Despre “Elon Musk Challenge” și mâncatul cu bani puțini

Elon Musk, băiatul care conduce Tesla, a declarat la un moment dat că, în 1990, când avea 17 ani, trăia cu un dolar pe zi. Oamenii au luat declarația ca atare și s-au pus să repete experimentul. O fată povestește aici și aici cum a fost.

Ideea în sine nu e rea. E o formă de conștientizare a banilor cheltuiți în general și în particular pe mâncare, mai ales în România, unde cheltuim 72% din venituri pe mâncare.

 

cheltuieli-romania

 

E bine să ne ținem cheltuielile sub control, dar mai e ceva de menționat aici: poți trăi cu 1 dolar pe zi o perioadă de timp. Poți băga hamburgeri și Fornetti câțiva ani. Dacă o faci prea mult timp, apar problemele alea de sănătate amuzante de care nu mai scapi decât cu foarte mulți bani, bani pe care nu îi ai, pentru că altfel nu ai mânca Fornetti.

Tot aștept de câțiva ani apariția unui blog despre frugalitate, dar bloggerițele noastre de food concurează cu cele de fashion la mermelit mermeleala.

 

mancare-03

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

69 comentarii

  1. cheltuielile de consum nu sunt doar pe mâncare, ci și pe utilități, haine, educație, cultură etc. cele strict pe mâncare sunt în jur de 22%.

    10
    • https://www.telegrafonline.ro/cheltuielile-romanilor-in-2015-8-lei-educatia-133-de-lei-alcoolul-si-tigarile MÂNCAREA, APROAPE 40% DIN TOTALUL CHELTUIELILOR Prioritare pentru gospodării sunt bunurile alimentare și nealimentare, dar și serviciile. Și țigările și băuturile alcoolice sunt printre cele mai importante produse. Peste o treime din cheltuielile românilor sunt pentru alimente – 650 de lei, iar aproape 8% pentru alcool şi ţigări. Aproximativ 133 de lei din venituri s-au dus lunar, în 2015, pe țigări și băutură. Unele dintre principalele destinații ale cheltuielilor din România sunt şi transferurile către administrația publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuțiilor și cotizațiilor. Cheltuielile pentru consum acoperă 72% din total (1.702 lei), iar cele cu impozite şi contribuţii 19% (446 de lei), potrivit INS. În schimb, foarte puțini își cumpără case sau terenuri – cheltuielile pentru investiții, destinate pentru cumpărarea sau construcția de locuințe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producției gospodăriei sau cumpărarea de acțiuni, dețin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor popendulației – doar 0,7% (15 lei). Nici pentru sănătate sau educație românii nu alocă foarte mulți bani – 4,9% din venituri s-au dus, în 2015, pe sănătate (82,74 lei), iar 0,4% pe cheltuieli legate de educație (7,46 lei). Pentru îmbrăcăminte și încălțăminte s-au cheltuit 5,7% din veniturile totale (97,55 lei), iar în hoteluri, cafenele și restaurante românii au lăsat 1,4% din banii încasați (23,93 lei). Totodată, pentru mobilier sau alte cheltuieli legate de dotarea și întreținerea locuinței, românii au alocat anul trecut 71,85 lei.

      00
  2. Nu stiu de ce ai tu impresia ca hamburgerii sunt ieftini…

    00
    • Burgerii industriali de la mcd sau altii sunt extrem de ieftini. Un burger gourmet e alta discutie.

      00
    • McDonald’s e scump in Ro in comparație cu alte fast-food-uri locale.
      Shows how much you know about life.

      00
  3. Man, bagi Fornetti si hamburgeri doar daca ai bani. Daca nu ai bani – Cartofii prajiti,fierti sau la cuptor sunt baza.
    100grame de Fornetti costa 2-3 lei, 1 hamburger 5-10 lei.

    Cu banii pt un hamburger iei 2 Kg de cartofi, 1L de ulei, 1-2 paini si ai „mancare” 2 zile.

    00
  4. 72% pe consum – din care cum zice berenger mai putin pe mancare s-ar putea sa insemne ca multi romani au putini bani, si chiar si mancarea ieftina ajunge sa insemne o proportie mare din venituri.

    00
  5. Asta cu cheltuielile are mai multe fete. Eu de exemplu, uneori cumpar scump pt a castiga timp, cumpar timp de fapt. Concret, nu duc covorul la spalat pt ca ajung numai dupa ora 7 seara acasa, iar la ora aia traficul este infernal. As face 1h dus si 1h intors numai ca sa duc un covor la curatatorie. Aleg sa platesc transport numai ca firmele care ofera astfel de servicii sunt f putine si au preturi cu 20-30% mai mari decat cele care nu ofera transport. Si asta e dor un exemplu..

    00
  6. vezi ca ai mancat un a din url :):) esti deja la buget sau e intended pun in tema cu postul?

    00
  7. Mananc sanatos (mancare gatita in casa) cu 5 euro/zi.
    Ieri, de exemplu, am mancat ochiuri cu telemea, mancare de pastai, inghetata, mere.
    Azi vreau sa fac niste cartofi copti in cuptor, pe sertarul do al cuptorului voi pune niste pulpe de pui cumparate la promotie („allevato solo in Italia”, 2,19 euro/kg).
    Un dulce ieftin (poate chiar mancare) e orezul cu mere: se face repede, e bun, are volum. :) Dau link pentru ca nu pot pune poze:
    http://inarainyday.blogspot.com/2017/03/orez-cu-mere.html

    00
  8. Am scris mai demult:
    –––––––
    Luni, 15 aprilie 2013
    Cum sa supravietuiesti cu 100 de euro pe luna

    Totul a plecat de la o discutie in care analizam cam cat de jos poate fi impins nivelul de subzistenta al unei persoane.
    Sa fim intelesi: vorbim de 100 de euro pe luna bani exclusiv pentru mancare.
    Suma nu e prea mare dar, daca ne gandim la anumite categorii sociale, nu e nici prea mica.

    In general mancarea procesata e mai scumpa, pentru un trai „tip guerilla” trebuie sa invatati sa gatiti si sa alegeti sa cumparati materie prima cat mai putin procesata (de aceea puiul intreg e mai ieftin si pieptul dezosat sau pulpe dezosate sunt mai scumpe)
    Nu ai bani, inseamna ca ai ceva mai mult timp pentru gatit (sau, cel putin asa gandesc acum).

    So, 100 de euro… cum de unii reusesc si altii nu?
    100 de euro pe luna = 440 de lei.
    Impartim „rotund” si iese undeva pe la 15 lei pe zi.

    Cu 15 lei pe zi cred ca putem gasi niste metode de a manca cat de cat decent; cred ca provocarea ar veni de la o suma de 10 lei pe zi sau mai putin. (repet, vorbim aici doar de mancare)

    Printre altele, daca ma duc la mine in judet si le dau suma asta, solutiile vor fi multe si uneori deloc proaste!
    Am sunat-o pe maica-mea (69 de ani) sa-i expun problema. Fara sa ma asculte prea mult a spus: „Da, cu 4 milioane pe luna pot trai DOUA persoane”.
    WHAT!?

    Cred ca nu spun nimic deplasat daca voi cataloga „a manca decent” cu a avea cel putin o data pe saptamana un fel de mancare cu carne. „Bine” inseamna sa mananci carne de 3-4 ori pe saptamana si „exagerat” inseamna sa mananci carne in fiecare zi.
    Spun „exagerat” pentru ca ma gandesc la incidenta cancerelor de colon (asociate cu un consum excesiv de carne), sau la studiile care spun ca un aport de grasime animala creste colesterolul in sange.

    Nu voi da exemplu nici de meniuri de student: paine si apa sau pufuleti si apa.
    In randurile care urmeaza voi incerca sa mananc „decent” sau „bine” cu mai putin de 15 lei/zi.

    Mergem in piata si studiem materia prima. A venit primavara si putem spune ca suntem avantajati:
    * o salata frumoasa, mare, pentru doua persoane costa 2,5 lei. Una mai mica si ceva mai ofilita (nu uitati, suntem „guerilla”) costa 1 leu.
    * un carton cu 10 oua costa 5 lei
    * un „pui griller” e pe la 15 lei (bugetul pe o zi) si are cel putin 1,5kg = poti face cel putin 3-4 feluri de mancare din el
    * daca fondurile sunt extrem de limitate, putem opta pentru „spate cu aripi” – la 6,5 lei/kg
    * 1kg de fasole costa aproape cat bugetul pe o zi (9-10 lei/kg) dar dintr-un kg de fasole pot manca doua persoane/de trei ori. (6 portii)
    * cartofi – 2 lei/kg
    * verdeata – 0,5 lei legatura
    * mere – 2 lei/kg (mai mici, mai urate) sau 3-4 lei/kg (mari, frumoase)

    FOARTE IMPORTANT in conditii de gherila este sa vanezi promotiile din supermarketuri.
    Mai precis, sa nu mananci decat ce este ieftin in sezon!
    Inca o data repet – nu incercam sa mancam toate prostiile, incercam sa mancam ieftin si sanatos. Cu putina atentie, se poate.

    Cateva feluri de mancare de unde puteti alege:

    O ciorba sau o supa nu trebuie sa lipseasca din meniul zilnic.
    Nu o spun eu, o spun medicii si, uneori, nutritionistii.
    Supa e lichid, umple stomacul si are valoare calorica mica. :)

    Supa de 1 leu pe portie (painea inclusa) o stiti, sper. :)

    Vreti ceva cu carne?
    Incercati supa de pui – din spate de pui, cu aripi – la 1,5 lei portia. Pe langa pui (in valoare de 3 lei), mai avem o legatura de „legume de supa” (1 leu, in Crangasi), verdeata (0,5 lei), cativa cartofi (1 leu) si, daca o vreti si mai groasa, cum imi place mie, taitei. Eu ii fac de casa – cred ca intr-o supa intra taitei de 0,5 lei. Avem deci, cu 6 lei, 4 portii de supa de pui – buna si sanatoasa!
    Trucul la supa de pui e sa arunci apa de la primul fiert al carnii (sfatul medicului), pui apa noua in care bagi legumele si carnea si lasi in continuare la fiert.

    Daca v-ati plictisit de supa de pui, incercati bors de pui – acrit cu lamaie (adaugati 0,5 lei in plus pe portie) sau acrit cu bors (adaugati 0,1 lei pe portie)

    Pentru ca suntem in post, unii prefera mancarurile de post – care au marele avantaj ca sunt mai ieftine.
    O ciorba buna de cartofi are un pret de sub 1 leu pe portie!

    Ciorba de sfecla rosie! Sfecla e dulceaga, ieftina si… rosie! :) Pentru gust mai bun, puneti in ciorba 0,5 lei – in forma de ou batut. Se poate servi cu ceapa verde (0,5 lei legatura)

    Ciorba de fasole nu sta nici ea prost la capitolul pret, costand cam cat supa de pui (1,5 lei pe portie)

    Chiar, a observat cineva ca un kg de fasole costa cat un kg de carne de pui?

    Am descris pana acum ciorbele ieftine, care ne-au luat maximum 2 lei din bugetul nostru.
    Scadem si 1 leu painea zilnica (300g) si continuam lista avand de cheltuit inca vreo 7 lei (raman la bugetul de 10 lei/zi)

    Daca esti in regim de subzistenta, felul doi nu prea contine carne.

    Cum spuneam, e primavara, piata e plina de legume!
    Oua! Medicii nu recomanda mai mult de un ou pe zi, asta inseamna ca putem manca cate doua oua la 3 zile.

    Omleta cu ceapa verde! – 1,5 – 2 lei
    Doua ochiuri cu salata verde alaturi – 2,5 – 3 lei
    Ochiuri cu stevie, spanac – 2,5 – 3 lei

    Ati fost prevazatori si ati pus la congelator, din toamna, vinete coapte?
    Eu da, cu cativa lei (in toamna costa 1,7 lei kg de vinete) am o salata de vinete care ma „ajuta” la un pranz.

    Tocanita de cartofi cu marar (4 portii sanatoase): 1kg de cartofi (2 lei), un „amestec supa” (1 leu), o lingura de bulion (0,5 lei) si o legatura de marar (0,5)

    Cartofi fierti cu usturoi + salata verde.
    1 kg cartofi (2 lei) doua capatani de usturoi (0,5 lei – usturoi de pe funie) + salata (2 lei – salata si ceapa verde)

    Varza calita simpla, fara carne. Nu mai dau detalii e pret, dar nu trebuie sa depaseasca 2 lei pe portie (as plusa la maximum 1 leu pe portie). Adaugati ardei iute (0,5 lei bucata)

    Italienii au un fel de mancare extrem de ieftin: „pasta bianca”. Daca esti sarac, PASTE FIERTE, SIMPLE, deja suna bine.
    Daca ai buget limitat (ca noi), peste pastele fierte punem „diverse”:
    * spanac tocat, fiert si calit putin
    * o cutie de rosii (2,5 lei) pe care o tragem la tigaie cateva minute, cu o lingura de ulei si, eventual, putin usturoi (0,1 lei, usturoi de pe funie)
    * putina telemea rasa

    Orez
    Pilaful e ieftin si puteti pune pe el cam orice va trece prin cap. :)
    Pilaf cu sos de rosii – favoritul meu.

    Mazare
    O cutie de mazare de la supermarket costa 2 – 2,5 lei. E mazarea cea mai ieftina – dar nu e chiar proasta = diferenta de pret intre o mazare ieftina si una „de firma” nu se justifica.
    Mazare cu pui, o mancare execelenta! Asta daca a mai ramas ceva din puiul de mai sus; daca nu, mai stricam bugetul pe o zi si mai cumparam un pui! :)
    Mazare cu pui contine: mazare, pui, o ceapa, un morcov, una-doua linguri de ulei, o lingura de bulion, patrunjel la final.

    Salate!
    Avem variante:
    * morcov ras + mar ras + lamaie sau otet, o lingura de ulei, sare
    * salata de varza (cu marar sau fara)
    * din puiul cumparat mai devreme, din piept iese o frumoasa salata – morcov, telina, mar, piept de pui fiert si sos de mustar

    Desert:
    Pentru dulciuri avem mere (2 lei/kg in Crangasi), Placinta cu mere, orez cu mere, portocale „la oferta”… in general fructe – in piata sunt ceva mai ieftine decat in supermarket.
    Un alt dulce ieftin si bun – clatite (umplute cu marmelada sau cu dulceturi de anul trecut ;) ).
    Ciocolata de la supermarket costa 2 lei si, vedeti sa scrie pe ea „cacao minimum 30%”

    Acestea fiind spuse, sper sa nu mai vad la TV reporteri care le plang de mila „conationalilor” nostri care „mor de foame”.
    Totusi, nici nu as vrea sa dau idei guvernantilor. :)
    ––––––––

    later edit: Citind acest text, un prieten m-a intrebat: „bine, atunci ce e scump”!?
    Pai… nu a observat ca nu am pus nimic cu carne de vita, de porc, am exclus orice fel de carne procesata (salamuri & stuff), NU AM PUS NICI UN FEL DE PESTE (si mi se pare important intr-o alimentatie sanatoasa), nu am pus multe preparate din lapte (nici macar lapte), nu am pus dulciuri din comert (o inghetata, un ecler)… am vorbit strict despre supravietuire.
    Pe de alta parte, nu am pus nici mancare „junk”, de tipul: „o cutie de pate ieftin + paine” = 2 lei in total.

    Ce este sigur, este ca facand mancare in casa se fac economii importante.

    00
  9. De ceva vreme ma.chinui sa am un „footprint” cat mai mic vav consum: mancare,imbracaminte etc. Da, sa traiesc bine si frugal. Cred ca e un smart frugal: cereale integrale, iaurturi, legume, fructe si carne pe ici pe colo. Merg mult cu bicla, citesc mult si mi am impus sa savurez altfel viata.
    Am fost socat inainte la cat gunoi aruncam. Care aici in Ro.nu prea se recicleaza. Am prieteni fara fitze si bmw uri si am o varsta la care stiu bine ce vreau si cine sunt.

    00
  10. Ca un hater ce sunt, nu pot sa nu remarc ca toate geniile astea o duceau foarte prost, toti mureau de foame pana au ajuns bogati.
    In timp ce mureau de foame, toti au facut MIT sau, sa citez wikipedia: „According to Forbes, approximately 90% of billionaires in the finance industry obtained their business degrees from one of three Ivy League institutions: Wharton, Harvard University or Columbia University, with Wharton alumni accounting for the majority.”
    Futu-i musk-ul ma-sii de sarac, care traia el cu 1 dolar pe zi, megand la scoala cu miliardarii lumii.
    –––-
    „In 1995, at age 24, Musk moved to California to begin a PhD in applied physics at Stanford University”
    Platea a doua scoala cu banii adunati din economiile de la mancare, asa e?

    00
    • stai să vezi ce sărac era gogul ala de la tumblr. mă-sa l-a lăsat să stea acsă la 17 ani și, la un moment dat, l-a dus ea de mână la un VC să investească in tumblr. asta in drum spre frizer.

    • Deh, asa e cand vorbesti fara sa te afli in treaba. E o solutie simpla pentru asta, se numeste citit.
      „Forcing himself to live mainly off hot dogs and oranges wasn’t the result of poverty or some charitable movement, but an experiment to see if he had what it takes to lead a life as an entrepreneur”

      00
    • Musk nu a sustinut ca a fost sarac. Desi am inteles ca la un moment dat ma-sa o ducea rau si erau mai multi frati. Povestea cu 1 dolar pe zi a venit din altceva. A vrut sa vada daca e pregatit de un esec major, sa vada cati bani ii trebuie inainte sa moara de foame.

      00
    • Si cati i-au trebuit, „inainte sa moara de foame”?

      00
  11. Chiar sunt curios sa stiu cat cheltuie oamenii pe mancare/persoana eu de exemplu am facut un calcul super stiintific si am ajuns la suma de aproximativ 11 lei pe zi (2-3 dolari) (calculat ca medie aritmetica a ultimelor 3 bonuri de la supermarket la care se adauga 10% cheltuieili indirecte supra numarul de zile, adica 7, X numar persoane gospodarie), dar, repet eu sunt sarac, si sunt foarte curios cat consuma bogatii romaniei care citesc acest blog.

    00
    • între 900 și 1.500 pe lună pe supermarket stuff (aici intră nu doar mâncare, dar și curpapir, cola, bere…)

    • Inchipuie-ti ca la ora 11 te urci in avionul personal,mergi la Paris,manaci si in 5 ore esti inapoi. Am pus si cele 4 ore dus-intors cu avionul ale unei curse standard dar probabil ca au avioane mai rapide.
      Fostul sah al Iranului facea asta,avea un Concorde pe care-l pilota personal.

      00
  12. Bagi numai cartofi fierti toata saptamana si in weekend te destrabalezi cu o conserva de peste.
    Nu mai fumezi, nu mai bei cafea, fara dulciuri, nu mai bei bere, suc sau alte prostii. Apa de la robinet.
    Viata e frumoasa…

    00
  13. mi se pare o mare prostie infioratoare, sa te uiti in gura multimiliardar care iti cere sa traiesti cu un dolar pe zi.

    Buna ziua, noi suntem cei 1% care detin toata averea planetei, nu ati vrea restul sa incercati sa traiti cu un dolar pe zi?

    Garantam ca e o idee excelenta.

    00
    • Nimeni nu-ti cere nimic, e vorba de un experiment. Printre altele si de out of the box thinking, daca esti imbracat cat de cat si ai tupeu sunt o groaza de mici conferinte la care poti intra cu tupeu, mananci bufet etc. Exista produse reduse la supermarket, cantina saracilor etc.

      Te sfatuiesc sa citesti cate ceva despre omul asta inainte de a poza in victima.

      00
  14. Eu cheltui 0,5 euro zilnic doar pe cafea…

    00
  15. Cand votezi cu burta goala iese PSD-ul

    00
  16. NOU
    #37

    Cu un dolar pe zi subziști, nu mănânci. Cu aproximativ 10 lei poți să îți gătești două feluri de mâncare, câte o porție din fiecare. Problema e că acea mâncare nu e cea mai sănătoasă și, pe termen lung, o asemenea dietă nu ar fi sustenabilă, așa cum ai spus și tu: te îmbolnăvești sau dezvolți anumite carențe (nutrienți/ vitamine/ minerale). Cât despre frugalitate, îți trebuie și niște cunoștințe de gastronomie plus disciplină ca să poți evita risipa de ingrediente.

    00
    • daca vezi ce preturi sunt la cantina ASE de la Moxa, ai sta student toata viata

      00
    • NOU
      #39

      @Oreste: „Pentru aproximativ 20 lei, poți comanda între orele 13:00 – 16:00 două feluri de mâncare și desert.” De aproximativ 10 lei pot să îți fac 2 porții de supă de pui cu fidea plus o porție de pilaf de orez cu pulpă de pui :) Desigur, băgăm aici doar food-costul, fără electricitate, gaze și alte cheltuieli.

      00
  17. A trebuit sa caut cuvantul „frugalitate” in DEX. Pentru alti curiosi ca si mine, cuvantul desemneaza „bucate putine si ieftine, o masa modesta”.

    00
    • altă treabă dacă zicea blog despre crăpelniță, știam cu toții la ce se referă!

      00
    • omul nu știa un cuvânt. l-a întâlnit, l-a cautat în dicționar și ne spune asta. de ce e luat la mișto? câți mai căutam în dicționar cuvinte al căror înțeles nu-l cunoaștem cu precizie?!

      00
  18. Nu poti supravietui cu o asemenea suma in mediul urban pentru ca nu vei reusi sa cumperi produse de calitate care sa te mentina ca persoana activa. Daca stai la tara si ai o gradina, mai consumi una-alta de pe acolo si e posibil sa nu cumperi mai nimic. Dar si acolo vine, odata si odata iarna, cand vei avea nevoie de calorii. Ce calorii o sa introduci in corp, de un dolar?

    00
  19. Omul a zis ca a trait cu 1$ pe zi timp de o luna CA EXPERIMENT, nu ca nu si-ar fi permis mai mult.

    Si e amuzant cum se cauta motive pentru succesul altora (i.e. „da, dar ta’su avea bani, relatii” etc). Fiecare are niste atuuri pe care doar sa fi fost extrem de prost nu le-ar fi folosit.

    Hai sa vedem din Romania: cati copii de milionari au ajuns in pozitii similare cu sau fara ajutorul parintilor? (nu, daca ajungi la puscarie in dosar cu taica-tu nu se numara).

    00
    • Hai sa evaluam „succesul altora” altfel: cati olimpici internationali, plecati de la „fasole si cartofi”, in Romania, au ajuns la nivelul lu’ musk asta?
      DA, relatiile lu tat’tu, precum si banii pe care-i baga cineva in curu’ tau, conteaza.

      00
    • @Cristi, nu stiu daca dau reply cum trebuie – e pentru comment-ul de la 06:40 pm
      N-am zis ca nu conteaza. Am zis ca daca le-ai avea si tu, le-ai folosi, fara dubiu. De asta am si intrebat cati copii de milionari fac ceva intr-o directie stiintifica, aici in Ro?

      Faptul ca multi elevi romani ajung olimpici internationali e de apreciat, dar nu e chiar cum crezi. Daca din 1000 de concurenti, 900 scot peste punctajul x, toti 900 vor castiga „aurul”. Deci daca mai auzi sintagma „elevii romani au luat aurul la olimpiada”, sa stii ca nu sunt singurii.

      00
  20. Un blog despre frugalitate in tara lui „iesi in oras o data pe saptamana, saracule care esti tu sarac” si a lui „vecinu’ are casa cu 2 etaje, eu tre’ sa-mi cu 3 ca sunt mai jmeker”? Ce public ar avea?

    00
  21. asta traieste numai cu fructe :

    00
  22. Cred ca problema trebuie pusa altfel. Daca iti aloci un buget de mancare pe zi, e clar o sa mananci doar fornetti sau paine toata viata. Insa daca iti un plan de cumparaturi lunare si iti cumperi tot ce ai nevoie pentru gatit, s-ar putea sa ai surprize placute. Problema orasenilor tine de comoditate.

    00
  23. Sa va spun eu cum poti sa mananci ieftin si bun in Romania: de la cantina Parlamentului! :)
    Baieti, nu va inghesuiti, ca nu-i pentru noi.
    Pe vremea lui Ceausescu (da, sunt infiorator de batran!) era o poanta: sampania este bautura clasei muncitoare, pe care cei ce muncesc o beau prin reprezentantii lor. :)
    Asa si cu mancatul ieftin si bun…

    00
  24. Un dolar pe zi înseamnă 30j de dolari le lună sau cam 120 de lei. Sunt pensionari care după ce își plătesc curentul, apa si taxele cam cu atat rămân pe lună.

    00
  25. Ar fi intersant de vazut si care era puterea de cumparare a dolarului in 1990.

    00
  26. Ajustat la inflatie e undeva la 2$, mai mult de jumtatea popendulatie de pe planeta traieste cu mai putini bani pe zi pe mancare. Omul a facut faza la 17 ani timp de o luna. Dar ca sa intelegem diferenta culturala ca in US si Canada si aia saracii baga 3 mese pe zi la MCD.
    Lasa ca in Romania a fost pe termen lung inainte de 89 cand lumea se umfla de paine,cartofi, fasole, orez.
    Poti manca sanatos si sa cheltui putin daca cumperi marfurile neperisabile in bulk si apoi legumele, fructe si altele cat ai necesar astfel sa arunci cat mai putin.

    00
  27. Cred ca ai vrut sa zici ca era dubla puterea de cumparare .

    00
    • NOU
      #58

      Boss, fornetti e 22 lei/kg. Parizer/salam este si SUB 10 lei/kg (ala ce se serveste la spital), 1kg paine 3 lei. Si daca te duci pe la kaufland, vezi ca sunt cetateni care fac acest challenge de o viata, ca sa le ajunga de alcool si tigari.
      Eu cred ca tinerii<20 (fara probleme la "glanda") suporta mult mai bine senzatia de foame, decat cei peste, cel putin eu asa simt. Plus ca la 17 ani nici nu trebuie sa fii nu stiu cat de productiv, si cu scoala poti sa nu-ti bati capul (mai ales la ce sistem au americanii).

      00
    • NOU
      #59

      ^postul de mai sus nu-l voiam ca reply la ultimul comment

      00
  28. Problema e că dacă ar încerca românul să facă un „experiment” asemănător, ar băga covrigi şi Fornetti pentru 30 de zile, doar din principiu. Cultura noastră în ceea ce priveşte nutriţia se cam rezumă la dacă ai burta plină.
    Dacă ai timp de gătit, $2 pe zi e suficient în România, să mănânci ok.

    – Ceafă porc – 2kg – 40 lei;
    – Ficat pui – 1 kg – 15 lei;
    – Carne tocata – 1 kg – 15 lei;
    – Pate ficat – 2 cutii a 200g – 8 lei;
    – Fasole – 2kg – 16 lei;
    – Orez – 1kg – 4 lei;
    – Cartofi – 6kg – 12 lei;
    – Morcov – 1kg – 3 lei;
    – Rosii – 4 kg – 16 lei;
    – Castraveti – 2kg – 6 lei;
    – Ceapă – 2kg – 5 lei
    – Telemea capra – 1kg – 25 lei;
    – Ceai – 10 lei;
    – Ulei – 1L – 6 lei;
    – Vegeta – 12 lei;
    – Banane – 6kg – 30 lei;
    – Zarzavat – 20 lei;
    – Sare – 3 lei;
    – Piper – 3 lei;

    Cu astea, aş supravieţui o lună fără probleme, n-aş mânca fornetti şi covrigi zilnic şi nici n-ar fi diferit de ce mănânc de obicei. Am luat în calcul şi micul dejun, cu toate că nu-l practic, dar beau cafea. În cazul meu, aş înlocui pateul şi ceaiul cu o pungă de cafea.

    00
    • NOU
      #61

      Calculul tau e cam simplist, adica nu include apa minerala(plata sau carbo) sau carne cu os pentru supa/ciorba, zahar si nici paine, si mai sunt daca mai stau sa analizez
      Plus de asta, faptul ca gatesti acasa mai adauga cateva zeci de lei in plus(fata de cei care nu gatesc)

      Daca e 20 lei/kg la ceafa, pentru o portie de 150gr (crud) platesti 3 lei, cu cartofii gatiti sari de 4 lei, pai deja ai facut 1$ doar din felul 2 !
      Deci poti supravietui o perioada asa, dar asta nu e un regim de viata echilibrat si mai devreme sau mai tarziu ajungi la spital. Sau poti sta sa vegetezi in casa, pana mori.

      00
    • Unii prefera apa de la chiuveta. De asemenea poti sa tai vegeta (eu nu folosesc deloc, folosesc condimente, dar nu chestii tip vegeta), poti sa renunti la telemeaua de capra (care-i una dintre cele mai scumpe) si sa iei una mai ieftina, sa iei „carne de lucru” in loc de ceafa, etc. In plus cred ca doar un dragon cu rinichii praf poate consuma sare si piper de cate 3lei/luna.
      Si daca ar fi citit si inteles toata lumea articololele din link-uri ar fi observat ca nu s-au luat in calcul si costurile prepararii/pastrarii mancarii, ci doar costul efectiv al produselor.

      00
    • Gojira,

      cu 11 lei am cumparat spata porc si am tocat-o pe loc in piata. deci de 40 lei poti sa iei aproape 4 kg carne.
      morcovul 1.5 lei, castraveti 1.7 lei ieri in supermarket.
      in loc de ficat/pate merge peste ieftin (macrou, caras, crap).
      branza e prea putina pentru o luna, macar 500 g pe saptamana ar fi ok.
      este 8-9 lei telemea de capra de 330 g in lidl. la tarani cred ca iei una buna sub 20 lei in perioada asta.
      15 lei pe vegeta si sare e nebunie curata.
      1 leu sarea pe o luna e mult mai normal. fara vegeta.
      nu ai paine in lista. nici malai.
      nu ai nuci, alune, seminte in lista.
      ar merge si fructe de sezon (capsuni – 4 lei kg) pe langa banane.

      dar ideea in sine e OK, se poate.
      vad ca zoso e chiar aproape de cei 2$/zi de persoana.

      00
    • ar mai fi nevoie ca sa echilibrezi lista aia de (daca scoti carnea tocata si vegeta le poti baga pe astea) :
      – oua (cea mai ieftina si mai buna proteina) – 4-6 pe sapt
      – iaurt si unt.
      – la fripturi merg salate ieftine si f. nutritive : morcov cu ridiche, sfecla cu mar, varza (eventual cu morcov), ceapa.

      00
    • Ideea e ca Gojira a dat niste exemple ca in Ro daca esti atent si gatesti acasa, faci cumparaturi cu discernamant, iti ajung 2 $/luna pt mancare si sa ai si o dieta relativ echilibrata (nu doar paste si banane).
      Toata lumea face circ pt paine. Nu stiu daca observati, dar include multi carbohidrati (paste, cartofi, orez, fasole), eu personal nu mai mananc paine cand am asa ceva in farfurie. Uneori mananc intr-o saptamana paine doar la sandvisuri si-mi ajunge o anumita paine o paine pe saptamana (4,5 lei).

      00
    • Am rotunjit preţurile, în general în sus. Şi într-adevăr, am avut scăpări, precum zahăr, pâine, chiar nişte ciocolată. Apa nu e inclusă pentru că eu unul nu plătesc apa mai mult decât o plătesc la robinet. Nu cumpăr apă plată şi nu o consider necesară.

      @ciocolatiulverde – am făcut lista pentru toată luna, nu pentru o cantitate zilnică. Zilnic, cu $2 pe zi, n-ai cum să mănânci echilibrat. Dar într-o lună, cu 300 de lei, te poţi descurca.
      Faci într-o zi fasole, te ţine o mâncare 3 zile, adaugi câte o bucată de carne alături. Eu unul, cam alternez, mai ales în perioada de vară. Am săptămâni în care nu mănânc carne şi altele în care mănânc. Dacă am o mâncare de fasole, cu nişte roşie, mai fac o salată cu nişte brânză seara, n-am probleme.

      Şi am luat în calcul dacă aş vrea să zic, de mâine, cumpăr mâncare cât să mă încadrez în bani. De-aia, sarea şi vegeta sunt luate la preţurile de pe raft, pe cutie/pungă. Pe care nu le consumi într-o lună, dar le cumperi „bulk”.

      M-am gândit la peşte, dar nu l-am inclus din acelaşi motiv pentru care nu am inclus nici pui. Puiul şi peştele nu prea merg să le ţii în frigider mai multe zile, să-ţi faci câte o porţie zilnic. Carnea de porc e mai rezistentă din punctul ăsta de vedere. Dacă am o bucată de ceafă, îmi tai din ea o bucată, două, o prepar, mănânc, a doua zi repet figura.

      Repet, sunt preferinţe personale. Brânza de capră e cam singura care îmi place. Untul şi oul nu prea îmi plac. Ouăle sunt o idee bună. Se poate înlocui carnea tocată, de exemplu, cu ouă. Ciorbele, nu îmi plac astea cu oase sau cu carne. Prefer supele/ciorbele cu legume, de fasole, zarzavat şi carne la felul doi. Sunt şi mai practice, mergând mâncare şi reci.

      00
  29. E un club pentru cei care fac exercitiul asta, se cheama India.

    00
  30. Sunt foarte multe familii in romania care isi aduc alimente (de la carne si oua la legume , fructe, nuci) de la rudele de la tara, sau au ei pamant si il lucreaza la sfrasitul saptamanii. In ultimii 5 ani, bunica-mea imi aducea oua din mai pana in octombrie. 40 pe luna. In luna octombrie 2015, maica-mea s-a trezit cu un sac de cartofi, unul de morcov, unul de patrunjel, unul de rosii, unul de varza, si alte verdeturi. Juma de sac de nuci verzi primavara. Struguri fara numar. Parintii mei nu-s pensionari, taica-miu are salariul de 3X mediu, in curul Moldovei. Cat valoareaza mancarea din gospodaria proprie? Pentru ca in foarte multe cazuri se poate manca lejer cu un dolar pe zi, cheltuit din salariu, pe chestii complementare.

    00
    • NOU
      #69

      Si pentru chestiile alea din gospodaria proprie, muncesti muulte ore care pana la urma nu-si justifica banii.
      40 oua = ~16 lei PE LUNA !!! Pai cat muncesti sa ai grija de gaini, sa le dai de mancare ? 16 lei faci intr-o zi si daca speli wcuri.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube