Despre cei care au luat credite de milioane în franci…

Știți că băncile țineau un as în mânecă pentru vremuri grele în problema conversiei creditelor:

Eugen Radulescu, seful Directiei stabilitate financiara din BNR, a lasat de inteles intr-un comentariu pe Facebook ca printre viitorii beneficiari ai legii conversiei creditelor in franci elvetieni se numara si un debitor care a luat un credit de un milion de euro ca sa cumpere actiuni la Transelectrica. Potrivit BNR, 40 de persoane au luat credite de peste un milion de franci elvetieni si vor putea beneficia de legea conversiei. (sursa)

OK.

Dar e puțin diferit de povestea săracilor care nu se încadrau la euro și au fost păcăliți de bănci să ia credite într-o monedă necunoscută, nu? Adică ăsta n-a fost tratat cu sictir de către ofițerul de credite, nu i s-a refuzat citirea contractului acasă, nu avea 12 comisioane ascunse în contract, nu?

Nu era un fraier.

Să vii acum să spui “dar știți, noi am dat și credite mai mari unor șmecheri” e puțin stupid. Bine, nu puțin, un pic mai mult. Eu aș ține asta secret. Pedro ăsta care a luat un milion a pus gaj chestii, nu e ca și cum banca nu le-ar putea executa, nu? Sau, îi e frică? Sau, mai amuzant, nu poate, că îi e frică? Sau îi e frică? Așa că latră un pic ca să pară că opune rezistență, dar nu și mușcă, să nu deranjeze?

Ziceți bă cine sunt ăia, dacă tot incitați la lupta de clasă!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

6 comentarii

  1. Adica bnru tine cu technocratii, well played ma’ friend, well played…

    00
  2. Tocmai, ca banca nu-i poate executa garantiile :). De ce ar face-o?

    00
  3. Pai banca de ce sa execute vreo garantie? Poate omul si-a platit ratele in continuare si nu are nici o restanta. Tace ca magaru’n papusoi ca daca e sa iasa legea, ii pica bine. Daca si-a respectat partea de contract, banca nu poate decat sa faca o re-evaluare a garantiilor, sa vada daca mai sunt la zi.

    00
  4. Multe lichele in tara asta..

    00
  5. Recalcularea creantelor se face doar ptr creditele De maxim 150000 franci, accesate ptr cumpararea De locuinte. Deci milionarii sa se abtina,nu-i ptr ei.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile