Creștinismul cu claxon

Avertisment: acest articol conține niște unpaid promotion și e și al naibii de lung.

În acest articol vom încerca să înțelegem inginerii, urmașii lor IT-iștii, media românească, limba română, geniile și cetepeala generalizată care a cuprins România. Practic încerc să explic de ce trăim în visul dement al lui Cristian Tudor Popescu. Hai să începem cu o informație cu adevărat uluitoare. Și fiți atenți, vă rog, foarte atenți.

Ion Iliescu crede în Dumnezeu.

Dar există o legendă, că doar atât e, că Iliescu e ateu. Cu toții „știm” că Iliescu a fost întrebat în campania electorală din 1996 de însuși Cuza dacă Iliescul crede în Dumnezeu și ăsta a zis că nu. Dar știi ce-a zis de fapt primul președinte democratic ales al României și singurul lider de stat al țării care a renunțat de bună voie la putere?

„Eu m-am nascut intr-o familie de oameni evlavioși, am fost botezat în Biserica Ortodoxă Română și am aceasta calitate. Sigur, în evoluția mea intelectuală s-au produs anumite deplasări, dar am rămas pătruns de elementele fundamentale ale credinței și ale moralei creștine. Eu sunt mai creștin și mai credincios decat mulți alții care își etalează în public această credința, cu care eu cred că nu trebuie să se facă nici comerț, nici propagandă politică„.

Reține, că am pus cu bold, că Iliescu a spus că e mai creștin și mai credincios decât oamenii care fac paradă de așa ceva. Gen, Emil Constantinescu, dar și alți măscărici de care vom vorbi mai încolo.

Liderul Convenției Democratice era totuși la a doua candidatură pentru postul de președinte, avea ceva experiență după ce pierduse alegerile din 1992, și nu s-a lăsat.

– Ați declarat că sunteți liber-cugetator. Asta inseamna necredincios, deci om fara Dumnezeu.
– Nu, asta nu inseamna necredincios.
– Asta inseamna. Orice dictionar…

Aici trebuie să explicăm un pic. În esență, ambii aveau dreptate, diferența o face pregătirea intelectuală. Emil Constantinescu nu era și nu este un „intelectual”, ci un profesor universitar din România, ceea ce, după cum am menționat în numeroase rânduri, este exact opusul acestei idei. Ca „profesor universitar” și „proto-IT-ist” acesta s-a prevalat de dicționar, unde este exact definiția asta, iar dicționarul este, după cum știm, Sfânta Scriptură a modeștilor.

Dar ca să explicăm cu adevărat ce s-a întâmplat atunci trebuie să facem un ocol și să povestim de Mihail Sadoveanu, primul scriitor de tip Alex Tocilescu din istorie, care a scris o celebră carte cu pisici, monumentala „Frații Jderi”. Un tip pe care într-un moment rar de inspirație al lui Stelian Tănase a fost caracterizat drept „un semizeu al regimului comunist”.

Însă înainte să fie semizeu a fost un scriitor destul de bunicel (până prin 1930, când scrisese Baltagul, Hanul Ancuței sau Zodia Cancerului) dar și un mult mai bun, de-a dreptul monumental, traseist politic. A fost membru al partidului Poporului, al celui Agrar, sprijinit de țărăniști ca șef al senatului în timpul guvernului Iorga și membru al PNL-Brătianu, care era și atunci, ca și în anii ’90, un partid de dreapta, adică anti-PNL clasic care cu excepția unor deviații gen Vintilă Brătianu, a fost mereu partid de stânga. Dar a fost ales parlamentar și din partea Blocului Partidelor Democratice, care a fost practic Convenția Democratică a comuniștilor, ce „a câștigat” alegerile din ’46.

Dacă ai ajuns până aici, ține-te bine de telefon, că încep să se mai lege niște lucruri.

Cum spuneam, ca scriitor a fost bunicel și foarte pretenar cu scriitorii epocii. Dealtfel a înființat Societatea Scriitorilor din România, predecesoarea actualei organizații comuniste, „Uniunea Scriitorilor din România”(USR), fiind primul președinte al acesteia, la doar 28 de anișori. Devine membru al Academiei Române, aia reală, la 43 de ani. How cool is that?

Nu atât de cool cât faptul că Sadoveanu a înființat unul din primele publicații de feminism din România, un supliment al ziarului Adevărul, cel mai probabil la sugestia cumnatei sale, Izabela Sadoveanu-Evan, cunoscută după semnătura IZSD, unul dintre cei mai tari activiști ai feminismului din România și, absolut logic, criticul literar care a contribuit cel mai mult la recunoașterea simbolismului ca și curent cultural distinct. Se zice că acolo a cunoscut-o Mihail pe a doua lui soție, Valeria, pe care a luat-o de nevastă când a împlinit 60 de anișori și ea doar 20. Dar, aparent, fata era colegă de clasă cu una din fiicele sale, deci vești bune pentru tinereii care cred că viața se nasolește pe la 40 zic să mai aștepte un pic, să vadă ce aduc copiii de la școală în afară de covid, poate iese ceva, știi ce zic?

Suplimentul ăla feminist fost numit „Femei între ele”, la sugestia blestematei satane din manualul de română, Hortensia Papadat-Bengescu.

Scurt intermezzo, dar v-am avertizat oricum în prima frază a acestui text: HP-B este un personaj controversat într-o carte de aventuri care insinuează că ar fi spion dac. În 1938, după interzicerea ziarului Adevărul și pe fondul excesului de extremă dreaptă din România, Sadoveanu se retrage în zona Valea Frumoasei, despre care a scris și o carte, și aici intervine partea cu „scriitor bunicel”. Oameni buni, locul ăla nu e frumos, e abominabil de frumos, e atât de frumos încât cuvântul frumos pare o jignire. Pe bune, dați o tură pe-acolo când aveți timp, veți avea orgasm în ochi. Acolo Sadoveanu și-a construit o bisericuță de lemn, ca orice politician ce se respectă, că lucrurile astea nu s-au inventat acum. Cum intri în ea, pe dreapta, găsești o frescă cu sfântul Eftimie cel Mare, pe care presupun că-l sărăbătorim cu toții pe 20 ianuarie, așa cum se cuvine, OK? Ea a stat la baza mânăstirii Oașa, care a fost locul unde a fost convertit la creștinism primul robot, după cum s-a relatat destul de precis într-o carte de electrotelenovele.

Revenind, pe la începutul celui de-al doilea război mondial Mihail Sadoveanu era deja semizeu, înainte să devină comunist. Nevastă tânără și deșteaptă, academician, fost șef de parlament, preten cu toți scriitorii, popular la rândul lui în brașă. De fapt singurul mai popular decât el era Ionel Teodoreanu, avocatul ăla care a scris „La Medeleni” un fel de „Fluturi” ca și scriitură, dar și ca vânzări. Uite un detaliu pe care poate nu-l știați, când Teodoreanu mai mergea la conferințe de-astea de digital era atâta isterie printre gagici că efectiv se aruncau chiloți pe scenă după el, ca la concertele The Beatles.

Mulți exegeți ai maestrului pun convertirea la comunism a acestuia pe seama unui eveniment de-ăla de tip Saul, a fost în vizită prin Uniunea Sovietică și i-a apărut Lenin într-o rază aurită și l-a convins. Dar eu cred că e vorba de altceva, de-aia am insistat pe faza cu scriitoriceala și pe faptul că omul nu era fan al ideologiilor, ci mai mult oportunist.

În 1943 Sadoveanu, reîntors în viața publică, candidează la șefia Societății Scriitorilor și în mod incredibil pierde în fața unui fraier ca Victor Eftimiu. Ba chiar coleg de masonerie cu ăsta. A, că am uitat să vă menționez, Sadoveanu a fost și șeful tuturor clownilor din România, adică Mare Maestru Federal în Francmasoneria Română Unită, deţinând şi demnitatea de Mare Maestru al MLNR.

Ei, am impresia că de la faza asta i s-a rupt filmul lui Sadoveanu și a făcut o criză de nervi atât de puternică încât a bubuit istoria României. S-a uitat la ăla/la ăia și a zis „eu v-am făcut, eu vă omor”. Că aparent uitaseră, nu știu dacă am fost suficient de clar, omul a fost un mutant capabil să obțină performanță în mai multe domenii de activitate, o creatură românească dotată cu inteligență ieșită din comun. Vorbim de inteligență aplicată, nu teoretică, nu contează că nu ești de acord cu el, ăla a dominat mai multe domenii profesionale câteva decenii.

Și a desființat Societatea Scriitorilor, a înființat Uniunea Scriitorilor, căpușa asta din zilele noastre și s-a pus șef onorific peste ea și dup-aia s-a pus direct șef. A desființat masoneria în România, a contribuit la decrete care au spart libertatea religioasă la cimpanzeu, s-a suit în fruntea actualei Academii Române, cea comunistă, și a schimbat limba română. A scos â-ul din a din ortografie, de tot, că se scria romîn așa, doar că așa își ortografia el operele. A fost în comisia aia care a refuzat operele lui Brâncuși și multe alte mizerii. Pentru că dacă erau deștepți mediocrii ăia care l-au șuntat, în frunte cu Eftimiu, știau din mitologie că nu te pui cu semi-zeii. Hercule a fost un semizeu, puteau să citească ce-a făcut ăla la nervi și să ia învățăminte.

Când s-a calmat era deja prea târziu. S-a retras să moară la o mânăstire cerându-și iertare față de biserică, masoni și toată lumea. Nu vom ști impactul real pe care l-a avut Sadoveanu asupra culturii, că „intelectualii” care au scris despre el se tot învârt în jurul cozii și nu pot vedea în perspectivă că au ochii înlăcrimați de la trasul pe nas al propriilor bășini.

Dar știm că a rămas de la el definiția din dicționar, aia cu „liber-cugetător=ateu”. Chiar scrie acolo: „Tatăl fusese angloman și liber-cugetător, căzut la sfîrșitul vieții în mania religioasă – Sadoveanu”.

Și-acum ne întoarcem la Emil Constantinescu și anii ’90. Candidatul era de formație profesor de geologie, parcă, o ștință exactă. Nu un filolog. Dealtfel majoritatea oamenilor cât de cât progresiști din perioada, jurnaliști sau alți influenceri aia erau absolvenți de STEM care, în ciuda răutăților pe care le mai scap din când în când, sunt mai deștepți decât umaniștii, cel puțin în România.

Literele București tot scot pe bandă rulantă semi-analfabeți, ca ministrul Educației, Florin Iaru sau Dan Alexe. Orice politehnist care citește cât de cât atent ce spun ăia pufnește în râs. Sunt două explicații aici, prima e că oamenii de la uman sunt în marea majoritate angajați la stat. Actorii ies de pe băncile facultății cerând să fie angajați la teatre de stat, regizorii cu premii nu pot face nici o filmare de nuntă fără CNC, revistele literare stau cu mâna întinsă la minister și măcăne agresiv când nu primesc bani. Când ai un singur stăpân și ăla e statul e dificil să deviezi de la propaganda oficială. Plus că nu prea se încurajează munca și cercetarea și de-aici n-au cum să vină idei noi.

Uite ce spunea poetul Dumitru Nanu, care a fost șeful lui Sadoveanu pe vremea când ăsta lucra și el la stat, la Ministerul Educației:

„Este o clădire plină cu oameni de litere. Aici nu se lucrează. Oamenii fumează, își beau cafeaua, creează vise, poeme și proză…”

Și asta se întâmpla prin 1903, relatările ulterioare ne spun că nu s-a schimbat nimic. Pe de altă parte, inginerii erau altă mâncare de pește. Se știe că oamenii care sunt leneși dau la umaniste, că la Politehnică e greu. Acolo chiar nu poți să treci aiurea prin facultate fără să prinzi nimic. Aplecați spre știință și tehnologie s-au îndreptat spre singura literatură care le făcea cu ochiul, SF-ul, că e destul de simplă și ușor de înțeles. Iar prin SF s-au transmis multe idei, bune sau proaste, s-au prezentat alternative, inclusiv la sisteme sociale sau modele psihologice. Mulți au intrat în umanism prin SF. Și nu-ți închipui că sefe e doar Star Wars, Sapiens a lui Hararri este SF, este o viziune a lumii viitorului pornind de la niște tendințe actuale. Și Sapiens e super-populară printre inginerii de azi, recte IT-iștii.

Dar oamenii ăștia de la real au o vulnerabilitate, și-o creează în cursul anilor de studiu. Ce învață ei este relativ exact. Nu se schimbă legile mecanicii sau ale fizicii că are unul chef. Fizica lui Einstein nu desființează fizica lui Newton ci oferă o perspectivă mai exactă a legilor care guvernează natura. Algebra superioară nu desființează matematica de clasa a doua, doar o lărgește. Științele exacte suferă de un fel de darwinism, fiecare mutație nouă nu presupune distrugerea celei vechi și îmbunătățirea formulei pentru a oferi mai multe posibilități. Un limbaj de programare nou nu înseamnă că toate celelalte vechi sunt proaste, ci că poți face chestii mai multe și mai bune cu el. Inginerii și IT-iștii sunt practic programați să gândească progresist, dar unul de-ăla bun, care aduce îmbunătățiri modelului precedent.

Ăștia erau oamenii care l-au auzit pe Emil atunci spunând de dicționar și afirmația lui era reală. Puteai să verifici dicționarul și omul avea dreptate. Având un model de gândire diferit au prespus, în mod greșit, că nimeni nu ar fi atât de tâmpit încât să dea o definiție greșită în dicționar. Și nimeni nu ar putea fi atât de putoare încât să o păstreze.

Și totuși… Dar hai mai bine să-i dăm cuvântul lui Ion Iliescu, să vedem ce a zis în celebra emisiune din 1996.

„…inclusiv oamenii Bisericii evoluează în contactul cu știința. Intoleranța de o parte și de alta nu aduce nimănui nici un fel de folos. „Crede și nu cerceta!”, spre exemplu, este un concept care a fost părăsit de oamenii Bisericii, pentru că se împrumuta din ceea ce aduce știința, inclusiv în viața cultelor, în viața Bisericii. Fundamental este altceva, ceea ce patrunde în comportamentul și în starea morală a fiecăruia în parte. Eu am mai mult decât alții, care își afișează credința în Dumnezeu”.

Nu se vede în text, dar Iliescu deja se enervase la faza asta, că și el era politehnist, e specialist în hidrologie, și nu putea concepe ca cineva să dea o definiție greșită în dicționar. Avea impresia că stă în față cu un om foarte, foarte prost, care nu înțelege cuvintele sau poate îl trola cu ani de zile înainte de apariția trolajului ca specie discursivă.

Și-a pierdut. Nu neapărat că ar fi fost ateu, asta nu contează, ci pentru că părea că minte. Sfânta Scriptură a modeștilor confirma acest lucru.

Faze e că… liber-cugetător nu înseamnă ateu. Liber cugetător înseamnă, pe scurt, un om care respinge dogmele, inclusiv cele religioase. De fapt de la asta a și pornit curentul de gândire, de la Giordano Bruno, când l-au ars pe ăla și a pornit o întreagă mișcare de respingere a dogmelor, Voltaire, care cică le avea cu scrisul a făcut-o destul de populară. Dar nici la el ideea nu era de ateism, ci de libertate completă, inclusiv de a crede în Dumnezeu cum vrea mușchiul tău, nu cum spune popa. Deci și Iliescu avea dreptate.

Apropo, vreți să vă distrați, căutați pe Iliescu vorbind în franceză, e exact ca la „ză dacs come from ză tracs”. Omul e poliglot, dar vorbește toate limbile la fel, chiar și rusa o sparge nasol. Are un stil de a pronunța cuvintele fonetic după regulile românești. E celebră faza cu el vorbind în engleză pentru că inginerii știu doar engleză, dar el era catastrofal în mai multe limbi. Și are un stil enervant de a vorbi, paternalist așa, tipul făcea mansplaining before it was cool.

Doar naivii cred că Iliescu a pierdut alegerile pentru că era ateu, și inginerii, că asta e legenda pe care au construit-o în baza datelor pe care le aveau. Ingineria în stare avansată produce probleme nasoale în modele de gândire, dacă nu citești altceva nu înțelegi că există mai multe nivele de comunicare, inclusiv cel de explicare a lumii. Un inginer va crede că Sadoveanu a făcut-o pentru belfereala de care a beneficiat după iar un umanist român se va împiedica în explicații aiurea să nu recunoască problema de bază, că inteligența ieșită din comun are ca side-effect un orgoliu nemăsurat și asta te poate transforma într-un monstru pentru cei din jur.

Dacă ai rezistat până aici, mai stai un pic, ce mai contează o idee alarmantă pe lângă toate pe care le-ai citit până acum? Imediat se termină, mai sunt maximum vreo 10-12 paragrafe.

Culmea, soluția pentru contracararea super-inteligenței este creștinismul sau măcar religiile avraamice, ca să includem și musulmanii. Alea pornesc de la ideea de bază că oricât de deștept și puternic ai fi există ceva mai deștept și mai puternic decât tine. Și că ăla e la fel ca tine și tu ești la fel ca el, relația merge în ambele sensuri iar asta înseamnă că dacă tu ești crud și ăla poate să fie crud. Este o formă avansată de „check your privilege, man” că nu știi ce se întâmplă. Oamenii care nu cred asta ajung să se creadă minim semi-zei, și am văzut ce se întâmplă când se ajunge la așa ceva.

Iliescu a pierdut în ’96 fără vreo legătură cu ateismul lui. A câștigat în 2000 la loc umilindu-i sever pe toți cei care l-au atacat pe faza asta. Întrebați cunoscuții care au votat pe-atunci, or să vă spună ce traumă au trăit, cum s-au uitat în oglindă, și-au tras două palme și s-au dus să voteze cu Iliescu pe care-l urau. Și toată lumea știa că era ateu, că n-aveam youtube și google să verificăm ce-a spus ăla exact, ne bazam pe ce spune presa.

Și totuși Iliescu este singurul lider de stat român care a renunțat de bună voie la putere. N-a renunțat prin moarte fizică sau accidentală ca alții și n-a mai continuat după ce a pierdut. Nu-ți închipui că a fost înfrânt, pur și simplu a renunțat după legile jocului. Recitește paragraful de mai sus, omul putea manipula democrația atât de mult încât dușmanii lui veneau să-l voteze în lacrimi de ură, cu mucii târâind a doină de jale, găsea o soluție să rămână la putere. Dar n-a făcut-o. Poate pentru că era mai creștin și mai credincios decât mulți alții și a înțeles că ar fi bine să se care înainte să creadă că este atât de puternic încât ar deveni zeu.

Ar mai fi câteva detalii de finețe de menționat. Prima, remarcați cât de finuț se ardeau ăștia doi între ei. Emil Constantinescu a pus întrebarea aia foarte deștept, el insinua în subtext că Iliescu ar fi precum Ceaușescu, că ăla chiar era super-ateu și se credea Dumnezeu. Bătrânii pot să vă spună cum era câte o icoană cu Ceaușescu în fiecare clădire a statului și toate erau ale statului, inclusiv apartamentul tău. Nu-ți intra Ceaușescu prin tablou, intra prin manualul copilului sau prin televizor sau chiar și prin almanahul de cinema.

De cealaltă parte, Ion Iliescu l-a pleznit și el la creștinism. Emil era de la Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, care a a luat particula aia de creștinism în 1990, ca să intre într-o internațională. Președintele i-a zis explicit că nu-i plac ăia care fac comerț sau propagandă politică cu credința. Practic, nu l-a înjurat doar pe Constantinescu ci și în viitor, în 2020, când măscăriciul european Rareș Bogdan face același lucru.

Și ca idee, știți ce-a făcut după ce a pierdut, nu? V-am spus că s-a enervat, nu? L-a spart pe Emil Constantinescu de nu s-a văzut, ăla a ajuns o glumă sinistră, nici măcar n-a mai avut curajul să candideze. A distrus efectiv PNȚCD-ul, partidul ăla n-a mai intrat în parlament și niciun partid cu particula Creștin în el n-a mai făcut vreo brânză vreodată. A reunit forțele de stânga, PDSR, PDSR și PUR pentru a forma Polul Social Democrat (PSD) cu care a câștigat alegerile din nou. A integrat România în NATO, a finalizat negocierile de aderare cu Uniunea Europeană și a înființat o comisie pentru studierea Holocaustului în România și l-a pus șef la ea pe laureatul de Nobel Elie Wiesel. Raportul întocmit de ăia a fost asumat ca „document de stat”.

Că asta face un om credincios care nu claxonează cu credința.

Și uite că am ajuns la final. Știu ce-o să ziceți, relax, o s-o băgați pe aia cu Revoluției și aia cu Mineriada iar eu o să vă spun că nu știți ce-a fost acolo. Dosarul Revoluției are
3.320 de volume, nu le-a citit nimeni și n-o să le citească nimeni niciodată, vor trebui ani de zile pentru procurori și judecători să facă asta. Faceți și voi calculul. Valabil și pentru celălalt. Nu știți ce-a fost acolo. Știți doar ce v-au spus CTP-ul și inginerii care au încetat să mai gândească în 1996 când au crezut că au câștigat.

Înainte de a-mi da foc în comentarii ca lui Giordano Bruno, nu uitați cuvintele marelui om de stat și filosof creștin Ion Iliescu și păstrați-le mereu în suflet alături de voi.