Mă întorceam de la Hbach cu niște de-alea gurii și, pe drum, un cetățean a încercat să mă scuipe. Din poziția geamului, nu a reușit, și-a scuipat geamul. Am ajuns acasă, am revăzut filmarea, nu m-am intersectat cu el în ziua aia (vineri) sau în ziua anterioară. Nu i-am văzut fața.
A vrut oare să scuipe afară și nu pe mine? Are oare probleme cu bicicliștii? Asta mă macină foarte tare, că nu știu motivul. Și asta e ca e aia cu ăla care mă hărțuia acum 10 ani, când am aflat că el făcea asta că era convins că i-am ciocănit gagica totul a devenit mai amuzant.
Așadar, notăm al treilea incident din 2008 încoace (șoferul începător într-un e91 care m-a împins neintenționat în bordură, a oprit, și-a cerut scuze, și bihoreanul care mă claxona amuzat, eu fiind cu copilul în spate, până când am oprit, am lăsat bicla jos și l-am întrebat de mă-sa, moment în care s-a scăpat pe el).
Poate era nenea pe care l-am văzut eu săptămâna trecută cu tricou Alături de George Buhnici. Brașov, anno domini.
Dacă erai cu bicicleta a vrut pe tine. Și eu fac la fel, e mișto când se adună una din aia verde, mai consistentă așa, mamă ce mă râd, aproape le sparg capul.
Oricine zice biclă sau motor e cumva cum nu se poate spune în 2022.
Un invidios… a aflat cat castigi!
Duster alb ?
Când eram mic, eram cu tata în mașină. Doar ce o spălase. Mergeam foarte încet pe un drum din ăsta secundar și la un moment dat îl aud cum își trage flegma din gât și se pregătește să scuipe. Și BAM! ditamai flegma pe geamul lui, care era închis. Se pare că el credea că avea geamul deschis, că era foarte curat și nu și-a dat seama.
Patit si eu cand eram mic si prost si voiam sa scuip guma. De atunci am scrumiera in masina.
@Sergiu e bine ca te-ai invatat minte asa daca in cei 7 ani de acasa nu s-a putut, dar ca idee asta cu scuipatul de guma pe jos mi se pare printre cele mai de rahat lucruri pe care le poate face un cetean: sa scuipe guma pe jos ca sa o ia alt nefericit pe talpa (mai ales vara) si sa injure de numa, numa.
Pt mine e cam la egalitate cu nestransul de cacat de caine.
Concluzia care se poate trage de aici e ca mai bine nu speli masina :)))
Iesim din carciuma 3 perechi, afara era un noiembrie vanturos tare. Colegul Mulă cu tigara in dreapta si gagica in stanga usor ebrietat trage o flegma infioratoare in vant dar flegma ajunge fix in ochii prietenei lui
@ubercool
Ce noroc pe tac-tu că nu era și maica-ta cu voi.
Vezi cand esti vedeta la firma aia unde castigi foarte mult ?
E timpul sa treci la un alt nivel : suport lombar pentru topor
Purtai tricoul cu Cavaleria azi? Poate de aia 😀
a, si total unrelated
https://www.youtube.com/c/ddanieldumitrescu/videos
Cred că dacă mai dai in trafic de cetățean, tot pe bicicletă, vei înțelege dacă are ceva cu tine sau cu bicicliștii sau că voia să expetoreze & nu și-a dat seama.
dar filmarea cu asta, nu o pui si tu sa o vedem?