Educație: cum ia un cadru didactic gradul

Îmi plac discuțiile despre educație, că arată că majoritatea celor care deschid gura fie nu știu prea multe, fie nu vor să vorbească despre mocirla jegoasă care e educația românească.

De aia le dau mereu câte un exemplu din ăsta amuzanto-crunt. Elevii nu au manuale. Hai bă că nu are cum! Bă, nu au manuale, ce nu înțelegi?! Păi și după ce învață? După xerox-uri. Hai bă că nu are acum…

Exact. Mocirla e absolut incredibilă. De aia citesc articole ca ale lui Vlad și zâmbesc de cât de naive sunt. Aww, suntem pe ultimul loc la ceva? Ce nasol.

Bun. Iată un alt exemplu groaznic și incredibil, care va avea la fel de impact zero, pentru că oamenii din mocirla se acoperă unii pe alții.

Cadrele didactice dau la un moment dat un examen de grad, ca să dovedească pricepere și aptitudine. După niște ani în câmpul muncii se presupune că au devenit mai buni, și dau examenul ăsta ca să dovedească asta. Plus, iau 200 lei în plus la salariu. Eh, oamenii se pregătesc intens pentru asta, cu lucrare pusă la punct, cu stres, cu bibliografie, cu altele.

După care li se transmite că inspectorii școlari care vin să asiste la examenul ăsta vor câte ceva. Un parfum de 3-400 lei, o masă la restaurant, pișcoturi alese la examen. Gândiți-vă ce înseamnă 2 sau 3 inspectori cu cadouri de 300 lei și o masă la restaurant unde nu comandă un șnițel de 20 lei și o apă plată. Vorbim de sume de peste 1.500 lei. Și sunt 3 grade, parcă.

Lucrarea de grad pălește și e absolut inutilă. Jegurile te lasă să susții examenul, să le dai cadourile și să le plătești masa și apoi decid. Că iei sau nu, tot trebuie să dai.

Da, inspectorii sunt numiți politic. Da, directorii de școli sunt numiți politic. Da, unele cadre didactice nu plătesc sumele de mai sus, pentru că sunt în partid sau soții lor sunt în partid, situație în care examenul arată cam așa.

Dar ce credeți, cadrele didactice care au parte de asemenea cereri își păstrează dragostea de educație sau își răzbună această gaură dată buzunarului pe copii?

Și nu se va întâmpla nimic.

film-john-q

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

32 comentarii

  1. Îmi pare rău că au dispărut cluburile elevilor. Erau niște chestii foarte mișto, unde te duceai de plăcere și făceai tot felul de activități gen modelism, electronică, informatică, etc.

    10
    • Nu au disparut chiar de tot, din fericire inca mai exista cativa oameni pasionati (in ciuda conditiilor mizere). Un exemplu: https://hailaolimpiada.ro/ (gratis pentru elevi, sponsorizate de (fundatia) emag / bcr si altii).

      Insa da, majoritatea cluburilor (modelism, robotica etc.) is cu taxa / plata, organizate independent de scoala.

      00
    • Nu au disparut cluburile elevilor. Acum cele din resedinte de judet se numesc Palate ale copiilor,iar cele din teritoriu,cluburi.

      00
  2. Având în familie cadre didactice, îţi pot spune că există definitivat, grad II şi grad I.
    M-am bucurat să văd că anul acesta Ministerului Educaţiei a decis scoaterea la concurs a posturilor de director şi director adjunct pentru unităţile de învăţământ preuniversitar. Concursul a constat în 3 probe, examen scris, examen oral şi interviu. Să sperăm că se va menţine si peste 4 ani acelaşi format.

    00
    • atâta timp cât concursurile sunt ținute tot de inspectori, slabe șanse să se schimbe ceva.

    • Imi pare rau sa te dezamagesc:
      – ai vazut celebrele intrebari de la test? In special partea cognitiva?
      Am facut testul cu punctaj maxim, intre doua beri in 20 de minute, in conditiile in care nici nu stiam care e bibliografia. Intrebarile de la partea cognitiva cel putin au fost jenante, la recrutare la armata la pifani se dadeau circa 2-300 de intrebari mai grele. Si unii le-au picat cu brio, desi sunt directori in exercitiu de ani de zile si cadre didactice de decenii, desi ma intreb cum au luat testele psihologice.
      – cv urile se fabrica usor. Participi la tot felul de conferinte la Vascauti si Ciorogarla, mai plagiezi o carte, te treci si tu (ca director in functie) la coordonare tuturor olimpicilor din scoala desi nu ai niciun merit etc. Oricum trag si falsifica sa faca puncte pentru gradatie, asa ca nu e mare lucru.
      – planul managerial il copiezi sau platesti pe cineva sa ti-l faca si il tocesti pe de rost, asa ca interviul e o formalitate.
      De fapt majoritatea scolilor sunt conduse de aceiasi contopisti ca si pana acum, doar ca acum au „legitimitate”

      02
    • @Vali

      Sa stii ca nu e chiar asa.
      Exemplu concret la fiu-meu in scoala. Directoarea este un dictator innascut, a terorizat ani la rand profesorii cu tot felul de tactici de gherila pana cand la inceputul acestui an s-a format un grup de parinti care nu mai sunt pres in fata ei si au luat atitudine avand bineinteles si suportul profesorilor.
      Cand si-a sustinut testele pentru mentinerea postului de director a picat examenul oral si asta pentru ca in comisie au cerut sa asiste 2 parinti si un profesor din scoala, primind acceptul (se pare ca exista acest drept al tertilor sa asiste ca martor in comisie), iar comisia pur si simplu nu a putut sa o treaca pentru ca era varza. Acum are o contestatie depusa, insa eu cred ca nu are nicio sansa.

      Concluzia este ca daca exista un grup unit de parinti si profesori, directorasii pusi politic nu au nicio sansa (grupul de profesori e format din aceia care isi dau interesul fata de meseria lor si de copiii pe care ii au in clasa)

      00
  3. E dubios ca nu sunt manuale , o tipografie din bucuresti a livrat cateva milioane de manuale catre ministerul educatiei care colaboreaza cu zeci de tipografii care tiparesc manualele si le livreaza la minister….dar acolo la minister cineva le da foc..ca altfel nu se explica lipsa lor….

    00
    • Coae, manuale nu sunt de cand am facut eu liceul, la mijlocul anilor 90. Plm. pe ce lume traiti?
      De facultate nu mai zic, cate teancuri am tras la xerox. La ASE, fiecare profesor horataste cu de la el putere care sunt manualele. Daca nu le cumperi, sa zici mersi daca iei un 5.

      00
    • @Dorel: Unde putem citi mai multe despre aceste milioane de manuale care au fost livrate?

      În altă ordine de idei, articolul lui Vlad contrazice raportul PISA. Cifrele raportului oficial PISA 2015 arată că de fapt am progresat, nu că am regresat. La pagina 5 din https://www.oecd.org/pisa/pisa-2015-results-in-focus.pdf scrie clar că „Average three-year trend” e pozitiv pentru România: „Science” +6, „Reading” +4, „Mathematics” +10. Deci între 2012 și 2015 a existat un mic progres. Tot acolo scrie la fel de clar că 24.3% din elevii care au participat la testare în 2015 au avut perfomanțe sub nivelui 2. Față de 2006 – 46,9%, 2009 – 44,4% și 2012 – 37,3%. Deci și din punctul ăsta de vedere tot progres.

      Nu s-a dat că s-a furat. Nu e Volgă că e Mobră. Noroc cu Internetul și accesul liber la informații :)

      00
    • Anu ăsta au stat mai bine decât anul trecut!

      00
    • @Leo

      La facultate profesorii își pregătesc singuri cursul într-un grad mult mai mare decât profii de liceu pentru că nu există o „programă de facultate”. De-aia își aleg singuri și manualele/cărțile dorite, de-aia fac ei înșiși handout-uri, dacă fac.

      00
  4. Pentru situaţii de contestaţii şi alte nereguli semnalate intervine Ministerul Educaţiei. Poate că nu a fost în proporţie de 100% nepărtinitoare proba interviului, dar eu zic că încep să se mişte puţin lucrurile.
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-21429724-concurs-directori-scoli-contestatiile-vor-solutionate-comisii-din-alte-judete-corpul-control-analiza-150-situatii-care-inregistrat-diferente-evaluare-urilor.htm

    01
  5. Voarbesc din poziția unui soț de cadru didactic. Oarecum la început de drum, că avem amândoi 30 ani, cu studiile făcute la zi, la universități cu prestigiu.
    Soția, profesoară de limba franceză, participa la o lecție deschisă( cerc pedagogic) la o școală din mediul rural. Acolo, profesoara de ținea ora, invită cadrele didactice participante la o cafea în laboratorul dr franceză. Cafea, muzică pariziană pe fundal, totul bine. Până când începe cu scuzele, că ea a fost educatoare și ca a făcut facultatea de limbi străine la Universitatea „Spiru Haret”, că are probleme cu pronunția, dar că a vrut sa fie profesoară pt că a considerat că e mai ușor, și ca oricum i-au echivalat gradul I (cel mai mare) și tot așa.
    Nu are sens să vă zic cât de oripilanta a fost experiența și ora pt soție. Nu a existat accent, nu a existat „h” mut, nu a existat nimic din ce ar fi trebuit sa existe la nivelul de bază. Și noi vorbim de un cadru didactic care preda de câțiva ani, care e plătit mai bine decât orice debutant, cu gradul I, mândria țării.
    Și mai mult de atât, la final, când i s-a sugerat sa participe la niște ședințe de pregătire pt profesorii debutanți a părut surprinsă și jignită în același timp. Cum sa vină ea, profesor cu 20 ani în învățământ, cu gradul I, la pregătire cot la cot cu debutanții.
    Nu exista un control al profesionalismului cadrului didactic, nu sunt persoane atrase de învățământ și normal ca nu o sa existe rezultate bune la testele pisa. În mlaștină, în cel mai fericit caz găsim turba.

    20
    • Subscriu la ce scrie colegul, ca sot de profesoara de engleza, absolventa de Babes-Bolyai de pe vremea cand (inca) se facea scoala. Care si-a dat gradele pe bune, are testele IELTS, Cambridge si TOEFL luate in „top percentile”. Gradul I cu universitari de la Timisoara, care nu i-au cerut absolut nimic si au evaluat la sange, doua doamne demne de tot respectul.
      Colega de serviciu e absolventa de Maiorescu, cu gradul II facut pe bani la Craiova si luat cu 10 (10 inseamna ca poti sa dai gradul I mai repede cu un an) si cu un doctorat facut tot la Craiova fara nicio legatura cu lb. engleza echivalat cu gradul I. A gandit pragmatic, si a dact doctoratul pentru ca, nu-i asa, duduia castiga de doua ori: odata pentru ca ia incadrare de gradul I, si apoi ia si spor de doctorat de 15% care inca se plateste la preuniversitar, „muncind” (a se citi cotizand) o singura data.
      Si vorbim de o profesoara de lb. engleza care are dificultati la present tense continuous, crede ca „childrens” este plural corect, nu stie formele multor verbe neregulate, cu o delegatie Erasmus din Olanda nu a reusit sa schimbe trei vorbe in Engleza, este corectata de elevii buni (autodidacti sau care fac meditatii cu altii). Dar ia si gradatie de merit. Sotul e securist, daca are vreo importanta.

      00
  6. Educatia românească este mocirla!? Urmarind firul logic al ultimelor zile, s-ar putea trage concluzia ca educația romanesca e Antena3?
    Nici nu vreau sa ma gandesc cati elevi vor fi ofensati de acesta declaratie!

    00
  7. PUN AICI: a fost aseara emisiunea cu ciolos de la a3 pe youtube dar vad ca nu mai este, stie cineva ceva?

    00
  8. NOU
    #21

    Imi amintesc ca s-au strans bani pentru bufetul profilor care corectau lucrarile la bac, ca daca-s obositi si nemancati, ne dau note proaste.

    00
  9. Sotia lucreaza in invatamant, nivelul prescolar, mediu urban, unitate de invatamant „medie” ca si reputatie, nici de top dar nici evitata de parinti.
    Cateva observatii, ca prea generalizezi in acest articol:
    – sunt 3 grade didactice: definitiv, grad 2 si grad 1, insa doar primul este obligatoriu, trebuie sa sustii examenul si sa il promovezi cu minim 8 intr-un numar de ani (nu mai stiu exact cati), altfel nu vei mai putea lucra in invatamant;
    – obtinerea gradului 2 si a gradului 1 nu sunt obligatorii, dar e foarte bine sa le ai, intrucat conteaza la salariu si la punctaj.
    Punctajul iti este necesar in caz ca vrei sa te transferi la o alta unitate sau in caz ca se desfiinteaza postul din unitatea de invatamant.
    – spagile sau cadourile catre inspectori sau metodisti NU SUNT O REGULA si NU SUNT OBLIGATORII. Sunt doar metode la care recurg unii profesori pt a reusi mai usor.
    – pt gradul definitiv: te inscrii, ai prima inspectie in inscrierii, a doua inspectie in anul urmator + sustinerea examenului;
    – pt gradul 2: te inscrii, ai prima inspectie in anul inscrierii, a doua inspectie in anul urmator, a treia inspectie peste inca un an + sustinerea examenului, pe care trebuie sa il iei cu minim 8;
    – pt gradul 1 – la fel ai 3 inspectii in 3 ani dar la final nu mai ai examen scris, ci sustii lucrarea in fata unei comisii formate din inspectori si metodisti.

    Banii si cadourile mai degraba se ofera decat se cer, si in principal la inspectii. Astea reprezinta cel mai mare stres pt cadrul didactic. Teoretic, la inspectie tii o lectie normala, asa tii in fiecare zi, in functie de planificare, doar ca la lectie asista si un inspector sau metodist care iti urmareste activitatea.
    Practic insa, daca vrei sa iasa bine, iti pregatesti activitatea cu o luna inainte, faci repetitii, vorbesti cu parintii copilului acela problema sa il tina acasa in acea zi sa nu iti strice lectia, pregatesti pe banii si timpul tau o multime de materiale didactice (planse scoase la imprimanta, diferite tiparituri la plotter, jucarii educative etc), (re)decorezi/aranjezi/stergi praful/faci curatenie in sala de clasa, cumperi cateva chestii de protocol (apa, suc, alune), cumperi un buchet de flori pt inspectoare.
    In urma inspectiei, daca totul a fost ok, primesti un calificativ „foarte bine” si poti continua parcursul catre gradul respeciv.
    Unele cadre didactice prefera sa nu se complice sau sa se streseze prea mult cu cele de mai sus si da o spaga mica sau un cadou. Probabil ca in Bucuresti sau alte orase mari, la unitati de top sunt alte asteptari, dar pt o inspectie in rural sau orase mai mici se da spaga 50-100 de lei la inspectie sau un cacat de poseta de vinilin / ceas de 50 de lei sau parfum de la Avon sau Oriflame.
    Si cum am mai zis, spaga nu e obligatorie. Daca ti-ai sustinul lectia corect, daca ai documentele in regula, nu te pica nimeni ca nu ai dat spaga.
    Sa-ti spun cum sotia a inregistrat cu o camera video toate inspectiile pt gradul 2? A pus camera pe trepied intr-un colt al salii si a anuntat metodista ca toata activitatea va fi inregistrata, pt ca acea activitate va fi prezentata ulterior la un cerc pedagogic. Metodista a strambat din nas un pic, dar nu a interzis inregistrarea video (nici nu avea dreptul) si activitatea s-a desfacurat normal.

    00
  10. Ce subiect, avem ce discuta un deceniu, si tot nu terminam.
    In ultimii 10-15 ani, majoritatea celor ajunsi la catedra au un nivel scazut de cultura generala si educatie, ce sa mai vorbim de pregatire profesionala. Avalansa de absolventi cu diploma de licenta, a permis intrarea in invatamant a unui numar urias de impostori. Acestia mutileaza personalitati, indeparteaza atractia pentru cunoastere si studiu.
    Intratul pe viata in invatamant este cel mai mare rau. Evaluarile la care sunt supusi profesorii, sunt de fatada, un simulacru. Lipsa unor mecanisme reale de evaluare, dar mai ales un contract cu o durata limitata (3 – 5 ani), urmata de o analiza, reprezinta marea problema.

    00
  11. educatia e de kkt din doua motive

    1 profesorii trebuie sa fie entuziasti si sa traga clasa dupa ei. cati sunt asa?

    2 accentul sa cada pe INSIGHTFUL nu pe didactic cum e acum

    inspira elevul fa-l sa iubeasca stiinta sau schimbul de opinii exprinate civilizat si in cunoatinta de cauza!

    nu de frica notei ca frica se transforma in greata si apoi in indiferenta

    00
  12. Tot ceva asemănător si cu doctoratul in medicină: Te lasă sa faci 3-4 ani din 5 si abia apoi iti spune ca de fapt nu e chiar gratis, costa cam 10.000 €. Normaal ca nu e vreo taxa si nu primesti chitanță.

    00
  13. Din ce film e imaginea?

    00
  14. Eu am dat definitivatul acum 6 ani si nu am dat banii la inspectie. La Bucuresti, cand am dat examenul de metodica toti am dat ca altfel nu ne trecea. Deci puteai visa cartea nu treceai. Plus ca am in familie profesorii ce nu au dat. Se da o masa dupa.
    Mie nu mi-a placut niciodata predatul asa ca am renuntat dupa definivat. Daca se intreaba cineva de ce am predat: trebuie experienta oriunde (din pacate nu conteaza in ce domeniu) si aici am dat examen.

    00
  15. Cred ca depinde si de scoala / zona

    Un apropiat a avut chiar acum cateva zile teza de grad 1 undeva in mediul rural si in afara de o masa pentru profesori si inspectori nu a dat nimic. Chiar l-am intrebat daca nu se da ceva si a zis ca nu e cazul.
    Masa in schimb e destul de consistenta, adica gratare, chestii, nu 2 piscoturi si niste biscuiti.
    Asta si pt ca inspectorii si ceilalti profesori vin din orase si petrec acolo cam jumatate de zi. E de bun simt sa-i pui la masa

    00
  16. NOU
    #32

    uite aici cum o invatatoare de 60 de ani, cu toate gradele, nu stie cum e bine: ”Carmenei” sau ”lui Carmen https://desteapta.wordpress.com/2016/11/16/carmenei-sau-lui-carmen/

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)