Să ne mai dăm, încă o dată, șapca jos pentru această minunată țară România

Într-un articol furat de pe New York Times, fără acordul autorului sau al redacției, prin încălcarea TOS-ului semnat când și-au luat abonament și a legilor americane, europene și românești în domeniu, un angajat al trustului elvețian Ringier ne povestește cum Republica San Marino a ajuns să se vaccineze cu vaccinul rusesc, că n-au avut altă soluție.

Teoretic, San Marino e stat independent, practic Italia ar trebui să se ocupe de el. Italia e un stat complex, cu vreo câteva regiuni autonome, semi-autonome, state suzetă, de-astea, cert e că față de multe și-a asumat niște responsabilități în momentul în care a decis cu pistoul la tâmplă că nu le invadează.

Cert e că ăia din San Marino au cerut ajutorul acestei țări de G7-8-20 și țara s-a cam tras pe cur, n-a reușit să le asigure nicio doză de vaccin. N-a fost să fie, cunoaștem sentimentul, îl avem și noi pe-aici, ce să-i ajutăm pe ăia când la noi e dezastru?

Atâta doar că Românica, un stat mai modest dacă e să ne luăm după multiplele plânsete ale oamenilor care o constituie, a dat vaccine și la Republica Moldova. Care, stat independent, dar ar fi cam al nostru, plin de nasoi care nu ne plac, e tot în rahat. România, ca stat serios, nu Italia, are niște păreri despre oamenii ăia, că contează, că ne pasă de ei și că, plm, dacă am doar o ciorbă, îți dau și ție două linguri, că săraci oricum vom fi și cu și fără astea două linguri.

Nu uita, când te plângi de țara asta de nașparleți, că totuși, așa nasoi cum sunt, au ajutat pe fratele lor când i-a fost greu. Poate crezi că asta nu contează, dar pe de altă parte știi ceva? Eu chiar mă simt bine știind că sunt cetățean al țării care-și permite chestii de genul ăsta.

Până una alta caracterul se vede la greu. Când cade catargul navei, când furtuna e la apogeu, când valul se ridică asupra ta să te sfărâme și mătură cu tot, când ajungi în apă, cine ai vrea să strige după tine? Ăla, deșteptul „Băăăă, păi ești matelot, de ce n-ai învățat să înoți?”, sau bețivul ăla cu un ochi de sticlă care zice „băăăă, mai aruncați o sfoară, că mai avem unul peste bord”.

Românica merită o bere.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

58 comentarii

  1. Eram pregatit sa-mi iau portia de depresie marca Eftimie dar n-a fost sa fie. Ce se intampla?

    00
    • Pe mine mă distrează faptul că oamenii par surprinși de situație. Dacă nu era așa, nu era un căcat rusesc. 🤣🤣🤣

      00
  2. Adică curvele și hoții din Bucales și-au ajutat frații de peste Prut. Bun așea!
    🤣🤣🤣🤣🤣

    00
  3. Cam așa e situația cu Republica Moldova:

    https://www.youtube.com/watch?v=zwBz2t46Cxc

    00
  4. Multumim Eftimie,
    Un articol de ridicat moralul un pic – asa ca de vineri seara.
    Weekend placut si tie!

    00
  5. NOU
    #13

    Multumesc.

    00
  6. si acu ca sa sparg eu petrecerea. desi optimismul articolului e de apreciat.
    dar tre sa fie unul carcotas

    verificati ce marca de vaccin le-am trimis alora de peste Prut.
    aha…. dinala

    00
    • Cu de-ăla m-am vaccinat eu și poporul britanic.

    • Adică dinala datorita căruia prin Londra mai mor max 2-3 oameni de covid?

      00
    • nu contest eficacitatea vaccinului. de fapt sunt de parere ca se exagereaza cu cazurile alea de tromboze si nu se priveste padurea de ansamblu din cauza unor reactii izolate.
      dar vad o realitate si aceea ca ieri s-au vaccinat doar 2000 de oameni si ca pentru momentul de fata listele de asteptare pentru vaccinul respectiv sunt goale. ceea ce inseamna ca nu e absolut deloc cerere.

      din punctul asta de vedere, e bine ce a facut statul ro, ca a trimis din doze care moldoveni si in felul asta ii ajutam, dar ma intreb daca aveam aceasi reactie in cazul in care ar fi fost listele de asteptare pline.

      oricum, sa le fie de folos si sunt sigur ca vaccinu va fi apreciat

      00
    • Gestul conteaza

      00
    • pai singurul vaccin din cele 3 care poate fi transportat si depozitat fara batai de cap e ala. Daca le dadea de alea de bogati se stricau pe ei ca nu-i vad in stare sa asigure minus nu stiu cate zeci de grade Celsius. In afara de asta az-urile sunt si mult mai ieftine si ca cererea nu e foarte mare la noi in tara.

      00
  7. Dar a menționat sursa și a pus link activ, e suficient dom’le.

    00
  8. poate ar fi cazul sa discutam si oportunitatea de a ajuta fratele nostru mai amarat.

    Inainte de alegeri, prin vara, la autocarul AUR din Victoriei cantau cu program imnul si tot felul de cantecele patriotarde si remixuri.

    Unul era un remix la Noi suntem Romani cu Basarabia. Intre timp peste granita fratii nostri s-au asigurat ca nu puteai intra in moldova nici macar sa faci un plin cinstit si sa iei o votca ieftina si un carton de tigari.

    00
  9. Pluralul pentru vaccin este vaccinuri si nu vaccine.

    00
  10. Iar cei din R Moldova apreciaza Romania si ne vad ca pe fratele mai mare . Ma rog, aprox 44% din ei, detalii …

    00
    • Defapt li se cam rupe de noi… Asta e

      00
    • E ok, dam vaccinuri la fix aia 44% ok?

      00
    • De fapt, cam 15% se cred români și își doresc unire. Ceilalți vor doar burse în România și se folosesc de privilegiile nejustificate acordate de români pentru a ajunge în Vest sau chiar să își facă rostul pe aici. Noi îi considerăm „frații noștri”, iar ei ne disprețuiesc și sunt cu sufletul mai aproape de Moskva decât de București.

      00
    • Leprele de peste Prut sunt văzute drept „frați” de cei care habar n-au pe ce lume trăiesc. 🤬
      Dar e mișto cu „să le dăm și lor, săracii”.🤮

      00
  11. Am vazut ca s a relansat podcastul ICR, cautam un episod vechi dar nu exista .

    00
    • Am avut o discuție cu Dorin pe tema asta și am tras concluzia că episoadele alea vechi sunt rușinoase, iar eu am cerut să nu mai apară. N-aș zice că s-a relansat podcastul, el există în continuare și apare când e cazul, noi l-am făcut că ne plăcea nu să vindem pizdinol și vouchere. Discuții de-alea avem tot timpul, când credem că merită și înregistrate o facem. Merci că ne asculți.

  12. Nu-i sigur ca Romania a ajutat Moldova pentru ca suntem frati. Eu o vad mai ca pe o miscare de sustinere a Maiei Sandu si a politicilor pro-europene. Romania are interesul ca Moldova sa nu devina 100% sub influenta lui Putin ca altfel ne putem trezi cu tancuri rusesti pe malul Prutului. Pana la urma indiferent de motiv Romania a facut bine ca si-a ajutat fratele/sora la greu si sper ca pe viitor sa ii ajute cel putin la fel de mult precum ungurii din ungaria ii ajuta pe cei din ardeal.

    00
    • ca si cum noo ne e frica de tancuri rusesti la granita, cand ultimul din zona a fost topit cu laserul. nu mai bea apa dupa te miri cine

      00
  13. 🍻 sănătate!

    00
  14. Autoritățile din San Marino se mândresc că au reușit să aducă vaccinul. Au dat și interviuri despre rezultate, foarte, foarte puține efecte secundare și numai blânde, de genul puțină febră, durere la locul injectării, nimic altceva de genul șoc, sau alte efecte grave. Sunt fericiți cu acest vaccin și au mai comandat. O să le dea și altora, contra cost, dar numai după ce își vor imuniza toată populația. Și pentru a le da italienilor ar trebui să fie acord cu Italia, este mai complicat. Dar în rest, s-au descurcat și eu cum au știut.
    Rusia a putut să le dea pentru că era vorba de foarte puține vaccinuri, este mai greu atunci când comanda este mare, dar cu câteva mii… se descurcă

    00
  15. San Marino are o populatie de aproximativ 30.000 de persoane. Daca nici pentru aia nu a gasit Italia vaccinuri….

    00
  16. NOU
    #43

    La cum se prezinta Italia de la criza economica incoace nu mai e o foarte mare realizare sa ii depasesti la ceva in afara de moda, horeca si mancare.

    00
  17. Dada, si pe moldoveni i-a atins gestul asta. Not. Sunt f patrioti si nu dau 2 bani pe tara noastra, trebuie doar sa vorbesti cu cativa dintre ei sa iti dai seama.

    00
    • singurul lucru bun pe care a reușit să îl facă țara noastră de după revoluție încoace ăsta e! Niciun altul! Chiar nici nu mai are importanță acum despre cum ne consideră pe noi ăia pe care-i ajutăm!

      00
  18. Cate un articol pozitiv va mai schimba zen-ul. Si lui Vali. Si cititorilor! Si mai face si bine, a dracu’!

    00
  19. Yup. Excelent. Nu avem vaccinuri suficiente pentru noi dar este de apreciat că le dăm cadou unor rusofoni care ne disprețuiesc. Trăiască comunismul, trăiască România, trăiască berea bună, trăiască onania.

    00
    • Rusofili de ce? Ca au pus botul la marioneta pesedista Plahotniuc, care cand a prins tupeu a inceput sa joace intre Romania si Rusia? Si tot el l-a pus pe Dodon presedinte? Ca daca observi, cum a plecat Plahotniuc, cum s-a carat si grasanul de la Presedintie. Esecul RM post-2009 este vina noastra si este de datoria noastra sa reparam greselile.

      00
    • Yea, îi de datoria mea să iau un moldovean și să i fac morală gen „bă nene, ăsta e un avocado, da? Mno, ăsta nu crește la Moscova și nu e membru de partid.” după ce i-am implementat noțiuni de genul ăsta, trec la chestii grele de gen „asta e Uniunea Europeană, da? Mno, aici în Uniunea Europeană etc”.
      Propun ca fiecare român să ia câte un moldovean și să și repare greșelile.

      Consider că tu nu ți-ai educat bine moldoveanu că uite ce a ieșit.

      00
  20. Foarte corect
    Adevărul este că, fără România, Moldova este zero barat.

    00
  21. Mda. Doar ca toti locuitorii statului San Marino au si cetatenie italiana. Deci se pot vaccina.

    00
  22. A se observa ca marii artisti carlas dream, irina rimes si the motans NU au multumit Romaniei pentru gestul sau. Ei au puterea si resursele de a schimba mentalitati in tara lor si n-o fac. Au puterea de a lasa in urma ceva.

    00
  23. Or fi mers prea mult cu avionul italienii si au urmat instructiunile insotitoarelor de zbor: cand se depresurizeaza cabina, mai intai iti pui tu masca de oxigen si apoi ii ajuti pe cei din jur.

    00
  24. Initial, ii etestam pe cei ce lucreaza la consulatul roman din magrebia, asta pana cand am vazut cu ce se confrunta: cetatenii romani de provenienta rep moldova, sau doritori de nationalitare romana, pt a avea drepturi in UE….frate super needucati, habar nu au de limba romana, vin cu tot felul de povesti, super spalati pe creier de URSS

    Pt noi, ok, rep moldova, tampon, sa nu fie tancurile eliberatore rusesti la granita, dar in rest, nu va asteptati la recunostiinta din partea rep moldova, majoritatea ne vad ca profitori si impeialisti (de parca vrem saracia si incultura lor, iar mijareta ni se ofera standard), deci nu va imbatati cu apa rece.

    Salut initiativa guv roman de a oferi vaccinuri, bani , ambulante, gaz, electricitate,democratie, dar cauza e pierduta, ganditi-va ca faceti o pomana, ca ei tot spre mama rusia vor trage, sistemul ticalos rus i-a spalat pe creier.

    00
  25. Mai sunt si alte fapte bune ale romanilor, cum ar fi:
    Să ne amintim, în ziua de 7 aprilie 2011, casa pariziană Binoche et Giquello a organizat licitaţia cu titlul „Scrisori autografe şi manuscrise literare şi artistice din secolul XX”. O secţiunea a acestei şedinţe oferea 122 de loturi Emil Cioran, cu o poveste încâlcită, care ar ocupa multe alte pagini. Importanţa ofertei pentru români şi preţurile cerute, în deschidere, au generat un iureş important, multă lume vrând să intre în posesia unui colţ din viaţa lui Cioran.
    Surpriza, cel puţin pentru cei mai mulţi, a fost apariţia unui cumpărător care a cerut preempţiune pentru toate ofertele Cioran, plătind pentru ele mai bine de 400 de mii de euro, cam de patru ori mai mult decât suma preţurilor de deschidere. Din fericire, enigmaticul cumpărător, omul de afaceri român George Brăiloiu, anunţa că avea să doneze întreaga cumpărătură Academiei Române. Ceea ce a şi făcut, acum 10 ani. Licitaţia de atunci avea loc în preziua centenarului naşterii lui Emil Cioran, la 8 aprilie 1911, la Răşinarii Sibiului, aşadar, acum ne aflăm la 110 ani de la naşterea lui Cioran şi puţin ne pasă.
    SI cum nu sunt eu ala desteptul, gasiti mai multe detalii aici – https://www.bursa.ro/plasamente-alternative-hartia-pe-care-mana-lor-a-scris-89068249. Dl Eftimie poate stie mai multe si poate da detalii.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile