mizeria umană contemporană

human dignity

Cele trei eleve care au agresat o fată de 12 ani au fost mutate la alte şcoli

Doar atâta. E bine, o să se înveţe minte şi n-o să mai facă data viitoare!

Unu din doi români primeşte ajutor social

Nu ştiam pentru cine muncesc. Nu terminaţi odată cu eutanasierea câinilor, să trecem un pic şi pe la pensionari? Că nu mai am loc de ei în metrou în drum spre serviciu!

Dacia a pierdut până acum 40 mil. de euro din cauza grevei

Românii, aceşti gingaşi ai planetei…Zilele trecute protestau în faţa Primăriei din Colibaşi. De ce? Ce caută nişte persoane private, care lucrează la o fabrică privată, deţinută de nişte cetăţeni privaţi, în faţa primăriei? Ce sa le dea primarul? Ce i-a dat Andone tribunei? Fac presiuni, nene! Vor prime de Paşti! Mâine poimâine o să blocheze drumul naţional nu ştiu care (sigur găsesc ei unul prin preajma) pentru că nu îi lasă francezii să muncească.

Ştiţi povestea, nu? Noi, în Voluntari, am construit atâtea vile pe care reţeaua electrică nu le suportă şi ni se întrerupe lumina! Hai să ieşim să blocăm un drum naţional! Să ni se facă dreptate!

SĂ NE DEA STATUL (Degeaba)

În alte ţări, unde comunismul e încă în floare, se întâmpla lucruri puţin diferite:

130 de tibetani au murit in confruntarile cu fortele chineze

E prea dur, asta, nu? Hai să încercăm ceva mai uşor:

Renault închide fabrica de la Colibaşi şi mută producţia în Maroc şi Rusia

Protestele muncitorilor de la uzină continuă, aceştia cerând celulare de serviciu cu minute incluse, 2 mese pe zi, bonuri de masă, vacanţe în ţări străine plătite de angajator, reduceri de 50% la achizitionarea unui autoturism produs de ei, construirea unei universităţi şi a unei clinici accesibile doar angajaţilor, precum şi al 15 salariu, de Paşti, de 1 Mai, de Crăciun, de Pastele catolic, bilete la meciurile Daciei Mioveni, o autostrada care să lege Mioveniul de Paris…

Sindicalismul, ca şi democraţia, sunt înţelese în România după ureche. Luăm ce ne place, aruncăm restul, responsabilitate puţină, beneficii depline.

7.9 milioane de români primesc deja ajutor social (aici nu includem şi ce fură Năstase şi Băsescu). Anul acesta, numărul lor se va ridica la 11 milioane. Cine se întreabă de ce ţara asta merge prost? Să stea jos! Să se întoarcă la muncă. 11 milioane de români depind de el!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

30 comentarii

  1. Geez, da’ te-ai sculat azi cu faţa la cearceaf nu glumă…

    Eu personal parc-aş mai ţine nişte pensionari pe salariu da’ mi-e scârbă când ştiu că ţin şi toţi suedejii mult prea ocupaţi să fure şi să cerşească…

    00
  2. Cica odata vine un tzig..rrom in audienta la Ceaushescu, sa discute diverse treburi referitoare la situatia „minhoritarilor, trai-v-ar”. S-aseaza la un pa’ar si incep tratativele:
    Rromu zice: – Dom Ceaosescu, mancatsiash io ochii tai, nu faci tu pentru noi un parc mare si frumos, sa ne plimbam numa noi in el, sa ne taem cu cutitelem, sa mergen noi cu pirandele si puradeii, sa sa fim numa noi acolo sa nu prind picior de ruman…
    El lider massimo: – Cum nu dom’le. Se face
    Si mai pune o tuica, mai beau un pic…
    Rromu continua: – Sefu da nu ne faci matale si un cinematograf numa al nostru unde sa fie numa raj kapoor toata ziua, sa mergem numa noi cu pirandele si puradeii si sa nu prind picior de ruman p-acolo ?
    Ceao: – Da dom’le, cum sa nu sa faca.
    …si mai pune o tuica. Mai beau o gura…
    Ceao zice: -Dar fii atent.. Ce-ar fi… sa va fac io o fabrica ba… o fabrica mare si frumoasa, sa fie numa a voastra, voi sa munciti acolo zi de zi si sa nu prind picior de ruman p-acolo ?
    Rromu: – Hauleu sefu, te-ai pilit !

    (Bancu asta a aparut tiparit in primele luni ale lui 1990. Astazi din pacate este mai actual ca niciodata. Si nu pentru rromi 🙂 )

    00
  3. No rly, de ce linku cu „Renault închide fabrica de la Colibaşi şi mută producţia în Maroc şi Rusia” duce la pagina cu „Nokia inchide fabrica de la Bochum” ? 🙂

    00
  4. Şi mie-mi vine câteodată să-mi bag picioarele-n ea de ţară, cu căpuşele ei cu tot. Bun articol.

    00
  5. apropo de mizeria umana: https://www.antena3.ro/

    si culmea stii care e? nu au scris decat cei de la antene si jurnalul. restul sunt prea ocupati cu „sommet”-ul…

    00
  6. meeku, am visat ca se anulase concertul cu cohen si m-am trezit transpirat.
    si, in afara de asta, tu nu ai treaba?

    jollyca, ia stai 2 secunde si gandeste-te de ce. fa un exercitiu.

  7. Uite, hai sa iti spun ceva din propria mea experienta, scurta e drept. Nu o sa dau nume. O firma mare germana si-a facut sediul in Pitesti. Salar 100 lei de „negru pe plantatie” (asa se numesc la mishto muncitorii de pe benzi, suma e doar ca un ex. nu e cea reala). Apoi si-au tras firma si in Timisoara. Nu au gasit „negri” si atunci au marit leafa cu 30% si au scazut norma. Intr-o zi au venit cateva zeci de muncitoare din Germania (nu erau suficiente lucratoare in Tm). Norma la mai putin de jumatate fata de Tm, salar de zece ori mai mare. Am vorbit cu ele (cu cele din Germania) si una din ele ne-a spus simplu „am luptat generatii pentru a avea aceste conditii de lucru!”. Un alt exemplu, fabrica lucra si pentru englezi. Au venit din Anglia sa-i scolim (pe domeniul IT). Baieti excelenti, am vizitat toate pub-urile cu ei, faina vara. Ne-au spus un lucru: la ei doar pe timpul razboiului se lucra noaptea! La noi se baga ture la greu. Si bineinteles acelasi lucru: „prin lupta ne-am castigat drepturile”.

    Nu am scris asta pentru polemica si nici ca sa schimb ce ai scris. Poate au dreptate patronii, poate au dreptate sindicalistii, poate au dreptate Oamenii de acolo. Lucrurile nu sunt in alb si negru, niciodata!

    00
  8. lasa-i sa-si ceara drepturile (e o regula a negocierii: ask for more, you might just get it 🙂 )

    … si asa Nokia plateste minimul pe economie la Jucu. le vine si lor randul LOL

    00
  9. una e cand isi cer drepturile (da, nene, ne cocoseaza cu munca nenorocitii astia!) si una e cand sunt aberanti doar pentru ca patronul e jecmănibil.

  10. Fiecare angajat munceste pentru ca unu vai de capu lui de la tara, sa stea degeaba pe banii statului.
    This sucks.

    00
  11. „Nu terminaţi odată cu eutanasierea câinilor, să trecem un pic şi pe la pensionari? ” Da zoso. As propune sa incepem cu ma ta si cu tac tu! Dupa care si restul.

    00
  12. Fetele alea care au facut ce au facut sunt si cercetate pentru vatamare corporala si altele….
    Scoala, mai mult decat sa le mute, nu cred ca ar avea ce sa faca in cazul asta. In rest, ar fi o gramada de lucruri nefacute.
    Dacia… peste tot cei care lucreaza in productie sunt printre cei mai prost platiti raportat la nivelul salarizarii din acea zona. Asta ar trebui scris undeva la intrarile in toate fabricile si uzinele din Romania.
    Daca vrei mai mult, muncesti mai mult, avansezi si iei mai multi bani.
    Daca muncesti mai mult si vezi ca te chinui degeaba, ca nu baga nimeni de seama, te duci in alta firma unde lucrul asta e apreciat, unde dupa un an – doi avansezi si ajungi maistru, director sau mai stiu eu ce.

    00
  13. Zoso, hai ca zici bine, continua asa, ai mari sanse sa te mai abordeze aia de la Renault pt. un alt banner pe blog.
    Sa mai scoti si tu un ban amarat (macar de te-ar plati aia la cata publicitate le faci pe gratis, desi nu cred, nu-s fraieri), sa te sui mai sus pe scara sociala ca sa te pishi cu o bolta mai mare pe fatza alora care trag la saiba, si sa fii fericit.
    …Din ciclul „Hai sa mai pupam patronii si multinationalele in c*r, poate mai pica ceva”.

    00
  14. Vasile, ESTI DUS.

    00
  15. vasile, scrie prin proxy, manelule, sa ne arati ca esti sarac si cinstit

  16. a, clar te-ai uitat la documentarul ala. 🙂

    00
  17. „mArius”, degeaba ai bagat linkul catre casedecacat in comentariu, aici e nofollow. Adio publicitate gratuita pt. tine.

    00
  18. @Vasile, banuiesc ca ce spui tu e valabil pt toti care trec un website la rubrica website.
    Cand nu iti convin afirmatiile cuiva te legi de culoarea chilotilor lui.
    Kestia e ca eu nu port. :)))

    00
  19. Pai unde vrei sa protesteze oamenii ca piata din fata primariei este singura din Mioveni. Nu are nici o legatura protestul lor cu primarul, pur si simplu este singurul loc unde se puteau aduna. Vorbesti fara sa stii toate datele. Am lucrat acolo si imi aduc aminte promisiunile: o sa fie mai bine, dar nu avem bani acuma, asteptati sa trecem pe profit si o sa fie mai bine. Si profitul a venit (e cea mai profitabila fabrica din grup, asta se poate documenta). Si salarii nema, si in caz ca nu stii a crescut productia de la 40 veh/ora la 60 veh/ora, si asta se cunoaste cand lucrezi „in banda” si bani nema. Tu stii ca muncitorii din Franta au facut greva cand le-au schimbat meniul la cantina? „Pentru ca noi meritam”, amaratii aia vor si ei sa traiasca omeneste.

    00
  20. Eu lucrez in Italia si aici e cel putin o greva pe luna… ori la transporturi publice… ori la cei care colecteaza gunoiul… ori la multe alte societati.
    La fabrica unde lucrez eu acum doua saptamani a fost greva de avertisment… presupun ca le-au acceptat cererile daca nu a mai continuat cu greva generala. Asa ca inteleg ca in conditiile in care fabrica are profit si ca urmare a cresterii productivitatii oamenii sa ceara conditii de munca mai bune si salarii mai mare… nu sa ne gandim cu frica la faptul ca daca avem cereri astia or sa fuga in alte tari cu salarii mai mici.
    Suntem oameni…. nu animale de munca!!!

    00
  21. 1 din 2 romani traiesc din ajutor social e doar un titlu bombastic. mai jos in articol scrie ca si elevii care primesc alocatii au fost inclusi in acea categorie, am citit si eu de dimineata si m`am socat de titlu.

    00
  22. Aia de la Dacia treaba lor, pana la urma ori le maresc francezii salariul ori o inchid, nu-mi pasa. Dar altii ies in strada si obtin mereu ce vor, vedeti CFR.
    Acolo ce putem face? Blocheaza trenurile si gata, pana le dam salarii de CEO la toti.
    Asta cu ajutorul social, e o crestere mare pe hartie pentru ca au trecut alocatiile pentru copii de la educatie la ministerul muncii. Deci e o maniplare ieftina prin titlul articolului. A crescut in 2008 numarul asistatilor cu 6 milioane. Fals. S-au mutat pe hartie de la un minister la altul toti minorii.
    Pentru celelalte 5 milioane, cateva sunt mamici cu care sincer nu am nimic daca stau acasa pe 8 milioane (cele care lucrau inainte).
    Ce ramane 2-3 milioane sunt de condamnat dar cifra e a cincea parte din ce acuzam.

    00
  23. Un pic de empatie si pentru cei de la Dacia, ce D-zeu, ca doar sunt si ei oameni!

    00
  24. @papuravoda: Misto argument. Si violatorii sunt tot oameni si nu prea sunt empatic. Poate nutresc niste sentimente criminale la adresa lor.

    @Victor: depinde acum. In 20 milioane de romani sunt numarati si copii. Care primesc un ajutor (mic) de la stat. Deci tehnic, afirmatia este corecta.

    00
  25. daca dizabilitatea e definita prin imposibilitatea de a functiona normal in societate, atunci cele trei eleve care au agresat o fatÄ

    00
  26. nu stiu exact cu ce te-a deranjat comment-ul meu. era si ontopic (zic eu…), nici nu atacam pe nimeni, am vorbit si frumos, am folosit cratimele si semnele de punctuatie exact unde trebuie…. 🙂

    dar, ma rog…nu mai insist…

    00
  27. mai zoso, tu ar trebui sa te muti in america si sa te inscrii la republicani

    00
  28. Se pare ca nostalgia „tatucului-stat” nu a disparut. Ne trebuie butelie? Ne inscriem la presedinte in audienta. Nu-i bai ca nu are treaba cu asta, ca el e garantul Constitutiei si promotorul politicii externe a RO, dar noi vrem butelie.
    Nu dicteaza primarul politica fabricii din Colibasi, dar acolo protestam. Ca poate – poate. Nu spun daca e justificata greva ori nu. Ci doar ca protestul nu e organizat asa cum trebuie, ca nicicum nu le va mari primaria salariile. Nici primarul, nici consiliul local ori judetean. Doar patronii. Eventual.

    00
  29. Citez: ” Nu ştiam pentru cine muncesc. Nu terminaţi odată cu eutanasierea câinilor, să trecem un pic şi pe la pensionari? Că nu mai am loc de ei în metrou în drum spre serviciu! ”

    Esti slab. Slab de tot!
    Tu probabil la 40 de ani o sa te arunci de la etaj, ca nu cumva sa ajungi pensionar ca ei.. sa stii ca poti s-o faci si mai repede, nu te-mpiedica nimeni.
    Si faptul ca inca mai mergi cu transportu in comun, tot de la tembelitate ti se trage.
    Sanatate!

    00
  30. o sa ma tavalesc in chimiri daca pleaca dacia in ro.Ei au venit in ro ca ne iubesc pe noi romanii nu pentru ca aici se castiga $.Fiecare stie cum isi castiga negociaza salariul.Poate ca merita un salariu mai mare:D

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.