De ce eșuăm noi săracii și ce am putea face să fie puțin mai bine

E un text foarte lung, dar merită.

1. General

1. Se pierd in detalii inutile, în loc să vadă big picture. Ca în bancul ăla cu Bulă și maică-sa care vroia să-l învețe adunarea și-i zice: „Am două mere și mai pun 3 mere, câte mere fac?” și Bulă întreabă „Ai luat mere?”. Se concentrează pe mici greșeli, în loc să ia esența și să se întrebe: „e ceva din discuția asta de care m-aș putea folosi?”
2. Nu recunosc și nu își asumă când au greșit. Nu sunt dispuși să încerce să repare. Nu zice unul: „OK, am futut aici treaba, hai să văd cum reparăm, dă-mi voie te rog să nu închid lumina sau să nu ies pe ușă până nu repar ce am futut, reparăm întâi și apoi vedem care e cauza ca să nu mai repetăm iar aceeași greseală”. Nu, au futut să zicem serverele din datastore și vin cu scuze de genul „pai nu, că tu ești tâmpit că nu ai documentat cum trebuie, deși scria clar în x documente, revizuite și aprobate tot de ei” sau au șters nu știu ce rahat și Windows e de vină că trebuia să se prindă cine e la taste și să nu permită să mai folosească computerul. Sunt vinovați, le atragi atenția și schimbă discuția pe alt punct, făcând scandal și scoțându-te pe tine vinovat. Întotdeauna altcineva e de vină, sistemul, soarta, horoscopul, drogurile, băutura care i-a luat mințile (eram beat, nu știam ce fac), țigările, încălzirea globală, pisica, orice altceva, numai ei nu. Pasează pisica în loc să zică: „Ok, am bușit treaba, dă-mi voie să o repar, apoi mă dai afara, dar întâi lasă-mă să o repar”.
3. Nu lasă o portiță deschisă. Merg pe două variante „n-am nevoie de tine, marș în morții mătii” (scris legat) sau nu îți răspund deloc când îi contactezi cu ceva care nu-i interesează, în loc să zică „ok, acum nu pot să te ajut din motivul asta, hai să schimbăm cărțile de vizită/datele de contact/păstrăm legătura pe viitor și cu prima ocazie, când sunt disponibil, vei fi prima persoană pe care o voi contacta”, chiar dacă situația e foarte puțin probabil să se întâmple.
4. Se limitează la anumite idei și nu sunt dispuși să discute orice, oricând, cu oricine, oriunde: chestii de rasism (nu discut eu cu țăranul ala), religie, preferință politică: dacă e psdist, nu am ce discuta cu el, dacă e indian/mexican/negru/arab nu am treabă cu el, moldovean, oltean etc. Culmea e că cele mai bune sfaturi practice le primești de la cine nu te aștepți.
5. Se concentrează pe aspectul emoțional pe care l-au perceput din acea discuție, în loc să vadă esența și lucrurile pozitive. Ăla a vorbit despre nu știu ce copii la modul nu știu cum, dar am și eu un copil așa și el nu știe și să-l fut în gură dacă-l mai bag în seama și nici nu-i plac câinii deși eu îi iubesc la nebunie. Iau sfaturile/critica la modul personal, nu înțeleg ca un om care îți zice un lucru în față, e mult mai ok decât unul care te lasă în legea ta, pentru că de fapt ăla îți oferă timpul și feedback-ul gratuit. Nu înțeleg o critică constructivă că poate fi un avantaj pentru tine, să te ajute sa schimbi ceva. Atenție, mă refer la critica constructivă, nu la păreri de tot rahatul. Și iarăși, trebuie o balanță între a refuza orice critică și a accepta orice critică.
6. Crezut în astre, horoscop, soartă, religie, ghinion, ghicitori și alte idioțenii. Prin ghinion nu mă refer la a avea o boală gravă. Cred ei că există o soartă scrisă și aia e, orice efort ai face, tu tot acolo ajungi dacă așa ți-e scris. Așa că, de ce sa te mai obosești? Dumnezeu le așterne pe toate și așa a fost voia lui. Și speră să-l ajute bunul Dumnezeu la examen, n-a citit nimic, dar la horoscop a zis că azi o să aibă o surpriză. Pentru ce să faci efort? Mai bine te rogi la Dumnezeu să iei examenul chiar dacă nici n-ai deschis cartea. Sau poate te ajută să găsești niște bani pe jos, sau vreo vânzătoare să-ți dea rest mai mult decât trebuie.
7. Caută în disperare să fie în centrul atenției, invidiați și să moară dușmanii de ciudă. Pun preț pe obiecte de tot rahatul, cu care încearcă să se afișeze „iote fraere ce adidași am”. Depind de părerea altora, a găștii, a cercului social. Depind să fie cool. Attention whore. Sunt dispuși să facă orice sa fie în atenția găștii. Se îmbracă și se machiază să iasă cât mai mult în evidență, vorbesc cât mai tare, se comporta cât mai agitat, doar doar să fie observați. Dacă sunt respinși de cercul social, instant sunt în depresie.
8. Nu fac un minim de efort să rezolve o situație apărută sau o problemă. Nu pun întrebări, indiferent dacă par idioate, nu sunt curioși să afle, nu sapă. Nu caută să vadă cum trebuie făcută o treabă, ei zic „păi eu nu știu”.
9. Nu caută persoane de la care să învețe.
10. Nu încearcă să se diferențieze prin ceva. Dacă suntem 10 oameni la fel, cum pot să-mi măresc eu șansele să fiu ales dacă nu mă diferențiez prin ceva?
11. Îi doare-n fund de persoana care vine să le pună o întrebare. „Bună ziua, Știți cumva cum pot ajunge în zona x? Da ce, bă, eu sunt birou de informații? Îmi iese ceva? Marș de aici și cântă la altă masă” când ar putea pur și simplu să scoată telefonul să dea un search pe maps sau google.
12. Nu vor să iasă puțin din reguli/proceduri când situația o cere, atâta timp cât nu încalci legea, nu vor să analizeze cu situația, să meargă pe intuiție sau să-si asume un risc. Ok, procedura e asta, dar intuiția mea îmi zice că dacă fac asta s-ar putea întâmpla asta. Exemplu: E verde la pietoni, se oprește un Șofer pe banda 1 și îți face semn să treci, nu te uiți și treci ca berbecul, că na, ești legal, și te zboară de pe banda 2. Sau procedura zice că trebuie obținută aprobare de la 7 superiori doar prin email doar că tu nu ai timp să obții cele 7 mailuri de aprobare, dar ai putea să pui mâna pe telefon și să suni direct pe X și să-i zici să-ți dea aprobarea, el fiind cel care ia decizia finală.
13. Familia nu ajută la treburile care nu necesită implicarea directă a lui. Adică în loc să stai tu să-ți fuți mintea de unde cumperi scutece, pâine bio și șervețele de fund, ar putea să te ajute familia cu asta și tu să îți vezi de treburile importante. Vezi Steve Jobs cu flaneaua aia neagra, dacă el ar fi stat să se gândească la toate tâmpeniile, ar fi fost epuizat fizic și psihic și nici nu ar mai fi putut să se gândească la deciziile importante. Probabil nici Putin nu stă să caute scutece pe Amazon, să vadă care e mai bun între Pampers și Huggies.
14. Nu respectă angajamentul și nu comunică. Ok, dacă nu mai poți ajunge să iei lucrul pe care m-ai rugat să ți-l dau, poate nu ar fi rău să mă anunți, ca să nu-mi stric programul.
15. „Sună prea frumos ca să fie adevărat. Ar putea fi o țeapă, miroase de la o poștă a teapă, dar dacă nu e?”
16. Nu încearcă chiar dacă nu știu. Au impresia că nu știu engleză pentru că nu pot conversa fluent și nu mai are sens să încerce pentru că vor fi respinși, însă nu știu din start ce caută ăla. Cât timp se gândesc ei cum ar fi fost să încerce, altul i-a luat deja oportunitatea. Poate că nu încearcă pentru că le e teamă de eșec, în loc să privească eșecul ca un pas mai aproape de succes.
17. Au impresia că pupincurismul, mâncatul de rahat și capul plecat sabia nu-l taie te ajută toată viața.
18. Consideră că ce a fost acum x ani, fie că e vorba de job sau de bani, sau de ceva ce au cumpărat, trebuie să valoreze tot atât acum. Nu înțeleg că lucrurile se devalorizează, că poate munca ta nu mai valorează la fel de mult ca atunci. De exemplu: dacă înainte erai tânăr și luai 2.000 de euro și acum mori de foame, zici că nu vrei să te angajezi sub 2.000 că e o rușine, deși îți mor copii de foame. La fel, ai cumpărat o mașină acum 5 ani cu 20.000 de euro și tu vrei să o vinzi tot cu atât.
19. Inflexibilitatea, rigiditatea. Exemplu: „Au primit bilet de tren cu locul 3. Locul 5 e liber, dar la locul 3 se așezase un bătrân în cârje. Sunt în stare să scoale bătrânul ăla pentru că ei au nr. 3, in loc să se uite că e nr 5 liber și ar putea să se așeze acolo”.
20. Haos în cap – prioritizarea ajută.
21. Fake it until you make it. Vezi tot felul de oameni autointitulați antreprenori, Don Juani, dumnezei, în loc să fie naturali, să se iubească pe ei, să fie originali, să se uite în oglindă și să zică „Bă, ăsta sunt eu, atâta știu, așa arăt, aici sunt, îmi place ce văd în oglindă, dacă mâine m-as naște din nou, aș vrea să trăiesc la fel, nu aș vrea să fiu altul, ci doar aș îmbunătăți chestii la mine”.
22. Adună rahaturi în casă și se atașează de obiecte – De la punga cu pungi goale din cămară la sticle și borcane de pe vremea lui Ceaușescu, la pantofi găuriți, la ultimele gunoaie, la milioane de obiecte pe care nu le folosesc. Că poate o trebui vreodată. O soluție ar fi regula 1 la 1: cumperi un obiect, tre’ să scapi de altul. Altă soluție, ce n-ai folosit timp de 1 an nu vei mai folosi, trebuie scăpat de el, aruncat, donat, give away, vândut. Hainele de la copil nu te apuca să le păstrezi sub pat sau în șifonier ca să le dai la nepoți. Sunt ieftine, își permite oricine. Nu îți mai folosește la nici un căcat walkmanul de pe vremea lui bunica, televizorul cu lămpi, iphone 1 cu bateria moartă.
23. Se compară aiurea cu alții și mai compară și familia/copiii cu colegii acestora de școală. Dacă e ceva ce am urât cel mai mult la părinți, pe lângă șantajul că-l dă afară pe copil sau că eu te-am făcut eu te omor, am urat foarte mult comparația cu alții. „Bă! Ăla cum a fost în stare și tu nu? Idiotule! De ce ai luat doar 8 și ala a luat 10?”
24. Vor să se mândrească cu copiii lor, forțează copilul să fie ceva ce n-au fost ei în stare. Vor ca acel copil să fie o variantă mult mai bună a lor, deși nimeni nu l-a întreba ce vrea. Nu întreabă copilul dacă i-ar plăcea să facă lucrul ăla, dacă și-ar dori asta, ce pasiuni are, nu, nimic din toate astea. Copilul trebuie să fie olimpic, trebuie să fie culturist la 6 ani, trebuie să escaladeze munți la 10 ani. Copilul trebuie să fie premiant, să am cu ce mă mândri, să moară Vasilica de la 2 de ciudă.
25. Au falsa impresie că dacă cunosc 5 oameni, aceștia vor sări să-i ajute. Îl iau pe prietenul ăla în calcul ca primul nume care le vine în minte, în loc să se ia pe ei în calcul. „Cer lui George bani dacă e ceva”, deși poate George are și el planurile lui, sau poate nu e acasă în perioada aia.

2. Munca

1. Nu înțeleg cât valorează munca sa la noi în țară și peste hotare, în raport cu costul vieții și cu piața de acolo. Nu te gândi, cum menționa Negrea, că „în SUA, un manager de Social media câștigă 55k, eu de ce să nu cer 4.500€ pe lună?”. În primul rând, în  SUA, 55k ala e brut, trebuie să scoți taxele ca să compari cu un venit net din RO. La un 55k brut pe an îți iese undeva la 4.000 net pe lună căsătorit și cu 2 copii. Cu 4.000 net pe lună, ca singur venit, mori de foame. Te califici la medicare (asigurarea aia medicală dată de stat pentru venituri mici). De exemplu în California, 84k e socotit low income. În Washington, $72k e low income pentru familie de 4 persoane. Asta ca o paranteză, să înțelegi ce înseamnă 55k în raport cu piața din zona în care se cere să se angajeze pe poziția deschisă. La fel Elveția, dacă primești 5.000 de euro acolo, fă o comparație cu costurile de acolo.
2. Nu înțeleg oferta și sistemul de taxare. 25k brut în Germania nu e chiar așa de spectaculos. Se apucă și semnează fără nici o cercetare.
3. Nu înțeleg raportul de forțe. Nu înțeleg care e diferența dintre cerere și ofertă pe acea poziție (local, apoi global), numărul de specialiști, dacă au poziție de forță și ei sunt cei care aleg sau dacă ei sunt aleși dintr-un număr mai mare, nu înțeleg cine are nevoie de cine în raport cu variabilele de dinainte.  Nu înțeleg unde sunt ei acum la masă, ce întrebări să pună și cum să joace cartea, cât li se întinde plapuma, cunoștințele pe care le au, cât să ceară și la cât să spere în momentul ăsta, nivelul de trai din țara în care locuiesc și cam care e scorul în țara aia. Joacă aiurea la bluff cu cărți mici în loc de tight and aggressive când e nevoie. Nu înțeleg că bluff-ul se face doar în anumite momente și jucat strong se face în altele. Pe scurt, nu înțeleg poziția lor la masa de negociere, în raport cu adversarii sau partenerii de joc, cu cunoștințele pe care le au și situația în care sunt. Una este să ai o profesie de controlor de trafic aerian sau nu știu ce CEO de multinațională, alta este să ai o profesie de vânzător la un butic unde sunt foarte mulți candidați. Să te aștepți să te cuplezi cu Brad Pitt când tu ai înșirat cartierul cu toți cocalarii, să ai pretenții la nu știu ce bărbat serios și cu zeci de calități sau Făt Frumos sau să fie bărbat independent când tu n-ai nimic de oferit e o tâmpenie. La fel, să speri la salariu de 4.500 de euro în România pe motivul că același salariu e și în Elveția sau SUA și să nu iei în calcul diferența de nivel de trai și costuri dintre cele două țări, iar salariul din România e pana la 1500 euro, să nu îți pui întrebarea „ok, de ce firma aia face outsourcing în România? Din lipsă de specialiști sau pentru costuri?” tot deplasat cred că e. Să întrebi direct de bani când tu nu ai nimic de oferit, dar ai mare nevoie de job e tot deplasat. A întreba din prima de bani e foarte ok când deja ești foarte ocupat, nu îți plânge nimeni de foame și vrei să știi dacă are rost să pierzi timpul.
4. Nu sunt disponibili rapid pentru oportunități. Nu au timp de răspuns rapid la oportunități. Nici măcar nu găsesc o variantă convenabilă astfel încât să rămână în cărți. Vine unul cu o oferta excepțională din afară, vin cu răspuns către ăla peste 3 săptămâni zicând dacă nu se poate începând cu octombrie că ei vor vara asta să stea la mare în România pentru că și-au planificat concediile în Vamă. Chestia asta merge cât timp tu alegi și ești spamat zilnic cu propuneri de job-uri.
5. Nu înțeleg cum să vadă o ofertă. Toată lumea întreabă suma și atât, pentru că ei asta înțeleg că înseamnă o ofertă. Nu înțeleg că oferta nu înseamnă doar suma respectiva, ci e un pachet de beneficii și oportunități care pot sau nu să se potrivească cu situația ta actuală. Un salariu de 1500 de euro în care bagi 12 ore pe zi e mai prost decât un salariu de 1300 de euro cu 8 ore pe zi + asigurare medicală + posibilitatea de zile medicale sau lucrat de acasă. La fel, poți obține un salariu de 1500 de euro cu 12 ore pe zi aici, sau un salariu de 1300 de euro, plus deplasări pe banii firmei (hotel, avioane, diurna) plus posibilitatea de relocare acolo. Un salariu de 1500 de euro poate fi mai puțin decât un salariu de 1300 de euro plus acțiuni în firmă. Sau, să zicem că nu pot obține 1000 de euro de la angajatorul ăla pentru că bugetul de angajare e de 800, dar dacă obțin 800 și program de lucru în loc de 12 ore pe zi 6 ore pe zi + firma îmi plătește nu știu ce certificare pe care o pot folosi pe viitor la alte interviuri și mai iau și bonus al 13-lea salariu la Crăciun? Dar dacă am posibilitatea să lucrez remote de oriunde și program flexibil?
6. Cred că sunt Dumnezeu în firmă și că se sfârșește lumea fără ei. Nu înțeleg că noi suntem un număr într-o firmă, suntem niște resurse și că oricine poate fi înlocuit cu anumite costuri, mai mici sau mai mari. Și că în momentul în care nu mai produci bani, vei fi instant înlocuit. Nu reprezinți nimic în firmă, ești doar o resursă. Nu trebuie să o iei negativ, ci realist, și să nu-ți faci așteptări nerealiste. Poți aduce mai mulți bani decât ești plătit? Dacă da, atunci ești în siguranță. Cer explicații aiurea de la manageri, de ce ăluia i-a mărit, de ce pe aia a lăsat-o, cum și-a permis el să facă nu știu ce, când nu prea e treaba ta ce face ăla în ecuația aia și când tu ai o poziție care nu prea valorează nimic.
7. Legat de profesie și școală. Din punctul meu de vedere, pentru a avea bani buni din profesie, eu văd două variante.
   • A). Ori ești excepțional la ceea ce faci, top 1, primul nume care vine în mintea tuturor, fie că e blogging, tenis, adunat gunoi sau orice altceva. Diferența dintre nr. 1 și nr. 2 s-ar putea să fie diferența dintre conținutul bun de la o pizza și resturile ramase. Și în momentul ăla, chiar nu contează ce faci, atâta timp cât ești nr 1.
   • B) Fie ești mai mediu în ceva, dar analizezi și anticipezi ce se plătește bine în țară și peste hotare, ce poate fi folosit atât local cât și internațional, analizezi în raport cu cerere oferta și numărul de specialiști existenți, anticipezi dacă meseria aia va mai fi folosită sau va dispărea sau va fi înloucuită cu niște mașini. Exemplu: IT-ul e folosit peste tot, băncile, PR/Marketing, vânzări mari (case, proiecte mari, head hunting), Project Management. Mulți fac greșeala să gândească pe moment, „hmm, as putea fi profesor de latină și iau un post la noi în sat”, și lucrul ăsta îți restrânge aria de oferte. Și se trezesc cu o oportunitate să plece și își dau seama că nu prea poți să pleci nicăieri cu latina și să speri că ai 50 de oferte pe masă într-o săptămână. La fel cu școala, facultatea, masterul, faci o facultate care prezintă istoria limbii române, nu te aștepta să ai oferte foarte multe din afară. Încearcă să gândești internațional și să poți refolosi cunoștințele dobândite. La fel, vezi pe ejobs/bestjobs câte oferte de muncă sunt pentru domeniul ăla și cât de bine sunt plătite. Delphi și Turbo Pascal s-ar putea să nu fie atât de bine plătite sau să nu fie atât de multe poziții comparativ cu Java.
8. Easy money, loterie. Dacă-l auzi, ar vrea să câștige la loto, să-i lase vreo babă o casă pe numele lui, să prindă pe una plină de bani care să fie în limbă după el, să îi lase jumate de avere, să găsească un moș cu bani să se căsătorească, ce, ea nu merită? De asta și merg emisiunile alea tâmpite cu tele eurobingo, păcănelele, cazinourile, 6 din 49. Pentru că sunt credincioși și se gândesc ei că Dumnezeu o să îi vadă și cad fix alea 6 numere și devin milionari, cum a devenit anul trecut curva aia a dracului de a nimerit ea, nenorocita naibii. Și că e de-ajuns să prindă o mână sau un jackpot și oameni s-au făcut. Știu, o să ziceți că e o știința în spate, matematică etc.
9. Bani fără efort. Lumea visează să facă bani ușor, stând în Bali, cu investiție minimă și de preferabil fără efort, și să iasă pe profit în prima lună și de asta merg și cursurile astea cu „ai putea lucra de pe o plajă, din Bali, doar 1 oră pe zi”.
10. Nu vor să-si dea interesul să ofere calitate în ceea ce sunt puși să facă. „Daaaaa, pentru ce să-l îmbogățesc eu pe patron? Pentru ce să mă implic?” „Cum adică să le vorbesc frumos? Cum adică să-i tratez cu respect pe pacienți? Pai, bă, tu știi ce salariu mic am eu ca asistentă? Mai ai și pretenția să te respect după ce că ăștia de sus își bat joc de mine?”
11. Consideră că munca e făcută doar fizic și că ăla care face o activitate care presupune foarte multă gândire, atenție, strategie etc de fapt freacă menta și n-ar trebui plătit atât. Ce dracu face? Dă din taste și ia atâția bani. Nu înțeleg că totul se plătește în funcție de câți bani aduci clientului.
12. Nu se testează constant. Au impresia că dacă au fost la un interviu acum 7 ani când s-au angajat, întrebările, cerințele și procedurile de interviu sunt aceleași. Nu încearcă să meargă tot timpul la interviuri să vadă unde se află în raport cu cererea, să-și verifice cunoștințele, să facă o statistică din numărul de aplicări, câți te-au sunat, câte interviuri ai trecut, câte oferte în alb ai primit, ce beneficii oferă firmele, care mai sunt salariile. Chiar dacă refuză, lasă loc de bună ziua, dacă mâine sunt dați afară, sună pe una care au refuzat-o și văd dacă mai e deschisă oportunitatea.
13. Nu pun întrebări la interviuri. Întrebările nu trebuie să fie agresive dar trebuie să pui să-ți faci o idee cât de cât despre firma, bani, unde muncești, ce vor de la tine, ce presupune jobul respectiv. M-am trezit că vroia unul să muncesc 60 de ore pe săptămâna oficial (probabil erau și ore suplimentare pe lângă astea). O chestie foarte inteligentă în viață (pe care nu o am din păcate) nu e să răspunzi bine, ci să pui întrebări bune.

3. Emigrarea

1. Emigrează direct fără o ofertă în mână, gândind ei că imediat vor găsi de muncă. Regula pe care o urmăresc eu, întâi faci rost de oferta semnată, apoi te deplasezi acolo (însă preferabil să știi dinainte unde mergi, dacă nu, fă o vizită 1-2 săptămâni să vezi despre ce e vorba, că poate jobul e pe la niște africani de nu poti ieși decât cu pază), asta în caz că nu arde foarte tare și trebuie să pleci musai. E mai ieftin să trăiești 1-2 luni până la primii bani din muncă până te plătește, decât să stai 4 luni pe banii tăi să cauți, plus 1-2 luni până te plătește.
2. Nu verifica dacă ceea ce știu ei se caută și afară.
3. Au impresia că dacă au fost 2 săptămâni în vacanță acolo, e același lucru cu a trăi/munci acolo. Nu înțeleg că sunt foarte mulți factori în joc (joburi, scoli, spitale, asigurări medicale, prețul caselor care sare în funcție de notele școlilor și de oportunitățile din zonă, oportunități de afaceri, taxe, puterea de cumpărarea a banului).
4. Se duc direct pe termen lung, fără să fi văzut vreodată unde se duc. Ca la case, cumperi o casă pe hârtie, fără să fi mers vreodată să vezi locul. Nu știi unde ești, poate e un cartier plin de suedeji, când ai putea de fapt să faci o vizită timp de o săptămână după ce apune soarele să vezi cum e zona, ai putea să mergi înainte vreo 2 săptămâni în zonă să-ți faci o idee cum e.
5. Atunci când iau decizia să emigreze, nu se gândesc și la alt obiectiv pe lângă bani. Și se trezesc că au cheltuit și banii, au stat și aiurea boschetari sau 15 în cameră și trebuie să se întoarcă acasă. Alt obiectiv ar fi să zicem cetățenia, o poziție mai bună, o școală în paralel, niște referințe, niște contacte cu potențiali clienți și deschiderea unei firme în Romania și colaborarea cu aceștia.
6. Când emigrează, gândesc doar pe momentul actual și nu întrevăd o modificare în termen mediu, lung. Dacă acum ești singur sau doar cu iubita și e totul ok, vă descurcați cu 2000 de euro, peste 5 ani când sunt 2 copii în joc și de fapt prețul caselor e undeva la 800k și școlile sunt extrem de scumpe, parca zona aleasă nu mai e așa perfectă ca acum 5 ani. Plus rasismul și comparația cu suedejii.
7. Cheltuiesc toți banii și nu pun nimic deoparte. O regulă pe care încerc să o urmăresc este să am deoparte cel puțin 6 * cheltuielile pe lună. Asta dacă nu am încă un venit din altă activitate. În caz că se întâmplă ceva și pierd jobul.
8. Când emigrează, pleacă cu biletele de avion și câteva sute de euro în buzunar, sperând că șeful le va da bani în prima zi de munca sau vor primi de la prieteni, în loc să anticipeze cheltuielile neprevăzute care apar la început până să fii plătit (chiria, depozit la chirie, mobila, mâncarea prima lună, posibile vizite la medic, transport etc). O regulă de bun simt ar fi să pleci cu minim 3*suma realit estimată pe care o vei plăti lunar (mâncare+chirie+utilități+transport).
9. Calculează prost cheltuielile și estimează nerealist că se vor descurca cu x bani. Primesc o ofertă de 1000 de euro, chiria e 900 dar au văzut ei odată acum 5 ani chirii cu 500 (nu contează că era la mama dracu în câmp, o singură cameră de fapt. Mai zic ei că mănâncă de maxim 100 de euro pe lună, și mai dau 100 de euro pe țigări și gata.
10. Nu pastrează un status legal și curat. Țintesc rahaturi mici (gen am furat o chestie, am tras o țeapă la taxe, nu am mai plătit lumina) care le afectează istoria și statutul pe termen lung. Se trezesc deportați și interziși să mai intre acolo pentru un mic rahat. Dacă tot vrei să faci o nasoală, fă-o la nivel mare, fură câteva milioane de euro, dar nu îți strica statutul ca prostul pentru 20 euro. Pentru că dacă furi ceva acum în Austria și te deportează ăia și peste 10 ani vrei să vii cu copilul la o operație, te trezești că ai fost idiot când erai mic și nu ai cum să-l ajuți.
11. Nu fac un minim de cercetare cu privire la firma la care se angajează, în special când emigrează. Exemplu pentru angajare in RO undelucram.ro. Pentru afara există glassdoor, payscale. Dacă firma nu e pe aceste site-uri, fă un search pe linkedin, pe facebook, vezi ce angajați sunt care lucrează acolo sau care au lucrat, contactează-i în privat dacă sunt din orașul tău, invită-i la o bere și întreabă-i care e părerea lor, ce le-a plăcut, ce nu, de ce au plecat dacă au plecat. Vrei să emigrezi, sună pe cineva cunoscut care e deja acolo, întreabă cum se descurcă, cât cheltuiesc pe luna, cât de ușor găsește să închirieze…

4. Ce aptitudini/skill-uri văd eu că ar fi importante și ar fi bine să le ai sau să încerci să lucrezi la ele  pentru a reuși să nu mori de foame

1. Să gândești cu mai mulți pași înainte. Ce ar putea să se întâmple dacă fac asta? Exemplu îți poți antrena un pic mintea jucând șah. Te ajută să vezi tabla și să ai 3 mișcări pregătite. Te învață să anticipezi ce ar putea merge aiurea.
2. Să nu renunți (never give up/never quit if there is a chance), să încerci tot timpul cât timp situația este încă profitabilă. Să faci presiune fie asupra ta dacă situația depinde de tine, fie pe altcineva dacă depinde de el, să oferi variante numai să se rezolve. Să fii capabil să te ridici oricând cazi. Asta te ajută și profesional și în atingerea obiectivelor, de asemenea e mai puțin probabil să faci depresii cât timp ești capabil să te ridici. Două resurse de care m-am folosit în 2008 și la care încă mă uit și acum: speech-ul lui Al Pacino din Any Given Sunday, Don’t Quit Poem. Și unul mai recent: Humans of New York Pediatric Cancer („If there’s a chance then it’s worth a try. Even if nobody else wants to try, I will try”)
3. Oricât de mic e venitul să cauți să pui tot timpul ceva deoparte. De fapt ideea e „cum îmi împart eficient venitul”. O idee: să zicem dacă vin bani pe card, transfer automat a unei anumite sume (să zicem 20% din venit) în alt cont de care nu te atingi. Dacă mai ai un venit în plus, folosește-l la investit în ceva sau nu te atinge de el. Învață cumva să-ți împarți venitul în: o mică parte deoparte, o parte pentru sănătate, o parte pentru investiție în ceva (cursuri, poate cumpărat ceva și revândut, poate o sculă mai performantă care să-ți aducă bani, să zicem un laptop mai bun pentru că ai un proiect în photoshop de pe urma căruia iei bani). Eficient (dar poate nu realist pentru toată lumea) văd în felul următor (asta pentru cei cu bani cât de cât mai mulți, dar tot în categoria noastră a săracilor): cheltuielile, medical/sănătate, investiții (cărți, cursuri, afaceri, stoc), bani deoparte, social+familie+concedii dacă e nevoie. Dacă reușești ca partea de bani deoparte să fie în fiecare lună +1 leu mai mult decât ai pus deoparte în luna precedentă, ar fi perfect, te înveți să pui deoparte din ce in ce mai mult.
4. Să ai în minte cel puțin 3 variante de rezolvare a unei probleme, variante pe care să le evaluezi și prioritizezi din punct de vedere risc, cost, timp, profitabilitate în functie de planurile tale pe termen lung. Îți ajută să ai întotdeauna un backup dacă ceva pică.
5. Să lași loc de bună ziua, să știi să comunici, dacă refuzi să lași totuși o portiță deschisă, de genul „momentan, din motive personale nu pot să accept această ofertă, dar vreau să păstrăm legătura, să discutam iar în următoarele luni și poate reușim să legăm o colaborare”
6. Să încerci tot timpul să mai ai cel puțin încă un venit pe lângă cel principal. Să zicem că lucrezi full time, și mai faci freelancing. Principiul e să nu ii toate ouăle în același coș. La un moment dat am lucrat cu 4 clienți în plus față de venitul principal. Sigur, după un timp poate să nu mai merite efortul, dar când ești sărac și n-ai bani, n-ai griji dar ai timp, poți să calci pedala. La fel cu asigurarea medicala, ai aia de stat plus un Regina Maria/Medlife/Medicover în caz de ceva, în special pentru familie.
7. Să ai deoparte minim 4-6 luni (preferabil 1 an dacă ai și rate) suma cât cheltui tu și familia ta în medie pe lună
8. Să nu te arunci ca rața la muci (la asta stau încă prost, încerc să lucrez și eu la ea). E bine să iei toate datele înainte să tragi o concluzie și să trimiți mailul sau să dai telefonul ăla unde să-l trimiți pe ăla la dracu.
9. Flexibilitate. Exemplu: țintești o ofertă, dar angajatorul nu-ți poate da suma x, ci 90% din x, îți place foarte mult firma și oportunitatea, gândește-te, ce altceva poți primi folositor pe termen lung (poate chirie, poate un curs plătit de care aveai nevoie)? Un fel de barter cu ceva de care ai nevoie.
10. Să ieși din zona de visare și să te apuci să faci practic (și aici încerc să mă educ mai mult), Just do it, cu cât planifici mai mult și cu cât trece mai mult timpul, cu cât povestești la mai multă lume ce vise ai, cu atât sunt mai mici șansele să te apuci să faci.
11. Bazează-te pe tine și nu pe alții, dar fii capabil să delegi chestiile care mănâncă timp și sunt neproductive, dacă ai cui să delegi.

5. Cum poți face câțiva bani în plus la venitul principal – repet pentru noi ăștia mici și săraci, nu cei cu multă experiență

1. Vinde ceea ce știi (la început pe bani mai puțini, apoi pe măsură ce ai clienți și poți alege, pe mai mulți bani) – știi matematică, fă meditații la matematică cu clasele 5-12, știi șah, fă un webinar în care prezinți săptămânal strategii de șah contra unei sume modice, să zicem 10 euro/persoană. Învață să faci bani de mic, cât timp încă familia te susține financiar.
2. Lucrează încă din facultate – cu cât mai tânăr cu atât mai bine, prima dată nu urmări banii, ci să pui ceva la CV, să ai un portofoliu. Urmărește să faci 1-2 ani într-o firmă în care să înveți ceva. Nu te aștepta să te angajeze cineva direct cum ai ieșit din facultate, toate firmele vor experiență.
3. Înțelege ce se caută și investește timp și învață asta, cu cât ești mai tânăr cu atât mai bine, apoi te căsătorești, apar copiii, mai îmbătrânești, pur și simplu fizic nu mai poți face la fel de multe ca la 20 de ani.
   Cum vezi ce se caută? Ejobs, Bestjobs, vezi să zicem ce poziții sunt postate mai des. Încearcă să anticipezi dacă tehnologia aia va mai fi folosită peste 3 ani. Cel mai bine înveți când ești plătit pentru asta și când ți se pun în cârcă sarcini practice. Exemplul ideal, te angajezi la un startup unde accepți un compromis să accepți o ofertă mai mică, pe pozitie de junior, pentru experiență.
4. Învață să-ti faci un CV care să vândă, chiar dacă ai puțină experiență spre deloc, evidențiază calități, evidențiază ce a obținut x după ce a lucrat cu tine (bani, timp mai puțin, resurse mai multe, cifra de afaceri mai mare, nr. de clienți mai mulți). Să spui că faci tehnoredactare sau template-uri fără să menționezi beneficiul nu ajută. Să spui „am făcut un template care a ajutat firma să reducă timpul de redactare a documentelor, sau care a fost patentat ca produs și a fost vândut și am avut un venit de x din vânzarea acestuia”, asta da, sau „am scris un articol în urma căruia, un client a contactat compania și a semnat un contract pe o durată de x luni”.
5. Recomandă oameni pentru bani, însă ai grija ce recomanzi să fie calitativ pentru că vrei totuși o relație pe termen lung cu clienții (gen, evita sa recomanzi cel.ro dacă știi că-s țepari). Un fel afiliere. Sunt firme de HR care vor juniori și dacă ai recomandat pe cineva să se angajeze primești 500-1000 de euro după 3 luni. Semenează cu ele un contract, trimite pe cineva de încredere și obține banii ăștia.
6. Upwork, elance, freelance, rentacoder

scris de Cristi