despre susţinere şi reclamă

Câţi jurnalişti care citesc acest blog ştiu că ziaristul Cristian Tudor Popescu avea o Dacie? Câţi ştiu că o anume vedetă conduce o anume maşină pentru că are un deal cu marca respectivă? Câţi îmbracă la tv o pereche de pantaloni de firmă, ştiind că firma respectivă va fi recunoscută?

Unde vreau să ajung?

Atunci când scoţi telefonul pe stradă sau în metrou, faci fără să vrei reclamă acelei mărci. Atunci când foloseşti wordpress pentru a bloga sustii automattic, fără să vrei asta în mod expres. Când zoso.ro e găzduit de imountain, susţine şi face reclamă firmei respective fără să spună asta explicit. Când face poze cu aparatu’ foto, face automat reclamă la Canon, fără să vrea şi fără să fie plătit.

În ultimul an, mai mulţi bloggeri au criticat, ajutaţi de ziariştii moralişti, advertorialele nesemnalizate din blogosferă. Eu sunt unul din cei care face advertoriale (însemnări plătite sau sponsorizate, în care un blogger vorbeşte pozitiv sau neutru drespre un produs)  fără să le semnalizeze când se întâmplă asta. E alegerea mea, nu cere nimeni specific asta. Face cineva diferenţa între cele 3 însemnări despre Dacia (unu, doi, trei) sau între cele despre cola?

Atunci când bloggerul Vali Petcu acceptă să fie plătit pentru a scrie pe blog, o face cu mare grijă. Se asigură că nu e un produs de rahat sau un produs pe care nu il foloseşte/agreează. Se asigură că nu se face de râs când scrie. Şi se asigură că nu îi pune nimeni vorbe în gură.

Cam asta e situaţia.

Întrebarea e pentru cine scriu explicaţii.

Bloggerii. Sunt unii oameni nelămuriţi. În principiu, se vede cine are probleme în a scrie despre un produs. Se vede cine o face cu artă şi cine nu ştie ce să scrijelească ca să încaseze banii. Dacă ar fi după mine, multe campanii nu ar avea loc şi mulţi nu şi-ar lua bani, tocmai pentru că sinceritatea lor în a scrie despre un produs lasă de dorit. Încă nu s-a înţeles că a scris despre un produs, plătit sau neplătit, înseamnă susţinere pentru acel produs.

Desigur, ar mai fi şi despre cei săriţi din schemă, cei care scriu de 3 ori pe săptămână şi au pretenţii şi emit judecăţi, dar nu ne obosim cu ei azi. Sau mâine.

Jurnaliştii. Problema e delicată. Ei n-au voie să facă asta. Şi asta spune tot despre cruciada lor de 2 lei.

Cititorii. Ei nu trebuie să îsi facă griji. Veţi şti că îmi înşel cititorii atunci când mă veţi vedea într-un Audi A3 sau într-un BMW seria 1. Şi sincer nu îmi doresc să ajung în postura de a accepta orice reclamă, de foame.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

18 comentarii

  1. Hai mai, ca faza cu Dacia este celebra de acum, si mamaia de la tara stie asta. Anyway, IMO toti bloggerii ar trebui sa noteze cu P un articol la care fac reclama. Din respect pentru cititori, de. Nu din motivele pe care le-ai scris tu acolo.

    00
  2. stash, eu tocmai asta incercam sa explic. ca nu vreau/e nevoie sa notez cu P, din moment ce singurul input al celor care ma platesc e sa scriu, parerile fiind ale mele.

  3. de acord cu stash…cata vreme se ia un cent pentru a scrie despre un anume produs, ar trebui sa se mentioneze undeva asta. Chestiunea cu greva de la dacia e oarecum mai complicata, Zoso. Nu se reduce la Romanii nu vor sa muneasca, nenorocitii dreaq. Dar, vorba ta, cand iei un banutz, nu esti obligat sa asculti si parerea celeilalte parti. Oricum, despre greva de la dacia, presa economica din Hexagon a scris saptamana asta de m`am plictisit eu sa citesc. Si nu doar de bine despre patronat.

    p.s. CTP are Dacie, se stie. Cea pe care o avea inainte era atat de ruginita, incat mecanicul Adevarului pur si simplu a refuzat sa i`o mai repare. Aproape ca`i ieseau picioarele prin podea, la cata rugina avea. Noua dacie e infinit mai buna. Haios este ca isi blocheaza volanul cu un dispozitiv mecanic. In parcarea Gandului, printre Mercedesuri, BMW`uri si alte masini de fite doar a lui are volanul blocat.

    00
  4. sa nu imi spui ca a renuntat la renaultul ala (gri parca) pe care nu il parca in fata la adevarul!

    si nu, nu e chiar asa. imi dau unii bani si nimic altceva nu conteaza. din nou, nu o sa ma vezi scriind de bine despre pepsi sau despre alte lucruri care nu imi sunt foarte simpatice. dar cum la dacia sau la cola scriam oricum…

  5. e, asta da problema de etica.
    Se ridica tot soiul de intrebari: e etic sa scrii despre ceva fara sa pui P …cu tot ce incumba asta dpdv fiscal :P doar pentru ca spui…parerile tale?
    Asta inseamna sa arunci problema in plin subiectivism. Nimeni nu poate controla ce imi place mie cu adevarat, nici cantitatea de adevar si congruenta cu mine insumi din nuantele pe care le dau.
    Poate imi place Vanghelie. Sau poate nu imi place, dar o dau pe dupa cires ca „domne, nu conteaza ca e agramat si mason, un primar trebuie sa fie gospodar, sa nu zic manager, nu sa scrie eseuri”.

    Sau daca bloggerul X scrie despre un produs „doar ce crede” in asa fel incat parerea pozitiva sau neutra aka „simpla mentionare” sa ii aduca niste bani se ridica intrebarea: bine, monser, dar alaltaieri, cand nu aveai bani de la firma cu produsul respectiv, nu iti placea? de ce nu ai scris gratis ieri si scrii azi pe bani? (un eventual raspuns cum ca „nu pot sa scriu zilnic despre tot ce-mi place nu poate tine in toate situatiile”). Sau alta varianta: daca tot iti place un lucru, nu e o chestie de „recunostinta”, o treaba morala sa scrii gratis despre produsul respectiv?

    Multe dileme etice in ceea ce priveste internetului si sa recunoastem cu duritate: traim preistoria netului, suntem in plina jungla. Nepotilor nostri nu le va veni sa creada ca in vremurile noastre mergea sa faci cam orice pe net.
    Nu mai vorbesc de indexarea google, care permite oricarui calomniator sa umple netul de prostii despre cineva, nu mai spun ca ti se poate lua identitatea, etc.

    ma opresc
    ZEXE

    00
  6. bine bine, intr-un bemve seria 1 poate n-o sa te vedem, dar daca te-om vedea intr-un Vel Satis ce concluzie sa tragem ? :P

    00
  7. skippy, eu as plati pe cineva care a scris negativ de mine, tocmai pentru a tacea. ah, ala mi-a dat bani, acum e prietenul meu.

    nu voi scrie despre produse care nu imi plac. desi mi s-au oferit sume maricele pentru asta.

    canadianu, ce e aia bre?

  8. Zoso: Ştii ce mi-a venit în minte? Oare există vreun jurnalist (unul cu practică şi poplar) în România care s-a lăsat de jurnalism în favoarea bloggingului? Sau o să existe?

    00
  9. Zoso, cred ca in loc de: „Încă nu s-a înţeles că a scris despre un produs, plătit sau neplătit, înseamnă susţinere pentru acel produs.” ar fi trebuit „Încă nu s-a înţeles că a scrie despre un produs, plătit sau neplătit, înseamnă susţinere pentru acel produs.”

    00
  10. Cred că putem simplifica problema: ai fost vreodată plătit să scrii despre ceva şi-ai scris de rău? Te-au mai plătit a doua oară dacă s-a întîmplat asta? Ar veni HotNews sau Pepsi să te plătească să scrii despre ei?

    Cred că înţelegi de unde provine eventuala nemulţumire a cititorilor. În general, n-o să te plătească nimeni dacă ştie că ai păreri profund negative despre el sau produsul lui. Bănuieşte că o să scrii de bine, că nu-i greu să urmărească ce-ai scris şi să-şi facă o idee, sau să te întrebe. Şi-n general o să aibă dreptate.

    Deci nu sînt însemnări spontane ci provocate de cineva care e destul de sigur că vor fi avantajoase pentru el. Justificarea ta, că sînt oricum părerile tale reale, e irelevantă. Nu trebuie neapărat să ţi se spună ce să scrii dacă ştie că vei scrie oricum de bine.

    Insişti pe o deontologie a jurnaliştilor online neoficiali, a „bloggerilor”. Poate că nu tot ce fac jurnaliştii din mass-media clasică e rău. Marcarea cu (P) a articolelor plătite mi se pare o prevedere bună, care ar merita adoptată.

    PS: Nu ştiu dacă ţi-ai dat seama că poţi da în altă problemă. Ce-o să se întîmple dacă vin şi te plătesc să scrii un articol despre un subiect care ştiu că NU îţi place? Sau 10 articole? Sau unul pe zi? Aşa-i că l-am ars pe respectivul? Este corect ca nici măcar să nu se ştie că sînt posturi plătite, dacă eu sînt concurenţa respectivului?

    00
  11. S-a intamplat sa arunci cu noroi in idei proaspat aparute(la acea vreme) pe internetul romanesc ca apoi sa te razgandesti subit vazand ca parerea ta nu a fost una tocmai pertinenta in comparatie cu parerile unora poate mai avizati sa faca asta.
    S-a intamplat sa faci reclama chiar si prin banere altor site uri pe care nu le agreezi.
    S-a intamplat sa faci lucruri de foame…
    Te citesc cu placere insa in contextul de fata esti „lupul moralist” :)

    00
  12. justsayno, daca te referi la trilu, la cum arata siteul cand am scris prima oara de ei aveam dreptate. they shaped up.

    ce bannere? la bestjobs? aici ai dreptate, am zis intr-o insemnare trecuta ca o fac, desi nu imi place, pentru a atinge un scop (oricare ar fi el).

  13. NOU
    #13

    Chiar asa… care e faza cu bannerul BestJobs?

    00
  14. Nu-ti pare timpul de incarcare prea mare la imountain ? De obicei e peste o secunda, dar astazi vad ca se duce spre 10 pentru prima pagina.

    00
  15. daca voiam sa il dezvalui, o faceam, nu?

  16. Dacă o companie ţi-ar cere să le faci albie de porci concurenţa, ai accepta sau te vei limita doar la a expune pozitiv/neutru o marcă, fără a o pune în balanţă cu concurenţa directă?

    00
  17. Vroiai defapt sa spui ca CTP e modelul jurnalistului cinstit pt ca se muleaza pe imaginea cetateanului sarac (aka posesor de Dacie) ? Nu incerc sa indrug ca n-ar fi cinstit, dar tu spui aici ca e o limita care, daca depasita, idica un jurnalist/blogger „corupt”. Ca e obscen ca un ziarist din Robanana sa aiba o masina buna ? Dupa 20 de ani in presa, nefiind mediocru, eu zic ca nu.

    Citeam pe undeva, mai demult, de un salariu de ~7000 E/$ pt un ziarist serios/analist politic… Din astia isi poate lua un BMV si fara sa-i faca „reclama” vreunui politician. Ciutacu deocamdata isi face vacanta la pensiuni, in Romania (sau asta vrea el sa credem :D).

    Pe CTP nu cred ca l-am vazut laudand pe careva, el e contra orice si a facut cariera din asta. Are Dacie ca e fan :) Si-ar permite mai mult, fii sigur. La cat e de injurat pt parerile lui, nu vad rostul in a poza in sarman. Poate el mai are alta masina, dar e platit de Dacia sa mentina legenda asta :))) Dacia forever!

    00
  18. NOU
    #18

    @justsayno parerea despre un produs se poate schimba; personal mi s-a intamplat de multe ori sa-mi displaca o persoana, o idee etc. ca mai tarziu sa ma razgandesc.
    Uneori datorita faptului ca s-a schimbat ceva, alteori doar pentru ca am analizat mai amanuntit…

    @zoso daca te referi numai la tine doar tu stii daca spui adevarul sau esti suficient de inteligent sa ascunzi faptul ca ai laudat un produs despre care nu ai o parere destul de buna doar pentru ca ai fost platit.

    Insa daca te referi si la alte persoane cu greutate din blogosfera sunt cativa care au facut niste campanii grosolane de promovare pentru ca la scurt timp sa critice acele produse (de data asta din proprie initiativa si bazandu-se pe experientele avute)

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile