Cum să ții greutatea sub control – fara nici un regim sau cura


sursa FOTO

Greutatea și silueta sunt două din cele mai spinoase probleme ale secolului nostru. Google întoarce 47 milioane de rezultate, iar Bing 57 milioane când căutăm sintagma ”lose weight”. Asta și pentru că petreci la birou minim 8 ore pe un scaun și ai din ce în ce mai puțin timp pentru mișcare. Lângă birou, desigur, ai 2-3 fast food-uri pe la care treci când te grăbești. Bei cafea și sucuri, la care adaugi și ceva dulce.

Dacă te recunoști în comportamentul de mai sus, înseamnă că fie ai început să iei proporții, fie se va întâmpla în curând. Și înainte de a te gândi să mergi la sală, să tragi de fiare, sau să faci diverse sporturi pentru a da jos greutatea suplimentară, gandește-te întâi la stilul tău de viață și ce pași mici ai putea să faci pentru a obține îmbunătățiri cât mai mari.

Controlul greutății ține de fiecare dată de numărul de calorii intrate și de numărul de calorii arse în procesele interne. Însa nu e o soluție sa stai toata ziua cu calculatorul în mână și să vezi ce a ieșit și ce a intrat, mai trebuie să și trăiești în timpul ăsta, așa că ideal e sa adopți câteva reguli care sa te ajute să iți creezi și să-ți menții un echilibru.

Pe scurt, mănâncă mai puțin și consumă mai multă energie fizică. Cum? Uite mai jos câțiva pași:

  • Înlocuiește sucurile acide și dulci cu o apă mineral sau plată, după gust. Adaugă-i gheață și puțină lămâie pentru a fi mai placută la gust. Vei câștiga 150-200 de calorii de partea ta, cu fiecare sticla. Dacă nu te poți abține de la sucuri dulci, diluează-le cu apă.
  • Scapă de grăsimi. Acasă: Umple frigiderul și bufetul cu fructe și legume, cu iaurturi și brânzeturi cu puțină grăsime, popcorn. Alege varianta degresată a laptelui, carnea de pui, fără piele, gătește-le la aburi sau în mâncăruri care presupun mai multă fierbere decât prăjire. La serviciu: înlocuiește fast-food-urile de la colț cu pachetelul de acasă, în care ți-ai asigurat o proporție majoritară în favoarea fructelor și legumelor.
  • Bea apă suficientă. Apa e important pentru digestie, absorbție, circulație și eliminarea excesurilor. În medie ar trebui să bei între 6 și 8 pahare de apă. Sucurile, ceaiurile și cafeaua nu se pun ca și apă. De multe ori se întâmplă să confundăm setea cu foamea și să mâncăm în plus din cauza asta. Și, ca să bei mai multă apă, nu uita de gheață și lămâie.
  • Bea apă înainte de masă și încă o dată în timpul mesei. Te vei simți mai plin după ce ai mâncat și vei avea nevoie de mai puțină mâncare decât în mod normal, pentru că apa ocupă la rândul ei un anumit spațiu în stomac, care altfel ar fi umplut de mâncare.
  • Bea cafeaua și ceaiul fără zahăr. Cele două lichide sunt sănătoase în varianta pură, însă îngrașă în momentul în care adaugi zahăr, frișcă sau lapte. E la fel de nociv ca și o ciocolată. Cel mai sănătos lichid cu cofeină este ceaiul negru, neavînd efectele de alterare a metabolismului care le are cafeaua.
  • Nu sări peste mesele zilnice pentru că așa îți va fi mult mai foame și vei fi tentat să mănânci mai mult. În plus, dacă te înfometezi, corpul tău va crede că e o perioadă de restriște și va depozita toate nutrimentele.
  • Înlocuiește mesele rare și consistente cu mese dese în care mănânci de fiecare dată câte puțin. În felul ăsta vei uita de senzatia puternică de foame dinaintea meselor principale și stomacul tău va lucra mai eficient.
  • Redu stresul zilnic. E unul din factorii care dă peste cap metabolismul pentru că hormonul care se activează în perioadele stresante, cortisolul, îți face corpul mai puțin sensibil la hormonul care îi spune creierului tău că ești plin – leptină – pentru că se presupune că ești într-o perioadă de activitate intensă, deci ai nevoie de mai mult combustibil.
    Folosește tehnici de relaxare, fă o baie fierbinte, aleargă timp de 10-20 de minute sau ascultă muzică pentru a te elibera de stres.
  • Somnul e un factor important. Succesul unei diete ține și de odihna ta zilnică, deoarce oboseala dereglează metabolismul și cere mai multă energie decât un corp odihnit. Dormi între 6 și 8 ore pe zi pentru rezultatele cele mai bune.
  • Mergi pe jos. Lasă mașina acasă. În timpul săptămânii, chiar dacă stai la 20 de minute distanță de un mijoc de transport în comun, mergi pe jos până acolo. În total, cele 40 de minutede mers pe jos poți câștiga încă 200-250 de calorii
  • Fă exerciții zilnic. Chiar dacă ești obosit, nu ai timp, găsește 30 minute în care să faci 6 exercții simple – flotări, genoflexiuni, aplecări, abdomene, exercții de întindere a mâinilor și picioarelor, alternându-le la 30 de secunde. După cele 30 de minute te vei simți mult mai bine și mai sănătos.
  • Mergi pe jos la serviciu. Daca ai un program încarcat, poți folosi drumul pe jos spre serviciu pentru telefoanele pe care le ai de dat sau pentru a-ți pune gândurile în ordine, în liniște.

Fii mai bun decât programul sedentar impus de timpurile în care trăim. Tu ce ai inclus în rutina zilnică pentru a te menține în formă?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

4 comentarii

  1. Salut, Marius şi mulţumiri pentru comentariu. Există o întreagă dezbatere pe tema ceaiului verde vs. ceaiul negru.

    Ceaiul verde conţine mai puţină cofeină decât cel negru, dar nu suficientă pentru a mulţumi un consumator de cafea, de aceea nu l-am nominalizat ca o băutură conţinând cofeină. Renumele lui e mai degrabă căpătat prin calităţile de antioxidant decât prin prezenţa cofeinei.

    Cercetătorii au descoperit recent că procesele de fermentare prin care trece ceaiul negru creeaza noi antioxidanţi, care fac din ceaiul negru un produs la fel de sănătos ca ceaiul verde.

    Ai mai jos câteva link-uri cu studii şi comparaţii ceai verde vs. ceai negru:

    https://www.thespruceeats.com/black-tea-or-green-tea-which-is-healthier-4058865
    https://academic.oup.com/jn/article/132/4/785/4687401

    Până la urmă poate fi şi o chestie de gust alegerea dintre cele două ceaiuri.

  2. Cel mai sănătos lichid cu cofeină este ceaiul VERDE.
    E facut din aceeasi planta ca si ceaiul negru doar ca in stare …cruda. Pentru ceaiul negru, planta este supusa unor procese de prelucrare.
    Si de fapt nu contine cofeina, ci un compus al acesteia.

    00
  3. Ai foarte mare dreptate cu sucurile, mai ales la partea cu diluatul :>

    Dar toata ideea unei masini este sa scapi de mijloacele de transport in comun, sa iti usurezi acel capitol din viata.. probabil pentru un barbat mult mai important decat pentru o femeie, din cauza comuniunii barbat-masina.

    Eu unul nu as investi intr-o masina, doar ca sa ma plimb in weekend cu ea.. nu ii vad sensul.. ca si poza aia cu darth vader cand toarna apa in mare. (asta a fost partea simpatica a comment-ului)

    Mai bine ai convinge lumea sa faca mai mult sport :>
    (daca tot ai putere de convingere)

    00
  4. Mașina e cel mai mare inamic al mișcării. Ea are sens când vrei să mergi în excursii vs. a folosi CFR sau alte mijloace scumpe de deplasare.

    Vom scrie în curând un articol despre beneficiile sportului, mulțumim de sugestie 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube