Cuvintele sunt importante

Mai ales când vin din gura unor persoane cu autoritate. Noi ăștia de pe aici din comentarii, putem să mai greșim, putem să folosim cuvinte al căror sens nu-l înțelegem sau avem impresia că-l știm, dar cineva care vorbește de la pupitru, fie și în fața unui singur microfon, trebuie să aibă grijă la cuvinte. Cuvintele, rostogolite până la saturație, pot provoca schimbări majore în societate, în fiecare individ. Folosite greșit, provoacă reacții greșite în populatie. Pe termen lung.

„Atac terorist islamist” a cuvântat Macron la ultimele două crime oribile din Franța. Doar că nu poți pune egal între cei care au comis infamia de la Bataclan din 2015 și dezaxații ăștia doi din ultimele zile. Chiar dacă toți au strigat Allah Akbar când au omorât acei nevinovați, criminalii de atunci și de acum au puțin în comun.

Hai să facem un exercițiu: câți criminali (în serie) – albi și frumoși ca noi – nu au zis psihiatrilor care i-au consultat că un inger le-a zis să omoare. Sau o voce. Sau Dumnezeu, chiar el. Mulți. Foarte mulți. Nu-mi amintesc să fi auzit ca acele crime sa fie catalogate „crimă din motive creștin-ortodoxe” sau „crimă catolică”. Societatea i-a tratat, pe bună dreptate, ca pe niște criminali, i-a închis, în pușcărie sau în spitale psihiatrice și am trecut mai departe. Nici când un protestant a ucis un catolic sau un penticostal, chiar din motivul că acesta nu era de aceeași religie cu el!, nu s-a afirmat „atac terorist protestant”. Terorist erau Carlos și Che Guevara, ăștia doi din ultimele zile din Franța sunt doar criminali. Punct. Iar autoritățile ar trebui să-i trateze ca atare. Nu să amplifice inutil anxietatea – în curând îmi bag p*la-n el de cuvânt, că e atât de terfelit în ultima vreme încât nu mai are nici o valoare – în populație, ura reciprocă pentru religia celuilalt, stigmatizarea unei femei îmbrăcate „altfel” pe strada. Și nici măcar nu ma refer la alea cu burka.

Da, terorismul islamic poate fi o problemă pentru societatea franceza, da, trebuie acționat acum, în forță, împotriva tuturor asociațiilor și imamilor care întinează Coranul prin moschei mizere, împotriva celor care fac apologia crimelor (poate ați văzut, o tânără a fost condamnata cu suspendare la 6 luni de pușcărie pentru că a comentat pe Internet că profesorul merita să moară), statul trebuie să aibă toleranță zero pentru asemenea comportamente, dar să fie și atent la ce scoate pe gură. Căci în numele „terorismului islamist”, populația își face alte idei despre TOȚI musulmanii. Și, ca în orice religie, radicalizații sunt MEREU o minoritate. Problema e atunci când radicalizații au ascendență asupra unor oameni. Și, prin cuvintele folosite, îi fac pe oameni simpli să devina criminali.

Crimele din ultimele două săptămâni în Franța sunt odioase și nu există nicio circumstanță atenuantă pentru comiterea lor. Decapitarea profesorului a fost pentru mine mai șocantă decât Bataclanul. Poate și pentru că fost vorba de o persoană anume, cu nume și prenume și fotografie, nu 80 de „anonimi” cum au fost cei de la Bataclan. Dar cei doi criminali nu sunt „teroriști islamiști”. Sunt doi criminali, creați de aceeași societate în care trăim. Ucigașul profesorului era în Franța de 5 ani. Sigur că Macron nu poate să stea în curul tuturor imigranților să vadă ce gândesc, dar radicalizarea acelui copil este și, parțial, vina societății, nu numai a imamului X sau a Al Qaida din Siria.

Să-i tratezi de „teroriști islamiști” are cel putin trei efecte nefaste. Altora porniți pe calea radicalizării le dai doi eroi de onorat și copiat. Al Qaidei sau altor organizații similare le dai posibilitatea să se laude cu „soldații” lor și să revendice niște crime care n-au nicio legătura cu ele. Iar francezilor le spui să fie atenți la musulmani și la islam. Să se teamă de el, că vrea să-i omoare, să le fure laicitatea în timp ce ei sunt la crâșmă savurându-și pastis-ul. De fiecare dată când folosești termeni greșiți faci jocul fricii și al partidelor extremiste. Eu pot greși în alegerea cuvintelor. Macron nu. Pentru că el are acces la consilieri, la lingvisti, la doctori în semiotică.

Distanțare sociala vs. distanțare fizică. Gesturi barieră vs. gesturi de protecție. Tot în Franța. Par expresii echivalente, dar nu sunt. Cuvintele sunt importante. Mai ales astea, mai ales acum. Nu e nevoie de distanțare socială! Nu trebuie să facem distanțare socială. Trebuie să facem distanțare fizică. Distanțarea sociala nu e bună pentru noi și societate, per ansamblu. În nicio circumstanță. Faptul că suntem mai mulți ne ajută să învingem, să continuăm viața. Distanțarea fizică este bună, temporar. Distanțarea sociala, expresia, vine cu un conținut anxiogen. La fel ca gestul barieră. Nu, nu trebuie să pun o bariera între tine și mine. Trebuie să ne protejăm, fiecare dintre noi. Dar nu să punem barieră, stop, pe aici nu se trece, graniță. Și asta nu o zic eu, o zice Serge Tisseron, un psihiatru.