Cronica din fata ecranului

Simptome de coronavirus inca n-am, dar cred ca o sa ies din carantina asta specialist in limbile fino-ugrice (boum, 90% din cititori morti) si, bineinteles, cu hemoroizi.

Netflix face filme pe banda. Majoritatea niste mizerii sinistre, in genul alora de la Marvel, dar, pentru ca e in cautarea de solutii ieftine, da productia pe mâna unora care, in mod normal, ar muri actori/regizori/scenaristi doar cu diploma sau doar cu filmul de sfârsit de studii. Se intâmpla insa un fenomen interesant. Oamenii astia, care sunt constienti ca primesc o sansa extraordinara, se chinuie sa faca chestii misto. Si, de multe ori, chiar daca scenariul sau regia sunt de rahat, sunt totusi oameni ai locului si incearca sa redea societatea cam asa cum e ea. Cu stereotipuri, cu realitati, cu temeri reale. Pentru a reusi sa faca oamenii sa se uite, Netflix se pune in scena subiectele importante (dpdv al oamenilor care le locuiesc) ale tarilor in care produce filme. Apoi mai adauga putin sos „international”, ca sa poata fi urmarite worldwide.

Deadwind, un serial finlandez, primele 3-4 episoade am adormit. Nimeni nu zâmbeste in filmul asta, indiferent de situatie. Clasica poveste cu detectivul bun cu probleme de alcool, cu probleme familiale, sotia/sotul care nu stiu ce, copiii de care nu are timp sa se ocupe, cum ziceam, stereotipurile clasice ale filmelor. Dar, printre ele, societatea finlandeza. De la oras, de la tara, din administratie, din firmele private. Iar apoi scenariul se duce-n pi*da masii scenaristului (cred), unde nu credeai ca vei ajunge. Si incepi sa fii mai atent. Si putinul pe care-l stiai despre societatea finlandeza iese la suprafata. Ca sunt mai interesati de ecologie decât noi astia de mai la sud de ei. Ca sunt si mult mai avansati in domeniu. Dar si in domeniul verificarii/urmaririi populatiei prin noile scule (Internet, aplicatii, rahat etc). O limba imposibila. Kiitos si Moi. Mersi si Pa/Ciao/Buna. Atât am retinut. A, si la un moment dat aveam impresia ca suna mai apropiat de greceste decât de ungureste. Dar cred ca era de la pronuntia unui actor.

E, si ca sa ramân in distopia scandinava, m-am uitat la primul sezon din Occupied, un serial norvegian cu 3 sezoane. Comunisti ba. In felul in care este prezentata politica la nivel inalt, sunt comunisti. Cred ca am vazut cele mai lungi discursuri de la tribuna, intr-un film. Adica, la orice alt film pot sa-ti dea 10-20 de secunde, cu frazele cele mai importante pentru na(ra)tiune, dar aici nu, aici te lasau asa, 2-3-4 minute. Sa asculti tot discursul inaltator, cum se va apara Norvegia de invazia URSS, cum se va darui armata si populatia impreuna cu ea etc. Interesant. Vazusem serialul Nobel acum câteva luni, si cum spuneam mai sus, indiferent de jocul actoricesc, vezi ce framânta societatea. Vezi ca sunt inca socati de la Breivik si ca au facut tot posibilul ca acel lucru sa nu se mai intâmple. Chiar daca asta a presupus sa ia din libertatile oamenilor. Care au acceptat fara probleme, bineinteles.

Si, da, „povestile” cu copiii pe care ti ia statul daca i se pare cuiva ca-i neglijezi, de exemplu, tind a fi adevarate. Adica, sa nu cumva sa te apuce depresia dupa ce ti-a murit nevasta, ca vecinii au „obligatia” sa raporteze daca li se pare ceva ciudat.

Norvegia si Finlanda sunt cumva mai departe, mai putin conectate cu Europa decât Suedia, par exemple. Suedezii, in aparenta lor de societate perfecta, au problemele lor. De exemplu, cel al imigratiei. Dar nu neaparat cel al actualei imigratii, ci mai ales cu imigratia deja integrata, asimilata. Am vazut Caliphate, bine realizat as spune, cu un subiect care chiar cred ca framânta societatea suedeza: intoarcerea la islam a copiiilor de musulmani (dez)integrati. A acelor copii care s-au nascut in Suedia! Pentru ca, din pacate, toate chestiile astea cu islamul in tari ca Franta, Suedia etc, au ca problema principala atitudinea statului fata de acesti imigranti de acum 20-30 ani. I-au primit ca aveau nevoie de imigratie, i-au lasat sa se descurce multi ani fara hârtii, cu joburi mizere, cu salarii la fel. Intr-un final au inceput sa-i ajute cu case prin ghetouri – sau imigrantii n-au avut acces decât la bani cu care putea cumpara numai in aceste ghetouri – si apoi i-a lasat sa se descurce. Si astazi, in nivelele importante din firme sau din institutii, cu greu se recruteaza un om pe care sa-l cheme „Oulhadj”. Adica, pe bune, intr-o firma cu actionariat 100% francez catolic, sa aduci intr-un post de conducere (contabil sef, de ex) pe un Oulhadj sau Mohammed, never fucking ever. Astazi, 2020, nu 1980.

In rest, am mai vazut Unorthodox. Mi-a placut, stiam deja multe din chestiile de acolo, am aflat cu ocazia asta ce e eruv-ul. Si ca e unul si la Strasbourg! Si ca evreii (unguri) satmari sunt de prin zona Satu-Mare. Si ca, din pacate, inca nu si-au revenit dupa Holocaust. Si nici din Evul Mediu.

A, am uitat. Am facut binging la Mar de plastico, 2 sezoane, spaniol. Slabut, dar cum spuneam si mai sus. Realitatea unei societati. Cu români, marocani si negri exploatati de spanioli fara scrupule. Care-si iau sotii rusoaice sa le cheltuie averea facuta de exploatati de care ziceam.

Am mai citit despre cum ateismul bigotic (avem si noi, pe aici prin comentarii si pe alte bloguri cunoscute) este, in realitate, o frica. Pe acelasi nivel cu rasismul si xenofobia. Desi ateii astia se apara spunând ca ei vor sa-i apere (sic!) pe oamenii prosti care dau banii Bisericii si pupa moastele. Fuck off, mai baieti (si fete)! A, si am mai aflat ca, cumva, natura are grija de noi. Dar asta stiam nu? Daca esti mai bun cu ceilalti, ai mai multe sanse ca genele tale sa fie transmise mai departe. Bine, mai sunt si exceptii, ca si Charles Manson parca a avut copii… In plus, criza actuala nu face decât sa ne scoata la lumina si mai mult bigotismul si xenofobia. Ca daca inainte de criza erai mai tolerant cu oamenii care „nu erau ca tine”, acum e mult mai greu sa accepti ca „oamenii nu respecta carantina”, de exemplu. Orice comportament anormal – diferit de al turmei – scoate din strafundurile noastre intoleranta pe care ne-am fi tinut-o in frâu, cumva.

Am vazut si un documentar interesant, dar facut atât de prost incât m-a facut sa arunc toata carnea pe care n-o aveam in frigider. Cumva, astazi, nu mai avem nevoie de atât de multa carne si grasimile aferente. Ca, da, carnea ne-a ajutat sa ajungem aici, atât de inteligenti, cu Tesla si iPhone, dar ca nu mai avem nevoie de atâta carne. Si ca grasimile – din carne si in general – trebuie sa fie eliminate din meniu. Acum, nu mâine! De fapt, problema cu diabetul, gogosile si halitul la McDonald’s nu e neaparat zaharul, ci ceea ce fac grasimile acestui zahar. Daca manânci doar zahar nu e asa grav, ci zahar si grasimi, aia e grav. Diabetul nu vine de la zahar gol. Vine de la ce mai contine prajitura – si, mai ales biscuitii! – pe lânga zahar. Cu alte cuvinte, nu va mai mintiti ca mâncati friptura si mici „de foame”, ci ca mâncati ca „va place”. Ah, si in spitalele din Franta, in acest moment, cei mai multi de la reanimare sunt supraponderali. Presupun ca in America e si mai nasol. Think of it!

La mine in cartier au fost numai zile misto. In fiecare dimineata imi beau cafeaua cu geamul larg deschis si fac baie de ultraviolete. Imi vine in minte o imagine – dintr-un film, cred – cu copiii din Islanda (parca) care trebuie sa faca sedinte de ultraviolete pentru ca nu e suficient soare pe la ei. Sau poate era vorba de Groenlanda? Am spalat geamurile si in fiecare zi mai gasesc o mica pata, putina grasime de la stersul anterior si le mai sterg un pic. Mi-am dat seama ca invat mai bine spaniola daca ma uit la seriale cu ochii inchisi. Pentru ca sunt mai concentrat, creierul nu are nevoie sa proceseze imagini si citirea subtitrarii. O sa fac mai des. Cu finlandeza n-a mers. Pur si simplu nu merge.

Fortele de munca mi-au platit intr-un final primele 3 luni de somaj. Dupa doar vreo 50 de mail-uri schimbate cu un anume Tarik, consilierul meu, cica. Saracul, cred ca a intârziat atât pentru ca nu-i venea sa creada ca iau somaj mai mult decât ia el salariu Sa va mai zic ca mi-au trimis vreo 3 oferte de munca cu „agent imobiliar independent”? A se citi „pe comision”, adica vii si muncesti 3 luni si nu iei nimic, si apoi pleci ca n-ai bani nici de mâncare si apoi noi gasim alt credul si tot asa. Da, fortele de munca frantuzesti se ocupa cu recrutarea de fraieri pentru tepari. In mod oficial, cu antet si stampila. Totul ca sa poti sa fii scos din statistici, chiar si temporar. Si ei sa se laude ca au mai gasit de lucru unui somer. Mai nou, si statul francez ma cheama sa strâng sparanghel de pe câmpurile din apropiere. Ca sezonierii sunt in RO si nu prea au cum sa vina. M-as duce, dar cica nu pot sa-mi dea 4500 EUR/luna. Atunci am zis si eu ca ramân acasa sa invat finlandeza. Sau lapona. Enigel.

N-am mai iesit din casa de 3 zile. Si sunt ok. Voi?