Despre promovarea Timișoarei la BBC. Mișcare de geniu sau prostie crasă?

CJ Timiș are printre atribuții promovarea turismului. Ca să facă bani de la cetățenii străini care nu au mai văzut văi, coline, scovergi. Ca atare a tocmit un celebru jurnalist – Charlie Ottley – să distileze pe peliculă ce e de făcut/văzut și să bată toba în lume. Până aici bine, celebrul jurnalist nu ne-a purtat ranchiună când a fost tâlhărit de o dronă acum câteva luni, fix în județul Timiș. A făcut omul filmu, s-a ținut conferința de presă.

De aici e interesant: CJ Timiș a reușit o performanță care ar lăsa mască orice antreprenor sau media-buyer . Zice asa:

„Am semnat un contract de promovare cu BBC, pentru 6 săptămâni de difuzare a clipului de 1 minut. Contractul, în valoare de 10.000 de euro, se va încheia în dată de 15 ianuarie 2023.”

Cu 10k de euro în advertising pe BBC e ca și cum ai turna un kg de vopsea roșie în Marea Neagră și te aștepți să se coloreze. Bugetul oricărei companii care vinde cârnați, pâine sau teneși în România, și vrea să acapareze cotă de piață este de sute de mii de euro pe an. Minim.

Numai că aici nu-i ceri cetățeanului englez să cumpere o gogoașă. CJ Timiș bagă bani ca cetățeanul englez să-si aloce bugetul de concediu ca să viziteze o țară pe care n-a văzut-o decât la ziarul local (și de obicei de rău). Acestă schimbare de atitudine cere reach și frecvență. Adică ca spotul să fie difuzat de FFF multe ori către targetul țintă care este ..imens, adică orice englez care are bani să plece în concediu.

Acum sunt două variante:
1. CJ Timiș este de o naivitate înfiorătoare sau
2. Are bani de cheltuit, bugetați de dinainte pe care..well, trebuie să-i spargă.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

38 comentarii

  1. Pe alaturi, stiu, dar nu sunt sigur daca britanicii sunt chiar turistii pe care ni i-am dori. Pe unde am ajuns toti ii stiu ca sunt galagiosi, betivani si nu dau nici tips.

    Inainte de pandemie si de Brexit tot Centrul Vechi si, nasol cum este, il faceau insuportabil cu ragete si scandaluri, plus ca ocupau toate terasele cam degeaba. Turism de weekend, cu 100 lire ideea principala era sa se faca muci si eventual le pica si o estica la asternut ca ei sunt dintr-o tara civilizata.

    00
    • Well … de asta e bine ca se promoveaza Timisoara nu ?! Zic in ideea ca poate nu mai vin in Centrul Vechi si merg unde e „fruncea tarii” si ce se mai mint ei acolo. Cum zice si autorul, pacat ca CJ nu a cotizat mai mult sa fim siguri ca degrevam Bucurestiul de asa turisti.

      00
    • Bine că mergem noi docți și civilizați in concedii prn Bulgaria, Grecia sau pe unde om mai ateriza!

      00
    • @Eugen, turiștii britanici nu lasă,,tips,,( bacșiș sau ciubuc era evident mai greu de priceput pentru consumatorii de romglish ) în Centrul Vechi sau în general ?

      00
    • Turiștii britanici nu aplaudă la aterizarea avionului . Pentru că sunt beți morți.

      00
    • Oh, acești englezi necizelați care se comportă mai nasol decât o fac dacii extrem de educați…
      LOL.

      00
    • Nu dau un bombardier mirotic pe zece englezi, neam de nespalati si de imputiti, si urati ca foamea pe deasupra.

      Macar americanii se ingrijesc, se spala in mortii lor pe dinti, in toata prostia lor fenomenala.

      Englezii in schimb…neah, nici nu merita atentia.

      Sincer, nu pot pricepe cum inca mai vad obsesiile astea cu strainii cei buni, cinstiti si frumosi, comparativ cu romanii.

      Numai cineva care chiar nu a avut contact cat de cat cu toate tagmele astea borate mai poate sustine asemenea ineptii.

      00
    • credeam ca „/s” era subinteles. Multi timisoreni pe aici din cate vad, nu mai stiu de gluma :)))

      00
    • @Toma Dumitru @BogDan

      Mi se rupe maxim de Centrul Vechi din Bucuresti, nu mai am de mult 25 de ani sa ies la agatat, nu mai am ficatul sa ma fac muci in fiecare zi de weekend, nu exista nimic interesant pentru mine acolo acum. Dar cum am un apartament in apropiere, langa Cismigiu, da, ma enervau cu simpla lor prezenta. Da, sunt un pretios, probleme?

      Nu numai in RO se comporta astfel. Pe nava toata calatoria spre Creta auzeai numai accentul lor agasant pentru ca oamenii nu au idee ce inseamna sa vorbesti la un volum decent si normal.

      In Austria, la Innsbruck, britanicul din grupul cu care faceam un beer tour a tinut sa imi explice mie cat de mult ii detesta pe romani pentru ca le fura slujbele si ocupa locurile in puscarii. Si cat de saraci si prosti suntem noi, in general. El, om la vreo 55 ani, fiind un tobosar ratat intr-o serie de trupe rock indie necunoscute, intretinut de sotia asiatica, ceva sefuta printr-o corporatie. La final, desi nu platea el, a incercat sa ne faca la nota pe noi, esticii aia saraci, sa nu mai recunoasca berea si alte alcooale pe care le turnase pe gat.

      00
    • Te citez: „Mi se rupe maxim de Centrul Vechi din Bucuresti, nu mai am de mult 25 de ani sa ies la agatat, nu mai am ficatul sa ma fac muci in fiecare zi de weekend, nu exista nimic interesant pentru mine acolo acum. Dar cum am un apartament in apropiere, langa Cismigiu, da, ma enervau cu simpla lor prezenta. Da, sunt un pretios, probleme?”

      Stai sa inteleg: cand erai tanar si aveai ficat OK, Centrul Vechi si britanicii erau buni. Acum nu mai sunt buni doar pentru ca ai mai crescut tu.

      Bai, sper sa te deranjeze inca vreo cativa zeci de ani. Asa, ca sa se bucure si ei de Centru Vechi, de tineretea si ficatii lor OK.
      Esti fix ca babele alea din biserica: in tinerete luau tot satul la tranta, la batranete critica toate fetiscanele pentru ca, de ce nu?

      00
    • Gaby, atat ai inteles tu din ce am spus, ca sunt an old fart suparat ca altii se distreaza?! Mai baga o fisa, poate de data asta nu mai esti chiar idiot.

      00
  2. Corect, de 10.000 de euro nici macar tu nu ai scrie mai mult de 2 articole de promovare despre Timisoara. 🙂

    00
  3. “The BBC domestic television channels do NOT broadcast advertisements; they are instead funded by a television licence fee which TV viewers are required to pay annually.”

    ouch

    00
  4. Charlie Ottley și-a luat banii(25.000€) dar eu cred ca e o greșeală la cei 10.000 (lipsește un zero). Cei de la BBC au bugetul pentru hârtie igienică mai mare de 10.000 lire. BBC nu semnează asemenea contracte veci veac. E minciună ordinară sau greșeală la cei 10.000€. Dacă erau 100.000 lire mai ridicam o sprânceană 🤨.

    00
  5. Tb sa intelegeti ca nu au mai ramas bani la buget pentru bibisi. S-au dus toti pe Fontana di Trevi.

    https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/noua-fantana-cu-pesti-de-la-timisoara-criticata-2221708.html

    00
  6. Varianta 2 e cea mai probabilă.

    00
  7. Benga…

    00
  8. Indiferență. Nu le-a păsat să spună public o cifră ridicolă care chipurile ar contribui la realizarea unui obiectiv ridicol definit. PS: Dar nu este o eroare de interpretare, informare, nu?

    00
  9. Probabil cei £10.000 vor fi folositi pentru buyout de pre-roll ads pe platforma BBC Iplayer. Asa cum a mentionat cineva mai sus, BBC nu are voie sa ruleze reclame pe TV de nici un fel intrucat este post national sponsorizat din banii publici….ma rog, banii alora care platesc TV licence. 10k ar fi un buget ok pentru 6 saptamani, acum depinde ce reach va avea si inaintea caror programe va fi afisat. Daca intra inainte de Bake-off, Eastenders sau Strictly come Dancing va fi un budget mancat degeaba intrucat audienta e 50+. Dar cine stie, poate isi schimba batranii vacanta din Spania pe cea din RO.

    00
    • Also, e super interesant cum de l-au ales pe Charlie Ottley sa faca documentarul asta si nu s-au dus la Tessa Dunlop care a facut si inca face reclama pe moca Romaniei de cativa ani incoace

      10
  10. Poate vin. Lira s-a aliniat cu restul monedelor vestice. Ouă nu mai sunt în supermarket.
    https://twitter.com/JamesMelville/status/1594499784890540032
    Dacă totuși vin să nu se sprijine prea tare de clădirile retrocedate din centru. Sunt fragile.

    00
  11. si faza cu echipamentele furate ale lui Charley intr-un parc din Timisoara
    mare fenta si acolo

    00
  12. Promovarea Județului Timiș, corectează titlul.

    00
  13. Timisul si Timisoara nu sunt zone turistice ! Nu ai absolut nimic de vazut ce nu ai vedea in orice 30 km cam in orice directie din tara asta. Ai niste dealuri cu paduri si niste lacuri amarate ca si „frumuseti naturale”. Orasul Timisoara este sub mediocru: murdar, aglomerat, prost impartit si cu cladiri vechi neimpunatoare si cu arhitectura banala. Cultura niet sau foarte slaba, viata de noapte cam slabuta. Avem multe curve de se fut pe „publitim” dar asta e cam in orice oras mare. Mai puneti niste ore de condus si 50-100 de euro la benzina/motorina si pedalati spre Budapesta/Praga/Viena… nu are nici un rost sa vizitati un oras industrial, va cheltuiti banii degeaba.

    00
    • Cineva să le facă statuie ălora de la AnonimTM și de la TMBase, au ținut orașul în spate la capitolul muzical-artstic timp de zece ani.

      00
    • Tu ești din Timișoara și defapt nu vrei turiști în orașul tău. 🙂

      00
    • Inseamna ca nu iti plac toate bisericile pe care le poti admira doar de afara. Sau muzeele care-s cred ca jumatate inchise sau inutile. Sau alea 5 minute pe care le poti petrece in Piata Operei inainte sa te agaseze o manea de la conationalii colorati sau sa ti se cace un porumbel in cap. Sau strada aia cu umbrelute, am uitat cum se numeste, super originala, nu s-a mai facut de sute de ori in lumea asta. Sau zoo ala care a fost inchis pentru tratamentul inuman aplicat animalelor. Ce oameni, mah!

      00
    • Nu credeam ca o sa ajung sa fiu de acord cu Mihai C
      In anii de studentie mergeam in fiecare an in TM datorita TMBase’ului..
      N-am mai ajuns in Timisoara din 2011, desi am numai aventuri placute de acolo, dar nu ma atrage totusi nimic

      00
  14. “Adică ca spotul să fie difuzat de FFF multe ori către targetul țintă care este ..imens, adică orice englez care are bani să plece în concediu”
    Voi ati citit textul inainte de il publica?
    Adica ca?
    Targetul tinta?
    Tintim toti englezii?
    Inclusiv ala cu 5 lire in buzunar care s-ar face muci?
    Nu conteaza, valuta sa are la iel.

    Pretentiosi si importanti, dar mucii tot in fasole ajung.

    00
  15. De fapt stirea e ca fac reclama la BBC, asta o sa fie adevarata reclama propagata prin toata media romaneasca… doare in basca pe ei de turistii „engleji”

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube