta cu mersul prea incet? E o isterie? E un fenomen? Mi se pare numai mie?

    Indecis. Tu ce zici?1220
    • Putem înțelege/accepta și mersul încet (că prudent, că fumee, că începător, că… listă lungă și cuprinzătoare). Dar de ce naiba să dai flash/claxon? Dacă ești mămăligă la viteză, rămâi mămăligă și la admonestat.

      Plus acumulat coloană: merge codobelcul cum poate (ori e camion, nah), dar urmatorul e ventuză pe curul codobelcului. Și urmatorul la fel, și din câțiva dobitoci/nesimțiți ți-ai facut rost de o coloană pe care n-o mai poți depăși în veci!

      111
    • Care e faza asta cu mersul prea incet? E o isterie? E un fenomen? Mi se pare numai mie?

      merg încet că am un sms de dat, ceva de citit, plm. după care accelerez iar cu 90 prin localitate.

    • Sau poate ești tu bizon și mergi prea repede

      Și depășirile pe care le faci nu sunt sigure.

      Ceilalți sunt corecți și merg legal, tu ai pretenții sa apese toți pedala

      145
    • Faza este exact cea pe care ai descris-o tu: depășești o coloană cu eforturi, riscuri etc. și dai de alta. O depășești și pe asta, dai de alta și tot așa. Pentru că sunt prea multe mașini pentru capacitatea drumurilor, probabil.
      Ceilalți au înțeles asta și nu își mai riscă viețile pentru 20 de minute economisite la un drum de două ore. Tu nu ai înțeles și îți pui întrebări din astea, pe lângă că ajungi obosit și pachet de nervi la destinație.

      192
    • @Flat, e problema lui cu ce viteză merge. Ce fac greșit bizonii care „merg legal” este că stau unul în curul celuilalt, de aici și flash-urile, că ei trebuie să-ți facă loc să te repliezi în coloană dacă începi să depășești. Ce să facem, șoferia e grea mai ales atunci când trebuie să faci analiză cauză-efect.

      A, și mai e ceva: nu toată lumea are motor de 1.0 și 100cp, unii pot face depășiri și fără să apese pedala până la fund și să strângă din buci, deci asta cu „depășirile pe care le faci nu sunt sigure” e discutabil. :))

      316
    • Ciuby, nu trebuie să-ți facă nimeni loc să te repliezi când se circulă în coloană. Este un semn de cocălăreală să te apuci să depășești în atare condiții. Regula nescrisă de bun simț este ca toată lumea să aștepte ca primul din coloană să depășească vehiculul mai lent care formează coloana (TIR, dubă, pensionar cu Lada) și apoi succesiv fiecare vehicul în ordine. Dacă tu vii din a 7a poziție și vrei să îi faci pe toți, ești bizon și nesimțit. Aștepți până ajungi tu în spatele dubei și abia atunci poți depăși

      Dacă ceilalți nu depășesc înseamnă că nu e sigur, și atunci aștepți. În nici un caz nu depășești pe toți calup.

      243
    • @Ciuby: tu esti d-ala care da vina pe cei care merg regulamentar ca ai depasit tu ca berbecu si ai intrat in tir.

      111
    • @Flat: ai dreptate, asa e regula. Ce te faci daca cei din fata nu depasesc, desi au loc? Eu am depasit 5-6 masini in perfecta siguranta, nici unul nu a schitat un gest.
      Regula este ca daca nu depasesti lasi spatiu ca altii sa o poata face.

      E buna si filozofia asta: „hei, uite o coada, hai sa ma asez la ea, poate se da ceva”

      711
    • „Ce te faci daca cei din fata nu depasesc”
      nimic, aștepți

      „, desi au loc?”
      nu decizi tu din fundul cozii dacă cei din față au loc. ei văd mai bine

      ” Eu am depasit 5-6 masini in perfecta siguranta”
      apreciere subiectivă, cel mai probabil nu a fost deloc în siguranță ci la risc

      „Regula este ca daca nu depasesti lasi spatiu ca altii sa o poata face.”
      rareori cineva nu depășește pentru că nu vrea, 90% nu depășesc fiindcă e linie continuă sau nu au vizibilitate. da, există și punctul tău de vedere valabil în cazul unora cu mașini mai slabe, care dacă știu că nu depășesc sau le e foarte greu, ar fi un gest de politețe să lase un pic de spațiu. dar mai nimeni nu face asta fiindcă în România oricine lasă puțin spațiu e șicanat, înjurat, forțat etc.

      74
    • @Flat: ideea depasirii este sa treci inaintea celor care merg incet. Nu sa astepti.
      Eu nu decid pentru ei, ei nu decid pentru mine: am ochi, vad. Daca nu vine nimic de pe sensul opus, linia nu este continua, nimeni nu semnalizeaza macar intentia de a depasi, atunci depasesc eu. E simplu? Poti sa o faci si tu, sa stii.

      Am depasit intotdeauna in perfecta siguranta atat pentru mine cat si pentru cei din jur. Nu sunt inconstient, nu ma cunosti, dar ai o parere.

      De unde stii tu motivele celorlalti? Tocmai ti-a dat Zoso un alt motiv despre care habar n-ai avut. Si, din nou: nu depasesc niciodata pe linie continua sau daca nu am vizibilitate perfecta. E o chestie care te tine in viata asta si da, la fel ca tine, vad o groaza de incostienti care ignora lucrurile astea.

      00
  20. Acestora care merg pe B2 le-aș retrage dreptul de a vota.

  21. Inca se nasc carnati care la postari de genul asta comenteaza spunand:

    „Ce probleme au unii!”

    24
  22. Din păcate problema nu are rezolvare. Acesti oameni nu se schimbă: nu are legătură cu șofatul, ci cu educația, empatia, inteligența . Se manifesta astfel in toate cazurile

    31
  23. Discutăm de 20 de ani despre autostrăzi, că vrem să circulăm mai eficient.

    Dar când e vorba de aplicat circulatul eficient nu ne mai grăbim.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube