De ce cumpărăm apartamente…

Irelevant cum ori de ce, dar am ajuns zilele trecute prin Chiajna. Zona aia, fix la ieșirea din Militari, e spectaculoasă prin cacofonia arhitectural-urbanistică girată de cine mama naibii a fost la conducerea comunei. E un soi de Popești-Leordeni al Vestului Bucureștiului. Practic, dacă scuipi pe geam din bucătărie, îl nimerești pe vecinul din blocul de vizavi care stă pe budă.

O logică pe care o văd pentru a cumpăra un apartament în zona aia e prețul. Am văzut chestii gen „de la 25.000 euro TVA inclus”, dar pe termen lung, satul ăla se va transforma într-un ghetou. Altă variantă ar fi că acolo cumperi apartament pentru amantă, că alt motiv nu văd. În fine, știu că sună a „shaming the poor”, dar eu, unul, mai degrabă aș cumpăra apartament într-un bloc cu bulină, în oraș, decât în dubioșenia aia de loc.

Și acum ideea de la care pornisem: de ce cumpărăm apartamente? Nu știu alții, dar mie îmi vin două idei în minte. Prima: până la un punct, e mai ieftin să fii proprietar. Sau era, cel puțin, acu’ câțiva ani, dar în funcție de fluctuațiile prețurilor imobiliarelor, dacă nimerești o dobândă bună, ajungi să plătești o rată mai mică decât chiria. La 80.000 euro pe 30 ani, cu dobândă variabilă, rata e 350 euro raportat la o chirie de vreo 400 euro la două camere.

A doua idee: e mai convenabil să fii proprietar când ieși la pensie pentru că îți scad semnificativ costurile. Noi oricum cam suntem generația fără pensie. Când spun „fără” mă refer la faptul că va fi mică. Cu sau fără pilonul 2, suma e derizorie. Găsisem vreo două calculatoare pe net și socoteala eram cam așa: dacă, de azi înainte, voi cotiza timp de 30 ani, la un salariu mediu de 7.000 lei lunar, pensia va fi de aproximativ 1.700 lei. Nu sunt sigur dacă ambele fac suma pensiei de stat cu cea din pilonul 2, dar estimarea era cam la același nivel.

Or, imaginează-ți că, peste 20 ani, va trebui să plătești, din pensia de, să fim generoși, 800 euro, o chirie de 450 cu alte cheltuieli de întreținere de încă 150. Sigur, partenerul tău de viață are un venit similar, dar tot ești muritor de foame. O proprietate o să te scutească, practic, de o cheltuială altfel foarte mare raportată la venituri de pensionar.

Desigur, aici nu mă refer la toți it-iștii care deja au două apartamente, jumate de milion pe bursă, zece bitcoini și casă de vacanță la Predeal și la Eforie, ci la pulime, la „lucrătorii esențiali”, ăia care fac și ei un net de 6.000 lei lunar din Glovo și Uber, la oameni normali, preocupați cu cheltuielile de zi cu zi și care n-au timp să se gândească la pensii sau care n-au de unde să pună niște bani în plus, lunar, în fonduri de investiții.

Și da, știu povestea aia cu „blocul din ’70, au trecut 50 ani de la construcție, când o să ieși tu la pensie o să fie mai bătrân ca tine”, dar realitatea e că majoritatea nu-și pot permite mai mult. Și uite de aia e mai rentabil să cumperi decât să locuiești în chirie. Bine, nu să cumperi în Chiajna…



Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

147 comentarii

  1. O sa fie misto acolo peste 20 de ani cu gunoiul aruncat pe geam si strans gramada pana la etajul 2

    00
    • Vecinii noștri de la etajul 4 care practicau sportul ăsta au murit de vreo 20 de ani. Înseamnă că au urmași de care nu știam 😎

      00
  2. Eu inteleg de ce cumparam proprietati inclusiv apartamente si e o idee foarte buna insa nu inteleg de ce ai cumpara acolo, pare sinistru cu bloc langa bloc si retea de inalta asa aproape.

    00
    • pai…daca nu acolo, atunci unde?

      fa un tur de Ilfov…si gaseste un sat unde nu se fac blocuri. prin jurul meu nu vad decat doua modele de succes: curte de 2000mp cu 6 case sau blocuri cu 3-4m distanta intre ele.

      00
    • @Bigbear pe langa asta, sa nu vezi tu un petic de verdeata, cu exceptia acelor balarii bineinteles … Ma gandesc la pensie cum iti petreci timpul, ca am stabilit pensia va fi mica deci bani de benzina/curent ioc. Oricum diferenta intre masinile alea germane si drumul ala plin de balti e tragicomica

      00
    • Bine e sa ai linie de înaltă tensiune, știi sigur că nu se construiește alt bloc lângă al tău.

      00
    • da, chelești doar tu, dar măcar nu ai vecini.

  3. De ce cumparam apartamente? Pentru ca: lipsa educatie financiara.
    Bun, nu zic ca e ceva gresit sau rau sa iti cumperi un apartament, insa daca prin achizitia unui apartament, te gandesti sa-ti securizezi in vreun fel pensia, va fi cam nasol.
    In loc ca romanul sa economiseasca, sa investeasca prin diferite metode, prefera sa se indatoreze pe ‘jdei ani, iar la pensie sa traiasca doar cu amarata de pensie si atat, stand in cei 54 de mp platiti toata viata. Clar, nu mai plateste chirie, dar e captiv acolo.
    A economisi intr-un fond de investitii, iar la pensie sa te bucuri totusi de niste bani frumosi – astea’s lucruri straine pentru romanul de rand. Pentru el, „a investi la bursa” nu exista. Exista doar „a juca la bursa”. E o diferenta intre joc si investitie. Dar romanul nu stie. El crede ca la bursa e joaca. Fix ca la pacanele. Da’, or sa sara unii si altii sa-mi explice ca la bursa e totul fake, ca e pe baza de noroc, ca bla bla bla. Portofoliul meu de investitii zice altceva. Si a trecut prin multe. Clar ca exista si scaderi, dar long-term, face pipilica pe orice investitie imobiliara.

    10
    • Sînt curios cum ar putea un om normal, cu o leafă lunară de, să zicem, 4.000 lei net, să plătească 400 euro chirie și să bage și bani pe bursă. Eventual, dacă are și-un copil sau doi. Chiar sînt curios cum se mai aplică sfatul ăla al tău. Că de fiecare dată cînd vine cîte-un sfat din astea, sună cam așa: „în loc să dea banii pe rată, să-i bage pe bursă”, dar nu zice nimeni: „și unde o să doarmă ăla, sub pod?” Că în cazul majorității, după chirie + cheltuieli, nu-ți mai rămîne mai nimic.

    • Nu stiu de ce, dar oamenii au impresia ca trebuie sa aiba zeci de mii de euro ca sa intre pe bursa. Stiai ca poti sa incepi cu foarte putin? Sau ca poti sa faci depuneri periodice cu sume si de 100 ron?
      Bun, evident ca trebuie sa iti creezi o disciplina financiara. Sa faci niste sacrificii macar o perioada, insa oamenii prefera sa se planga ca e greu, decat sa incerce.
      Cunosc un tip care are un salariu bunicel. Adica lui ii raman in mana, dupa ce-si plateste toate cele, cam 3000 ron. Pentru Bucuresti, eu zic ca e super decent. Stii cat reuseste sa puna deoparte? NADA. NIENTE. NIMIC. De ce? Pentru ca baga mancare in oras non-stop, pentru ca se plimba cu masina non-stop, pentru ca baga cinematografe la greu, pentru ca lista poate continua. Insa mereu se plange ca la final de luna nu-i raman bani. Prima data cand am vorbit, credeam ca omul incaseaza chiar putin, dar cand m-a rugat sa-l ajut cu niste sfaturi, si am vazut cu cat ramane lunar, si cu toate astea el nu reuseste 100 ron sa puna deoparte, m-am crucit. Crezi ca e singurul fara educatie financiara? Crezi ca i-ar fi fost greu sa puna deoparte 1000 ron pe luna, si sa isi faca distractiile cu 2000 ron?

      00
    • As vrea sa intreb pe expertul de servici urmatoarele:
      1) Ce suma trebuie sa adune un om pentru a avea o viata de pensionar decenta
      2) Ce profit anula poti cistiga in medie pe termne lung in „investitii” la bursa
      3) Ce suma din venit trebuie pusa deoparte pentru un asemenea plan?

      00
    • Interesant cum cei care ne sfatuiesc sa pierdem banii pe bursa nu joaca la bursa si
      nici habar nu au cum functioneaza asta.

      00
    • 1. Vezi cati bani iti trebuie pe luna ca sa traiesti. Notezi cu X. Ai de strans 300X (sau echivalentul a 25 de ani). Cauta „rule of 4%” pt mai multe detalii.
      2. -8~10%
      3. cat sa strangi banii de la punctul 1.

      00
    • In ce sa investesti? In Romania? In acest moment investesc in aur cate ceva si cam atat. nici la bursa, desi bursa de aici e o idee mai isteata decat aia din Romania. De ce sa cumperi apartament/casa? Chiar si pentru ca inflatia in acest moment acopera bine merci DAE-ul. La mine in sat se misca undeva la 6%, DAE e sub 3%. Daca as tine la tescherea banii aia, as pierde de fapt in fiecare an.

      Sa nu mai spun ca deduc o groaza de costuri legate de ipoteca, asa ca ma ajuta si la taxe.

      Iar fie-mea, daca nu devine ea milionara pana atunci, nu va avea datorii, ca platim noi casa. Daca nu e tampita (si nu pare), face rost de bursa decenta, are o casa deja platita (sau in curs de platit de catre babaci), o masina se gaseste, asa ca intra in viata FARA DATORII, chestie pe care nu multi tineri de pe aici o au.

      In Bursa si altele investesti banii de care nu-ti pasa, nu cand traiesti de pe o zi pe alta. Si, la ce pensii vom avea cam peste tot, macar casa sa fie platita, sa nu dormi in strada.

    • Unde generezi tu la bursa un profit de 8-10% constant timp de 25 de ani in Euro?

      00
    • Imi permit sa adaug o mica completare la comentariul lui Boris: si sa iei in considerare ca la fiecare 20 de ani, inflatia e undeva la 50% (considerand o inflatie anuala de 2%). Nu mai stiu daca „rule of 4%” lua si asta in calcul sau nu.

      00
    • Sp500 are cam 10% dar asta nu e o garantie. Bursa nu e pt cei care nu si permit sa piarda bani. Fonduri de pensii private sunt produsele pe care acesti oameni ar trbui sa le cumpere, care au in componenta bonduri, equities si sunt f diversificate si acopera (aproape) inflatia anuala.

      00
    • Serghey,
      Ai pus degetul pe rana cu faptul ca poti sa si pierzi la bursa.
      E mare diferenta intre a pierde la bursa banii care altfel erau destinati distractiei si in a pierde banii de pensie mai ales cind esti peste 60 de ani.

      00
    • Subscriu la comentariile lui CP, ambele. Eu sunt un tip care a locuit in cea mai saraca tara din Europa, nu am simtit saracia pe pielea mea, insa de fiecare data cand ieseam din casa vedeam saracia aia crunta, cu alcoolici, cu blocuri ca dupa razboi, cu oameni care apasati de grijile vietii nu zambesc aproape deloc. De aceea, cand m-am facut mare, mort copt juma de salariu e in economii/investiitii pe bursa. Nu mananc in oras, maxim 5-6 ori pe an. Nu merg la cinema, nu merg in excursii, nu nimic. Pana nu ajung la o suma care sa imi poata permite iesirea din activitatea cheltuielile sunt tinute pe minim. Si da stau cu chirie.

      00
    • @CP Nu cred ca este vorba numai de lipsa educatiei financiare. Eu unul nu am auzit pe nimeni, bai am iesit la pensie, acum incepe viata. Cu alte cuvinte, nu dau vrabia din mana pe cioara de pe gard. Daca sunt sanatos acum, am ceva bani si pot face X chestii cred cu tarie ca acum este momentul. Nu inseamna ca nu pun bani deoparte dar nici nu stresez prea mult sa fac un tel din asta. Strainii aia de ii vedem prin vacante sunt exceptii si nu regula. Majoritatea tot captivi sunt in tarile de bastina si multi din ei pe social pentru ca nu le ajunge pensia. Nu ca este negativ, dar Spania sau Portugalia sunt pline de britanici sau germani. Toti iti vor spune ca sunt acolo pentru clima. Realitatea este ca ar fi la nivel de trai cu pensionarul roman daca ar ramane prin tarile de origine. Altfel, vad acum proiecte imobiliare promovate pentru pensionari in Bali, Thailanda si Laos. Cu EUR 60000 iei un apartament decent pe acolo. Cartier „inchis” cu spa, facilitati medicale etc. Cu pensia, fie ea si din Romania te descurci pe acolo. Mai greu poate in Thailanda in functie de locatie, mult mai bine in Bali sau Laos. Cu 1700 RON pensie esti printre cei bine platiti, activi in munca in Bali. La naiba, sunt oameni activi in munca ce castiga EUR 600 700 prin Spania sau Portugalia. Mancare si servicii ieftine, expati pensionari ca tine, clima blanda, de ce nu, intr.un final. Nu este ca si cum ai muta muntii la batranete si ai nevoie de fonduri sa faci investitii. Pot intelege in cazul Romaniei sa pui bani deoparte pentru copii pentru ca ai poate cea mai mica taxa de mostenire din Europa, cat o mai dura si asta, dar altfel…

      00
    • @Daniel: felicitari, esti un trist. sa mananci in oras de 6 ori ppe an inseamna o data la 2 luni. vacante banuiesc ca nu. dar o sa fii un pensionar bogat …

      00
    • Daniel, bravo tu o să fi cel mai bogat din cimitir :))

      00
    • Lucifer, Eugen, nu, nu e vorba sa fiu cel mai bogat din cimitir, cred doar ca pana nu ai un minim necesar de supraviețuire gen 2-3 ani nu te arunci la mâncat in oraș si impresionat gagici cu mac-ul la Starbucks

      00
    • Hai eugen, el traieste pentru a fi bogat la batranete. Atunci va calatori si va juca biliard … cu sfoara!

      00
    • Mihai, si aia de i-ati dat thumb up, voi sunteti exponentii epocii post truth frate. Adica ai cifre la un click distanta, dow jones pe 30 de ani , 10.75%. Asta nu e o parere a unui prost de pe net, e un fapt pe care puteai sa il verifci in loc sa dai repede un comment sa zici si tu ceva ca sa semnalizezi.

      Inteleg ca tie ti se parea mult randamentul ala, da’ in loc sa te increzi prosteste in parerea ta neinformata, nu puteai mai bine sa cauti si sa nu te faci de cacat? Mereu sunteti asa siguri pe voi, desi nu stiti nimic?

      00
    • A economisi, a investi la bursa – nu sunt chestii care sa le faci neaparat pt pensie; ati inteles total gresit mesajul, cei care doar la asta s-au gandit. Poti sa economisesti si sa investesti si pentru mai tarziu – insemnand 5-10-15 ani. Pe deoparte sariti ca arsi cand auziti ca unii isi fac planuri pt pensie, dar nu aveti nicio problema cu inhamatul la rate pt 30 de ani, cu dobanda variabila.

      E cel mai simplu sa cauti scuze si motive pentru a nu investi pentru viitorul tau. Ca bursa poate sa scada, ca banii investiti acolo se pot pierde, ca bla bla bla. Evident. La fel de sigur precum iti ia foc apartamentul din cauza vecinului de la 2; doar ca diferenta e ca bursa isi revine, apartamentul nu prea.

      Nu am pretentia sa fiu vreun mare expert in finante sau mai stiu eu ce asteptari avea cineva in comentarii ca as fi. Deloc. Doar ca am vazut atat de multe exemple in jurul meu de oameni care au trait clipa, candva – iar acum sunt vai si amar. In loc ca atunci cand o duceau bine, sa fi pus si un ban departe, investit in ceva-orice; au preferat sa traiasca de toti banii atunci, si acum stau pe imprumuturi, rate, datorii si asa mai departe.

      N-am nici vreun interes sa conving pe cineva ca bursa sau investitiile in general sunt bune. Cine are urechi de auzit, sa auda; cine considera ca vorbesc prostii sa treaca mai departe. Voi dormi la fel de bine la noapte, chiar daca primul comentariu a primit atatea unlike-uri, pentru ca nu caut vreo validare asupra conceptiilor mele cu privire la economii sau investitii.

      00
    • @CP, vreau sa discutam mai multe despre investiții/economii. Scrie-mi te rog la ionica.radu(at)iCloud.com

      00
    • @dojo-cind am ajuns eu in America,mortgage interest la case se invirtea intre 12-15% datorita inflatiei.Cu inflatia care-i acum in America(and going up big time) o sa ajunga dobinda la mortgage tot unde-am gasit-o eu acum 30 de ani.PS-tot atunci,dobinda la cumparat masina sau mobila era in jur de 20-25%,acum e aproape zero,va fi un salt in necunoscut dramatic pentru cine n-a mai trait asa ceva.Cit priveste casa lasata mostenire copilului,uita,in America nu-i ca-n Romania,copiii isi vad de viata lor departe de parinti de la virste fragede.

      00
    • @CP Poate am inteles gresit dar, pensia ai mentionat.o de 2 ori in primul tau comentariu. Ratele pe 30 ani tot investitie sunt. In ceva concret si pe care il utilizezi. Banii pe care ii pui la bursa cum spunea cineva mai sus sunt aia pe care la o adica iti permiti sa ii pierzi sau sa recuperezi mai putin. In piramida nevoilor intai esta casa si mancarea. Banii de investit la bursa sunt undeva mult mai sus. Inainte de bani la bursa ar trebui macar un cont de economii pentru situatii neprevazute. Spui sa faci economii pentru 5 – 10 – 15 ani. Care este scopul acestor economii? Sa pleci in vacanta sau sa cumperi ceva serios cum ar fi un apartament? Daca raspunsul este vacanta in mod cert mai bine pleci acum iar daca este un apartament tot acum este momentul. Boris spune ca pe 30 ani dow jones are 10% De acord. Eu vin si spun ca in anii 90 cumparai un apartament in Bucuresti bine pozitionat intre 8 si 10 mii dolari. 30 ani mai tarziu apartamentul a evoluat cam cat dow jones. In mod cert sunt legate, cand bursa are guturai si imobiliarele au febra. Nu vad de ce as sta in chirie si sa investesc la bursa facand din asta o prioritate. Cand o sa recuperez banii de la bursa la pensie sau cand vrei tu, chiria nu o sa mai fie 400 euro ca astazi ci se va apropia de 1000 probabil iar un apartament de la 80 000 o sa ajunga pe la 200k Unde este afacerea daca trebuie cu banii aia multi sa platesc totul mai scump? Daca deja ai apartamentul tau, totul platit si raman bani de bursa go for it altfel, daca trebuie sa te strangi nu vad rostul. Cati pot spune asta in RO? Nici eu nu sunt vreun expert financiar si accept fara probleme corectii pe ideile astea.

      00
    • @CP: Nu sunt cu totul de acord cu tine, dar prietenul tau e prost rau. Nu stiu ce venit si cheltuieli are (daca poti detalia) pana sa ramana cu 3000 net, dar daca nici din aia chiar nu-si poate pune deoparte macar ceva atunci chiar e prost. Noi, eu si sotia, luam in jur de 5000 net si din aia traim si nu trece o luna fara sa sa punem deoparte macar 2-300. Recunosc, n-avem rata la casa, nici chirie ci doar la masina pe 3 ani aprox. 600 lunar si nu prea iesim in oras (maxim 2-3 ori pe luna), dar avem de tinut un copil la scoala.

      Ca s-o ducem si noi mai bine, ii rog pe cei care-mi vor explica sa schimb locul de munca sa vina cu oferte concrete, dar sa tina cont ca nu stiu programare si nici munca fizica nu pot din motiv de sanatate. Aaa, n-am nici permis de conducere. :(

      00
    • P.S. Nu locuim in Bucuresti ci in Oradea, deci ofertele sa fie doar din jurul orasului sau sa se poata face de acasa. :) C-am multe pretentii, asa-i? OK, fac o exceptie de la regula si ma pot muta in alt oras (pentru training) timp de 2-3 luni daca e necesar.
      Multumesc!

      00
    • @Connex: Bun, poate nu m-am exprimat eu bine din prima. Ce vroiam sa zic: romanul sta prost la capitolul ‘educatie financiara’. Asa cum am scris si prima data: sa iti cumperi un apartament nu este o decizie nasoala. Nunu! E chiar o decizie buna. INSA, problema e atunci cand te vei baza 100% pe acel apartament la pensie spre exemplu. Si am zis de pensie deoarece pana atunci o mai duci cum o mai duci, insa la un moment dat, forta ta de munca va fi 0, sursele de venit extra vor fi si ele 0, singuri bani pe care te vei baza va fi pensia. Si cand am zis de investitii sau economisit, ma refeream si la faptul sa-ti securizezi cumva macar o sursa de venit extra la pensie. Eu investesc acum si cu gandul pe pensie, dar daca vreau sa calatoresc anul viitor, o pot face fara nicio problema. Nu strang cureaua in asa hal incat sa nu ma bucur de viata. Dar nici nu vreau sa fiu vai si amar de la o anumita varsta in colo. Oamenii privesc pensia sau varsta aia, prin ochii astia de acum, cat sunt tineri. Cand sunt in putere. Dar daca vei avea nevoie de cineva care sa te ingrijeasca? Iar copiiilor nu le va pasa de tine? Cu ce platesti pe cineva care sa te ajute? Cu banii de pensie?
      Bun, inteleg ca si apartamentul e o investitie. Este. Dar nu suficienta pentru pensie. Ce vei face daca vei avea nevoie de mai multi bani la pensie? Vinzi apartamentul si te muti apoi in chirie? O fi si asta o varianta, in ideea in care cu banii de apartament vei putea trai 15 de ani in chirie si sa-ti mai si ramana; dar ce faci daca vei trai 25 de ani? :))

      @Ionică: daca vrei vreun sfat financiar sau de investit, nu sunt eu persoana potrivita :)

      @Radu-Mihai: la concluzia asta am ajuns si eu. Ca pur si simplu nu-l duce capul. Mereu cere bani imprumut. Mi-a cerut o data, de doua ori, de 5 ori; si pentru ca stiam ca nu e chiar coate goale in privinta salariului, chiar l-am intrebat de ce mereu ajunge in situatiile astea. Cand am aflat ca el nici macar cu banii aia nu se poate descurca lunar (deci el scazand cheltuielile gen utilitati, chirie, etc – ramanea cu banii aia), am ramas paf. Pur si simplu nu isi impunea o regula sa puna niste bani deoparte. Si mereu la final de luna ajungea in ultima suta de ron, sa o cheltuie. Si ca el sunt multi romani, care in loc sa puna deoparte 200-300-500 ron pe luna, traiesc de pe o luna pe alta. Sa-i pui deoparte banii aia, sa zicem intr-un depozit bancar – fara ca sa-i pui sa lucreze pentru tine, mi se pare la fel, o mica prostie. Cu timpul banii aia se devalorizeaza destul de mult, si practic strangi degeaba. Nu mai bine banii aia ii pui sa lucreze putin? Exista randamente bune in diferite instrumente financiare. Trebuie sa te documentezi putin, sau daca nu vrei sa te documentezi, platesti o consultanta la cineva in domeniu, care te va ajuta sa intelegi domeniul asta.

      00
    • comentariile si reactiile de aici arata cat de habarnisti sunt romanii cand vine vorba de bursa si investitii, inclusiv in randul celor cu venituri peste medie. daca in ultimii 20 de ani cineva ar fi investit lunar 1000 de lei in companiile care formeaza indicele BET al BVB, astazi ar fi avut actiuni in valoare de 3 mil lei. cu o investitie de 13 ori mai mica. Companiile de pe BVB sunt inca foarte ieftine, iar bursa este foarte stabila, tocmai pentru ca investitori persoane fizice sunt f putini. Si pentru toti specialistii de mai sus: la bursa nu pierzi bani. Pierzi bani in momentul in care te panichezi si vinzi cu un pret mai mic decat ai cumparat. Daca iti faci cat de cat temele si cumperi companii serioase, pe termen lung bursa isi revine intotdeauna. Trebuie doar sa ai rabdare. Exista tot felul de formule de a investi si care reduc la minimum riscul de a pierde bani. Poate ca pierzi cu o companie, dar castigi cu alte doua. Oricum, nu incerc sa conving pe nimeni. E alegerea fiecaruia sa ramana sarac si prost.

      00
    • @cristi: 1000 de lei lunar?!? Ma faci sa rad. Majoritatea de abia acum raman cu atat dupa ce-si platesc utilitatile (nu vorbesc de cei cu rate sau chirii). Te auzi ce vorbesti? In Romania si sa ramai cu 1000 curat e o raritate.

      00
    • @Radu-Mihai, te rog mult, nu o lua in nume de rau. Dar daca nu te descurci cu banii pe care ii castigi momentan, e cazul sau timpul sa iti schimbi jobul.
      Acum 15 ani eram in fix acelasi punct, in care nu vedeam mare lucru dupa salariul lunar. Ramaneam cu foarte putin si asta ma frustra. Am schimbat jobul, pentru ca la acel loc de munca, mai mult de cat castigam in acel moment, nu erau sanse sa castig. Prin urmare am plecat. Nu te tine nimeni fortat intr-un loc, iar daca ai ramas acolo si nu vrei sa iesi din zona de confort, nu e nimeni vinovat pt ca nu poti pune niste bani deoparte lunar. E fix, dar fix problema si vina ta. Nu e de vina nici guvernul, nici presedintele, nici seful tau, nici vecinii tai – nimeni! Tu esti cel vinovat ca te afli in acel punct si nu faci nimic sa-ti indrepti situatia.

      00
    • @ CP Hai ca tot la pensie ajungem :) Este clar cred pentru toata lumea ca este bine sa ai bani pusi deoparte. Pina la bursa totusi mai ai asigurari de viata, pensii private, etc. Punctual, este interesanta problema ta legata de cine te ajuta la pensie daca copiilor nu le pasa. Eu vad problema relartiv simplu, in situatia aia as lasa mostenire apartamentul contra ingrijire. De cealalta parte a baricadei, se intampla asta si in RO, gasesc mult mai interesanta investitia sa oferi ingrijire unui varstnic in schimbul apartamentului. Ingrijire inseamna suma de bani lunara nu sa ii cari sacosele din piata. Nu stau in tara, intamplarea face sa am prieteni care sunt in situatia asta, au platit „cash” jumatate din pretul apartamentului si o suma mica lunara pe perioada vietii batranilor. Domnul 87, doamna 84. Daca nu sunt rude cu Matusalem, or sa iasa in castig cu o suma frumusica cu mult peste ce poate oferi bursa in aceeasi perioada de timp. Cumva creepy sa astepti sa moara cineva sa faci bani dar, situatiile astea exista.

      00
    • Zic sa inceapa cineva un thread cu idei de investitii. Am si eu cateva idei

      00
    • facem și asta, stai să vină rezultatele examenului la prostată. :D

    • @Connex: evident ca in final tot la pensie ajungi. Pentru ca si cei care isi iau un apartament prin credit pe 30 de ani, tot la pensie se gandesc: sa nu plateasca chirie atunci. Spui ca pana la bursa exista pensii private, asigurari de viata, etc. Evident. Instrumente financiare exista o groaza. Intrebarea care se pune este: sunt folosite, sau nu? Eu nu zic ca bursa e cea mai cea. Insa e din punctul meu de vedere o metoda foarte buna si de economisire, dar si de crestere a averii. A facut cineva mai sus niste calcule, ce inseamna o investitie lunara, pe termen lung. Pentru mine, bursa e doar o metoda de a-mi asigura viitorul. Nu imi pun toate oale in acelasi cos, iar pentru moment am 5 zone in care imi directionez economiile. Cate putin in fiecare. Bursa e una din ele, si pana acum sunt pe plus. Am fost si pe minus. Cu siguranta voi mai fi pe minus. Atata timp cat am sange rece sa nu vand atunci, va fi bine.
      Oamenii sunt reticieni deobicei in a-si lasa investitiile sa fie gestionate de altii, si la fel sunt si eu. Am si eu o doza de neincredere, ca pana la urma oamenii sunt oameni fie ca lucreaza la bursa, la fonduri private sau la brokeri. Garantii nu exista nicaieri pe lumea asta. Si amaratele alea de depozite bancare, garantate pana in 100k sau cat or fi ele garantate, daca statul se razgandeste, uite cum garantia initiala se duce pe apa sambetei. Ca statul tot de oameni e condus.
      Nici sa tii banii la saltea nu e bine. Ca inflatie, ca riscurile sa ramai fara ei, ca tentatii, etc. Si atunci ce sa faci? Sa te resemnezi si sa iti bagi picioarele in ea de viata si de treaba, sa iti iei un cort si sa stai in natura? O fi si asta o varianta, iar pentru unii poate functioneaza. Insa atata timp cat ai ganduri serioase sa ramai ‘in sistem’ pana la adanci batraneti, cred ca e de datoria fiecaruia sa-si asterne lucrurile pentru mai tarziu, pentru ca asa cum isi asterne, asa doarme.

      00
    • @CP: Nu ma (chiar) plang si nu ti-o iau in nume de rau, deoarece din putinul nostru reusim sa punem deoparte cate un pic. Mi-ai recomandat sa schimb locul de munca si-ti multumesc pentru sfat, dar fara o oferta concreta nu pot face asta. Ideea e ca-mi caut, dar nu gasesc nimic ce mi s-ar potrivi. Asadar „ceva” fac, dar fara rezultate. Daca stii ceva concret, poti cere la Vali (ai acodul meu s-o dai mai departe) adresa mea de mail si ne auzim acolo cu detalii.

      00
    • „cand te vei baza 100% pe acel apartament la pensie spre exemplu”
      hai ca aici te-ai mai apropiat de adevar. Dar, daca stai sa analizezi si mai profund, daca aia se bazeaza numa pe faptul ca au apartamentul, de ce crezi ca ar avea bani mai multi daca ar investi in bursa. Cum poti sa crezi ca omu ala are cunostiintele corecte pentru bursa?

      nu inteleg alta faza. „e blocat in apartamentu ala”. In lumea mea apartamentele se mai vand, se mai inchiriaza. In a ta, numa se sta in ele?
      Plus, daca ai un apartament in capitala, la pensie poti sa il vinzi sa iti iei ceva mai spre provincie, unde sa o freci mai cu spor

      00
  4. de ce cumparati poate, ca io nu stiu pe nimeni sa fi cumparat acolo sau in prelungirea ghencea, lol, numai fit sarakii

    00
  5. Pai si aia cu „salaru'” minim, ca aia sunt majoritari in Romania ( nu IT-stii cu bitcoini sau cel care castiga 4-5 mii net), aia ce fac?

    00
    • Asta este problema, ca multi analizeaza comportamentul celor din jur raportandu-se exclusiv la viata lor si la nivelul lor de venituri. Iar comentariile vin in special de la cei cu venituri peste medie. Cei mai saraci de obicei prefera sa taca din gura.

      00
    • True that. In plus atunci cand ai salariu mic si de abia iti acoperi cheltuielile actuale (chirie, intretinere, curent, gaz, mancare etc.) cum mai poti pune bani deoparte pentru depozit ?

      00
    • sagi, ai un pic răbdare, am pe țeavă un articol pe tema asta.

    • @Cosminnn – sistemul si procesele sunt la fel, este o mare greseala sa crezi ca e diferit in functie de venituri, difera doar suma pusa deoparte.
      Esenta este sa incepi cu economisirea si apoi te incadrezi in restul banilor exact la fel cum daca iti creste salariul de luna asta cu 100 de lei nu imi poti spune ca tu cheltui la fel si iti raman in fiecare luna 100 de lei in casa, pentru ca tindem sa cheltuim in functie de cati bani avem. Ma indoiesc ca un angajat cu salariu minim pe economie nu bea o bere, un suc, fumeaza o tigara, cumpara un covrig – etc. Problema este de motivatie si educatie, sa inteleaga de ce fac un lucru si ce castiga facand acel lucru.
      Uite, un exemplu de calcul de dobanda cumulata – un om care pune 50 de lei pe luna in cont investind in bursa cu 8% dobanda anuala (care e media) dupa 40 de ani o sa aiba in cont 175 de mii de lei. Admitand ca dobanda e aceeasi, 8% inseamna ca la pensie in fiecare an el castiga 14 mii de lei pe an, undeva la 1100 de lei pe luna care vine peste pensie.
      Calcule si variante sunt multe, marea greseala e sa crezi ca investitiile sunt doar pentru unii cand practic sunt pentru toti, doar sumele difera.

      00
  6. Raspunsul e simplu: cumpara fiindca este ieftin. Inca este ieftin. Cu o rata de 1200 lei si avans 5-10 mii euro iti iei un apart cu 2 camere in satele de langa bucuresti sau intr un bloc din 70 mai „central”. Chiria tot acolo, trebuie sa o platesti ca doar nu stai sub pod, vorba comentatorului de mai sus. Iar daca esti in pic cumpatat si ai un job ceva mai bun in cativa ani, mai dai cate 5000 euro la banca la un an doi, in 10 ani ai scapat de credit. Inchiriezi prima casa, faci credit pt o doua mai mare si mai buna, incasezi o chirie aproape cat rata, altfel te descurci. Iar la pana la pensie termini si creditul 2, poate iti permiti o casuta pe la tara, ai o pensie, 2 chirii…nu e asa complicat. :)

    00
    • Mai Daniel si viata ta de cacat in ghetoul ala sinistru nu o pui in cakcul?

      00
    • Poate viata ta e de cacat. Eu stau bine merci la casa cu 2 imobile inchiriate. Dupa schema de mai sus.
      Poti sa stai f bine si in chirie de 1000 euro pe nordului im 2 camere. Acolo e viata adevarata…
      Aici discutam de oameni normali, peste 90% din tara asta.
      Si explica mi te rog cum ocolesti viata aia de cacat cu 2 venituri de 3000 lei?

      00
    • “Il platesti de 2 ori” in 30 de ani. Ia in calcul si puterea de cumparare, preturile si inflatia de atunci. Ca si cum ai lucra angajat la mine, ai avea salariu 500 de euro si peste 30 de ani ti-l fac 1000.

      00
  7. Am luat apartamentul acum 5 ani. Rata de acum e la jumătate din cat as putea cere pe chirie.

    00
    • Dormi în fața blocului și dă-l în chirie

      00
    • Aham, si ai bagat intre timp 10-15-20k sa-l mobilezi si aranjezi. Hai lasati calculele astea de 3 lei, ca nu e doar achizitia initiala la apartament.

      00
    • @venom, si confortul nu conteaza? nu e neaparat sa bagi aia 10-20k in el deodata, si da, poti sa faci si cum spune curly, poate sau are curaj oricine? clar nu, hai sa nu inventam povesti ca e rau sa fii proprietar, dar mai rau decat proprietar sau chirias e sa nu ai un job stabil care sa creasca mai bine decat inflatia, acolo se prind multi in datorii, pierd jobul si apoi cad in depresie ca isi pierd si casa

      00
    • @venom, dacă rata ar fi comparabilă cu chiria, da, nu merită să cumperi, dar la cum e piata chiriilor azi, de diferența de preț fata de o rată, îți decorezi apartamentul cum vrei tu.
      Nu neg că e mai ușor cu chiria, dar nu pe piata anormală din Romania.

      00
    • @Zarax, si daca nivelul chiriei ar fi la fel de mare ca rata lunara, tot ar fi mai convenabil sa cumperi apartamentul din 2 motive importante:
      1. La finalul perioadei, indiferent cat de mare este, ramane al tau.
      2. Poti sa-l personalizezi, sa faci orice modificare fara sa fie nevoie sa ceri acordul proprietarului. Si fara sa te gandesti ca daca iti cumperi o canapea noua nu ai unde sa o pui pe cea existenta in apartament.

      00
    • @Andrei G, pe de altă parte, daca te uiți pe o simulare de credit, vezi că ajungi să îl plătești de 2 ori. De aceea e important ca daca iei apartamentul prin ipotecar, sa te zbați cat poți să plătești cat mai repede.

      00
    • vezi că ajungi să îl plătești de 2 ori.

      stop this shit. really now. nu îl plătești de două ori. plătești o taxă pentru că folosești banii altcuiva, bani pe care nu îi ai. dacă i-ai avea, nu ai plăti taxa aia.

    • Este clar ca il platesti de 2 ori. Doar ca platind chirie, dai aceiasi bani si la final nu ramai cu nimic.

      00
    • Sau cum spune @Vali, platesti o taxa pentru a te folosi de banii altcuiva.
      La fel cum in cazul chiriei platesti o taxa pentru a te folosi de casa/apartamentul altcuiva.

      00
    • rata: platesti apartamentul de doua ori, ramai cu apartamentu
      chirie: platesti apartamentu de doua ori juma, ramai cu o pula in cur

      alegerile astea

      00
  8. Cine stie de ce, probabil pentru ca habar n-avem ce e o dobanda variabila pe 30 de ani si cum se calculeaza.

    00
    • Nimeni nu zice de BNR & cum nu face chestii.

      00
    • Practic este imposibil de calculat dobinda variabaila pe 30 de ani pentru ca este… variabila. Azi poate fi 2% iar o luna mai tirziu 3%.

      00
    • Nu e vorba doar de dobândă, să consideri cumpărarea unei case investiție pentru pensie e valabil doar dacă o iei cu banii jos nu cu credit pe 30 de ani.
      Acea propietate „te leagă de moșie” o să fi doar un sclav local care muncește în zona aia unde are casa, și pierzi eventuale posibilităti de job sau carieră fiindcă te limitezi să cauți job doar în zona aia.
      Cu pensia e simplu, trebuie să faci ce fac și alții din țări mai mari, când ajungi la pensie divorțezi de babă și te muți în Thailanda sau în Indonezia, cu pensia ta de rahat de aici, acolo ești un mic rege și îți permiți o nevastă tânără care să aibe grijă de tine :))

      00
  9. Acolo, si in Popesti, si in ‘Titanul nou’ sau orice alta zona de pe langa București in care se fac ghetouri de astea, se cumpără pentru că sunt mai ieftine . Iar rumunul, nu intelege ca mai ieftin este in cele mai multe cazuri, mai prost…materiale proaste, manopera în batjocura, lipsă locuri parcare…dar nu sunt astea probleme pentru rumun, e inventiv el…mai o reparatie (probabil la fel de proasta) la chestiile facute în batjocură, autoturismul mult iubit parcat pe domeniul public…in poze apar si niste mertane…probabil sunt ale ‘investitorilor’ care au sesizat oportunitatea dată de prostia si taranismul cumpăratorilor si care isi fac mendrele ungand rotitele angajaților din primării…sunt in Vest de sărbători…mă uit la ce bun gust a fost la blocuri de pe aici…cred ca ne departam,nu ne apropiem …se mareste decalajul, nu se reduce…

    00
  10. Militari Residence e deja un ghetto. E groaznic, din toate punctele de vedere.

    Iar ca sa-ti raspund, atata isi permit majoritatea romanilor.

    Statisticile spun ca avem in jur de 2 milioane de salariati pe minim, adica 300 de euro net.

    Granted, o parte din ei mai iau ceva si la negru peste mizeria aia de salariu, dar banca e interesata de veniturile fiscalizate pe cartea de munca.

    Presupunand ca salariile nete reale si fiscalizate ale unui cuplu se ridica pe la 1000 de euro net, calculul e trivial.

    Banca il pune pe unul dintre ei co-proprietar in acte cu calitatea de imprumutat, gradul maxim de indatorare e pe la 40% pentru credite de nevoi personale iar pentru ipoteci putin mai sus, sa spunem 50%.

    Asta inseamna ca un cuplu de tineri de in jur de 26-28 de ani (profilul Prima Casa), dispune de o rata de in jur de maxim 200 de euro lunar pentru cumpararea unui imobil cu destinatia de locuinta habituala (ca mai au de obicei si niste credite care le cresc rata de indatorare)

    Asta s-ar traduce in ceva de genul 50.000 de euro.

    De banii aia nu iti iei casa la porumb langa Bucuresti, dar iti iei ceva de 2 camere decent intr-un „X Residence” cam oriunde.

    Iar cei care stau chiar pe minim – Militari Residence si asemanatoare, la maxim 40.000 si doua camere care de fapt sunt o garsoniera cu un rigips basit pe la mijloc.

    Avansul din ce le ramane de la nunta, o Octavia 2 din 2007-2008 si asa se incepe veatza.

    00
  11. Eu: Cumpăr X pentru ca am nevoie de X.
    Tu: Nu ai nevoie de X, nu cumpăra!

    Și ce ai mai dori tu sa fac eu pe banii mei ?

    00
  12. Cumparam apartamente din cauza presiunii sociale. Parinti, cunostinte…peer pressure….

    Asta e adevarul.

    00
  13. Ce-i cu mercedes-urile alea prin namoale ? In principal lumea cumpara apartamente acolo fiindca raportul pret/mp este unul bun si merge sa faci manevra cu imprumut de nevoie personale ca sa iei credit de prima casa. Dar daca iti permiti masina premium nu exista nici o logica sa cumperi apartament la namoale.

    00
  14. Am mai zis-o si ma repet: „Majoritatea n-au salariu de 7000 (la cat se calculeaza pensia in articol) si nici macar 4000 (un om normal din comentarii) ci un maxim de 2000-2500. Daca cel care a scris articolul a zis c-o sa moara de foame restul ce or sa faca?!?!?
    Ca sa raspund „intrebarii” referitoare la motivul pentru care se cumpara apartamante la porumb pot sa spun ca stiu 2 motive: investitie imobiliara (se da in chirie) sau atat isi permit romanii. De ce accepta conditiile nasoale din „cartierele” astea noi? Pentru ca n-au altceva si au impresia ca daca e nou e mai calitativ, dar se inseala amarnic.

    00
  15. Militari Residence e deja ghetou. Nu stiu daca chiar intelegeti cat de multe blocuri sunt acolo, as paria ca peste 100 si ceva, pe o suprafata extrem de mica, cu o infrastructura practic inexsitenta. Acolo cred ca locuiesc undeva intre 50.000 – 80.000 de suflete, lejer, deci cu alte cuvinte o resedinta de judet, cu mentiunea ca resedintele de judet au o suprafata de 5 pana la 10 ori mai mare, iar infrastructura asa invechita cum e, orasul nu e sufocat precum MR

    Diferenta majora intre MR si un oras de judet e ca majoritatea locuitorilor din Militari Residence sunt tineri, adica muncesc, imaginati-va ca tot orasul dimineata pleaca la munca (lasand pandemia la o parte, unde, poate o parte a lucrat de acasa). Se iese din MR cu masina doar pe 4 strazi cu o singura banda pe sens, Uverturii, strada care iese pe langa Metro Militari, strada care da in centura si inca una care te duce in Giulesti. Daca nu iei masina, iei un autobuz de acolo (178 parca) care sta in aceeasi coloana cu masinile. Apoi mai poti merge aproximativ 20-25 min pe jos pana la metrou, iar daca ploua, efectiv te urci pe garduri caci baltocile sunt pana la genunchi. Tot orasul pleaca dimineata, tot orasul se intoarce seara. Calitatea vietii este de cacat, indiferent ce incearca sa te convinga un locuitor al MR.
    Daca stai in MR, vinde acum, sau daca nu poti, inchiriaza si muta-te in oras, intr-un cartier normal, unde nu trebuie sa pleci la 5 dimineata ca sa nu prinzi omor.

    00
    • Si unde imi recomanzi? La Doamna Ghica sau pe la cotroceni la 2500 E/mp? Stiu, la Iancului, o mizerie veche la suprapret, unde renovarea e 20K si te incalzesti la radet…calorifer electric! Destept,nu?

      La porumb, macar bag stiuleti in soba, bogatule!

      00
    • Muta-te din Bucuresti. Sincer. Dupa ce ca e un oras infect cu un aer si trafic infect, multi se si intreaba de ce nu pot sa aiba si ei parte de asta. Nu mai aspirati sa va mutati in Cotroceni, tot acelasi aer de kkt respiri.

      00
    • Bai, dar acum cateva zile nu muiati voi Bucurestiul ca e de kkt si ca va bagati plua in el ca voi aveati aer curat in fundul taranoaiei de unde ati venit in oras si v-ati mirat ca wc-ul nu e in fata blocului ci in casa?

      Ce sa vezi…”bucurestenii” au plecat acasa… si s-a eliberat orasul ;-)

      00
    • Mi-am luat si eu apartament cu prima casa in Chiajna acum 10 ani (nu in militari residence: un pic mai aproape de metrou, dar in timp tot in ghetou s-a transformat). Erau 2 blocuri cand am cumparat eu, si era aerisit prin jur. Nu l-am luat pentru pretul mic (era echivalent la pret cu aprtamentele vechi din Bucuresti) – ci pentru ca era nou.
      Dupa ce l-am cumparat, au inceput sa construiasca blocuri inghesuite peste tot in jur, la 5 metri unul de altul, fara a lasa vreun pic de loc pentru trotuare, magazine, farmacii sau, Doamne fereste, parc. Au ajuns sa fie vreo 20 de blocuri fara nici un fel de serviciu in jur. Inclusiv RATB-ul, cand au reorganizat liniile si se discuta de introducerea unei linii in cartier, au zis ca au nevoie de un loc unde sa poata intoarce autobuzele si nu gaseau nicaieri un astfel de loc.
      Devenise insuportabil de trait acolo asa ca a trebuit sa imi resetez viata, sa plec cativa ani prin straintate sa strang bani ca sa lichidez creditul si sa scap de apartamentul acela.
      Pana la urma l-am vandut in pierdere acum 2 ani (asta ca sa demontez mitul ca apartamentele sunt o investitie si ca in timp valoarea lor o sa creasca). Cand am ajuns in Brasov, si am vrut sa vad un apartament in cartierul de vis-a-vis de Coresi, n-am putut sa merg 100m pe jos, in interiorul cartierului de cat praf era. Si am zis, nu mersi, poate sa fie cel mai nou si modern apartament, nu mai vreau ghetou.

      00
  16. Nu mai vreau sa-l sun pe nenea care a scris textul care raspundea la „Pana de curent care ne va arunca in epoca de piatra!”… apropo, mai asteptam mult pana aia care va paraliza Europa?
    Nu mai vreau sa-l deranjez pe om, asa ca intreb aici: e legal sa faci blocuri atat de aproape de reteaua de inalta tensiune? Puii mei, nu o atingi cand scuturi carpele de praf, sau, citand un comentariu de mai sus, nu vor atinge „proprietarii” cand vor arunca gunoiul pe geam?
    E legal atat de aproape?

    00
    • Legea zicea ca teoretic trebuie sa fie 30 de metri intre cablurile/stalpii de inalta tensiune si locuinte. Stiu la mine in zona case sub stalpi si cabluri, sau blocuri la 10 metri. Incidenta cazurilor de leucemie este mult mai mare in zona stalpilor de inalta tensiune (cred ca 100 de metri). Cand trec pe sub cablurile alea simt cum se ridica parul pe maini si ceafa, nu vreau sa stiu cum e sa stai in imediata apropiere.

      00
    • Legea spune ca nu se construieste nimic pe o distanta, la dreapta si la stinga liniei, echivalenta cu inaltimea stilpilor.

      00
    • am stat in Stocolm la aprox 10-20m de fire. Scoala era peste gard, ca sa zic asa.
      Avand in vedere standardele, as zice ca nu e o mare problema

      00
  17. Valeu cum arată, care „vor fi ghetouri”? Sunt deja! Deprimante mai sunt blocurile alea…

    00
  18. Favele romanesti. Stalpii aia de retea de inalta tensiune te duc cu gandul la Paris Eiffel

    00
  19. Cred că aproape orice orășel din provincie ar putea oferi o viață mai confortabilă într-un apartament cu vedere către un parculet la prețul ghetourilor din pozele astea. Când am cumpărat, am cumpărat pentru liniște și confort psihic, după ce am căutat mult, fără credit, dar cu ajutor din partea apropiaților, ajutor pe care l-am returnat și apoi am fost eu în măsură să ajut.

    00
    • Problema e „orășel din provincie”. Până nu ai servicii impecabile – infrastructură, sănătate, educație – într-un orășel de provincie – oricât de cochet, ieftin și liniștit ar fi, nu e o alternativă la orașele cu peste 300.000 de locuitori, chiar dacă muncești remote și faci un salariu decent de acasă.

      00
    • Degeaba traiesti mai bine in Zalau daca jobul tau e la multifunctionala in Bucuresti.

      00
    • În toate ghenele de orașe cu peste 300.000 de locuitori ai ,,servicii impecabile – infrastructură, sănătate, educație,, este? Teoretic Pipera, practic remote de pe masă din bucătărie. Mașina de spălat vase în dreapta și Dolce Gusto aproape de mouse.

      00
    • @Paco – exagerai cu „impecabile” – cannot edit. Dar înțelegi ideea, în orașele mici din România nu e bine – fix din motivele de care mă agățai: sănătate, educație, infrastructură. Sunt necesare conexiuni facile cu centrele zonale și acces la educație decentă până-n clasa 12-a. Altfel – de ce ai alege să locuiești în Rădăuți, de exemplu?

      00
    • @Fuzzyfeelings, eu am înțeles ideea, dar ți-am dat una la gioale că ai exagerat un pic.
      Stau la sat în vărf de munte, am și infrastructură, sănătate, educație, fibră optică, doar că e în Spania, nu în Rădăuți. Și suntem 50 de creștini, nu 300.000.

      00
    • @Fuzzyfeelings Intr-un orasel de provincie (Zalau, daca tot a fost adus in discutie) nu ai „servicii impecabile” dar sunt cu doua clase sau trei peste Buc. Transport in comun acceptabil, strazi asfaltate, piste pt biciclete si CEL mai uimitor: intri in casa – 21 grade, invarti robinetu’ – apa calda. La partea cu sanatatea ai UPU daca ti-ai rupt mana, daca-i mai grav in 60 minute esti in Cluj(80km). In Buc in 60 min nu reusesti sa iesi de pe straduta dintre blocuri. Obor – Militari doua ore jumate. Centura Buc A2-A1 patru ore jumate. Ftui maica masii de B. In 4,5 ore ajungi de oriunde in oricare (alt) oras mare din RO.

      00
    • „Obor – Militari doua ore jumate. Centura Buc A2-A1 patru ore jumate. Ftui maica masii de B. In 4,5 ore ajungi de oriunde in oricare (alt) oras mare din RO”

      mai taie muica din ele. Inteleg exagerarile, dar mai taie dracu din ele.
      Wow. La zalau ai la 80 de km spital. Misto. Practic ca in Bucuresti unde ai la 80m

      00
  20. Cine isi cumpara acolo nu-si permite nimic altceva in oras, punct.

    Aia cu mertzanele sunt probabil veniti la fete sau sunt antreprenori imobiliari, sigur nu locuiesc acolo.

    Dar vezi ca se poate si mai rau: sa stai in chirie in rezidentiale din alea. Am o cunostinta care sa 550e pe luna pe 2 camere in Cosmopolis, te doare mintea.

    00
    • Pe cat facem pariu ca te inseli?

      00
    • Zici ca daca cineva ar gasi 2 camere la Dristor sau Tineretului cu 45.000 ar prefera Militari Residence and co?

      00
    • Toată lumea știe câte ceva despre Militari Residence.
      This is funny on so many levels. Sper că toată lumea s-a uitat la „Don’t Look Up”, este un film dedicat specialiștilor.

      00
    • Nu numai din motiv ca nu își permit altceva. Mulți iau pentru ca prefera un apartament mare la periferie in loc sa ia cu aceiași bani un apt mai micuț undeva bine poziționat.

      00
  21. Lucrurile sunt mai nuantate,Romania e o piata atipica:
    -romanii sunt proprietari,trauma a perioadei comuniste,partial a vanzarilor din perioada iliesciana,partial din lipsa unui cadru legislativ aplicat in relatia proprietar/chirias..fiecare cu defectele lui
    -dobanzile la depozite in euro sunt mult mai mici fata de randamentul obtinut din investitii imobiliare…daca tii banii in banca,in depozite in euro,in 10 ani pierzi 15% minim din cauza inflatiei in zona euro
    -economia Romaniei este una de tip gri,cu multi bani negri,plus fluxul de cash provenit din infractiuni petrecute atat in Romania,cat si in occident…sunt socat cat de multi tineri se drogheaza,sau cat de multi bani intra din trafic de persoane din strainatate
    -orasele mari au devenit mecca pentru cei cu situatie medie/buna din orasele mici…im Brasov e invazie de Buzau,Braila,Galati,Onesti,chiar Dambovita,Arges…vor orase mai cool,desi tot toparlani raman,si nu renunta la obiceiurile de tarani cu jegul sub unghii..ii observi in trafic,in magazine,in viitoarele favele….

    00
  22. Romanii cumpara proprietati si se indreapta sa investeasca in imobiliare pentru ca momentan a detine o proprietate de acest gen este poate cel mai ieftin la nivelul UE. Odata ca taxele pe proprietate sunt destul de ieftine, respectiv conditiile de creditare sunt la un nivel acceptabil pentru riscul asumat. Practic daca prinzi dobanda buna calculele facute de tine sunt apropiate de realitate.
    Si cam atat este bun din punct de vedere financiar si cu tot ce tine la nivel de proprietati si alte nebunii. Problemele apar cu riscurile aferente detinerii unei proprietati imobiliare raportate la realitatile romanesti. Indiferent de felul proprietatii ca vorbim de bloc sau casa ori de vechimea acesteia noua/veche fiecare tip de proprietate are un set de riscuri aparte. Riscuri pe care le poti minimza, dar niciodata nu le poti elimina. Si cand vorbesc de riscuri vorbesc de un bloc nou cu instalatia sanitara/electric defectuoasa si culminand cu o asociatie de proprietari ce nu respecta legile si daca ai ghinionul sa locuiesti la ultimul etaj sa-ti repari acoperisul pe cheltuiala ta. Practic raiul imobiliar pe care unii il vad pe aici este doar la nivel de preturi si anumite impozite si taxe datorate statului restul este dupa cum ii e fiecare norocul.
    Prin urmare are sens sa achizitionezi o locuinta pentru a locui daca iti permiti, respectiv mai multe daca vrei sa le donezi mostenitorilor. Problema apare pe partea de inchiriere unde este o lege a junglei si nimeni nu este protejat, indiferent ca vorbim de chirias sau proprietar. Si asta se intampla din cauza legilor proaste de la noi, respectiv slaba lor aplicare. Pe langa asta trebuie sa intelegem ca daca nu ai o proprietate care sa rupa gura targului si din care sa poti scoate bani frumosi pe baza inchirierii, chiria va insemna pentru tine un cash-flow cu putine posibilitati de acumulare. Si spun asta pentru ca orice imobil se degradeaza in timp, iar cand vorbim de chiriasii din Romania te poti trezi cu surprize care sa nu te avantajeze financiar.
    Practic investitia in imobiliare cel putin in Romania este una riscanta din cauza intregului cadru legislativ, dar care este compensata de niste preturi mai mici fata de ce e prin alte parti si niste conditii mai acceptabile la nivel de creditare. Si cand spun investitie ma refer la faptul ca vrei sa cumperi o proprietate pe care s-o inchiriezi si apoi s-o vinzi la un pret mai bun fata de ce ai cumparat. Daca in schimb vorbim de o proprietate in care vei locui, lucrurile se schimba clar in avantajul de a fi proprietar chiar si cu toate riscurile ce pot aparea.

    00
    • Tocmai de asta e convenabil sa dai in chirie, ca e haos. Ca proprietar ai doar avantaje: tu iei chiria in euro si platesti rata in lei. Chiria creste in timp, rata ramane aceeasi (more or less) dar castigi pe partea de curs valutar. Si imobilul se apreciaza (daca nu e in ghetto).

      Sa nu mai zicem de declarat veniturile din chirii, activitate foarte optionala pentru multi ca daca e sa platesti impozit pe venit + CAS deodata nu mai e deloc convenabil in multe situatii cand imobilul abia se plateste din chirie.

      00
    • @ev21
      Datul in chirie la nivel de Romania nu este o investitie wow ci in cel mai bun caz o modalitate de a asigura un flux de bani. Profit poti face in urmatoarele situatii:
      1. Ai o proprietate bine pozitionata si amenjata si gasesti niste chiriasi seriosi(foarte dificil de realizat).
      2. Mergi pe inchiriat la negru si iti asumi riscurile.
      Cum punctul 1 este foarte rar spre deloc din cauze diferite, punctul 2 este cel care se intampla recurent in zona de inchiriere si de aici sursa tuturor problemelor cu privire la inchiriat. Practic cand se intampla acest lucru atat proprietaru cat si chiriasul realizeaza ca oricand unul dintre ei il poate arde fara prea multe probleme pe celalalt si de aici incep clasicele rahaturi facute:dat afara de pe o zi pe alta, distrus apartament ca nu-i al meu, plecat cu electrocasnice ca sunt frumoase si mama are nevoie, repara si tu si iti tai din chirie, plecat fara sa plateasca utilitatile.
      Vali spune ca avem nevoie de o lege a chiriilor si este clar ca pe zona asta mai e de lucrat, insa pana acolo trebuie fiscalizat cat mai mult partea de venituri din zona si facut oamenii sa inteleaga utilitatea unui contract inregistrat la autoritatile statului.

      00
  23. Ma gandesc ca principalul motiv e ca “un apartament prost la 60 de ani” e mai bun decat “o chirie la 60 de ani”, toti cei care viseaza la comunismul tip “sharing economy” habar nu au cat costa viata si cate abuzuri suporta batranii – de la “de ce nu mergeti la cumparaturi/doctor etc cand nu am eu treaba acolo” pana la lipsa oricaror facilitati pentru varsta lor in orasele mai mici

    00
  24. Ba baietz, nu ar strica sa va uitati la Adrian Asoltanie pe youtube, va explica asa ca la prosti de ce daca nu aveti grija ce faceti cu banii vostri in tinerete e vai si amar la batranete. Si batranetea vine si vrei sa traiesti bine si atunci, nu doar sa stai sa molfai covrigi inmuiati in apa si sa va aduceti aminte ce bine era pe vremea PNL+PSD …

    00
  25. offtopicareala:

    Babaiatule m-au zapacit zecile astea de stoluri de colindatori. Noroc ca am pisici
    Si bullterrier si o coada de lopata bine lustruita. La colindatori nu erea cu covrigi si cu mere?
    Hai si-o tuica?

    00
  26. Pt ca nu se pricep la nimic. Am mai multi cunoscuti, care au ceva pus deoparte, unii 50-60k, altii 3-400k care vor sa faca ceva cu ei ca sa nu ii piarda in fata inflatiei si toti au cumparat apartamente. Necesita minimul de informatie si efort.

    Am si niste prieteni cu bani mai putini, el 2500, ea 1700, si decat sa plateasca 250e pe o chirie infecta la piata Bobocica si-au cumparat un apartament in popesti leordeni cu 47k, pt ca nu isi permiteau altceva. E horror intr-adevar ghettoul, dar e mai bine un pic decat garsoniera aia prapadita.

    Din pozele puse de tine, chiajna e cu 6 clase peste popesti leordeni.

    Si inca una, ca tot e recenta. Socrii au recuperat recent o proprietate confiscata de comunisti si ne-au insarcinat pe noi sa investim/protejam banii recuperati. Suprise, surprise tot apartamente le-am luat. Radea un prieten de mine si zicea: “ba, tu chiar ai chef sa ii explici lui socru-tu de 70 de ani cum i-ai pierdut banii la ethereum si s&p500?”

    00
    • asta e, imobiliarele sunt 99% sigure. bursa e cu un pic mai mult risc. și nici nu o vezi.

    • Sunt sigure pana vrei sa vinzi! Am scos un teren la vanzare cumparat acum 6 ani ca investitie si l-am dat cu cat l-am luat dupa 2 ani de la prima postare pe net!
      Daca ai nevoie de bani urgent si sunt ingropati in imobiliare ia-ti gandul ca te vor ajuta la fel de repede precum i-ai dat cand ai cumparat imobiliare!

      00
    • Daca ii investeai intr-un apartament acum 6 ani, in loc de teren, acum erai undeva la +40-50%.

      00
    • Ce sa investesc? Terenul a costat 10.000 euro, la drum cu asfalt doar ca era la marginea unui sat! L-am luat ca nu aveam ce face cu 10.000 euro atunci, murise baba si fica-sa l-a vandut a doua zi! Parea o afecere buna mai ales ca pe alte loturi se cerea 50 mii de euro. Initial am vrut sa construiesc o pensiune, dar in 3-4 ani au aparut niste hidosenii de case in zona si am renuntat (zona turisitca), unii au abandonat constructiile si uite asa s-a stricat zona (Clisura Dunarii).
      Dupa 4 ani cand am avut nevoie de bani l-am scos la vanzare.
      In doi ani cat a fost anuntul activ am jonglat cu pretul de la 50 mii la 10 mii, interesant a fost ca la 50 mii nu suna nimeni si la 10 mii sunau doar sa ma intrebe care e problema de e asa ieftin, ca ar vrea sa cumpere da sigur e ceva dubios.
      L-am dat cu cat l-am luat in pandemie cuiva care voia sa se mute cu rulota! Terenul avea 4000mp/intravilan! In doua luni au iesit hartiile de la notar, cand actele au fost gata clientul a vrut sa rupa 3000 euro, motivand ca e pandemie, criza de bani etc.
      Ghinionul lui ca dupa doi ani nu mai aveam nevoie de bani si sansele lui de a mai obtine un discount au fost 0%! Mai am si alte afaceri, 10 mii de euro oricum erau maruntis!
      Muisti astia cu care bati palma pe o suma si in fata la notar schimba suma!

      00
  27. Aia care fac peste 6000 net sunt poate 5% .
    Sunt peste 1 milion de oameni cu salariul minim si mult mai multi sub salariul net care e de vreo 3700.

    00
  28. Sper ca aceste discutii sa fie purtate si la anul, prin vara-toamna. Pentru ca abia atunci lumea va constientiza ce inseamna un credit imobiliar cu dobinda variabila, in lei (cum sint marea majoritate in Romania). A devenit certitudine pentru FED (si BCR) ca inflatia nu-i nicidecum temporare, ci e “here to stay”. Motiv pentru care FED retrage cu viteza maxima banii din piata, iar pentru 2022 anunta cel putin 4 “rate hikes”. Sau chiar mai multe, depinde de gravitatea situatiei. BCE will follow suit-deja au anuntat 2023 ca fiind anul cresterii graduale a dobinzilor, dar ma indoiesc ca mai asteapta pina atunci, fortati fiind sa urmeze politicile monetare ale FED si Bank of England, altfel economia UE devine necompetitiva. Adaugati la asta imposibilitatea BNR de a mai “propti” moneda nationala, din lipsa de lichiditate forte (valuta). Banii (imprumuturile) din PNNR sint urmariti si directionati strict catre obiective economice si de infrastructura, vin cu conditii si in transe-dupa analiza implementarii conditiilor initiale. Pur si simplu, Romania a inlocuit “inrobitoarele” conditii de la FMI cu cele ale UE. Daca va uitati atent la conditiile si angajamentele Romaniei pt acesti bani, veti descoperi un capitol “dedicat” monedei nationale, leul. Acolo spune ca Romania va “liberaliza” cursul valutar, renuntind, gradual, la celebra “flotare controlata” a lui Isarescu. Zeci de miliarde de euro si dolari au fost “topite” de BNR in lumina acestei ipotetice “flotari controlate”, mentinuind leul la un nivel mult prea puternic pentru ce poate duce economia tarii. Pare ca petrecerea a luat sfirsit si pentru BNR, in fond nu poate face nimic atita vreme cit toti din jur isi devalorizeaza monedele pentru incercarea unui restart economic.

    Cine crede ca toata isteria Covid n-a avut urmari se inseala amarnic-inflatia si scumpirile sint doar primele consecinte. Urmeaza chestii mai grave, precum default-uri de firme mari si banci, poate si de tari. Cine cinta prohodul vechii ziceri ca “cash is king” se inseala. Cit de curind, banii vor deveni scumpi si greu de procurat. Majoritatea asa numitei “clase de mijloc” din Romania e indatorata pina peste cap, traind o iluzorie bunastare, intretinuta cu credite pentru case, masini, vacante, haine si gadgeturi trendy. Piatele imobiliare din USA, Canada si UK sint blocate, preturile au devenit aberante si nu mai sint cumparatori. Asa ca au inceput sa dea inapoi si tot degeaba, nimeni nu risca credite imobiliare in antecamera unui tsunami economic si financiar. Nici macar bancile. Cit despre China, acolo piata imobiliara e deja in colaps si tinde catre dezintegrare. Faptul ca BNR a anuntat noi “frine de creditare” incepund cu 2021, plus inmultirea “asfixianta” a reclamelor imobiliare in toate formele de media ar trebui sa va dea de gindit.

    Romania e o tara in care habar n-ai ce aduce ziua de miine, d-apoi ce se poate intimpla in 30 de ani cit e un credit imobiliar. Cu dobinda variabila!!!-asa cum prin Occident sint doar la credit card-uri sau credite de consum. Din nefericire, balonul e pe cale sa plesneasca si-n Romania. Cu ridicarea dobinzilor la dolar, nori de furtuna se aduna deasupra economiilor tarilor in curs de dezvoltare, dependente de imprumuturi si capital strain. Si cu datorii vechi de platit. Vezi ce se intimpla prin Brazilia, Mexic, Argentina, Indonezia, Africa de Sud.

    Si ca sa vedeti consecinta fugii capitalului strain dintr-o tara, uitati-va cu atentie la Turcia, o tara totusi infinit mai potenta economic decit Romania. Incapatinarea cretina a lui Isarescu de a “topi” miliarde de euro si dolari (bani care ar fi putut fi pompati in infrastructura nationala) pentru a tine leul “tare”, doar pentru ca creditacii sa-si poata plati ratele la banci, isi arata “ binefacerile”. Urmeaza un reset puternic, cu devalorizare accentuata a monedei nationale in timp scurt, ”gituirea” creditarii, cresterea taxelor si impozitelor, restringerea fluxului de capital strain, limitarea investitiilor.

    Invariabil, scaderea nivelului de trai si erodarea dramatica a puterii de cumparare. Abia atunci “apele vor reveni la matca” si traitul pe datorie, extravagantele, vor lua sfirsit. Nici daca ar vrea guvernanta Romaniei nu ar putea face ceva in stavilirea acestor tendinte. Pentru ca, pur si simplu, n-are cu ce. Din “masuri politice” nu merge sa redresezi corabia, uitati-va la Erdogan in Turcia. Daca banul nu e, nimic nu e. Asadar, e prea devreme sa se discute de “investitii personale”, ”rentabilitate”, ”BVB” etc. Pentru ca, incepind din 2022, altele vor fi criteriile si ambientul global. Deloc unul bun pentru Romania, I’m affraid…

    00
    • Și totuși situația de luna trecută din Turcia cred că le-a adus ceva valută în conturi, știu câteva persoane cu bani de aici care sau grăbit să cumpere propietați în Turcia luna trecută.

      00
    • @Eugen-8.5 miliarde dolari obtinuti din vinzari imobiliare reprezinta o picatura intr-un ocean pentru o tara de marimea Turciei. Banca lor nationala “arde” sute de milioane de dolari pe ZI in incercarea de a stavili hiperinflatia. Turcia n-are nevoie de “ vinzari”, are nevoie de flux de capital investitional care sa opreasca griparea economiei. Faptul ca un om “vinde din casa” doar amina deznodamintul, solutia ar fi sa aiba un job si un venit constant. Noile “masuri politice” anuntate de Erdogan pun gaj intregul sistem economic si bancar al tarii-pur si simplu gireaza recuperarea investitiilor, indiferent de rata inflatiei, platind diferentele de la bugetul de stat.

      Iar asta e ceva catastrofal, dincolo de suferinta personala a turcului de rind-prezinta riscul unui colaps gigantic, simultan al intregii economii, fara ca ceva sa poata fi pastrat in rezerva. Mai exact, Erdogan joaca, la disperare, jocul de tip “ all in”. Cu exceptia cheltuielilor sociale necontrolate, Turcia se afla exact in situatia in care s-a aflat Grecia acum 132 ani-s-a intins mai mult decit a tinut-o cureaua. Ca si turcii, grecii au incercat, initial, sa “vinda din casa” ca sa acopere datoriile-porturi, aeroporturi, sectoare imobiliare vindute cetatenilor chinezi cu promisiune de viza de rezident (golden passport) etc. Urmarile le stim toti, inevitabilul tot s-a produs. Doar ca, spre deosebire de Grecia, Turcia nu e proptita de UE. Cu toate astea, pentru o tara ca Romania sau Bulgaria, aflate in siajul geografic al acestui gigant numit Turcia, un default de tara sau o hiperinflatie petrecute pe Bosfor ar avea efecte de “ contaminare”’grave. Avind in vedere ca nu ne bucuram de “protectia” monedei euro.

      PS-intrarile de dolari in imobiliarele din Turcia au fost “short lived”-dupa aprecierea lirei cu peste 30%, deprecierea a luat din nou viteza spre minimul anterior. Nothing you can do if money leaves the country and you don’t have your own for rainy days. Exact asta e si situatia Romaniei, un “om” care munceste “ cu ziua”, traieste de la un salariu la altul, bea pe datorie si-n a carui hambar bate vintul, desi iarna abia a inceput…

      00
    • Grecia când a avut probleme acum câțiva ani, întradevăr a ajuns acolo datorită cheltuielilor necontrolate, cheltuielile militare mai precis, au cumpărat câteva submarine de la nemți care iau costat miliarde de €, restul a fost un „joc” făcut pe mână cu nemții, că au făcut „restructurări” că au mai băgat niste taxe ca să primească „ajutor” de la UE.
      Dacă tragi linie și aduni, de fapt nemții și-au vândut marfa care prin „schema” asta a fost plătită cu banii comuni ai UE.
      Tu crezi că brexitul ăla a fost chiar fiindcă așa au vrut englezii de rând la referendum ?
      Anglia nu a mai acceptat „regulile jocului” și a ieșit elegant din gașcă.
      La turci e diferit, e clar, de fapt Erdogan nu mai e în grațiile westului cam de mult, Erdogan a scos un profit bunicel pe o parte cu petrolul care îl cumpăra la negru de la ISIS și îl vindea europenilor (aici a stricat afacerile Rusiei și din acest motiv au fost ceva tensiuni, îți amintești, rușii au bombardat convoaiele de cisterne ale lui fisu iar turcii apoi au dat un avion rusesc jos).
      Apoi a tot stors „ajutoare” de la EU pe motiv că oprește valul de refugiați, e un joc acolo fiindcă și europenii sau prins că el dirija de fapt refugiații prin mafia turcă, dar europenii sau prins în joc fiindcă de fapt sa aplicat aceași schemă ca în cazul Greciei, anume cumpărau tancuri Leopard de la nemți de banii ăia.
      Tehnic vorbind Turcia nu are nevoie de nimic de la EU în afară de tehnologie de vârf și arme, hrana pot să și-o asigure singuri din agricultura și pescuitul lor, le mai vând ceva drone ucrainienilor și primesc grâu, acum au și Turkstream care aduce gaz pe la ei și pot influența politica și prin asta cum a făcut Ucraina sau cum face Polonia.
      Trebuie să gândești în termeni de barter ce poate oferi fiecare la schimb, banii sunt doar un mijloc de transfer a valorii, doar populimea consideră banii o valoare, banii sunt în economie precum sângele într-un organism, au valoare doar când circulă.
      De România nu comentez că mă apuca plânsul, e ținută așa pentru că e un teren tampon între EU și Rusia, e „no man’s land”.

      00
    • @antonioro
      Discutia privind situatia inflatiei este una mai delicata intrucat aceasta a fost influentata de diferiti factori si in acest moment ea nu mai poate fi controlata prin instrumentele de care bancile centrale dispun. Acesta este efectul printarii de bani in nestire ce a fost facut anul trecut odata cu izbucnirea pandemiei, respectiv banii printati pentru criza din 2008. Practic in acest moment piata este inundata cu bani(multe banci au dobanzi negative) lumea vrea sa faca ceva cu acei bani insa din diferite motive nu se poate si asa brusc cresc preturile la chestii peste noapte. In paralel cu aceste lucruri sunt si multi oameni ce in timpurile astea le-a mers foarte bine si brusc au mai multi bani si din cauza inflatiei nu stiu ce sa faca cu ei.

      Practic ne aflam intr-o criza daca privim oferta raportata la cerere si din cauza situatiei pandemice multe banci centrale nu stiu cum sa actioneze pentru a fute intreaga treaba. In alte situatii bancile ar fi marit dobanzile de mult, doar ca acum orice joc pe aceasta directie poate distruge mai mult decat ne dam seama. Prin urmare vor fi clar niste cresteri de dobanzi, dar vor fi ajustate raportate la nivelul de risc al fiecarei tari.

      In Romania orice crestere a dobanzii de referinta de peste 4% hai 5% inseamna inceputul sfarsitului desi la o inflatie de 7.8% lucrurile s-ar mai domoli si situatia ar deveni controlabila cel putin pe hartie. Pentru civili dobanda de referinta acum este de 1.75% la o inflatie de 7.8% si are ca efect un ROBOR 3M de 3.01% si IRCC de un 2.05%. Orice crestere de un procent la acele dobanzi poate insemna un 200-300 de ron in plus la un credit ipotecar. Cum suntem inca jos banuiesc ca fiecare realizeaza implicatiile unui 4% la dobanda de referinta raportat la ce este acum. Prin urmare BNR o sa caute sa amane cat se poate anumite decizii nepopulare pe care le vor lua.

      Pe scurt sunt de parere ca dobanzile vor creste, insa cresterile vor fi facute de asa maniera incat situatia sa poate fi controlata din cauza faptului ca multe banci au expuneri pe zona de creditare ipotecara, iar darea in plata coroborata cu populismul acestor vremuri pot crea probleme mai nasoale.

      00
    • @asdad2005-dupa cum spuneam mai sus, sintem intr-un moment in care, chiar daca ar vrea, BNR nu mai poate face nimic, pentru ca n-are cu ce. Nici macar nu ooate amina deznodamintul, trebuie sa mearga cu valul, vrea-nu vrea. Cind toti ridica dobinzile in jurul tau, tu nu faci nimic doar ca sa-si poata plati creditacii ratele la banci? Not working anymore. BNR are de ales-salveaza economia prin slabirea monedei (si-i face praf pe creditaci) sau salveaza pe creditaci mentinind moneda “tare” prin orice mijloace (dar face praf economia facind-o necompetitiva-adica exact cum e acum). Isarescu a incercat sa fie, in acelasi timp “si-n car si-n teleguta”, adica cu curul in 2 luntri. A preferat sa nu faca nimic, sperind ca timpul (sau altii) le va rezolva pe toate. Prima marire de dobinda (de referinta) va fi chiar acum, in ianuarie. In aprilie, alta. In iunie alta. In octombrie alta. Initial de 0.25%, ulterior o sa sara la mariri de 0.5%. Si o s-o faca nu ca sa le faca in ciuda creditacilor, ci pentru ca altfel pleaca toti banii straini din tara, catre tari mai competitive.

      00
    • @eugen: La greci a fost si faza cu olimpiada care a papat multi bani. Legat de brexit, nu i-as plange, dar nici nu i-as felicita pe britanici

      00
  29. 7000 salariu mediu!? Pfff înseamnă că trebuie să îmi caut alt loc de muncă…
    Eu ca inginer câștig 4400 (la gri) și muncesc pe rupte și cu mult stres…
    In domeniul meu nu dă nimeni mai mult (si vorbesc de un candidat cu experiență). La ce interviuri am fost ofereau toți sub ce câștig acum (dar cu pretenții mai mari).
    Personal am luat un ap. de 2 camere la ultimul etaj (66k €) cu credit ipotecar pe 35 ani, ca atât mi-am permis. Chiria la o garsonieră in zona unde am cumpărat e mai mare ca rata la apartament.
    Alte opțiuni nu am avut… atât mi-am permis…

    00
    • Pai lasa ingineria si baga-te pe uber.
      Sau du-te intr-o tara straina unde ingineria este mai apreciata…
      Sau incearca sa te bagi pe IT, gasesti cursuri de orice, bagi 2 h pe seara, daca esti inginer, gandirea analitica o ai formata deja
      Sau orice, dar fa ceva, nu lasa sa treaca inca 5-10-20 de ani in care sa fii bataia de joc a unuia sau altuia..

      00
    • Salut, daca esti ok sa raspunzi, poti spune te rog in ce domeniu lucrezi?
      multumesc!

      00
    • Bogdan, fac din marketing lejer 6000-7000 lei fără sa fiu vreo somitate si nici sa am 20 de ani de experienta. Nu bați la ușa care trebuie. Interesează-te de domenii conexe unde să te dezvolți. Norocul ți-l mai și faci. Spor la plătit creditul in 10 ani.

      00
    • @Bogdan: no offence, dar zici ca esti inginer. Cu toate acestea, nu ai facut niciun calcul care sa te impiedice sa iei credit pe perioada maxima care poate exista pe piata bancara (in afara de Alpha, nu stiu alta banca care sa ofere credit pe 35 de ani)?
      Adica ai preferat sa ai o rata mai mica, dar sa platesti la final mai mult?
      Eu am luat credit pentru aproximativ aceeasi suma ca a ta. Am calculat ca, daca renunt la un an de credit si iau pe 29 de ani in loc de 30, imi creste rata lunara cu 50 lei, dar costul total al creditului scade cu 2500 euro. Am calculat pana la cat ma pot intinde si am facut pe 25 de ani.

      00
  30. Am avut o garsoniera în unul din blocurile din poza 5 când Tineretului era un drum betonat și rămâneai împotmolit în noroiul de lângă. Am vândut acu vreo 4 ani în pierdere (pentru că oferta e imensă). Terenul de lângă a fost mereu viran dar am bănuit că vor începe să construiască ceva și acolo – și iată că așa a fost.

    00
  31. Hai la multi ani..
    Sa va luați case frumoase și cu vecini ok și sa aveți din ce trăiți la bătrâneț e- pensii bursa crypto sau ce se va mai inventa ca sa nu stați pe capul copiilor!
    Aveți grija de voi!!!

    00
    • Vom trai din vanzarea de NFT ale micro-pensiilor pe care le vom incasa. Nu stiu daca are logica ce zic, dar nici scamatorii cu NFT nu stiu deci e ok :)))

      00
  32. Eu sunt proprietar ca sa inchiriez la smecherii astia care zic ca chiria e de aur. Cineva trebuie sa faca bani si de pe urma astora…

    00
  33. Nimeni nu zice motivul?!

    Varianta cealalta cu ap vechi de 40-50 ani + inca 30 creditul…

    Multi cumpara acolo sa fie nou si sa nu mai plateasca chirie. Imi e greu sa cred ca mai exista oameni care cumpara acolo pentru „investitie”.

    00
  34. Nu am vazut nici un trotuar. Pe unde circula pietonii?

    00
  35. Sa ne întoarcem la motivul acestei migrări spre marile centre economice, in special București. Politicienii au făcut țara praf prin aceste concentrari economice in loc sa ofere investitorilor facilități în zone mai puțin aglomerate, de exemplu orașe de pina in 100000 de locuitori. Pe viitor acesta polarizare nu poate fi decit dezastruoasă din punct de vedere social.

    00
  36. Peste 20 de ani chirie de 450 de euro ? O chirie decentă (transport în comun & magazine relativ aproape de casă) costă 450 de euro ACUM in multe locuri prin orașele mari. Poate dacă te muți prin Dolj, Gorj sau Vaslui la pensie.

    Peste 20 de ani e posibil ca ăia 40% dintre români, care o duc cel mai prost, să fie nevoiți să emigreze în Azerbajan, Tajikistan, Nepal sau prin țari africane precum Mozambic, Camerun sau Congo ca să aibă confortul de azi.

    Oare câți români realizează că nu prea s-ar descurca cu salariul mediu de aici în Botswana. Da, ăia de care făceam noi mișto ca au moneda numită Pula.

    00
  37. Hai ca asta o sa îți placa:

    https://m.olx.ro/d/oferta/apartament-2-camere-in-blocul-regina-maria-str-louis-pasteur-zorilor-IDfyMKL.html

    227.000€/52mp,
    A sărit clujul de 4000€/mp. Atenție ultimul pret, nu ma deranjați cu negocieri, săracilor!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.