Citeam articolul ăsta și mă gândeam la dezamăgirea pe care au avut-o diverși oameni, cunoscuți, prieteni, care au plecat cu avânt pe afară, la firme mari, cu gânduri mari, că vor face chestii tari, că va auzi lumea de numele lor, că vor schimba firma din temelii cu ideile lor. Absolut toți au sfârșit demoralizați, dezamăgiți, fugind cât mai departe și cât mai repede din mediul toxic al companiilor mari.
Și declicul vine în momente stupide și de la lucruri și mai stupide. Te întâlnești cu un coleg de școală, venit în vizită în SUA, îți faci timp să ieșiți la o cafea, și îți povestește de viața lui de director tehnic la o companie mică, din fundul României, care produce șaibe de 1 ban, doi copii, amândoi urâți, o vilă strâmbă pe o stradă neasfaltată. Și tu nu poți să zici nimic. Ai sclavagit 2 ani la versiunea 3.1 a produsului X, care a fost un fiasco, pentru că toți erați cei mai buni și toți căpoși și vedete, și asta s-a văzut, după care de 3 sau 5 sau 12 ani ani faci același lucru, ai plecat la altă companie, unde e același lucru și acum te complaci în colivia ta de aur. Uuuu, ai salariu de 5 ori mai mare ca în România, dar uită-te la copiii ăstuia. Și aveți aceeași vârstă! Nu poți să spui nicăieri la ce ai lucrat. Sigur, spui numele companiei, dar nu poți să spui Fiasco 3.1 sau Jenant 12.
Și la un moment dat ești dezamăgit și pleci. Nu mai contează cât ai salariul, nu mai contează câte acțiuni ai, nu mai contează ce bonusuri iei.
Nu as fi avut jobul actual daca nu pleca un coleg la o multinationala. Datorita plecarii lui am avut doar de castigat: salariu mai mare, cursuri de pregatire, know-how. Life is good.
Normal că emigrarea altora din domeniul nostru ne avantajează profesional. Per tot e problema, când ai nevoie de cineva bun din alt domeniu și nu găsești.
Cunosc cel putin 3 oameni care au plecat de la o firma in Bucuresti la alta firma in Bucuresti doar pentru un salariul mai mare si au descoperit ca au facut o greseala (programatori care nu mai invata nimic la noul loc de munca, fac doar bug-fixing la codul altora, ei simtind ca se plafoneaza). La interviu ti se promite masina de firma si sofer, dupa angajare descoperi ca e un microbuz care te ia de la statia de metrou Aurel Vlaicu.
Fiecare e cu scopurile lui in viata. Unora le place sa aiba familie, altora le plac banii. Care se razgandeste asa pe parcurs si ii pare rau ca n-a ales varianta cealalta, probabil ca a implinit ambitiile altora.
N-am vazut niciodata vreunul cu bani sa declare ca n-are familie si ii pare rau. Dimpotriva, daca a vrut familie, si-a facut si din-aia.
have high salary have no brains how to spend it, cmun brah, sunt si din astia dar putini, salariu de 5 ori mai mare k in ro insemnand ce? mediocru si acolo unde pleci pt k acolo esti midclass, da, e trist cand compari doar unele parti ale vietii lasand restul imaginatiei febrile, mai exista si febra ca daca ramai faci ceva, ceva unde? locurile si sansele in romania sunt mai mici decat in alte parti si pana la urma ajungi la acelasi punct comun, cat esti de dispus sa faci un slippin’jimmy sa ajungi unde vrei?
Comparatiile cu altii, cum ai facut banii, unde ai lucrat, pe ce ii cheltuiesti, ce fac colegii in Romania, ce fac colegii afară, aia contează doar in măsura in care nu concepi viața fara sa te compari cu altii.
Insă există două priorităti si două mari plăceri in viață: UNU) să stii sa faci bani si A DOUA) să stii sa ii cheltuiesti. Astea sunt sigure. Restul e gargară :)))
Nu am inteles prea bine despre ce e articolul. Poate e despre mai multe lucruri:
– proiecte abandonate in firma mari? Este un risc (oarecum calculat) la inceputul oricarui proiect. Ideea e buna, executia ok, dar ceva nu merge si proiectul nu face bani (ca doar d-aia exista firma, sa faca bani). Aruncam la cos si incercam altceva. Pentru orice proiect cu succes de piata exista 10-20 aruncate la cos.
– nu ajungi sa fii tu miezu intr-o firma mare? Bos, chestia asta se face cu munca, tupeu si un pic de backstabbing. Eu n-am vazut tipi de treaba „la varf”, ci numai a’holes.
Sau poate este despre faptul ca ai sclavagit, caz in care cine plm te-a pus sa te muti in America, unde protectia angajatului e 0?
Eu am inteles din articol ca daca nu ai 2 copii nu esti fericit. Cam aceeasi retorica are si Firea…
de ce daca am salariu mare nu pot sa mi fac familie cu copii urati?
Sunt atatea cucoane urate si singure, disperate sa se marite. Crede cineva ca e vreun pericol sa faca un copil frumos?
Nu-i lasa pe hateri sa te demoralizeze. Sunt sigur ca, oricat de mare ar fi salariul, daca depui suficient efort poti sa faci copii cat de urati vrei tu.
Dezamagirea vine dintr-o combinație de incompetență, inadaptare si lipsa de realism. Pentru ca in companiile mari, mai ales afară, in locații care nu sunt considerate low cost, sunt mult mai multe oportunități pentru dezvoltarea profesională. Am cunoscut si eu exemple similare, deci nu zic ca nu se întâmplă, ci doar ca interpretezi gresit cauzele.
de multe ori, inadaptarea = acceptarea faptului că ești programatorul 12.651 din angrenaj, nu vedeta firmei.
sau că lucrezi la un produs care nu mai e lansat. sau de care lumea râde și cu fundul.
Pai si asta ce e? Te crezi vedeta pentru ca esti cel mai bun programator din firma de 6 angajati pentru ca intamplator esti singurul, dar cand ajungi la firma de 1000 te trezesti la realitate. Sau, lucrezi la un produs de rahat pentru ca nu ai ambitie si determinare sa te muți la alt proiect, in firmele mari e mult mai ușor decât in cele mici.
Vali, cand m-am mutat de la o firma romaneasca (medie, nu chiar mica) la o multinationala (imensa) m-am luptat un pic cu sentimentul ca nu mai sunt unul din 20 ci unul din vreo 600. Din fericire pentru mine eram destul de „batran” sa-mi dau seama ca e complet neproductiv sa ma lamentez si ca mai bine as pune mana sa invat de la restul (care sunt, in marea majoritate, mai tineri ca mine). In fond si la urma urmei nu m-am mutat la firma asta ca sa castig mai bine, ci ca sa invat mai multe. Firma mica / medie are si dezavantajul plafonarii.
Asta poate pentru simplul fapt ca n-ai fost niciodata vedeta dar orgoliul nu te-a lasat sa vezi asta. Iluziile cu schimbatul sunt amuzante, lucrez de 12 ani in It si cel mai bun sfat care le-as putea da e sa-si faca treaba cu pasiune, satisfactiile vin de acolo. In rest n-o sa schimbi nimic, e o mare pierdere de vreme sa incerci, te ia valul cu totul daca-ti faci iluzii. Da, esti o rotita intr-un angrenaj si e foarte bine asa, iti faci treaba cat poti de bine, iti iei salariul si traiesti fara prea mult stres. Fara sa te implici in companie, fara sa suferi ptr ea, fara s-o promovezi si s-o ridici in slavi. Detasarea e cheia si realismul, in modul asta eviti si sa ajungi sclav.
Bai nu stiu dar eu cand am plecat din tara am plecat de la o companie mare la una si mai mare, de pe un post de rotita pe un post de…motor? (complicata analogia asta). Also, lipsa sefilor romani face viata mai frumoasa.
Confirm! Lucrez la firmă românească, pe proiect pentru firma din afara. Răspund doar in fata șefului de afară. Și nu se compară cu pseudo-managerii români.
Si eu lucrez in afara si imi e dor de managerii romani pe care i-am avut (vreo 5-6 la rand, deci nu un eveniment izolat). Profesionalismul nu are legatura cu nationalitatea. Hai sa nu mai dam cu hate.
Nu are legatura cu nationalitatea ci cu cultura. Iar cultura are legatura cu locul in care ti-o formezi. Managerii romani pe care i-am avut au fost in general sefi. Cei straini au fost in general leaderi.
Giani, tocmai ce ti-ai raspuns: vrei calitate, trebuie educatie, nu are legatura cu nationalitatea. nu exista romani educati sau cum vrei sa o dai? ca na, si tu esti roman… cred.
Pai plm asta ziceam si eu. Nationalitatea nu are legatura, doar mediul in care se invart. Si in general, in Romania, mediul e cam de cacat.
Da, incidenta e mare. Cu toate acestea, am remarcat ca in companiile mari (mai ales in FMCG) – gen P&G, Kraft/Mondelez, Unilever – scoala interna servita angajatiilor ii face sa fie top notch.
Bine zisa asta cu sefi/lideri, si cat se poate de adevarata. Din pacate.
Eu am plecat din tara de la o firma cu 3-4 developeri la una cu departament IT care a crescut de la 15 la 60 de oameni. Am plecat de la facut aplicatii facebook la pus bazele unor proiecte si dat numele proiectelor. Exemple in directia inversa exista din plin. Nu e chiar asa naspa afara pe cat vor unii sa para.
Cam la varsta asta am ajuns eu. Desigur, credeam ca mi se intampla numai mie
Sunt multe de zis despre acest subiect. Ca sa urci in general iti trebuie sprijin de la manager, trebuie sa-i sapi pe altii, sa faci scandal, cel putin in domeniul meu. Am schimbat ceva companii.. Acum am cel mai mare salariu in comparatie cu alte companii si ma regasesc in situatia descrisa. Cel putin nu imi pasa pentru ca ma multumeste salariul. In Romania as fi luat 4000-5000 lei cu mai multe ore si mai mult volum de munca. Si cand vezi ca poti castiga in 3 luni cat in Romania in 15 luni, parca ceva nu merge, sa stea linistiti in bula lor si sa planga de criza de personal. Le doresc tuturor oamenilor pregatiti sa o stearga din Romania.
de ce sa ai salariu mare cand poti sa ai copii urati?
Ce tendinte nationalisto-socialiste ai uneori, jur. Cauti sa te implici in sfarsit in politica?
:)) deocamdată, ne tot testează.
Oricum, ce spui tu Vali, este fix același lucru cu legumele și fructele „născute” acasă, fix din munca și sudoarea ta. Chit că câteodată sunt mai „praf” decât cele din piață, dar e sentimentul ăla pe care îl știu puțini, că „bă, e făcut de mine”.
Si la 50-60 de ani iti dai seama ca nu ai nimic de fapt, ca multinationala se pisa cu jet pe tine, pentru ca sunt altii sute la rand, sa fie stelele companiei si ca ti-ai mancat tineretea pe prostii. Cauta sa lucrezi ceva ce iti place si sa fii mai bun pentru tine. Nu pentru a-i face pe altii cu portofelul mare.
Nu pune baza pe chestiile materiale, pleci de pe lumea asta in fundul gol si copiii vor arunca probabil majoritatea chestiilor la care ai tinut. Sau pleci din tara si ai 2-3 valize in care sa iti iei niste chestii si lasi in urma ta toate rahaturile pentru care ti-ai rupt capul ani de zile. Casa, masini etc.
Șefii români sunt de evitat, cauta sa execuți orbește orice. Nu recunosc când greșesc și de multe ori lucrează prostește, fără rezultate.
Intotdeauna au rezultate ptr ca ei decid ce inseamna asta. In IT orice proiect e considerat de succes atata timp cat clientul plateste, in rest nu mai conteaza nimic. E o gargara continua, o laba in cerc intre manageri din care ei intotdeauna ei ies bine. cultura corporatista americana s-a propagat la noi in cel mai sinistru mod posibil cu ajutorul manager-ilor si hr-ului de iti e efectiv greata sa mai incerci sa schimbi ceva in bine.
Am lucrat 1.5 ani la un proiect, ceea ce faceam eu trebuia sa fie data la client, pe ceva suma de bani, si clientul nu a mai vrut ceea ce faceam, firma nu a mai livrat si la ce m-am stresat eu acum prinde prafu printr-un server. Unii colegi s-au si imbolnavit de la stres.
@sfatuitoru
Voi ați ales să lucrați la/pentru străini, în loc să se dezvolte IT-ul pe bune și să nu mai existe complacerea cu lohn-uri.
Eu cred că vă meritați soarta.
Aia imbolnaviti erau colegi germani. Eu eram chill, nu ma stresez si nu fac ore suplimentare.
Din 2004, nicio competiție față de Windows & Apple. Niciuna! Din 2004! Așa-zișii cei mai tari în informatică, da!? Numai lohn-uri și subcontractări… ‘tât…
Eu unul muncesc să trăiesc nu trăiesc să muncesc. Nu are importanță dacă sunt doar o rotiță cât timp sunt plătit mulțumitor. Nu am mers niciodată de plăcere la muncă, nu mi s-a întâmplat niciodată să mă plictisesc in timpul liber. Întotdeauna am incercat sa aleg nu neapărat banii, ci un raport cât mai avantajos între bani și programul de lucru. Prefer de exemplu, să renunț la ultimul model de telefon decât să fac ore suplimentare.
Imi da si mie cineva exemplu de produs (software ca de programatori tot vorbim) pe care-l adora toata lumea? Ca vad ca tot ce produc firmele mari e fie jenant fie fiasco.
Noroc cu saibele de 1 ban…
De ce ai pleca de la idea că vei schimba lumea? La serviciu te duci să faci banii pe care îi vei folosi la construcția prototipului produsului/serviciului care va schimba lumea.
Dar apoi de ce ar dori cineva să schimbe lumea? Merge bine. Și apoi dacă ne-am autodistruge, e chiar așa o mare pierdere în Univers?
E o treaba foarte vizibila in domeniile asa-zis „creative”, inclusiv in publicitate. Toata lumea se uita la vedete si premii, nu la zecile de juniori si executanti care trag pentru fiecare idee.