Cum să eviți arsurile solare

FOTO

Contrar a ce s-ar crede, arsurile solare nu apar doar la plajă, ci și în multe alte locuri. Același lucru este valabil și în cazul insolației, cu precizarea că la insolație rezultatele sunt mult mai drastice decât o simplă usturime, putând duce chiar și la consecințe foarte grave. Desigur, consecințe grave pot apărea și în cazul arsurilor, vorbind aici de melanoame, dar asta va fi obiectul altei discuții.

Deci, cum ne ferim de arsuri?

  1. Activitatea solară cea mai intensă este între orele 10 și 15. Încercați să vă planificați activitățile în afara acestor ore. Da, este o rezolvare destul de simplistă, dar uneori este cea mai la îndemână.
  2. Acoperiți pielea. Pielea brațelor să știți că are aceeași sensibilitate cu cea de pe oricare parte a corpului, așa că puteți să vă ardeți extrem de ușor. Purtați haine subțiri, dar cu mâneci lungi, care să expună cât mai puțină piele la soare.
  3. Nu uitați de pălăriile de soare. Orice accesoriu care vă acoperă capul și nu îl lasă la expunerea solară directă este binevenit. O pălărie, o șapcă, o eșarfă, bandană, toate își fac extrem de bine treaba. Nu uitați că limita de rezistență a celulelor umane este de 42 de grade Celsius, iar iar expunerea directă la soare poate aduce asfaltul și la  60 de grade, .
  4. Folosiți cremă solară. De preferință una cu factor de protecție cât mai ridicat. Cu cât factorul de protecție este mai mare, cu atât posibilitatea de a face arsuri este mai scăzută. În general, acest factor de protecție este notat SPF (solar protection factor), iar un număr liniștitor este >20. Nu uita, crema solară se aplică cu minimum 30 de minute înainte de a ieși din casa, nu doar inainte de plajă, altfel efectul său este nul.
  5. Nu te lăsa păcălit de nori. Chiar dacă soarele este acoperit de nori, poți să o pățești la fel de ușor. Pentru că norii nu ecranează radiațiile solare. Dimpotrivă, aceste arsuri sunt extrem de grave, pentru că nu realizezi că le-ai făcut decât când este mult prea târziu.
  6. Saloanele de bronzat sunt la fel de periculoase ca expunerea directă la soare. Deși li se face publicitate, cum că ar fi o alternativă sănătoasă la bronzul natural, totuși medicii sunt de părere că expresia bronz sănătos este un oximoron. Pielea se poate arde la fel și într-un salon de bronzat, dacă este expusă prea mult.
  7. Nu, dacă intri în apă nu scapi de arsuri. Apa acționează ca o lupă și te vei bronza și mai tare.
  8. Nu sta la soare cu scopul precis de a te bronza. În cel mai sigur mod te vei prăji inestetic din prima încercare. Un bronz frumos se obține gradual, în timp.
  9. Dacă totuși nu ne-ai ascultat și ai pielea arsă, compresele cu oțet sau iaurt fac minuni. Aspirina iarăși este bună, iar comprimatele ce conțin ibuprofen alină durerea produsă de arsuri.
  10. Dar, nu mai bine ar fi să nu ai nevoie de ele, ci să adopți un comportament sănătos în această privință?
    Mai ai alte sugestii?
    Ajută-ne să fim MaiBuni.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

2 comentarii

  1. Am sa tin cont. 🙂

    00
  2. Ca „păţit”, îmi permit să adaug şi eu câteva sfaturi:
    1. sub nici o formă nu adormi pe plajă. Mai ales între 11 şi 3 după amiaza. O să te faci cu cele mai groaznice arsuri posibile.
    2. Când stai pe plajă, învârte-te, ca să nu expui prea mult aceeaşi parte a corpului.
    3. Dacă te-ai ars deja, cel mai eficient ajutor nu e nici un medicament, te duci cât de repede la spital să îţi înţepe băşicile (bine, după ce s-au făcut).

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube