Doamna judecător, sistemul e corupt doar când vă face dvs. nasoale?

De azi dimineață mă râcâie întrebarea din titlu după declarația judecătoarei Camelia Bogdan

Europa Liberă: Cum ați primit decizia ÎCCJ de excludere din magistratură? Vă așteptați la această hotărâre?

Camelia Bogdan: Nu mă așteptam, dar îi spusesem tatălui meu, cu o zi înainte că trăim într-o Românie afectată de corupție, nu avem stat de drept, deci orice e posibil.

Statul era de drept când erați în funcție? Atunci mai era corupt sistemul ăsta de justiție? Sau atunci era corupție plăcută?

Un pas mai în spate: oare cetățeanul de rând, care a mai avut drum pe la tribunale, știe că sistemul e corupt? Știe că justiția e strâmbă, oarbă și înceată? A simțit-o pe pielea lui când a avut vreo speță?

Mi se pare insultător să vii cu din astea după ce ai fost dată afară, când sunt oameni care urlă de 20 de ani că sistemul e corupt și greșit. Îmi aduce aminte de jurnaliștii care, dați afară, descoperă brusc că patronul e corupt și abuzator. Mâine poimâine o să înceapă și polițiștii la fel.

20211205908133272

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

47 comentarii

  1. Pai nu asa a fost de fiecare data?
    Statul statului este relativ: este de drept atunci când sunt la putere si paralel cand sunt in opozitie.
    Iar fiecare greseala se taxeaza doar cu spaga suplimentara, ca doar suntem adulti si nu are rost sa ne suparam pe bune.

    Comentariu apreciat.744
  2. Salariile din justiție s-au majorat mai demult. Rezultat: la mine în oraș au apărut 2 categorii de vile: vilele brazilienilor și vilele magistraților.

    Comentariu apreciat.1184
  3. uita-te la colectiv, iar s-a amanat. motivul, asa a vrut p..a judecatorului, ca nu intra mielu cum trebuie daca lua o decizie. unde e graba, au trecut abia 5 ani.

    sa mor eu daca maine ar veni unu si ar da afara toti judecatorii, procurorii si grefierii, nu s-ar simti nimic lipsa. cand o sa se curete justitia o sa putem sa influentam si noi societatea in bine. pana atunci manele si amanari, pe bani cat mai multi.

    Comentariu apreciat.11711
    • Dacă ar face asta, presa aservită, toată mass-media, cu restul „organelor internaționale”, ar urla din gură de șarpe că „politicienii asediază justiția” sau că „ce interese ascunse Xulescu, Ycescu, va anula CCR decizia? Veți afla în seara asta la Pitipitiponc show”; usor-usor topindu-se totul.

      Comentariu apreciat.416
  4. Tot una cu corupția :

    Am pe bunica în spital cu o fractură de femur.
    Nu au vrut să o opereze fără 500 de euro și dacă nu aduc doi donatori de sânge.

    Faza cu șpaga în spital o cunoșteam, nu mă miră nimic.

    Dar, în ce căcat de țară trăim dacă nu vor să te opereze că nu ai donatori?

    Comentariu apreciat.725
    • O sa ma injuri, dar faza cu donatorii de sange este poate singura chestie care are sens.

      Indecis. Tu ce zici?6541
    • Chris, are sens… Oarecum, dacă e ceva programat. Acu’ să-mi fie cu iertare, da’ io dacă îmi rup piciorul / splina la 2 dimineața aștept sa se facă 8,sa strâng câțiva oameni care sa meargă la donat, sa stea la coada, a primească o hârtie ca să ma opereze cineva?
      Pai mai bine fac meme pe FB cu like & share la 100k likes ma operez singur, la 299k îmi fac și pomenirea tot singur.
      Mi-e o scârbă de 90% din ce înseamnă sistem medical. Și juridic, clar. Și de învățământ. Și clasa politica. Și miliție. Și Dan Voiculescu, și Oancea sa se uite.

      Comentariu apreciat.826
    • Un telefon la militie ai dat? Buna ziua sunt gigel, numai ce-am iesit de l doctor, mi-a cerut pe fata 500 sa opereze. Scrieti si voi cu verde pe-o bancnota si facem si noi o distractie. E win/win eu cu satisfactia sa-l bag pe bestie la puscarie, voi cu caz marisor da bine la avansari etc.

      Comentariu apreciat.422
    • @Ovidiu: decizia nu stă la mine ci la părinți. Nu mă pot ocupa personal, nu locuiesc în România.

      83
    • @Gany pai ne stricam cu lumea?
      Uite ce bine se potriveste ne dorim o tara ca afara dar sa faca altii.

      175
    • @Allan: asta este sistemul. Au fost amanate multe operatii si la noi si la altii din cauza ca nu au sange. De ceva timp tot apar articole cu acest subiect. Este si din cauza ca au fost amanate multe operatii in pandemie si acum vin multi dintr-o data si nu este sange pentru toti.
      Care o fi motivul lipsei nu stim noi dar lipsa acuta este si in SUA, nu doar in state mai saracute. Dar da, pentru urgente ar trebui sa fie, dar daca nu este ce faci? Gasesti donatori aia faci nu ai ce face altceva, decat sa te feresti sa nu iti rupi piciorul la 2 dimineata

      151
    • Lipsa de sânge e posibil să fie tot din cauza pandemiei și a modului în care se donează. De exemplu, noi donam sânge la birou. Venea un doctor cu niște asistente, ne înscriam pe o listă și donam. Acum, cu lucrul de acasă, ar trebui să mă deplasez eu pe undeva să donez. Singurul loc în care m-aș putea duce, e pe la Piața Victoriei, cred. Cam 1 oră dus, o oră întors. Evident, nu prea sunt motivat să fac asta, chiar dacă primesc zi liberă.

      https://www.donare-sange.ro/centre
      Mă uit pe site-ul ăsta și nu văd nimic prin sectorul 4. Altceva era dacă exista un centru de recoltare prin zona mea, la maxim 15-20 min de mers pe jos.

      Pentru un oraș ca București, mi se pare că sunt foarte puține centre de recoltare.

      11
  5. Am auzit de un caz cand in om onest a apelat la pile, ca sa fie o judecata dreapta. Adica a apelat la o pila care sa anuleze pila lu’ ala cu care se judeca si care era vinovat. Cum ar veni daca nu avea pile ….era nasol de el, doar pila lu’ ala ar fi contat. Iti dai seama? Ca intr-un boardgame!

    Comentariu apreciat.1394
  6. Sistemul a fost si va fi corupt intotdeauna intr-o proportie mai mare sau mai mica.
    Intr-un fel arata sistemul judecatoresc pe vremea lui Stanoiu, in alt fel arata pe vremea lui Basescu, cu Morar si Kovesi la conducere si e cu totul altceva odata cu Scutea si Hosu.
    Enclave au existat intotdeauna si de judecatori corupti si de cei corecti, o categorisire unitara a tuturor nu ar fi corecta si nici exacta.
    Partea proasta pentru noi, astia negradatii si nemembrii din grupul de la Monaco este ca gruparea Savonea, (aia coruptii pentru necunascatori) ajunge sa se infiltreze la conducerile mai tuturor completelor importante pe care nu le controla, iar judecatorii cinstiti si „prea independenti” care nu dau sentinta la „comanda” sunt marginalizati si dati afara din magistratura precum individa din articol.
    Sunt curios de ce ti se pare insultator ca o persoana denunta gradul de incorectitudine din sistemul juridic romanesc dupa ce a fost condamnata pe nedrept, din moment ce a sesizat lucrurile aste si de cand era magistrat. Te asteptai cumva sa isi acuze direct sefii fara probe pe cand era magistrat sau inainte de finalizarea procesului, ca sa aiba motiv Inspectia Judiciara sa o dea afara pentru acuze fara dovezi? Sau chiar crezi ca a fost condamnata pe buna dreptate si decizia instantei e corecta?
    Eu nu vad nimic lipsit de bun simt in ceea ce spune in articol si nu mi-a lasat vreo impresie scandaloasa asupra activitatii ei care sa fi justificat eliminarea din magistratura.
    Ea macar se judeca la CEDO ca sa dovedeasca incorectitudinea instantelor noastra si ca sistemul e putred, tu ce ai facut mai mult decat ea, de ti se pare individa asa scandaloasa?

    Comentariu apreciat.13822
    • Lupta ei este diferita fata de ce a pulimii. Ea știe ca sistemul este futut pe când restul chiar cred ca justiția ar fi cică independenta. Problema nu este ca ea constata acum ci faptul ca ea știa putreziciunea sistemului și fix când ea a avut de suferit a dat din casă.
      Tot respectul pentru oamenii care activează in acest sistem și isi fac treaba cat pot ei de bine.
      Insa când ei accepta aceste rahaturi sunt complici. Și este doar o chestiune de timp,pana când omul de rand/pulimea o sa aplice legea dacă situația o va cere. Nu uita ca la omorul din colentina cu tipa ce a încurcat pedalele oamenii făcuseră deja un pic de justiție. Ei bine spre asta ne îndreptăm timid, e doar o chestiune de timp sa nu ne amăgim inutil.

      Indecis. Tu ce zici?3411
    • @Asdad: ea a suferit tocmai pentru ca a aplicat corect o sentinta, a dat 10 ani lui Voiculescu si pentru asta este persecutata. Daca avem si noi doi judecatori care incearca sa fie corect, dam in ei cand sunt persecutati? Ei vor sa schimbe sistemul acesta de care ne plangem cu totii, dar se pare ca nu este voie ca zbori

      Indecis. Tu ce zici?2610
    • @Mirela: da sigur ca da, poate nu stiai de asta:

      „Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece.

      Citeste mai mult: http://adev.ro/pblx7s

      11
  7. Multi dau vina pe politicieni, altii pe justitie…

    Putini inteleg ca problema e de fapt de mai sus… “Cei nealesi”

    Ei reactioneaza DOAR cand presiunea maselor o cere, dupa Colectiv brusc s-a putut.

    Colectiv, OUG 13… s-au “cosmetizat” putin lucrurile pe la TV si gata.

    Acum avem FSN oficial dupa 32 de ani.

    Becul e stins de mult, ultimul destept a plecat. Cei ramasi fie stiu si tac, fie…

    Comentariu apreciat.614
  8. Justiția trebuie să fie oarbă. Înseamnă că e imparțială și obiectivă – vrei asta.

    83
  9. Și nu vreti sa stiti câți bani se învârt în instanțele de insolvență!!!
    La cauzele astea cunoscute, greu se dau bani… Toată lumea știe de ele, toată lumea poate sa observe câte ceva… Asa ca intrare ai probabil prin intermediul unui coleg sau avocat.
    Dar la insolvente… Și câți bani se învârt pe acolo… Și totul pleacă de la directorii de recuperări ai băncilor! Trece prin lichidatori și ajunge la judecători! Mai intervin colaterali care fac afaceri cu creante și pachetul este complet.
    Nu sunt eu de acord cu supraveghere gen SIPA dar… O cam vreau!

    Indecis. Tu ce zici?1912
    • Ce a rezolvat SIPA?

      1112
    • Frica, frica pazeste bostanaria. Daca judecatorul stie ca e posibil ca spaga sa fie „interceptata”, ca spaguitorul sa fie cablat de DNA/SRI si odata prins procesul lui sa mearga rapid sa fie exclus din magistratura si pensie pierduta…atunci 90% nu vor lua spaga.

      Comentariu apreciat.456
    • SIPA a făcut ce știa! Dosare! Coruptii au devenit slugi iar cei corecți au devenit docili sau slugi.
      Aia care au fost în SIPA erau niște securiști comuniști care urmăreau niște magistrați la fel de comuniști. Eram ca pe vremea lui Ceaușescu doar ca aveam impresia de democrație…
      Nu zic ca vreau asta, ca nu vreau să schimb corupți cu robotizati ce acționează la comanda! Ca toți vor ceda la un moment dat… Aia incoruptibili vor greși… Se vor îmbată, vor ieși cu vreun dubios, vor înșela sau va avea cine știe ce comportament deviant. Nu conteaza ca sunt buni magistrați, vor avea alte greșeli.

      Eu vreau sa stiu ca, în cazul în care există unul corupt, va fi anchetat și pedepsit!
      Dacă ne este frică de cei care vor folosi informațiile în alte scopuri, nu stiu, mai introducem un articol în codul penal! Cel care abuzează sa fie considerat trădător și pedepsit ca atare! Chiar și cu pedeapsa folosită în astfel de cazuri în vreme de război!

      207
  10. Daca nu contesta sistemul si nu isi facea treaba mai era data afara din magistratura? Toti aia pe care ii pui tu la ” #justitia pe care o aparam” sunt bune mersi in functie.

    Spune doua paragrafe mai incolo ca a pus sechestru pe averea soțului presedintei Tribunalului Bucuresti.

    Cum altfel putea contesta sistemul un judecator cand ei nu au voie sa aiba nici un fel de opinie politica sau personala. Pe Danilet il exclud ca a facut doua scheme de karate pe tik-tok.

    Comentariu apreciat.5214
  11. Săracul urs 🙁

    De justiție și noi care am rămas aici nu zic nimic, a scris cineva mai sus parcă: am stat, ne-am asumat. Poate nepoții noștri, maică, noi nu mai avem șanse…

    161
  12. Ete una interesanta. Tanti asta isi recunoaste vina si i se da, la misto, o pedeapsa cu suspendare dupa care, la apel… O achita.

    Practic i-au facut in ciuda, sa se invete minte si sa nu mai recunoasca nimic data viitoare.

    https://www.libertatea.ro/stiri/femeia-jandarm-care-a-pulverizat-spray-paralizant-spre-un-barbat-care-a-murit-achitata-de-curtea-militara-de-apel-bucuresti-4087224

    121
  13. Dar concret stim vreun caz in care doamna judecator a facut nasoale? Ca din ce am citit eu prin presa cam pe toti coruptii pe care i-a prins i-a ars. Adica eu inteleg ca sistemul e corupt, dar daca si cand unul(sau una) incearca sa faca ceva si e ars de ailalti mai venim si noi si radem de el/ea iti cam vine sa iti bagi si sa iti vezi de vilele tale

    Comentariu apreciat.3810
  14. Una singura are curaj sa se tranteasca cu increngatura de bajeti cu ochi albastri si hai sa tarabam pe ea. Precis e si curva, nefiind casatorita.

    Indecis. Tu ce zici?339
    • Hahahahahaha vrei sa spui ca stie sa dea bine sentintele venite in plic iar acum cand nu mai e de folos e lasata din brate…

      Indecis. Tu ce zici?1221
    • Nici eu nu inteleg cum de zoso pica in capcane din astea de tip kgb. Unless…
      Tu ca doctor daca vrei ca se fac o gramada de cacaturi si spagi peste spagu, te lasi de meserie? Nu toata lumea e pregatita sa faca scandal si sa piarda tot ce a cladit pana atunci.

      154
  15. Astia suntem,atat s a putut.
    Va urez numai Bogdan si Danilet daca voi asta credeti ca reprezinta oameni sanatosi la cap care sa imparta dreptatea.

    Indecis. Tu ce zici?1522
  16. Chiar nu inteleg de ce te iei de Camelia Bogdan. Ii faci o mare nedreptate si ii alimentezi si pe cretinii care scriu pe aici cu munitie.

    Indecis. Tu ce zici?3615
  17. A deranjat, a zburat. Încălcarea repartizarii aleatorii e o poveste si oricum nu ar fi generat excludere din magistratură dacă era vorba de altcineva. Condamnarile pe care le-a pronunțat au avut un preț pe care îl plătește după ani de zile. Și o fi justiția oarbă sau șchioapă dar mai bine cu ea decât fără.

    142
  18. Justiția e oarbă. Obiectivă și imparțială.
    Asta ar fi idealul.

    Dar, pur statistic, 50% dintre justițiabili pierd procesele. Inclusiv Camelia Bogdan.
    Și sunt nemulțumiți.

    61
  19. Ce lipsește în România e vocea celor care vor o țară că afară.

    Mai e vreun protest la adresa justiției care amână și tot amână?!

    Miting de susținere a Cameliei Bogdan?

    Somnoroase păsărele
    Pe la cuiburi se adună,
    Se ascund în rămurele –
    Noapte bună!

    Trezește-te române și mergi la protest!

    12
    • Vocea celor care vor o tara ca afara o sa o intalnesti afara.Oamenii au inceput sa plece masiv in afara si sa isi vada de viata lor, s-au cam lamurit cu Romania si ce viitor pot avea copiii lor aici intr-o tara mediocra si corupta .Daca nu eram in UE si NATO deveneam sigur o Rusie mai mica.

      10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube