De ce calc linia continuă

Acum 10 ani, când am făcut şcoala de soferi, călcarea liniei continue se pedepsea cu ridicarea permisului. Parcă. Oricum, nu contează. Închipuiţi-vă că există comune, sate sau oraşe unde nişte idioţi numiţi primari sau ce mama naibii sunt, s-au gândit că ar fi foarte mişto să pună linie continuă prin tot satul.

La Huedin e o linie din asta dublă, şi cu un verde de cocalari între. Şi am stat în spatele unui tir care mergea regulamentar, cu 30 la oră, cât ii permitea legea prin orasul lui peste, vreo 20 de dobitoci. Intrarea în oras constă în aprox. 1 km de zonă industrială şi case, nimic primejdios. Dar e linie dublă, să moară duşmanii mei din palate. Bun. Tovărăşeşte, depăşesc prin dreapta, că era loc, cu un regulamentar 50 la oră. Mai merg câteva sute de metri, ajung în centrul oraşului. În faţa maşinii din faţa mea se pune um beamveu (de când o ard prin Cluj am deprins accentul, nu e bemveu, e beamveu) portocaliu, producţie 1992. Care făcea croazieră. În faţa lui, gol. Ţiganul n-avea treabă, el se plimba. Din nou, îmi bag p*la in el de permis şi îl depăşesc peste linia continuă şi pe el şi pe ala din faţa meaşsi zbor din oraş cu 70 la oră.

Tot pe aceeaşi rută, printr-un sat unde ăia n-au curent şi nu ştiu să scrie, dar au linie continuă, să nu îl depăşească Vasile cu căruţa pe Ion, e o porţiune de drum în linie dreaptă, poţi vedea în faţa vreo 3km. Dar e linie. Am prins în jur de 12 tiruri care se târau ca râmele prin satul lu’ peşte. I-am croşetat ca la raliu.

Şi una cu camerele montate prin sate. Bă, statul a făcut 2 benzi ca să merg mai repede prin satul vostru, nu cu 50 la oră!

Poliţiştii sunt niste dulci. Fie sunt la birt, fie la sediu, fie stau la pândă, niciodată pe traseu, să elibereze şoseaua. Că doar nu e treaba lor.

BBL, mă duc să pedalez…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

35 comentarii

  1. Avand senzatia sa-i dai mai tare chiar si cu pierderea permisului trage 2 concluzii. Ori te grabeai, ori soseaua era a dracu de buna :) Apropo…acum 10 ani scoala de soferi? :|

    00
  2. Frate..no offence, dar tu faci parte din acei tarani romani de care majoritatea celor de pe bloguri vorbesc, ca sunt nesimtiti, nu respecta regulile, etc..
    Amice, daca ai vreo problema cu regulile de circulatie, cu semnele si cu liniile de pe strada, du-te domne si plange-te unde oi putea tu, nu mai face tu pe Rambo si incalca tot, ca nu-ti convine tie.. sa stii ca regulile alea sunt pentru toata lumea, oricat ar fi de proaste, nu ca sa vina un smecher sa se pi*e pe ele!
    Nu esti mai bun decat cocalarii in beamveuri care se dau mari smecheri full de bani;)

    00
  3. Politia noastra intotdeauna a rulat fin..la ce sa ne asteptam?

    00
  4. nu sunt sofer:)

    00
  5. eu nu as risca sa depasesc aiurea sau sa merg mai repede prin localitati. cel putin in cele 3 localitati dintre arad si timisoara, in special in ortisoara si dupa o curba unde e semn cu 80 viteza maxima stau politaii la panda, nimik nu scapa. sa vezi cum circula toti regulamentar. daca astea`s regulile, mai bine le respectam.

    00
  6. Acelasi lucru e si pe traseul Oradea – Arad, drumuri bune si sate late… deci, si prin urmare nu esti singurul pe care-l enerveaza liniile continue…
    Daca nu pedalezi in living stai cu ochi-n patru sa nu te calce vre-un „jmeker” cu beamveu! :)

    00
  7. Atitudine tipic românească. La fel gândesc şi cei care aruncă gunoiul pe stradă când la 200 de metri mai încolo există un tomberon. :)

    00
  8. Maddy, pe Arad-Timişoara e săptămânal câte un accident din cauza unora care „se grăbesc”. No offence nimănui, dar graba chiar nu e o soluţie, iar 50-ul la oră în localitate îşi are rostul lui, fie că eşti cu beamveu, fie cu loganu’ sau cu tiru’.

    00
  9. Nu demult am fost in coreea, au aia super sosele si super multe masini, 4 -6 benzi pe sens, intr-un oras cu 22 milioane de locuitori vreau sa zic ca nu vedeai pe unu care circula mai repede ca altu sau facand slalom printre masini ca el se grabeste, toata lumea respecta regulile,

    Pe langa asta toti pastreaza o distanta destul de mare in trafic astfel incat sa nu apara chestii neprevazute.

    era sa uit, au o tona de camere prin tot orasul, unele puse pe blocuri una era la etajul 16 si alta era la etajul 24 .. atat am numarat eu

    00
  10. cum ma zoso ca pe filimuletul cu palatele din Huedin e linie intrerupta , doar la trecerea aia de pietoni e linie continua si e normal sa fie asa , si mai e in curba aia …iar ne minti?

    00
  11. Ruşine tovarăşe Zoso, ruşine!
    Puteai să calci vreo raţă, sau să dai peste boul (de primar) satului. Consideră că ai permisul ridicat (la parasolar).

    00
    • bigdaddy, stai linistit, in 2 zile o sa apare articole „prostul de zoso a ramas fara permis si de aia se plimba cu bicicleta”

  12. Pentru trecut peste linia continua nu se ia permisul, dar e amenta de la 5 la 14 milioane. De unde stiu asa de sigur? Pai de ieri! :D
    In comuna Pantelimon, eram cu nevasta-mea si vroiam sa iesim de la Seat (pe partea dreapta cum vii dinspre Bucuresti) si sa ne intoarcem spre oras. Linie continua si obligatoriu dreapta. Stam, stam, ne uitam, si gasim o bresa in trafic. Dispre oras nu venea nimeni, iar spre oras era in departare un Logan alg. Hop, facem stanga si ii dam cox multumiti ca am avut noroc. Doarca Loganul avea si girofar! :) Nino-nino, ne trage pe dreapta. „N-ati vazut ca era semn obligatoriu dreapta?”. Pai sa vezi, ca n-am fost atenta… „Linia continua n-ati vazut-o?”. „…” Stiti cat e amenda? Atat”. Aia e, da-i actele scrie politistul ce scrie, vine sa semneze nevasta-mea procesul verbal. Zice politistul „Sa nu mai faceti asa cand iesiti de la Seat sau Skoda”. Mda, mda. Si intreaba tot el: „Ati vazut ce ati semnat? Nu? Sa nu mai semnati ca primarul!”. Era doar un avertisment. Am multumit si am plecat.

    Am mentionat ca nevasta-mea e blonda? Oare mie tot avertisment imi dadea? :D

    00
  13. da da da…scuze scuze si iar scuze :D

    00
  14. asa mi-am pierdut si eu permisul pentru o luna….

    00
  15. Unele oraşe ar trebui să aibă numai ieşiri.

    00
  16. NOU
    #19

    Mai naspa e sa fii capul coloanei, sa-ti bazaie anti-radarul si sa ai 5-6 grabiti dinastia in spate.

    00
  17. Mama ei de aritmetica… o viteza de 60km/h inseamna 1km/min. Un satuc obisnuit are cam 1km, deci in mod normal iti ia un minut. Daca ai ghinion si prinzi si tir si linie continua (deci o tarai si tu cu 30km/h), inseamna ca il traversezi in 2 minute. Big deal – am auzit si eu ce zice lumea ca timpul inseamna bani, dar nici chiar asa.

    00
  18. @petrescs
    nu zic ca e bine ce face zoso, cu crosetarile alea printre tiruri tare mi-e ca nu mai apuca pensia :-), dar sunt zone (ca de ex. traseul Bacau – Piatra Neamt) unde iesi dintr-un sat si intri imediat in altul (practic, vezi pe borna kilometrica asta) si un drum pe care in mod normal il poti face intr-o ora esti nevoit sa-l parcurgi in 2.

    00
  19. Dude venişi tu de la Bucureşti să tulburi liniştea noastră de ardeleni? Că doar ştii că noi nu ne grăbim. :)) Şi da, drumul are două benzi. Una pentru un sens de mers, cealaltă pentru celălalt. :))

    00
  20. NOU
    #23

    Atunci ar trebui sa-ti schimbi varsta in pagina „despre mine”. Sau mai simplu, treci anu nasterii, ca da cu virgula. Scoala de soferi acum 10 ani si in detalii ai 20 si ceva de ani ;)

    00
  21. Cate accidente au fost in zona aia de la Huedin, din pacate unele extrem de grave. Stai linistit, nu au pus liniile alea sa moara zoso de plictiseala la volan, au pus liniile alea sa nu mori din alte cauze. Dar mergem pe sistem turbo caci regulile sunt facute ca sa fie incalcate. :)

    00
  22. Ieri un gog grabit a luat-o pe contrasens, in stanga mea, ca doar nu era bou sa ramana in coloana. TM 25 ROV parca (sa se stie ca avea Rover omul). Misto masina, prost sofer. I-a aparut imediat o Dacie „regulamentara” in fata si incerca disperat sa reintre in coloana, ca il facea ala muci cu masina lui de 300 de euro. L-am lasat intr-un final la mine in fata, nu inainte de a-l mai tine „in stres” vreo 2 secunde. Sa transpire putin :D

    Stiu, is naspa, dar, daca eu pot merge la „pas” cu masina, pentru ca asa e regulamentar, mi se pare normal ca toti sa faca la fel.

    00
  23. petrescs, problema ii ca satele alea is si de 6-7-8Km lungime. Si primu de langa Cluj ii chiar obositor de lung

    00
  24. Romanul nu e doar homofob. E si rasist. Nu-i plac suedejii. Nu-i plac nici tiristii (care sint pe sosele de placere, nu ca sa-si cistige piinea), nici liniile duble, nici cocalarii. Cine zicea ca romanii se cizeleaza in occident si devin mai toleranti? Cine zicea ca ne putem elibera de complexe?

    00
  25. „La Huedin e o linie din asta dublă, şi cu un verde de cocalari între.” Frate, unu din noi 2 cred ca e daltonist, pentru ca eu am vazut linia aia dubla cu ROSU intre.

    00
  26. NOU
    #30

    @ipo e o diferenta intre intoarcerea si depasirea pe linia continua. Pentru depasire se ia permisul, pentru intoarcere nu.

    00
  27. =)) cu siguranta..

    00
  28. e linie rosie intre benzi, nu verde ;) (sau cel putin rosie era in urma cu vreo luna cand am fost eu pe-acolo) :p

    00
  29. vene-am de la B la DEJ. pe la Brasov linie dubla continua vizibilitate ca-m 2km jumate am depasit un tyr si surpriza inTUFE politia..agent ‘cutarica’ pemisu si buletinu…amenda 120ron si permisul suspendat o luna de zile…Nu m-a intrebat de rovinieta sau asigurare.”ma-i bine” dar asta e legea.. cred

    00
  30. la iesirea din B spre giurgiu, la nici 1 km este un PetromV. Stateam sa ies din benzinarie si militia in spatele meu cu sirena- am crezut ca se grabesc in vreo misiune si am virat stanga spre B..au virat si ei si in 200 de metrii m-au oprit ca de ce am trecut peste linia dubla continua; hotarat,militianul,nu a vrut sa auda nici o scuza si asa „am scapat” cu 270lei/48h
    militienii erau de acolo din comuna X, daca ii dadeam eu talpa si intram in B, nu era mai bine, sau dadeau prin statie :D ?? chiar vreau un raspuns de la un cunoscator

    00
  31. NOU
    #35

    Pentru dementor: Cu siguranta dadeau prin statie si chiar daca nu te gaseau atunci repede tot tau era. ba chiar mai rau. Cel mai bine… domne… sa vedeti ca… da, am inteles sa traiti ! si scapi cum scapi :)

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.