Condamnarea lui Voiculescu: meciul se joacă în continuare

Începem cu o informație confidențială: acum 3 luni a fost o ședință tactică a trustului Intact, cu scopul de a pregăti mișcările pentru condamnare. Da, de atunci se știa că sentința va fi negativă, dar nu se știa cuantumul pedepsei. S-au întâlnit bine, Voiculescu și compania s-au pregătit pentru a rezista 3 ani cu el la închisoare, sentința a fost dată în așa fel încât să facă minim 3 ani de închisoare.

 

Capitolul 1: recuperarea prejudiciului

Anii de pârnaie depind foarte mult de recuperarea prejudiciului financiar, adică de cât de repede poate veni Voiculescu cu cei 60 de milioane de euro. Cărțile și buna purtare sunt rahaturi, eliberarea lui de către o comisie depinde foarte mult de recuperarea acestui prejudiciu. Aduceți-vă aminte că Năstase a scos din buzunar instant 760.000 de euro pentru a despăgubi statul și a beneficia de clemență.

Conform estimărilor, familia Voiculescu are o avere de 500 milioane euro, teoretic ar putea face rost de această sumă de bani într-un timp agreat cu autoritățile. În acest timp, autoritățile nu vor sta degeaba, conform acordurilor de transparență bancară instituite după ce SUA a strâns Elveția de oo, vor depista toate conturile din off-shore-uri pe numele lui și al fiicelor.

Cea mai bună opțiune este să plătească, dacă are de unde.

 

Capitolul 2: supraviețuirea trustului

Trustul media al familiei Voiculescu se împarte în trei categorii: entitățile profitabile (Antena1, Radio Zu, GSP), ciurucurile (Antena2, Euforia, Top Gear, Good Food) și ciocanele politice (Antena3, Jurnalul Național).

La ședința din mai s-a discutat ca scenariu de avarie închiderea ciurucurilor, dacă trustul rămâne fără bani. Cităm din dom. prof. Voiculescu:

Antena1 și Antena3 nu se vor închide niciodată!

Pe Antena3 se latră acum că vor să le ia sediul. Ce nu vă spun e următoarea chestie: proprietarul sediului are contract cu societatea care deține licența și nu pot fi scoși din sediu prea ușor, pentru că statutul chiriașului și contractul nu permit asta. Contractele sunt făcute de așa natură încât dacă proprietarul sediului îl vinde, chiriașul este protejat și este în continuare chiriaș până când decide el să plece sau până când expiră contractul

Azi, vârfurile Antena3 sunt descumpănite, speriate și îngrozite. E posibil ca luni să revină combativi, convinși de niște prime mari, să joace până la capăt. Toți sunt niște mercenari fără suflet și conștiință, motivați doar de bani.

 

Capitolul 3: pocheristul Ponta

Momentan se joacă un joc foarte tare între cei doi. Voiculescu se simte trădat (vedeți deruta și pe fețele sclavilor de la televizor) și nu știe dacă mai poate avea încredere în Victor Ponta după această sentință.

Ponta nu și-a exprimat intențiile. Voiculescu nu știe dacă să se apuce să îl ciocănească și pe el sau să mai aștepte. Plus, e nesigur că, daca îl ajută să iasă președinte, se poate baza pe el să îl înlesnească eliberarea după 3 ani, sau va fi nevoit să îi facă pe toți 5.

Și nu îl ajută nici situația politică. Care momentan are niște necunoscute, după cum urmează:

  1. Dacă nu iese Ponta președinte?
  2. Dacă va fi arestat Ponta? Dacă acele 2-3 dosare care conțin numele lui se dau în lucru și nu mai prinde prezidențialele?
  3. Dacă Johannis primește verdict de incompatibilitate de la ANI?
  4. Dacă Boc își anunță candidatura la prezidențiale și rezistă șantajului lui Ponta? Momentan Corpul de Control al Primului Ministru e la Cluj, investigând construcția stadionului, în care este băgat Boc și o rudă apropiată lui.

Singura certitudine este că Antena3 nu va îndrăzni să latre serios la Ponta acum, pentru că dosarul de șantaj care nu e gata o pot aduce și pe Camelia Voiculescu după gratii și îi pot prelungi mogulului căzut sentința.

 

Capitolul 4: sechestru și executare

Strâns de oo, Voiculescu ar putea fi convins să vândă Antena3. Aici există mai multe posibilități. E posibil să fie mersul făcut să o cumpere cineva care are deja banii (poate Viorel Hrebenciuc, poate Sebastian Ghiță) sau e posibil să o cumpere cineva din afară.

De ce?

Pentru că sechestrul și asigurarea nu sunt atât de simple. Cu conturile blocate, trustul ar fi legat de mâini și de picioare și banii din publicitate nu ar mai intra așa ușor. E greu de crezut că marii jucători din publicitate ar fi convinși să semneze contracte cu plata jumătate în conturile trustului, jumătate în firmele personale de producție ale realizatorilor. Dacă nu vor să facă asta, realizatorii nu își vor mai lua salariile monstruoase, datorită cărora prestează această spălare de cadavre. Asta e miza lor, de aceea trag tare acum.

Dacă Voiculescu nu vine cu banii, proprietățile aflate sub sechestru vor fi scoase la vânzare. Știind cât de jegoși și șantajiști sunt, cumpărătorii de bună credință nu se vor apropia, rămânând cei cărora nu le pasă de linșaje media. Cum ziceam, aranjamentele pentru a fi cumpărate unele chestii poate fi făcut, vom vedea.

Ce este sigur și evident este că sentința de azi a creat o situație gravă pentru trust: nici o bancă nu dorește să facă afaceri cu asemenea clienți. Deci accesul la finanțări și credite este exclus. Una este să dai un credit de 50.000€ unui particular care vrea un apartament și alta unul de 4 milioane unei companii și asta să moară și tu să rămâi cu paguba.

 

Capitolul 5: strategia Mateuț și strategia Antena3

S-a râs mult zilele astea de avocatul Mateuț, iar recordul lui la condamnări s-a răspândit peste tot pe bună dreptate.

Ce nu a înțeles Gheorghiță Mateuț este, și asta o am dintr-o sursă juridică, că nu e cazul să îți bați joc de judecători. De aceea i s-a respins tot. De aceea au fost audieri de 12 ore. Că avocatul Mateuț a uitat de raportul dintre el și judecător și și-a bătut joc, ba cu căldura, ba cu amânările, ba cu cererile, ba cu discursurile pedante și goale de conținut.

Și n-a ajutat nici hărțuirea de la Antena3. Deloc. Martori aberanți, procurori șpăgari, conexiuni aberante, aluzii stupide, totul a mers în sensul invers decât cel dorit de ei. Și e logic. Nu îl porcăi pe omul care ține în mâini destinul tău, că poate se sperie și te lasă să pleci.


 

Asta e. Meciul se joacă în continuare.

 

filme-dirty-harry

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

54 comentarii

  1. Too soon.

    Apropo astia de la antena 3 au primit un tort. Tu ai primit un tort? Basescu a primit un tort?

    00
  2. Eu am trecut printr-un proces cu proprietati (mosteniri) si pot spune ca sunt familiarizat cu emotiile de felul asta.
    Si in aceste momente imi este tare frica ca nu s-a rezolvat nimic. Traiesc cam aceleasi emotii de la procesul unde am fost implicat si eu – unde nu se rezolva nimic, existau „tehnicalitati” de felul asta.
    Sincer, daca as avea bani, as tocmi niste asasini platiti sa-i zboare creierii porcului asta. E condamnat de justitie. Dupa sase ani de amanari & shit. E VINOVAT, clar. Cand aud „da, dar….” o iau razna. Eu personal as apasa pe tragaci fara regrete.

    00
  3. Primul articol cu adevărat interesant într-o zi în care toată lumea, indiferent de tabără, a făcut doar spume la gură!

    00
  4. P.S.: Cu antenele n-am nimic, pe bune. Ii urasc pe aia, dar nu cred ca ar fi ok sa se inchida postul.
    Badea, Gadea si toti aia trebuie sa moara pe prostia lor – pentru ca sunt sigur ca se va termina odata si cu ei – cum a fost si cu 0TV.

    00
  5. NOU
    #8

    Sa speram ca peste o luna nu mai auzim de A3 !

    00
  6. wishful thinking…

    00
  7. Te felicit sincer pentru articol…recunosc insa ca sunt si fumat.Maine mai arunc o privire sa vad daca e totu` la fel

    00
  8. Era prea ciudat ca în prag de alegeri sa dispară aia cât ai bate din palme.
    Cine mai face propaganda electorala?
    Uite ce repede a intrat iar și basescu in cărți.
    Au material acum sa bată, grupa mare

    00
  9. ti-am citit articolul la ora asta tarzie cu tv-ul dat pe a3 si cu un pahar cu sampanie in mana, ultimul dintr-o sticla savurata in seara asta..un deliciu..

    00
  10. Poate nu esti la curent , acu’ cateva minute preafericitul Gadea a spus „ca are el un prieten care are CART TV si emisia nu se opreste” . Aproape ca se vorbeste ca la berarie . … prin spatele lui misuna si flamandul de Ghise pe care l-au declarat erou , mai acu o secunda Alifantis trimise sms ca e alaturi de ei. Intre picaztele se tot ameninta cu plimbarea de la ora 5 . Ai zice ca astea ‘s glume de postac, dar asta se vede acum la TV : comedia umana trecuta de limita penibilului. Mi-a placut sitatia la inceput gandindu-ma ca se fac de rusine si autoexclud acum insa mi-e mila de ei si de prostitutia lor . Stau toti acolo in cerc si se consoleaza. Acum ma enerveaza cumplit ca se numesct „jurnalisti de lance” , ” deshizatori de adevaruri „. Mi-aduc aminte de impuscatu’

    00
  11. 1, Băi, lacom, lacom, lacom … râmele de pe hectarele alea făceau mai mult de-o sută …
    2, Când se foia Dana Grecu prin parohie, am zărit un bancomat, la intrare.
    3, Toate mişcările cu recuperarea lovelelor nu se pot întâmpla mai devreme de iarnă – primăvară.
    Cel mai feştelit e Ponta. N-are altă şansă decât să dea la pace, să nu-l bulească la electoratul de la 30 la 42%

    00
  12. In primul rand, analiza ta este foarte cuprizantoare, la ora actuala, nimeni nu stie ce sa faca. Se repeta situatia cu nastase, cu dosarul transferurilor, practic orice mare dosar care a adus condamnare, a fixat ceva, la nastase, am avut un prim-ministru(cel mai odios avut vreodata), la transferuri am avut generatia de aur(sportivii nostri intangibili), aici un oligarh cu o partea din averea lui luata. Din acest moment, problema asta e, multi credeau ca o mai scapa cu 3 ani de hotel de 2 stele la jilava si banii raman pe la rude, dar odata cu acest lucru, sunt convins, ca vor fi urmari foarte interesante, sa nu uitam, ca mai toti baronasii au bani, iar evaziune si mita se face la greu in romanica, deci recuperarea banilor se va face foarte usor.

    In al doilea, rand, Voiculescu, si-a facut multi, dar multi dusmani, incepand cu santajul de publicitate la rds si culminand cu alde iordache si publicarea de documente senzationale, sunt convins, ca vor aparea si altii, e normal si nu e exclus sa mai apara si alte nebunii, sursa de finantare a antenei 3 asta era, pot s-o arda ei cu mitinguri si alte nebunii, cand nu va mai curge banul prin metode bine stiute, va pica totul si e de ajuns sa plece unul din satra, ca restu o vor face.

    Fiecare din latrai, are sume mari de bani luate de la nea Dan, sumele alea, cumva sunt acoperite de vrun contract, dar contractul acela poate fi rupt usor cu nea Dan in parnaie si pregatindu-se si fi-sa sa-l urmeze.

    Razboiul va continua, dar totul se va rezuma la bani, si in acest moment, ma indoiesc ca vor exista prea multi, pentru ca am o vaga impresie, ca se va grabi si treaba cu sechestrul asigurator si alte nebunii, fie pentru scaderea valorii pretului si cumpararea lui, ori pentru falimentarea lui. Ponta are interes ca antena 3 sa reziste, dar banii aia vor trebui dati de undeva, in acest moment, el are o problema cu banii de pensii si salarii, sigur o mai golanesti cu o.u.g cu dedicatie, dar banii trebuie sa apara la mercenari, ca ei asta vor.

    Ultimul lucru care mi se pare interesant, este cat de uniti vor fi, se leaga foarte mult de cati bani dispun, dar dat fiind faptul ca platile se vor face mai greu, daca se vor face, vor fi si dezertori, iar atunci, vom vedea dezvaluiri interesante.

    Si sa nu uitam, se vor schimba ceva in audientele antenelor?

    00
  13. „Conform estimărilor, familia Voiculescu are o avere de 500 milioane euro” – si se caca pe ei pentru 10%?
    Nu, pe bune, stau in 10% din averea aia? Ce tot e claca de bocitoare pe posturi? A jucat, a pierdut. Plateste si gata.

    00
    • ai innebunit la cap?!?!?! păi de ce s-a riscat el atâția ani ca să furE? să dea 10% la stat, așa, aiurea?

    • Cand te gandesti ca unii fac cinstit miliarde, si ăsta se suedejeste la 50 de milioane, furate. Da-le, boule, inapoi, ramai cu 450 si mori linistit.
      Chiar atat de calic e?
      Prostovan, pe bune. E vorba de viata ta, boule!
      Eu am stat in parnaie o zi. UNA. Am trecut ilegal granita si m-au prins. Atunci, cand se fugea din Romania pe sub tren. Bai, o singura zi (pana m-au identificat, pana mi-au pus interdictie… a trecut o zi)
      Am amintiri de acum 20 de ani cu ziua aia. Uneori o visez. Nu visez drumul de noapte pe calea ferata, nu visez bataturile cu sange din bocanci, dar ziua aia o visez…

      10%, atata paguba ar avea… ma rog, poate omul isi poate gestiona existenta foarte bine, se spala singur pe creier cand iese…

      00
    • Voi cum credeti ca sunt facute topurile alea cu bogati in care li se calculeaza avutia? Ii iau soldurile conturilor si le aduna? Topurile alea sunt niste bulshituri in care nu cred nici cei care le fac.

      Nu are voiculescu 500 de milioane de euro nici daca isi vinde si chilotii maro de pe el. E plin de credite de milioane de euro la diverse banci cu diverse gajuri. Daca o sa ii confiste pe bune toate bunurile de care se zice…voiculescu e aproape falit. O sa ii mai gaseasca niste conturi in diverse tari cu bani pe care nici el nu va sti de unde provin si se va mai alege cu un rand de procese.

      Bogatii nostri sunt ca niste bluze d’alea crosetate. Cand ai prins de firu bun si incepi sa tragi…se destrama cu totul.

      00
    • Corect ar fi nu sa ii ia 60 de meleoane, ci tot ce aceste 60 de meleoane au generat. Sa ramina cu ce ar fi avut daca nu pornea cu ploconul asta in afaceri.
      Si sa il ia justitia la intrebari si cu conturile Crescent.
      Asta ca sa fie treaba bine facuta.

      00
  14. sampania, unde e sampania :)

    00
  15. Pac pac … la Antena 3 nu mai sunt bani de salarii pentru luna septembrie.

    00
  16. E misto ca la faza asta OUG-ul ala cu publicitatea i se intoarce impotriva.
    Era mai usor sa convinga niste agentii sa-i subventioneze (subversiv, of course…) starurile, pana se mai drege busuiocu’.
    Asa nu merge, sa te duci la P&G (ca doar asta ai vrut, sa vinzi direct…) si sa le spui – „Ma baieti, tineti-l la voi pe stat pe baiatu’ asta, Mirciulica, freo sase luni-un an, ca incarcator-descarcator sau ce vreti voi, si n-o sa va para rau…” :)

    00
  17. Eu unul as vrea să raspund injustiției făcute postului antena 3 … dețin și eu, ca mulți alții din țara asta, clădiri din lemn așezate sporadic prin grădină. Dacă postul de televiziune antena 3 rămâne fără sediu cred că mă bag și eu cu o ofertă pentru un loc de unde să poată continua emisia, îmi ofer mica construcție din lemn din curte pentru antena 3, pentru a continua mai departe emisia.

    00
  18. Oare ce emisiune e la 10 pe antena 3? :D

    00
  19. Daca Boc candideaza si rezista santajului lui Ponta.Hahaha.Cine plm il voteaza pe boc? e ca si cum l-ai vota pe Bas. Stiu voi avea multe dislikeuri pentru ca cei ce scriu impotriva lui base pe acest blog iau dislikeuri.Dubios!

    00
  20. „Dacă Boc își anunță candidatura la prezidențiale și rezistă șantajului lui Ponta” … si … CE ? :)

    I LOL-ed :)

    00
  21. Salut. Crezi ca si-a facut planul de condamnare acum 3 luni ca era sigur de sentinta? Se agata cu dintii de orice, el tot spera sa scape, dar ca orice om cu putin mai mult creier(si cu jumatate de miliard de aparat) iti faci planuri si pt varianta buna si pt cea proasta…

    00
  22. La Multi Ani domnu, Dan :))

    00
  23. NOU
    #37

    de acord cu majoritatea articolului.niste puncte totusi

    1.cred ca exagerezi enorm cu averea de 500 de milioane de dolari a lui voiculescu. averea ai de 500 milioane e forma mai ales din firme capusa la stat care aveau o sursa infinita de bani:statul. totate firmele alea erau pe sistem ica:investitite de 100k dolari profit de 60 milioane dolari adica profit de 6000% ce nu exista pe piata de capital. fara bani de la stat firele alea capusa valoreaza exact 0$. fix 0$.din momentul condamnarii pentru voiculescu statul roman nu va mai fi niciodata o sursa de bani.

    2.trustul media, singurul care functioneaza pe piata de capital se baza mai ales pe sursa aia infinita denbani numita statul roman. fara sursa aia salariile si investitiile vor scadea,prin urmare calitatea va scadea. ceea ce se va vedea si in rating.

    3. lui voiculescu i-au fost confiscate deja 3,5 milioane dolari si lui camliea 10 milioane. plus creditul de 40 milioane la raifassan care de maine isi va vrea banii

    4. voiculescu si familia in momentul asta au o casa mare si niste terenuri. profit mare n-o sa scoata pe ele.

    00
  24. Vor – nu vor, vor juca pe mana lui Ponta pana la alegeri. Daca mai ajunge Ponta la alegeri, e alta discutie… :)

    00
  25. Daca statul ia sediul A3 si il vinde pt recuperarea prejdiciului si eu il cumpar, eu pot da A3 afara cu toate contractele semnate de ea si de posesorul licentei. Eu nu am contracte cu aceste entitati si deci mi se rupe de ele. A3 zboara rapid afara din sediu pt ca acesta e gajat la banca si pe langa cele 60 de mil pe care Voiculescu le are de dat statului mai are de dat vreo 20-30 si la banca. Nu cred sa poata scoate asa repede 100 de milioane de coco

    00
    • „daca”… in teorie ai inceput bine, dar practica te omoara. Incearca sa te documentezi mai bine pe tema contractelor/clauzelor intre propietari si chiriasi si dupa aceea, daca poti, experimenteaza la o scara mai mica. Cumpara de exemplu o garsoniera ce are deja chiriasi, in baza unui contract „beton” si incearca sa-i dai afara (fara motive serioase). Parerile noastre de la margine, despre cum am face si am drege, fara sa tinem cont de legile in vigoare, sunt doar niste vise umede… :)

      00
    • NOU
      #41

      Singura varianta pentru a-i da afara imediat,este o interventie armata a unui comando de raketi din aia caliti in Cecenia sau Ucraina.In afara de asta mai ai varianta legala de a deschide actiune de evacuare in instanta,actiune denumita de foarte multi „tunelul timpului”,sper ca-ti dai seama de ce.Apropo,stiai ca in multe tari printre care si Romania din pacate,proprietarul are mai putine drepturi decat chiriasul(in cazul in care-i cuminte,de buna credinta si degraba platitor de chirie)???In cazul in care vei cumpara sediul A1/3 vei putea sa-i dai afara urgent in circa 3-5 ani……
      Sau ai putea avea un noroc chior daca pica un meteorit pe cladire!

      00
  26. Aratã precum scenariul la House of Cards. Sezonul special 4: România

    00
  27. Cam dispare protecția oferită trustului. Vezi Cum si-au prelungit licență, vezi ce debitează. Eu sper ca de acum încolo lucrurile astea nu vor mai fi tolerate

    00
  28. Excelent articol!!!
    Si totul se coroboreaza cu datele de pe http://www.porcisme.ro.
    Scorul se actualizeaza zilnic.

    00
  29. Pana sa-l execute silit Anaf-ul il va executa silit Raiffesenul pentru ca au ramas cu o linie de credit la care s-au pierdut garantiile. Si atunci sa vezi distractie cand va trebui sa dea si banii la banca, toti odata nu in rate, pe langa ce tre’ sa mai dea la stat.

    00
  30. Trusturile au, in prezent o serioasa problema de lichiditate. Averea lui Voiculescu nu e in niciun caz de 500 de milioane de euro ci mai putin, iar foarte mult din aceasta avere e determinata inmultind cifre scoase din burta cu metri patrati.

    Apoi, pot sa pun pariu ca mai mult de 5 milioane de euro cash, nu exista in toate conturile familiei Voiculescu adunate. Daca raman fara garantii vor trebui sa scoata de undeva cel putin 40 milioane de euro sa vina cu colateral la creditele pe care le au – banii astia nu exista, iar daca exista sunt deja urmariti de instanta spre recuperare.

    Statul daca va executa prin vanzare imobilele lui Voiculescu va avea o problema in a gasi clienti si la a 5-a strigare. Nu mai suntem in vremurile cand merita sa cumperi imobile in Romania, sperand ca vei face rahatul praf. Acum nu se cumpara nimic… lumea mai mult lichideaza.

    Daca cineva va cumpara Antena3 va cumpara strict licenta si echipamentele in niciun caz cladirile. Nu vad niciun om de afaceri gata sa puna jos 20 de milioane de euro sa cumpere Antena3 in formula actuala. Vor fi probleme de vanzare si se va negocia la sange o vanzare la un pret de nimic care va contribui la problema financiara enuntata.

    Televiziunea aruncata in strada nu e o varianta de lucru, chiar in ipoteza in care clarirea se cumpara. Chiriasul este protejat pana la incheierea contractului. Apoi, noul proprietar al cladriii ce va face cu cladirea, daca da televiziunea afara? Bar de noapte? Sa fim seriosi.

    Antena3 in formula actuala se desfiinteaza in maxim 6 luni. Banii nu vor mai veni, calitatea continutului va scadea si lumea va schimba postul din telecomanda.

    Nu in ultimul rand este de asteptat ca romanii sa se trezeasca, sa se uite in buzunarele lor goale si sa renunte la telenovele.

    00
    • Va cumpara cineva echipamentele ? Alea vechi de 20 ani care emit in format 4 pe 3 compatibile cu televizorul bunicii ? Yeah right…

      00
    • „calitatea continutului va scadea”? Serios? Adică vor trece de la lături la explozive diarrhea ?

      00
  31. felix NU are 500 de milioane de euro. are o mulțime de active care valorează fix cât spune piața că valorează. când ai confiscări de 60 de milioane de euro, credite cu garanție în bunurile confiscate – deci vine banca și cere alte garanții sau, direct, banii -, activele nu mai valorează nimic. ca să nu mai vorbim de conturi blocate, că de confiscări se ocupă tot dna (apropo, i-au supărat pe judecători și s-a văzut ce s-a întâmplat, acum se leagă de kovesi, deși dosarul a fost făcut când ea nu era la dna – ghiciți ce reacție va avea ea!), iar confiscările se pot face și de la terți (adică de la debitorii lui felix, cu gâdea, badea și constantin în frunte) … și înțelegem puțin disperarea armatei varanului.

    00
  32. Eu incerc sa ma pastrez impartial si totusi am o senzatie de de Ecuador, de El Salvador, de tara din asta unde Justitia este facuta de o junta militara si unde regimul se razbuna grav pe un mafiot local care nu si-a platit cota catre stapanire…. La acest tablou contribuie din plin si spectacolul grotesc, cu strigaturi de la Antena3 din ciclul „Voi, popor… sariti pe ei!”

    Duminica, cand va fi procesiunea funerara la Cotroceni o sa-mi procur niste seminte si ma voi duce doar sa observ, de la distanta, daca nu cumva ciomagarii lui Ponta, de la Jandarmerie or sa-i ia la inghesuit pe cei care au luptat din greu pentru „cauza”…

    00
  33. Sa fim seriosi, nu miroase nimeni in Rom 500 mil in bunuri valorificabile si lichiditaro. Eu zic ca statul nu va putea recupera nici cei 60 mil in totalitate. Mai auzisem de alde Becali 2mld sau Ghenea 30 mil… Sa fim seriosi, topurile alea se fac pe povesti si fabulatii

    00
  34. „Dacă Johannis primește verdict de incompatibilitate de la ANI?” A primit anul trecut, a contestat in instanta si a castigat in septembrie 2013. ANI a facut apel la ICCJ, dar acesta nici nu a primit termen – anul acesta au termene procesele de prin 2009 – 2010. Dar chiar daca ar primi termen si s-ar judeca, ICCJ poate dispune doar retrimiterea dosarului la Curtea de Apel pentru rejudecare.

    Asta e doar partea procedurala. Pe continutul dosarului, ANI a venit cu niste tampenii din start – il acuza ca incalca art. 87, lit. f din L. 161/2003, care defineste urmatoarea incompatibilitate pentru un ales local:
    „functia de reprezentant al unitatii administrativ-teritoriale in adunarile generale ale societatilor comerciale de interes local”

    Mai mult de atât, se pare că ANI a prins drag de Iohannis de ceva vreme. Acesta este al doilea dosar din trei întocmite de ANI pe numele său. Primul dosar a fost anulat definitiv în instanță, al doilea a fost infirmat la Curtea de Apel, al treilea a ajuns inclusiv la procuratură și este în lucru.

    Dincolo de asta, este foarte interesant cum se tot aruncă pe piață manipulări privind problemele iminente ale lui Iohannis cu justiția…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile