Am văzut titlul ăsta într-un material despre altceva și mi-a dat ocazia de a sublinia cât de mult ne-au terorizat psihic părinții noștri cu asta și cum avem tendința de a face același lucru cu copiii noștri.
Întrebările precum „Ce notă ai luat?”, „Ce notă au luat ceilalți?” pot duce la o depresie a copilului
Exact. Pentru că valoarea copilului e mereu judecată. Păi nu puteai să iei mai mult? Dar vecinul de la doi cât a luat? Dar el de ce a putut lua mai mult? Vezi dacă învățai mai bine, luai și tu…
Teoretic stimulezi copilul, practic nu.
Povestea cineva că a luat media 10 în școala primară, și părinții i-au zis că o vecină a fost mai bună la învățătură, pentru că pe aia a strigat-o învățătoarea prima. Nu conta că i-a luat alfabetic și aia era la A și tu S, aia a fost mai mai bună, dacă erai tu mai bună, te striga pe tine prima.
Eu aveam pe unul în clasă, ta-su venea și o șpăguia pe învățătoare în timpul orei. Că nu avea timp. Că ce era să facem. L-a târât ta-su așa prin generală, l-a împins la un liceu bun și după aia lucrurile s-au așezat, a ajuns unde îi era locul. Mă încălzește pe mine cu ceva că știu că a ajuns un ratat, după ce 8 ani părinții mi-au tocat creierii cu cât de bun e ăla și ce bine învață? Nu prea. Și era și pe pagina de catalog cu mine, mereu vedeau părinții și ce note are.
De aia zic, atenționări din astea că nu e cazul să ne comparăm copiii decât cu ei înșiși sunt binevenite. Sunt prilej să ne aducem aminte cât rău ne-au făcut părinții noștri și poate ne oprim din a-l face mai departe.
da, da .. si cand ajunge in campul muncii e posibil sa aiba un soc pentru, ghici, va fi comparat cu ceilalti colegi ! nu zice nimeni sa-l iei la bataie cand ia o nota mica – dar nici sa-l pupi in cur indiferent de ce face !
Romanii cu dihotomiile lor false.
Daca nu iti bati copilul ajunge fatalau.
Nu exista cale de mijloc, atat ii duce mintea.
Stefan, normal ca de dragul discutiei mai exageram, dar in poza aia scrie mare „nu te compara cu nimeni altcineva”, si dupa asta la interviu la Mec sunt fix 200 alti candidati cu care va fi comparat.
Restul chestiilor din poza sunt de bun simt, si as adauga partea cu „nu poti fi bun la toate”, dar asta cu „nu te compara cu altii” mie unul mi se pare nociva, societatea inca este compeittiva.
„nici sa-l pupi in cur”
pe mine m-au crescut „muncitoreste”. mi-au atins nevoile de baza (casa, masa, haine, obiecte pt scoala). niciodata nu mi s-a spus „te iubesc”. niciodata nu mi s-a raspuns unei greseli cu iertare, doar cu morala sau dispret. s-a adus des argumentul autoritatii pt a mi se demonstra ca nu am dreptate sau pt a mi se inchide gura. au fost si agresiuni fizice. am plecat de acasa cu un gust foarte amar, si cu foarte putin chef sa-i mai vizitez.
ce sa zic…mi-ar fi placut un pic de pupat in cur.
(si nu-mi spuneti ca sunt singura, pare ca felul in care m-au crescut are si o parte tipica generatiei, oamenii sunt nascuti 65-67)
Eu as vrea sa va intreb pe multi ce considerati voi ca se discuta aici si, mai ales, care-i scopul cresterii unui copil? Cum sa devina cel mai bun angajat McDonalds sau cum sa aibe cea mai fericita viata (indiferent daca e ca angajat McDonalds, gunoier sau patron peste un lant de fabrici)?
Cred ca multi ce cred ca fara critica copilul o sa sufere un soc cand creste mare considera ca expresii de genul „Te sprijin in tot ceea ce faci” = Iti cumpar eu masina cand ai implinit 18 ani, eventual cu tractiune pe spate si motor de 4L ca sa te stiu in siguranta.
Nu. „Te sprijin in tot ceea ce faci” cand ai 10 ani = il ajuti sa-si mareasca nota la matematica, nu-l critici ca a luat o nota mica. Si cand zic matematica ma refer la materia care-i place lui mai mult. Pe rand, incet, sa vada ca se poate.
„Te sprijin in tot ceea ce faci” = Il ajuti sa-si stranga banii de o masina de 700 de euro, ca sa fie cu adevarat a lui.
E o mentalitate foarte fututa asta in care consideram ca a fi bland cu un copil inseamna automat ca-l alintam sau ca-l crestem cumva mai nepregatit de viata. Din contra, copilul ala ajuns adult nu o sa accepte cacaturi pe care chiar nu ar trebui sa le accepte. Nu o sa i se para normal lucruri care chiar nu ar trebui sa fie normale.
Scrie în text ”copil”. Deci e mic. Și-l ajuți să se dezvolte armonios și în direcția firească lui. Când va ajunge în câmpul muncii, e deja adult. Un adult care are o bază pentru a continua să se dezvolte și să se descopere ca om. Și care are nevoie de mai puține ore de terapie.
În rest, aia e, viața e grea și plină de suferință, dar dacă am ajuns pe pământul ăsta, dăm înainte.
„Parerea mea conteaza” zise juniorul in prima saptamana la corporatia cu 3000+ angajati.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
@Stefan, vad ca ai ceva cu bataia.
Arata aici pe papusa asta unde te-a atins nenea.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Pai poate chiar conteaza, daca e o parere buna. Oricum, tot mai bine sa educi un copil in asa fel incat sa aiba incredere in el si sa deschida gura cand e de deschis, decat un timorat care nu are curaj sa vorbeasca in public sau sa-si expuna ideile.
@Stefan, din ideile transmise este clar ca esti impotriva corectiilor fizice si a educatiei dure. Din modul in care transmiti aceste idei, este la fel de clar ca tu ai avut parte cand erai mic de agresiune psihica si poate fizica din partea parintilor. Ai putea sa ne impartasesti mai mult?
@Costin Arata pe papusa asta unde te-a pus nenea sa-l atingi e situatia mai comuna in RO.
Păi contează! Doar că foarte puțin
Eu intreb înainte dacă s-a pregătit, apoi dacă a știut. Nota este secundara. Isi da și el seama de legătură la un moment dat.
App de imagine partea cu ești unic este cam bulshit. Fiecare polițist isi lauda puiul. Ești unic pentru noi, în rest trebuie sa demonstrezi ca poți.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Stefan, nu zice nimeni de bataie aici, doar tu. Aici vorbeam de performanta, competitie, comparatie cu semenii, etc. In loc de bs-ul ala cu „esti special”, „urmeaza-ti visele”, „e bine sa fii prost, cat timp esti fericit cu tine”, „daca societatea nu te intelege e problema ei”, etc.
Serios? Majoritatea cititorilor de aici nu stie ce inseamna „unic”? Suntem intr-un univers paralel.
Da ma, se vede foarte clar in vest ce eficiente au fost metodele astea moderne de crestere a copiilor. Repede, sa facem si noi la fel!!!
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Care-i problema in vest, Big, lumineaza-ne si pe noi? Is oamenii in general mai relaxati si mai fericiti decat noi? Mai sanatosi? Traiesc mai mult? La ce anume te referi?
adevaru e ca romania e superioara vestului, la scoala. Ei nu au 50% analfabeti ca noi
Ah, nici o problema, e totul perfect. Doar ca cine a fost pe acolo acum 20 de ani si se duce din nou azi vede degradarea. Inca sunt mult peste noi, recunosc, dar asta nu din cauza specialilor actuali, ci din cauza alura care au tras in anii 70-80. Sa nu uitam ca din cauza conjuncturii politice ei au un start de 50 de ani inaintea noastra. Plus ca in 90 noi am pornit cu o societate cu moralul la pamant.
Au, chiar mai mult. Doar că nu au nevoie să fie deștepți.
Ca viitor imigranți însă, ai noștri trebuie să fie mult mai educați și deștepți ca să poată răzbate
@deea daca nu ma insel, tu esti prin state in IT, nu? Daca e asa grozav sistemul de educatie la ei, ce nevoie au de tine? Nu cumva colegii tai sunt majoritatea tot de prin sisteme de educatie dinastea invechite, de prin Asia sau Europa de Est?
deea, mai bucurosi/fericiti nu sunt. cauta ce studii vrei.
Da ma, exact asta trebuie sa faca Romania, sa ia un sistem din vest din top 10 PISA si sa-l copieze 100%.
Big, nu îs nici în State nici în IT. Sunt chiar aici în România. Dar e absurd să negi realități statistice cum ar fi speranța de viață, sau nivelul de trai, de ex., cand compari Ro cu vestul Europei. E clar că mai avem de recuperat
Ca fost emigrant prin vreo 4 tari europene, pot spune ca strainii aia buni si destepti si fericiti e o vrajeala de proportii – comparativ cu est europenii in general sunt praf, inceti la minte, fara viteza de reactie, fumati sau injectati, si majoritatea plini de tot felul de depresii si nevroze.
Sansele mari sunt ca folosind tipul asta de comunicare cu ai nostri copii nu vom face decat sa-i transformam in fix ceea ce au ajuns strainii din primul meu paragraf.
E binestiut faptul ca impunerea autoritatii si fermitatea practicate de sute de ani aduc rezultate mai bune viitorului adult decat mizeriile astea progresiste.
Si, inainte ca vreun woker sa imi dea o replica proasta ca el, totul trebuie facut in moderatie, fara abuzuri fizice sau mentale.
Nu vrem copii terorizati, batuti, impinsi spre sinucidere, droguri si fuga de acasa, nu vrem copii traumatizati, violati si animalizati.
Dar nu vrem nici niste fatalai imbecili care nu se vor putea impune nicaieri, niciunde, nicicui.
In tarile in care chiar se folosesc in familie astfel de metode lucrurile sunt foarte ok.
Din contra, ce vedeti voi, sunt tari in care doar violenta fizica a disparut. Nu si critica, nu si crescutul in puf („poate sa faca orice” nu e egal cu „e ok sa gresesti, toata lumea o face”), nu si victimizarea constanta a parintilor in jurul copiilor.
Hai sa comparam Finlanda cu Spania, de exemplu. Hai sa vedem drogatii din Finlanda, @Big sau @Comodore sau care mai vreti!? Ca de Romania nici nu are sens sa vorbim.
Si apoi hai sa-i intrebam pe aia drogati ce copilarie au avut.. ca esti cam sigur pe tine ca aia au fost sustinuti. Eu zic ca au fost crescuti de parinti reci si mai mereu plecati, li s-a cumparat tot ce-au vrut dar apoi li s-au scos ochii. Nu li s-au explicat limite si nu li s-au zis ce e gresit dar apoi au fost criticati ca au facut ceva gresit.
Multi cred ca aveti impresia ca in vest copiii sunt crescuti ca ce vedeti 5 minute in filme. In realitate degeaba scolile au psihologi, profesori buni, wc-uri in interior, etc.. daca parintii se comporta tot aiurea. Nu stiu ce dracu’ e progresist in a-i spune copilului ca-l iubesti si ca poate deveni ce-si doreste sa sa nu-i futi nervii comparandu-l cu vecinul de la 3. Sau ce e asa super mega progresist ca ti se cere sa petreci timp cu el… Plm, poate-s eu tampit…
Parerea unui neadaptat care nu a reusit nu in una, ci in 4, tari nu e relevanta, zic eu. Normal ca vezi numai drogati si criminali in vest cand stai in ghetou, ca atat poti ca capsunar necalificat.
Doua comentarii și avem deja exemplele A și B cu ce rezultă din felul în care am fost crescuți. Din categoria „ai mei m-au bătut și uite ce bine am ajuns”, dar cu teroare psihica.
In afara chestiunilor elementare gen spalat pe dinti, ce prind copiii de la parinti sau de la profesori incepe sa conteze foarte tarziu in viata.
Adevarata educatie a copilului se face aproape integral in grupul de copii cu care are contact zilnic, acolo prinde verifica si respinge copilul tot felul de valori si nonvalori, acolo isi formeaza si spiritul critic. Acolo nu mai e nici copilu lui cutare, elevul lui cutare, vecinul lui cutare, are un fel de libertate care ii place si ii permite sa se dezvolte ca om.
Nimanui nu-i place sa fie supravegheat, nici de parinti, nici de nevasta, nici de profesori, nici de organe. Nu mai vorbesc de evaluat, judecat, luat la purecat, repetat chestii din trecut pana la satietate. Pentru orice altceva, grupul de prieteni si de cunoscuti din copilarie.
Depinde, mai ușor poate cădea pradă în anumite grupuri, asupra presiunilor ălora de a bea, fuma, droga etc., în unele cazuri.
Sa-ti lauzi intr-una copilul (chiar si cand nu e cazul) si sa-l cocolosesti e la fel de toxic cu a-l critica constant.
Care-i diferenta?
Cand il critici constant, o sa aiba o stima de sine redusa si lipsa de incredere asa ca o sa se exteriorizeze mai greu (la munca, in cuplu), practic o sa aiba el viata grea.
Cand il lauzi constant, o sa devina un individ cu incredere in sine exacerbata iar asta, daca vine intr-un context in care nu e cel mai daruit intelectual, o sa faca viata grea de tot celor din jurul lui.
Solutia, ca de fiecare data, este echilibrul.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Stefane, tu esti autorul „materialului despre alteva” ?
Eu am un cunoscut destul de bun la carte, dar cu toate astea, mai lua câte un 9. Și atunci era mai scandal, cu bătaia de rigoare. După care, mămica se ducea cu șpagă, ca să se asigure că progenitura nu intră decât la cel mai bun liceu, în cea mai bună clasă.
Apropo, câți dintre voi ați auzit vreouna din frazele din poză? În afară de ”Te iubesc”?
eu nu am auzit nici macar un singur „te iubesc” de la parinti si bunici si strabunici si familie! maica-mea nu mi-a spus nici macar „la multi ani”!
mihai e amuzant
„…si uite ce bine ai ajuns…” s-a dat?
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Stefane, relaxeaza-te ca mai ai putin si ne iei la bataie ca nu intelegem…
Ia zi tu cu subiect si predicat cine si cum a zis ca e ok sa-ti bati copilul, asta ca nu te faci de ras aici ca vorbesti de analfabeti functional.
@Costin
Am mentionat bataia ca merg mana in mana.
Trebuia sa fie neaparat mentionata in articol?
Si asa sunt mai ontopic decat majoritatea celor care abereaza pe aici.
Cu subiect si predicat, ce e gresit la comentariul meu?
Efectiv, nu văd să fi zis nimeni pe aici de bătaie.
Cred că proiectează și se simte vinovat.
Asta cu părerea ta contează e amuzantă. Da copilule, ideea ta e grozavă și părerea ta contează, dar fă cum îți zic eu. De ce? Că așa am zis eu.
Asta mi se pare stupid. Regula mea a fost că dacă copilul poate să își argumenteze punctul de vedere și are, în mod obiectiv, dreptate, atunci așa facem. Indiferent de vârstă, indiferent de ego. A mers bine.
uite că e bun și GDPR-ul la ceva, acum nu mai au acces părinții la ce note au luat alții. compară doar niște coduri, niște statistici
Asta îmi place la învățământul francez (spre exemplu) nu i se spun notele elevului în fața clasei
@Kilroy
Și la englezi e la fel. La anii terminali ( GCSE și A-level adică anul 10 și 11 respectiv 12 și 13), la sfârșit de an se adună profesorii într-o o sală mare, fiecare cu băncuța lui și părinții și progeniturile își fac programări. De la 1600 la 1610 vorbesc cu proful/ profii de mate, de la 1610 la 1620 cu ăia de English, etc. Și te plimbi de la o băncuța la alta și în max 10min îți spune tot ce e de spus. De obicei ședințele incep pe la 1500 și se termină pe la 2000 și în intervalul ăsta de timp vorbești cu toți profii.Plus îți vin scrisori acasă cu rapoarte cu situația școlară.
Nu boss, trebuie echilibru, altfel ajungi sa te miri de ce la 40 de ani inca sta cu tine. Nu am de gand sa sarbatoresc mediocritatea cum vad ca se procedeaza in jurul meu in ultimul timp.
„Nu am de gand sa sarbatoresc mediocritatea cum vad ca se procedeaza in jurul meu in ultimul timp.” ti-as da o bere, ai zis fix ce gandeam.
depinde cum e copilul si cat de constient esti de asta. daca are un caraCter competitiv, nu ai ce face decat sa il ajuti sa gestioneze treaba asta astfel incat sa stie si sa piarda. pt ca astia, de regula, au probleme cu pierdutul si devin usor anxiosi.
eu cred ca e importanta competitia, dar sa fie dozata bine, si sa urmareasca un scop final care sa aiba sens. nu e atat de important sa fii primul la „gazeta matematica”, dar e important sa ai un parcurs bun la ce ai aplecare naturala.
degeaba ii spui „nu te compara cu nimeni” daca nu ai grija sa il ajuti sa aiba o busola interioara. degeaba e unic daca nu face nimic cu unicitatea asta. totul e sa ii cultivi careacterul, sa il indrumi, sa il ajuti sa aiba un grup de copii ok. asta presupune efort sustitnut din partea familiei, sa stai cu copilul activ, cestiuni de genul.
evident ca nu agresam fizic copiii, nu suntem cercopiteci.
Baga cateva luni la corporatie si cand o sa te lovesti de primii fulgusori de nea asertivi care nu stiu sa puna page break intr-un word o sa iti nuantezi parerea.
cei mai multi dintre aia nu sunt educati, aia au fost lasati la liber, au crescut ca buruienile udate de ploaie.
un om normal, sanatos, educat constient de parinti, nu are iesiri emotionale necontrolate din cauza de page break intr un word.
Daca esti inteligent si modest asa ca mine, iti dai seama dw capacitatile copilului la fel cum iti dai seama de ce -ti poate motorul de 1.9 TDi de la Passat. Astfel, trebuie sa iti educi si sa iti cresti copilul in concordanta cu capacitatile sale. Iti cam dai seama ce-i poate capul si faci in asa fel incat sa nu functioneze cu motorul subturat dar nici supraturat, faci in asa fel incat sa functioneze la turatie optima.
„Fă-l mamă polițist”
Il faci politist daca ma-sa e cürv@ si tat-su comunist.
@psionics atunci îl faci Ioan Rus, direct ministru de interne
Ca persoana trecuta prin asa ceva va zic ca pentru mine a fost motivul principal pentru care relatia cu parintii e distrusa. Da, poate duce la depresie insa cred ca e prea mult a spune ca devine depresie, e vorba ca acel copil va pleca si nu va mai da un scuipat le tine. Isi va aminti de treaba asta. Si o sa zici ca e nerecunoscator ca daca nu erai tu el ajungea ultumul om
al strazii,
Doar ca nu e asa. Copilul ala va gasi metode sa se descurce. Ce e important e ca el sa vrea sa-si petreaca cat mai mult timp alaturi de tine. Asta e tot ce conteaza. Sa vrei sa pleci singur hndeva si el sa vrea sa vina cu tine. Notele nu au o valoare semnificativa, mai ales in scoala romaneasca.
Ca un câine bătut, bietul de tine.
eu ma mir ca acel coleg cu tatal spagar n-a ajuns tot prin spaga ceva functionar pe la un minister si/sau prin niste consilii de administratie la niste societati de stat si acum iti rade in fata dintr-un x5 sau range rover facut prin combinatii. ca asa e in tenis, nu e intotdeauna corect.
Multe din mesajele din articol ar trebui nuantate in functie de varsta copilului. As spune ca toate sunt valabile, in functie de context, pana pe la varsta de 10 ani. Dupa 10 ani cred ca se mai schimba cuvintele in unele mesaje. Altele raman la fel pana la disparitia fizica a parintelui.
Mie mi se pare important sa stiu cum e copilul in raport cu media clasei. E sub media clasei, am o problema. Nu ma intereseaza in raport cu Gigel, dar daca toti colegii au luat de la 8 in sus, iar el ia 6, inseamna ca trebuie sa mai lucram la materie.
teoretic da, dar e cale lungă de la „să știu unde se situează” la „bă prostule, de ce ăla a putut și tu nu, ce ai, ești prost” și similar.
Faza e că dacă „toți au știut de 8, doar tu de 6”, e cam nasol.
În familie n-am avut parte de presiune pentru note, ca singur indicator al performanței școlare și nici de comparații (înjositoare) cu alți copii. Cele din poză nu mi s-au zis în mod explicit, dar pe multe le-am cam simțit.
„Teroarea” mea a fost însă altă figură preocupată de școlarizarea mea, respectiv învățătoarea din clasa I-a. O femeie despre care acum mai țin minte doar cum o chema, că avea un pix roșu care-mi plăcea și că m-a lovit cu rigla de lemn la palmă când am greșit ceva la tablă. O fază la care n-am știut cum să reacționez (mai mult decât să încerc să-mi retrag mâna), din care n-am înțeles mare lucru și care mi-a generat un dispreț pătimaș pentru femeia aia cu care eram nevoită să interacționez zilnic. Este foarte greu să încerci să înveți chestii de la cineva pe care-l disprețuiești. Din fericire, din clasa a II-a n-am mai avut de-a face cu ea. Nici nu vreau să-mi imaginez ce-ar fi însemnat ca în anii de școală primară să fi experimentat frecvent „greșeala se pedepsește aspru”, fie personal, fie prin colegi. Ah, de aș fi știut atunci că „e în regulă să greșești, din greșeli învățăm”, poate că i-aș fi spus asta învățătoarei respective, care clar nu știa. Sigur ar fi apreciat perspectiva. :))
Invatatorul din clasa a IV-a care ne punea sa facem exercitii in lant si ne lovea cu un bat de lemn, si care s-a dat la maica-mea.
Poate daca le faceam cunostinta reciproc se cuplau si actionau ca niste oameni normali. :)))
Apăi pe vremea aia era destul de „normal” ca un adult să bată copii, fie că erau ai săi sau ai altora. Unii considerau chiar că „bătaia e ruptă din rai”. Deci ar fi bătut probabil în continuare copii/elevi, ca acțiuni normale. Poate chiar ar fi devenit mai „performanți” în asta, căci „unde-s doi (cuplați) puterea crește”, nu? brrr :))
Pe adulții care băteau copii i-am împărțit destul de devreme în răi și/sau proști. Pe tovarășa o consideram pe atunci rea. Ulterior am considerat-o mai degrabă proastă. Acum o consider o victimă a vremurilor în care a trăit. În faza în care o consideram rea, aș fi cuplat-o doar cu Scaraoțchi. :))
Aveam un profesor de matematică, dacă veneam cu tema nefăcută pentru că pitong, ne dădea cu rigla peste degete.
De 10 ori la rând.
În clasa a 5-a.
L-am avut profesor până într-a 12-a, am crescut practic cu el, iar la final, deși îi știam cu toții de frică „de mici”, frica a devenit respect și ulterior stimă profundă.
A fost (a murit acum vreo 20 de ani) un om extraordinar și nu am nici cel mai mic regret că l-am cunoscut, dimpotrivă.
Comodore, mie-mi pare că tu ai construit reziliență la agresiunea fizică și ai găsit ulterior resursele necesare pentru a dezvolta respect și stimă pentru profesorul tău. Eu nu știu dacă aș fi reușit asta. Adică cred c-aș fi reușit partea cu reziliența, dar nu și celelalte. Uitându-mă în urmă, realizez că nu pot spune că au fost oameni extraordinari (în sensul bun) în rândul profesorilor mei. Din fericire, nu pot spune nici că a fost vreo canalie printre ei. Au fost doar oameni, profesori, fiecare cu plusuri și minusuri, mulți bine pregătiți ca profi și bine intenționați, în sensul că se străduiau să-și facă partea ca noi să învățăm cât mai bine. Am dezvoltat și eu o capacitate să-mi iau ce-mi trebuia sau ce voiam de la fiecare în materie de cunoștințe. Stimă și respect – hmmm, aș zice că la un nivel moderat. Într-un fel, regret că n-am avut parte de sentimentul stimei profunde față de vreun profesor, simt că am pierdut ceva. Trăiesc doar cu speranța că nu ceva extraordinar de important.
Sindromul Stockholm?
Nu te teme sa fii tu insuti.
> Be your authentic autistic self.
> Get fired.
Dacă articolul cu accidentul a fost bățul băgat prin gard, ăsta se anunță ditamai bârna.
My 2c, câteva de acolo sunt bullshit, alea cu ”părerea ta contează” și ”ești unic” au sens când ai un copil pe care-l duce capul. Altfel, părerea lui o să conteze o laie, iar în viața reală o să afle el rapid cât de ”unic” e. Nu zice nimeni să compari notele per se, dar da, te uiți în jur să vezi cam cum stă odorul față de alții.
Cred că apucăturile astea noi cu aplatizarea nivelului educației, diplome de prezență, ”fiecare e special în felul lui”, o să ne aducă în viitor doar probleme.
Plus, aia cu timpul petrecut împreună vine ca nuca în perete ținând cont de cât timp alocă părinții copiilor. Nu, dacă-i iei PS5 și joacă Minecraft două ore cât timp tu dormi, ăla nu-i timp împreună.
În plus față de ce a spus antevorbitorul, le spunem constant că ierarhia bazată pe valoarea reală a tuturor nu contează, că toți sunt egali, că ăla mai silitor nu are nici un avantaj.
Apoi ne mirăm că fac idioțenii, nu au limite, respect, responsabilitate.
nu exista formula magica in cresterea copiilor. poate suna a cliseu, dar eu imi doresc ca copilul meu sa fie fericit cand o sa fie mare. daca ne uitam la chinezi, au un still foarte dur de crestere, rezultatele de la scoala sunt pe masura. dar ce te faci cand copilul ajunge un adult robotel si o da in burnout si depresie, sau nu poate sa aiba o relatie pentru ca nu a socializat cand era mic.
sa fii parinte poate fi cea mai usoara sau cea mai grea meserie din lume. depinde de rezultat.
mda… poate in unele cazuri, enunturile din poza aia chiar au efect pe termen scurt, dar in majoritatea cazurilor, genereaza depresivi si ratati care in momentul cand dau cu nasul de viata reala intra intr-o vrie din care nu-si mai revin… si mai nenorocesc si pe ghinionistii cu care ajung sa aiba de-a face… toti vor ajunge la concluzia asta, insa unii prea tarziu…
Agresivi ca Stefan aici de fata de a intrat in vrie cu bataia prin comentarii. Am mai dat si eu de de-astia de pe la Montessori si Waldorf…
“Why do we fall, Bruce ? So that we can learn to pick ourselves up.” – said no Romanian parent ever.
Mi se pare incredibil cat de gresit înțeleg unii oameni mesajele din poza, dar e probabil rezultatul traumelor. Sa ii spui unui copil ca e „unic” nu înseamnă ca ii spui ca e mai bun ca alții sau special ci doar ca e ok dacă nu are exact aceleași păreri sau preferințe cu ceilalți oameni și sa nu se învinovățească pentru asta. La fel și aia cu părerea lui care contează, nu înseamnă ca e o părere buna ci doar ca tu ca paciente i-o iei în calcul.
ok ok. ideea din spatele panoului aluia cu citate motivationale e ca in copilarie un copil are nevoie sa auda niste mesaje pe care le internalizeaza pentru a se dezvolta intr-un adult care stie ca se poate descurca cu orice situatie in viata. nu pentru a i se umfla egoul in mod nejustificat. ci pentru a minimiza riscul de a dezvolta anxietate, depresie sau tulburari de comportament. in prima parte a vietii (0-10 ani) avem nevoie ca parintii nostri sa ne iubeasca, sa ne aprecieze, incurajeze si sa ne accepte neconditionat, ca sa putem sa facem asa cu noi insine mai departe in viata. e vorba de un mecanism psihologic, nu de pupat in cur.
In primul rand cuvintele alea fac sens sa le folosesti in primii ani de viata, pentru ca in fond copilul trebuie sa se simta iubit si ocrotit acolo unde traieste. Reala problema incepe odata cu intrarea in colectivitate unde mediul se schimba si cumva trebuie sa se adapteze. Cam atunci descopera ca nu este chiar unic, ca nu este cel mai cu mot si ca in general viata este o competitie. Atunci este foarte important aportul parintelui in toata situatia asta si cat de mult se implica si mai ales alege sa-i prezinte lucrurile. Chestia asta este foarte dificila pentru ca daca tu ca parinte inca ai frustrari nerezolvate cu lumea o sa le dai mai departe, propriului tau copil fie ca realizezi sau nu asta.
Si aici ajungem la o chestie si mai sensibila. In foarte multe situatii vad parintii care nu se implica in etapa asta si lasa copilul de capul lui, respectiv vad parinti care se duc in extreme. Mai precis fie sunt foarte duri si autoritari cu proprii copii uneori terorizandu-i psihic, sau cauta sa nu mai fie parinti ci prieteni tratandu-i aproape ca pe un egal desi multora le lipseste discernamantul. In ambele situatii lucrurile se vor deteoriora atat de mult incat va rezulta un adult cu mari probleme psihice si de adaptare.
Cititi Carol Dweck – Mindset, ca sa aflati in cate feluri v-au futut parintii viata.
@Cristi, de-acord, parintii au facut si au dres, asa cum au stiut ei, vazut si invatat de la parintii lor, care la randul lor au vazut si invatat din stramosi.
Noi astia care suntem acum parinti si care constientizam si verbalizam ce ai zis tu mai sus trebuie cu atat mai mult sa scapam de mindsetul asta.
Deja nu mai e vina lor daca ai 40 de ani si sa te plangi vai vai ce mi-au futut parintii viata, mi-au dat doua la cur si una peste gura si uite de-asta sufar eu acum.
Asta e ca toti BLMistii din state care se plang ca n-au ei locuri de munca ca a venit omul alb acum 300 de ani si i-a sclavagit.
Aham, iar negrii ăia oare de la cine au învățat? Nu de la părinții și strămoșii lor lipsiți de drepturi politice, economice și educație?
Nu zic că unii nu abuzează de justificările astea. La drept vorbind, chiar dacă le constați, nu ai cum să te aștepți la un tratament preferențial.
Chiar zilele trecute am dat peste câteva studii destul de interesante. Reușita în viață a unui copil nu depinde atât de mult de inteligența lui, cât de educația părinților și veniturile lor.
Nu e un joc cu sumă zero. Chiar și așa influențele nu trebuie neglijate.
Costin, nu stiu cum sa iti raspund la comentariu pentru ca nu cred ca ai inteles ideea. Tot comentariul tau e pe langa. Cu tot cu BLM
Serif, nu cred ca intelegi implicatiile. Pe langa faptul ca ti-ai futut relatia cu copilul pe veci, ca ala prefera sa stea inchis in casa singur decat sa iasa cu tine in weekend, copilul ala invata de frica, adultul ala lucreaza de frica, multi nu vor face un pas in fata de frica, nu vor deschide gura de frica, Adultul ala nu isi va deschide o afacere, nu va incerca sa caute variante sa ii mearga mai bine, nu se va inprieteni cu Costel ca i-ai facut tu paihologia cand era mic ca uite Costel cum poate si tu nu.
Boss stai asa, eu vorbeam de scapat de mentalitatea de victima. OK, citesti o carte, poate ca mergi si la niste terapie, intelegi niste chestii, intelegi ce dinamica ai tu cu parintii tai (sau preferi sa nu ai), inveti cum sa nu repeti niste treburi, dar atat. Nu poti sa ramai blocat pe veci in asta. Daca dai in copil si apoi dai vina pe parintii tai ca de-acolo ai invatat, poate ca meriti inca niste palme dupa ceafa sa te trezesti la realitate. Nu poti sa scapi de responsabilitate dand vina pe „sistem”.
N-a zis nimeni ca dai vina pe ei pt ce se intampla in viata ta. Nici ca ramai blocat. Ci ca comparatul cu de ce altul a putut si tu esti boul clasei, nu functioneaza. Nu asa il ambitionrzi. Dupa cum am zis, copilul ala o sa faca sa se descurce cumva.
De acord cu tine cu mentalitatea de victima. Dar aia nu are treaba cu relatia cu patintii, cei cu mentalitatea de victima par ca nu vor sa isi asume raspunderra unei situatii si sa caute sa repare, par ca vor sa caute alt vinovat. Si aici nu are treaba cu rrlatia cu patintele cred eu.
Or venit toți analfabeți functionali sa comenteze, da dom-le … dar stai ca nu e tocmai așa. Ne meritam soarta :))
Lasă, că au venit și analfabeți din ăia clasici. Ne bucurăm că-i reprezinți cu succes.
Ai mei are școala vetii!
Cand am citit „parerea ta conteaza”, instant m-am gandit „si votul meu conteaza” … riiiight :))))))
notele luate de ceilalți erau răspunsul meu standard cand luam cate una mai mica.
‘ce nota ai luat?’ ‘6, dar gigel de la scara B (cu al carui tata bea tata in fiecare zi) a luat 5’.
Lol, „Confirmation Bias Master” de mic!
Lipsește ceva de bază din lista aia de poze educative: Coa’ nu băga cuiul în priză!
… e trist ca notele si comparatul intre elevi nu are nimic de a face cu educatia, e penbili sa compari niste copii care sunt fundamental diferiti in 99% din cazuri. Da, daca s-ar compara la chestii super basic ar avea sens… dar nu asa.
X stie tabla inmultirii… y nu o stie inca… dar cand ajungi sa compari copiii dupa note luate in scoli diferite cu profesori diferiti deja e penibil.