Două chestii la care să fim atenți și pregătiți

Vreți să vă luați sau să vă construiți casă? Fiți un pic atenți la discuțiile despre TEN-T și pe unde trece, să nu vă treziți cu trenul la ușă. Coridorul Rin-Dunăre trece prin România, trenurile vor circula cu 160km/h, nu va fi amuzant chiar dacă vor trebui să încetinească prin orașe.

Când căutam casă găsisem ceva bun, dar era calea ferată în spatele casei, am sunat pe cineva de la CFR și mi-a zis că linia aia va fi modernizată pentru mai mult trafic. La câteva luni după au început lucrările.


Tot în zona de case, UE vrea interzicerea centralelor pe gaz până în 2040. Știu, mai sunt 16 ani până atunci, dar câți ne facem planuri să stăm mai puțin în casele pe care le cumpărăm/avem?

Nu trebuie să rezolvați problema mâine, dar e ceva ce trebuie analizat și găsit o soluție. În special dacă cumpărați sau construiți o casă nouă. Google „alternative la centrala pe gaz”.

V-am povestit, eu am lăsat o baie mică pe post de cameră tehnică, acolo intenționez să pun un sistem de panouri solare care sa-mi încarce baterii care să încălzească/răcească casa. Gândiți-vă la asta.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

127 comentarii

  1. Eu nu înțeleg care sunt criteriile / motivul pt. a interzice centralele pe gaz la bloc/ casă !? Așa ,nu ne putea interzice să folosim automobilele cu motor termic începând cu data de ….?

    Comentariu apreciat.12038
    • Rusia. Să nu-i mai dăm bani lui Putin.

      Indecis. Tu ce zici?5260
    • @Green: oare cat % din consumul de gaze national al fiecarei tari este casnic? Eu zic ca sub 20%. +/- cateva procente.

      Comentariu apreciat.597
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1553
    • @oviwan: Eu stau la ultimul etaj și am vreo 20 de centrale pe coloana de sub mine. Uneori când deschid geamul înțeleg de ce vor să le interzică.

      Comentariu apreciat.8938
    • @FLO – cred că ai mai multe gaze arse în bucătărie de la propriul aragaz comparabil cu câți îți intră în apartament pe fereastră de la cele 20 de centrale de sub tine. Când deschizi fereastra, uneori…

      Indecis. Tu ce zici?4837
    • La bloc pentru că nu sunt eficiente comparativ cu sistemul centralizat.

      Un sistem centralizat bun, nu ca ăla din București.

      Indecis. Tu ce zici?2918
    • Avem cifre și date statistice. Mai bine de jumătate din exporturile de 484 miliarde de dolari ale Rusiei din anul 2021 sunt reprezentate de combustibili fosili. O altă parte sunt reprezentate de minerale și de derivați fosili cum ar fi îngrășăminte chimice, polimeri, etc.
      UE a plătit către Rusia 54 de miliarde de dolari numai pe importurile de combustibili fosili.
      Deci, atunci când reducem cantitățile de benzină, motorină, plastic, îngrășăminte chimice lovim în regimul Putin, care primește mai puțini bani. Culmea că și prietenii lui Putin (Iran, Venezuela, Siria și mai nou Arabia Saudită) vând cam același lucru către occident.

      Occidentul va trebui să mai strângă puțin robinetul de petrodolari și să le mai taie cheful de aventuri militare prin curțile vecinilor.

      Indecis. Tu ce zici?3026
    • Sunt Gică-contra toți cei care nu au habar cu ce se mănâncă o centrală pe gaz…

      128
    • Criteriul invocat este poluarea (monoxid si dioxid de carbon).

      130
  2. La apartament ce optiuni ai in loc de gaz? O cunostinta a vrut sa si puna centrala electrica dar randamentul nu e acelasi si consumi mai mult curent sa produci aceeasi cantitate de energie termica vs gaz. Platesti mai mult decat dublu caldura + pretul curentului electric manevrat de baieti ca “au cumparat cand era scump si nu pot lasa la pret”

    Comentariu apreciat.1228
    • La centrala termică electrică poți scădea consumul reducând temperatura apei dar, ca să menții confortul e nevoie de încălzire în pardoseală, deci e ceva de muncă.

      O idee bună ar putea fi pompa de căldură aer-aer, adică un aer condiționat mai performant care are un COP mai bun decât centrala electrică.

      Ambele variante pot fi îmbunătățite cu o mai bună izolare a apartamentului cu polistiren/vată bazaltică (15-20cm+) pe exterior și chiar și ceva izolație pe interior. Și calitatea termopanelor e importantă!

      Indecis. Tu ce zici?4262
    • @George: Si ce faci daca se răcește vremea si sunt -30 afara? Cum face fata o pompa de caldura versus gaz? O sa fie mult mai scump.

      Comentariu apreciat.7022
    • Am spus mai sus, e nevoie de o izolație peste medie a apartamentului. Asta ajută la orice variantă de încălzire.

      Indecis. Tu ce zici?2342
    • George – vorbim aici de investitii costisitoare pentru un „om de rand”. o investitie de 2000 -3000 euro pt. o noua centrala e ok, dar sa te apuci sa investesti in tot apartamentul doar pt. asta … e cam iesit din schema. daca sustine UE costul migrarii si noi venim cu aportul nostru de astia 2-3000 euro , ok. facem ce schimbari vreti.

      Comentariu apreciat.524
    • A calculat cineva cata poluare s-ar face daca s-ar produce polistiren +20 pentru zeci de milioane de case /blocuri?

      Comentariu apreciat.7221
    • Dar daca pretul gazului va creste foarte mult in urmatorii 5-10 ani?

      Indecis. Tu ce zici?1935
    • @krakatau, pompa de caldura nu e o solutie pentru orice situatie. Intr-adevar, la -30 de grade nu e mai eficienta decat o centrala electrica. Depinde de climatul zonei (poate sunt -30 doar cateva nopti pe an, in rest pot fi minim -10 – 0 grade), de izolatia casei, de temperatura dorita in camere (25-26 vs 20-21).

      Spuneam doar ca, in unele situatii, chiar sunt alternative viabile pentru sfantul gaz.

      Indecis. Tu ce zici?3116
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 3268
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 2661
    • Centrală colectivă, de exemplu una pe bloc. Tot pe gaze, dar nu e individuală, căci doar pe cele individuale vor să le interzică. Eu nu am citit legislația sau proiectul de directivă, dar un patron de firmă de instalații mi-a zis că e vorba să interzică centralele de apartament doar pentru clădirile/blocurile noi, care deja trebuie proiectate cu centrale de bloc.

      Comentariu apreciat.547
    • Eu am apartament cu trei camere, încălzire cu panouri radiante, apă caldă pe boilere. Da, pe timp de iarnă e mai scump decât cu centrală pe gaz, dar nu cu mult, pe total ies la fel ținând cont de investiția inițială și nu numai. De ex panourile sunt certificate să funcționeze cca 30 de ani, am avut 10 ani garanție la ele, n-am avut nevoie de revizie, de verificare, sunt montate pe tavan, deci am câștigat spatiu in casă, nu mă mai împiedic de țevi, furtunase, calorifere, ditamai măgăoaia de centrală. Au și ele termostate, le pun in priză toamna și le scot primăvara. Cel mai mult am plătit șase sute și ceva de lei pe o lună de iarnă. Căldura e comodă, nu usucă aerul, ai impresia că te încălzești de la soare. N-aș trece pe centrală nici forțată. Da, știu, când a fost criza curentului electric am avut emoții. Dar s-a inventat Hidroelectrica.

      Indecis. Tu ce zici?3645
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1443
    • George, oamenii îți dau thumb down Pentru că scrii idealism fără noimă. Ar fi bine să nu mai fie rău, dar poate ai făcut investiția și ne spui și nouă cam cât costă să instalezi la un apartament de 50-70 mp: încălzire în pardoseală, pompă de căldură, geamuri noi cu coeficient bun, izolație de peste 20 cm (mai ales dacă stai pe colț pe la etajul 7-8 și vecinii nu sunt de acord/n-au bani să izoleze). Etc etc. Poate ne calculezi și în cât timp se amortizează diferența de investiție de la o centrală clasică și 4-5 calorifere.

      Comentariu apreciat.903
    • Poate in bucurenistan la cele legate la sistemul centralizat sa schimbe sursa de producere a agentului termic. La cele “noi” mai alea ca de aici inainte inca 15 ani o sa se construiasca la greu cu centrale, cum ii obligi pe oameni in afara faptului ca faci m3 100 de lei si aia e da atunci o sa apara sobele de apartament si o sa ardem bancile
      Din parc, parctic o sa avem alte probleme nu centralele pe gaz.
      E o utopie la care o sa renunte, deja si posesorii de masini electice s-au lecuit ca nu sunt fezabile
      Pt “omul de rand”. Sigur cand o sa fie ieftine si tu mergi de acasa la linca si la carfur da sunt ok. In rest pt noi care facem minim 1000-2000km pe luna sau mai mult dieselu ramane sfant

      Indecis. Tu ce zici?1928
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1151
    • @Irositu, in sfarsit un thumb down argumentat, multumesc!

      „La centrala termică electrică poți scădea consumul reducând temperatura apei dar, ca să menții confortul e nevoie de încălzire în pardoseală, deci e ceva de muncă.”
      – am oferit o metoda de a scadea costurile pe termen lung cu consumul unei centrale electrice (COP 1) oferind posibilitatea de a scadea temperatura agentului termic cu o investitie ceva mai mare pe termen scurt dar cu efect pe termen lung. Am zis ca e ceva de munca si, in paragraful urmator, am oferit o alternativa.

      „O idee bună ar putea fi pompa de căldură aer-aer, adică un aer condiționat mai performant care are un COP mai bun decât centrala electrică.”
      – sa instalezi un aer conditionat e idealism fara noima? E vorba de un aer conditionat cu inverter, are COP 3-4 (A, A+)sau chiar 5 (A+++). @Costin a oferit un exemplu concret si tot a primit thumbs down.

      Ultimul paragraf, ei bine, e valabil pt orice sursa de incalzire. Chiar si cu lemne. Si nu e nevoie sa fie facute toate sau nu in acelasi timp (si o izolatie de 10 e mai buna decat nimic). Dar daca ne-am obisnuit cu „sa ni se dea, sa ni se faca”, un credit (de nevoi personale sau nu) nu poate fi util decat pentru telefoane, televizoare, bmw-uri si vacante la all inclusive.

      E adevarat, vorbim de investitii relativ mari cu efect pe termen lung, nu toti sunt pregatiti pentru asta.

      Hai sa o iau si asa: daca stai intr-un apartament care valoreaza 100k euro, sa investesti 10-15-20% pentru cresterea confortului e prea mult?

      Indecis. Tu ce zici?2141
    • @Ambra
      Poti, te rog, sa detaliezi , ce tip de panouri radiante , de cati ani sunt instalate, cum si in cat timp reusesc sa incalzeasca un apartament de la rece pana la 20 de grade, daca e izolat apartamentul?
      Motivul pt care te intreb este ca am investigat si eu. Sunt 2-3 producatori, tehnologia e destul de veche si aparatele arata ca niste plastice de slaba calitate. Am fost intr-un spatiu comercial care avea instalat , pe tavan, un panou de 2kW. Dupa 30min la cap imi era cald dar la picioare imi era frig. Am ramas indecis.
      Multumesc

      Comentariu apreciat.290
    • Dau cu cea mai mare plăcere detalii despre panouri. Le am instalate din 2012, am luat hotărârea în momentul în care mi-a venit întreținerea pe luna martie 776 lei fiind cuplată la termoficarea orașului și având montate și repartitoare. Am hotărât să nu mai finanțez mafia locală și am închis de tot repartitoarele. Nu am fost lăsată, scandal, că n-am voie să mă încălzesc cum vreau, am tăiat țevile de apă caldă, le-am izolat pe cele de căldură și mi-am montat boilere. Panourile erau, pe vremea aia, de două feluri. Cele originale, Sunjoy, de fabricație coreeană, și unele nemțești care se asamblau la Brașov. Le-am ales pe ultimele, că erau la jumătate de preț. Căldura de felul ăsta are, in principal, două probleme: izolarea apartamentului și alegerea -pozitionarea lor. Dacă apartamentul nu e izolat, căldura se pierde prin pereții exteriori. Dacă apartamentul e la ultimul etaj, iar e o problemă cu pierderea căldurii prin partea superioară. Alegerea lor trebuie să se facă în funcție de volumul de încălzit. Poziționarea lor e iar o chestie de fizică. Nu trebuie montate deasupra patului -biroului, nu cu fața spre ferestre, există oameni care te pot ghida, in funcție de specificul camerelor, să le montezi eficient. A, și trebuie să existe o instalație electrică bună, care să suporte consumul. Nu, nu sunt indicate în apartamentele comuniste neizolate cu rețele electrice proiectate pentru un fier de călcat și un frigider.
      Ce am eu nu arată a plastic, este metal vopsit alb, e un panou. Exista atunci posibilitatea să-ți alegi diverse desene/picturi pe ele dacă optai să le așezi pe pereți.
      Principiul de căldură este că încălzesc obiectele, nu aerul. De aceea se poate aerisi fără să le scoți din priză, aerul nu e uscat in interior, pare rece dar nu ți-e frig, in general e o atmosferă mult mai naturală. Noaptea nu usucă mucoasele nazale deci somnul e mult mai odihnitor.
      In cât timp încălzește o locuință de la foarte rece? Nu știu. Și când plec de acasă le las pe 18 grade setate, le scot din funcțiune doar primăvara. Dar cred că în 24 de ore maxim se atinge temperatura dorită, oricare ar fi.

      230
    • @Ambra, le-ai zis de izolarea apartamentului, nasol, i-ai perdut.

      Indecis. Tu ce zici?924
    • George, iar vorbești idealisme din poziția celui care crede că România e până la marginea orașului mare în care locuiește. Breaking news! Pentru tine și alții care cred la fel, probabil mai bine de jumătate din familiile din România locuiesc în case și apartamente care nu depășesc valoare de 50k. Sunt orășele, sate etc unde poți cumpăra apartament sau casă decentă cu sume începând de la 10k. Sunt curios cum sună să investești încă o dată prețul unui apartament sau al unei case într-o casă care va costa cam tot atât dacă ajungi în situația de a o vinde. Să te mai întreb și dacă crezi că la salariile de minim+un pic practicate de multinaționale pentru plebe (nu putem fi toți IT-ști și ingineri, unii mai trag și la șaibă) poți obține ca credit o sumă rezonabilă pentru o asemenea investiție sau deja ți-am murdărit prea mult bula cu relisme din afara ei?

      143
  3. Chiar daca s-ar interzice centralele pe gaz, ceea ce ma indoiesc ca vor permite nemtii sa se intample, mai ales dupa ce razboiul va lua sfarsit, este vorba despre instalarile noi, nu cele existente.

    Adica nu iti va smulge nimeni Aristonul din pereti, ci nu vei putea sa pui unul nou cand cel existent se va strica, sau in casa noua.

    Oricum, repet, gazul e sfant, pompele de caldura nu asigura incalzirea instantanee a apei.

    Comentariu apreciat.6619
    • Eu am citit ca va fi pentru construcțiile noi.
      In cazul în care se strica iarna centrala pe gaz… Ar fi aiurea sa stai 2 luni sa iei una pe curent și sa faci toate modificările pentru ea (mai ales ca unele cer curent trifazic, nu cred ca au mulți la apartament asa ceva)

      Comentariu apreciat.433
  4. Un prieten si-a pus panouri de 4kw și încălzire în pardoseala cu folie și termostat în fiecare camera. După 1 an concluzia a fost ca ii mai trebuie 4kw ca să acopere consumul. Din oacate eficienta încălzirii cu electricitate nu e la fel ca cea pe gaz…

    Comentariu apreciat.614
    • Prietenu’ asta trebuia sa treaca pe la 2-3 ore de fizica. Cu 4kw panouri iarna ai energie cat pentru un uscator de par. Acum incercati voi sa incalziti un apartament cu un uscator de par..

      Comentariu apreciat.857
    • Nici cu 20kw capacitate nu s-ar descurca iarna, si in mod sigur nu fara baterii.

      Folia din pardoseala suge cam 100wh/mp., deci la 50mp incalziti se apropie deja de ATR-ul mediu.

      Nici mama lui sistem solar nu produce 5kwh instantaneu, si asta doar vara si doar pentru vreo 4 ore in jurul pranzului, si doar daca ai vreo 8kw capacitate in panouri.

      10
    • Pe timpul iernii, ziua are 7 ore iar restul de 17 ore sunt beznă. Cum te încălzești cu panouri solare?

      Comentariu apreciat.370
    • Acum, can cerul e de Plumb, in Bucuresti, cu 11kW panouri fotovoltaice, produc fix 0.4 kWh.
      Ieri, toata ziua am produs 2.3 kWh

      Iarna nu e ca vara; nu e deloc!

      Comentariu apreciat.691
    • Un mp de incalzire electrica prin pardoseala consuma cam 100w, deci la toata casa fa calculul, vreo 5kwh, ajungi sa sari peste ATR-ul aprobat (puterea autorizata a casei) daca iti mai merg si alti consumatori in timpul ala – cade diferentialul (contorul de la strada) imediat.

      Ca sa produci 5kwh ai nevoie de un sistem cu panouri de minim 10kw, si chiar si atunci vei produce in jur de 6kwh cand e soare puternic, probabil cateva ore zilnic, si alea vara.

      5kwh din panouri, iarna ? Cum scrie colegul mai sus, eu am sistem de 9kwh, am produs 3kwh toata saptamana.

      Comentariu apreciat.270
    • daca investea in cripto mineri acum avea si bani si incalzire, hai cu bitcoiu la 100k

      153
    • NOU
      #41

      Saptamana asta n-am produs mai mult de 1-2 kWh toata ziua. Nici macar o aeroterma care consuma 1kwh n-as putea alimenta de la panouri..ce vorbim aici?

      160
  5. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 5385
  6. eu vreau casa chiar lângă linia ferată, ca să mă urc din mers.

    Comentariu apreciat.621
  7. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 4585
    • maine dimineata imi schimb euroii in lei.

      245
    • Și leii in ruble, cumva?

      148
    • Ca să fiu mai clar:
      1. N-am scris că ar fi bine să dispară Uniunea. Dimpotrivă, ar fi o catastrofă. Dacă s-a înțeles altceva, însemnă că ne merităm rezultatele de la testele PISA.
      2. Reducerea poluării e absolut necesară. Dar una e să interzici motorina, care aruncă în atmosferă tot felul de oxizi și substanțe cancerigene, alta e gazul metan, care aruncă doar apă și dioxid.
      3. OK, dioxidul e periculos. Efectul de seră etc. Mi se pare culmea ipocriziei să ne propunem reducerea cu nu știu câte procente a emisiilor, și între timp Marele Imperiu cu ochi oblici să continue să ardă cărbuni într-o veselie – echivalentul a nu știu câte gigatone de oxid pe an. Și să ne fluture nu știu ce perspective de reducere la Sf. Așteaptă. E ca și cum eu mi-aș construi o locuință aseptică, în timp ce vecinul, scuze de expresie, se cacă-n drum. N-ar trebui să începem prin a nu mai importa chinezării fabricate cu energie bazată pe cărbune?

      Comentariu apreciat.6219
    • 1. ”În 2040 Uniunea Europeană nu va mai exista.”
      2. ” N-am scris că ar fi bine să dispară Uniunea.”
      3. ”Dacă s-a înțeles altceva, însemnă că ne merităm rezultatele de la testele PISA.”

      QED!

      Indecis. Tu ce zici?2613
    • „În 2040 Uniunea Europeană nu va mai exista. Sau, dacă va exista, va fi condusă de politicieni la remorca Rusiei. ”

      Multi inca sa uita la Rusia ca la o mare putere. Ca asa s-au obisnuit. Da, Rusia mai are armata si ceva maruntis sa cumpere politicieni prin Europa, bucata cu bucata.

      Dar realitatea tot aia e: discutam de o tara care nu mai produce tehnologie de varf aproape in niciun domeniu, cu un PIB mai mic decat al Italiei si cu un PIB/capita mai mic decat al Romaniei.

      Nu acolo e pericolul pentru Europa pe termen lung.

      93
  8. Guvernele lumii și au dat seama că Terra primește atât de multă energie solară încât, în curând toți vom avea energie electrică GRATIS de pe urma fotovoltaicelor. Se vor instala prin deșerte centrale dinasta, se va trage bussbar de cupru din continent in continent și vom trăi ln armonie fără grija facturilor in vecii vecilor Amin!

    Comentariu apreciat.5613
    • „deșerte” ?

      153
    • În „deșerte” să-ți instalezi tu panouri.

      223
    • Să nu luăm panourile în deșert!

      Comentariu apreciat.781
    • Teoretic ar fi o soluție, practic, nu se poate din mai multe motive: costuri imense pentru infrastructura, stocare ,transport și nu în ultimul rând impact catastrofal asupra climei. O simplă căutare cu „solar panel Sahara” și o să găsești informații. În 2009 a fost o firmă germană cred, care a făcut niște studii și au ajuns la concluzia că mai mare daraua decât ocaua, plus schimbări climatice nasoale așa că au abandonat ideea.

      92
    • prima furtuna ingroapa panourile in nisip.

      200
  9. In Belgia si Italia trenurile nu fac zgomot la rulare. Ma rog, fac dar este aproape insesizabil. As trai linistit langa calea ferata.
    Bine, asa din mers nu am vazut toate scenariile. Au si ei trenuri vechi mai zgomotoase si marfare despre care nu pot spune ca nu fac zgomot.

    Comentariu apreciat.347
    • Acu 20 de ani era sa ma calce tramvaiul in Bremen. Nu, nu sint surd, dar cu ochii beliți pe sus, ca țăranul ieșit prima dată la oraș, nu mi-am dat seama c-am ajuns intre linii. A ajuns in spatele meu, a oprit, abia apoi a sunat clopoțelul.

      Comentariu apreciat.550
  10. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1559
  11. Sa zicem prin absurd ca nu castiga AUR alegerile si nu iesim din UE :)

    Sa zicem prin absurd ca guvernul Romaniei o sa ia mai in serios treaba asta cu gazele decat a luat-o pe aia cu lemnele.

    Sa zicem prin absurd ca mai exista UE in 2040

    Sa zicem prin absurd ca inca ma mai intereseaza temperatura ambientului in 2040 si nu ma bucur de cea dintre patru scanduri.

    Sa zicem tot prin absurd ca trebuie sa imi inlocuiesc astfel centrala pe gaz cu pompa de caldura. Astia de va pricepeti, daca acum centrala mea pe gaz are 24 KW, imi trebuie o pompa de caldura tot de 24 KW? Trebuie sa trec la trifazat? Pot pastra incalzirea in pardoseala sau ma apuc sa sparg?

    Indecis. Tu ce zici?3127
    • Pompa de caldura e chiar ok cu incalzirea in pardoseala.

      Cat despre puterea ei e nevoie de dimensionare specializata. Sunt multi factori ce trebuie luati in considerare.

      Pentru ~120 mp utili eu am pompa de caldura de 8 kW.

      Indecis. Tu ce zici?1123
    • @Rumbu

      Poti sa faci asa o socoteala simpla din factura de gaze. Te uiti si tu cand iti vine aia mai mare. Vezi cati metri cubi ai consumat. Te uiti pe factura ca undeva trebuie sa scrie valoarea calorica a metrului cub. (adica cati kW). Faci socoteala si aia e consumul de kW echivalent in luna respectiva. Imparti la numarul de zile facturate. Iti da o medie de necesar de kWh pe zi. Imparti la 24. Cam aia e puterea termica care iti trebuie. Pompa ti-o iei putin mai mare cu vreo 50 60%, astfel incat sa ai un factor de utilizare de 0.5 0.6 si sa nu mearga tot timpul.

      Incalzirea in pardoseala OBLIGATORIU o pastrezi. Se preteaza mult mai bine la pompe de caldura.

      140
    • Pompa de caldura este cel mai eficient folsita in combinatie cu incalzirea in podea sau corpuri radiante cu suprafata foarte mare, care necesita o temperatura mica a agentului de incalzire (30-35 grade).
      In Germania la toate pompele la care am pregatit conexiunea electrica au fost trifazice cu o putere instalata intre 6 si 8 kW. In general oamenii le instalau ca o adaugare la actuala instalatie pe gas si in combinatie cu panouri solare. Din recomandarile instalatorilor de pompe ei calculeaza undeva la 50W/mp la locuintele noi, iar la cele vechi in fuunctie de izolare intre 60 si 100W/mp. Plus apa calda

      151
    • Andrei, putere termica sau electrica 6-8kW ?

      30
    • Presupun ca 8kw putere termica, ca altfel se topesc firele daca ar fi puterea electrica plus factura uriasa…

      61
    • Treci pe teracotă și ai scăpat de gânduri și de calcule.

      151
    • Puterea termica dupa ranament. Trifazic cam toate trebuiau asigurate cu o siguranta de 16 A caracteristica C. Practic trebuia un cablu exclusiv 5X2,5 mm2 dar am tras intotdeauna 5X4mm2 cu explicatia la clienti ca poate pe viitor vor sa isi instaleze inca una sau una de putere mai mare. Toate casele aici au o conexiune la retea trifazica de 35 sau 50 de Amperi. La blocuri in functie de marime e de 63A sau 80A

      52
    • PS La teracotă vom trece toți dacă partide precum AUR și Șoșoacă din toate țările câștigă alegerile de anul viitor. By the way, la anul vor fi alegeri în 40 de țări, adică 41 % din populația lumii și 42 % din PIB-ul global. Chiar și Putin candidează, deci va fi președinte până moare, iar dacă nu moare până la următoarele alegeri din 2030, mai candidează o dată.

      1310
    • @ Marinel. O putere instalata mare nu inseamna si un consum mai mare. Pana la urma tu ai nevoie de niste energie termica sa incalzesti casa care o poti scoate intr-o ora cu 8kW sau in 2 ore jumate cu 4kW. La sfarsit tu platesti curentul in kWh

      90
    • @AndreiofB – am o intrebare practica.
      Cate trafo au aia „acolo” de isi permit sa aiba peste 22 kW/apartament (32A trifazat)?

      La noi daca ceri 22kW se uita cei de la distributie ca la extraterestru.
      Ca sa dea la calcule, in Romania se da oficial foarte mica puterea instalata, deci pun foarte multi consumatori pe un pct de transoformare, iar daca toti dau drumul la AC vara… apar problemele, culminand cu o posibila explozie a trafo.

      La bloc stiu ca erau pe trafo 4 blocuri, fiecare 55 apt = 220 apt.
      Trafo era de 400 kVA => 1.8 kVA/apt, deci 1+ KW putere instalata daca tau toti drumul la masinile de spalat.
      De aia vara pica curentul cum venea caldura, ca dadeau prea multi drumul la AC.

      Asadar vorbim despre tari unde ai 22kW in apartament, vs cca 1 kW in Bucuresti, bloc facut in 1981.

      160
    • Multe si suficiente. Plus orice consumator peste 7,2 kva trebuie inregistrat la compania de distributie, pentru primul consumator mare trebuie doar informati. Pentru al 2-leae nevoie de aprobare, si pentru cele peste 12 kva iti trebuie aprobare. De ex nu poti sa instalezi statie de incarcare EV de 22 kw fara aprobarea lor sau daca vrei 2 de 7.2 kw trebuie montate in asa fel incat impreuna sa nu incarce mai mult de 12 kw. Daca esti smecher poti cere sa iti instaleze propriul tau transformator dar pe cheltuiala ta. Cam asta au facut Tesla cu statile lor de suoerchargere

      60
    • NOU
      #79

      Am PDC (Daikin) de 8 kW la o casă de 150 mp utili, izolată cu polistiren de 10 cm, iar in pod vată bazaltică de 25 cm. Mai am unele părți la izolație ce vor fi îmbunătățite în primăvara viitoare, așadar momentan nu e finalizată casa din punctul acesta de vedere. Pompa e monofazică, însă am curent trifazic și pot să-i leg separat unitatea internă / externă. Consumul ei instant însă variază (în 90% din an e maxim 1 kwh, dar conform cărții tehnice maximul e 6 kWh UE / 6 kwH UI, însă probabil niciodată nu se va ajunge aici – am o putere aprobată de 20 kWh – împărțită pe cele 3 faze, deci nu am probleme din punctul acesta de vedere – pompa are și 2 rezistențe de rezervă, de 2 kW și 4 kW, care intră în funcțiune la temperaturi de -10, sau -15, în funcție de cum o setezi – ajută compresorul – până la -10 nu trebuie să le activezi). O folosesc în combinație cu ventiloconvectoare în camere (pompa și răcește vara, la o eficiență fabuloasă) și calorifere în băi/bucătărie. Apa pe tur o încălzesc la 35 de grade și obțin în casă 22-23 de grade dacă temperaturile externe sunt până la +6-7 grade. Daca se apropie de 0 grade, obțin 21 de grade în casă. Dacă scade până la -4, -5 grade (cât am avut maxim aici anul acesta), obțin 19,5 – 20 de grade în casă. Asta cu apa pe tur încălzită la 35 de grade. Consumul este de 1 kWh în aceste condiții. Deci vreo 580 lei (cu pretul de 0,81 lei/kWh la HE). Ceea ce e decent. În băi însă, unde am calorifere portprosop, temperatura ajunge doar pe la 18 grade. În bucătărie însă am pus un calorifer mare și temperatura e foarte ok, cu apa la 35 de grade pe tur. Dacă doresc să mențin 22-23 de grade constant în casă și când sunt temperaturi externe de -4, -5 grade, urc apa pe tur la 40 de grade. Însă consumul crește la 2 kw/oră, așadar și costul încălzirii la 1200 lei / lună. Octombrie costul încălzirii a fost de 90 lei, noiembrie de 500 lei, decembrie estimez undeva la 600 lei, ianuarie+februarie estimez pe la 1000 lei, martie, aprilie iarăși 600 lei, 500 lei. Deci sub 1000 euro din octombrie – aprilie, 7 luni. Consumul pentru apă caldă (încălzită la 41 de grade) este de aproximativ 20 kW / lună (extrem de eficientă în opinia mea). Probabil cu încălzire în pardoseală costul eram cu 35-40% mai mic. Însă după montarea caloriferului în bucătărie văd că eficiența acestora cu apa pe tur la 35 de grade este foarte bună, dacă sunt suficient de mari.

      50
    • @androidul cu sobolani – spune te rog cat a costat tot ce ai scris tu acolo. Thx!

      30
    • NOU
      #81

      @ Adib
      Pompa Daikin 3 R F de 8 kW a costat 40.000 lei cu montaj + accesorii. Ventiloconvectoarele (dimensionate în raport cu camera) au costat aprox. 3000 lei + montaj, fiecare. Sunt Sabina, așa mai mid-upper range – deja încălzesc bine cu apa pe tur la 35 de grade. Găsești și la Romstal cu 1200 lei, însă sunt eficiente doar cu apa pe tur la 50 de grade, ceea ce la o pompă de căldură e destul de ineficient. E un aspect important de urmărit acesta. Apoi, la ventiloconvectoare ai răcire vara, doar să-ți cumperi o astfel de pompă. Caloriferele, vreo 2000 lei. Spre 62.000 lei a costat toul, instalat anul acesta în luna mai. Până la urmă, dacă aș lua-o de la capăt, aș izloa casa cu vată bazaltică de 20 de cm, aș pune încălzire în pardoseală, uși, ferestre și mai bune și sunt convins că la 150 mp utili, poți ajunge la un cost de 300 lei/luna când iarna sunt în medie -8, -10 grade. Mare grijă la montatul ușilor, ferestrelor, la punțile termice din acoperiș. Sunt câteva chestiuni atât de simple dar pe care din păcate apuci de multe ori să le înțelegi post factum.

      60
    • NOU
      #82

      * Cu mențiunea că la încălzirea în pardoseală chiar trebuie să lucrezi cu profesioniști. Am văzut cazuri de coșmar, cu țevi sparte în pardoseală în plină iarnă…sparge apoi parchetul, șapa, gresia, în toată casa ca să repari totul. E coșmarul aboslut dacă nu lucrezi cu materiale foarte bune și cu profesioniști autentici. Costul e uriaș dacă dorești să realizezi o astfel de lucrare serioasă, însă și eficiența e pe măsură. Dar am observat din proprie experiență că, total contraintuitiv, chiar și caloriferele supradimensionate semnificativ încălzesc excelent cu apa pe tur la 35 de grade.

      70
  12. Cam complicat cu renuntatul la gaz.

    In Olanda toate constructiile noi dupa 1 Iulie 2018 nu mai au gaz. Pentru constructiile vechi din 2026 daca vrei sa achimbi centrala o sa ai voie cel mult cu una hibrida.

    Problema este cu infrastructura electrică. Sunt cartiere noi care functioneaza pe generator si cartiere aprope de finalizare care nu se pot conecta. Din pacate infratsructura electrică nu se construieste peste noapte si nu a tinut pasul.

    https://www.rtlnieuws.nl/nieuws/nederland/artikel/5419295/het-stroomnet-overvol-kunnen-we-nieuwe-woningen-blijven-bouwen

    220
    • Exceptand Franta, unde s-au axat foate mult pe energia electrica nucleara, restul UE e praf la partea de distributie (cel putin).
      De aia acum nu vrea sa spuna nimeni adevarul, pentru ca adevarul doare si costa mult.
      De aia nu poti conecta noi surse eoliene sau fotovoltaice.
      Reteaua nu are cum sa preia aceasta energie.
      Prosumatorii sunt si ei niste muste enervante, care strica ciorba macro-electrica.

      Comentariu apreciat.350
  13. Referitor la titlu… cu atenția nu-i problemă… cu pregătirile îmi cam dă cu virgulă.

    81
  14. La primul punct nu e mai bine totusi sa construiesti unde vrei tu, iar apoi cand trec trenurile cu viteza si fac zgomot sa te apuci impreuna cu vecinii sa protestezi sa reduca aia viteza in dreptul curtii tale sau sa opreasca de tot circulatia?

    Comentariu apreciat.422
  15. Ca să străbați romania de la Oradea la Constanța cu trenul durează tot atât cât de la Budapesta la Londra. Suntem mult in urmă cu modernizarea infrastructurii, ceea ce nu e o noutate. Mai grav este că guvernul trebuie să cofinanteze toate proiectele mari de infrastructură aflate in executie cu minim 50%, ori asta nu prea se mai poate pentru că prima grija după marirea taxelor a fost cresterea salariilor bugetarilor. De asta toate șantierele se mișcă foarte greu, pentru că nu mai sunt bani să se plătească lucrările. La nivelul secolului XXI, in romania se inaugurează in medie câte 20-30 de km de autostradă pe an. Puțin mai la vest, Ungaria e brazdata pe toate directiile atat de autostrăzi cât și de cai ferate modernizate. Si la ei s-a furat, dar s-a și făcut. Din păcate, in spațiul mioritic doar s-a furat, în fine, s-a făcut prea puțin față de cât s-a furat.

    Comentariu apreciat.293
  16. Da un generator pe benzina am voie sa am? Cu generatorul pe benzina fac curent sa alimentez pompa de caldura. Asa e bine?!

    201
  17. In France la casele noi nu mai poti pune centrala pe gaz. Am o cada veched, dar anul trecut mi-am instalat o pompa de căldură Daikin. Statul mi-a rambusat 3000€ din 12500€ cat a fost costul total. Puteam sa imi pun centrală pe gaz si ieseam la jumătate de preț.

    174
    • Ceva fonduri europene? Sau erau 100% subvenție pe bani guvernamentali?

      50
    • Guvernamental și mai poți să faci și credit in conditii avantajoase….dacă ești într-o zona mai caldă se merită

      60
    • @Marcos – e ceva sistem prin care marii poluatori (TOTAL , Edf) subventioneaza solutiile eco, de redeucre a pierderilor energetice. Tot total mi-au rambursat vro 300€ cand mi-am schimbat geamurile la casă.

      110
  18. O chestie de interes pentru „astia” cu pompe de caldura. Atentie mare in urmatorii ani, o sa ajunga la maturitate o tehnologie pe care o urmaresc si eu in regim de amator:

    https://spectrum.ieee.org/thermoelectric-heating

    Ideea e ca se tot baga bani si se face cercetare, in ultimii 2-3 ani a fost o explozie in numarul de materiale academice publicate pe subiect.

    130
  19. Noi inca nu am renuntat la soba cu lemne( asta in zone centrale ale orasului) si tu vrei ca Romania sa renunte la gaze :))

    Comentariu apreciat.300
  20. „UE vrea interzicerea centralelor pe gaz până în 2040.”… Sigur… DACA va mei exista UE in 2040 😀😀😀

    Indecis. Tu ce zici?1939
  21. Totul e anapoda la noi, adica:

    1. Nu avem inca cadastru digital pe majortiatea tarii.
    2. PUZ-urile (acolo unde exista) sunt secrete, adica nu sunt publice pe internet.
    3. Cumperi un teren si abia dupa aia poti afla oficial:
    – daca te poti lega la utilitati si cat te costa
    – daca ai drum de acces legal
    – daca trebuie si ce suprafata trebuie sa cedezi pentru viitoare strazi/latiri.
    – daca trece pe sub pamant cine stie ce conducta/cablu major

    De aceea e o loteria partea de terenuri.
    E asa pentru ca doar smecherii sa se descurce.

    4. Incalzirea in Europa e o problema dintotdeauna, iar in Romania e binisor doar de 15+ anisori, chiar extrem de bine acolo unde sunt gaze naturale.

    Pre ’89 caloriferele erau mobila, adica rar erau mai calde decat restul casei (Bucuresti).
    La tara lemnele erau baza si incalzeai o singura camera, unde dormea toata lumea.
    Te culcai cu 30C in camera, iar la 5 dimineata iti inghetau mucii in nas si faceai iar focul in soba.

    Sa treci totul pe Pompa de Caldura este frumos in plan, dar implica niste costuri catrastrofale atat la nivel individual, dar mai ales pe productie si distributie.
    Reteaua de curent a fost facuta in anii ’60, cand planul era pentru 2 becuri de 100W, un Frigider de 1 kW si poate ceva Radio-TV, adica putere instalata real sub 3 kW/casa (asta cu rezerva lasata).
    Acum am 2 kW la uscatorul de par, iar masina electrica trage cu 11kW.
    Ca sa fii confortabil, ar trebui 22kw instalati/casa, ceea ce e sublim, dar necesita intararirea retelei in toate componentele sale, iar asta ar dura niste zeci de ani si miliarde de EUR + multi sclavi care sa sape si sa traga cabluri (nici astia nu ii avem).

    Pur si simplu, in acest moment, incalzirea cu gaze si extinderea retelei de gaze e mult mai ieftina, de aceea e populara optiunea.

    Comentariu apreciat.520
    • Sigur că e frumos cu pompe de căldură. Că tot veni vorba, europenii vor să interzică sobele pe lemne. La noi în țară avem vreo 3 milioane de locuințe cu sobe (sunt mai multe, dar nu toate mai au locatari…). Să presupunem că vine statul la tanti Marița, proprietară de palat de 3 camere din chirpici. Mamaie, în n ani nu mai ai voie cu lemne. Pompă de căldură, 50.000 sau peleți, 30.000 (și nu mai calculez izolația, fără de care n-ai rezolvat nimic). Tanti Marița având 1.000 pensie. Soluții:
      1. Tanti Marița se spânzură;
      2. Tanti Marița accesează fondurile europene pentru substituție. Glumesc, nu știu să existe așa ceva, de asta am și întrebat mai devreme. Ce șanse avem să-i vedem pe Wilders, Meloni, M. Le Pen să voteze bani europeni pentru înlocuit sobe în România?
      3. Tanti Marița votează Romexit.
      Care ar fi soluția probabilă?

      Comentariu apreciat.501
    • se declara casa de vacanta si se incadreaza la exceptii.

      111
    • @daddy la casa de vacanta o sa ai probleme cu domiciliul, ca nu poti avea domiciliu la casa de vacanta. Daca expira buletinu sau trebe schimbate acte alt ghinion.

      11
  22. @Bogumil

    Tocmai de-asta companiile de utilitati incearca sa descurajeze statutul de prosumator. De-asta se promoveaza din ce in ce mai puternic auto consumul din panouri. Panouri care o sa scada din ce in ce mai mult la costuri pe masura ce se pornesc noi facilitati de productie. La nivel de discutii „neoficiale” pe la conferinte deja se stie ca pentru state si companii de utilitati e MULT mai ieftin sa subventioneze cu diverse scheme de ajutor gen „casa verde” montarea de panouri decat sa investeasca in infrastructura de transport si distributie. In rural, unde oamenii au case cu acoperis si teren destul o sa fie de vis in cativa ani. O sa se umple cu panouri IEFTINE. Chiar si acolo unde nu e destul spatiu o sa inceapa sa se faca pe fonduri UE parcuri solare in extravilan care sa deserveasca satul sau comuna respectiva.

    610
    • Eu am 11 kW panouri si invertor de 8 kW.
      Am putere instalata 25kW cf ATR.

      Problema pe cate oamenii fara PV nu o inteleg este ca foarte rar vad productie de 8kW (ca soarele nu e in pozitie ideala mai sunt si nori etc).
      Chiar daca mi-am optimziat cat am putut autoconsumul, tot se intampla sa fie plecat de acasa cu ambele EV.
      Chiar daca merge masina de spalat rufe, uscatorul si pompa de caldura de la piscina non-stop, tot nu fac 8 kW consum in mod normal.

      Deci problema este ca consumul (di PV sau grid) nu are cum sa fie constant, iar autoconsumul e practic pana la un anumit pct.
      Am studiat bateriile si nu merita. Nu am nici loc, nici chef, iar iarna nu as avea din ce sa le incarc.
      Am studiat sa pun un diverter, sa inmagazinez electricitatea produsa intr-un boiler de x sute de litri de apa, dar vara nu am ce face cu atata apa calda, iar iarna nu am productie si trebuie sa incalzesc apa aia cu gaze.

      Deci pe scurt, faza e cam asa:
      – daca pui 3 kW panouri solare, media de productie este de 1 kW cand e soare si ca sa ai autoconsum cat mai mare, implica sa risti sa iei mai mult din grid.
      – daca pui 5 kW panouri solare, media de productie este de 2,5-3 kW cand e soare si ai aceeasi prolema.
      E prea putin pentru autoconsum optimizat.

      Daca sari de 8-10 kW panouri, o sa vezi ca atunci cand e mult soare, bagi mult in retea (la fel si vecinii tai), ceea ce creaza probleme intai la nivel de trafo local (unde tensiunea e oricum prea mare, ca linniile sunt prea lungi), apoi mai sus in retea, pentru ca deodata scade consumul total si nu mai iese planul.

      Ideal si posibil tehnic ar fi sa poti modula macar la nivel de trafo productia prosumatorilor, astfel incat daca e supraproductie sa fii pe 0 in privinta aportului din grid, dar asta insemna investitii si interes.

      251
    • La ultimul paragraf stii tu ceva cu trafo. Se fac incercari timide de a pune pe trafo mici de distributie comutatoare de reglaj sub sarcina (OLTC) controlate si dispecerizate prin SCADA de catre Transelectrica sau utilitati. In Olanda deja e un proiect pilot. Deja un producator consacrat de OLTC-uri (MR) are solutie completa de reglaj pentru trafo mici, inca de acum 2-3 ani. Se lucreaza. Oamenii astia nu sunt nici prosti si nici ticalosi. Problemele astea se stiu, insa inertia e mare.

      123
    • Bine punctat cu productia. La o instalatie de 6kw, am produs intr-un an 4Mw, dar Octombrie – Martie este 0.

      130
  23. Întrebare de om prost.
    Dacă pică curentul, cum mai funcționează toate muiele alea ? Panouri, pompe, lasere și ce sloboz mai sunt.
    Eu primul lucru pus pe listă a fost o sobă fashion.
    Sau și astea primesc interdicție ?

    132
    • da, o sobă, intr-o casă modernă, ar fi super.
      căcăstoarea, turcească da?

    • Paco zice bine, o soba poate fi integrata intr-o casa oricat de moderna, iti trebuie un arhitect istet pentru alegere/incadrare, un inginer HVAC pentru dimensionare (daca nu este doar un element de decor) si un constructor bun pentru evacuare/admisie.

      Nu te gandi la teracota bunicii, desi trebuie sa recunosc ca o soba veche Meissen fara multe brizbrizuri sau un corp de fonta englezesc minimalist al anilor ’20 se poate integra in orice interior.

      Si, daca stai la casa e si pacat sa nu ai o alternativa sigura de caldura, ca nu stii cum te paleste pana aia de curent de 3 zile taman in seara de Craciun….

      81
    • @Krompus daca stai la casa cumperi generator si un UPS cu sinusoida pura la care legi centrala.

      20
    • @ciprian, de acord, foarte corecta observatia ta – un generator si un pic de automatizare in 5-6k eur fac minuni. Dar lasa-ma sa mi pastrez soba/semineul si seara cand vin casa sa-l vad arzand – focul ala e fain, chiar daca este de decor….

      40
  24. In 2040 o sa fim in plina cautare de azil confortabil. Nu o sa ne mai arda de “cu ce ne incalzim”, o sa fim toti cu in picior n locul ala cu caldurica multa

    146
  25. În Polonia de ani buni nu se mai pot instala centrale proprii în blocuri, dar blocul are centrală pentru comună pentru toate apartamentele. Și funcționează treaba bine.

    Tot în țările civilizate se instalează panouri de izolare fonică pe lângă drumuri, linii de tramvai și linii de cale ferată… în Polonia am stat cu geamul spre un bulevard imens și nu auzeam nimic, pentru că între geamul meu și mașini era panoul de izolare fonică – chiar funcționează.

    135
    • Centrala de bloc e scumpa si necesita mentenata la fel de scumpa. Adica caladura+apacalda+mentenanta e tradus in ceva mii de eur anual pe apartament/familie cu 3-4 persoane. Versus sute de eur la centrala individuala, maxim o mie.
      Probez asta de cativa ani intr-o tara civilizata, am costuri cel putin triple cu centrala de bloc (cu gaz, 4 ani vechime blocul) vs centrala individuala (tot gaz). Plus fluctuatii anormale la apa calda si caldura iar cand se strica (rar), 2-3 zile ciuciu apa calda/caldura, ibric doar.
      Sa adaug si ca siguranta de la prize e de 16A, sare cand merg simultan masina de spalat si prajitoe de paine sau uscator. Asa ca ciuciu si încălzire electrica. AC nu exista (si practic e imposibil de montat in mai tot orasul)
      In Romania unde vecinii se inteleg de minune dupa cum stim, centrala de bloc e misiune grea spre imposibila. Stiu o singura situatie in Bucuresti cu centrala de bloc (relativ nou), are minim 1500 lei intretinerea lunar ap. 90mp, 4 persoane, majoritatea apa calda si mentenanta centrala. Iarna e mai rau, spre 2500 lei. Si asta cam lunar, ca se face o alocare medie pe tot anul. Apoi, 2-3 saptamani de ibric sunt relativ comune, ca „trebuie nus ce piesa”

      Indecis. Tu ce zici?295
    • Pe la noi mai depinde si pe la ce etaj stai sau ce vecini n-ai. Daca apartamentele de pe langa tine nu sunt incalzite si administratorul vrea sa faca economie ca el sta la 2 (la el inca e cald) si tu la 8 nu e prea placut in lunile de tranzitie.

      00
  26. Interzicerea centralelor individuale pe gaz. Hahahahahahahaha, adică să se refacă tot circuitul centralizat? În Cluj? În Bistrița? În zeci de alte orașe?

    În momentul ăsta pe o coloană vecină la mine în bloc, are cineva canalizarea undeva crăpată și se prelinge pe lângă țeavă, în beci. Evident, toți au gresie și plm puse în băi, unul n are capace de vizitare pe coloana de evacuare și normal, niciunul nu sparge. Eu am rigips, e treabă de cutter dacă se întâmplă vreo nefăcută pe coloană, treabă ușoară. Alții au construit piramide în fața conductelor.

    Adică e cineva care crede că ăștia o să și spargă pentru acm și încălzire, circuit nou? Bwahahaha, vreau să văd.

    Comentariu apreciat.301
    • Nais! Mie mi-a zis din prima instalatorul. Singura conditie pentru lucrarea de deracordare e sa ma lasati sa va fac tot ce va trebuie in caz ca vreti sa va cuplati din nou. Mi-a pus omul tot ce trebuie, robineti si alte alea in caz ca ma sucesc peste 10 ani.

      100
    • Evident ca exista legea sociatiilor de proprietari si o sa le dau cu asta peste bot la prima sedinta. I adevarat, daca tre sa spargi in casa pentru asa ceva, ti se platesc reparatiile la daune, teava aia de canalizare nu e doar a lui X sau Y, e a blocului si e parte comuna, chiar daca nu e pe coloana mea, platesc si eu. Dar e funny cum pun astia problema.
      Eu n am mai vazut teava de incalzire prin vreun apartament de aproape 10 ani. In zona toate sunt taiate, nu mai exista PT de cartier de peste 20 de ani. Eu ca si capat de coloana, am doua bucati de teava care mi ies din parchet undeva dupa un dulap dar la vecina de jos sunt taiate. Si asa s taiate pana in beci.

      73
  27. @Vali, ți-ai pus AC până la urmă?
    Eu de la 1 decembrie am programat cele 2 AC-uri să meargă de la 9 dimineața la 9 seara. In rest centrala. Nici măcar nu se cunoaște la contor consum în plus.

    41
    • nu mi-am pus, ce voiam eu nu era pe stoc. mai incerc la primăvară.

    • Sunt acum mai nou ceva AC uri care sunt cu pompă de căldură mai mare, aproape duble ca eficiență când vine vorba de căldură.

      Evident și costă dublu dar mă gândesc că merită.
      Tot rămâne problema apei calde însă.

      10
    • Si eu ma incalzesc cu AC. La -3 grade am consumat 5 kilowatti intr-o noapte cu temperatura pusa la 22 – 25. Daca pun la 20 – 22 de grade imi consuma 2 kilowatti. Mai vreau sa pun unul in cealalta camera si am terminat cu incalzirea pe gaz.

      10
  28. la primavara afli ca s-au scos din fabricatie.

    60
  29. Incadram centralele de apartament la „Incalzire Traditională” asa cum am reusit cu micii si taierea porcului.

    151
  30. Coridorul IV pentru drumuri a fost tot o cerință obligatorie pentru Romania.
    Doar că „a fost mutat” să prindă și Timișoara. Urmarea este că nu îl vom avea niciodată terminat.
    De pe Valea Mureșului, Arad-Deva, care era traseul impus și cel mai scurt și normal și facil, s-a alungit spre sud cu fix 29 kilometri. În logica asta se putea rezolva și alte „capitale”. Drobeta-Turnu-Severin și apoi Oradea rezultând un „S”complet ce împăca pe toată lumea.
    Drept urmare am rămas 25 de ani cu Holdea – Margina lipsă, și un drum mai lung față de coridorul IV cerut.
    Doar cu 29 de kilometri și cu nervi….

    60

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.