Nu sunt early adopters, sunt doar FOMOiști

Mă uit la toată vânzoleala din jurul AIului și observ că fix oamenii care erau fleașcă pe ClubHouse sau Metaverse sunt și acum în genunchi și ling bocancii AIului, că e tare, că știe chestii, că poate să facă X și Y.

În marea lor majoritate, nu sunt oameni deschiși la nou sau la experimente sau la orice, sunt oameni care nu știu pe ce lume sunt și regurgitează ce citesc pe afară că e în trend. Oameni care mimează expertiza și cunoașterea, pentru că asta vând.

Poți rezuma experiența multora cu AI așa:

eu: ce faci cu AI?
el: poți să răspunzi la mailuri, să scrii texte pentru clienți, să scrii newslettere, să îți facă strategii, să afli trenduri, să…
eu: de câte ori ai făcut asta luna asta?
el: ah, nu, stai să vezi…

Asta e tot. S-a făcut atâta gargară sinistră cu Tiktok și acum ne prefacem că nu vedem ca singurii care fac bani sunt Dani Mocanu, Feraru și Allin. Ne prefacem că nici nu știm cine sunt ăia, noi îi urmărim doar pe Lupoi și pe Alexandra Mircea. E ca atunci atunci când spuneam că toți ne uitam doar la Discovery, dar nimeni nu și-a făcut abonament când l-au scos din grila standard.

AI nu o să treacă. O să fie folosit de oameni care se pricep cum să îl folosească, oameni care au deja un dram de creier și pentru care e un adaos. Experții de carton și early adopters se vor muta la următoarea chestie lucioasă pe care o vor descoperi. Cine crede că Moise Guran va folosi AI, când el nu e în stare să nu dea click pe malware, sau Cristi Chifoi, când el nu înțelege ce citește. De Geanina sau Negrea nu mai zic.

 

 

aimentions

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

50 comentarii

  1. Mie mi-e frică că o să facă alianță ai-ul cu drona și o să bage credite din burtă la oameni. Imaginează-ți că e anul 2048, ai plătit ultima datorie și te trezești cu rată nouă că și-a făcut drona update invers.

    Indecis. Tu ce zici?4337
  2. Intotdeuna cand apare ceva nou lumea se avanta sa-l foloseasca, toti devin utilizatori si experti iar “publicitarii” se arunca in A-I sponsoriza. Partea buna este ca valul trece repede, prostii isi vor lua tepe din nou iar peste ani vor ramane doar cei care chiar au priceput cu ce se mananca AI-ul.
    Remember?
    Anii 90: toti voiau sa se faca Prezentatori de Meteo la ProTv si studenti la ASE
    Anii 00: toti aveau bloguri sau isi faceau trupe muzicale
    Anii 10: toti erau YTuberi si antrepenori
    Anii 20: toti sunt influencari in Social media si experti in crypto

    Fiecare decada cu “epertii” ei!

    Comentariu apreciat.14012
    • Cum zici tu, tataie.

      “- I want to learn how to code in python. Can you use the Pareto Principle, which identifies the 20% of the topic that will yield 80% of the desired results, to create a focused learning plan for me?
      – Create a study schedule for all of the above in an appropriate amount of weeks. I can study for 2 hours every Tuesday and Thursday.
      Please include time for revision and testing.
      – Suggest me various learning resources (like books, videos, podcasts, interactive exercises) for the above topics that cater to different learning styles.
      – I am a beginner interested in learning how to create games in Unity. To do this, I need to know how to code in C#. Can you give me some beginner video game projects I could work on to help strengthen my C# coding Skills?
      – Explain [topic] to me in the simplest terms possible as if I were a complete beginner. (or as if I was a 5-year-old)
      – Guide me through a visualization exercise to help me internalize the term opportunity cost and imagine myself successfully applying it to a real-life situation.
      – I want you to act as a Socrates and use the Socratic method to help me improve my critical thinking, logic, and reasoning skills.
      Your task is to ask open-ended questions to the statement I make, and after I provide a response, give me constructive feedback to each response before you ask the next question.”

      Indecis. Tu ce zici?6562
  3. O da. Sunt in tot felul de grupuri deastea de crypto si NFT. E o labareala totala. Oamenii care stiu si au ceva de spus nu au loc de tot felul de neica nimeni care se lipesc de etichete ca e in trend si vin doar sa isi faca poze. Sa vezi actori cum vorbesc despre blockchain fara sa inteleaga nimic. E una penibila rau pe la toate conferintele care incearca sa povesteasca tehnic despre smart contracts si ea e o fosta „creativa” pe la un fost srl de apartament. In unele cazuri e penibil rau pentru ca le vorbeste unor oameni care stiu ce fac si au facut milioane. E distractie. E grotesc de penibil

    Comentariu apreciat.387
    • oamenii care știu ce fac și au făcut milioane se învârt printre loseri?

      Comentariu apreciat.522
    • E un amestec neomogen. Crede ma ca e aiurea sa fii pionier pe o nisa. Nu ai cu cine sa vorbesti, nu ai pe nimeni sa te teaga de chiloti cand bati campii. Romania nu e San Francisco sau LA si atunci din 100 gasesti si vreo 5 care sunt ca tine si surubaresc pe proiectele lor singuri si aia. Poti sta luni de zile sa sapi pe o o problema si dupa o discutie de 2 ore cu altii sa te loveasca rezolvarea. Deci da, sunt tot felul de oameni dar cei mai vizibili sunt papagalii. Ii recunosti dupa tag pe Facebook si poze :)

      233
  4. Eu îmi aduc bine aminte cum ne explicau acum multi ani unii (printre care și piticu) despre ” cloud” era la modă treaba cu cloud ul… îl și traduseseră: norișor. Și ne explica piticu că e chiar viitorul cu serverele in spațiu. Hahaha

    Comentariu apreciat.352
  5. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2269
    • Ai impresia asta doar pentru ca l-ai folosit sa scrie basme, poezii sau scrisori de amor sau l-ai pus sa raspunda la intrebari de tipul „Unde mananc bine in Cluj”…

      184
    • Eu ii dau dreptate, si nu pe baza impresiilor, ci a convingerilor, lucrand in domeniu de multi ani, in cadrul UIPath, si mai nou chiar intr-o colaborare cu OpenAI (Microsoft).

      Indecis. Tu ce zici?1523
    • nu e baza de date. E vorba de Large Language Model, care la baza are o arhitectura de retea neuronala numita Transformers (inventata de Google pt google translate), care la baza e matematica si statistica. Invata din texte existente cum sunt pozitionate cuvintele in propozitii si cand are de scos un text practic ghiceste care ar fi cuvantul urmator si il afiseaza pe cel cu probabilitatea cea mai mare.

      E o chestie enorma, ChatGPT 3 are 170 miliarde parametri (e vorba de „greutatile” din formula unui neuron). E o chestie monstruoasa ce ruleaza intr-un data center pe mii de placi video.

      Comentariu apreciat.354
    • AI nu este „useless crap”. Eu folosesc tehnologii AI pt editare in fotografie din 2018 (introduse de prin 2016, doar ca nu erau mainstream, si nu foloseau baze de date cu texturi sau imagini).

      Ca orice tehnologie, trebuie sa o intelegi si sa intelegi domeniul in care o folosesti.

      Consecinta este ca, datorita unor astfel de tehnologii, sa adâncește decalajul dintre cineva care este la inceput de drum intr-un domeniu, si cineva calificat in acel domeniu. Dacă in trecut aveai nevoie sa zicem de 2 ani sa ajungi la un nivel mediu de califucare, acum ai nevoie de 4, si in viitor vei avea nevoie de 6 ani.

      Cu noi tehnologii lansate mereu pe piata si care sunt integrate in diverse domenii, un produs sau un serviciu presupune un proces de productie tot mai complex pe care, ca profesionist in acel domeniu trebuie sa il inveti.

      Asteptarile cu privire la orice produs si serviciu cresc, nivelul de calificare pt a lucra intr-un domeniu cresc. Cei care sunt in urma, si nu pot gasi un job decent vor ramane tot mai in urma.

      Oameni care lucreaza in aparatul birocratic al unei companii unde se imping emailuri vor exista mereu pt cacasa functioneaza companiile. Cineva trebuie sa se ocupe de asta. Suporti clienti, da, pt ca mereu vor fi oamebi frustrati care vor sa tipe la cineva in loc sa urmeze indicatiile unui prompt pe un ecran.

      Fotografi vor fi mai putini, si exponential mai scumpi. Dar acesta era deja un trend din 2012 incoace, o revenire graduala la starea de fapt anterioara Altfel, pt oricine are un minim de educatie, intelege ca orice inovatie in fotografie este si va fi mereu limitata de fizica; iar pt fotografia comerciala, cata vreme vor exista companii care vor sa isi promoveze produsele, va exista cerere pt fotografie comerciala.

      Dar na, cand esti ignorant si usor bombardier de mahala, iti imaginezi ca un Ai poate genera imagini de rezolutie foarte mare (pentru print) cu lucruri care nu exista, din orice unghi, si cu orice unghi de deschidere a obiectivului intr-un unui spatiu tridimensional, cu surse de lumina asezate oriunde, si cu orice profunzime de camp. Pentru ca fotografia in capul tau se limiteaza la trei peisaje strambe, poze cu femei facute pe sub ascuns, 12 selfies pe minut cu sprancene pensate si burta pana la gura, plina cu bere proasta si saorma cu de toate.

      1710
    • Electronica din chip-uri e aici.

      Cloud-ul e aici ca sa ramama, pana va fi inlocuit de urmatoarea generatie de tehnologie pentru calcul scalabil.

      AI-ul (Dall-e, Stable Difusion, LLM) e aici ca sa ramana, idem. Urmatorul pas dupa legarea textului de imagini o sa fie legarea vorbirii de video si text, ceea ce chiar o sa semene a vrajitorie. Mai punem si niste actuatori de la Boston Dynamics si vom obtine niste roboti infricosatori, executanti fara constiinta.

      82
  6. In principiu nebunia cu AI-ul a crescut cam prin noiembrie anul trecut cand ChatGPT 3 a fost lansat. Atunci fiecare a vazut ceea ce i-a convenit sa vada si au fost facut calcule simple. Fiecare din asa-zisi AI-influenceri a inceput sa mestece o poveste si fie prindea la public, fie nu. Cu timpul s-au distins doua tabere: cea care prevestea cum toate meseriile specializate vor fi luate de AI si cea care spunea ca uite poti deveni soloprenor si pui AI-ul sa munceasca pentru tine. Cel putin pe Twitter nu e cel putin un tweet care sa nu arunce in directia asta. Mai mult diversele concedieri de companii au inceput sa fie folosite ca pretext ca o sa vina AI-ul.
    Toate povestile astea au fost incepute de aceste fomoisti, iar odata rostogolite nici ei nu le mai pot controla. Pe langa asta nici unul dintre ei nu poate sa-ti explice ce se intampla in spate la nivel de copil de 7 ani. In schimb iti pot garanta ca vor schimba lumea ca o sa te faca sa devi irelevant daca nu te aliniezi si tot asa. Si cand vezi cat de mult sunt rostogolite toate astea te intrebi 2 chestii: Fie sunt prosti? Fie sunt platiti?

    204
    • Primii sunt platiti, apoi vin jegosi ce se baga in seama incearcand sa faca si ei un ban de pe valul de interes ce cred ei ca urmeaza (si in anumite subiecte, gen AI, chiar au dreptate) si … mnah, apoi urmeaza prostii ce scriu gratuit, se cearta gratuit, ba chiar mai si cheltuiesc uneori bani din buzunar.

      E la fel cu orice subiect. De la neo-comunism la retele neuronale, de la NFT-uri la cumparari de actiuni de la firme falimentare.

      112
    • @Cosmin
      In principiu sunt de aceeasi parere cu tine si am incetat sa ma mai uit la asa-zisi influenceri. In acelasi timp mi se pare foarte interesanta abordarea economica si modul in care justificam diverse decizii care ne pot fute la propriu existenta.
      Repet nu am nimic cu tehnologia din spate care in esenta reprezinta urmatorul pas cand vine vorba de ce inseamna putere de calcul. Insa am o problema cand totul se priveste pe ideea ca reducem costuri si reducem omul la 0. Si spun asta pentru ca mai devreme sau mai tarziu lucrurile astea creeaza monstri pe care nimeni nu-i poate controla. Mai mult sistemele democratice curente nu sunt pregatite la modul real pentru ceea ce urmeaza sa vina.
      Singurul lucru bun este faptul ca extrem de multi oameni in domeniu militeaza pentru transparenta si deschidere a tot ce inseamna modele si algoritmi. Si asta echilibreaza lupta pentru ca in directia asta e nevoie de putere de calcul imensa pe care toti marii jucatori si-o pot permite, dar exista loc si pentru altii sa inoveze si sa faca o diferenta.

      41
    • ‘Nebunia’ cu AI-ul a inceput din anii ’60. Este un domeniu tanar care in ultimul timp a avansat in salturi uriase, si asta gratie cloud-ului si scalarii calcului.

      Retele neuronale care clasificau imagini se faceau si in anii ’90, numai ca publicul larg nu stia de ele, nu se maturizase tehnologia.

      70
    • Jian Yang avea aplicatie de identificat hot-dogs de ani de zile

      60
  7. Dupa parerea mea, AI-ul de tip ChatGPT(ca exista AI de zeci de ani pe alte diverse zone), va fi inglobat tiptil in produse mass market pe care le folosesti in mod curent. De la e-mailuri la editoare de cod pentru programatori. Si va fi o chestiune atat de uzuala cum este aspiratorul autonom. La care nu se mai cruceste nimeni ca stie sa ocoleasca pisica sau obstacole.

    Pe de alta parte as sublinia ca nu exista „doar un AI”, dupa cum nu exista un singur producator de aspiratoare autonome.

    Utilitatea si folosirea la scara larga va depinde de iscusinta cu care se implementeaza AI-ul in produse pe care le folosesti zi-de-zi.
    Imi e greu sa cred ca cineva isi va schimba clientul de mail DOAR pentru ca alalntu „are AI”. Dupa cum nici masina nu mi-am luat-o doar pe criteriul ca are comanda vocala (care pentru mine e o mizerie).

    Marii beneficiari ai „AI-ului de tip ChatGPT”, dupa parerea mea, vor fi tot companiile care au deja cota de piata mare. Zic

    Comentariu apreciat.302
  8. Folosesc ChatGPT la muncă de vreo 2 săptămâni. Îi dau să creeze liste cu date, din alte liste cu date. Mie mi-ar lua 15 minute, lui îi ia 30 de secunde. Desigur, în trecut aș fi putut face un program care să facă asta, dar mai mare bătaia de cap.

    Nu e perfect, dacă-l pun să ordoneze, greșește de fiecare dată. Dar mă ajută și economisește timp. Cred că asta-i ideea, momentan.

    Comentariu apreciat.384
    • Doar sa nu fie date sensibile ca in scurt timp vor profita si altii de listele tale. ChatGPT foloseste tot ce ii dai „sa devina mai bun” si implicit sa le de-a si altora daca e necesar.

      Comentariu apreciat.292
    • @Bogdan – sunt date publice, de la bursă.

      51
    • @leon, tu sortezi anumite date de care ai nevoie si tragi niste concluzii.
      ChatGPT invata modul in care extragi tu informatiile relevante si, la urmatoarele interogari facute de alti utilizatori, va genera aceleasi concluzii.

      Nu stiu exact ce faci tu cu datele de pe bursa, dar daca le folosesti ca sa analizezi in ce actiuni este recomandat sa investesti, aceleasi informatii le va primi toata lumea pe viitor.

      234
    • @Andrei G – să nu subestimăm AI-ul. Dar, să presupunem că ai dreptate (acum sau pe viitor). Chiar dacă AI-ul ar recomanda altora să invească în actiunile deduse de mine, nu ar fi ceva rău. Când lumea cumpără, valoarea acțiunii crește. Teoretic, aș avea de câștigat. Bine, aici e mult mai mult la mijloc…

      104
  9. Poftim, AI ti-a rescris articolul in stilul zoso.ro:

    „Îmi fresez privirea printre jungla digitală a inteligenței artificiale (AI) și nu pot să nu remarc un anumit tip de persoane. Exact aceleași figuri care pe vremuri se perindau pe ClubHouse sau își pierdeau timpul în Metaverse, acum se târăsc cu venerație în fața monumentului AI, aclamându-l într-un cor de pupători de bocanci. AI e cool, AI e noul guru, AI poate face X și Y.

    Dar, stai așa. Nu vorbim aici despre oameni cu adevărat deschiși la nou, la experimentare sau la explorare. Vorbim despre o mare de oameni care par să fi uitat pe ce planetă trăiesc, repetând ca niște papagali ce văd ei că e la modă prin străinătate. Sunt acei actori care își joacă rolul de experți, deținători de cunoaștere prețioasă, pentru că, până la urmă, asta se vinde bine.

    Pentru majoritatea, interacțiunea cu AI-ul se rezumă cam așa:

    eu: ce faci cu AI-ul?
    el: oh, poți să îți răspundă la mailuri, să scrie texte pentru clienți, să redacteze newslettere, să îți croiască strategii, să identifice trenduri, să…
    eu: ok, și câte ori ai folosit asta în ultima lună?
    el: ah, păi… așteaptă puțin…

    Cam asta e tot show-ul. Ne-am îmbătat cu apă rece cu TikTok și acum ne jucăm de-a v-ați ascunselea, ignorând că singurii care scot bani sunt Dani Mocanu, Feraru și Allin. Ne comportăm ca și cum nu am ști cine sunt aceștia, susținând că îi urmărim doar pe Lupoi și pe Alexandra Mircea. E ca și cum am spune că ne uităm doar la Discovery, dar nimeni nu și-a făcut abonament când au scos canalul din grila standard.

    AI nu o să dispară. Va fi exploatat de cei care înțeleg cum să îl folosească, de oameni cu un strop de inteligență pentru care acesta e un plus, nu o panacee. Între timp, pseudo-experții și early adopters vor fi atrași de următoarea jucărie strălucitoare care apare pe radarul lor. Cine crede că Moise Guran va folosi AI, când omul abia rezistă tentației de a da click pe orice malware îi apare în cale, sau că Cristi Chifoi va face mare lucru cu el, când nici măcar nu înțelege ce citește. Și despre Geanina sau Negrea nici nu mai vorbim.

    610
  10. A zis careva de costuri ? 21 milioane pe luna sa mentii ChatGPT (servere, curent, personal). Antrenarea lui probabil a costat sute.
    AI-ul asta de zice lumea nu o sa ia jobul nimanui, o sa fie o unealta, o sa automatizeze niste treburi de birou.
    Am vazut deja aplicatie in care ii dai un PDF si apoi poti intreba orice, sa-ti scoata anumite date, sa-ti explice ceva din document.
    Modelele astea de limbaj tot ce fac e sa ghiceasca urmatorul cuvant, nu exista creativitate, nu stie sa diferentieze intre bine/rau, corect/gresit. Poate scoate balarii.
    Mai e si periculos, poate fi folosit la fake news, manipulare, dezinformare.

    913
    • Foarte probabil ca „antrenarea” lui sa fi fost costu cel mai mic. Nu de alta dar ii plateau pe „antrenorii” kenyieni cu 1-2 USD/ora.

      65
    • Au zis ca au folosit toate textele si cartile create de om pana in 2021. Sunt enorm de multe date, tot sistemul functioneaza pe mii de placi video, intr-un data center intreg. Costurile cu curentul sunt foarte mari pt ca si dureaza mult. Probabil a durat luni de zile antrenarea.

      41
    • NOU
      #34

      Stability AI care au creat Stable Diffusion, de creat poze din text, au antrenat ML-ul folosind 256 placi video Nvidia A100 si tot procesul a costat 600.000 dolari, ceea ce extrem de ieftin in lumea asta. Procesul de antrenare inseamna sa bagi datele pregatire in model, daca vorbim de antrenare supervizata.

      O placa video A100 de la Nvidia e pe la 10.000 dolari. Daca OpenAi foloseste cate sute, poate mii….vezi cat da. De aia zic ca antrenarea a fost scumpa, dar posibil sa fi platit Microsoft partea asta.

      Ce faceau kenyienii era sa pregateasca datele, etapa dinaintea antrenarii.

      60
    • Vezi ca e un articol:
      OpenAI’s ChatGPT chatbot: Here’s how much it costs to run per day

      ChatGPT costa cam $100,000 pe zi sa fie rulat, deci 3 milioane pe luna, nu 21 de milioane.

      Da, pentru buzunarul unui angajat din Romania suma este aproape inimaginabila dar trebuie sa gandesti la nivel de firma care are costuri operationale, nu la nivel de individ care isi cumpara un TV din Altex.

      Uite aici doua exemple: Amazon „costa” $994 millioane pe zi iar ExxonMobil „costa” $575 millioane pe zi.

      Faptul ca Dorel sau Gigel nu-si permit un avion cu reactie, nu inseamna ca 12 milioane de dolari e un pret mare pentru un avion cu reactie.

      00
  11. As fi curios daca poate suplini ok un judecător, o instanță, cred ca s-ar termina procesele cu anii

    86
    • Pentru ca sigur, asta iti doresti, ca legile sa le aplice un AI care nu intelege nuante. Deloc.

      Doamne, da-mi rabdare sa nu comit vreo fapta impotriva evanghelistilor AI ca ma judeca tot AI-ul si o palma peste bot e tot acelasi lucru cu bataie soara cu moartea. :))

      72
  12. O sa se fasaie usor usor si va ajunge la nivel de google translate, o unealta, foarte buna de altfel. Am crezut ca se vor intampla lucruri mai marete cu el, dar dupa ce am vazut ca l-au bagat gratuit in toate aplicatiile, e clar ca nu este vazut ca un produs SF nou. Il ai pe skype, pe bing, snapchat, aplicatii basic, unde intorci capul e posibil sa dai de el.
    Pe copywriting deja e fumat, iti poti da seama cu ochiul liber daca un text e scris de chatgpt si asta pentru ca are aceleasi formulari mereu.
    Mai tineti minte cand apple au scos siri? gata nene, de acum nu ne mai atingem de ecran, totul va fi vocal :D

    97
  13. Faptul ca tu nu folosesti „AI”-ul nu inseamna ca altii nu fac.

    Dupa un statistic facut de Snaplogic 56% dintre angajatii la birou deja folosesc, probabil prin pluginuri in browser si/sau Bing in Edge.

    Cautarile pe StackOverflow au scazut cu 11 milioane de hitsuri din cauza ChatGPT.

    Inteleg ca acum hype-ul e prea mare, dar cred ca LLM-uri (gen ChatGPT) si alte forme de machine learning n-o sa dispara prea curand si va fi adoptata de tot mai multi.

    121
    • @G.
      Valoarea din spatele LLM-urilor sta fix in modele si ceea ce-i dai ca input. Algoritmul si ideea din spate este disponibila pentru toata lumea si poti sa-ti faci o chestie locala daca vrei. Puterea vine fix din zona datelor si a felului in care pregatesti acele date.
      Ori OpenAI si alti mari jucatori din zona asta au jucat la rupere si au luat tot ceea ce au putut de pe internet si le-au pus in modelele lor. Iar daca pe vechea structura lumea nu era deranjata ca banii mai veneau din reclame, acum o sa devina o problema caci banii nu mai vin. Este doar o chestiune de timp pana cand o sa reglementam ce inseamna drepturi de autor in aceste modele si cum poate fi folosit. Pe langa asta nimeni nu stie concret ce se intampla cu datele aruncate de utilizator in ChatGPT si din cauza asta multe companii au blocat accesul. Cam din cauza asta vezi pe mai marii de la OpenAI destul de interesati sa reglementeze acest domeniu.

      70
  14. L-am folosit ca imi gaseasca erori in query-uri, sa imi dea scripturi de ansible, sa imi transforme cod de PLSQL in alt cod, etc. Greseste des si nu poate fi folosit de cineva care nu stie bine domeniul respectiv dar e o unealta buna uneori, salvezi timp si nervi.

    81
  15. Eu l-am pus să-mi facă niște scripturi ca să redenumesc niște fișiere (vreo 90000) și să le organizez pe foldere după anumite reguli.

    Cam zece iterații am făcut până să reușesc să formulez cererea ca să iasă exact ce voiam.

    PS: Cum, nu e toată lumea bună pe Clubhouse? Ce rău ești!

    90
    • Daca nu ai ceva complet trivial cam asa ajungi la 5-10 iteratii.
      Pentru orice altceva in afara de python, si atunci doar cu top 100 biblioteci, ChatGPT incearca sa faca inferente pentru a termina repede discutia si se arunca la solutii care par corecte la prima vedere dar nu exista.

      Intr-un fel este ca un copil care n-a invatat inca de existenta verbelor neregulate in engleza si scrie „She drived her car to work.” in loc de „She drove her car to work.”

      00
  16. Cea mai simpla utilizare de ChatGPT: i-am facut un proiect pentru scoala la copil.
    Daca dezvoltam subiectul ii puteam linistit scrie o lucrare de licenta.

    Dezvoltarea AI va fi legata de posibilitatea de ajuta la luarea de decizii si la rezolvarea unor probleme.
    Comparati Booking punct com cu sunatul la telefon.
    Pe booking vezi pretul, disponibilitatea camerelor, pozele din camera si reviewuri la hotel.
    Pe telefonul fix ce vezi?

    Discutam la firma de AI care e capabil sa iti raspunda la intrebari de genul: unde e livrarea mea? Ce numar de urmarire are? Vreau sa primesc factura care corespunde la urmatoarea livrare, etc.
    Toate acestea sunt sarcini ce le face un om.

    66
  17. Ai uitat sa menționezi de Trendul crypto. Apropo, nu vrei sa muți formul de comentarii sus, deasupra comentariilor? Sau ii lași pe oameni sa treacă testul efortului minim înainte de a-i lasa sa abereze? :)

    22
  18. Și eu ma întrebam cum plm ajungi relevant pe subiectul chatGPT când nu are nici un an de când e lansat, iar tu nu ai ceva palpabil în CV pe teme ezoterice gen LLM, security etc. Culmea ca aia ceva mai specializati par mult mai reținuți în opinii extreme și când discuți cu ei răspunsurile sunt mai mult din zona „da, urmăresc subiectul, încerc și eu sa înțeleg cum funcționează pe niște proiecte personale, sa înțeleg limitările, dar încă mai am de mestecat la el etc”.
    Și alții la nici 6 luni de „public beta” fac cursuri pe bani din subiectul asta. How?

    • dă-mi voie să-ți explic de ce nu te pricepi

      1. oportunitate de piață. în timp ce fraierii așteaptă studiile, pe baza cărora să-și facă cursurile, tu te atunci să faci cursurile direct, că piața e goală.
      2. dacă stai să înveți subiectul și apoi să îl predai ești pur și simplu prost. nu așa se face.
      3. ăia care experimentează nu au timp de cursuri, ăia sunt ocupați.

  19. Acum cu AI-ul scapi de tractoreala… cam aia e faza, cel putin in IT. O combinatie de chatGPT cu copilot… si ai productivitate x2-3 fata de situatia fara astea. Da sunt la inceput, da se dau rateuri maxime… nasoale de tot, dar in final si tu poti sa dai rateu daca e…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.